Calmul este una dintre cele mai prețioase comori pentru echilibrul nostru mental , dar și una dintre cele mai evazive, mai ales într-o societate care preferă imediatitatea și în care domnește hiperstimularea.
Calmul este o stare de liniște și seninătate. Nu implică dispariția problemelor ci că nu ne afectează, că sunt pur și simplu ca norii la orizont: știm că există dar suntem și conștienți că mai devreme sau mai târziu vor dispărea.
Calmul ne permite să răspundem cu equanimitate la provocări și ne ajută să menținem controlul în mijlocul furtunii, astfel încât să putem lua cele mai bune decizii posibile și să învățăm să răspundem mai degrabă decât să reacționăm.
Prin urmare, nu este ciudat că calmul are un rol primordial în budism. Această propoziție filozofică nu se referă doar la calmul ambiental, ci, în mod fundamental, la calmul mental. Înseamnă calmarea minții, astfel încât emoțiile și gândurile să nu provoace furtuni interne.
Mintea noastră nu este fixă, este mai degrabă un proces în continuă schimbare; un flux dinamic. Dacă mintea ar rămâne tot timpul pe un singur gând, s-ar bloca. Mintea se mișcă constant pentru că este dinamică. Problema este că, pe măsură ce gândurile ne trec prin minte, ele asigură continuitatea. De aceea mintea neantrenată trece continuu de la o preocupare la alta. Fluxul gândurilor negative nu se termină niciodată.
Obiceiurile minții ne cufundă într-o stare de confuzie și agitație departe de calm. Obiceiul este foarte, foarte puternic. Mintea noastră este neliniștită și este unul dintre principalele impedimente în atingerea păcii interioare .
„Problema” se rezolvă antrenând mintea să se calmeze. Această poezie a lui Dalai Lama dedicată calmului ne va ajuta să îi dăm locul pe care îl merită în viața noastră:
Se numește calm și m-a costat multe furtuni.
Se numește calm și când dispare... ies din nou să-l caut.
Se numește calm și mă învață să respir, să gândesc și să regândesc.
Se numeste calm si cand nebunia il tenteaza, se dezlantuie vanturi groaznice greu de dominat.
Se numește calm și vine de-a lungul anilor când ambiția tinerească, o limbă slăbită și o burtă rece lasă loc mai multor tăcere și mai multă înțelepciune.
Se numește calm atunci când învață să iubești bine, când egoismul face loc dăruirii, iar neconvenționalitatea se estompează pentru a-ți deschide inima și sufletul, predându-se în întregime celor care vor să primească și să dăruiască.
Se numește calm atunci când prietenia este atât de sinceră încât toate măștile cad și totul poate fi spus.
Se numește calm și lumea îl evită, îl ignoră, inventând războaie pe care nimeni nu le va câștiga vreodată.
Se numește calm atunci când te bucuri de liniște, când zgomotele nu sunt doar muzică și nebunie, ci vântul, păsările, compania bună sau sunetul mării.
Se numește calm și nu plătești cu nimic, nu există monedă de orice culoare care să-și acopere valoarea când devine realitate.
Se numește calm și m-a costat multe furtuni și aș trece prin ele de o mie de ori ca să-l întâlnesc din nou.
Se numește calm, mă bucur, îl respect și nu vreau să-l las...
sursa:https://angolopsicologia-com.transla...o&_x_tr_pto=sc
Răspunde cu citat
Marcaje