Genul scurt...

Fredric Brown a scris cea mai scurtă poveste de groază din câte au fost scrise:
„Ultimul om de pe Pământ stătea în cameră. Cineva a bătut la uşă...”

* * *
Scriitorul American O. Henry a câştigat concursul pentru cea mai scurtă povestire care să aibă introducere, cuprins şi încheiere:
„Şoferul şi-a aprins ţigara şi s-a aplecat asupra rezervorului de combustibil ca să vadă câtă benzină a mai rămas. Decedatul avea 23 de ani”.

* * *

Alan E. Mayer - „Ghinion”
M-am trezit din cauza unei dureri cumplite în întreg corpul. Am deschis ochii şi am văzut o soră medicală care stătea alături de patul meu.
- Domnule Fujima – a spus ea – aveţi noroc, aţi supravieţuit bombardamentului din Hiroshima de acum două zile. Acum sunteţi în spital, în afara oricărui pericol.
Foarte slăbit, am întrebat:
- Unde sunt?
- În Nagasaki, a răspuns ea.

* * *
Jane Orvis - „Fereastra”
De când Rita a fost omorâtă, Carter stătea la fereastră. Fără televizor, fără cărţi, fără corespondenţă. Viaţa lui era ceea ce se vedea printre jaluzele. Nu-i păsa cine îi aduce mâncarea, cine-i plăteşte facturile, el nu părăsea camera. Viaţa lui este compusă din alergători, schimbarea anotimpurilor, automobilele care trec, fantoma Ritei.
Carter nu înţelege că în camerele căptuşite cu pâslă nu sunt ferestre.

* * *
Şi englezii au organizat un concurs pentru cea mai scurtă povestire.
Dar în condiţiile concursului era stipulat că trebuie să fie amintite regina, Dumnezeu, sexul şi secretul. Primul loc a fost obţinut de autorul următoarei povestiri:
„O Doamne! a exclamat regina. Sunt însărcinată şi nu ştiu cu cine!”

* * *
Larissa Kirkland - „Propunerea”
O noapte înstelată este cel mai potrivit timp. Cina la lumina lumânărilor. Un restaurant italian confortabil. O rochie neagră mini.
Un păr splendid, ochi strălucitori, zâmbet cristalin. Împreună de doi ani. O perioadă minunată! Dragoste adevărată, cel mai bun prieten şi nimic mai mult. Şampanie! Îi cer mâna şi inima. Oamenii privesc?
Lasă-i să se uite! Un inel cu diamant superb.
Obrajii roşii, zâmbet fermecător.
Cum adică: „Nu”?!

* * *
Un exemplu perfect, în care se demonstrează cât de laconici erau spartanii, este scrisoarea lui Filip al II-lea al Macedoniei, cel care a cucerit multe oraşe greceşti:
„Vă sfătuiesc să vă predaţi imediat, deoarece dacă armata mea va intra pe pământurile voastre, vă voi distruge grădinile, îi voi transforma pe oameni în sclavi şi voi distruge oraşul”.
La care răspunsul primit din partea spartanilor a fost:
„Dacă...”

* * *
Robert Tompkins - „În căutarea adevărului”
În sfârşit, în acest sătuc uitat de lume căutarea lui a luat sfârşit.
Într-o căsuţă aproape prăbuşită, în faţa focului, stătea „Adevărul”.
El nu a văzut o femeie mai bătrână şi mai urâtă în viaţa sa.
- Sunteţi Adevărul?
Bătrâna a dat din cap în semn că da.
- Spuneţi-mi ce trebuie să transmit lumii? Ce veste să le dau?
Bătrânica a scuipat în foc şi a răspuns:
- Spune-le că sunt tânără şi frumoasă!

* * *
Victor Hugo a trimis manuscrisul romanului „Mizerabilii” editorului său cu o scrisoare care cuprindea doar «?».
Răspunsul a fost la fel de laconic: «!» (cea mai scurtă conversaţie înregistrată vreodată prin intermediul scrisorilor)...