Manuscrise, artefacte si alti colectionari

[Adrian Pop]

Concluzionăm că dreptul la libera exprimare în limba română, ca drept natural care ține deesența ființei umane, egalul dreptului la viață și demnitate, esențial pentru funcționareacorectă a unei societăți libere și democratice, este o condiție pe care Românii în urmă cu 500de ani au înțeles-o foarte bine.

[Adrian Pop]

Ar fi absurd să afirmăm că aceste manuscrise au stat cuminți în sertarele bibliotecii feudaleale familiei autorului, așteptând împlinirea unei jumătăți de mileniu spre a fi prezentate denoi lumii științifice și pentru a fi cunoscute de publicul larg. Motivele pentru care ele au statascunse până astăzi ochiului public țin de modul în care au fost și sunt în continuare perceputeartefactele naționale de „miticii” culturali ai secolului XXI, cocoțați în vârfurile politice,culturale și clericale ale României contemporane.

[Adrian Pop]

Încercarea autorului de a angrena în această acțiune științifică specialiștii Institutului deIstorie „Nicolae Iorga”, prin dr. Ileana Cazan, secretar CNHGS, o cercetătoare recomandatănouă de la vârful institutului, dar și o colaborare cu conducerea Muzeului Național Brukenthaldin Sibiu au rămas fără rezultat. Deși directorul Sabin Adrian LUCA a studiat câteva ore, lafața locului, artefacte vechi de mii de ani (v. foto jos), comunicările noastre ulterioare s-aufrânt, informațiile transmise în vederea publicării unui articol la revista de specialitate pe careo conduce ilustrul profesor s-au bucurat de un singur răspuns, ciudat, chiar bizar transmis subforma unui mesaj: „Da... conform discuțiilor noastre, da! Aștept textul... toate cele bune”.Evident că la nivelul de la care emană acest răspuns academic, corespondența transmisă denoi probabil că nici nu era citită, semnătura celebrului profesor care putea fi atașată acestuirăspuns nonteluric nici nu s-a impus, în opinia sa (v. foto jos).

[Adrian Pop]

Revenind la cultura scrisă a Românilor din Evul Mediu Târziu, trebuie adăugat faptul că ea afost marcată de câțiva dascăli rămași în memoria științei românești (v. cap. anterioare) de talialui Domaschin Udra, Grigore Marcu, Ion Opra ș.a.Spre a ne face o imagine clară a sistemului de învățământ feudal, vom extrage câtevaamănunte din manuscrisele târzii ale arhivei noastre – anii 1667-1676 (signatura 1711 șiurm.). Astfel, după cum rezultă dintr-o „Socota dăspră căpătarea și cheltuiala sf. mănăstiriprântu școla grămăticească, adică dăspră tot ce s-o căpătat și s-o cheltuit prântu școla în ăstan 1676 – numa bani gata”, la această școală grămăticească în anul 1676 erau angajați 5 277dascăli, remunerați cu un salariu de 35, respectiv 30 de galbeni pe an. Pentru a înțelegevaloarea acestui salariu anual, trebuie adăugat că din manuscrisul în cauză reiese că achitareasumei de un galben și 40 de groși a fost suficientă pentru a acoperi contravaloarea a 23 decăruțe cu lemne (circa 60 m3 de lemn tăiat și uscat).Salariul unui om de serviciu, împreună cu nevasta sa, era în acel an de 15 galbeni și 70 degroși pe an. Din exercițiul financiar359 al aceluiași an, rezultă achitarea unei sume de 244 degalbeni și 80 de groși, reprezentând cheltuielile cu cantina elevilor (v. ex. imprimografic).Taxele școlare se ridicau între 100 de groși și 5 galbeni pe an și elev, existând în acest sens șiun fond de 24 de galbeni și 26 de groși, rezervat pentru plata taxei școlare elevilor care nuaveau posibilități materiale.Sumele totale obținute din taxele școlare pentru această școală erau de 8 galbeni, ceea ce,raportat la veniturile anuale totale ale mănăstirii rezervate acestui scop – 382 de galbeni –,reprezintă o sumă infimă de cca. 2,2%.

[Adrian Pop]

Trebuie spus în subsidiar că autorul, în anii ’70, din poziția de președinte al studențiloruniversității bucureștene, l-a criticat, într-o ședință a partidului comunist, pe dictatorulCeaușescu Nicolae (cu toate consecințele de rigoare care au rezultat de aici – excluderea dinrândul membrilor de partid, exmatricularea din facultate și, mai târziu, prima expulzare360din România). În contextul politic actual – existența unei Românii moderne – nu vom lua înseamă aceste recomandări de reconsiderare politico-academică a lucrării, indiferent de nivelulde la care emană ele și de eventualele consecințe pe plan personal. Pentru că, cinic vorbind,la vârsta de peste 75 de ani, autorul nu mai are nimic de pierdut, în afară poate de viață.Vom menționa aici că toate datele cuprinse în lucrare se bazează exclusiv pe manuscriseleoriginale aflate în dotare, inclusiv cele referitoare la Mihai Viteazul.