Afurisania lui Doja

[Adrian Pop]

Ivan BIRTA
A F U R I S A N I A L U I D O J A
(Pomul cunoașterii scrisului românesc)

II. Om mani Padme Hung/ ॐ मिणप᳑े ᱠँ În traducere liberă, această mantra budistă poate fi redată astfel: „Oh, tu, giuvaerul din floare de lotus”, o incantație universală de dragoste și compasiune.Atașăm mai jos unele exemple din primele 46 de file (91 de pagini manuscrise). 542 Nota Consiliului Securității Statului nr. 382/Mr.C.R/14.12.1970 – Strict secret: „Ca președinte al asociației studenților pe facultate ... la această ședință, în mod public, a afirmat că el neagă conducerea asociației studenților de către partid ... și că asociația studenților trebuie să fie complet autonomă”..426În acord cu tradiția tibetană, după care scrierea manuscriselor sau cioplirea lor în lemn și piatră – Chenrezig Mantra543 –, pictarea figurilor lui Buddha, Tara, Zambhala etc. creează energii pozitive care pot ajuta în viața de zi cu zi pe cei care le evocă, am selectat și prelucrat aceste texte. Se poate observa că prin rituale asemănătoare, vechile incantații carașovenești544conjurau la rândul lor energiile pozitive, purtate de vânt în cele patru zări, pentru a-i ocroti pe cei care cereau ajutorul divin prin intermediul diverselor rituale: Auṃ maṇi padme hūṃ –sanscrită: ॐ मिणप᳑े ᱠँ, [õːː mɐɳɪpɐdmeː ɦũː]), mantra zeului budist cu o mie de mâini și de ochi. Tradus în engleză Avalokiteśvara or Padmapani (ˌʌvəloʊkɪˈteɪʃvərə/ UV-əl-oh-kihTAY-shvər-ə, iar în chineză 觀音菩薩 , textul de jos a fost sculptat pe coperțile de lemn ale unui caiet manuscris (v. foto). Șase silabe ale acestui titlu format din 4 cuvinte fac parte din mantra sanscrită asociată cu patru brațe ale lui Shadakshari, forma lui Avalokiteshvara, compasiunea lui Bodhisattva.Primul cuvânt – om (= aum) – are semnificația unei silabe sacre. Următoarele două sunt traduse ca „giuvaerul de pe floarea de lotus” (floare sacră la popoarele antice545), lotusul reprezentând simbolul iluminării, la care se adaugă câteva pagini detașate, valorificate dintr-un inventar de arhivă care conține sute de manuscrise tibetane, birmane, pali etc.

Practici budiste regăsite în textele valorificate de noi:

1. Dorința împlinirii prin rugăciune, oferind tămâie Budiștii după Vajrayana aduc jertfe de fum, dedicate lui Padmasambhava, acordându-i în acest fel onoarea. Aceste jertfe sunt urmate de alte ofrande de mulțumire, menite a curăța profanările acumulate de-a lungul mai multor încarnări.

2. Rugăciunea pentru o viață lungă Această rugăciune se practică pe tot parcursul vieții, fiind compusă și scrisă de Khandro Yeshe Tshogyal547 și ascunsă, aidoma unei comori, printre stâncile munților sau pe fundul lacurilor. Diversele variante ale acestei rugăciuni au fost descoperite de căutătorii de comori.

3. Practica meditației prin Vairasattva (= Boddhisatva) Pentru purificarea păcatelor și karmei negative, meditația Vairasattva reprezintă cea mai puternică incantație practicată în tradiția Vairanana a budismului.

[Adrian Pop]

548 Dachina – principiul energetic feminin legat de cunoaștere, inteligență și înțelepciune.

Și a conjuncției planetelor și a stelelor: mă adresez lui Guru, Dumnezeirii și Dachinelor559. Și tuturor celor opt niveluri protectoare ale Darmei

[Adrian Pop]

Ivan BIRTA
A F U R I S A N I A L U I D O J A
(Pomul cunoașterii scrisului românesc)

VIII. Daruri mari cât cerul

IX. Dachine cu pielea albastră


X. Yoghină albastră – atingerea nivelului perfecțiunii prin meditație

XI. Carte manuscrisă ornamentată cu cinci Buddha turnați în bronz

XII. Binecuvântarea cu viața veșnică

XIII. Vântul malaezian, proaspăt și moale, ca suflul din gura unei fete frumoase


XIV. Papirusuri sanscrite

XV. Un Guru veritabil trebuie respectat mai mult decât Buddha

XVI. Guru din palatul Acanișta - reîncarnarea tuturor Maha-Buddha

XVII. Pergamente aramaice
Studiul, dar mai ales valorificarea manuscriselor aramaice, cum am mai afirmat, reprezintă o provocare științifică, extrem de dificilă și supusă erorilor, motivele multiple fiind arhicunoscute.Când ai în față asemenea pergamente, prima condiție devine procurarea materialuluibibliografic și consultanța cu puținii specialiști existenți astăzi la nivel global.Gradual, am început procurarea materialului bibliografic, prima carte de care eram interesați fiind studiul lui G. R. Driver, publicat în mai multe ediții: Documentele aramaice din sec. V î.Hr. publicată la Oxford 612. Întrucât una dintre fiicele noastre este absolventă acestui prestigios institut universitar, bucuria noastră a fost imensă după ce am procurat un exemplar,litografiat în anul 1965 după originalul celei de-a doua ediții, publicată în 1957. Primul exemplar trimis din S.U.A. s-a pierdut pe drum, dar am reușit obținerea unui al doileaexemplar, de data aceasta direct de la Oxford, din copia prefeței remise în prealabil rezultând că „most of the documents... had been photographed by infra-red rays and reproduced lifesize613” (majoritatea documentelor... au fost fotografiate prin procedeul razelor infraroșii și reproduse la mărimea originalului).

Scopul nostru fiind studiul manuscriselor aramaice originale, a căror existență era explicit definită în textul reclamei „universitare” de la Oxford, am fost surprinși să constatăm după primirea cărții că lucrarea nu conține nici măcar o singură copie după manuscrisele aramaiceoriginale, enunțate cu aplomb în titlul lucrării.Este evident că oamenii de știință, global privind, nu sunt pregătiți pentru confruntări, fiind de părere că, odată ce au enumerat încă din prima pagină a cărții numele savanților consultați la nivel global, este absurd ca ipotezele lor să mai fie puse sub semnul îndoileii, acesteadevenind astfel adevăruri definitive, irevocabile și ireconciliabile.

Și la acest pergament, corectura finală a textului aramaic ne aparține, unele inadvertențe în text, descoperite de noi la evaluarea finală, fiind comunicate profesorilor traducători și îndreptate de noi conform indicațiilor date de orientaliști. Ca absolvent al unui institut de muzică, eram conștienți că „Tonul face muzica”, având grijă de modul în care erauîmpachetate observațiile noastre, astfel încât încărcătura energetică și informațională a partenerilor să nu afecteze viitoarea colaborare pe palierul scrierii sefardice rabinice, ex.Ordinul lui Pidyon Ha’ben.

Pentru edificare am folosit ebraica biblică arhaică (sec. X–VI î.Hr.).Textul pergamentului aparține paleografic redacției ebraice pure, valorificarea fiind îngreunată datorită scrierii în două variante aramaice:1. Ebraică sau aramaică israelită (Israeli’ Aramaic) – redactată în paleografie ebraică;2. Aramaică veche (incipientă) – redactată în paleografie aramaică de origine ebraică. Textul scris cu litere ebraice se folosește de cuvintele ebraicii clasice și ale ebraicii aramaice. Putem admite și scenariul unei paleografii mixte, în text existând și câteva suprapuneri între ebraică și aramaică. Cu o remarcă: paleografia din acest pergament este cea folosită la scrierea Vechiului Testament.

Pergamentul conține litere de bază ambigue, a căror reconstituire a fost uneori posibilă doar din contextul textului integral.Deși câteva litere de tipar peste care am dat în text sunt tipice scrierii folosite după anul 1475,editarea primei biblii ebraice, însoțită de comentariile în scriere Rashi, textul manuscris care încorporează ebraica clasică împreună cu paleografia Rashi dovedește vechimea sa, aceastatrebuind evaluată prin prisma scrierilor incipiente ale culturii ebraice. Aici trebuie menționat că primele scrieri pe pergament datează din timpul celei de-a IV-a dinastii egiptene (cca. 2900-2750 î.Hr.).

În sprijinul vechimii acestui pergament vom aminti prezența acronimului „ama” (= popor),dar și a câtorva lexeme din text, defective în textul rabinului Iacob ben Asher, redactat în secolul al XIII-lea. Este un motiv în plus pentru care nu suntem de acord cu părerile unor iluștri cercetători de ebraică veche, care susțin – pe fondul prezenței în acest pergament a scrierii Rashi cu litere de tipar – că pergamentul trebuie să fi fost scris după 1475, anul apariției primei biblii tipărite în limba ebraică.

Pentru edificare, trebuie avut în vedere că transmiterea unui text ritualic vechi de aproape 2.000 de ani – Pydion Ha’Ben/ הב פדיון – s-a transmis din generație în generație. În acest context, indiferent de data când a fost așezat textul de mai sus pe pergamentul de față, conținutul său sacru, cel incipient, a fost transmis preoților pe cale scrisă și orală, în vederea conformării și executării ritualului.Chiar dacă unele cuvinte păreau definitiv pierdute, conținutul lor a putut fi descifrat complet: ritualul răscumpărării primului fiu născut, contra sumei de 5 monede de argint, achitate preotului de către tatăl copilului.Câteva litere ebraice clasice puse pe pergament, păstrate parțial și descifrate prin context, în scriere Rashi, au fost ceva mai dificile. Unele grafeme sunt similare, varianta adoptată în dreapta textului fiind inexistentă în limbile ebraică, aramaică, siriană etc., și tocmai acest lucru confirmă ipoteza vechimii acestui pergament.

XVIII. Notații muzicale tibetane

[Adrian Pop]

XVIII. Notații muzicale tibetane Yang-ye – simbol al muzicii ancestrale tibetane, are rădăcini străvechi. Prezentă notaremuzicală este precursoarea notării cu neume așezate pe portative cu 4 linii, sistem reformat de Guy d'Arèzzo (991/992-1033). Budismul a apărut în Tibet în sec. al VII-lea, fiind însoțit de muzica creativă, venerată și considerată sacra. Folosite ca instrument pentru invocarea zeilor și alungarea spiritelor rele, aceste piese muzicale, create la poalele Munților Himalayași transmise din generație în generație, sunt considerate o inspirație divină. Cei peste un milion de Mongoli nomazi din zilele noastre au prezervat vechile artefacte muzicale păstrândneintinate tradițiile unor timpuri imemoriale. Pentru muzicologi, studiul acestor file muzicale reprezintă deopotrivă o provocare dar și o contribuție științifică semnificativă.

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Notarea muzicală cu neume, folosită în canturile gregoriene, a fost înlocuită prin secolul XI de notarea muzicală pe portative cu patru și mai târziu cu cinci linii, sistem de notare elaborat de teoreticianul muzicii feudale, Guy d’Arezzo (991/992–1033)

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

48. ConcluziiFondul feudal al colecției noastre conține mai multe mențiuni despre existența unui manuscris românesc (păstrat în transumpt), care a fost redactat la data de 15 august 1456 în limba română cu caractere chirilice (Tot aia, numa pră limba noastră, cu buke/Același text, dar scris în limba română cu caractere chirilice). În acest text episcopul Petru menționează o enciclicătrimisă preoților ortodocși de la Mănăstirile Vodița, Vărădia, Oravița, Strediștea, Șumig și Partoș, de fapt, preoților care păstoresc un imens ținut, începând de la marginea DrobeteiTurnu Severin și până aproape de porțile Belgradului. În enciclică se solicită pomenirea luiIoan de Huniade, căzut în acel an, 1456, împreună cu 300 de nobili români pe câmpul de luptă de la Belgrad, în bătălia contra Turcilor purtată pentru cauza creștinătății.Marele viteaz Ioan de Huniade este cel care cu doar trei ani în urmă, la data de 6 iunie 1453,emitea în limba latină o ordonanță executorie și irevocabilă, destinată confesiunilor de toate riturile ale imperiului păstorit de el, prin care dispunea ca limba română (rumînească) să fie așezată la nivel de egalitate cu limbile greacă, latină și slavonă – v. cap. V. (L). Aici trebuie adăugat că Românii foloseau limba română – scris și vorbit – cu mult înainte, dispunând chiarși de un tetraevangheliu, manuscris în anul 1468 пръ рꙋмꙟеще (pră rumînește). Faptul că aceastăimportantă carte manuscrisă conținea doar un rest de 14 file este o dovadă că sutele de foi s-au uzat, distrugerea și apoi pierderea lor prezumând o uzură datorată unei folosințe intense,dar mai ales îndelungate681 (cărțile sacre erau păstrate în biserici și se foloseau doar în timpulslujbelor divine). Este de altfel și o certitudine că tetraevangheliul pe care eruditul egumen Pamfilie l-a avut în față, menționând existența unui rest de doar 14 file, a pierdut într-o perioadă de 122 de ani sute de pagini manuscrise682, distruse de povara anilor. Scriptorul-egumen Pamfilie, cel care a făcut traduceri în (și din) nouă limbi diferite, cum sunt greacă, turcă, slavonă, slovenă 683 , germană, latină, maghiară, sârbă etc., a conștientizatimportanța acestei cărți bisericești, afirmând cu tristețe: дaръ нꙋмa 14 фои орь мaи ръмaсь дꙟель/Dară numa 14 foi or mai rămas dîn el (Din păcate, s-au mai păstrat doar 14 file din acest tetraevangheliu). Analizând transumpturile scrise de marele cărturar român, dar și traducerile efectuate din limbile amintite mai sus, având în față originalele păstrate, redactate în limbile însușite de noi, impresionează exactitatea și acuratețea acestor traduceri, care nu lasă loc de interpretări, fiind conforme cu originalul până în cel mai mic detaliu.

[Adrian Pop]

XIV. Papirusuri sanscrite