https://www.zf.ro/zf-investiti-in-ro...6-mil-19688058


ZF Investiţi în România! Cătălin Stroe, Ruris, o companie cu afaceri de 136 mil. lei în 2019: Avem în derulare un proiect de investiţii de 10 mil. euro pentru producţia unui nou tractor. Venim cu el pe piaţă în decembrie

21.10.2020, 19:45 Autor: Bogdan Alecu


Share
Print Mail

Ruris, producătorul de echipamente pentru fermieri a intrat în linie dreaptă cu un proiect de investiţii pentru a pregăti producţia primului tractor românesc de mici dimensiuni ce va fi asamblat la Craiova.
Creşterea tot mai mare a cererii de echipamente pentru ferme atât în România cât şi la nivel european, reprezintă pariul omului de afaceri craiovean Cătălin Stroe, cel care controlează producătorul de motoutilaje agricole Ruris din Craiova.
„Noi am început la Craiova un proiect de 10 mil. euro. Vom avea cea mai mare ca*pacitate de depozitare, undeva la 20.000 mp unde va avea loc şi proiectul nostru cu tractorul. Vom investi în depozitare, spaţii de producţie, modernizare. Sursa de finanţare va fi un credit bancar. Băncile au un apetit mare în această direcţie, către producţie, către micii şi marii producători, mai ales când planul are sens“, a spus Cătălin Stroe, proprietarul companiei Ruris.
Compania comercializează motocoase, motosape, motoferăstraie, precum şi alte produse. Ruris deţine la Craiova un la*bo*rator de cercetare-dezvoltare unde proiec*tează moto*utilajele, iar acestea sunt produse în China, producţia fiind externalizată din motive de costuri. Ruris investeşte anual 200.000 – 300.000 de euro în cercetare şi dezvoltare de noi produse care sunt apoi externalizate pentru a fi importate şi vândute pe piaţa locală.
De partea cealaltă, viitorul proiect, cel legat de tractor, acesta va fi realizat local, iar în premieră la Craiova va exista încă o fabrică de tractoare agricole în afară de MAT Craiova.
„Proiectul tractorului este într-un stadiu avansat, este un proiect de anduranţă. Acum proiectul este în Italia. Prototipul testat şase ani a fost realizat la Craiova, l-am îmbunătăţit, iar de un an este în Italia la o companie specializată în design iar ei vor produce partea exterioară, toate elementele de plastic pe care în România nu le-am putut realiza. Anul acesta în decembrie vom avea forma finală. Tractorul va fi produs la Craiova, va fi o linie de producţie întâi de 2.000 mp, iar ulterior vom ajunge la 10.000 mp de linii de producţie. Tractorul va fi unul cu tracţiune spate şi avem în plan să avem 4 modele de tractoare. Va fi primul de debut, cu tracţiune spate, iar în final, al patrulea, cu tracţiune 4x4, cutie automată, pentru legumicultură, peisagistică“, a explicat Cătălin Stroe.
Tractorul va fi unul pentru mici fermieri, cu puteri între 12 şi 24 CP, pentru cei care doresc lucrări mai precise, un confort mai mare şi mai multe accesorii. „Clientul ţintă este micul fermier, corporatiştii care au o casă la ţară, o zonă de relaxare, cei care au cel puţin 1.000 mp. Va putea dispune de echipemente pentru dat zăpada sau cosit. Targetul nostru este să avem un tractor competitiv şi accesibil“, a spus Cătălin Stroe.
Anul trecut compania a realizat o cifră de afaceri de 136,3 mil. lei, în creştere cu 11% şi un profit net de 19,1 mil. lei, în creştere cu 6%, având 131 de angajaţi.
El a subliniat că pe piaţa locală produsele sub brand românesc sau produse local au o căutare din ce în ce mai mare, în special în sectorul agricol.
„De 2-3 ani de zile vedem un apetit, o asociere a consumatorilor din România cu branduri româneşti. Dacă acum 10 ani brandul de ţară era afectat pentru că toţi voiau produse fabricate în Germania sau Japonia, de cinci ani am observat o schimbare a consumatorului către produse româneşti, fabricate aici, local. Simte nevoia de a se întâlni cu astfel de produse locale“, a spus proprietarul Ruris.
Planurile Ruris vin în contextul în care şi IRUM a lansat în urmă cu doi ani noul tractor agricol românesc TAGRO, după o pauză de mai bine de 10 ani, conceput şi produs la Reghin. Compania are peste 500 de angajaţi, care lucrează atât în producţie, cât şi în cadrul Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Tractoare Agricole şi Forestiere IFOR.
Proprietarul Ruris a spus că dincolo de ajutoarele pe care statul le poate da pentru demararea unei investiţii, o companie care produce bunuri are nevoie şi de suport în ceea ce priveşte operaţiunile de zi cu zi.
„În urma cu 20 de ani noi produceam aici, aveam strungari, frezori, zeci de oameni pe maşini-unelte care produceau motosape. Dar industria nu se face doar cu o dotare de echipamente. Dotarea o faci o singură dată, dar costurile mari nu sunt din cele fixe, ci costul produsului înseamnă energie, salarii, materii prime“, a spus proprietarul Ruris. El a subliniat că „este nevoie de o altă abordare pentru cei care vor să producă. Costul principal nu este doar să cumperi un echipament, ci angajaţii, materiile prime, energia. Nu poţi avea un produs competitiv în raport cu Asia, ci doar când faci un produs de nişă. Dacă ai un produs de masă lucrurile se schimbă radical. Guvernul ar trebui să găsească o formă de susţinere“.

Ruris în cifre
136 mil. lei cifră de afaceri în 2019
131 de angajaţi
19,1 mil. lei profit în 2019