Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Pablo Neruda

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    34.383

    Pablo Neruda

    Pablo Neruda



    Ricardo Eliécer Neftalí Reyes Basoalto, mai cunoscut ca Pablo Neruda, a fost un poet care s-a născut la 12 iulie 1904 în Parral (Chile) și a murit la 23 septembrie 1973 din cauze care nu au fost încă clarificate, dar se pare că a fost otrăvit .

    Talentul poetic al lui Neruda este de necontestat. În 1971 a primit Premiul Nobel pentru literatură și a fost admirat și recunoscut pentru marea sa operă.




    Index de conținut [Ocultar]







    Poezii de dragoste de Pablo Neruda

    Sonetul 22

    De câte ori, iubire, te-am iubit fără să te văd și poate fără amintire,fără a-ți recunoaște privirea, fără a te privi, centaur,
    în regiuni contrare, într-un amiază aprinsă:ai fost doar aroma cerealelor pe care le iubesc.
    Poate că te-am văzut, te-am presupus când am trecut ridicând un paharîn Angola, în lumina la luna din iunie,sau ai fost talia acelei chitare
    că am jucat în întuneric și a sunat ca marea excesivă.Te-am iubit fără să știu și ți-am căutat amintirea.Am intrat în casele goale cu o lanternă pentru a-ți fura portretul.
    Dar știam deja ce este. Bruscîn timp ce tu mergeai cu mine te-am atins și viața mea s-a oprit:
    în fața ochilor mei ai fost, domnind și regine.Ca un foc în pădure, focul este regatul tău.
    Poemul 1

    Corpul femeii, dealuri albe, coapse albe,
    semeni cu lumea în atitudinea ta de predare.Corpul meu de țăran sălbatic te subminează
    și îl face pe fiul să sară de pe fundul pământului.Eram exact ca un tunel. Păsările au fugit de la mine,iar în mine noaptea a intrat în puternica sa invazie.
    Pentru a supraviețui, te-am falsificat ca o armăca o săgeată în arcul meu, ca o piatră în praștea mea.
    Dar ceasul răzbunării cade și te iubesc.Corp de piele, mușchi, lapte lacom și ferm.Ah vasele pieptului! Ah ochii absenței!
    Ah, trandafirii pubieni! Ah, vocea ta lentă și tristă!Trupul femeii mele, voi persista în harul tău.
    Setea mea, pofta mea nesfârșită, calea mea indecisă!Canalele întunecate unde urmează setea eternă,
    iar oboseala continuă și durerea Infinito.
    Dacă mă uiți

    Vreau să știi un lucru.Știi cum este asta:
    dacă mă uit la luna de cristal, ramura roșiea toamnei lente la fereastra mea,
    dacă ating cenușa impalpabilă de lângă focsau corpul ridat al lemnului,totul mă conduce la tine, de parcă tot ceea ce există,
    arome, lumină, metale, erau mici nave care navigauspre insulele tale care mă așteaptă.
    Acum, dacă încetul cu încetul încetezi să mă mai iubeștiVoi înceta să te iubesc puțin câte puțin.Dacă mă uiți brusc, nu mă căutacă te voi uita deja.Dacă considerați lung și nebun
    vântul de steaguri care trece prin viața meași te hotărăști să mă lași pe țărma inimii în care am rădăcini,cred că în acea zi,în acel moment voi ridica brațeleiar rădăcinile mele vor ieși să găsească un alt pământ.Dar dacă în fiecare ziîn fiecare oră simți că ești destinată pentru minecu dulceață implacabilă.Dacă fiecare zi creșteo floare pe buzele tale să mă caute,oh, dragostea mea, oh,în mine tot acel foc se repetă,nimic din mine nu este oprit sau uitat,dragostea mea se hrănește cu dragostea ta, iubite,iar în timp ce trăiești va fi în brațele talefără să-l părăsesc pe al meu.
    Poemul 12

    Pieptul tău este suficient pentru inima mea,Pentru libertatea ta sunt suficiente aripile mele.Din gura mea va ajunge pe cerce dormea ​​pe sufletul tău.Este în tine iluzia fiecărei zile.Ajungi la corola ca roua.Subminezi orizontul cu absența ta.Veșnic pe fugă ca un val.Am spus că ai cântat în vântca pinii și ca catargii.La fel ca ei ești înalt și taciturn.Și deodată te întristezi ca o călătorie.Primitor ca un drum vechi.Ești plin de ecouri și voci nostalgice.M-am trezit și uneori emigreazăiar păsările care au dormit în sufletul tău fug.
    Poemul 4

    Este dimineața plină de furtunăîn inima verii.Ca niște batiste albe de adio călătoresc norii,vântul îi scutură cu mâinile sale călătoare.Nenumărată inimă a vântuluibătând peste tăcerea noastră în dragoste.Zumzăind printre copaci, orchestral și divin,ca un limbaj plin de războaie și cântece.Vânt care transportă așternutul într-un jaf rapidși deviază săgețile bătătoare ale păsărilor.Vânt care o doborâște într-un val fără spumăsubstanță fără greutate și focuri înclinate.Se sparge și volumul său de săruturi scadeluptat la poarta vântului de vară.
    Amoraş

    Femeie, aș fi fost fiul tău, pentru că te-am băutlaptele sânilor ca un izvor,pentru că te-am privit și te-am simțit lângă mine și te-am avutîn râsul auriu și vocea de cristal.Pentru că te simțesc în venele mele ca Dumnezeu în râuriși te închin în oasele triste de praf și var,pentru că ființa ta va trece fără durere lângă mineși a ieșit în strofă -curățenie a tot răul-.Cum aș ști să te iubesc, femeie, cum aș știte iubesc, te iubesc așa cum nimeni nu a știut vreodată!Mori și încă te iubesc mai mult.Și încă te iubesc din ce în ce mai mult.
    Poemul 7

    Pieptul tău este suficient pentru inima mea,Pentru libertatea ta sunt suficiente aripile mele.Din gura mea va ajunge pe cerce dormea ​​pe sufletul tău.Este în tine iluzia fiecărei zile.Ajungi la corola ca roua.Subminezi orizontul cu absența ta.Veșnic pe fugă ca un val.Am spus că ai cântat în vântca pinii și ca catargii.
    O sută de sonete de dragoste

    Gol, ești la fel de simplu ca una dintre mâini:neted, terestru, minim, rotund, transparent.Ai linii lunare, drumuri cu mere.Gol, ești subțire ca grâul gol.Gol, ești albastru ca noaptea din Cuba:ai viță de vie și stele în păr.Gol, ești rotund și galbenCa vara într-o biserică de aurGol, ești mic ca una dintre unghiile tale:curbat, subtil, roz până se naște ziuași ajungi în subteranul lumiica într-un tunel lung de costume și muncă:claritatea ta se estompează, rochii, frunzeși din nou este o mână goală.
    Inima mea era o aripă vie și tulbure ...

    Inima mea era o aripă vie și tulbure ...o aripă îngrozitoare plină de lumină și dor.Era primăvară peste câmpurile verzi.Albastrul era înălțimea și solul era smarald.Ea - cea care m-a iubit - a murit primăvara.Îmi amintesc încă ochii lui de porumbel vigilent.Ea - cea care m-a iubit - a închis ochii ... târziu.După-amiază de țară, albastră. După-amiază de aripi și zboruri.Ea - cea care m-a iubit - a murit primăvara ...și a dus primăvara în cer.
    Prietene, nu muri

    Ascultă-mă aceste cuvinte care se aprind,și că nimeni nu ar spune dacă eu nu le-aș spune.Prietene, nu muri.Eu sunt cel care te așteaptă în noaptea înstelată.Care sub soarele apus de sânge așteaptă.Văd fructele căzând pe pământul întunecat.Privesc dansând picăturile de rouă pe iarbă.Noaptea la parfumul gros de trandafiri,când dansa runda de umbre imense.Sub cerul sudic, cel care te așteaptă cândaerul serii ca o gură de sărut.Prietene, nu muri.Eu sunt cel care a tăiat ghirlandele rebelepentru patul junglei parfumat cu soare și jungla.Cel care purta zambile galbene în brațe.Și trandafiri rupți. Și maci sângeroși.Cel care și-a încrucișat brațele să te aștepte, acum.Tipul care i-a rupt arcadele. Cel care și-a îndoit săgețile.Eu sunt cel care îmi păstrează aroma de struguri pe buze.Clusterele spălate. Mușcături de roșu.Cel ce te cheamă din câmpie a răsărit.Eu sunt cel care îți dorește în ceasul iubirii.Aerul după-amiezii zguduie ramurile înalte.Beat, inima mea. sub Dumnezeu, clătină.Râul dezlănțuit se prăbușește plângând și uneorivocea lui devine mai subțire, pură și tremurătoare.Plângerea albastră a apei bubuie seara.Prietene, nu muri!Eu sunt cel care te așteaptă în noaptea înstelată,pe plajele aurii, pe epocile blonde.Cel care a tăiat zambile pentru patul tău și trandafiri.Culcat printre ierburi sunt cel care te așteaptă
    Setea pentru tine

    Setea pentru tine mă bântuie în nopțile flămânde.Mână roșie tremurantă că și viața lui crește.Beat de sete, sete nebună, sete de junglă în secetă.Setea de ardere a metalului, setea de rădăcini lacome ...De aceea tu ești setea și ce trebuie să o potolească.Cum să nu te iubesc dacă trebuie să te iubesc pentru asta.Dacă aceasta este cravata, cum o putem tăia?De parcă până și oasele mele îți sunt sete de oasele tale.Setea pentru tine, ghirlandă atroce și dulce.Setea pentru tine care noaptea mă mușcă ca un câine.Ochii îți sunt sete, la ce îți sunt ochii.Gura îți este sete, la ce te sărută.Sufletul este pe foc din aceste jaruri care te iubesc.Corpul arde viu care trebuie să-ți ardă corpul.Din sete. Setea infinită. Setea care îți caută setea.Și în el este anihilat ca apa în foc
    Te iubesc aici ...

    Te iubesc aici.În pinii întunecați vântul se descurcă.Luna arde peste apele rătăcite.Merg în aceleași zile urmărindu-se reciproc.Ceața se desfășoară în figuri dansante.Un pescăruș de argint alunecă în jos de la apus.Uneori o lumânare. Stele înalte, înalte.Sau crucea neagră a unei nave.Singur.Uneori, devreme până și sufletul meu este ud.Marea îndepărtată răsună.Acesta este un port.Te iubesc aici.Aici te iubesc și degeaba îți ascunde orizontul.Te iubesc încă în mijlocul acestor lucruri reciUneori sărutările mele merg pe acele bărci serioase,care trec prin mare unde nu pot ajunge.Arăt deja uitat ca aceste ancore vechi.Docurile sunt mai triste când andocează după-amiaza.Viața mea inutil de flămândă este obosită.Îmi place ceea ce nu am. Ești atât de îndepărtat.Plictiseala mea se luptă cu amurgurile lente.Dar vine noaptea și începe să-mi cânte.Luna își transformă visul ceasornicarului.Mă privesc cu ochii tăi cele mai mari stele.Și cum te iubesc, pinii în vânt,vor să-ți cânte numele cu foile lor de sârmă.
    Nu da vina pe nimeni

    Nu vă plângeți niciodată de nimeni sau de nimicpentru că fundamental ai făcutce ți-ai dorit în viața ta.Acceptați dificultatea de a vă edificael însuși și curajul de a începe să te corectezi.Din triumful omului adevărat aparecenușa greșelii tale.Nu te plânge niciodată de singurătatea ta sau de norocul tăuînfrunta-l cu curaj și acceptă-l.Într-un fel sau altul este rezultatulacțiunile tale și demonstrează că tu întotdeaunatrebuie să câștigi ..Nu fi amărât de propriul eșec sauîl încarci altcuiva, acceptă-te acum sauvei continua să te justifici în copilărie.Amintiți-vă că orice moment estebine să încep și că niciuna dintre ele nu esteatât de cumplit să renunți.Nu uitați că cauza prezentului vostrueste trecutul tău, precum și cauza taviitorul va fi prezentul tău.Învață de la cei îndrăzneți, de la cei puternici,dintre cei care nu acceptă situații,de cine va trăi în ciuda tuturor,gândește-te mai puțin la problemele taleși mai mult în munca și problemele talefără a le elimina vor muri.Învață să te naști din durere și să fiimai mare decât cel mai mare dintre obstacole,uită-te în oglinda tași vei fi liber și puternic și vei înceta să fii unmarionetă a împrejurărilor pentru că tutu esti destinul tau.Ridică-te și vezi soarele de las maineȘi respirați în lumina zorilorFaci parte din forta din viata ta,Acum trezește-te, luptă, mergi,hotărăște-te și vei reuși în viață;nu te gândi niciodată la noroc,pentru că norocul este:pretextul eșecurilor ...
    Marea

    Am nevoie de mare pentru că mă învață:Nu știu dacă învăț muzică sau conștiință:Nu știu dacă este un val singur sau să fiu profundsau doar voce răgușită sau orbitoareasumarea peștilor și a vaselor.Faptul este că chiar și când dormcumva cerc magneticîn universitatea umflăturii.Nu sunt doar cojile zdrobitede parcă o planetă tremurătoareva participa moartea treptată,nu, din fragmentul pe care îl reconstruiesc ziua,dintr-o dungă de sare stalactitași a unei linguri imensul zeu.Ceea ce m-a învățat odată îl păstrez! E aervânt neîncetat, apă și nisip.Tânărului i se pare puțincă aici a venit să trăiască cu focurile sale,și totuși pulsul care a crescutși a coborât în ​​abisul său,frigul albastru care trosnea,sfărâmarea Steaua,desfășurarea tandră a valuluirisipind zăpada cu spuma,puterea încă, acolo, determinatăca un tron ​​de piatră adânc în interior,au înlocuit incinta în care au crescuttristețe încăpățânată, îngrămădind uitarea,iar existența mea s-a schimbat brusc:Mi-am dat aderarea la mișcarea pură.
    Nu fi departe de mine

    Nu fi departe de mine doar o zi, pentru că cum,pentru că, nu știu cum să-ți spun, ziua este lungă,și te voi aștepta ca în anotimpuricând undeva trenurile adormeau.Nu pleca o oră pentru că atunciîn acea oră se strâng picăturile de vegheși poate tot fumul care caută o casăvino încă să omoare inima mea pierdută.O, dacă silueta ta nu este spartă în nisip,O, dacă pleoapele tale nu vor zbura în absență:nu pleca un minut, iubite,pentru că în acel minut vei fi mers atât de departecă voi traversa tot pământul cerândDacă te vei întoarce sau mă vei lăsa pe moarte
    Pot să scriu cele mai triste versuri în seara asta ...

    Pot să scriu cele mai triste versuri în seara asta.Scrie, de exemplu: «Noaptea este înstelată,iar stelele albastre tremură în depărtare ».Vântul nopții se întoarce pe cer și cântă.Pot să scriu cele mai triste versuri în seara asta.O iubeam și uneori și ea mă iubea.În astfel de nopți o țineam în brațe.Am sărutat-o ​​de atâtea ori sub cerul infinit.M-a iubit, uneori și eu am iubit-o.Cum să nu-i fi iubit ochii mari și nemișcați.
    Întoarceți-vă

    Astăzi pasiunea lui Paolo dansează în corpul meuși beat cu un vis fericit inima mea flutură:Astăzi cunosc bucuria de a fi liber și de a fi singurca pistilul unei margarete infinite:oh femeie - carne și vis - vino să mă încânte puțin,vino golește-ți ochelarii de soare pe drumul meu:lasă-ți sânii nebuni să tremure în barca mea galbenăși beat de tinerețe, care este cel mai frumos vin.E frumos pentru că îl bemîn aceste vase tremurătoare ale ființei noastrecare ne refuză plăcerea pentru a ne bucura de ea.Hai să bem. Să nu încetăm niciodată să bem.Niciodată, femeie, rază de lumină, pastă albă de pomadă,înmuiați amprenta care nu vă va face să suferiți.Să semănăm câmpia înainte să arăm dealul.A trăi va fi mai întâi, apoi a muri.Și după ce amprentele noastre se estompează pe drumiar în albastru să ne oprim solzii albi-Săgeți de aur care abordează stelele degeaba-,o Francesca, unde te vor duce aripile mele!
    Femeie, nu mi-ai dat nimic

    Nu mi-ai dat nimic și viața mea pentru tineîși dezbracă trandafirul de durere,pentru că vezi aceste lucruri la care mă uit,aceleași ținuturi și aceleași ceruri,deoarece rețeaua de nervi și venecare îți susține ființa și frumusețeatrebuie să te tresări la sărutul pura soarelui, a aceluiași soare care mă sărută.Femeie, nu mi-ai dat nimic și încăprin ființa ta simt lucruri:Sunt fericit să privesc pământulîn care inima ta tremură și se odihnește.Simțurile mele mă limitează degeaba-flori dulci care se deschid in vant-pentru că cred că pasărea care treceși asta ți-a scufundat senzația de albastruȘi totuși nu mi-ai dat nimicanii tăi nu înfloresc pentru mine,cascada de cupru a râsului tăunu va potoli setea turmelor mele.Gazdă care nu a gustat gura ta fină,iubitorul iubitului care te cheamă,Voi ieși pe drum cu dragostea mea pe brațca un pahar de miere pentru cel pe care îl iubești.Vezi, noapte înstelată, cântă și beaîn care bei apa pe care o beau eu,Eu trăiesc în viața ta, tu trăiești în viața meaNu mi-ai dat nimic și îți datorez totul ție.
    Vantul imi pieptana

    Vantul imi pieptanaca o mână maternă:Deschid ușa amintiriiiar gândul dispare.Sunt alte voci pe care le port,cântatul meu vine de pe alte buze:la grota mea de amintiriare o claritate ciudată!Fructe din țări străine,valuri albastre ale altei mări,iubirile altor oameni, durerică nu îndrăznesc să-mi amintesc.Și vântul, vântul care îmi pieptănă părulca o mână maternă!Adevărul meu se pierde în noapte:Nu am noapte sau adevăr!Culcat în mijlocul drumuluitrebuie să mă calce pe mine pentru a merge.Inimile lor trec prin minebeat de vin și visând.Sunt o punte nemișcată întreinima și eternitatea ta.Dacă aș muri bruscNu aș înceta să cânt!
    sunt speriat

    Sunt speriat. După-amiaza este gri și tristețecerul se deschide ca gura unui mort.Inima mea strigă prințesăuitat în adâncurile unui palat pustiu.Sunt speriat. Și mă simt atât de obosit și de micReflectez după-amiaza fără să meditez asupra ei.(În capul meu bolnav nu trebuie să se potrivească un visla fel cum o stea nu s-a potrivit pe cer.)Cu toate acestea, în ochii mei există o întrebareși există un țipăt în gura mea, că gura mea nu țipă.Nu există ureche pe pământ care să audă plângerea mea tristăabandonat în mijlocul pământului infinit!Universul moare, de o agonie calmăfără sărbătoarea soarelui sau amurgul verde.Saturn agonizează ca un păcat de-al meu,pământul este un fruct negru pe care-l mușcă cerul.Și prin imensitatea golului ei orbescnorii de seară, ca niște bărci pierdutesă ascundă stele sparte în beciurile lor.Y moarte lumea cade pe viața mea.





    Sursa:https://descubrir.online/ro/poemas-d...-pablo-neruda/

  2. #2

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •