Cineva ,acolo Sus, Te Iubeste!

[ana_maria]

Intr-adevr,
tu nu-l vezi pe Dumnezeu,
nu-l intalnesti pe drum,
nu poti sa-i strangi mana.
Insa atunci cand cauti adevarul,
atunci cand te straduiesti
sa promovezi pacea,
de fapt tu afirmi ca
"Dumnezeu exista".
El rasare in tine ca
si soarele dimineata;
creste in tine ca
si samanta in pamant;
este langa tine
ca o persoana care te iubeste.
El este izvorul oricarei vieti,
este speranta oricarui om,
este speranta oricarei inimi.
El este aproape,
chiar daca tu nu-l vezi;
te asculta,
chiar daca tu nu-l auzi;
se gandeste la tine
chiar daca tu il uiti:
pentru ca a trai
inseamna sa-l respiri
pe Dumnezeu.

[arienne2003]

Dumnezeu a devenit OM, pentru ca Omul sa devina Dumnezeu, prin Adevar!

[Adrian Pop]

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Neamt

[ana_maria]

DE CITIT DE 3 ORI!

Învăţăturile pline de înţelepciune ale unui călugăr cu har

În această lume complicată în care trăim, am întâlnit zilele trecute un călugăr ortodox în vârstă de 85 de ani, considerat a avea har, conform terminologiei utilizată de confrații săi.
L-am întrebat cum se produc vindecările, ce se petrece când cineva vine la el.


„Eu, omul, nu mă gândesc că aş avea ceva de făcut, eu mă deschid şi las Sfântul Duh să curgă prin mine. Nu întreb niciodată omul de ce a venit la mine, ce problemă are, îi simt doar sufletul cât de greu îi este, şi apoi mă rog. Atât fac - mă rog împreună cu el. Şi îi spun că este o mare bucurie atunci când doi se strâng în numele lui DUMNEZEU, că atunci şi El este cu noi. Pentru mine este o binecuvântare când cineva îmi deschide ușa chiliei. Eu nu privesc omul intrând la mine, ci pe DUMNEZEU în om, pătrunzând în chilie.
La sfârșit simt cum omul este mai ușor, mai senin. Eu nu trebuie să știu ce greutate poartă el, DUMNEZEU știe. Îmi păstrez doar sufletul deschis şi mă rog din toată inima. Deci rugăciunea noastră către DUMNEZEU este totul; uneori îi țin mâinile în ale mele, alteori i le pun pe creștetul capului. Uneori simt că este nevoie să mai vină, alteori știu că lucrarea s-a făcut. Şi miracolul nu îl numesc vindecare, îl numesc trezirea omului în DUMNEZEU.”
L-am întrebat de ce într-o mulțime agitată, tensionată, nervoasă îmi era mai greu să mă rog şi mi-a răspuns:

„Atâta timp cât îl privești pe DUMNEZEU ca fiind în afara ta, o să şi găsești motive tot în afara ta. Cauza nu sunt cei din jur, ci cum îl privești tu pe DUMNEZEU. Dacă ai credința nestrămutată că DUMNEZEU este în tine, realizezi că nimeni nu poate sta între tine şi El. Ca să te rogi, cobori în tine, închizi ochii şi în inima ta vei găsi liniștea. Acolo te așteaptă DUMNEZEU. Mintea este prima care, fie se deschide şi prin gândurile tale îl lasă pe El să se manifeste în tine, fie tot mintea este cea care te poate împiedica. Mintea țese labirinturi şi uneori se pierde în propria ei ţesătura. Dacă lași iubirea din inima ta să îți scalde mintea, o să vezi cum gândurile tale îşi găsesc singure drumul către Cer.”

L-am întrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca să ajungă să ia Lumină:

„Te lupți să ajungi mai aproape de DUMNEZEU, atunci când ai o teamă în tine, o neliniște, o îndoială în ceea ce privește relația ta cu DUMNEZEU. Atunci întotdeauna găsești că mai ai ceva de făcut, nu ai făcut destul, mai există încă acel ceva care o să îți aducă apropierea şi cauți, şi cauți neîncetat. Dar dacă te oprești din zbucium, din frământare, din căutare, îți dai voie astfel să-L descoperi pe DUMNEZEU în tine. Poți trăi o întreagă viață preocupat să Îl cauți în afara ta, dar nu cauți unde trebuie. Lupta exterioară este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiraţia lor, năzuinţa lor, căutarea lor şi acela este modul în care o reflectă.”

L-am întrebat cum după ore petrecute în picioare, într-o poziţie în care nu puteai nici să te întorci, el nu dădea niciun semn de oboseală şi nu numai aceasta, dar în jurul lui oamenii erau foarte liniştiţi, calmi. Răspândea o vibraţie de pace în jurul său care liniştea mulţimea.

„Oboseala vine din lupta fiinţei cu viaţa. Când te opui vieţii, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viaţa din tine şi oboseşti, şi este normal să fie aşa, pentru că mergi împotriva curentului. Iubirea este curgerea vieţii. Pacea, liniştea, se obţin când laşi viaţa să curgă prin tine şi nu mai opui rezistenţă la ceva”.

Şi m-a întrebat:

„Ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai? Atunci te lăsai purtată de curgerea vieţii, nu opuneai rezistenţă. Atunci îţi deschideai fiinţa prin inimă. Oboseşti atunci când cauţi cu mintea, inima nu te oboseşte vreodată. Şi mintea caută neîncetat, mereu găseşte altceva de care să se agaţe, dar în esenţă mintea îşi caută liniştea.
Deci lupta nu este între noi şi cei din jur sau întâmplările din viaţă, ci este între noi şi noi, acea lupta interioară este cea care epuizează.”

L-am întrebat cum poţi ieşi din această zbatere.

„Nu trebuie să te zbaţi ca să ieşi, pentru că astfel te afunzi şi mai rău. Şi vine o vreme când înţelegi că nu e necesar să te zbaţi, că totul se petrece de la sine, înţelegi că viaţa curge lin, nu este o strădanie. Lupta are loc până când se coboară această înţelegere, această pace. Nu fugi după DUMNEZEU, stai liniştit şi lasă-l să se exprime prin tine”.

L-am întrebat cum a ajuns el la această stare de pace, în opinia mea de iluminare şi mi-a spus că s-a rugat către DUMNEZEU să îl lumineze ca să poată dărui la cei din jur, dintr-o credinţă fermă că cererea sa este auzită şi împlinită, şi apoi s-a lăsat purtat de valurile vieţii, s-a deschis şi i-au venit rugăciunile pe care le simţea cu sufletul. Nu s-a îndoit niciun moment şi rugămintea sa la DUMNEZEU era să îi dea acest har de a dărui atât timp cât trăieşte pe acest pământ. Acesta considera el ca fiind cea mai mare binecuvântare, bogăţia inimii.

I-am spus că, în opinia mea, biserica s-a îndepărtat de credincioşi, a pierdut legătura şi, într-un fel, a întrerupt legătura între Cer şi Pământ, în condiţiile în care ea avea puterea să o consolideze.

„Biserica este o instituţie alcătuită tot din oameni. Şi omul s-a îndepărtat de aproapele său. Şi aceasta din teamă. Teama de a nu se pierde învăţăturile, de a le păstra nealterate, din frica aceasta şi-au concentrat atenţia doar pe învăţătură şi au uitat ce este mai important - cei cărora li s-a adresat Christos prin învăţăturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a ieşit în lume. Dar şi în Biserică sunt oameni şi oameni.
Ce poţi face tu ca om este să studiezi Cuvântul Întemeietorului, să Îl simţi, să citeşti şi să alegi acele rugăciuni pe care le simţi cu sufletul, pentru că dacă doar le rosteşti fără suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugăciune omul se înalţă prin Cuvânt, care este faptă prin gând şi prin trăire. Acestea trei trebuie să meargă împreună ca să te înalţe. Nu e datoria noastră să îi judecăm pe semenii noştri, aşa scrie şi în cărţi să nu judecăm, noi folosim piatra de temelie, învăţătura şi ne găsim singuri calea prin care vorbim cu DUMNEZEU.”

Mi-a spus ca este foarte important să ascult tăcerea.

„Caută tăcerea, nu urmări şirul cuvintelor mele, ascultă-l pe DUMNEZEU în tăcerea mea.”

Şi de câte ori se oprea din vorbit, stăteam cu ochii închişi şi auzeam, simţeam sunetul unui fâlfâit de aripi şi vedeam ca un glob imens de lumină deasupra capului lui.
Această fiinţă se adresa cu un respect deosebit pentru toţi cei din jur, cu veneraţie, l-am întrebat ce simte el când vorbeşte cu un om:

„Eu când vorbesc cu un om, îl privesc pe Sfântul Duh în el. Să fii lipsit de respect la adresa unui om este ca şi cum ai fi lipsit de respect în faţa tronului lui DUMNEZEU. Nu e suficient să îl vezi pe DUMNEZEU într-un înger sau în Fiul Său, uită-te în jur şi descoperă-L aici.
Rosteşte fiecare cuvânt cu respect, rar, nu te grăbi să vorbeşti. Cuvintele sunt alcătuite din Duhul Sfânt şi când vorbeşti cu un om, vorbeşte rar şi cu respect, ştiind că în acel moment Duhul Sfânt se manifestă prin tine în lume. Lasă ca fiecare cuvânt să vină din sufletul tău, simte-l înainte să îl rosteşti, doar aşa el va atinge sufletul celui căruia i te adresezi. Ceea ce spui tu, dacă este lipsit de lumina sufletului tău, va trece într-un cotlon al minţii şi mintea va uita, dacă ceea ce rosteşti vine din suflet, acel om va păstra în sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet să îi dăruiesc ceva, nu ştiam ce, mă frământam şi mi-a răspuns la întrebarea mea nespusă spunându-mi să fac asupra lui semnul crucii şi să îl binecuvântez. Mă gândeam cum pot eu, omul, să fac acest gest asupra lui, aflat parcă în această lume, dar neaparţinând ei, şi mi-a explicat:

„Când faci ceva cu toată inima laşi puterea celestă a Sfântului Duh să coboare prin tine, omul nu binecuvântează cu puterea omului, ci cu cea a Duhului, şi în fața Sa toţi suntem egali.”

Fiinţele iluminate păşesc printre noi, neştiute, simple, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viaţa noastră.

Visează ca şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi.

[ana_maria]

STAPANA LUMII


"-Semanatorule, pune in pamant samanta si nu te rusina cand va trebui sa i te ingenunchezi. Samanta este stapana lumii, iar tu esti slujitorul ei. Samanta poarta in ea si parintii si copiii, este totodata parte si intreg, iar mirajul Creatiei coboara si iese necontenit din pantecul ei. Semanatorule, ti s-a dat in paza samanta sa o semeni, apoi sa o culegi si iarasi sa o semeni. Prin stradania ta universul nu moare. Samanta este invierea pastrata pentru acele vremi propice cand soarele se va imbuna si cand pamantul va fi gata sa se primeneasca pentru ca sa poata primi. Cate o samanta pentru fiecare picatura de ploaie. Si toate sa rodeasca.

- Semanatorule, nu-ti fa griji dupa ce ai semanat. Bobul stie singur cum sa-si sparga coaja. Dar spune puiului din samanta sa indrazneasca sa vada lumina, sa creasca mare si sa devina Semanator. Si daca el te-a auzit, nascut cu dor de soare, puiul din samanta va incerca sa se inalte pana la el. Tinand-o in causul cald al palmei tale, inainte de-a o trimite spre cerul pamantului, tu, semanatorule, sa ii graiesti astfel: stapana, nu vei repeta gresala lui Icar. De aceea te vei “cultiva” pe tine insasi, prin cunoastere de sine, cat mai devreme, cat mai bine cu putinta, pentru ca aripile tale sa nu se topeasca inainte de a fi invatat sa zboare cu gandul. Pentru a-ti putea depasi limitele, trebuie mai intai sa le cunosti.

- Semanatorule, spune semintei, prin cantec si descantec, sa nu ii pese de neghina si sa-si vada de drumul ei. Cand va fi acolo, mica si singura in pamant, cu lumina filtrata abia-abia prin blana humusului, spune-i sa nu-si piarda nadejdea privind catre stejarii din jur. Spune-i ca desi este atat de mica incat o poarta vantul, ea este atat de mare incat in ea incape stejarul.

Spune-i povestea ta, fiindca si tu ai fost o data o samanta mica, plapanda si speriata. Dar ai crescut, fiindca nu te-a induiosat pielea sticloasa de sarpe pe care a trebuit sa o lepezi in drum, atunci cand nu ti-a mai fost incapatoare.

- Semanatorule, fii bun si ingaduitor si rabdator. Nici o samanta nu seamana cu alta si fiecare este responsabila de propriul ei fruct. Constiinta nu se trezeste cu biciul. Nu uita ca rodul asteptat se coace in ritmul sau. Inutil sa-l grabesti, fiindca strugurele acru nu-ti va place. Dar in acelasi timp nu uita ca atunci cand ciorchinele este copt doar pe jumatate, boaba mica e cea mai dulce.

- Semanatorule, e vremea culesului. “Ce ai semanat, aceea vei culege” spune inteleptul. Oare?... Tu nu ai semanat “vant”, dar ai cules uneori “furtuna” si nu e vina ta. Se mai intampla, fiindca esti mereu pus la incercare. Cu cat faci lucrurile mai bine, mai temeinic, cu atat ti se vor incredinta sarcini tot mai grele si mai grele. Este scara ta de valori, pe care trebuie sa o urci, o scara cu un numar infinit de trepte. Nu fii naiv, si nu crede ca daca stai pe loc, ca sa te odihnesti, treptele s-au sfarsit. Ele nu sfarsesc nici macar o data cu moartea. Sunt condamnati la un vesnic urcus doar cei ce privesc spre inaltul cerului. Ei stiu ca de acolo vine tot misterul pe care il poarta in ea samanta. Iar samanta este un sir infinit de porti deschise spre acelasi lucru, care se intoarce mereu in el insusi. "

de Antonia Iliescu

[ana_maria]

«Figlia Mia, Io sono Amore, e feci le creature tutto amore.
I nervi, le ossa, la carne sono tessuti d'amore. E col far scorrere in tutte le particelle del loro corpo il sangue, le coprivo come di una veste, per dar loro vita di amore.
Sicché la creatura non è altro che un complesso d'amore, e non si muove che per amore.
Ah, quale non è il Mio dolore nel vedere nelle mie creature il Mio amore che loro ho donato, profanato, contaminato per altri usi!
Io, per custodire quest'amore uscito da Me e dato alla creatura, sto intorno ad essa come un povero mendicante. E come essa si muove, palpita, respira, opera, parla, cammina, le vò mendicando amore, e la prego, la supplico, che lo dia tutto a Me dicendole:
Non ti chiedo se non ciò che ti ho dato, e per il tuo bene; non Mi rubare ciò ch'è Mio.
Il tuo respiro è Mio: respira sol per Me. Il tuo palpito, il tuo movimento è Mio: muoviti sol per Me.
Ma con sommo Mio dolore sono costretto a vedere che il suo palpito prende una via, il respiro un'altra, e tutto il suo agire, diretto per altri amori, mentre Io, come un povero mendicante, ne resto digiuno!
Ci può essere torto maggiore di questo?».
Traducere: "Copila Mea, Eu sunt Iubire si am facut creaturile toate Iubire.Nervii,oasele,carnea sunt tesute de Iubire. Si cu curgerea in toate particelele corpului lor ,al sangelui,le acopeream ca o haina ca sa le dau Viata de Iubire. Cum creatura nu e altceva decat un complex de Iubire,ea nu actioneaza decat pentru Iubire. Ah,cum e durerea Mea vazand in creaturile mele Iubirea pe care le-am dat-o,profanata si contaminata pentru alte folosinte! Eu, pentru a custodi aceasta Iubire iesita din Mine si data creaturilor, stau in jurul ei ca un sarac cersetor.Si cum creatura se misca,palpiteaza,respira ,actioneaza,merge ,ii cersesc iubire,si o rog ,o implor sa Mi-o dea pe toata Mie,zicandu-i: Nu-ti cer decat ce Ti-am dat si pentru binele tau; nu-Mi fura ceea ce este al Meu! Respiratia ta e a Mea: respira decat pentru Mine.Batitul tau,miscarea ta sunt ale Mele : misca-te decat pentru Mine! Dar cu durerea Mea sunt constrans sa vad ca batitul ei ia o alta cale,la respiratia o alta,toata activitatea ei directionata catre alte iubiri, intretimp eu ca un sarac cersetor raman fara nimic cumainile goale. Exista o alta injustitie mai mare decat aceasta?"

[ana_maria]

"Il Mio Cuore si sente intenerito nel vedere che la creatura, non potendo darmi nulla di sé che sia degno di Me, prende le cose Mie, le fa sue, imita come le ho fatte Io, e per piacerMi, Me le dà!
Gli atti nella Mia Volontà, sono gli atti più semplici, e si comunicano a tutti. " Traducere : " Inima Mea se simte induplecata cand vede ca creatura, neputand sa-mi dea nimic de la ea ca sa fie demn de Mine, ia lucrurile Mele, le face ale ei, imita cum le-am facut Eu si casa-Mi faca placere, mi le ofera! Actiunile facute din Voia Mea, sunt actiunile cele mai simple si sunt comunicate la toti!"

[Adrian Pop]

stapana lumii


"-semanatorule, pune in pamant samanta si nu te rusina cand va trebui sa i te ingenunchezi. Samanta este stapana lumii, iar tu esti slujitorul ei. Samanta poarta in ea si parintii si copiii, este totodata parte si intreg, iar mirajul creatiei coboara si iese necontenit din pantecul ei. Semanatorule, ti s-a dat in paza samanta sa o semeni, apoi sa o culegi si iarasi sa o semeni. Prin stradania ta universul nu moare. Samanta este invierea pastrata pentru acele vremi propice cand soarele se va imbuna si cand pamantul va fi gata sa se primeneasca pentru ca sa poata primi. Cate o samanta pentru fiecare picatura de ploaie. Si toate sa rodeasca.

- semanatorule, nu-ti fa griji dupa ce ai semanat. Bobul stie singur cum sa-si sparga coaja. Dar spune puiului din samanta sa indrazneasca sa vada lumina, sa creasca mare si sa devina semanator. Si daca el te-a auzit, nascut cu dor de soare, puiul din samanta va incerca sa se inalte pana la el. Tinand-o in causul cald al palmei tale, inainte de-a o trimite spre cerul pamantului, tu, semanatorule, sa ii graiesti astfel: Stapana, nu vei repeta gresala lui icar. De aceea te vei “cultiva” pe tine insasi, prin cunoastere de sine, cat mai devreme, cat mai bine cu putinta, pentru ca aripile tale sa nu se topeasca inainte de a fi invatat sa zboare cu gandul. Pentru a-ti putea depasi limitele, trebuie mai intai sa le cunosti.

- semanatorule, spune semintei, prin cantec si descantec, sa nu ii pese de neghina si sa-si vada de drumul ei. Cand va fi acolo, mica si singura in pamant, cu lumina filtrata abia-abia prin blana humusului, spune-i sa nu-si piarda nadejdea privind catre stejarii din jur. Spune-i ca desi este atat de mica incat o poarta vantul, ea este atat de mare incat in ea incape stejarul.

Spune-i povestea ta, fiindca si tu ai fost o data o samanta mica, plapanda si speriata. Dar ai crescut, fiindca nu te-a induiosat pielea sticloasa de sarpe pe care a trebuit sa o lepezi in drum, atunci cand nu ti-a mai fost incapatoare.

- semanatorule, fii bun si ingaduitor si rabdator. Nici o samanta nu seamana cu alta si fiecare este responsabila de propriul ei fruct. Constiinta nu se trezeste cu biciul. Nu uita ca rodul asteptat se coace in ritmul sau. Inutil sa-l grabesti, fiindca strugurele acru nu-ti va place. Dar in acelasi timp nu uita ca atunci cand ciorchinele este copt doar pe jumatate, boaba mica e cea mai dulce.

- semanatorule, e vremea culesului. “ce ai semanat, aceea vei culege” spune inteleptul. Oare?... Tu nu ai semanat “vant”, dar ai cules uneori “furtuna” si nu e vina ta. Se mai intampla, fiindca esti mereu pus la incercare. Cu cat faci lucrurile mai bine, mai temeinic, cu atat ti se vor incredinta sarcini tot mai grele si mai grele. Este scara ta de valori, pe care trebuie sa o urci, o scara cu un numar infinit de trepte. Nu fii naiv, si nu crede ca daca stai pe loc, ca sa te odihnesti, treptele s-au sfarsit. Ele nu sfarsesc nici macar o data cu moartea. Sunt condamnati la un vesnic urcus doar cei ce privesc spre inaltul cerului. Ei stiu ca de acolo vine tot misterul pe care il poarta in ea samanta. Iar samanta este un sir infinit de porti deschise spre acelasi lucru, care se intoarce mereu in el insusi. "

de antonia iliescu

interesant !!!

[ana_maria]

Ziua de miere...

- Doctore, deschide fereastra, să intre văzduhul peste noi.
- De ce mă numeşti astfel ? Ştii doar că nu sunt doctor.
- Fiindcă mă doare sufletul... Simt că avându-te aproape, mă vindec desingurătate. Lasă-mă să te numesc astfel, altfel nu mi-aş putea deschidesufletul...şi am atâtea zăgazuri în calea puhoiului de lacrimi, neplânse, darizvorâte din atâtea cuvinte nespuse, neauzite, din atâtea dureri, ce sunt şi nusunt ale mele ...
- Bine, spune-mi cum vrei...Mi-ar fi făcut bine, să te aud spunându-mipe nume. Depersonificarea mea, îmi pare iar o înstrăinare, dar dacă te simţimai bine aşa...îţi fac jocul...
- Doctore, nu-mi transmite starea ta de însingurare...Nu tedepersonific, aşa cum spui, ştiu să-ţi spun şi pe nume, dar n-o pot faceacum...cu apelativul acesta îmi eşti mai aproape, şi am nevoie de undoctor de suflet...
- Oare eu sunt doctorul, sau tu? Cuvintele tale, vocea ta sunt pentrumine leacuri de neînlocuit...Vezi, parcă ar fi între noi un fluid sonor cecurge când de la tine înspre mine când invers...Aşa, ca o mulţumire -vecină cu liniştea...Nici nu ştiu cine este cu adevărat doctorul în povesteaasta a noastră...
- Sincer ?! Nici unul dintre noi. Nici bolnavi –bolnavi nu preasuntem...dar hai, rămâi tu, în rolul de doctor, eşti mai mare, ai mai multăexperienţă...şi apoi , vreau să mă alint ca o pisică... blândă, ca ofelină domestică...
- Hai, hai...că ştiu eu cât de domestice sunt felinele, când nici nu teaştepţi scot ghearele... În fine, accept, sunt doctorul, de vindecat aşapacientă cum eşti, cred că tu mă vei vindeca pe mine. Asta faci de când teştiu, umbli numai cu vorbe bune printre supărările mele... Mă vindeci deneîncredere, de singurătate...de îndoiala ce –mi tot aţine calea printre oamenişi fapte...
- Doctore, m-ai ameţit de când te tot învârteşti în jurul patului meu,n-ai obosit ? Ia-ţi un scaun şi stai într-un loc.
- Nu-mi place să stau pe scaun, ai dreptate mă învârt în jurul patuluitău, în speranţa că te vei da puţin într-o parte să pot sta şi eu... Îmiplac mâinile tale, mângâierea lor e plină de poveşti... Ştiai că mâiniletale ştiu poveşti de iubire ?
- Doctore, fii serios ! Sunt o pacientă contagioasă, nu măatinge... Nu-i cazul să-ţi lipeşti buzele de mâna mea, m-ai face să te mângâi,aş trece bariera dintre vis şi realitate...suntem în poveste , nu ?
- Niciodată n-ai vreme de realitate...Despre ce vis vorbeşti ? Decâtă vreme stăm treji amândoi ?De câtă vreme străbatem singurătateaamăgindu-ne că am fi împreună ?
- Ce faci, în loc să mă vindeci , mă îmbolnăveşti de îndoială ?
- Chiar crezi că pot eu să te vindec ? Crezi ce spui ? Tu nu vezi căsunt mult mai bolnav ca tine ? Am obosit să stau pe scaun şi să te privesc,dacă tot crezi că nu e vremea să trecem peste linia orizontului , lasă-mă pemine în pat şi treci tu pe scaun.
- Doctore, te întreci cu gluma ! Sunt , totuşi de acord. Schimbămlocurile, rolurile, voi sta eu pe scaun.
- N-ai putea să scoţi scaunul din decor ? Este prea înghesuitpeisajul şi cu amărâtul ăla de scaun pe care tocmai vrei să te aşezi.
- Începi să mă superi ! Ai vrea să scoatem scaunul din decor, trăgândnădejdea că, obosind, am să mă aşez în cele din urmă în afurisitul ăla de patbolnav...Da, patul e bolnav...bolnav de nervi. Dacă îţi fac pe voie şi scotscaunul din decor, vei obosi privind-mă cum mă fâţâi pe aici ca untitirez...
- Hai să încercăm. Uită-te în ochii mei. Să vedem dacă o să –ţimai ardă să defilezi aşa de colo colo...
- Poftim , mă uit. Şi ce dacă mă uit ? Crezi că nu ştiu ceprivire hipnotică ai ? Tu se pare că ai uitat că ochii mei suntoglinda ochilor tăi...Hipnoza destinată mie, te-ar adormi pe tine... Adormitnu-mi mai eşti de nici un ajutor. Am nevoie de tine treaz, lucid ! Doctore, numă păcăleşti ...
- Îmi ies din fire cu tine, ce tot îmi spui “ doctore, doctore...” cândvezi destul de clar, că eu sunt bolnav de tine, când ştii că eştimedicamentul de care am nevoie...
- Gata,gata... ai dreptate. Trebuie să ne vindecăm amândoi. Fără medicamente, fărăbisturiu...Ce temperatură ai tu ?! Tot 45˚ ? 45˚ ale tale + 45˚ ale mele fac90˚ , suficient pentru un incendiu....Ori eu nu prea vreau să iaufoc...om scăpa noi de boală, dar la temperatura asta putem scăpa, definitiv şide noi...mai avem ceva treabă în lumea asta...nu-i cazul să vedem oflacără şi un morman de cenuşă....Hai să gândim la rece... Să facem rost de unsoi de gheaţă !
- Pe arşiţa asta tu, vrei să găseşti gheaţă ? Unde ? Nu vezi că parcăs-au aprins şi pereţii ?
- Domn doctor, parcă s-au aprins...dar nu s-au aprins...Gheaţa de carevorbesc se numeşte – luciditate ! Aşa că , jos din pat...scot patul dindecor...pun pe jos nişte mărăcini...dacă nu ştii ce-i levitaţia, vei camsângera...dar sigur te vei răcori...
- Ai nişte idei... auzi, mărăcini ! La temperatura asta, n-aş simţinici piroane înfipte în podea...
- Scot şi pereţii din decor... Te iau de mână şi mergem în poiană, lafântâna cu ciutură . Tragem o beţie cu apă. Vedem noi apoi, dacă om maifi sau nu bolnavi.
- Ce spui soro, apa chioară crezi că o să mă vindece de tine ?
- Apa nu e chioară... Apa este mult mai deşteaptă decât îţiînchipui tu...Te-ai gândit vreodată că apa noastră ştie chimie ?
- Orice apă ştie chimie...nu dizolvă apa aproape totul ?
- Apa, cuvântul acesta numai în limba română ştie formula chimicăa apei...
- Iar te joci ?
- Vorbesc serios, nu mă joc de loc. Formula chimică a apei este H20 ,dar este vorba de H – O – H, litera A este aşezată simetric înjurul literei P ca în formula chimică...şi apoi litera A , fiind prima în maitoate alfabetele...este numărul 1 între litere – sunete...întâmplător saunu, greutatea atomică a Hidrogenului este 1...şi a Oxigenului este16...dar litera P ocupă şi ea, poate tot din întâmplare poziţia 16 încâteva alfabete ale limbilor vorbite şi azi... Şi ca să vezi ce cuvintedeştepte avem...o să-ţi spun şi povestea cuvintelor OM şi POM...
- Cunosc şi astea chimie ?
- Cam da...Corelând toate literele elementelor chimice, ţinând cont şide izotopi, ştim deja că litera P, este Oxigenul...element comun omuluipentru a trăi, dar şi pomului care îl produce... Nu mai ştiu acum exact...nu-stocmai un manual de chimie...dar litera O este parcă un izotop al carbonului şiM parcă un izotop al oxigenului...După ce ne întoarcem din fantezie osă-ţi spun exact...Până atunci, hai să bem apă deşteaptă, stăm sub pomul acela înflorit...şi-am să-ţi spun cele mai frumoase poveşti ,pe care le ştiu mâinile mele când te ating...

Incollatoda <http://www.agero-stuttgart.de/REVIST...eta%20Secu.htm>

[ana_maria]

Pilda celor 10 leprosi

Luca 17;11-19 Lepra era si este o boala incurabila si foarte contagioasa. Cei care se imbolnaveau de lepra erau obligati sa paraseasca comunitatea din care faceau parte, pentru a preveni raspandirea bolii. Mai mult decat atat, familiei si prietenilor le era interzis sa-i viziteze, acestia fiind condamnati sa traiasca pana la sfarsitul vietii singuri si uitati de cei dragi. Neavand unde sa mai locuiasca, adeseori se refugiau in cimitire sau in pesteri. Pe cand Iisus propovaduia in Samaria si Galileea, la marginea unui sat a intalnit 10 bolnavi de lepra care i-au cerut ajutorul. Mantuitorul nu i-a vindecat pe loc, ci i-a trimis sa se arate preotilor, punandu-le astfel la incercare credinta. Pe drum s-au vindecat toti, insa din 10, doar unul singur a luat hotararea fireasca de a se intoarce si de a-I multumi binefacatorului sau. Iar tocmai cel care s-a intors nici macar nu era de acelasi neam cu Iisus ci era samaritean.Samariteanul, pentru ca s-a intors sa-I multumeasca lui Iisus, pe langa vindecarea trupeasca a primit-o si pe cea sufleteasca,� Mantuitorul spunandu-i: Scoala-te si du-te, credinta ta te-a mantuit!Ceilalti noua chiar daca s-au vindecat in mod miraculos, s-au intors la viata lor plina de pacat pe care o duceau si inainte, si pentru care si primisera acesta pedeapsa de la Dumnezeu.Din pacate si noi suntem la fel ca cei noua, nu suntem multumiti niciodata cu ceea ce Dumnezeu ne trimite, si mai ales nu-I multumim. Insa sper ca acesta pilda ne va face sa ne schimbam, sa devenim mai buni si mai receptivi la mesajele pe care ni le trimite fie prin bine(bunastare), fie prin necazuri. As vrea ca de acum inainte, in fiecare seara cand ne facem rugaciunea, inainte sa cerem ceva pentru ziua urmatoare, sa multumim pentru ceea ce am primit in ziua ce s-a incheiat. Si mai vreau sa va aduc aminte ca, pe langa cuvinte, cel mai bun mod de a multumi este de a ajuta si noi la randul nostru, pe cei ce se afla in nevoie, avand mereu in minte faptul ca oricand ne putem afla si noi in aceeasi situatie.