Am descoperit târziu în viața mea de bărbat că tandrețea, mai ales în relația intimă care este cea de cuplu, nu este o chestiune de intenție, ci că seamănă cu o asceză care urma să ne ceară nouă, bărbaților, vigilență, rigoare și compasiune.
Pentru a marca această abordare, propun câteva repere:
• Nu confunda tandrețea cu sentimentul. Tandrețea nu este un sentiment, este o calitate a relației.
• Nu dragostea ține două ființe împreună în timp, ci calitatea comunicării care va curge între ele.
• Calitatea acestei comunicări va fi legată de ascultarea și satisfacerea nevoilor relaționale profunde ale fiecăruia dintre parteneri.
Tandrețea vie va presupune așadar, dincolo de o intenție, posibilitățile unei spontaneități eliberate de capcanele obișnuite ale comunicării intime.
De asemenea, eliberat de cei trei mari dușmani ai tandreței:
• teama sau imperialismul de erotizare
• teama de dependenţă sau fuziune
• teama de judecăți de valoare sau de deteriorare a imaginii mele.
Unul dintre fundamentele tandreței împărtășite va fi ascultarea și satisfacerea nevoilor relaționale profunde ale fiecăruia dintre partenerii din cuplu.
- Are nevoie să-și spună: cu cuvinte proprii în diferitele registre ale comunicării intime, la nivel de idei, credințe, sentimente, imaginație și chiar fantezii fără ca acestea să amenințe echilibrul celuilalt.
- Trebuie să fie auzit în fiecare dintre aceste registre, nu că mă aștept ca celălalt să fie de acord cu mine, ci că simt că poate primi ceea ce spun în direcția lui fără să reacționeze, fără să se simtă provocat.
- Trebuie să fiu recunoscut așa cum sunt și nu așa cum mi-ar dori celălalt, uneori această nevoie de a fi acceptată necondiționat cu neajunsurile mele, cu zonele mele de vulnerabilitate și cu limitele mele.
- Nevoia de a fi prețuit, mulțumit, de a avea sentimentul că ceea ce spun, că ceea ce sunt contează pentru celălalt, are valoare pentru el.
Tandrețea trăită presupune:
- o prezenta, a fi prezent in prezent
- o atenție îndreptată către celălalt
- o confirmare a celuilalt, cand acesta din urma are sentimentul ca este primit, recunoscut, apreciat, acceptat.
- o proximitate, care permite punerea în joc a tuturor limbajelor tandreței, privirilor, vibrațiilor emoționale, circulației emoțiilor.
Tandrețea presupune până la urmă o libertate de a fi, atât în ​​cel care o dă, cât și în cel care o primește. Este această libertate de a fi pe care o doresc tuturor.

Jacques Salomé „- Îmblanzirea tandreței”