Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 13

Subiect: CV Nedelea Ioana Alexandra

  1. #1

    CV Nedelea Ioana Alexandra

    Buna seara!
    Ma numesc Nedelea Ioana Alexandra, sunt eleva in clasa a XII-a la Liceul Teoretic ''Adrian Paunescu'' din comuna Barca, judetul Dolj, profilul real, specializarea stiinte ale naturii.
    Nascuta la data de 31 decembrie 2002.
    Am facut in anii 2017 si 2018, pe timp de vara, voluntariat la medicul de familie, unde am invatat cum sa interactionez cu pacientii, sa iau tensiunea manual, sa scriu retete tipizate si de mana; cum spunea si doamna doctor ''tie-ti place sa-ti bagi nasul peste tot''. A fost foarte multumita si a avut rabdare cu mine, pentru ca a vazut in mine mult potential.
    Clasa a VIII-a am terminat-o cu media 9.56 si am intrat la Colegiul National Fratii Buzesti. Am luat 9.5 la matematica si 9.45 la limba si literatura romana la Evaluarea Nationala.
    Voi sustine Examenul de Bacalaureat in iunie 2021, iar admiterea la Universitatea De Medicina si Farmacie din Craiova in iulie 2021.
    Obiectivele mele pe urmatoarele 6 luni sunt nota 10 in admiterea la Universitatea de Medicina si Farmacie din Craiova, specializarea Medicina Generala si nota 10 in Examenul de Bacalaureat.
    Ma pasioneaza medicina, filosofia, matematica, fizica.
    Imi doresc sa evoluez pe plan spiritual, intelectual si profesional.

    Va multumesc pentru atentia acordata! Va salut cu respect si admiratie!

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    74.761
    [20:34, 11.12.2020] Adrian Pop: [20:30, 11.12.2020] +40 730 957 398: Buna seara! Sunt Alexandra.
    [20:30, 11.12.2020] Adrian Pop: Buna draga mea !
    [20:30, 11.12.2020] Adrian Pop: te-am adaugat in tel.
    [20:31, 11.12.2020] Adrian Pop: O sa te adaug pe conf smerenie
    [20:31, 11.12.2020] +40 730 957 398: Bine. Acum completez CV-ul.
    [20:31, 11.12.2020] Adrian Pop: perfect !
    [20:34, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Buna seara! ☺️
    [20:35, 11.12.2020] Adrian Pop: tu prinzi repede.
    [20:35, 11.12.2020] Adrian Pop: sa citesti ce ti-am trimis
    [20:35, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...%83r-de-viitor
    [20:35, 11.12.2020] Adrian Pop: [15:38, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...online-Zalmoxa
    [20:36, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Am citit imediat dupa ce ne-am intalnit.
    [20:37, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Spun DA pregatirii!
    [20:38, 11.12.2020] Adrian Pop: perfect
    [20:38, 11.12.2020] Adrian Pop: atat
    [20:38, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Constient si asumat!☺️
    [20:38, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/forums/6-CV-uri
    [20:38, 11.12.2020] Adrian Pop: interesant
    [20:39, 11.12.2020] Adrian Pop: esti printre putnii care au valente in plus....
    [20:39, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...lmoxa-1/page33
    [20:40, 11.12.2020] Adrian Pop: aici trebuie postat
    [21:19, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...818#post141818
    [21:21, 11.12.2020] Adrian Pop: [21:09, 11.12.2020] Adrian Pop: a intrat in scoala azi o fetita extraordinara....
    [21:09, 11.12.2020] Adrian Pop: isi posteaza acum cv-ul...si inscrierea in scoala.
    [21:10, 11.12.2020] Adrian Pop: o s-o rog dupa asta sa se uite pe cv-ul fiului meu.
    [21:10, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...hai-Sergiu-Pop
    [21:13, 11.12.2020] Adrian Pop: si AUR si Romanii au multi alti tineri la un nivel inimaginabil dpdv Sufletesc si Intelectual.
    [21:13, 11.12.2020] Adrian Pop: de ei vreau sa ma ocup in exclusivitate.....
    [21:15, 11.12.2020] Gen Petre Vasilescu: Nu va mai ocupați de aducerea românilor?!
    [21:15, 11.12.2020] Adrian Pop: bineinteles ca da.....
    [21:18, 11.12.2020] Adrian Pop: astept la scoala Zalmoxiana multi tineri din AUR,…
    [21:25, 11.12.2020] Adrian Pop: Cu tine as incepe scoala Zalmoxiana, pe youtube....sa devii model pentru multe generatii de tineri, Alexandra.
    [21:26, 11.12.2020] Adrian Pop: Ti-am spus azi ce-am vazut la tine....de trei ori ti-am spus direct....
    [21:27, 11.12.2020] Adrian Pop: eu nu mai retin ce i-am spus mamei tale cand te-ai nascut privnd viitorul tau in domeniul medicinii....
    [21:31, 11.12.2020] Rosu Roxana: Ca se va face medic
    [21:32, 11.12.2020] Adrian Pop: Dar, azi ti-am spus la firma, in laboratprul plasmatic unde ti-am aratat motrul psihotronic si cel psihoplasmatic, clopotul plasmatic si sistemul de alimentare cu apa DANU, ca vom lucra impreuna la a pune Bazele Orasului Sanatatii Zalmoxa - Arsenie Boca. Ti-am aratat si dispozitivul de eliminat virusi si ai vazut roulul plantelor privind insanatosirea oamenilor, decriptate pe baza codului geto-dacic, de Mos.
    [21:32, 11.12.2020] Adrian Pop: are potential fiica ta si de medic de Suflete.....
    [21:34, 11.12.2020] Rosu Roxana: stiu ca a lucrat cu ea foarte mult
    [21:36, 11.12.2020] Adrian Pop: voi, copiii celor care cu ani buni au fost la Scoala Zalmoxiana, indiferent in ce tara v-ati nascut, aveti potential net superior noua si capabilitatea de a repune in drepturi Prima Universitate a lumii, Universitatea Zalmoxiana, descoperita de catre Parintele Dumitru Balasa, langa Craiova.
    [21:37, 11.12.2020] Adrian Pop: Alexandra....cum ii spui tu Roxana ?
    [21:37, 11.12.2020] Rosu Roxana: Ali
    [21:38, 11.12.2020] Rosu Roxana: ��
    [21:39, 11.12.2020] Adrian Pop: dupa ce-ti dai acordul in scoala....citeste cv-ul lui Mihaita, sa vezi de ce o firma cu softisti de pe 5 continente, unde este acum vicepresedinte, i-au dat actiuni de un mil. de euro si salariul pe care l-a dorit, ca sa transfere firma lui cu totul, in a lor.
    [21:42, 11.12.2020] Adrian Pop: dupa care tot ce-am scris aici, sa transferi dupa cv-ul tau. tot ce discutam impreuna in cadrul scolii, vei transfera cum ti-am spus, pentru ca te va ajuta acest lucru in a deveni profesor in acelasi timp, cu ce inveti acum ca elev. Altfel, nu vei invatat nimic.....
    [21:42, 11.12.2020] Adrian Pop: ai inteles Ali ?
    [21:42, 11.12.2020] Luminita Petre: http://www.sfatulbatranilor.ro/forum...L-ARSENIE-BOCA
    [21:43, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Superb, mi-ar placea sa fiu un model, un lider chiar. Ce trebuie sa fac?
    [21:46, 11.12.2020] Adrian Pop: dupa ce-ti dai acordul in seara aceasta pentru a intra la Scoala Zalmoxiana....pregatim aparatura necesara ca sa discutam video fara probe, fara o pregatire, adica totul spntan, pentru ca detii o inteligenta nativa de luat in seama si o sa transferam totul pe youtube.
    [21:48, 11.12.2020] Mada: Buna seara. Maine suntem în data de 12 decembrie, duminica e in 13. Fie e sambata 12, fie duminica 13.
    [21:49, 11.12.2020] Adrian Pop: Adrian --


    CONTINUĂM CARAVANA AUR!


    Sâmbătă, 13 decembrie, ora 15:00 ne vom afla în Craiova - Piața Prefecturii (Statuia lui Mihai Viteazul), pentru întâlnirea cu echipa AUR, în cadrul căreia vom mulțumi celor care ne-au acordat încrederea lor.


    Vino alături de noi!


    E TIMPUL SĂ FACEM DREPTATE PENTRU ROMÂNIA!


    Alianța pentru Unirea Românilor - AUR
    http://www.partidulaur.ro/
    [21:51, 11.12.2020] Adrian Pop: si Andrei, baiatul lui cz, este vicepresedintele AIESEC Romania.....
    [21:51, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...822#post141822
    [21:52, 11.12.2020] Adrian Pop: si mai ales Darius, care are cela in el de-l va propulsa in elita marilor oameni de afaceri din Romania....
    [21:53, 11.12.2020] Mada: Sa modificati anuntul, sâmbătă 12, sau duminica 13 decembrie. Nu e sambata 13
    [21:55, 11.12.2020] Adrian Pop: Da, imi doresc sa fac parte din Scoala Zalmoxiana, asumat si constient!


    Acest asumat si constient....atribute neasteptat de importante, pentru ca tot spun ca 99,99 % dintre cei intalniti pana acum in Viata, spun da sau nu, intr-o stare inconstienta, pentru ca se razgandesc imediat....din varii motive.
    [21:55, 11.12.2020] Adrian Pop: este bine....
    [21:56, 11.12.2020] Adrian Pop: oricum este in ora in care sunt pe dinafara....ca Mosu, intre 18-20 nu se intelegea nimeni cu el, ca atunci dormea.
    [21:58, 11.12.2020] Adrian Pop: Fetita Alinei a vazut al patrulea nivel de tuneluri de sub pamant.....
    [21:59, 11.12.2020] Daniela Bulugea Florian: https://m.facebook.com/story.php?sto...action_generic
    [22:00, 11.12.2020] Adrian Pop: dupa ce termini cv-ul lui Mihaita....sa transferi cele discutate dupa cv-ul ta, cum spusai.
    [22:01, 11.12.2020] Adrian Pop: si daca mai vrei sa citesti ceva, cu toate ca ai alte prioritati....invatatul pt medicina.
    [22:02, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...ori-au-Romanii
    [22:02, 11.12.2020] Dan Zamisnicu: Un militar Adevărat
    [22:03, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Am terminat de citit. Foarte impresionant.
    [22:04, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...tului+neuronal
    [22:05, 11.12.2020] Adrian Pop: tot ce este aici....este trait de mine incercand sa explic unui copil de sub 4 ani...filofofia ancestrala a Neamului nostru.
    [22:05, 11.12.2020] Adrian Pop: https://www.youtube.com/watch?v=ccRezUTzrno
    [22:05, 11.12.2020] Adrian Pop: sa vezi si asta.....
    [22:15, 11.12.2020] Adrian Pop: va spun in clar....cu acesti copii minunati Romania nu are cum sa fie pierduta...dimpotriva, poate sa devina exact cum spune Sfantul Arsenie Boca, tara in care toate natiile isi va indrepta privirea, deci....model de lucru.
    [22:17, 11.12.2020] Adrian Pop: [22:16, 11.12.2020] Gen Petre Vasilescu: Buna seara! Nu mă regăsesc în acest Grup...cu parere de rau...Sper ca i următorii ani sa aveti realizări...dupa cum am vazut, pe plan local! Va rog sa scoateți di evidențele Grupului datele mele personale...cred ca asa este corect. Voi continua să lucrez la proiectele în care voi putea sa dăruiesc...Toate bune, doamnei! Si sa va mai spun ceva...Sfat al Bătrânilor cu copii si adolescenti, nu am mai vazut si sper nici sa nu mai vad, consider că este o glumă de genul, asa de bătrâni de su dat în mintea copiilor...Sănătate și...smerenie... de adevăratelea...
    [22:16, 11.12.2020] Adrian Pop: Bine !
    [22:17, 11.12.2020] Adrian Pop: Sarut maini Doamnei ! Doamne ajuta !
    [22:18, 11.12.2020] Adrian Pop: este gresala mea......
    [22:18, 11.12.2020] Adrian Pop: scuze !!!!
    [22:20, 11.12.2020] Adrian Pop: daca nu cei care au experienta trebuie sa se ocupe de Piciumasni, copii si tineri, atunci cine....?
    [22:21, 11.12.2020] Adrian Pop: Dane, Acatistul si Paraclisul Sfantului Noicolae este extraordinar . MULTUMESC !!!
    [22:22, 11.12.2020] Adrian Pop: Cz sa dam cate un exemplar celor din Scoala Zalmoxiana si cui mai doreste.
    [22:22, 11.12.2020] Adrian Pop: Jumate dintre cele date de Dan, le-am dus la Manastirea Carcea.
    [22:34, 11.12.2020] Dan Zamisnicu: Eu speram pt Craiova. Acolo trebuie, la Madona Dudu, parintele Ieromonahului Valerian a ctitorit o biserica in Craiova. Va rog oferiti-l ÎN Craiova, va mai trimit 200,daca doriți...
    [22:37, 11.12.2020] Adrian Pop: o sa dam cui spui....
    [22:37, 11.12.2020] Dan Zamisnicu: Va trimit 200.Domnul!
    [22:40, 11.12.2020] Adrian Pop: Le ducem pe toate la Madona Dudu !
    [22:40, 11.12.2020] Adrian Pop: Sarut mana !
    [23:07, 11.12.2020] Dan Zamisnicu: Nu tatăl părintelui, ci bunicul.
    [23:09, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Am citit. Dumnezeu sa l odihneasca in pace! Am citit si despre cartea dumnealui.
    [23:10, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: M-ar interesa sa o citesc. M-a impresionat.
    [23:12, 11.12.2020] Adrian Pop: cartea cui ?
    [23:13, 11.12.2020] Adrian Pop: dr Liviu Nuteanu are o carte cu ce a facut el. n-o am.
    [23:13, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Da, cartea dr Liviu Nuteanu
    [23:13, 11.12.2020] Adrian Pop: n-o am.
    [23:14, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: https://www.amazon.com/Bioenergy-Int.../dp/1411698282
    [23:14, 11.12.2020] Adrian Pop: ai citit suficient
    [23:16, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...a-mesaj-Romana
    [23:18, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...prin-ATITUDINE
    [23:19, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...-de-prezentare
    [23:20, 11.12.2020] Adrian Pop: liviusn: Daca vreti va transmit cateva date despre cateva uagane pe care le-am oprit, cu corelari din presa; se poate verifica.
    Pop Adrian: cu cat Timp inainte si in ce an cu aproximatie. cam la cat Timp dupa Santa Fe ?
    Pop Adrian: dupa...daca se poate....
    liviusn: Carol Courtois.
    Pop Adrian: sau acum daca vreti...
    Pop Adrian: facea parte din cele 4 echipe americane ?
    liviusn: Nu, mi-a spus ca are familia in Texas si ii este frica, ca nu vor sa plece.


    Am scos materialel publicate in America. Cine doreste sa colaboreze cu noi, i le putem trimite prin mail.


    liviusn: Nici eu nu am incredere nici in mine fara sa verific.
    Pop Adrian: ....
    Pop Adrian: sa verifice cine doreste.
    Pop Adrian: eu simt.
    Pop Adrian: Doamne DUMNEZEULE ce valori au Romanii....
    Pop Adrian: de-aia cred eu ca sunt continuu indragostit de Romania.Bookmark
    [23:21, 11.12.2020] Adrian Pop: Pop Adrian: incerc sa localizez perioada, sa observ si campul de atunci al Dumnavoastra.
    liviusn: Avea adresa mea de email de la asistenta lui Cleve Backster.
    Pop Adrian: inteleg
    Pop Adrian: mi-ati spus ca ati actionat asupra unui uragan, care a fost in acelasi Timp cu Katrina.
    Pop Adrian: Singur.
    Pop Adrian: asa am retinut
    liviusn: Inainte de Katrina.
    Pop Adrian: nu retin anul cand a fost Katrina ?
    Pop Adrian: n-a fost de mult..stiu
    liviusn: Am oprit si uraganul care amneinta Washington, cand a fost evacuata Casa Alba, fiind considerat cel mai mare uragan din istorie. Pe urma s-a uitat de el, pentru ca l-am oprit eu inainte sa ajunga in SUA.
    [23:22, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Am citit. Fascinant.
    [23:23, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...si-clar-Romana
    [23:23, 11.12.2020] Adrian Pop: americanii nu se tineau de cuvant si am intevenit clar....sa se inteleaga.
    [23:24, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...nte-Ion-Ilescu
    [23:24, 11.12.2020] Adrian Pop: am discutat de cateva ori cu presedintele....degeaba.
    [23:27, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Ce parere aveti despre Andrei Pleşu si Gabriel Liceeanu?
    [23:28, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: https://m.youtube.com/watch?v=Fss2yFPWdXI
    [23:29, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: https://m.youtube.com/watch?v=egA0uiIB70o
    [23:30, 11.12.2020] Adrian Pop: PLESU ESTE ROMAN BUN
    [23:30, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...tii-Zalmoxiana
    [23:31, 11.12.2020] Adrian Pop: DACA VREI SA STII CARE-TI SUNT RADACINILE...
    [23:31, 11.12.2020] Adrian Pop: PLESU A FOST
    [23:35, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...818#post141818
    [23:36, 11.12.2020] Adrian Pop: POTI SA SALVEZI ?
    [23:37, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Da.
    [23:37, 11.12.2020] Adrian Pop: OK
    [23:38, 11.12.2020] Adrian Pop: CRED CA ESTE SUFICIENT CA TREBUIE SA RAAI CU MINTEA LA SCOALA
    [23:38, 11.12.2020] Adrian Pop: DE MEDICINA
    [23:38, 11.12.2020] Adrian Pop: ai alte prioritati...cele 2 examene la care vrei sa iei nota maxima
    [23:42, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Pentru ceea ce ma intereseaza, imi fac timp. Nu exista scuze la mine.
    [23:43, 11.12.2020] Adrian Pop: e prea multa informatie
    [23:45, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: O iau treptat. Acum merg sa dorm. Am nevoie de un creier odihnit pentru a da un randament maxim.
    [23:45, 11.12.2020] Adrian Pop: normal. de aia spun.
    [23:45, 11.12.2020] Adrian Pop: pa nb
    [23:46, 11.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Noapte buna! O seara frumoasa va doresc!
    [23:51, 11.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...a-Vladimiresti
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    • [18:28, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Azi noapte m am trezit, cu gandul la nucleu. Visasem cuvantul "nucleu", dar nu m am uitat la mesaje. Nici macar nu am auzit cand ati trimis mesajul la 4 dimineata
      [18:28, 12.12.2020] Adrian Pop: Se vor dezvolta capacitati inimaginabile.
      [18:30, 12.12.2020] Adrian Pop: Madalina, dupa 6 luni, mi-a spus ca nu intelegea nimic....dar, a aparut o perioada in care stia dianinte cu cine se intalneste, cu cee ste imbracat, ce va discuta......si venea mataita la firma ca se saturase ca stia acest3e lucruri...si cred eu ca o si speria putin....
      [18:30, 12.12.2020] Adrian Pop: Scoala aceasta este diferita de toate celelalte...
      [18:31, 12.12.2020] Adrian Pop: va apare intuitia....al saselea simt, extrem de important, capabilitatea de a lega metafizic elementele, sincronicitati, clarviziune...simplu spus, va treziti.
      [18:35, 12.12.2020] Adrian Pop: Ali, sa iau laptopul.
      [18:40, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Va astept.







    • Acum un minut
      Nedelea Ioana Alexandra

      Junior MemberData înscrierii11.12.2020Posturi4

      [19:14, 12.12.2020] Adrian Pop: Ali, sunt pregatit de a discuta cu tine pe skype
      [19:14, 12.12.2020] Adrian Pop: sa incercam
      [19:17, 12.12.2020] Adrian Pop: suna din nou
      [19:19, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Eu sun in continuare. Astept sa mi raspundeti.
      [19:56, 12.12.2020] Rosu Roxana: ����
      [20:14, 12.12.2020] Adrian Pop: am terminat primele discutii cu Alexandra, video. In timp vom cizela astfel de intalniri si unele dintre acestea, vor fi puse pe youtube si poate si pe divesre televiziuni.
      [20:14, 12.12.2020] Adrian Pop: astept sa vad ce s-a inregistrat si ce trebuie facut, mai les ca eu fiind oltean vorbesc repede si poate de multe ori nu se intelege.
      [20:14, 12.12.2020] Adrian Pop: de-aia spun ca trenbuie sa invatam si asa ceva....
      [20:15, 12.12.2020] Catalin Zamfir: o sa pun pe youtube
      [20:15, 12.12.2020] Catalin Zamfir: sa imi spuneti ce titlu sa trec la inregistrare
      [20:16, 12.12.2020] Adrian Pop: primul pas.....
      [20:21, 12.12.2020] Adrian Pop: nu-l postasi aici ?
      [20:21, 12.12.2020] Adrian Pop: primul film...
      [20:24, 12.12.2020] Catalin Zamfir: incerc sa intru in contul artazalmoxa
      [20:24, 12.12.2020] Adrian Pop: nu se aude f bine la mine.
      [20:24, 12.12.2020] Adrian Pop: ok
      [20:27, 12.12.2020] Catalin Zamfir: pun pe contul meu.. nu reusesc sa intru pe arta zalmoxa
      [20:28, 12.12.2020] Domnul Adi: ok. cum poti
      [20:32, 12.12.2020] Catalin Zamfir: https://youtu.be/acZVVy6ZmXI
      [20:32, 12.12.2020] Catalin Zamfir: momentan doar cei ce au link pot vedea
      [20:32, 12.12.2020] Catalin Zamfir: se poate modifica sa fie vizibil pentru toti
      [20:33, 12.12.2020] Adrian Pop: ok
      [20:33, 12.12.2020] Adrian Pop: sa vedem cum se aude
      [20:33, 12.12.2020] Adrian Pop: eu nu ma aud f f bine
      [20:33, 12.12.2020] Adrian Pop: pe voi va aud bine
      [20:43, 12.12.2020] Adrian Pop: https://www.youtube.com/watch?v=acZV...ature=youtu.be
      [20:44, 12.12.2020] Adrian Pop: intradevar, ma uit pe tv si nu se aude bine si clar ce spun. ce spuneti voi, se aude clar...
      [20:44, 12.12.2020] Adrian Pop: cred ca microfonul nu este bun am doua
      [20:45, 12.12.2020] Catalin Zamfir: trebuie sa fiti aproape de microfon, de laptop, cel ce preia sumetul
      [20:45, 12.12.2020] Catalin Zamfir: microfonul extern nu cred ca era conectat la skype
      [20:46, 12.12.2020] Catalin Zamfir: noi 2 am fost pe laptop=uri foarte aproape de ele, la 40 cm




  4. #4
    [21:53, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Ce parere aveti despre neuroplasticitate?
    [21:56, 12.12.2020] Adrian Pop: Buna.
    [21:59, 12.12.2020] Adrian Pop: dupa ce iei la medicina învățam sa lucrezi cu un aparat care face diagnostic aproape perfect....
    [21:59, 12.12.2020] Adrian Pop: sa ai posibilitatea ca si acasa sa ai Skype.
    [22:02, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Fascinant!!!
    [22:04, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Abia astept sa intru la medicina!
    [22:08, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Sunt pe faza: minte, trup si suflet!
    [22:10, 12.12.2020] Rosu Roxana: ��
    [22:10, 12.12.2020] Rosu Roxana: Pe repede inainte
    [22:13, 12.12.2020] Adrian Pop: Pas cu pas, ca ai multe de învățat. Poți sa scrii la criteriul 2, pe care intr o emisiune saptamana viitoare, discutam..video.
    [22:14, 12.12.2020] Adrian Pop: intr un an doi, discutam despre orașul sanatatii Zalmoxa - Arsenie Boca.
    [22:14, 12.12.2020] Adrian Pop: sa Tr gandesti de acum cine este persoana de care te vei ocupa...
    [22:14, 12.12.2020] Adrian Pop: de preferat dintre colegii tai....sau cunoscuți, tineri.

  5. #5
    [22:55, 12.12.2020] Adrian Pop: Ali, nu aici postezi cele discutate intre noi ci dupa cv-ul tau
    [22:56, 12.12.2020] Adrian Pop: perfect
    [22:56, 12.12.2020] Adrian Pop: prima lectie acum....te-am ajutat aseara sa postezi dupa cv, discutiile comune. gresala din partea mea....
    [22:57, 12.12.2020] Adrian Pop: sa prinzi prima lectie de viata, de la mine
    [22:57, 12.12.2020] Adrian Pop: pe cine ajuti sa-si faca tema, nu-l ajuti....il incurci.
    [22:57, 12.12.2020] Adrian Pop: ok ?
    [22:58, 12.12.2020] Adrian Pop: daca nu te ajutam, retineai bine unde trebuie postate discutiile....

  6. #6
    [23:19, 12.12.2020] Adrian Pop: daca nu te culci, sa te gandesti de ce este cel mai important dintre toate.....
    [23:20, 12.12.2020] Adrian Pop: si cand ai timp si inspiratie, sa raspunzi la el. sa nu te grabesti, ca este important mesajul de-acolo
    [23:29, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: acum doua saptamani am scris prima mea poezie, vreti sa o cititi?
    [23:32, 12.12.2020] Adrian Pop: cum sa nu.....
    [23:32, 12.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...lui-de-Sun-Tzu
    [23:32, 12.12.2020] Adrian Pop: unde gasesc carte asta sa-i anulam energia de forma creata si alimentata permanent de cei nepregatiti.
    [23:34, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Muză,
    mă cuprind gandurile
    și nu pot
    să adorm.
    Răstorn
    peste mine
    amintirile cu tine,
    incercand
    să-mi proiectez
    în eternitate
    iubirea,
    ca stare de veghe.
    Mi-aș face operație pe cord
    să-ți demonstrez
    că inima ta
    s-ar opri;
    călăuzește-mi
    angoasa către erosul tău...
    infinit.
    Două blocuri de gheața
    îmi paseaza inima,
    iar eu
    mă topesc incontestabil
    in Icebergul dintre noi.
    Dragule,
    ce n-aș da
    să-ți arăt că
    oboseala ta
    mă odihnește...
    esti
    placat cu aur
    in mintea mea.
    [23:37, 12.12.2020] Adrian Pop: foarte, foarte interesant.....
    [23:37, 12.12.2020] Adrian Pop: Daca ai fi o molecula de apa....ce-ai face ?
    [23:38, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Am scris-o intr-o seara. Voiam demult sa scriu poezii, cand am pus pixul pe foaie mi-a venit imediat inspiratia
    [23:39, 12.12.2020] Adrian Pop: interesant.....
    [23:45, 12.12.2020] Rosu Roxana https://www.libris.ro/arta-razboiulu...saAvuzEALw_wcB
    [23:45, 12.12.2020] Adrian Pop: putem sa ne transformam in ce vrem, Ali.....si sa ne ducem instantaneu oriunde, oricand...pentru a afla ce vrem sa stim, pentru a-i sprijini pe semeni.
    [23:46, 12.12.2020] Adrian Pop: Arta razboiului aduna strategii militare care, in timp, au influentat gandirea si filosofia intregii lumi. In cele 13 capitole, Sun Tzu discuta psihologia razboiului, strategii, folosirea terenului si a conditiilor meteo in propriul avantaj, utilizarea spionilor, dar si realizarea si pastrarea aliantelor.

    Chiar si dupa doua milenii si jumatate, Arta razboiului ramane cartea de capatai in materie de strategii de razboi in Estul Asiei, influentand totodata si gandirea militara occidentala, dar si tacticile legale, de afaceri si nu numai. Sun Tzu este in continuare respectat in cultura chineza si est-asiatica drept o mareata figura istorica si militara.
    [23:47, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: avand in vedere ca fara apa nu exista viata: 1.as lua forma oricarui lucru, 2. as crea (o viata), 3. m-as descompune, pentru a mi cunoaste istoria pornind de la cea mai mica particula
    [23:49, 12.12.2020] Adrian Pop: Energia de forma conturata si intretinuta de unii dintre noi, de catre Sun Tzu, infrmatie venita din Constelatia IO, trebuie anulata cu o alta, cea Zalmoxiana, cea a PACII.
    [23:49, 12.12.2020] Maria: Buna seara, sunt cu cea mica, nu pot sta mult. Buna, Alexandra. Voiam sa iti spun bun venit si ca imi place cum gândești. Ai văzut documentarul Secretul? Dacă nu, ti-l recomand intens!!!
    [23:49, 12.12.2020] Adrian Pop: ma-m gandit la asta....Ali.
    [23:50, 12.12.2020] Adrian Pop: stiam ca esti langa noi Maria.

  7. #7
    [23:50, 12.12.2020] Maria:
    [23:50, 12.12.2020] Adrian Pop: am scris mult despre energia punctului.....
    [23:51, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Buna seara! Nu l-am vazut; ma voi uita. Va multumesc!
    [23:51, 12.12.2020] Adrian Pop: cred ca toti trei, putem sa intram in domeniul DANU
    [23:52, 12.12.2020] Maria: Ma poți tutui, am 29 de ani și consider ca respectul consta în multe alte aspecte
    [23:52, 12.12.2020] Adrian Pop: asa este.....
    [23:52, 12.12.2020] Maria: Chiar m-as bucura sa te uiti la " Secretul"!
    [23:53, 12.12.2020] Maria: Chiar mi-ar placea
    [23:53, 12.12.2020] Adrian Pop: s-o srijini in scola Maria, ca esti avansata....
    [23:53, 12.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...854#post141854
    [23:54, 12.12.2020] Maria N-as spune avansata, mai mult familiarizata. Am sa o ajut cu placere. Orice întrebare ai, Alexandra, te ajut cu drag!
    [23:58, 12.12.2020] Adrian Pop: ma bucur....
    [23:59, 12.12.2020] Maria: Am citit, foarte foarte interesant punctul de vedere al celor doua. Si imi place ffffff mult exprimarea. Chiar ma bucur ca sunt aici cu noi. Tin minte, Domnul Adrian , acum cativa ani ,cand am intrat in aceasta scoala , ca vorbeati cu Ingrid, cred, despre cum se simte imediat energia persoanelor care vor cu adevarat sa fie aici ,langa noi. Si mi se parea fascinant si Imi doream sa simt si eu lucurile astea. Este prima oara cand simt asta despre cineva care ni se alătură. Ma refer la Doamna Roxana si la Alexandra
    [00:02, 13.12.2020] Rosu Roxana: Si eu mi-am dorit tare mult sa revin in scoala dar si ca fiica mea sa-l cunoasca pe domnu Adi
    [00:02, 13.12.2020] Adrian Pop: in timp....veti trai la alta intensitate, cand veti afla de ce v ati nascut...si ce ati promis lui Dumnezeu ca veti face pe pamant.
    [00:03, 13.12.2020] Rosu Roxana: de multe ori ii povesteam experienta mea si imi spunea ca este curioasa sa il intalneasca
    [00:04, 13.12.2020] Maria: Exact asa am intrat eu in scoala. Tata a vrut ca eu sa il cunosc pe Domnul Adi. Eram mereu fascinata de ce imi poveste tata despre dansul. Si imi spunea cand eram mica despre Scoala Zalmoxiana. Si mereu ii spuneam ca mi- as dori foarte mult sa invat si eu "acolo"
    [00:04, 13.12.2020] Adrian Pop: cand facem caete discutii Video, o sa invitam nou venitii....si eu, o sa particip doar, sa intervin in momentul cand se fac mici greseli, dar in Timp, veti de venii OAMENI adevarati.
    [00:06, 13.12.2020] Adrian Pop: am scris aseara desp[re copiii vostri, cei nascuti sau care vor venii pe pamant, ca ei vor reimplementa principiile zalmoxiene in toate doimeniile de activitate.
    [00:06, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Multi inainte!!!
    [00:07, 13.12.2020] Adrian Pop: Hector, copilul cel mare al Madalinei, are o finete uluitoare, comparabila cu a lui Sebisor....dar madalkina a gresit cand a vazut deviatia alui mic, din nucleu....
    [00:07, 13.12.2020] Adrian Pop: ca si ingrid
    [00:07, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: sa continui, deci
    [00:09, 13.12.2020] Adrian Pop: Scoala aceasta nu are asemenare cu nici o alta scoala, pentru ca aici invatam sa facem bani in mod curat, astfel incat energiile lor determina curatirea celorlalte sisteme socioeconomice.
    [00:09, 13.12.2020] Adrian Pop: bineinteles....si sa nu ceri nimanui aprobare. fa ce simti tu mai bine....
    [00:10, 13.12.2020] Adrian Pop: trebuie sa ai in vedere doar sa nu deranjezi
    [00:10, 13.12.2020] Maria: Va urez noapte buna. Incerc sa o culc pe Cataleya ,ii mai dau dintisori si are febra
    [00:10, 13.12.2020] Adrian Pop: eu mi-am scos somnul sa nu deranjez familia.....
    [00:10, 13.12.2020] Adrian Pop: va pup pe-amandoua....
    [00:10, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Noapte buna!!
    [00:15, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Am recitat poezii sprise de Adrian Paunescu inca din clasele primare, pe scena; cu un puternic impact emotional: https://1md.online/versuri/autor/pau...i%20de%20ajuns. , https://1md.online/versuri/autor/pau...pentru-parinti , https://www.poezie.ro/index.php/poet...146/index.html
    [00:16, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: scrise*
    [00:16, 13.12.2020] Rosu Roxana: Noapte linistita Maria
    [00:17, 13.12.2020] Adrian Pop: DAAAA
    [00:18, 13.12.2020] Adrian Pop: Da, Adrian Paunescu un MARE OM !
    [00:22, 13.12.2020] Adrian Pop: trec la citit, cartea lui Nil Dorobantu, despre Maica Veronica.
    [00:23, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: vreti sa va arat o parte dintre cartile pe care mi le am luat sa le citesc?
    [00:24, 13.12.2020] Adrian Pop: da...
    [00:47, 13.12.2020] Adrian Pop: ma bucur....
    [00:47, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Am de lucru in vacanta
    [00:48, 13.12.2020] Adrian Pop: 2 prioritati......
    [00:48, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Cititul este si el o prioritate pentru mine.
    [00:49, 13.12.2020] Adrian Pop: si mai trebuie sa inveti sa faci si bani....
    [00:49, 13.12.2020] Adrian Pop: este cel mai greu lucru....
    [00:50, 13.12.2020] Adrian Pop: si daca vrei sa fie si legali, este aproape imposibil...
    [00:50, 13.12.2020] Adrian Pop: doar caracterele frumase pot asta
    [00:50, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Ce ziceti daca m-as implica in educatia pentru sanatate?
    [00:53, 13.12.2020] Adrian Pop: pas cu pas...bineinteles ca sanatatea este prioritara, ca de aia dai la medicina...
    [00:54, 13.12.2020] Adrian Pop: 2 prioritati......
    [00:54, 13.12.2020] Adrian Pop: atat deocamdata
    [00:55, 13.12.2020] Adrian Pop: trebuie si refulare, citind...dar si afaceri .....
    [00:55, 13.12.2020] Adrian Pop: sa egalezi s=m
    [00:55, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Eu ma vad deja intrata la medicina
    [00:55, 13.12.2020] Adrian Pop: ma bucur.....
    [00:56, 13.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Imi place sa port discutii inteligente si interesante cu dumneavoastra
    [00:56, 13.12.2020] Adrian Pop: stii care este diferenta intre un Sfant si un medic ?
    [00:56, 13.12.2020] Adrian Pop: dar, acum...gata, pa nb...la culcare.
    [00:57, 13.12.2020] Adrian Pop: trebuie imbinate amandoua....
    [00:57, 13.12.2020] Adrian Pop: Sfintenie in medicina....
    [00:57, 13.12.2020] Adrian Pop: pa nb

  8. #8
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    74.761
    Imi doresc sa sprijin comuna Barca, jud Dolj, cu tot ce pot, pentru a deveni model de lucru pentru toate localitatile din Oltenia si de ce nu si celor de-o parte si de alta a Prutului. Fac acest lucru din respect fata de Marele Poet Adrian Paunescu pe care l-am apreciat la justa lui valoare si pentru doua persoane din localitatea Dumneavoastra, cu care comunic eficient in acest moment.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #9
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    74.761
    [17:36, 26.12.2020] Adrian Pop: [17:25, 26.12.2020] Adrian Pop: protv
    [17:26, 26.12.2020] Adrian Pop: pana nu se invata la nivelul asta..sau cel din serialul turcesc Yunis Emre...nimeni nu va intelege nimic....si totul se va reduce la dat cu pararea, adica mamam esecurilor....
    [17:36, 26.12.2020] Adrian Pop: de-aia spun...care-i pretul ?.....putini il afla....
    [17:37, 26.12.2020] Adrian Pop: Ali, mai citeste Criteriul 2......
    [17:40, 26.12.2020] Adrian Pop: Acumo ora ma gandeam la el....
    [17:41, 26.12.2020] Adrian Pop: Trebuie sa invete sa distinga binele de rau...inca nu stie asta....
    [17:41, 26.12.2020] Robert Spania: Il sprijinim
    [17:41, 26.12.2020] Robert Spania: Nu avea cum
    [17:42, 26.12.2020] Robert Spania: Are o mare sansa acum este si gen. Chelaru langa el
    [17:42, 26.12.2020] Robert Spania: Dl. General mia zis ca de 9 ani il pregateste pe george simion si am mare incredere in el
    [17:43, 26.12.2020] Robert Spania: Acum suntem intr o alta etapa . Wmanciparea
    [17:49, 26.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...entru-Tineri-2
    [17:50, 26.12.2020] Adrian Pop: [17:47, 26.12.2020] Robert Spania: Zic eu ca acum avem o sansa unica
    [17:47, 26.12.2020] Robert Spania: Eu am o mare responsabilitate
    [17:47, 26.12.2020] Robert Spania: Sa ma ocup de romanii de aici
    [17:48, 26.12.2020] Robert Spania: Este o mare responsabilitate dar si o mare onoare
    [17:48, 26.12.2020] Robert Spania: In diaspora oameni sunt foarte circumspecți
    [17:48, 26.12.2020] Robert Spania: Ai nevoie de abilitati extraordinare
    [17:49, 26.12.2020] Adrian Pop: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...entru-Tineri-2
    [17:49, 26.12.2020] Adrian Pop: Incepe cu primul Robert.....
    [17:50, 26.12.2020] Adrian Pop: este singura sansa sa fie " modelat " un alt OM....de oriunde ar fi el.....
    [17:50, 26.12.2020] Adrian Pop: important este sa vorbeasca romaneste
    [17:54, 26.12.2020] Adrian Pop: un OM se " modeleaza " greu, pentru ca primul " a ", este aproape impozibil sa-l invete cu cat varsta este mai inaintata, pentru ca stie " a-urile " lui....incapabile sa desluseasca interiorul oglindit in exetrior ...
    [17:54, 26.12.2020] Robert Spania: aaa
    [17:58, 26.12.2020] Adrian Pop: la criteriul 2 este acea cheia de care am spus.....
    [18:00, 26.12.2020] Adrian Pop: [17:58, 26.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Am tv, dar nu cu protv
    [17:59, 26.12.2020] Adrian Pop: ok.
    [17:59, 26.12.2020] Adrian Pop: nu ai cablu ?
    [17:59, 26.12.2020] Nedelea Ioana Alexandra: Nu
    [18:00, 26.12.2020] Adrian Pop: trebuie....
    [18:00, 26.12.2020] Adrian Pop: ai nevoie de informatii cat mai multe....
    [18:02, 26.12.2020] Adrian Pop: Incepe cu primul Robert.....
    [17:50, 26.12.2020] Adrian Pop: este singura sansa sa fie " modelat " un alt OM....de oriunde ar fi el.....
    [17:50, 26.12.2020] Adrian Pop: important este sa vorbeasca romaneste
    [18:12, 26.12.2020] Adrian Pop: [17:40, 26.12.2020] Robert Spania: Am acceptat sa sprijin AUR IN TOATA EUROPA DE VEST
    [17:40, 26.12.2020] Robert Spania: apropo de
    [17:41, 26.12.2020] Robert Spania: Am hotarat sa aplic om bun cu om bun de aici de departe
    [18:15, 26.12.2020] Adrian Pop: [18:12, 26.12.2020] Adrian Pop: Romania are nevoie, in conjunctura si mediul actual, doar de cativa Oameni capabili, care au Suflet curat si un nivel intelectual de exceptie si care odata uniti pot coordona de oriunde si oricand, la orice nivel in lume, cult sau ocult, soarta intregului Neam.


    Pentru ca de-o mare perioada de Timp " nu ne unim " si " ne batem joc de Clipa ", cu tot nivelul de inteligenta profunda cu care a fost inzestrat Neamul nostru, suntem nevoiti ca imediat sa des/refacem complet cele doua energii de forma.


    Si acest lucru se poate realiza doar implinind adliteram o singura LEGE :


    Un OM BUN se uneste cu un alt OM BUN, dezvoltand impreuna idei viabile din care sa rezulte BAN CURAT cu BAN CURAT. Cand acest lucru devine realitate si toti ceilalti semeni pot cuantifica aceste realizari, cei doi se ocupa de " modelarea " altui OM BUN...samd...
    [18:14, 26.12.2020] Adrian Pop: [17:40, 26.12.2020] Robert Spania: Am acceptat sa sprijin AUR IN TOATA EUROPA DE VEST
    [17:40, 26.12.2020] Robert Spania: apropo de
    [17:41, 26.12.2020] Robert Spania: Am hotarat sa aplic om bun cu om bun de aici de departe
    [18:14, 26.12.2020] Adrian Pop: Robert Spania: Am hotarat sa aplic om bun cu om bun de aici de departe
    [18:14, 26.12.2020] Adrian Pop: Si acest lucru se poate realiza doar implinind adliteram o singura LEGE :


    Un OM BUN se uneste cu un alt OM BUN, dezvoltand impreuna idei viabile din care sa rezulte BAN CURAT cu BAN CURAT. Cand acest lucru devine realitate si toti ceilalti semeni pot cuantifica aceste realizari, cei doi se ocupa de " modelarea " altui OM BUN...samd...
    [18:17, 26.12.2020] Adrian Pop: de0aia oamenii sunt pe dinafara......
    [18:17, 26.12.2020] Adrian Pop: trebuie indeplinita toata Legea.....ca altfel nu ai cum sa-l deosebesti pe acel OM BUN...sau cum sa-l " modelezi "/////
    [18:18, 26.12.2020] Adrian Pop: ci cum se poate faca ca un diamant ( ciob ) sa straluceasca? DOAR SA-I DAI O PROBA...sau un carat !!!!!!
    [18:19, 26.12.2020] Adrian Pop: cizelarea unui OM o poate face DOAR un OM....
    [18:19, 26.12.2020] Adrian Pop: un diamant se sfefuieste DOAR cu un Diamant mai dur....
    [18:20, 26.12.2020] Adrian Pop: asta-i toata lectia din Scoala, simplu spus, Madalina.
    [18:20, 26.12.2020] Adrian Pop: pe protv este o capodopera....
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #10
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    74.761
    [22:08, 01.01.2021] Nedelea Ioana Alexandra: Raspund maine la sfatul 1, ca azi am raspuns la cateva
    [22:09, 01.01.2021] Adrian Pop: Corect !!!!
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •