AJUNGE!!!



M-am săturat să tot fiu condus de oameni dubioși, controversați, răi, hrăpăreți și corupți!

M-am săturat de corijenți și repetenți, de trufași și borfași, de speculatori și marionete ale interlopilor din umbră!

Din păcate, de 30 de ani, ca un blestem, numai de asemenea indivizi avem parte.

Țara s-a prăpădit, poporul e dezbinat, speranța pentru progres și civilizație e în moarte clinică.

De ce?

Pentru că cine îi alege și ni-i pune pe buletinele de vot, într-un dispreț grețos față de nevoile și dorințele cetățeanului onest, sunt adevărații trădători ai intereselor neamului românesc. Aceștia nu vor binele Țării și al cetățenilor normali! Mai are cineva vreun dubiu?

Cei mai mulți, vreo 70% dintre cetățeni, le-au întors spatele. Nu a fost suficient! Au uitat repede. Haideți să le arătam că suntem mulți și uniți!

M-am săturat de președinți datori și vânduți străinătății, deopotrivă în est și în vest, în sud și în nord, șantajabili prin toată existența lor ștearsă și meschină... care ne-au păcălit de fiecare dată... unii și de câte două ori... Nu credeți că ajunge?

M-am săturat până peste cap de politicieni incompetenți, corupți până în măduva oaselor lor, dar și în cea (n.a. măduva) a rudelor de gradul patru-șase... neamuri de traistă, arendași jegoși, capitaliști ai vulcanizărilor și spălătoriilor de bani, falși politruci de stânga, de centru, de dreapta, cu extremele de rigoare, tradițional-clasici ori progresiști, toți, aproape fără excepții, exponenți și slugi ai serviciilor secrete naționale și de peste întreg mapamondul, reprezentanți ai cocălarilor și interlopilor, ale căror interese le apără cu o obediență demnă de scârbă. Ei sunt troglodiți care au pervertit democrația, care au compromis valorile sociale, morale, economice și politice, au distrus sentimentul național și patriotismul sacru, au amametat viitorul Țării și neamului românesc. Ei sunt infamii pe care ni-i servește mass media dimineața, la prânz și seara, rostogolind bulgărele ticălos al manipulării tot mai sofisticate, dar care nu prea îi mai păcălește pe cei care cugetă singuri.

Chiar mai sunt necesare explicații?

M-am săturat de impostura instituționalizată, de CV-uri și diplome falsificate, de guverne incapabile să administreze eficient, cinstit și corect Țara, pentru a le oferi o viață mai bună cetățenilor normali.

M-am săturat să contribui la finanțarea unor sinecuri păguboase, dar transcendente și veșnice, aflate (permanent) în mâinile celor de la butoane întru bunăstarea acoliților lor.

M-am săturat de justiția nedreaptă, surdă și oarbă la fărădelegile enorme, dar extrem de sensibilă, exigentă și operativă la o legătură de pătrunjel.

M-am săturat de implicarea securiștilor în politică, justiție, administrație, economie, mass media, biserică, sport, cultură... peste tot, dar numai unde trebuie (siguranța națională!) NU!

M-am săturat de atâta dezbinare, minciună și hoție, frică și abuzuri! M-am săturat de lipsa caracterului, a onoarei și demnității! M-am săturat de guralivi cretini, unii autointitulați formatori de opinie ori moderatori, de țațe cu poalele-n cap, de infatuați. Voi concetățeni?

Dacă simțiți și gândiți la fel, vă chem la cel mai amplu protest național denumit generic AJUNGE!

Cetățeni,

Vă propun ca protestul inedit să se desfășoare la locul de domiciliu sau la locul de muncă al fiecărui individ responsabil, în zilele de joi 22, vineri 23 și sâmbătă 24 aprilie 2021, între orele 19.00-20.00, prin una sau mai multe modalități, conform recomandărilor de mai jos:

Ieșirea la poarta casei, pe balcon/terasă sau la fereastra locuinței (cu respectarea normelor privind pandemia);
Arborarea drapelului național într-un loc vizibil;
Imnul de stat (Deșteptă-te române!) redat de instalații audio personale: boxe fixe/mobile, autoturisme etc. (coordonare zonală);
Afișarea mesajului AJUNGE la fereastra locuinței/biroului, pe balustrada balconului sau la luneta/geamul mașinii (format A4 sau A3);
Aprinderea unei lumini simbolice (lanternă/telefon) sau a unei lumânări la fereastră sau la poarta casei (supravegheată permanent);
Activarea, timp de trei minute, a alarmei locuinței, a claxonului autovehiculului, sirenei locomotivei/navei/autospecialei;
Utilizarea fluierelor, vuvuzelelor, talăngilor din dotare;
Clopotul bisercicilor și toaca lăcașurilor de cult pot sublinia legătura dintre biserică și popor;
Fără adunări inutile, fără deplasări, fără costuri, fără încălcarea regulilor stabilite de autorități, fără provocări ori provocatori, fără excese, fără ilegalități, fără galerii, fără servicii, fără violență!

Decent, dar ferm, expresiv, un pic zgomotos și în special UNITAR!

Probabil că mass media nu va prezenta momentul. Imaginile capturate de cei cu aptitudinii și mijloace adecvate trebuie să inunde platformele/canalele social-media, rețelele de telefonie, inclusiv cu transmisii IN DIRECT (LIVE) exclusiv din staționare etc. Ca să vadă cei vizați că nu se mai pot ascunde... nici în gaură de șarpe...

În doar o oră, o frântură din viața noastră efemeră, putem arăta cu adevărat ce vrea adevăratul popor român, dacă mai e unit la greu și dispus să acționeze pentru viitorul său.

Alegerile de până acum le-au făcut alții și a ieșit rău... de fiecare dată... Este rândul cetățeanului normal, a patriotului onest, a omului responsabil să spună dacă AJUNGE... sau poate NU?

E oare mai puternică rămășița de popor român în raport cu dușmanii lui? Vom vedea...

Acesta este REFERENDUMUL PENTRU ROMÂNIA DE MÂINE! Îl validăm? Ce spuneți?

Dacă răspunsul e DA și demersul are ecou, urmează alți pași...

Mulțumesc pentru înțelegere!

Cu stimă și recunoștință pentru cei care vor răspunde apelului,

Cu înțelegere rezervată pentru cei care îl vor nesocoti,

Cu dispreț față de cei care l-au provocat ori îl vor dinamita,

Edmond MILEA

Un simplu, dar onest, cetățean român