Stenograma şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. desfăşurată la 26 aprilie 1972 (fragment)



Tov. Nicolae Ceauşescu: Trecem la punctul nr. 7: cu privire la unele hărţi şi documente ce prezintă aspecte politice deosebite şi care urmează să fie expuse la Muzeul de istorie a R.S. România. În fond, care pun probleme deosebite, tovarăşe Miron?

Tov. Miron Constantinescu: Tovarăşe Ceauşescu, aici, în nota pe care o aveţi şi dumneavoastră, referitoare la tratate, o parte sunt expuse până la pagina 4, până la declaraţia Sfatului ţării; în paginile 4-8 sunt: această declaraţie a Sfatului ţării la Congresul general al Bucovinei, care nu este expusă şi nu este în sălile muzeului, apoi Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la pagina 8 şi celelalte documente din anii 1919-1920, care sunt expuse în sălile muzeului. Mai departe, la paginile 14, 15 şi 16 sunt documentele referitoare la schimburi de note între Uniunea Sovietică şi România, notele din 1940, care nu sunt expuse.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tratatul acela între Petru I şi Dimitrie Cantemir în care garanta graniţele Moldovei până la Nistru de ce nu este?

Tov. Miron Constantinescu: Este un extras.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu este deloc. Să fie şi acesta, şi apoi să fie cel din 1812 (Bucureşti, răpirea Basarabiei).

Tov. Miron Constantinescu: Tratatul ca atare nu este, dar este un fragment.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tratatul prin care se recunoaşte că Moldova este una singură şi este a lui Dimitrie Cantemir şi apoi a lui Ştefan cel Mare.

Tov. Manea Mănescu: Cel din 1710-1711 semnat la Iaşi trebuie pus întreg (1711).

Tov. Nicolae Ceauşescu: Adică să semnalăm toate tratatele încheiate şi cu turcii, şi cu ruşii, şi cu austriecii, istoria bazată pe documente.

Tov. Miron Constantinescu: Este al lui Mircea cel Mare semnat cu turcii, în care recunosc statul suveran şi independent al Munteniei până la Marea cea mare.

Tov. Petre Lupu: Hărţile acestea ce probleme pun? (se uită pe hărţi)

Tov. Niculescu-Mizil (secretar C.C. al. P.C.R.): E harta geto-dacilor, unde erau ei răspândiţi, că nu erau numai pe teritoriul ţării noastre.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ei s-au răspândit până în Cehoslovacia.

Tov. Petre Lupu: Şi slavii nu s-au întins după aceea?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Slavii au fost după aceea. Tovarăşi, să dăm toate documentele cu Mircea cum a fost. Ei nu neagă nimic. Zice că s-au numit de bună voie şi nesiliţi de nimeni.

Tov. Petre Lupu: Numai cu România.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Vor să scrie într-o revistă din Bucureşti şi spun că în 1940 de bună voie şi în mod paşnic s-a realizat aceasta şi că Bucovina a trecut datorită faptului că aparţinea Uniunii Sovietice. Aceasta trebuie să o publicăm noi. Ce să-i spunem U.R.S.S.?! Atunci puneţi-le în negru acestea neapărat.

Tov. Gogu Rădulescu: Acestea sunt hărţile din perioada respectivă (arată pe hartă).

Tov. Miron Constantinescu: Da.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aceasta este după Pacea de la Paris. Eram vecini cu cehii şi cu polonezii. Acestea nu pun problema mişcărilor ţărăneşti de la sfârşitul lui 1940, după tratatul de la Moscova şi Dictatul de la Viena. Deci, acestea sunt câteva. Şi pentru a nu mai fi nici o discuţie, trebuie în 1940 să publice nota sovietică şi fie să o publice aşa cum este şi răspunsul român. Să punem şi nota.

Tov. Miron Constantinescu: Da. Schimbul de note o să-l punem.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acestea ar fi problemele care se pun pe bază de documente, le putem da numai. Ei le discută în fiecare zi acum; le publicăm ca oamenii să le cunoască şi acolo să spună clar că ia Bucovina ca despăgubire. Şi atunci spunem să vadă şi lumea cum se aplică marxism-leninismul în acţiune. Este aici protocolul cu Titulescu, dar el a fost proiect.

Tov. Miron Constantinescu: Da, n-a fost ratificat, că nici Titulescu n-a putut.

Tov. Leonte Răutu: Îl poate contesta.

Tov. Niculescu-Mizil: Da îl pot contesta în publicaţiile lor istorice.

Tov. Gogu Rădulescu: N-are valoare juridică.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să punem decretul lui Lenin că ne va restitui tezaurul când va fi clasa muncitoare la putere. Şi să spunem: „Când va fi clasa muncitoare la putere în România?“ Trebuie să se restituie 120 de tone de aur, nu fustele nu ştiu cui.

Tov. Niculescu-Mizil: Au dat.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce au dat? „Cloşca cu pui“ – atât (1956, incomplet). Din ceea ce au dat sunt şi monedele. Fusta reginei n-are valoare, putea să şi-o ţină ei să o pună la muzeu.

Tov. Gogu Rădulescu: Tovarăşe Ceauşescu, dacă momentul e potrivit?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă n-o punem în muzeu acuma… (nu văd când).

Tov. Corneliu Burtică: … nu spunem adevărul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De aceea am spus să o discutăm, deoarece eu m-am dus, am văzut şi m-am gândit să discutăm, ca să nu spună nimeni că poate ar fi bine să o punem sau să nu o punem până ce nu punem şi altele, că mai sunt şi altele.

Tov. Niculescu-Mizil: Cred că este bine să facem acest lucru. În ce priveşte hărţile nu am nici o rezervă, cred că trebuie să vedem în principiu ca hărţile să fie cele de atunci, când vorbeşti de Mircea cel Bătrân vorbeşti de Mircea să oglindească perioada lui şi cred că şi din punct de vedere ştiinţific şi politic nu se pot ridica probleme.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi de tratatele care au fost?

Tov. Niculescu-Mizil: Cu tratatele sunt de acord, cu rezerva la momentul 1918, la declaraţia Sfatului ţării şi la documentele care confirmă acest lucru. Cu 1940 cred că este foarte bine să dăm notele cu sovieticii, dacă guvernul nu doreşte, îl priveşte.

Tov. Petre Lupu: Mi se pare că ei au publicat deja.

Tov. Niculescu-Mizil: Da, dar în ultimele articole denaturează istoria, că nu le convine să spună să statul sovietic a luat un teritoriu drept despăgubire de război, a anexat un teritoriu: este un act care contravine tezei leniniste privind războiul şi pacea.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Parcă Prusia nu este tot anexată.

Tov. Niculescu-Mizil: Ce să discutăm de Prusia, să vorbească prusacii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Poate să-i convingă şi pe germani că Prusia n-a fost niciodată germană.

Tov. Niculescu-Mizil: Afară de chestiunea aceasta cu protocolul, care este un document.

Tov. Nicolae Ceauşescu: L-a pus.

Tov. Leonte Răutu: Putem cita din lucrări, ce dacă nu avem un act autentic.

Tov. Niculescu-Mizil: Aici dăm trunchiat acest moment. Dacă dăm cu Franţa – este recunoscut acest lucru –, cu Basarabia, apoi să dăm şi că U.R.S.S. n-a recunoscut, să dăm aici în mod părtinitor chestiunea aceasta. Iar în legătură cu Sfatul ţării cred că ar trebui să punem pe cineva să se ocupe mai îndeaproape, să avem un studiu al nostru că am avut studii mai vechi care au spus într-un fel, dar să avem un studiu al nostru, făcut cu mintea noastră. În afară de aceasta, vedeţi ce aprigă polemică este cu Sfatul ţării.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Vor să-i convingă pe slaviştii de la ei că nu a fost valabil.

Tov. Niculescu-Mizil: Basarabia s-a unit cu România nu numai pe baza Sfatului ţării, ci şi cu ocazia comuniştilor. Dacă dăm numai Sfatul nu este realist. Şi deciziile care s-au luat în Sfatul ţării s-au luat cu mare împărţire de voturi, au fost şi alte organisme. Pun problema din punct de vedere al utilităţii politice. Noi până acum n-am abordat sub nici o formă problema Sfatului ţării. Abordarea acestei probleme va ridica o serie de chestiuni. Din al doilea considerent propun ca să facem un studiu, să avem un punct de vedere al nostru despre Sfatul ţării.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să strângem toate documentele, mai trăiesc şi oameni care au memorie încă, să-l luăm pe Ion Inculeţ (18 nov. 1940, acesta încetase din viaţă)

Tov. Leonte Răutu: Nu ştiu dacă mai trăieşte.

Tov. Gogu Rădulescu: Până acum o lună era, trăia.

Tov. Manea Mănescu: El a fost la început preşedinte. (Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului ţării în perioada 21 nov. 1917-27 martie 1918)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să ne clarificăm.

Tov. Miron Constantinescu: Situaţia este, din punct de vedere istoric, următoarea: noi am studiat într-o perioadă, din însărcinarea lui Gheorghiu-Dej, în 1954. În studiul făcut atunci s-au constatat următoarele fapte documentare, că în perioada 1918 în Basarabia erau două autorităţi, exista Sfatul ţării pe de o parte şi exista Consiliul sovietelor de soldaţi, al sovietelor muncitorilor şi ţăranilor Rumcerot (front românesc); erau ostaşi din fosta armată rusă, care erau de diferite naţionalităţi şi care, pe lângă comandamentul militar, aveau şi un congres al sovietelor, dar acesta era mai mult de ostaşi decât de populaţie din Basarabia; era o dualitate, puterea Sfatului ţării pe de o parte şi congresul Sovietelor de militari, muncitori şi ţărani de pe lângă Rumcerot, care avea centrul între aceste două puteri. S-a încheiat şi o înţelegere între guvernul Averescu şi Rumcerot, care a rămas în vigoare până în toamna anului 1918.

Tov. Niculescu-Mizil: Nu numai în Basarabia, ci şi în alte părţi existau două tipuri de organe. Sigur că eu spun că ar trebui studiat, pentru că nu suntem nici destul de documentaţi, că avem şi rămăşiţe ale unor interpretări mai vechi şi să vedem amănunţit.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Problemele se pun aşa. Sigur că au existat acolo – din ce publică ei chiar acum – nişte comitete comunale; acestea nu pot să fie ca organisme care să fi hotărât în numele populaţiei basarabene, pentru că totuşi Sfatul ţării a constituit un organism local. Dar, independent de aceasta, faptul că Basarabia a fost luată în 1812 pe nedrept, acesta este un lucru foarte clar; aşa că aici nu este vorba că discutăm Sfatul ţării că a fost muncitoresc sau cum a fost. Sigur că nu a fost muncitoresc, dar lupta de eliberare naţională a fost şi este dusă şi astăzi nu numai cu muncitori. Aceasta este toată problema. Nu spune nimeni că Sfatul ţării a fost un organism pentru comunism. Din acest punct de vedere avea dreptate, era un organism burghezo-democratic, de aceea nu este vorba să spunem că Sfatul ţării a fost un organism revoluţionar şi voia să instaureze socialismul în Basarabia; nimeni nu poate să susţină acest lucru. Dar în ce priveşte problema alipirii sau revenirii Basarabiei, aceasta este altă problemă.

Tov. Leonte Răutu: Aşa este.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ceea ce au spus sovieticii este adevărat că a fost burghez, dar în toată lumea mişcările de eliberare naţională, în fond, s-au desfăşurat în cea mai mare parte – şi, şi astăzi – sub conducerea sau împreună cu burghezia; chiar în Africa şi în alte părţi, este o realitate, nu este ceva nou, aşa cum au arătat şi Marx, Engels şi Lenin. Deci nu e vorba ca să încercăm să spunem că Sfatul ţării a fost revoluţionar, marxist-leninist; era o organizaţie burgheză.

Tov. Miron Constantinescu: Toate partidele, atât cel conservator, cât şi alte partide burgheze, erau în Sfatul ţării.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi după poziţia aceasta trebuie să analizăm, să vedem problema. Noi doar condamnăm şi guvernul burghez din România şi nu spunem că în România a fost un guvern muncitor, ci un regim burghezo-moşieresc de teroare pe care l-am condamnat şi împotriva căruia am luptat. Aceasta este o problemă a orânduirii care a existat în Basarabia şi în România: este una, şi alta este problema naţională. Sunt două lucruri deosebite. Sigur că lupta împotriva burgheziei înseamnă şi lupta pentru egalitate naţională. Ei au rezolvat în Uniunea Sovietică problema burgheziei, dar nu au rezolvat problema naţională în mod marxist-leninist. Dar aceasta este o altă problemă.

Tov. Niculescu-Mizil: Eu n-am abordat problema de fond.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi eu acelaşi lucru astăzi.

Tov. Gogu Rădulescu: În ce priveşte perioada până la revoluţia din 1917, pe baza documentelor, cred că în ceea ce priveşte momentul 1812 pot fi puse chiar hărţi ruseşti. Şi eu am o singură chestiune. Rezerva mea este dacă să introducem acum declaraţia Sfatului ţării, o să pară că are caracterul unei revendicări care se aşază după revoluţia rusă. Şi mai am o rezervă, şi de aceea aş susţine ce spune tov. Mizil, să discutăm întâi pentru noi. Totuşi Sfatul ţării a avut o alipire şi un tratat. Ei au venit încoace şi cu dorinţa burgheziei basarabene de ajutor. Numai în chestiunea în care se poate discuta din punct de vedere al marxism-leninismului, mai ales că discutăm ca între state socialiste.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Astăzi discutăm două state socialiste şi atunci discuţia trebuie să se plaseze ca între tovarăşi.

Tov. Gogu Rădulescu: Ar putea spune că „aţi fi vrut ca Basarabia să nu fie atunci un stat socialist, ci un stat burghezo-moşieresc?“

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi România trebuia să devină socialistă şi am luptat pentru aceasta.

Tov. Gogu Rădulescu: Dar ar putea spune: „Noi am transformat-o mai înainte“. Aici este o chestiune, dacă să intrăm în acestă chestiune pe calea aceasta a unei expoziţii. Şi chestiune aceasta de la pagina 8: „Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Bănatul cuprins între râurile Murăş, Tisa şi Dunăre.“

Tov. Miron Constantinescu: Pe panou, pasajul acesta a rămas în afară. Aici este documentarul pentru conducerea partidului.

Tov. Niculescu-Mizil: Aici se spune că aceasta va fi în muzeu.

Tov. Miron Constantinescu: Nu, în sală nu este.

Tov. Niculescu-Mizil: Să fie textul exact cum a fost pus la Alba Iulia.

Tov. Leonte Răutu: Hărţile acestea să fie prezentate aşa; acestea redau mult mai bine că Basarabia a fost un pământ al Moldovei. În al doilea rând 1812 trebuie prezentat. Eu înclin să prezentăm şi documentele din 1940, să redăm declaraţiile sovietice, să apară aşa cum este în documentele lor. Dacă vor să revină asupra celor de acolo, să facă ei treaba aceasta. În ceea ce priveşte momentul 1918 trebuie să găsim o formă de a reflecta; în acel moment Basarabia a intrat în componenţa statului român. Nu ne convine nouă că ei aceasta vor face, vor pune problema dacă Basarabia este pământ moldovenesc, cum era Sfatul ţării? Burghez, neburghez, justificat, nejustificat, să reiasă de acolo ideea că Basarabia a fost pământ moldovenesc.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sunt de acord, „în conformitate cu hotărârea marii majorităţi a poporului basarabean, Basarabia a trecut la România“.

Tov. Leonte Răutu: Este mult mai bine aşa.

Tov. Niculescu-Mizil: Sigur că da, deoarece în Sfatul ţării s-a votat cu 60 de voturi contra.

Tov. Leonte Răutu: Se plasează pe o platformă de discuţie care nu e bună; că va trece ca un fir roşu prin toate momentele acestea că a fost pământul Moldovei, că a fost o perioadă când acesta a fost luat, că trei judeţe s-au întors (1856), că acestea apoi au fost luate (1878) etc.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cel puţin acelea trei să fie.

Tov. Manea Mănescu: Inclusiv de la Dimitrie Cantemir.

Tov. Leonte Răutu: O chestiune mică care se referă la Tratatul de pace de la Bucureşti prin care Cadrilaterul intra în componenţa statului român, la pagina 4. Sunt de acord, dar sunt nişte cărţi poştale, cred că nu este bine să publicăm actele acestea auxiliare, ci să publicăm tratatul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da, şi în alte cazuri tot aşa să procedăm.

Tov. Gheorghe Stoica: Din punct de vedere istoric lucrurile sunt foarte clare. Eu aş spune că mişcarea muncitorească din România întotdeauna a luat atitudine înaintea primului război: de exemplu actul de la 1913; a apărut în 1913 un număr special al ziarului „România muncitoare“, încadrată în negru.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Puneţi-o.

Tov. Gheorghe Stoica: Acest lucru este clar şi atitudinea mişcării muncitoreşti care a fost în timpul acestor evenimente.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Puneţi pe Gherea.

Tov. Gheorghe Stoica: În 1918 era Sfatul ţării, dar în acelaşi timp a fost şi partidul care a dus lupta în acel timp, a fost un partid. Şi cadrele de atunci, şi eu, şi tovarăşul Pîrvulescu am luptat împotriva teroarei, a regimului de atunci. Problema este că are să o interpreteze ca revendicare teritorială; ei duc de pe acum o acţiune, şi duc o acţiune nu numai în ceea ce priveşte Sfatul ţării, ci şi cu aceste sofisme. Problema este că, fără îndoială, va fi luată ca o revendicare teritorială.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sfatul ţării nu-l putem pune, n-are rost.

Tov. Gheorghe Stoica: Şi apoi cine iscăleşte?

Tov. Niculescu-Mizil: N-are importanţă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cine era atunci?

Tov. Leonte Răutu: Ţarul Alexandru I (sic! Nicolae II)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aş propune să renunţăm la documentele cu Sfatul ţării din muzeu, să facem o documentare mai bună pentru uz intern, consultând documentele şi ale Sfatului ţării şi ale U.R.S.S. şi ale diferitelor pături revoluţionare, consultând şi „România muncitoare“ etc.

Tov. Niculescu-Mizil: Inclusiv poziţiile P.C.R. după 1921.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aceasta este o problemă. Însă aici să nu punem Sfatul ţării, să punem harta în care este trasat aşa cum este şi să ne referim la tratatul de la Adrianopol (1829). Şi apoi să punem momentul 1940. Între timp să punem o hartă cu luptele revoluţionare şi organizaţiile Partidului Comunist Român în toată perioada aceasta dintre 1920-1940, toate grevele inclusiv pe unde am fost şi noi la conferinţe cu partidul, cu U.T.C.-ul; eu am fost şi în Cernăuţi şi în Chişinău. Acestea sunt evenimente de istorie şi nu poate nimeni să le nege. Să punem apoi 1940, trecerea lor la Uniunea Sovietică şi cele două note şi răspunsuri care sunt documente oficiale. Apoi dăm tratatul de pace şi ce s-a făcut.

Tov. Miron Constantinescu: Este foarte bine aşa.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ei, de fapt, prin tot ceea ce fac, în primul rând răspund la frământările de acolo, dar prin acuzaţia istoricilor naţionalişti burghezi vor să forţeze un răspuns, în care noi să spunem: „Domnule, e adevărat ce spuneţi voi şi aveţi dreptate.“ Ei nu vor polemică, vor un răspuns în care să-i aprobăm. Nu le convine polemica că pierd.

Tov. Leonte Răutu: Caracterul acestei serii este foarte provocator.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Îl punem pe tovarăşul Marx să le vorbească. Ei nu vor polemică; ştiu că la noi sunt într-adevăr istorici burghezi, Sfatul ţării, aşa şi pe dincolo, şi o săStenograma şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. desfăşurată la 26 aprilie 1972 (fragment)



Tov. Nicolae Ceauşescu: Trecem la punctul nr. 7: cu privire la unele hărţi şi documente ce prezintă aspecte politice deosebite şi care urmează să fie expuse la Muzeul de istorie a R.S. România. În fond, care pun probleme deosebite, tovarăşe Miron?

Tov. Miron Constantinescu: Tovarăşe Ceauşescu, aici, în nota pe care o aveţi şi dumneavoastră, referitoare la tratate, o parte sunt expuse până la pagina 4, până la declaraţia Sfatului ţării; în paginile 4-8 sunt: această declaraţie a Sfatului ţării la Congresul general al Bucovinei, care nu este expusă şi nu este în sălile muzeului, apoi Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la pagina 8 şi celelalte documente din anii 1919-1920, care sunt expuse în sălile muzeului. Mai departe, la paginile 14, 15 şi 16 sunt documentele referitoare la schimburi de note între Uniunea Sovietică şi România, notele din 1940, care nu sunt expuse.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tratatul acela între Petru I şi Dimitrie Cantemir în care garanta graniţele Moldovei până la Nistru de ce nu este?

Tov. Miron Constantinescu: Este un extras.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu este deloc. Să fie şi acesta, şi apoi să fie cel din 1812 (Bucureşti, răpirea Basarabiei).

Tov. Miron Constantinescu: Tratatul ca atare nu este, dar este un fragment.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tratatul prin care se recunoaşte că Moldova este una singură şi este a lui Dimitrie Cantemir şi apoi a lui Ştefan cel Mare.

Tov. Manea Mănescu: Cel din 1710-1711 semnat la Iaşi trebuie pus întreg (1711).

Tov. Nicolae Ceauşescu: Adică să semnalăm toate tratatele încheiate şi cu turcii, şi cu ruşii, şi cu austriecii, istoria bazată pe documente.

Tov. Miron Constantinescu: Este al lui Mircea cel Mare semnat cu turcii, în care recunosc statul suveran şi independent al Munteniei până la Marea cea mare.

Tov. Petre Lupu: Hărţile acestea ce probleme pun? (se uită pe hărţi)

Tov. Niculescu-Mizil (secretar C.C. al. P.C.R.): E harta geto-dacilor, unde erau ei răspândiţi, că nu erau numai pe teritoriul ţării noastre.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ei s-au răspândit până în Cehoslovacia.

Tov. Petre Lupu: Şi slavii nu s-au întins după aceea?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Slavii au fost după aceea. Tovarăşi, să dăm toate documentele cu Mircea cum a fost. Ei nu neagă nimic. Zice că s-au numit de bună voie şi nesiliţi de nimeni.

Tov. Petre Lupu: Numai cu România.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Vor să scrie într-o revistă din Bucureşti şi spun că în 1940 de bună voie şi în mod paşnic s-a realizat aceasta şi că Bucovina a trecut datorită faptului că aparţinea Uniunii Sovietice. Aceasta trebuie să o publicăm noi. Ce să-i spunem U.R.S.S.?! Atunci puneţi-le în negru acestea neapărat.

Tov. Gogu Rădulescu: Acestea sunt hărţile din perioada respectivă (arată pe hartă).

Tov. Miron Constantinescu: Da.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aceasta este după Pacea de la Paris. Eram vecini cu cehii şi cu polonezii. Acestea nu pun problema mişcărilor ţărăneşti de la sfârşitul lui 1940, după tratatul de la Moscova şi Dictatul de la Viena. Deci, acestea sunt câteva. Şi pentru a nu mai fi nici o discuţie, trebuie în 1940 să publice nota sovietică şi fie să o publice aşa cum este şi răspunsul român. Să punem şi nota.

Tov. Miron Constantinescu: Da. Schimbul de note o să-l punem.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acestea ar fi problemele care se pun pe bază de documente, le putem da numai. Ei le discută în fiecare zi acum; le publicăm ca oamenii să le cunoască şi acolo să spună clar că ia Bucovina ca despăgubire. Şi atunci spunem să vadă şi lumea cum se aplică marxism-leninismul în acţiune. Este aici protocolul cu Titulescu, dar el a fost proiect.

Tov. Miron Constantinescu: Da, n-a fost ratificat, că nici Titulescu n-a putut.

Tov. Leonte Răutu: Îl poate contesta.

Tov. Niculescu-Mizil: Da îl pot contesta în publicaţiile lor istorice.

Tov. Gogu Rădulescu: N-are valoare juridică.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să punem decretul lui Lenin că ne va restitui tezaurul când va fi clasa muncitoare la putere. Şi să spunem: „Când va fi clasa muncitoare la putere în România?“ Trebuie să se restituie 120 de tone de aur, nu fustele nu ştiu cui.

Tov. Niculescu-Mizil: Au dat.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce au dat? „Cloşca cu pui“ – atât (1956, incomplet). Din ceea ce au dat sunt şi monedele. Fusta reginei n-are valoare, putea să şi-o ţină ei să o pună la muzeu.

Tov. Gogu Rădulescu: Tovarăşe Ceauşescu, dacă momentul e potrivit?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă n-o punem în muzeu acuma… (nu văd când).

Tov. Corneliu Burtică: … nu spunem adevărul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De aceea am spus să o discutăm, deoarece eu m-am dus, am văzut şi m-am gândit să discutăm, ca să nu spună nimeni că poate ar fi bine să o punem sau să nu o punem până ce nu punem şi altele, că mai sunt şi altele.

Tov. Niculescu-Mizil: Cred că este bine să facem acest lucru. În ce priveşte hărţile nu am nici o rezervă, cred că trebuie să vedem în principiu ca hărţile să fie cele de atunci, când vorbeşti de Mircea cel Bătrân vorbeşti de Mircea să oglindească perioada lui şi cred că şi din punct de vedere ştiinţific şi politic nu se pot ridica probleme.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi de tratatele care au fost?

Tov. Niculescu-Mizil: Cu tratatele sunt de acord, cu rezerva la momentul 1918, la declaraţia Sfatului ţării şi la documentele care confirmă acest lucru. Cu 1940 cred că este foarte bine să dăm notele cu sovieticii, dacă guvernul nu doreşte, îl priveşte.

Tov. Petre Lupu: Mi se pare că ei au publicat deja.

Tov. Niculescu-Mizil: Da, dar în ultimele articole denaturează istoria, că nu le convine să spună să statul sovietic a luat un teritoriu drept despăgubire de război, a anexat un teritoriu: este un act care contravine tezei leniniste privind războiul şi pacea.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Parcă Prusia nu este tot anexată.

Tov. Niculescu-Mizil: Ce să discutăm de Prusia, să vorbească prusacii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Poate să-i convingă şi pe germani că Prusia n-a fost niciodată germană.

Tov. Niculescu-Mizil: Afară de chestiunea aceasta cu protocolul, care este un document.

Tov. Nicolae Ceauşescu: L-a pus.

Tov. Leonte Răutu: Putem cita din lucrări, ce dacă nu avem un act autentic.

Tov. Niculescu-Mizil: Aici dăm trunchiat acest moment. Dacă dăm cu Franţa – este recunoscut acest lucru –, cu Basarabia, apoi să dăm şi că U.R.S.S. n-a recunoscut, să dăm aici în mod părtinitor chestiunea aceasta. Iar în legătură cu Sfatul ţării cred că ar trebui să punem pe cineva să se ocupe mai îndeaproape, să avem un studiu al nostru că am avut studii mai vechi care au spus într-un fel, dar să avem un studiu al nostru, făcut cu mintea noastră. În afară de aceasta, vedeţi ce aprigă polemică este cu Sfatul ţării.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Vor să-i convingă pe slaviştii de la ei că nu a fost valabil.

Tov. Niculescu-Mizil: Basarabia s-a unit cu România nu numai pe baza Sfatului ţării, ci şi cu ocazia comuniştilor. Dacă dăm numai Sfatul nu este realist. Şi deciziile care s-au luat în Sfatul ţării s-au luat cu mare împărţire de voturi, au fost şi alte organisme. Pun problema din punct de vedere al utilităţii politice. Noi până acum n-am abordat sub nici o formă problema Sfatului ţării. Abordarea acestei probleme va ridica o serie de chestiuni. Din al doilea considerent propun ca să facem un studiu, să avem un punct de vedere al nostru despre Sfatul ţării.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să strângem toate documentele, mai trăiesc şi oameni care au memorie încă, să-l luăm pe Ion Inculeţ (18 nov. 1940, acesta încetase din viaţă)

Tov. Leonte Răutu: Nu ştiu dacă mai trăieşte.

Tov. Gogu Rădulescu: Până acum o lună era, trăia.

Tov. Manea Mănescu: El a fost la început preşedinte. (Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului ţării în perioada 21 nov. 1917-27 martie 1918)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să ne clarificăm.

Tov. Miron Constantinescu: Situaţia este, din punct de vedere istoric, următoarea: noi am studiat într-o perioadă, din însărcinarea lui Gheorghiu-Dej, în 1954. În studiul făcut atunci s-au constatat următoarele fapte documentare, că în perioada 1918 în Basarabia erau două autorităţi, exista Sfatul ţării pe de o parte şi exista Consiliul sovietelor de soldaţi, al sovietelor muncitorilor şi ţăranilor Rumcerot (front românesc); erau ostaşi din fosta armată rusă, care erau de diferite naţionalităţi şi care, pe lângă comandamentul militar, aveau şi un congres al sovietelor, dar acesta era mai mult de ostaşi decât de populaţie din Basarabia; era o dualitate, puterea Sfatului ţării pe de o parte şi congresul Sovietelor de militari, muncitori şi ţărani de pe lângă Rumcerot, care avea centrul între aceste două puteri. S-a încheiat şi o înţelegere între guvernul Averescu şi Rumcerot, care a rămas în vigoare până în toamna anului 1918.

Tov. Niculescu-Mizil: Nu numai în Basarabia, ci şi în alte părţi existau două tipuri de organe. Sigur că eu spun că ar trebui studiat, pentru că nu suntem nici destul de documentaţi, că avem şi rămăşiţe ale unor interpretări mai vechi şi să vedem amănunţit.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Problemele se pun aşa. Sigur că au existat acolo – din ce publică ei chiar acum – nişte comitete comunale; acestea nu pot să fie ca organisme care să fi hotărât în numele populaţiei basarabene, pentru că totuşi Sfatul ţării a constituit un organism local. Dar, independent de aceasta, faptul că Basarabia a fost luată în 1812 pe nedrept, acesta este un lucru foarte clar; aşa că aici nu este vorba că discutăm Sfatul ţării că a fost muncitoresc sau cum a fost. Sigur că nu a fost muncitoresc, dar lupta de eliberare naţională a fost şi este dusă şi astăzi nu numai cu muncitori. Aceasta este toată problema. Nu spune nimeni că Sfatul ţării a fost un organism pentru comunism. Din acest punct de vedere avea dreptate, era un organism burghezo-democratic, de aceea nu este vorba să spunem că Sfatul ţării a fost un organism revoluţionar şi voia să instaureze socialismul în Basarabia; nimeni nu poate să susţină acest lucru. Dar în ce priveşte problema alipirii sau revenirii Basarabiei, aceasta este altă problemă.

Tov. Leonte Răutu: Aşa este.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ceea ce au spus sovieticii este adevărat că a fost burghez, dar în toată lumea mişcările de eliberare naţională, în fond, s-au desfăşurat în cea mai mare parte – şi, şi astăzi – sub conducerea sau împreună cu burghezia; chiar în Africa şi în alte părţi, este o realitate, nu este ceva nou, aşa cum au arătat şi Marx, Engels şi Lenin. Deci nu e vorba ca să încercăm să spunem că Sfatul ţării a fost revoluţionar, marxist-leninist; era o organizaţie burgheză.

Tov. Miron Constantinescu: Toate partidele, atât cel conservator, cât şi alte partide burgheze, erau în Sfatul ţării.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi după poziţia aceasta trebuie să analizăm, să vedem problema. Noi doar condamnăm şi guvernul burghez din România şi nu spunem că în România a fost un guvern muncitor, ci un regim burghezo-moşieresc de teroare pe care l-am condamnat şi împotriva căruia am luptat. Aceasta este o problemă a orânduirii care a existat în Basarabia şi în România: este una, şi alta este problema naţională. Sunt două lucruri deosebite. Sigur că lupta împotriva burgheziei înseamnă şi lupta pentru egalitate naţională. Ei au rezolvat în Uniunea Sovietică problema burgheziei, dar nu au rezolvat problema naţională în mod marxist-leninist. Dar aceasta este o altă problemă.

Tov. Niculescu-Mizil: Eu n-am abordat problema de fond.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi eu acelaşi lucru astăzi.

Tov. Gogu Rădulescu: În ce priveşte perioada până la revoluţia din 1917, pe baza documentelor, cred că în ceea ce priveşte momentul 1812 pot fi puse chiar hărţi ruseşti. Şi eu am o singură chestiune. Rezerva mea este dacă să introducem acum declaraţia Sfatului ţării, o să pară că are caracterul unei revendicări care se aşază după revoluţia rusă. Şi mai am o rezervă, şi de aceea aş susţine ce spune tov. Mizil, să discutăm întâi pentru noi. Totuşi Sfatul ţării a avut o alipire şi un tratat. Ei au venit încoace şi cu dorinţa burgheziei basarabene de ajutor. Numai în chestiunea în care se poate discuta din punct de vedere al marxism-leninismului, mai ales că discutăm ca între state socialiste.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Astăzi discutăm două state socialiste şi atunci discuţia trebuie să se plaseze ca între tovarăşi.

Tov. Gogu Rădulescu: Ar putea spune că „aţi fi vrut ca Basarabia să nu fie atunci un stat socialist, ci un stat burghezo-moşieresc?“

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi România trebuia să devină socialistă şi am luptat pentru aceasta.

Tov. Gogu Rădulescu: Dar ar putea spune: „Noi am transformat-o mai înainte“. Aici este o chestiune, dacă să intrăm în acestă chestiune pe calea aceasta a unei expoziţii. Şi chestiune aceasta de la pagina 8: „Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Bănatul cuprins între râurile Murăş, Tisa şi Dunăre.“

Tov. Miron Constantinescu: Pe panou, pasajul acesta a rămas în afară. Aici este documentarul pentru conducerea partidului.

Tov. Niculescu-Mizil: Aici se spune că aceasta va fi în muzeu.

Tov. Miron Constantinescu: Nu, în sală nu este.

Tov. Niculescu-Mizil: Să fie textul exact cum a fost pus la Alba Iulia.

Tov. Leonte Răutu: Hărţile acestea să fie prezentate aşa; acestea redau mult mai bine că Basarabia a fost un pământ al Moldovei. În al doilea rând 1812 trebuie prezentat. Eu înclin să prezentăm şi documentele din 1940, să redăm declaraţiile sovietice, să apară aşa cum este în documentele lor. Dacă vor să revină asupra celor de acolo, să facă ei treaba aceasta. În ceea ce priveşte momentul 1918 trebuie să găsim o formă de a reflecta; în acel moment Basarabia a intrat în componenţa statului român. Nu ne convine nouă că ei aceasta vor face, vor pune problema dacă Basarabia este pământ moldovenesc, cum era Sfatul ţării? Burghez, neburghez, justificat, nejustificat, să reiasă de acolo ideea că Basarabia a fost pământ moldovenesc.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sunt de acord, „în conformitate cu hotărârea marii majorităţi a poporului basarabean, Basarabia a trecut la România“.

Tov. Leonte Răutu: Este mult mai bine aşa.

Tov. Niculescu-Mizil: Sigur că da, deoarece în Sfatul ţării s-a votat cu 60 de voturi contra.

Tov. Leonte Răutu: Se plasează pe o platformă de discuţie care nu e bună; că va trece ca un fir roşu prin toate momentele acestea că a fost pământul Moldovei, că a fost o perioadă când acesta a fost luat, că trei judeţe s-au întors (1856), că acestea apoi au fost luate (1878) etc.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cel puţin acelea trei să fie.

Tov. Manea Mănescu: Inclusiv de la Dimitrie Cantemir.

Tov. Leonte Răutu: O chestiune mică care se referă la Tratatul de pace de la Bucureşti prin care Cadrilaterul intra în componenţa statului român, la pagina 4. Sunt de acord, dar sunt nişte cărţi poştale, cred că nu este bine să publicăm actele acestea auxiliare, ci să publicăm tratatul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da, şi în alte cazuri tot aşa să procedăm.

Tov. Gheorghe Stoica: Din punct de vedere istoric lucrurile sunt foarte clare. Eu aş spune că mişcarea muncitorească din România întotdeauna a luat atitudine înaintea primului război: de exemplu actul de la 1913; a apărut în 1913 un număr special al ziarului „România muncitoare“, încadrată în negru.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Puneţi-o.

Tov. Gheorghe Stoica: Acest lucru este clar şi atitudinea mişcării muncitoreşti care a fost în timpul acestor evenimente.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Puneţi pe Gherea.

Tov. Gheorghe Stoica: În 1918 era Sfatul ţării, dar în acelaşi timp a fost şi partidul care a dus lupta în acel timp, a fost un partid. Şi cadrele de atunci, şi eu, şi tovarăşul Pîrvulescu am luptat împotriva teroarei, a regimului de atunci. Problema este că are să o interpreteze ca revendicare teritorială; ei duc de pe acum o acţiune, şi duc o acţiune nu numai în ceea ce priveşte Sfatul ţării, ci şi cu aceste sofisme. Problema este că, fără îndoială, va fi luată ca o revendicare teritorială.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sfatul ţării nu-l putem pune, n-are rost.

Tov. Gheorghe Stoica: Şi apoi cine iscăleşte?

Tov. Niculescu-Mizil: N-are importanţă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cine era atunci?

Tov. Leonte Răutu: Ţarul Alexandru I (sic! Nicolae II)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aş propune să renunţăm la documentele cu Sfatul ţării din muzeu, să facem o documentare mai bună pentru uz intern, consultând documentele şi ale Sfatului ţării şi ale U.R.S.S. şi ale diferitelor pături revoluţionare, consultând şi „România muncitoare“ etc.

Tov. Niculescu-Mizil: Inclusiv poziţiile P.C.R. după 1921.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aceasta este o problemă. Însă aici să nu punem Sfatul ţării, să punem harta în care este trasat aşa cum este şi să ne referim la tratatul de la Adrianopol (1829). Şi apoi să punem momentul 1940. Între timp să punem o hartă cu luptele revoluţionare şi organizaţiile Partidului Comunist Român în toată perioada aceasta dintre 1920-1940, toate grevele inclusiv pe unde am fost şi noi la conferinţe cu partidul, cu U.T.C.-ul; eu am fost şi în Cernăuţi şi în Chişinău. Acestea sunt evenimente de istorie şi nu poate nimeni să le nege. Să punem apoi 1940, trecerea lor la Uniunea Sovietică şi cele două note şi răspunsuri care sunt documente oficiale. Apoi dăm tratatul de pace şi ce s-a făcut.

Tov. Miron Constantinescu: Este foarte bine aşa.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ei, de fapt, prin tot ceea ce fac, în primul rând răspund la frământările de acolo, dar prin acuzaţia istoricilor naţionalişti burghezi vor să forţeze un răspuns, în care noi să spunem: „Domnule, e adevărat ce spuneţi voi şi aveţi dreptate.“ Ei nu vor polemică, vor un răspuns în care să-i aprobăm. Nu le convine polemica că pierd.

Tov. Leonte Răutu: Caracterul acestei serii este foarte provocator.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Îl punem pe tovarăşul Marx să le vorbească. Ei nu vor polemică; ştiu că la noi sunt într-adevăr istorici burghezi, Sfatul ţării, aşa şi pe dincolo, şi o să spună: „condamnăm şi noi Sfatul ţării.“

Tov. Virgil Trofin: Vor o bază care să le întărească poziţia. Polemica le-ar dăuna.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să nu ne amestecăm.

Tov. Virgil Trofin: De acord cu poziţia dvs. Este mai bine aşa.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu le putem răspunde: „În România istorici burghezi nu mai sunt, dacă există la voi, luptaţi-vă şi convingeţi-i.“

Tov. Miron Constantinescu: Studiind documentele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, la Congresul din 1919 am dat peste o mare polemică între Lenin şi Buharin. Buharin spunea că lupta trebuie dusă de clasa muncitoare aliată cu ţărănimea şi cu alte pături; Lenin arăta că nicăieri în lume nu este aşa, că frontul de eliberare naţională cuprinde şi burghezia, şi nu se poate ignora realitatea istorică, iar în luptă participă burghezia, clasa muncitoare, ţărănimea. Şi în cele din urmă s-a dat dreptate lui Lenin.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să procedăm aşa, de acord, tovarăşi? (Toţi tovarăşii sunt de

Tov. Virgil Trofin: Vor o bază care să le întărească poziţia. Polemica le-ar dăuna.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să nu ne amestecăm.

Tov. Virgil Trofin: De acord cu poziţia dvs. Este mai bine aşa.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu le putem răspunde: „În România istorici burghezi nu mai sunt, dacă există la voi, luptaţi-vă şi convingeţi-i.“

Tov. Miron Constantinescu: Studiind documentele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, la Congresul din 1919 am dat peste o mare polemică între Lenin şi Buharin. Buharin spunea că lupta trebuie dusă de clasa muncitoare aliată cu ţărănimea şi cu alte pături; Lenin arăta că nicăieri în lume nu este aşa, că frontul de eliberare naţională cuprinde şi burghezia, şi nu se poate ignora realitatea istorică, iar în luptă participă burghezia, clasa muncitoare, ţărănimea. Şi în cele din urmă s-a dat dreptate lui Lenin.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să procedăm aşa, de acord, tovarăşi? (Toţi tovarăşii sunt de acord