Mintea este minunată
Free AstroScience
Nu există realitatea până nu este observată?
Până de curând, noțiunea că conștiința poate apărea din confluența componentelor realității fizice a fost asociată mai mult cu magia medievală decât cu știința sobră. Dar știința cuantică, cu experimentele sale, ne spune că realitatea pe care o percepem iese la iveală prin actul de măsurare pe care îl exercităm asupra ei.
O astfel de presupunere pare să pună sub semnul întrebării natura realității în care credem că ne mișcăm și sugerează că conștiința afectează materia, în timp ce conștiința însăși poate fi cea care, pentru noi, determină elementele fizice ale realității noastre și nu invers, așa cum a fost gândit clasic.
Una dintre cele mai ciudate și mai fascinante întrebări pe care le poate genera fizica cuantică este posibilitatea ca lumea pe care o trăim să fie generată de percepția noastră asupra ei, a atributelor externe nouă înșine care o alcătuiesc. Cu alte cuvinte: este posibil ca realitatea să nu existe dacă nu este observată.
Prin urmare, ați putea spune că observatorul afectează ceea ce este observat. Atunci când comportamentul unei particule este măsurat prin observație, aceasta influențează starea sa naturală și măsurarea nu poate fi exactă.
Astfel, la observarea comportamentului luminii, vom verifica ca aceasta va actiona ca o particula fizica sau foton, daca nu o mai observati, sau se va comporta ca o unda care se misca in spatiu, daca observatia nu are loc la un loc discret. moment. vreme. Această dualitate val-corpuscul constituie una dintre bazele cunoașterii noastre cuantice.
Salturile cuantice, schimbările bruște ale stării fizice a unui sistem practic instantanee, pot fi găsite în barul tău preferat și în supermarketul local.
Realitatea pe care o trăim este generată de percepția noastră despre ea?
Posibilitatea ca lumea pe care o trăim să fie generată de percepția noastră despre ea este, pentru mulți, o dezbatere pe cât de complicată, pe atât de interesantă. Sunt în joc multe credințe și postulate științifice clasice.
În spatele acestor observații științifice se află o filozofie izbitoare, care sugerează că fenomenele fizice se manifestă într-un fel sau altul în funcție de actul de măsurare prin care sunt observate. Și este că până când aceste fenomene nu sunt măsurate, până când privirea nu se sprijină asupra lor, rămân într-un fel de stare de nedefinit, care sfidează logica așa cum oamenii tind să o înțeleagă.
În această stare de nedeterminare cuantică, fenomenele fizice sunt și nu sunt, sunt vii și moarte, sunt unde și particule. Cu alte cuvinte: nu există și sunt totul în același timp.
Această noțiune atât de tipică pentru fizica cuantică a fost demonstrată experimental de mai multe ori. Principiul revoluționar al concepției despre realitate ar fi, cu alte cuvinte, că, cumva, realitatea nu există până nu o măsurăm. Cel puțin nu realitatea la scară cuantică care, deși minusculă, este nivelul minim la care se reduce materia care constituie toate lucrurile din univers.
Ceea ce s-a făcut conceptual la nivel experimental este să demonstrăm că atunci când mintea noastră percepe un obiect, acesta se poate comporta ca o undă sau ca o particulă, indiferent de modul în care este măsurat și, în plus, simultan.
Totuși, și așa cum apare în experimentele publicate, fizica prezice că această percepție nu pare să fie influențată de faptul că se comportă ca o undă sau corpuscular; Totul depinde de modul în care, în actul perceptiv final, s-a realizat măsurarea sau înregistrarea realității de perceput.
Fizica cuantică a făcut posibilă realizarea acestei fotografii a unui decupaj de carton în formă de pisică cu lumină care nu a interacționat niciodată direct cu animalul
Este conștiința o proprietate constitutivă a universului?
Natura ciudată a realității, care se schimbă conceptual pe măsură ce știința avansează, ne poate determina să punem la îndoială multe dintre convingerile noastre despre modul în care funcționează universul. Explicarea acestei operațiuni pare extrem de complexă și în acest moment pare a fi foarte speculativă.
Cu toate acestea, una dintre explicațiile care generează cea mai mare tracțiune este posibilitatea ca conștiința să fie o proprietate constitutivă a universului. Adică, că conștiința există prin ea însăși în univers și că există prin simplul fapt că universul însuși există.
Acest postulat ar implica că conștiința există și la nivel cuantic. Și aceasta, la rândul său, ar susține narațiunea că este mintea care generează efectul asupra materiei, la nivel perceptiv, și nu invers. Totuși, noțiunea că conștiința poate fi legată de formarea realității fizice a fost asociată mai mult cu ideile new age, care au avut tendința de a da puțină credibilitate, decât cu știința sobră.
Deoarece experimentele care examinează aceste întrebări sunt greu de găsit în domeniul academic al fizicii, s-ar putea părea că pentru cariera unui om de știință cel mai bine este să evitați să vă ocupați de astfel de subiecte de studiu aparent dubioase.
De fapt, tabuul din jurul acestui subiect este atât de mare încât până de curând a fost extins la toate tratatele pe temeiurile teoriei cuantice. De fapt, de mai bine de 50 de ani acest tip de experiment a fost considerat nepotrivit pentru un cercetător „serios”.
Cu toate acestea, se pare că fizica cuantică, susținută deja de testarea și validarea ipotezelor sale în laborator, deschide în sfârșit o ușă către un nou mod de a înțelege conștiința noastră, realitatea și lumea. Cel puțin, și deocamdată, știința a părut deja să demonteze prejudecata unei realități obiective preexistente.
Și dacă crezi că ești ca orice ființă, ca orice, toate ființe, toate lucrurile. Tu ești universul.
Credite: Fátima Servián Franco
Mintea este minunată
Răspunde cu citat
Marcaje