Congresul din 1871 reprezintă o punte de legătură între două generații, cea de la 1848 care marca afirmarea identității naționale a românilor pe plan mondial și cea de la 1918, generația de sacrificiu din primul Război Mondial, dar și generația care a înfăptuit unirea.
În ajunul sărbătoririi a 400 de ani de la înființarea mănăstirii Putna, tineri de pe ambii versanți ai Carpaților au hotărât organizarea unui congres. Vom regăsi printre acești tineri o serie de studenți români din Ardeal, Bucovina, Banat, dar şi din Vechiul Regat; printre aceştia, poetul Mihai Eminescu. Şi tot aici sunt și o serie de deputați români din Bucovina.
La sfârșitul manifestațiilor dedicate împlinirii a 400 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, un grup de studenți se prezintă prefectului Renney, cerând dreptul de a ține un congres, în care vor fi discutate teme precum: „În ce direcții trebuie să pornească generația prezentă, pentru a contribui la generalizarea culturii naționale? În ce fel se poate pune baza unei dezvoltări economice la români? Când și unde va trebui în viitor să se întâlnească tinerimea academică?” Inițial, Renney a respins cererea, pe motiv că între participanții congresului se găseau și cetățeni străini Imperiului Austro-Ungar, iar primul subiect era unul „prea general”. Prin această strategie prefectul le aducea mai degrabă la cunoştinţă iniţiatorilor că trebuie să fie prudenți deoarece acțiunea lor era ilegală.
Congresul s-a desfășurat însă și în aceste condiții, programul fiind schimbat cu următoarele subiecte:
1. Prin ce s-ar putea întreaga junime română academică dezvolta omogen?
2. Cum ar putea generația prezentă să contribuie la dezvoltarea culturii?
3. În ce directive să pornească junimea română spre a crea condițiile unei dezvoltări sigure și permanente?
4. Ce ramură a dezvoltării trebuie să atragă mai mult atenția junimii?
În această formă programul a fost adoptat de către studenții participanţi, care au discutat probleme identitare și culturale ale românilor până la orele 2 din noapte. Discuţiile au fost reluate a doua zi – şi observând că sfârşitul nu se întrevede, Eminescu i-ar fi spus lui Slavici: „Acela care vrea să facă ceva nu discută, ci lucrează… facem ce știm și lumea vine după noi”.
Serbarea de la Putna, din 1871, a reprezentat primul forum al studenților români ce a reunit tineri de pe ambii versanți ai Carpaților. Deși nu a avut un caracter activ și un impact direct asupra politicii perioadei, momentul poate fi încadrat cu succes între manifestările naționale ale românilor din Imperiul Austro-Ungar, alături de „Pronunciamentul de la Blaj”, din 3 mai 1868, sau de „Memorandumul” din 28 mai 1892.
La acest prim congres Mihai Eminescu a ținut un discurs memorabil pe care îl voi reda mai jos:
„Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim sans-phrase; o iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea, înădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.
Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decît păstrînd drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării!
Suntem români şi punctum!
Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrînd firea noastră românească, decît să mergem repede înainte, dezbrăcîndu-ne de dînsa prin străine legi şi străine obiceiuri…
Nu e permis nimănui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună.
Noi am zis de la început că nu există compensaţii pentru Basarabia, precum nu există niciodată vro plata pentru o palmă măcar din pământul patriei.
Aceste sunt lucruri sfinte, cari se pierd sau se câştigă prin împrejurări istorice, dar nici se vînd, nici se cumpără, nici se schimbă.
Eu las lumea ce merge deja, ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea întâi, dar la cea de-a două sufletul meu ţine cum ţine la el însuşi.
Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ştefan, pe mormântul creştinului pios, al românului mare.”
MARI M.
Răspunde cu citat
Marcaje