Afurisania lui Doja

[Adrian Pop]

[21:10, 04.03.2021] Adrian Pop: https://www.facebook.com/groups/MDomnului
[21:11, 04.03.2021] Adrian Pop: https://www.facebook.com/groups/1638000629823757
[21:13, 04.03.2021] Adrian Pop: https://www.facebook.com/Avangarda.de.Sacrificiu
[21:15, 04.03.2021] Adrian Pop: https://www.facebook.com/groups/792084525016394
[21:16, 04.03.2021] Adrian Pop: https://www.facebook.com/zalmoxa.adipop/
[21:17, 04.03.2021] Adrian Pop: https://www.facebook.com/groups/611112328972709

[Adrian Pop]

Este suficient un simplu calcul matematic despre timpul necesar mobilizării unei asemenea oștiri cum a fost cea organizată de Gheorghe Doja, durata deplasării celor peste 40.000 de oșteni deloc antrenați în război, de la Caransebeș până la Budapesta (și retur), desfășurarea armatei țărănești în trei grupuri masive și compacte de-a lungul și de-a latul țării, cu repurtarea unor victorii răsunătoare într-o serie de localități, culminând cu asedierea cetății Timișoara (aici au fost executate adevărate operațiuni de engineering – săpături de schimbare a cursului râului Bega, printre altele), pentru a ne putea da seama și a demonstra negru pe alb că toate aceste acțiuni tehnico-militare erau imposibil de derulat într-o perioadă atât de scurtă – trei luni și o săptămână –, cât pretind unii istorici că ar fi durat „răzmirița lui Doja”, despre care mulți istorici afirmă că ar fi fost – și a fost într-adevăr – un veritabil război. Cât despre o dublă greșeală de datare a manuscrisului făcută de episcopul Gherasie nici nu poate fi vorba, astfel că datarea prin mijloace paleografice sau diplomatice nu s-a mai impus. În acest context, data dezlănțuirii și mai ales durata războiului purtat pe trei fronturi de Gheorghe Doja pot constitui o tematică aparte, asupra căreia vor trebui să se aplece militarii și oamenii de știință români, pentru a restabili adevărul istoric.

[Adrian Pop]

Manuscrisele de față fac parte din fondul feudal Archiv BIRTA din România, o colecție conținând mii de manuscrise de diverse paleografii, începând cu anul 1500 î.Hr. sau mai vechi (limba iawaneză indigenă, papirusuri scrise în coptă sau sanscrită), pergamente aramaice și până la manuscrisele din zilele noastre. Localitățile catolice Clocotici, Carașova și alte șase sate în care astăzi locuiesc aproximativ 7.000 de Croați carașoveni se află la doar 27 km de sediul episcopiei ortodoxe din Caransebeș – s-a luat în calcul distanța străbătută de poștalioane, căruțe și cavalerii (călăreții) Evului Mediu. De altfel, între biserica de rit catolic din Carașova și cea de rit ortodox din Caransebeș existau, în vechime, legături de colaborare și întrajutorare vrednice de luat în seamă de preoții zilelor noastre, unii dintre ei nedemni de harul preoției, ca să ne folosim aici de o expresie folosită în Enciclica episcopului Gherasie. Așa cum se va vedea și din conținutul textelor medievale atașate acestei lucrări (transcrise, transliterate și traduse), nu rareori preoții catolici mergeau în localitățile române văduvite depreoți ortodocși (răpuși de molimi sau uciși de Turci ori Tătari), îngropând creștinii ortodocși, și invers (v. și observația anterioară).

[Adrian Pop]

Aici trebuie adăugat faptul că într-o notă a egumenului Pamfilie, datată lapidar în protocolul de mai sus, la pag. 8, sub nr. crt. 7, anul 1514, sunt menționate următoarele:Воеводъ банꙋ•мъря са Јѡнь дъ Ꙁаполя скрись поронкъ лꙋ•епископь Герасие оь Меедя алꙋ• Карансъбешь съ лапеде афꙋрисаня а маре пръсъ оци че орь мерџе кꙋ•блъсъмаꙋль ꙟлхариꙋ•Дожа ши оци попи кареи щиꙋ•каре съ аꙋ•ши съ спꙋнъ ла шпани ши нѣмꙋриле лорь ничи апропе дъ Бесеричи ши феце сфине съ апропие нꙋ•ꙟдръꙁнѣскъ нꙋма оци съ фие даци нъмешилорь спре пиеире/Voievod Banu, Măria Sa Ioan dă Zapolia, scris poroncă lu episcop Gherasie ot Meedia alu Caransăbeș să lapede afurisania a mare prăstă toți ce-or merge cu blăstămatul tîlhariu Doja. Și toți popii care-i știu care să au, și să spună la șpanii și neamurile lor nici aprope dă beserici și fețe sfinte să apropie nu îndrăznească, numa toți să fie dați nămeșilor spre pieire (Voievodul guvernator, Măria Sa Ioan de Zapolia, i-a trimis un ordin scris episcopului Gherasie de Băile Herculaneși Caransebeș, prin care îi cere să arunce blestemul cel mare peste toți creștinii care se vor înrola sub comanda lui Gheorghe Doja. Toți popii care cunosc astfel de cazuri să anunțe de îndată autoritățile statului și să nu permită neamurilor iobagilor accesul în biserică și aceștia să nu beneficieze de serviciile bisericești. De asemenea, preoților le este interzisă orice legătură cu iobagii lui Doja, aceștia din urmă urmând să fie predați autorităților, spre a fi executați).

[Adrian Pop]

[19:11, 07.03.2021] Adrian Pop: Amintim că ruptura Românilor de Unguri și refuzul Ardelenilor de a lupta alături de armata
ungară vor duce la pierderea înjositoare a luptei Regatului Ungariei purtate cu Otomanii
(Mohács, 1526), respectiv la transformarea marelui imperiu într-un derizoriu pașalâc turcesc
și implicit la decăderea lor politică și militară definitivă. Motivul a fost unul simplu: în
infatuarea proverbială a Maghiarilor, păstrată până în zilele noastre, aceștia au călcat în
picioare obligațiile și promisiunile asumate solemn de predecesorii și părinții lor în a
recunoaște și a respecta valorile morale și militare ale Românilor, de a aprecia un popor care
a format la sudul Dunării un scut de apărare impenetrabil împotriva invadatorilor străini (v.
Ladislaus, 1457). Astfel încât încercarea de afurisire a iobagilor de către Unguri s-a
transformat în afurisirea lor timp de secole. Motiv pentru care am anexat la lucrare un rezumat
în limba maghiară, în spiritul afirmației lui Nicolae Iorga281 din 8 septembrie 1915 la Vălenii
de Munte, care merită repetată: „Aș dori să pot da o traducere ungurească. Adversarii trebuie
să știe odată și ei, în limba lor, ce credem despre noi în legăturile cu dînșii, ce credem pe
baza unor mărturii ce nu se pot clinti… după ce se va isprăvi între noi un fatal proces de
atîtea ori secular, vor înțelege de ce am voit și am făcut unele lucruri pe care ni le impune ca
o datorie sacră trecutul nostru”. Aici trebuie adăugată și existența unor diferențe de caracter
între poporul român și cel maghiar.


281 Iorga, 1989, p.13.
229
Astfel, după ce la 4 august 1919, armata română a intrat în centrul Budapestei, ca efect al
finalului operaţiunilor militare care au adus României Transilvania (dacă mai era cazul, căci
știm unde este situată Budapesta și unde se află Alba Iulia sau Clujul), soldații români, după
ocuparea Ungariei, au pătruns în parlamentul maghiar, dar n-au dat jos steagul Ungurilor, ci
i-au atârnat deasupra o opincă găurită. Infatuarea Maghiarilor, care, în loc să lupte, au fugit
ca niște șobolani la Viena, este și în acest mod dovedită, fiind învinși de cei pe care secole
întregi i-au disprețuit și considerat de rasă inferioară, cum de altfel o fac și astăzi cu
revendicările teritoriale absurde, visul unor minți bolnave, care n-au învățat nimic din lunga
istorie a Europei.
[19:11, 07.03.2021] Adrian Pop: Superb....

[Adrian Pop]