Poezii de Wislawa Szymborska
Sfârșitul și începutul
După fiecare război
sunt cei care trebuie să facă curățenie.
La urma urmei, un pic de ordine
nu se poate face singur.
Sunt cei care trebuie să împingă molozul de
-a lungul marginilor drumurilor
pentru a lăsa să treacă
vagoanele pline cu cadavre.
Sunt cei care trebuie să se scufunde
în noroi și cenușă,
între arcurile canapelelor extensibile,
cioburi de sticlă
și zdrențe însângerate.
Sunt cei care trebuie să tragă o grindă
pentru a sprijini peretele,
sunt cei care trebuie să pună sticlă pe geam
și să monteze ușa pe balamale.
Nu este fotogenic
și durează ani.
Toate camerele au plecat deja
pentru un alt război.
Trebuie să reconstruim podurile
și, de asemenea, gările.
Mânecile vor fi zdrențuite
pe măsură ce le sufleci.
Sunt cei cu mătură în mână care
își mai amintesc cum era.
Sunt cei care ascultă
dând din cap cu capul neseparat.
Dar în curând
se vor înconjura în jurul lui alții
care se vor plictisi.
Sunt cei care dezgroapă uneori subiecte corodate de rugină
de sub un tufiș
și duceți-le la grămada de gunoi.
Cei care știau
despre ce este vorba
trebuie să facă loc celor
care știu puțin despre asta.
Și mai puțin de puțin.
Și în sfârșit absolut nimic.
Pe iarba care a acoperit
cauzele și efectele,
sunt cei care trebuie să se întindă
cu urechea între dinți,
rătăciți uitându-se la nori.
Întipărit în memorie
S-au iubit printre alunele
de sub soarele de rouă, au adunat frunze și pământ umed
în păr . Inima de rândunele, ai milă de ei. Îngenuncheați pe mal, pieptănau frunzele, iar peștii s-au adunat strălucind în solzi. Inima de rândunele, ai milă de ei. Reflexele copacilor _ fumeg pe valul minuscul. Înghițiți, să nu fie uitați niciodată. Rândunica, ghimpe de nor, ancoră de aer, Icar desăvârșit,
cozi urcate la cer,
randunica caligrafa,
mana fara minute,
prima gotica cu pene,
strambi in cerurile cele mai inalte,
randunica, liniste acuta,
doliu jale,
aureola indragostitilor,
miluieste-le.S-au iubit printre alunele
de sub soarele de rouă, au adunat frunze și pământ umed
în păr . Inima de rândunele, ai milă de ei. Îngenuncheați pe mal, pieptănau frunzele, iar peștii s-au adunat strălucind în solzi. Inima de rândunele, ai milă de ei. Reflexele copacilor _ fumeg pe valul minuscul. Înghițiți, să nu fie uitați niciodată. Rândunica, ghimpe de nor, ancoră de aer, Icar desăvârșit,
cozi urcate la cer,
randunica caligrafa,
mana fara minute,
prima gotica cu pene,
strambi in cerurile cele mai inalte,
randunica, liniste acuta,
doliu jale,
aureola indragostitilor,
miluieste-le.
O întâlnire neașteptată
Suntem foarte amabili unul cu celălalt,
să zicem că este plăcut să ne întâlnim după ani de zile.
Tigrii noștri beau lapte.
Vrăbiile noastre merg pe jos.
Rechinii noștri se îneacă în apă.
Lupii noștri căscă în cușcă deschisă.
Viperele noastre au scuturat fulgerele,
maimuțele salturile, păunii pene.
Liliecii au zburat de mult din părul nostru.
Ne oprim la mijlocul propoziției,
zâmbind fără scăpare.
Oamenii noștri
nu știu să vorbească între ei.
Văzută de sus
Pe o potecă zace un gândac mort.
trei perechi de picioare pliate cu grijă peste burtă.
În loc de dezordinea morții - ordine și curățenie.
Oroarea acestui spectacol este moderată, întinderea
sa locală, de la buruiană la mentă.
Tristețea nu se transmite.
Cerul este albastru.
Pentru liniștea noastră sufletească – animalele nu mor
, ci mor de o moarte ca să spunem așa mai plat,
pierzând – vrem să credem – mai puțină sensibilitate și lume,
părăsind – așa ni se pare – dintr-o scenă mai puțin tragică.
Sufletele lor blânde nu ne bântuie noaptea,
își păstrează distanța,
cunosc obiceiurile.
Și astfel acest gândac mort de pe alee
strălucește neplâns către soare.
Gândește-te la asta cât timp o privire:
se pare că nu i s-a întâmplat nimic important.
Important, se pare, ne priveşte.
Doar viața noastră, doar moartea noastră,
o moarte care se bucură de o prioritate forțată.
Ea în rai
S- a rugat lui Dumnezeu,
s-a rugat cu ardoare
să facă din ea
o fată albă fericită.
Și dacă este prea târziu pentru astfel de schimbări,
atunci, Doamne Doamne, uită-te la câtă greutate
și ia măcar jumătate din ea.
Dar Dumnezeul binevoitor a spus Nu.
El și-a pus mâna pe inima ei, a
privit-o în gât, a mângâiat-o pe cap.
Și când totul va fi gata – a adăugat el – mă vei înveseli
venind la mine,
bucuria mea neagră, cufărul plin de cântec.
Mana
Douăzeci și șapte de oase,
treizeci și cinci de mușchi,
aproximativ două mii de celule nervoase
în fiecare vârf al celor cinci degete.
Este mai mult decât suficient
pentru a scrie Mein Kampf
sau Winnie the Pooh.
La una dintre poeziile mele
În cel mai bun caz,
poezie, vei fi citit cu atenție,
comentat și amintit.
În cel mai rău caz
, vei fi doar citit.
A treia posibilitate:
vei fi scris,
dar imediat aruncat la gunoi.
Vei putea profita de o a patra soluție:
vei dispărea nescris
mormăind ceva mulțumit.
Pentru fiecare o zi
Într-o zi o persoană iubită moare,
între a fi și a nu fi
este nevoită să aleagă pe a doua.
Este greu de recunoscut că este un fapt banal,
inclus în cursul evenimentelor,
conform unui procedeu,
mai devreme sau mai târziu introdus în agenda zilei,
a serii, a nopții, a unei dimineți palide;
redus ca o intrare de index,
ca un paragraf de cod,
ca orice
dată calendaristică.
Dar este dreptul și inversul naturii.
Prevestirea și aminul lui distribuite la întâmplare.
Cazuistica lui și atotputernicia lui.
El ne arată doar ocazional
puțină curtoazie -
pe cei dragi morți pe care ni-
i aruncă în vise.
Circulaţie
Aici plângi, acolo dansezi.
În lacrima ta, adică.
Acolo râdem, există bucurie.
Acolo nu știu de ce.
Ca sclipirea oglinzilor.
Ca licăriri de lumânări.
Aproape arcade și trepte.
Manșete albe.
Alea lumina O și H.
Clor și sodiu, subiecte frumoase.
Și dandy cu azot
în procesiuni piruete în
sus și în jos sub boltă.
Aici plângi și îi sună bine.
Eine kleine Nachtmusik.
Cine esti masca frumoasa.
Contribuția la statistică
Din o sută de oameni
care știu mai mult și mai mult decât ceilalți
– cincizeci și doi;
nesigur la fiecare pas
- aproape toți ceilalți;
gata să ajute
atâta timp cât nu durează mult
- patruzeci și nouă;
întotdeauna bine,
pentru că nu pot face altfel
– patru, ei bine, poate cinci;
înclinat să admire fără invidie
- optsprezece;
trăind în frică constantă
de cineva sau ceva
- șaptezeci și șapte;
dotat pentru fericire,
- cel mult puțin peste douăzeci;
individual inofensiv,
barbar în mulțime
- cu siguranță mai mult de jumătate;
crud,
dacă este forțat de circumstanțe
- este mai bine să nu știi
nici măcar aproximativ;
cei din retrospectivă
- nu mult mai mult
decât cei din retrospectivă;
că nu scot decât lucruri din viață
– patruzeci,
chiar dacă aș vrea să greșesc;
pliat, dureros
și fără torță în întuneric
- optzeci și trei
mai devreme sau mai târziu;
demn de compasiune
- nouăzeci și nouă;
mortal
- o sută din o sută.
Număr momentan neschimbat.
Răspunde cu citat
Marcaje