[19:31, 25.01.2021] Zamfir Catalin: Ca sa stiti!


���������� Şcoala fondată de Zamolxe avea la bază multe elemente din şcolile spirituale ale vremii (cunoscute sub numele de şcoli ale misterelor. Înainte de a se intra efectiv în primul an de pregătire, exista o perioadă de jumătate de an în care discipolul trebuia să se adapteze regimului sever de pregătire. Izolarea faţă de comunitate (şi familie), hrana (care devenea vegetariana naturistă, deci netrecută prin foc) şi potolirea dorinţelor cărnii (înfrânarea sexualităţii instinctive) erau primele deprinse.
După cele şase luni de pregătire, cei care simţeau că drumul lor este alături de Zamolxe şi învăţători, urmau o pregătire pe ansamblul corp-minte-suflet.


În principiu, se aveau în vedere opt „materii”:


1. Disciplina: ascultare, studiu, hărnicie, cumpătare, perseverenţă.
2. Cultivarea virtuţilor: iubire, voinţă, curaj, răbdare, modestie.
3. Obiectivele: pacea, dreptatea, adevărul, unitatea, progresul.
4. Autocunoaştere: personalitate şi individualitate; intenţie-imagine-emoţie; gând-cuvânt-faptă; suflet-minte-trup.
5. Eliberările: detaşare, concentrare, imaginaţie, armonie, frumuseţe.


6. Autodezvoltarea: mărirea câmpului vital, creşterea gradului de conştienţă, extinderea simţurilor.
7. Cauzalitate: Rezonanţă - Convergenţă - Sincronicitate - Ciclicitate - Corespondenţă - Unicitate.
8. Evoluţia spaţio-temporală: ordine-măsură-control, înţelepciune, creaţie.


Scoala zamolxiana este predată în prezent în România de Remer Ra
-Via Mirela Bancila