Geţi, daci, traci, goţi, sciţi, celţi, etc. Care este numele nostru identitar? Cât de întins a fost Imperiul Getic?
Puţină ordine prin GEŢIA, să clarificăm “misterul”…
Am ajuns AICI unde suntem, “datorită“ unor așa-ziși „istorici“, unor „fabricanţi“ de istorie la comandă, contra cost, bineînţeles. Istoria Neamului nostru dar și istoria lumii este falsificată, adevărul stă ascuns, ferecat prin biblioteci străine, în trezoare.
Și totuși, adevărul iese singur la iveală, începem să punem toate informaţiile cap la cap, și să ne cunoaștem istoria.
Geţi, daci, traci, goţi, sciţi, celţi, etc., o confuzie naţională și internaţională, și asta pe bandă rulantă, voită sau nu. Sunt dovezi istorice indiscutabile și incontestabile!
Numele identitar al Strămoșilor noștri, GEŢII, este scris de ei înșiși, pentru eternitate, cu litere de aur pe Tăbliţele de la Sinaia, numele lor: GEŢI!
Geţii, străbunii nostri, au condus aproape toată lumea, iar CENTRUL lor a fost AICI, la noi, în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic, deci în România de astăzi.
RĂDĂCINILE NOASTRE sunt Arimii (Râmnii) Peslagii și Geţii.
VIȚA noastră PELASGO-GETICĂ este răspândită ÎN TOATĂ EUROPA, din Lituania și Scandinavia, până în Britania și Iberia, Asia Mica, nordul Africii, întreg bazinul mediteranian, Geţii au fost PRIMII care au atins AMERICILE.
🔹DIONISIE PERIEGETUL (138 d.H.) scrie:
„În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în Scandia, ţara imensă a dacilor.”
🔹ROBERT SHERINGHAM, De Anglorum Gentis origine disceptatio, p. 159, spune:
„Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus, îi arată pe geți ca poporul Traciei. Toți tracii ar fi fost un singur popor, adică geții, mărturisește Mela (sec. I d.Hr.). Despre vitejia, puterea și victoriile geților, nu este nevoie să înșiram multe vorbe. Este bine cunoscut, de la toți erudiții, că geții au fost cei care au supus aproape întreaga lume. Noi, anglii de azi, nu ştiu de ce ni se spune acum goţi, când noi suntem de fapt geţi de la Marea Neagră, iar strămoşii noştri, geto-dacii, ei fură cei care denumiră continentele aşa cum se numesc ele azi, Europa, Africa, Asia şi tot ei inventară tipurile de scriere şi de alfabet.”
Geţii aveau mai multe etnonime, în funcție de teritoriile pe care le ocupau, însă indiferent cum îi denumeau străinii pe stramosii noştri:
DACI, GEŢI, MISI, BESI, GETULI, TYRA-GEȚII, TISSA-GEȚII, AR-GEȚII, INDI-GEȚII, ILER-GEȚII, MYS-GEȚII, MATY-GEȚII, SAMO-GEȚII, ANDI-GEȚII, AN-GEȚII, SAR-GEȚII, MYR-GEȚII, MASSA-GEȚII, GEATS, JATS, DJED (Egipt), YUEHZII( China), etc., ei erau cu toţii GEŢI.
Revenind la confuzia internaţională creată, printre altele: TRACIA și DACIA.
“Tracia” și “Dacia” au fost colonii ale imperiului roman, erau regiuni getice, de neam getic, denumirea noastră “daci” și “traci” este deci complet greșită, ei au fost geţi.
Exonimul “dac”/”daki” era folosite de către romani, iar exonimul “trac” era folosit de greci.
“Dacii” erau geţii înrobiţi de către cotropitorii și jefuitorii romani, și tot de ei ca "daci" botezaţi și asta în anul 106 e. n.
„Dacia“ este titulatura provinciei ocupate de imperiul roman (dar numai 14% din suprafaţa Geţiei - conform calculului d-lui profesor Gabriel Gheorghe, Fundaţia Gândirea”), iar restul imperiului s-a numit, bineînţeles, GEŢIA!
“Dacii” nu defineau etnii, ci erau locuitorii unei provincii romane.
Cât despre așa-zișii “daci liberi”, aceasta este o sintagmă mincinoasă, dacă erau liberi, NU se numeau “daci”, ei erau geţi.
🔹HERODOT scrie în Cartea IV, tiparita in 1902 și premiată de Academia Româna, Dimitrie I. Ghica, următoarele:
„Locuitorii Dunării aparţineau marii familii indo europene numite GETI, din care dacii, tracii si pelasgii erau numai ramuri.”
Grecii aveau prostul nărav de a boteza totul după bunul lor plac și “necesităţi”. Așa i-au “botezat” pe toţi cei ce locuiau la nord de ei în “traci”, erau de fapt geţi.
Trac (trake) înseamna în greaca veche miazănoapte, locuitor din Nord.
Istoricii greci au generalizat cu bună știinţă acest termen la teritorii extinse, precum erau cele în care trăiau peste 200 de triburi din neamul geţilor. Pe hărţile lui Homer și Herodot, “Tracia” lor ocupa spaţii vaste, în realitate fiind GEŢIA.
CONFUZII PREMEDITATE, PROGRAMATE PENTRU A ASCUNDE ORIGINEA GEŢILOR
Care era MOTIVUL acestei confuzii premeditate?
Grecii aveau tot interesul să nu mai amintească de Geţi pentru simplul motiv că de la ei, geţii, şi-au însuşit, sau mai bine zis au furat, printre altele, aproape toată Mitologia, schimbând doar numele zeităţilor și prezentând lumii ca fiind a “lor”…
Iată aici un exemplu, o DOVADĂ a încercării grecilor de a stârni cât mai multă CONFUZIE:
🔹DIO CASSIUS (155 - 240), nepotul lui Dio Chrysostomos a scris o Istorie romană unde scrie despre strămoșii noștri atât informații corecte dar și unele false. La LI, 22 găsim următoarele date despre geţi, daci și sciţi:
,,aceia locuiesc pe ambele maluri ale Istrului”, cei care locuiesc în dreapta fluviului şi fac parte din prefectura Mysiei îi numeşte MYSIENI, iar pe cei ce vin mai în sud, adică în Tracia îi numeşte ,,DACI sau GEŢI sau TRACI”.
O confuzie “programată”!
O altă afirmaţie confuză:
🔹“din NORDUL ISTRULUI (Dunării) în vremuri uitate de istorie a fost o migrație în sud pînă în munții Tracia, ,,căci poporul DACILOR îşi stabilise odinioară colonii în apropiere de Rodope.”
🔹Același DIO CASSIUS a scris despre luptele romanilor cu acești geți sau daci în anii 55 î.e.n. următoarele:
,,În timpul acesta M. Crassus este trimis în Macedonia şi Grecia să se lupte împotriva DACILOR şi BASTARNILOR… Aceştia sînt socotiţi ca SCIŢI.”
“Năravul” altora de a ne denumi mereu altfel, a dus la nașterea confuziilor, și asta pe bandă rulantă, confuzii preluate de toată lumea, inclusiv de “istoricii” noștri, confuzii care persistă până în zilele noastre, și ele trebuiesc clarificate și corectate, odată pentru totdeauna!
Carpato-dunărenii au fost menţionaţi din cele mai vechi menționări ca get-getae. Geţii sunt cunoscuţi sub mai multe denumiri, purtau exonime, deci nume date de alţii.
Aceste exonime, erau denumiri regionale ale Geţilor și nu defineau etnia, ei aparţinând de fapt marelui Neam al Geţilor, Neam născut la Gurile Dunării, care în expansiunea lor au creat multe Regate, iar împreună formau Imperiul Getic.
Concluzionând, „dacii“ și „tracii“ sunt denumiri regionale ale GEŢILOR, și NU etnice. Aici se face mereu confuzia între cetăţenie și etnie!
Să ne luminăm:
Dacii trăiau numai în Dacia.
Tracii trăiau numai în Tracia, unde cei mai renumiți au fost geții odrisi, cei care eu reunit triburile getice în Regatul Odrisilor,
Macedonenii trăiau numai în Macedonia,
Tribalii trăiau numai în Tribalia,
Moesii trăiau numai în Moesia,
Scytii trăiau numai în Scytia (Minor și Major),
Ilirii trăiau numai în Ilirya,
Iler-geții trăiau numai în Iler-Geția,
Troienii trăiau numai în Troada,
Hitiții trăiau numai în Regatul Hitit,
Panonii trăiau numai în Panonia,
Peonii trăiau numai în Peonia,
Dardanii trăiau numai în Dardania,
Geații trăiau numai în Scandinavia,
Tyra-Geții trăiau numai în TyraGeția,
Massa-Geții trăiau numai în MassaGeția, mai erau denumiți și scyți, cimerieni, parți, saci, saka, sakai, skutai, alani, sarmo-geți (sarmați).
Deci, după cum se observă, Geții erau aproape peste tot.
Cert este că:
Nu a existat NICIODATĂ o etnie, un Regat și nicio limbă tracă!
Nu a existat NICIODATĂ o etnie, un Regat și nicio limbă dacă!
Dacă Geţii și-ar fi spus “daci” sau “traci”, precis că nu și-ar fi denumit capitala SarmiGETuza.
La sfîrșitul secolului l e.n., antichitatea îi numea pe strămoșii noștri GEȚI, exact cum apare scris și pe Tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, și nu “daci”.
Iată alte afirmaţii ale anticilor despre “traci” și “daci”:
🔹HERODOT pomenește peste 22 de seminții care populau zona sud-dunăreană:
“bessi, bisalți, brygi, dalonci, crestoni, crobizi, skyrmiazi, nipsei, odomanți, odryși, trauși, bistoni, ciconi, dersei, edoni, geți, paiți, sapeni, satri.”
NICIUNDE nu scrie de o seminție TRACĂ!
🔹ROBERT SHERINGHAM (”De Anglorum Gentis origine disceptatio”, p. 159) spune:
”Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus, îi arată pe geți ca poporul Traciei. Toți tracii ar fi fost un singur popor, adică GEȚII, mărturisește Mela (sec. I ).”
🔹FLAVIUS VOSPICUS din sec. III îi numește pe toți tracii popoare GETICE.
🔹STRABON și HERODOT le spun populațiilor din Tracia ”seminții”, nu popoare, pentru că toate aceste ”seminții” aparțineau unui singur popor: GET.
Izvoarele antice consemnează limpede faptul că populațiile europene și ale Asiei vestice PROVIN din Carpați.
🔹VASILE PÂRVAN arată limpede în ”Getica” (1982, p.51):
”Cât privește sudul Dunării, până la Haemus, el era de mult getic. Dar GEȚII de aici erau numiți thraci.”
Astăzi avem suficiente informații genetice încât să putem susţine că cele două popoare antice au fost: PELASGII și GEȚII, până la amestecul celor două, care au dat naștere multor triburi, și care prin înmulțirea firească a lor, au dat naștere multor neamuri.
Amprenta noastră genetică este cel mai bun argument incontestabil al nostru, “Dacii”, tracii” precum și o mulţime de alte popoare INVENTATE pe parcursul istorie, sunt toate de origine GETICĂ. Haplogrupul majoritar în Europa este deci… GETIC!
🔹UNIVERSITATEA DIN CAMBRIDGE scrie:
“ În mileniul V î.e.n., spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa; Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie, India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav; Vedele, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii, au fost create în centrul Europei. Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal. Din Ardeal provin strămoşii indienilor şi persanilor, albanezii, grecii, plecați prin Macedonia şi Tesalia, latinii, celții, germanii, iar strămoşii slavilor au ieșit prin strâmtoarea Moravă.”
Concluzionând, strămoșii noștri, Geţii, apar sub diferite nume:
DACI, GEŢI, TRACI ŞI SCIŢI, deşi CHIAR grecii spun că “SUNT UN SINGUR NEAM, care locuiesc în ţinuturi diferite, însă NU SUNT POPOARE DIFERITE!”
Prin urmare, neamul nostru GETIC a fost înlocuit, cu bună știinţă, cu “daci” și “goți”, urcând ambele neamuri și în ținuturile nordice pentru a nu mai înțelege NIMENI NIMIC!
O CONFUZIE VOITĂ și “reușită”!
Un lucru trebuie să ne fie clar: prin DENUMIREA FALSĂ de “Dacia” și “daci”, ne facem un deserviciu istoriei și neamului nostru, prin faptul că prin aceasta NE SCURTĂM existenţa noastra de zeci de milenii, la doar… 2 milenii.
Romanii știau exact cine erau străbunii noștri! Întregul teritoriu al Geţilor a fost denumit de romani TERRA GETARUM.
Indiferent cum îi denumeau străinii pe stramosii nostri:
DACI, GEŢI, MISI, BESI, GETULI, TYRA-GEȚII, TISSA-GEȚII, AR-GEȚII, INDI-GEȚII, ILER-GEȚII, MYS-GEȚII, MATY-GEȚII, SAMO-GEȚII, ANDI-GEȚII, AN-GEȚII, SAR-GEȚII, MYR-GEȚII, MASSA-GEȚII, GEATS, JATS, DJED (Egipt), YUEHZII( China), etc.,
ei erau cu toţii GEŢI.
În pofida tuturor încercărilor de a ne șterge din istorie, de a ne fura identitatea, de a ne schimba originea noastră getică, nimic NU a funcţionat. Suntem și astăzi aici, unde ne-am născut, aici de zeci de milenii.
Există prea multe dovezi ale originii noastre, dovezi incontestabile și infailibile care nu se pot “șterge” și nici “negocia”!
Daci, traci, goţi, sciţi, celţi, etc. – cu toţii aparţin marii familii ale GEŢILOR.
Toate drumurile duc la NOI! De ce? Pentru că de la NOI, de aici din zona Carpato-Danubiano-Pontică, adică din România de astăzi, a pornit și a plecat TOTUL! Pelasgo-Geţii sunt civilizatorii lumii. Slăvit fie în veci numele lor!