DECLARAȚIE DE PRESĂ


primită de la domnul deputat Mircia Chelaru (Grupul parlamentar AUR)
”CONVERTIREA LEGILOR ȘI ABANDONUL DREPTĂȚII”
Distinşi cetăţeni ai României Profunde,
Dragi compatrioţi, de pretutindeni!
Ceea ce urmează nu este o simplă declaraţie politică!
Ceea ce urmează este un rechizitoriu public!
PITAGORA: ”Crimele şi nenorocirile ce ţi se întâmplă, sunt rodul unei proaste rânduieli; rânduielile proaste sunt urmarea firească a suferinţelor pe care le înduri. Caută-ţi legiuitori de-ajuns de iscusiţi ca să te scoată din acest cerc vicios” ”Legile morale şi politice”, L.407
Valoarea de „funcţionare” a unei societăţi, aşa cum o vedea fiecare la timpul său, Aristotel sau Toma d’Anquino, este dată şi astăzi de ordinea relaţiilor stabilite între indivizi, pe deoparte, şi între cetăţeni şi stat pe de altă parte, pe baza legilor legitim consimţite sau a unor obiceiuri împământenite.
De regulă, Ordinea formală este menţinută de autoritatea Conducătorului, dar mai ales de substanţa legilor şi mecanismelor de producere a dreptăţii, prin sistemul juridic.
În societatea românească actuală, deşi autoritatea guvernului este recunoscută şi chiar funcţionează „de jure”, „de facto” aceasta este serios subminată de sistemul invizibil, dar peste tot invocat, al „relaţiilor informale” procesate în instituţiile publice, nepermis căzute sub administrarea unor actori potentaţi, venali şi subtili, care pervertesc mecanismele de autoritate şi le însuşesc cu titlu de interes privat! Mai simplu şi pe înţeles: de mai bine de 20 de ani, băieţii deştepţi, clienţii abandonului şcolar, repetenţi şi plagiatori, dar cu simţul dezvoltat al oportunismului speculativ, au pus mâna pe pârghiile de comandă ale statului şi le exercită până în zilele noastre, sub beneficiu personal.
Cum de s-a ajuns aici?
O primă cauză a fost justiţia însăşi, care s-a pus sub comanda zilei cu o nonşalanţă de budoar exersându-şi duplicitatea prin standardele duble. Ea însăşi aparţinând cândva unui sistem cariat de elemente ordinare şi corupte, jucând rol de bici al represiunii! A intrat în era postdecembristă cu un asasinat politic, apoi s-a lansat în marile afaceri recuperatorii ale veneticilor de tot felul împărţind dreptatea direct proporţional cu valoarea comisionului acoperit. Ridicolul a pus stăpânire pe întrega tagmă asasinând nu numai încrederea în actul de justiţie, ci însăşi conştiinţa dreptăţii! Mai nou, a acceptat să lucreze în Câmpul Tactic oferit la Ordin, primind în plicuri galbene, ţintele stabilite a fi eliminate, inclusiv prin linşaj mediatic planificat.
Cele câteva excepţii, din ultima vreme, prin care legea se face simţită, sunt considerate defecte majore ale sistemului. Procurori sau judecători, sătui de propriile mizerii încearcă o disperată smulgere din urâţenia lor şi se iau la trântă cu cerberii puterii nevăzute. Unii reuşesc câte ceva, ceva foarte puţin. Dar, în cele din urmă sfârşesc prin a renunţa, cel mai adesea, revin şi dau la pace ... Cei care nu renunţă, sunt executaţi!
A doua cauză au fost însăşi legislatorii, adică acei făcători de legi, în majoritate cu competenţe improvizate, proiectaţi în Parlament pe liste de subvenţii la partid, care au emis legi incomplete, uşor de eschivat, ei înşişi croind litera în spiritul intereselor proprii, adesea venale, dar paravanate de o imunitate fabricată şi deloc meritată.
România este în plin fenomen de turbulenţă legislativă conexă unei angoase sociale. Ea se manifestă ca reflex imediat al crizei de autoritate la care ne-au împins politicile clicocrate care încearcă să-şi menţină privilegiile prin falsificarea realităţilor. Iar falsificarea realităţilor se face prin falsificarea legităţilor.
Deja consacratele scene de vot măsluit sub patronajul preşedinţilor de Camere, fie a senatorilor, fie a deputaţilor, au făcut istorie. S-au dat legi organice cu doar patruzeci la sută din cvorum! Cum a fost posibil? Simplu!
Ei, reprezentanţii, aleşii, nu se supun nici unui mecanism de control ceea ce le creează certitudinea proprietăţii asupra puterii. Ei nu înţeleg că sunt doar depozitarii unei puteri transferate prin vot, ci se consideră proprietarii discreţionari ai acestei puteri şi ca atare fac din ea ce vor ”muşchiul” lor!
Şi au făcut şi mai fac încă legi slute, nedrepte şi ticăloase care să le apere privilegiile. Stufărişul legislativ ascunde haita flămândă a delapidatorilor de Ţară. La noi, Dreptatea umblă cu ochii scoşi şi capul spart! Dreptatea noastră a ajuns doar o pronunţie logoreică scursă din vocalizele unor bastarzi tevemanelizaţi. Paradigma Dreptăţii este doar subiect de manual alternativ al aceloraşi repetenţi! Mai mult, lipsa de substanţă morală, duplicitatea aşa ziselor standarde croite pe interesele de clan, au dezvoltat atitudini agresive fără precedent în istoria noastră recentă.
Copierea mimetică păguboasă a unor soluţii sugerate dar veninoase şi străine modului nostru de viaţă, insolenţa vulgară a legiuitorilor, acompaniată de incapacitatea lor de a înţelege stările prin care trece ţara, distrugerea credibilităţii omului de stat ca urmare a abandonării virtuţilor moralei şi deontologiei profesionale, fac să se manifeste tot mai frecvent şi periculos reacţiile de enclavizarea ale unor entităţi comunitare însoţite de refuzul declarat sau disimulat al suveranităţii statale, dispreţul faţă de lege şi în mod deosebit pierderea încrederii în actul de dreptate socială, indiferentismul aparent însoţit de o radicalizare accentuată. Dezordinea instituţională este abil întreţinută de grupuri interesate de subminarea statalităţii şi acapararea pe mai departe a bogăţiilor ţării.
Distinşii mei conaţionali,
Fiecare societate organizată îşi are civismul ei, interesele şi idealurile ei, precum şi corpul de legi care le apără. Cine acţionează împotriva lor, producând daune, trebuie invariabil sancţionat. Or, aproape nimic din toate acestea nu se întâmplă acum într-un mod normal, satisfăcător. Normalul s-a mutat în infracţionalism nepedepsit, în delaţiune şi denunţare sterilă. Pârghiile justiţiei se arată astăzi, mai mult ca oricând, ori prea gripate, ori mult prea “unse”.
În aceste condiţii, tot mai multe categorii sociale, sau mai nou, societăţile de publicuri, se descoperă marginalizate, tot mai mulţi indivizi se extrag regulilor şi devin individuali, tot mai mulţi intră în armata revoltaţilor şi îngroaşă rândurile lumpenului. Baza de revoltă este în creştere. Societatea noastră descoperă dureros abandonul autorităţilor şi reacţionează atipic. De la grevă de avertizare japoneză până la revolte de stradă tip Zăbrăuţi. De la înjurătura mocnită a unui necunoscut la lozincile explicite ale Conştiinţelor din Piaţa Universităţii.
Important a evidenţia în economia acestei diagnosticări nu sunt atât exemplificările, îndeobşte ştiute, ci caracteristica atitudinii colective.
Legea este ignorată, chiar dispreţuită. Pentru că nu îi reprezintă. Reacţia de autoorganizare a românilor transformaţi în mulţimi dezorientate a început să lanseze leaderi spontani, de regulă asemănători numitorului comun al gloatei. Instictivi şi avizi de notorietate aceştia se substituie autorităţilor delegitimate şi reuşesc să creeze propriile reguli de joc. Discursul lor este tranşant, negativist, vulgar şi încriminant. În România de astăzi peste tot vezi, auzi şi citeşti retorică populistă şi evident contestatară. Premizele discursului logic sunt eliminate şi se atacă predilect pateticul, visceralul şi înstinctul. Nu se urmăreşte a rezolva cauza, ci doar a exploata şi chiar a întreţine efectele. S-a reuşit, în ultimii ani, anihilarea spiritului natural de solidaritate.
Cetăţeanul, atât cât a mai rămas din el, s-a retras din faţa responsabilităţilor.
Cetăţeanului periferic abandonat, izgonit până şi din conclavul mizeriei lui, nu-i rămâne decât revolta. El devine dintr-o dată solidar prin contestaţie cu sutele de mii ca el. În România a început căutarea de sine a milioanelor de răzvrătiţi care vor altceva. Un altceva care să le satisfacă dorinţa de revanşă, un alceva care să le răzbune frustrările şi condiţia de viaţă nemeritată. Până când i se va realiza această recompensă, el refuză tot şi pe oricine. Românul de azi nu este un alienat. Românul de azi este un însingurat bântuit de spaima zilei de mâine.
Ca atare, statul, în actuala formă de organizare, a eşuat! El nu oferă baza minimă pentru exersarea unei conştiinţe în spiritul dreptăţii şi justiţiei reale, fapt pentru care cetăţenii săi se adâncesc într-un scepticism ireparabil, care le paralizează orice resursă de comportament etic.
Poate că tocmai din această cauză generică, poporul de nedreptăţiţi şi înşelaţi tânjeşte după o mână forte. S-a săturat de discursuri şi talk-show-uri găunoase, sterile şi manipulatorii! Poporul meu, cel cuminte şi prostit de-atâta bunătate, s-a săturat să vadă cum Europa ne priveşte ca pe nişte neputincioşi înecaţi în baia corupţiei şi mitocăniei.
Poporul român, cel născut cu vocaţia Dreptăţii şi Nobilei Ascultări, nu merită o asemenea pecete murdară. Tocmai de aceea se impune a face curăţenie şi bună rânduială, ca înaintea oricărei sărbători a Învierii!
2.11.2022