Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Pe Urmele Străbunilor"Fără străbuni eşti ca un arbore fără rădăcini"-Cum trăiau Dacii

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459

    Pe Urmele Străbunilor"Fără străbuni eşti ca un arbore fără rădăcini"-Cum trăiau Dacii

    Cum trăiau Dacii




    Înainte de formarea limbii române, înainte de formarea poporului român, înainte de „romanizare” au fost geto-dacii. Ei au stat la baza tuturor proceselor care formează prezentul. Doar dacă ne dăm seama de caracteristicile acestui element dac, vom putea să ne lămurim asupra amestecului rezultat și vom reuși să explicăm unele trăsături ale poporului român.Ocupația de bază a dacilor era agricultura. În expediția lui Alexandru Macedon la nord de Dunăre, soldații săi au trebuit să treacă prin întinse lanuri de grâu, iar oamenii săi au fost nevoiți să culce spicele cu lancea. Lexicograful bizantin al lui Suidas citează pe Criton care ne spune că Decebal în timpul războaielor cu Traian i-a însărcinat pe unii nobili cu apărarea cetăților iar pe ceilalți să aibă grijă de bunul mers al agriculturii. Lucrarea pământului era vitală pentru existența statului dac. Viticultura juca un rol major. Pe vremea lui Burebista, la îndemnul acestuia, dacii ar fi distrus toate podgoriile pentru a fi eradicat excesul de alcool. Știrea ar trebui interpretată în sensul că dacii, ascultând de liderul lor înțelept, au distrus doar viile care produceau peste nevoia generală. Ca și rudele de la sud, tracii, vechii daci beau vinul curat, neamestecat cu apă. Tăria alcoolică nu era așa de mare spre deosebire de vinul din peninsula grecească, licoare care întotdeauna trebuia amestecată. Vitele erau numeroase, dacii făcând deseori comerț cu ele. Rasa cailor getici era celebră. Regele scit Atheas care domnea peste estul Câmpiei Muntene, Bugeac și Dobrogea, a murit în timpul luptelor cu Filip al II-lea. Învingătorul a luat 20.000 de iepe pentru îmbunătățirea rasei. Scriitorii antici amintesc și de oile dacilor, de la care dacii obțineau lână pentru îmbărăcăminte și lapte.



    Herodot spune că nu puteai să treci la nord de Dunăre deoarece te împiedica mulțimea roiurilor de albine. Trecând peste evidenta exagerare trebuie să constatăm mulțimea prisăcilor din Dacia. În lunca Dunării, în Baltă, în Deltă, pe lângă marile cursuri de apă, dacii erau pescari. Trecerea armatei lui Alexandru cel Mare pe malul stâng al Dunării s-a făcut în bărci ale localnicilor, făcute din trunchiuri scobite, cu care ei mergeau la pescuit. Se exploata sarea, iar în Apuseni aurul. Se lucra bronzul, fierul, argintul. Porduceau singuri coasele și secerile din bronz, topoarele, fiarele de plug, cleștele de fier, săbiile de fier, obiecte cult și moblilier, podoabe de tot felul, mai ales din argint (în special vase). La sfârșitul secolului IV î. Hr. au bătut monede ce le imitau pe cele grecești și macedonene, iar mai târziu pe cele romane. Din lemn făceau obiecte casnice și unelte agricole. Din lut făureau vase, unele împodobite cu figuri umane. Izvoarele ne spun că exportau materii prime: grâne, pește, ceară, miere. Se vor fi adăugat piei și blănuri și foarte probabil sare, lemne toate nu numai cu destinația Greciei sau Câmpiei Panonice ci chiar Egiptul. Importau de la greci vin și untedelemn. În munții Făgărașului s-au descoperit amfore mari din Thassos, Rhodos și Chios. Pentru uzul nobililor se aduceau țesături fine, stofe scumpe. După căderea Sarmisegetuzei s-au găsit într-o peșteră, ascunse, hainele și stofele scumpe ale lui Decebal.
    Dacii erau împărțiți în triburi având fiecare un nume și locuind un anumit tertoriu. Pe baza cercetării scrierilor lui Ptolemeu s-a stabilit că existau cel puțin 12 astfel de triburi. Din mărturia lui Ptolemeu, dar și a altor izvoare putem constata că dacii erau un popor numeros fapt ce explică expansiunea din timpul lui Burebista și continuitatea lor după Decebal. Ei trăiau în special în mediul rural, dar aveau și o serie de centre urbane. Ptolemeu al lui Lagos, însoțitorul lui Alexandru cel Mare, ne spune că orașele erau întărite. Trecând malul stâng al Dunării, regele Macedoniei a cuprins un oraș get care însă era ”rău întărit”. Asta înseamnă că la câmpie nu existau fortificații de piatră, apărarea realizându-se cu șanțuri și valuri de pământ întărite cu palisade. La munte unde materialul se găsea mai ușor, zidurile erau din piatră. Populația orașelor era destul de numeroasă. Atunci când Alexandru cel Mare cuprinde orașul de pe stânga Dunării, cei 4000 de călăreți daci se retrag, luând cu ei femei și copii de unde rezultă un număr ce trecea ușor de 10.000.



    Cea mai mare parte a dacilor trăia însă la sate, pe cursurile de apă și în locuri mai adăpostite. Casele se făceau la câmpie din nuiele împleteite pe pari și muruite cu pământ. Aveau formă de bordei, adică jumătate îngropate în pământ. La munte sau deal era utilizat mai mult lemnul, folosindu-se bârne încheiate. Acoperișul era tot din lemn, așa cum ne arată și Columna. Aveau formă pătrată, cu două camere și erau înconjurate de un gard de scânduri, ascuțite la vârf. Unele din aceste case sunt reprezentate stând pe stâlpi înlați, ceea ce le dă un spect lacustru. În realitate e vorba de stâlpii de piatră care și azi în regiunea de munte sau deal se pun la colțurile casei, construindu-se apoi pe ei scheltul de lemn al clădirii. Și gardul cu vârful ascuțit este prezent în zilele noastre.
    Aceste locuințe găzduiau o societate ce se împărțea în două mari clase. Primii erau tarabostes, nobilii care purtau celebra căculiță din lână sau pâslă, din această cauză romanii numindu-i pileati. Oamenii de rând nu purtau această căciulă, din această pricină erau numiți de aceeași romani comati. În fruntea statului era regele care guverna ajutat de un sfat nobiliar. În împrejurări deosebite îl solicita și pe marele preot. Succesiunea la tron se făcea fie ereditar, fie electiv. Inscripția lui Acronion din Dionysopolis afimă că înainte de Burebista, rege fusese tatăl său, așadar avem o succesiune ereditară. Pe de altă parte, Cassius Dio ne povestește că regele Duras, văzând greutățile și primejdiile ce amenințau statul dac, a dat domnia de bunăvoie lui Decebal. Un ultim izvor istoric care ne provine de la Dio Chrysostom arată principul electiv în sensul că dacii își aleg dintre tarabostes, atât regele cât și marele preot. Nu a existat se pare principiul primogeniturii.sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-traiau-dacii/

    Cum arătau şi se îmbrăcau strămoşii noştri



    Dacii erau înalţi şi robuşti, purtau plete lungi şi bărbi, iar iarna îşi acopereau trupul cu piei. Femelie dace erau frumoase, în simplitatea lor, cu chipuri expresive. Purtau aplice şi bijuterii din aur şi bronz. Astfel au fost înfăţişaţi strămoşii daci în mărturiile istorice şi ilustraţiile monumentale, păstrate până în prezent.Puţini dintre călătorii străini care au ajuns în trecut în provinciile istorice ale României au avut dubii că oamenii locului, întâlniţi în peregrinările lor prin satele româneşti, ar fi fost alţii decât descendenţii poporului lui Decebal, înfăţişat în scenele de pe Columna împăratului Traian. Istoricul Vasile Pârvan a realizat una dintre cele mai elaborate descrieri ale înfăţişării şi portului dacilor, în lucrarea „Getica – Ο protoistorie a Daciei”, publicată în 1926. Descrieri asemănătoare au fost publicate şi de istoricul Hadrian Daicoviciu în volumul „Dacii”, apărut pentru prima dată în 1965, la Editura Ştiinţifică.

    Înalţi, cu ochii albaştri



    La descrierile portului dacilor, publicate de istorici, au contribuit ilustraţiile de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, precum şi statuetele unor daci, provenite din arta romană şi descrierile lor din vechime.
    Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de comati — „pletoşii”; la dacii nobili (tarobostes, pileati) e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor. În orice caz, şi unii şi alţii purtau mustăţi şi barbă bogată, potrivite cu foarfecele”, îi descria Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii.Dacii aveau grijă de aspectul lor, susţinea academicianul Vasile Pârvan. „Atât părul, cât şi barba erau bogate, dar erau potrivite cu foarfecele. Părul era tăiat pe frunte şi pe tâmple, iar la spate era potrivit în coamă, aşă încât am putea asemăna portul lor cu acela al ţăranilor noştri de la munte, care-şi retează la fel părul, lăsând să le cadă pe umeri plete destul de lungi. În ce priveşte barba, ea era ţinută deasemenea relativ scurtă; ba la Dacii nobili de pe monumentul de la Adamclissi am putea chiar afirma că e nu numai tăiată în formă, dar şi bine îngrijită”, scrie Vasile Pârvan.

    Dacii şi portul popular



    Despre îmbrăcămintea dacilor, istoricul Hadrian Daicoviciu afirma că ea semăna cu portul popular românesc. “Bărbaţii purtau pantaloni (cioareci) de două feluri: mai largi sau mai strâmţi pe picior, în genul iţarilor. Cămaşa, despicată în părţi, o purtau pe deasupra cioarecilor, incingându-se cu un brâu lat, probabil de piele sau, eventual, din pânză groasă. O haină cu mâneci şi cu creţuri, o mantie scurtă, fără mâneci, având uneori franjuri, sau o şubă cu blană pe dinăuntru, nu prea lungă, constituiau veşmintele de deasupra. Mantia, prinsă cu o fibulă (agrafă), avea, pare-se, o glugă cu care dacii îşi acopereau capul pe vreme rea”, arăta Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat de Editura Ştiinţifică în 1965.
    Nobilii purtau căciuli de lână, iar dacii de rând purtau capul gol, relata istoricul Vasile Pârvan.Ca şi astăzi ţăranii noştri, bărbaţii geto-daci purtau o cămaşă peste pantaloni şi erau încinşi cu o curea. Pe Columna lui Traian, spre deosebire de Trofeul de la Adamclissi, ei poartă şi o mantie scurtă, fără mâneci, prinsă pe umeri cu o fibulă. Geto-Dacii nobili purtau un fel de bonet de lână, în vreme ce poporul de rând umblă cu capul gol, ceea ce părul lăsat mare, fireşte, îi permiteà să facă fără primejdie şi pe vreme rea: cel puţin pe monumente aşa sunt reprezentaţi în chip absolut consecvent, atât la Roma, cât şi în Dobrogea. Ε totuşi foarte probabil, că şi nobilii şi cei de rând vor fi avut o glugă prinsă Ia mantaua lor, pentru vremea de ploaie şi zăpadă”, scria Vasile Pârvan, în volumul „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.Istoricul Hadrian Daicoviciu afirma că dacii purtau în picioare călţuni de pâslă sau opinci de piele, iar vara umblau desculţi. “În săpături s-au găsit „mâţe” (crampoane) de fier care se prindeau de talpa încălţămintei pentru a uşura mersul pe gheaţă şi zăpadă. Natural, atunci când mergeau călare, dacii aveau la încălţăminte pinteni de fier”, adăuga Daicoviciu, în volumul Dacii.

    Frumoasele dacilor



    Potrivit cercetătorului Daicoviciu, femeile dace aveau o frumuseţe expresivă. “Columna Traiană le înfăţişează, poate idealizându-le întrucâtva, zvelte, înalte, aparent puternice, purtând părul pieptănat pe tâmple, cu cărare la mijloc şi strâns la spate într-un coc. Femeile purtau o cămaşă încreţită, cu mâneci scurte, şi o fustă. Columna Traiană ni le înfăţişează purtând uneori şi o manta lungă, bogat drapată. O basma, probabil colorată, le acoperea părul”, scria Hadrian Daicoviciu.Academicianul Vasile Pârvan era de părere că înfăţişarea femeilor dace de pe columnă era idealizată faţă de cea de pe Monumentul de la Adamclissi. „Columna înfrumuseţează şi idealizează, apropiind pe dace de tipul clasic sudic. Monumentul dimpotrivă e foarte realist şi redă şi pe femei în toată nemlădierea, sărăcia şi simplicitatea vieţii lor ţărăneşti: faţa expresivă, dar unghiulară si masivă, părul pieptănat pe tâmple cu cărare la mijloc si strâns la spate, o cămaşă cu mâneci scurte şi o fustă peste ea, de la brâu în jos. Pe Columnă dimpotrivă vedem tipuri feminine foarte frumoase, purtând încă şi o mantă bogat drapată peste haina lungă, stilizată clasic ca un lung hiton, bogat, iar pe cap un fel de testemel, care acopere părul, înnodat la spate sub conciu”, scrie istoricul Vasile Pârvan, în „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.

    Podoabele dacilor



    Potrivit istoricilor, atât bărbaţii cât şi femeile din vremea dacilor preferau să îşi împodobească hainele cu diferite aplice de metal, de bronz şi de aur, fie fixate direct pe curele, fie numai susţinute ca nişte nasturi, de curele ori cordoane petrecute peste cămaşa-tunică de cânepă, de in, ori de lână. Un al doilea element de împodobire a îmbrăcăminţii erau nasturii mici şi, mai ales, discurile convexe mari, de bronz, relata Vasile Pârvan.Portul bărbătesc şi femeiesc, cel puţin la cei bogaţi, e de o rară solemnitate şi de un fast foarte ceremonios, chiar atunci când metalul întrebuinţat pentru creşterea efectului decorativ nu e aurul, ci numai bronzul. Nu numai obişinuitele brăţări şi inele de picioare, cercei şi inele, colane bărbăteşti şi femeieşti, dar extrem de variate ace de păr şi de haine, fibule enorme, diademe şi, mai presus de toate, aplice şi pendantive cusute pe haine, fixate pe cingători late până la 20 de centimetri, pe pieptare şi pe curele de tot felul, împodobesc pe oamenii bronzului„, arăta autorul volumului „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    Cum erau descrişi de poetul Ovidiu


    O descriere literară a dacilor a fost făcută de poetul latin Ovidiu Naso, exilat în Tomis în anul 8 d. Hr., printr-o hotărâre luată de împăratul roman Augustus.
    • „Ei se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi, iar feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung”, scria Ovidiu, în elegiile cuprinse în volumele poetice Tristia.
    • „Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte. Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată”, relata poetul exilat, despre vechii locuitori ai din Dobrogea.
    • Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcând piei de animale şi pantaloni cusuţi. Numai faţa li se vede din tot trupul. Deseori auzi sunând firele de păr, când sunt mişcate, din pricina gheţii ce atârnă de ele şi barba cea albă le străluceşte din pricina gerului care a pătruns-o”, adăuga celebrul autor din Antichitate.

    Descrierile realizate de Ovidiu dacilor au fost analizate de istoricul Vasile Pârvan. “Geto-Dacii au avut norocul de a fi reprezentaţi şi figurat de antici. Ovidius, care a trăit aproape zece ani în mijlocul lor, îi descrie cu sentimente nu tocmai amicale. Avuse atâta a suferi de necioplirea lor, el, orăşeanul rafinat din capitala lumii, încât aceştia îl scârbiau, tot atât pe cât îl şi îngroziau. Şi totuşi, pe urmă s-a mai deprins cu ei, ba le-a făcut şi poezii în limba lor, şi vanitatea lui de scriitor a fost foarte mişcată la aprobarea şi comentariile lor naive şi admirative”, explica academicianul Vasile Pârvan, în 1926.sursa : http://adevarul.ro/locale/hunedoara/...36f/index.html

    Tipuri de locuinte la geto-daci



    Cele mai multe locuinte dacice descoperite si cercetate de arhologi erau de dimensiuni relativ mici, cu arhitectura simpla, formate dintr-o singura incapere ce avea rol multiplu, fiind atat spatiu pentru gatit, servit masa, cat si pentru odihna. Un design mai complex si o tehnica de constructie mai elaborata exista in cazul constructiilor de dimensiuni mari, probabil rezidente nobiliare sau regale.
    Locuintele dacilor erau construite din lemn, lut si piatra, folosindu-se un material sau altul in cantitate mai mare in functie de pozitionarea geografica a asezarii studiate. In zona muntilor Orastiei, de pilda, constructiile civile erau realizate,in mare parte din lemn, folosindu-se mai ales fagul si bradul, in timp ce in cazul constructiilor de la Arpasu si Slimnic a fost folosit mai ales stejarul. Lemnul era folosit, in aceste cazuri, pentru realizarea “scheletului” locuintei, dar si pentru armaturile peretilor, ce urmau a fi realizate din lut. Acoperisurile, in cele mai multe cazuri, erau realizate din sindrila, iar usile din lemn, asemeni si mobilierului de interior.Pentru a obtine un lut rezistent, argila era amestecata cu nisip, pleava sau paie. Lutul era folosit atat la realizarea peretilor caselor si anexelor acestora (hambare, grajduri), dar si la tencuirea si etanseizarea lor. In acelasi timp, lutul mai era folosit pentru constructia cuptoarelor casnice si a podelelor locuintelor. La fel ca in cazul lemnului, folosit in functie de resursa naturala locala, lutul avea retete diferite de realizare de la o zona la alta.Caramizile arse apar rar in cazul constructiilor civile dacice. Cercetarile arheologilor au relevat ca acestea erau utilizate cu predilectie in cazul trunurilor-locuinta, pentru realizarea etajelor superioare, dupa cum atesta descoperirile de la Costesti si Piatra Rosie. Tot destul de rar erau intrebuintate si tiglele, descoperite pe santiere arheologice precum cele de la Popesti sau Barbosi.Piatra nu repezenta un element principal in arhitectura civila dacica, ea fiind intrebuintata mai ales in combinatie cu lemnul si arareori prelucrata, la realizarea structurilor de fundatie ale unor cladiri sau in structura unor acoperisuri, alaturi de stuf sau trestie. Totusi, in cazul unor locuinte din zona muntilor Orastiei, putem vorbi de o prelucrare a pietrei prin fasonare, folosindu-se, ca materie prima, calcarul si andezidul.



    Fierul constituia materia prima pentru a se realiza cuiele, piroanele, balamalele si drugii, elemente necesare pentru prinderea barnelor de lemn. Utilizarea fierului in arhitectura civila dacica este specifica mai ales asezarilor mari. Paiele, stuful si papura sunt alte materiale folosite de daci pentru a construi casele si dependintele acestora si erau intrebunitate mai ales in cazul acoperisurilor.
    Accesul luminii naturale in locuintelor se facea cu ajutorul unor “ferestre”, care erau reprezentae fie de simple orificii in peretii acestora, fie utilizandu-se foite de mica sau chiar sticla prinse in rame de plumb. In alte cazuri, aceste elemente lipseau cu desavarsire, iluminatul natural fiind realizat prin deschizaturile din acoperis.Din punct de vedere al formei, descoperirile ne permit sa conturam imaginea aproximativa a catorva tipuri de case dacice. Bordeiul, de pilda, era o constructie de forma neregulata de cele mai multe ori, dar care se apropia aproximativ de forma rotunda sau ovala si aveau peretii adanciti in pamant la adanici de aproximativ un metru. In cele mai multe cazuri, bordeiele aveau o singura incapere, iar suprafata medie a acestora era cuprinsa in limitele aproximative de 10-15 metri patrati. Bordeie de dimensiuni mai mari au fost descoperite, de pilda, la Socu-Barbatesti (36,29 mp).Semibordeiele, un tip de constructie civila intermediar intre bordei si casele cu fundatia la suprafata, aveau peretii adanciti in pamant la 20-50 centimetri si, in general, aveau forme rectangulare. Acest tip de locuinta era intalnit mai ales in zonele de deal si campie, iar limitele suprafetelor acestora se situeaza intre 4,90 mp si 23,22 mp (constructii descoperite la Slimnic).Locuintele de suprafata sunt, cum era de asteptat, cele mai complexe din punct de vedere arhitectonic. Descoperirile au permis clasificarea acestora in trei mari grupe: rectangulare, absidale si circulare. Cele mai multe astfel de constructii, descoperite pe teritoriul nostru, apartin primei categorii si au suprafete cuprinse intre 12 si 20 de metri patrati, avand, in general, o singura camera. Totusi, au fost descoperite si locuinte cu pana la cinci camere, cum este cazul uneia cercetate la Piatra Rosie.Constructiile de suprafata cu forma rectangulara aveau suprafete ceva mai mari, ajungand chiar si la 432 de metri patrati (descoperita la Brad) sau chiar la 815 metri patrati, cum este cazul “palatului” de la Popesti, Giurgiu (Argedava). Constructiile de suprafata cu forma ovala sunt destul de rare pe teritoriul Daciei, cele mai multe fiind concentrate in zona Sarmizegetusei Regia. In perioada noastra de interes, anume sfaristul secolului I si inceputul secolului II al erei noastre, constructiile civile de suprafata par a fi cele mai des intalnite.

    Anexele gospodariilor




    Hambarele, constructii anexe locuintelor, erau specifice mai als zonei montane si aveau ca destinatie pastrarea cerealelor. Astfel de constructii au fost descoperite, cu precadere, in zona muntilor Orastiei. Unele dintre ele, cele de mari dimensiuni, pastrau rezervele unei comunitati intregi, in timp ce structurile de mici dmensiuni erau pentru uz individual, al unei singure gospodarii.
    Tot in cadrul constructiilor anexe pot fi incadrate si magaziile, cu rol in depozitarea uneltelor, de pilda. Acestea sunt specifice in cazul locuintelor mai elaborate si de dimensiuni mai mari, apartinand unei paturi instarite. De asemenea, au fost identificate si constructii anexe de tipul atelierelor individuale, care probabil functionau in imediata vecinatate a locuintei detinatorului si care puteau apartine unor fierari sau olari,spre exemplu, dar si alte structuri, precum brutariile, cum este cea descoperita la Tilisca.Din punct de vedere al dispunerii pe verticala, locuintele cu etaj nu sunt atestate arheologic, insa exista posbilitatea ca ele sa fi existat, daca se are in vedere faptul ca unele vestigii pezinta adancimi mari ale fundatiei si barne de dimensiuni cu mult mai mari decat cele folosite in cazul locuinteor obisnuite.

    Interiorul locuintelor



    In ceea ce priveste amenajarea interioara a locuintelor, unul dintre elementele caracteristice este reprezentat de instalatiile pentru incalzit, respectiv vetrele de foc. Acestea erau dispuse fie intr-un colt al incaperii, fie langa un zid sau, in cazuri mai rare, in centrul locuintei. Cele mai multe vetre de foc erau realizate din piatra sau lut, in functie de specificul zonei si resursa aflata la indemana, avand forma circlara sau ovala in cele mai multe cazuri si mai rar patrulatera.
    Dimensiunile medii ale acestora variau intre 0,80 si 1,20 metri si erau construite fie direct pe pamantul podelei fie pe un postament din lut, pietris si pietre de rau. Exceptii fac unele constructii din zona Tisei Superioare, in cazul arora vetrele de foc erau amplasate in gropi putin adanci si nu la suprafata sau pe postamente. Lanturile si cremalierele, ca accesorii, erau utilizate pentru sustinerea vaselor de gatit deasupra focului, iar pentru evacuarea fumului rezultat erau folosite gauri speciale din acoperis sau, uneori, prin hornuri anume construite.Cuptoarele, ceva mai rare decat vetrele de foc, erau amplasate atat in interiorul cladirilor, cat si in exteriorul lor. Sapate in pamant sau construite la suprafata solului din lut si piatra, ele aveau supfrafete de ardele realizate din lut si piatra de rau.Un inventar complet al obiectele din interiorul unei locuinte dacice este dificil de realizat. Descoperirile arheologilor au permis, insa, unele concluzii. De pilda, vasele ceramice utilizate la gatit erau dispuse pe unul dintre pereti, de obicei cel aflat in apropierea vetrei de foc sau a cuptorului.De asemenea, unele locuinte aveau amenajate polite pentru pastrarea vaselor. Vasele utilizate in mod cotidian erau reprezentate de fructiere, vase cu picior inalt pentru servirea mesei sau simple strachini. Dintre obictele descoprite in locuintele dacice, mai trebuie amintite figurinele antropomorfe, probabil cu rol religios, in practicarea diferitelor ritualuri de rugaciune au magice.Lavitele pentru dormit, situate, de cele mai multe ori, tot in apropierea vetrelor de foc, erau realizate din blocuri de piatra sau, cel mai des, din lut. Totodata, arheologii sunt de parere ca, in componenta mobilierului locuintelor civile, intrau si scaune sau tabureti de mici dimensiuni. Pentru depozitarea hranei sau a altor elemente ce nu erau consumate sau utilizate imediat erau folosite fie lazile, fie vasele mari, de tipul chiupurilor sau gropile aflate in proximitatea locuintei. Un alt element atestat ca fiind prezent in multe locuinte dacice este razboiul de tesut.sursa: http://adevaruldespredaci.ro/2012/09...-la-geto-daci/

    Arheologii au descoperit cum trăiau Dacii din zona cetăţii Piatra Roşie




    Cum trăiau dacii din zona cetăţii Piatra Roşie? Acum cercetătorii au mai bine conturată imaginea vieţii din perioada antică. Era o comunitate bogată şi harnică, cu războinici, meşteşugari, dar şi femei cărora le plăcea să se împodobească. După ce au trudit pe şantierul din Alun şi s-au întors cu zeci de piese importante descoperite într-o livadă, arheologii deveni povestesc despre o aşezare unde dacii au lăsat în urmă semne ale traiului de zi cu zi.
    Una dintre cele mai importante descoperiri este o monedă de bronz: „Este o monedă foarte circulată, una dintre feţe este aproape ştearsă din această cauză, iar, pe cealaltă, are aplicată două contramărci prin care meşterii au prelungit, de fapt, durata de circulaţie a piesei. Cele două cerculeţe care se văd sunt două imagini, două efigii. De fapt, sunt două ştanţe – se numesc contramărci. Una îl reprezinta pe Hermes, zeul comerţului, cu pălăria cu aripioare. El era şi mesagerul zeilor. În cealaltă este Helios, zeul soarelui. Moneda a fost emisă de Cetatea Histria, a circulat pe parcursul secolului I î.Ch. şi poate şi la începutul secolului I d. Ch. Constantin Daicoviciu a mai menţionat o asemenea monedă în Munţii Orăştiei, găsită în zonă în 1949. De curând, Ernest Oberlander a publicat un alt tezaur de la Chitid sau de la Boşorod”, spune dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător ştiinţific la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.



    Descoperirea acestei monede de bronz i-a entuziasmat pe arheologi. Cercetătorul Iosif Vasile Ferencz spune că piesa este una frumoasă şi rară, care atestă legăturile dacilor de aici cu cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre. Este doar una dintre descoperirile care vor îmbogăţi de acum colecţia MCDR şi care provine din unitățile de cercetare investigate în campania din acest an.Pe şantierul arheologic s-a lucrat la foc continuu timp de trei săptămâni, cu studenţii din anul I la specializarea Istorie-Arheologie de la Universitatea de Vest din Timişoara.„Am început să lucrăm la descărcarea arheologică, după ce Fundaţia Dacica care deţine terenul a solicitat avizele necesare pentru că ar fi vrut să facă acolo o livadă. E o minunăţie acolo, pe şantierul de la Alun”, explică Ferencz. Studenții au avut ocazia să aprofundeze cunoștințele acumulate în timpul școlii, să înțeleagă conceptele de bază ale cercetării arheologice, tehnici de reprezentare grafică și să conștientizeze importanța lor pentru istorie. Practic, au avut şansa de a lucra în zona unui monument UNESCO.



    „Ce-am desfăşurat noi acolo este o cercetare preventivă, una încununată de mult succes. În afară de bogăţia de materiale care atestă locuirea şi activităţile casnice, dar şi meşteşugăreşti pe această terasă, am reuşit să stabilim modul în care dacii şi-au amenajat acolo locul. Ei au efectuat lucrări de extindere cu totul şi cu totul deosebite, cu ajutorul unor ziduri de susţinere ale terasei şi a unor lucrări de nivelare cu piatră locală”, spune specialistul care conduce şi cercetările de la Cetatea dacică Ardeu.Alte piese de fier păstrate destul de bine au fost descoperite pe şantier. Se crede că aici locuia familia unui fierar ale cărui unelte au fost acum găsite. Pe lângă vârfuri de săgeată la care s-a păstrat inclusiv manşonul, arheologii şi-au completat colecţia cu un punctator: „Este o unealtă de fier utilizată în fierărie. Chiar şi astăzi se folosesc astfel de unelte. Este evident că a fost îndelung folosită, ea are bavură (floare) şi, mai mult, s-a şi înndoit după cum a fost utilizată de meşterul fierar lovind-o cu ciocanul. Este păstrată destul de bine şi atestă o activitate de fierărie în zonă.”Dacii munceau, dar se şi relaxau. Iar acum cercetătorii au o mulţime de piese care întregesc tabloul vieţii din jurul cetăţii de la Piatra Roşie.



    „Bogăţia foarte mare de jetoane, adică de piese utilizate pentru jocuri, jetoane găsite acolo, ne sugerează faptul că aveau timp şi pentru recreere. Sunt deja peste 30 de jetoane. Sunt piese pe care le foloseau în diverse jocuri pe tablă, cum e moara. Am găsit şi mărgele. O piesă e chiar foarte frumoasă şi, da, au şi mărgele colorate. Este greu de spus dacă erau făcute tocmai în acel atelier, dar oricum erau din zonă.
    Dacă sunt făcute chiar acolo, pe acea terasă, ar trebui să găsim zgură, instrumentar tipic, tipare. Pe lângă mărgele, avem şi elemente de costum, unele pentru viaţa de zi cu zi, altele pentru portul din zilele mai speciale: avem fibule, avem brăţări. Este o brăţară fragmentară din sârmă din bronz, cu cap simplu. Sunt datate în secolul I, adică înainte de cucerire. Trebuie să ne întindem cu cercetarea, dar până acum nu am găsit urme de incendiere. Ne aşteptăm să găsim şi alte elemente pe baza cărora să reconstituim costumul dacilor care au locuit pe teritoriul judeţului Hunedoara”, spune cercetătorul.Terasa unde au lucrat cercetătorii se află la sud-est de Cetatea Dacică de la Piatra Roşie, la poalele dealului unde se află fortăreaţa, la circa 300 de metri de acropolă, pe o proprietate a Fundaţiei Dacica, precizează dr. Iosiv Vasile Ferencz: „Fiecare piesă în parte ne-a adus bucurii. Ca premieră, am descoperit şi un nivel de locuire din epoca bronzului, un nivel de locuire pe care urmează să-l cercetăm cu amănunţire în campaniile care vor urma”.Şantierul arheologic de la Alun, comuna Boşorod, se situează în apropierea Cetăţii Dacice Piatra Roşie, una dintre cele şase fortificaţii care, din 1999, sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO.sursa: http://www.replicahd.ro/arheologii-a...-piatra-rosie/






    Sursa:
    https://peurmelestrabunilor.wordpress.com/author/samanudecebalvs/page/3/
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 24.02.2021 la 13:19.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •