By Patrick Matis
Posted 23/06/2020 In Articole


0


0















Memoriul depus la Tribunalul Poporului de către Mareșalul Ion Antonescu








[COLOR=rgba(153, 51, 0, 0.3)]







„Sunt fericit să cobor și să mă așez, cu un minut mai devreme, alături de martirii și luptătorii noștri de peste veacuri.”
Domnule Președinte și onorat Tribunal,
Eu nu am să fac o apărare. Un om care a pornit de la cea mai de jos bază a piramidei sociale, fără nume și fără protecție și a urcat n Stat fără bani și fără partid, pe vrful culminant al edificiului politic, nu mai are dreptul să se apere de faptele sale. El are numai datoria să se justifice, iar poporul și istoria au dreptul să-l judece. Am să ncerc astăzi să expun din memorie faptele și să le justific naintea Domniei voastre, ca reprezentanți ai poporului romn.
Acțiunea mea politică, economică, socială și militară din cei patru ani de guvernare. Pe baza acestei justificări, care nu poate fi completă, fiindcă nu am avut timp și nici putința să studiez documentele necesare, poporul, prin Domnia Voastră, și va da verdictul, rămnnd ca istoria să și-l dea mine pe al ei. De aceea, onorate Dle Președinte și onorat Tribunal, vă rog să-mi ngăduiți să expun n fața Domniilor Voastre, toate actele și faptele mele, fiindcă numai astfel poporul, prin D-voastră va putea să ajungă la nțelegerea și acțiunea justă a faptelor mele. Explicația aceasta completă mai este imperios impusă de spiritul de dreptate de care sunteți nsuflețiți ct și de datoria sacră pe care orice om politic o are, de a da istoriei putința de a nregistra ntegral numai adevărul, iar nu ceea ce interesul egoist l dictează pentru a corespunde sau a face față unei situații de moment. Voi spune, Dle Președinte și onorat Tribunal, numai adevărul, așa cum onoarea de soldat mi-a impus-o toată viața și așa cum acest moment solemn mi-o impune să o fac.
Vor fi, Dle Președinte, și multe lucruri care-mi vor scăpa, acestea vor ieși la iveală, cndva, din arhive. Sunt și altele pe care le-am uitat. Vă rog dinainte să considerați că aceste scăpări nu sunt datorită ncercării de a eși, prin orice mijloc, dintr-o situație grea n care am fost pus. Nu am fost niciodată și nu voi fi, mai ales n acest moment, omul unor astfel de calcule. Dar nu am avut nici timpul să văd toate piesele din dosarul meu, cu att mai puțin pe acela de a cerceta o arhivă de 4 ani, de sute de dosare, n care, la fiecare pas se găsește imprimată gndirea mea reală, sufletul meu adevărat și acțiunea mea de fapt. Voi trece acum, cu ngăduința Domniilor Voastre, la analiza, punct cu punct, a nvinuirilor care mi se aduc prin actul de acuzare, ct și acelora care mi-au fost aduse de onorații domni acuzatori publici.
Ne avnd putința, n timpul desbaterilor, să prezint Tribunalului elementele strict indispensabile pentru aprecierea, la justa valoare a nvinuirilor care mă privesc și care sunt cuprinse n actul de acuzare și n afirmările făcute de Dnii acuzatori publici, am onoarea a depune acest memoriu. n el se arată punct cu punct, nsă foarte pe scurt, elementele esențiale, pe care aveam intențiunea să le dezvolt, n apărarea mea, n ședință publică.
– Sunt acuzat că am pus la cale venirea legionarilor n Romnia la putere.
Codreanu: a murit n 1938. Cu niciun alt șef sau element marcant legionar nu am pus la cale nimic fiindcă nu am cunoscut și nu am văzut pe nimeni din stat majorul legionar.
Pe Horia Sima l-am văzut o singură dată n Iulie 1940 cnd era ministru. Frontiera de Est a țării era prăbușită. Simțeam că se vor prăbuși n curnd și celelalte, dacă n țară nu ar fi ordine. Scrisesem n același sens o scrisoare Regelui Carol și ntr-o audiență i-am desvoltat această temere. Tot această temere m-a determinat să accept ntrevederea cu Horia Sima. Două zile mai trziu am fost nchis la Bistrița, unde nu am mai avut nici o ntrevedere politică.
Cu Germanii nu am avut niciodată, nici direct nici indirect, nici o legătură. Fiindcă economic, politic și militar devenisem dependenți total de Germania prin prăbușirea Europei, prin repudierea garanțiilor engleze, prin convențiile economice și de petrol – prin primirea garanțiilor germane și prin chemarea misiunii militare de instrucție, am socotit, pe baza informațiilor ce primisem, că mi se va ncredința n curnd conducerea, că era n interesul țării să clarific unele principii de bază cu Germania. Prin două note succesive am arătat Legații Germane care sunt principiile economice și politice pe care nțeleg să stau.
n rezumat arătam că:
– n politica internă nu voi admite nicio imixtiune;
– n politica externă nțeleg ca Romnia să aibe toată libertatea;
– n politica economică nțeleg ca Romnia să fie singură stăpnă a avuțiilor sale arătnd că nu admit penetrația capitalului străin dect pnă la o limită plafon, care să nu ne ngrădească libertatea nostră de deciziune;
– n politica petrolului arătam dorința mea de a readuce n patrimoniul național fondul acestei bogății și intenția ce aveam de a face totul ca să mpiedic epuizarea acestei materii prime indisponsabilă desvolării statului și apărării lui. Deci nicio premeditare cu Col. V-a și susținătorii ei pentru a lua puterea. Nici nu aveam nevoe. Puterea mi se oferise n 1937 și 1938, de acela de care singur avea căderea să o facă: de Rege.
– Sunt acuzat că am făcut primul guvern cu bază legionară.
Am explicat și la instrucție și n ședința publică că nu era n țară la acea epocă altă bază politică. Era de ales ntre anarhie – cu consecințele ei –, Protectorat și prăbușirea totală a granițelor și ncercarea de a liniști, de a canaliza, de a domina sau de a stinge o mișcare al cărui caracter terorist putea prăbuși total neamul romnesc. Am ales „ncercarea” și n cele cinci luni de guvernare legionară a tratat Țara n bolnav, lăsnd poporului posibilitatea ca prin convingere să exterpeze singur virusul care-l contagiase și-i amenința existența.
– Sunt acuzat că am sprijinit Romnia pe Germania, despărțind-o de aliații ei firești.
„Aliații ei firești” de la acea epocă se prăbușiseră. Se prăbușise Franța, se prăbușise Mica nțelegere, se prăbușise Polonia, țările Baltice și Finlanda, se prăbușise Liga Națiunilor și Securitatea Colectivă. Se prăbușiseră toate granițele noastre. Și procesul nu era terminat. Ungurii pretindeau tot Ardealul, Rusia după cum ne-au declarat-o de mai multe ori Dnii Ribentrop și Hitler, pretindeau Moldova pnă la Carpați, Delta Dunării și baze strategice n Dobrogea, ceeace nsemna și pierderea acestei provincii. n fața acestei perspective și n lipsă de altceva, Regele Carol pentru a salva țara și pe el a dat, pe plan economic, Germaniei, tot ce i s-a pretins : a admis cursul mărcii la 60 și chiar 80; a repudiat public garanțiile britanice, a propus Germaniei un pact de alianță perpetuă militară și politică, a cerut trimiterea unei misiuni militare germane att pentru instruirea cadrelor noastre, ct mai ales ca un simbol al garanțiilor date, a acceptat la aderarea la Pactul Tripartit, a dat Germaniei monopolul exportului petrolului n schimbul armamentului necesar armatei intrnd astfel total și fără putința de eșire din orbita germană.
Aceasta este situația economică și politică internațională pe care am găsit-o n Sept. 1940. Orice altă politică nu era posibilă. Orice gest de eșire făcut ar fi dus la Protectorat, sigur la pierderea Ardealului de Sud și poate la ocuparea Moldovei, a Deltei și a Dobrogei de către Ruși. Propunerile făcute Rusiei, de nțelegere, n noiembrie 1940 au rămas fără răspuns. Raporturile ntre noi și Ruși au fost ntre Iulie 1940 și Iunie 1941 foarte ncordate. n arhiva Marelui Stat Major și a Cabinetului Militar se găsește o documentare completă. Stlpii graniței provizorii stabilite după acceptarea ultimatului erau zilnic deplasați, se schimbau zilnic focuri, de pe urma lor cădeau morți și răniți, avioanele ruse făceau zilnic incursiuni pnă la Carpați. Dl Lavrentiev mi-a cerut condominium pe Dunărea Maritimă și dreptul pentru vasele de războiu ruse de a pătrunde pnă la Brăila. Tot d-sa mi-a cerut să dau din vasele și materialul rulant și locomotive corespunzătoare suprafeței teritoriului ocupat ceeace nu era prevăzut n condițiile ultimatumului; s-a ocupat cu forța insulele din brațul Chilia – Decembrie 1940 – și s-a ncercat să se pătrundă cu forță n canalul Sulina la 2 Ianuarie. Toate aceste acte de agresiune erau cunoscute de miniștrii Marii Britanii și Americii.
n concluzie, am mers cu Germania fiindcă am găsit Țara angajată n această politică și nu putea nimeni atunci, oricine ar fi fost el să-i dea altă orientare fără riscul de a prăbuși total Țara. Trebue deci făcută o politică de moment pentru a evita protectoratul cu toate consecințele lui cunoscute.
– Sunt acuzat că am adus misiunea militară germană.
Am arătat realitatea. S-a arătat că scopul era de ocupație „a punctelor strategice, economice și militare” și că efectivele ei depăpșeau necesarul pentru instrucție. Aveam 1.200.000 soldați mobilizabili și misiunea germană avea 19.000. Cu aceste efective nu se putea ocupa „pozițiile cheie strategice și militare și economice”. Documentarea existerntă la Marele Stat Major și Cabinetul Militar fac dovada că instructorii germani au fost repartizați numai la centrele de instrucție. Aveau o atitudine foarte corectă și nu a făcut niciun act de imixtiune n problemele economice. Convenția semnată n Ianuarie 1941 ntre Ministrul Economiei Naționale și Neubacher prevedea să se dea lunar acestei misiuni pentru nevoile de hrană: 14 vagoane mazăre, 7 vagoane linte, 3 vagoane săpun, 100 vagoane orz și ovăz, 50 vagoane paie. Acuzarea a vorbit de 7 corpuri de armată. A făcut confuzie ntre această misiune și armata germană, care a trecut pe la noi n Balcani n Februarie și Martie 1941, pe care nu am avut nici o obligație de hrănire. Tot ce a luat această armată ct și misiunea a fost prin intendența romnă și numai n cadrul contingentelor ce trebuia să dăm germanilor pe baza convențiilor economice anuale. Ceva mai mult, am pretins ca prețul alimentelor livrate să fie sporite cu costul transporturilor pe care l-ar fi ncasat căile ferate dacă contingentele mergeau n Germania.
Misiunea militară germană trebuia să stea n țară numai 3-4 luni, după care lăsa material la dispoziția noastră : tancuri, avioane, tunuri anteaeriene, etc. Era plătită cu 100.000.000 lei lunar. nsă suma era recuperată fiindcă benzina necesară tancurilor și avioanelor costă mai mult. Instruiam ofițerii și piloții noștri pe socoteala germanilor. n ce privește trecerea armatei germane prin Romnia n Balcani nu aveam de ales. Cnd ni s-a pus această problemă n Ianuarie 1941, legionarii organizau rebeliunea la noi n Țară și la București se narmau și ocupau militărește toate autoritățile dela Primărie pnă la Prefecturi. Stațiile de radio și depozitele „Distribuții” erau n mna lor, trupele germane se găseau cu capul de coloană pe linia Cluj-Oradea-Arad-Timișoara; Ungaria și Bulgaria acceptase. Dacă refuzam ar fi trecut cu forța cum au trecut și forțele ruse Prutul n 1877-78, forțnd pe Domnitor, guvernul și armata să se retragă n Oltenia și să lase restul țării la discreția ocupantului. De data aceasta perspectiva era mai gravă fiindcă dacă respingeam propunerea Horia Sima ar fi nvins, cu concurs german, la 21 Ianuarie 1941. Consecințele se pot deduce. Regim Horia Sima sau ocupație cu forța a teritoriului nostru, ar fi nsemnat: omorrea tuturor evreilor, a tuturor comuniștilor, a tuturor cadrelor politice și intelectuale, ar fi nsemnat jefuirea pnă la secure și fără nicio contra valoare a avuțiilor și muncii romnești. Am fi avut din 1941 soarta Serbiei.
– S-a spus la acuzare că, cu această ocazie, toată Țara a fost ocupată.
Nu este exact. Trupele germane s-au concentrat n lungul Dunării ntre Giurgiu și Bechet (exact cum au făcut trupele ruse n 1877-78) și la sfrșitul lunei Martie nu mai era niciun soldat din această armată n Romnia. Cum nsă am refuzat să mobilizez pentru a nu provoca Rusia – cu care mi s-a spus, că erau nțeleși – Germanii au trimis prin Galiția 2 Divizii n Moldova nu 7 ct s-a afirmat. Prezența acolo avea numai un caracter simbolic.
– Am fost acuzat că am premeditat războiul n contra U.R.S.S.
S-a sprijinit această afirmație cu planurile găsite la M. St. Major și cu crmpeie de discuții extrase din conversațiile pe care Generalul Ioanițiu le avea cu Generalul Hansen, șeful misiunii militare. Am explicat n ședință publică că planurile se ncadrau n lucrările cu caracter tehnic al ipotezelor de război defensiv sau ofensiv, pe care orice armată din lume le ntocmește anual pentru apărarea granițelor Țării n eventualitatea războiului. Ar fi o crimă de trădare dacă nu s-ar face. Franța a fost zdrobită n 1870 pentrucă nu a avut pregătite aceste planuri. Discuțiile cu Hansen erau o consecință a cadrului politic internațional n care eram situați. Primisem garanțiile germane. Germania trebuia să lupte, conform acestor garanții, alături de noi n caz de violarea granițelor. Aveam astfel de planuri militare și n cadrul micei nțelegeri balcanice și cu Polonia. Pentru ca să ajungi la planuri trebuie să ai discuții. Dar Germanii afirmau ntotdeauna că au nțelegere amicală cu Rusia și la graba și dorința ofițerilor noștri de a spăla onoarea armatei și a nlătura nedreptatea din 1940 ei răspundeau că: „Nu vor ataca Rusia și planurile să fie numai de apărare.” Eu nsumi după ntoarcerea de la Berlin și n alte ocazii, pnă n Aprilie 1941 am declarat textual n Consiliile de Miniștri, cnd se analiza politica externă: „Problema granițelor de Est este mai complicată, nu o putem soluționa noi. Se va rezolva la Pacea generală pe plan European și n cadrul politicei mondiale.”
Pentru problema Ardealului am repetat n Consiliul de Miniștri ceiace i spusesem lui Hitler: „O vom soluționa singuri cnd va veni momentul potrivit”, făcnd afirmațiunea că „dacă 16 milioane de romni nu vor fi n stare să scoată din sclavia ugurească 1.300.000 de romni să piară cei 16 milioane”. Iată poziția luată de mine față de soluționarea problemelor pe care le puneau Romnii, [n] „arbitrajul” dela Viena și „ultimatumul” rus.
Deci nici o premeditare.
– Am fost acuzat că am făcut un război de agresiune n 1941 și deci Romnia trebuia să sufere consecințele agresorului și eu am fost pus n categoria criminalilor.
Am arătat mai sus cari erau raporturile cu Rusia n 1940 și 1941. Adaog că pe cnd Rusia a ținut n lungul noui linii circa 35 divizii, eu demobilizasem toată armata și nu lăsasem n Moldova dect 4 divizii de infanterie cu efective sporite, 3 divizii cavalerie și 2 vnători munte nemobilizate. (valoare 1 1/2 divizie). Am fost pus la curent de hotărrea luată de a se ataca Rusia numai n Mai 1941 și de data atacului la 10 Iunie 1941. Dovadă că nu am avut intenția să particip la operațiuni dect pnă la limita revendicărilor și drepturilor noastre o face faptul că nu am mobilizat dect o treime din forțe și nu am exercitat comanda dect pnă la Nistru. Nu pot fi socotit agresor fiindcă Romnia era n stare de război cu U.R.S.S. din 1940 Iunie cnd Rusia a fost agresorul. Acceptarea ultimatumului nu a fost dect o retragere strategică și politică la care recurge orice țară, orice om cnd este surprins fără sprijin și nu este n măsură de a se apăra. Din Iulie 1940 pnă n Aprilie 1941 actele izolate de agresiune parțiale ruse au continuat. Am arătat aceasta mai sus. Deci n 1941 Iunie a fost o acțiune care se ncadra și era o urmare a agresiunilor pe care le suferise poporul romn. n Iunie 1941 am atacat n cadrul unui război nceput n 1940 și cum orice atac este un act de agresiune nu pot fi considerat agresor dect numai n acest sens și deci nu pot fi ncadrat n categoria agresiune.
– Am trecut Nistrul la nceput numai cu Cavaleria și 3 Divizii de Vnători de Munte fiindcă mi s-a cerut scris de Hitler, după dispoziția ce luasem ca trupele romne să nu treacă Nistrul. Ulterior situațiile militare succesive au impus modificarea hotărrii inițiale ce luasem de a nu mă angaja n nici un fel. Dovada o face faptul că nu am mobilizat ntreaga armată dect cnd forțele ruse de la Odessa, rămase n coasta armatei germane, care ajunsese la Bug și n poarta Basarabiei mi-au impus-o. După Odessa am adus ntreaga armată care participase la aceste operațiuni n Țară și le-am demobilizat. Nu am remobilizat dect n Iunie 1942, tot la cererea scrisă a lui Hitler. După dezastrul suferit de noi pe Don le-am demobilizat n Decembrie 1942 pentru a-i remobiliza n Martie 1944 cnd Rușii pătrunsese[ră] n Basarabia și Moldova de Nord. Sunt fapte care dovedesc lupta continuă pe care o duceam ca să menajez forțele noastre militare. Dar oricum ar fi interpretate aceste acțiuni pnă n Crimeea, Caucaz și Stalingrad ele nu pot fi ncadrate n crime de război, fiindcă sunt impuse de legile războiului care cer imperios cnd ncepi o acțiune s-o duci pnă la sfrșit urmărind forțele inamicului pnă la distrugerea lui totală. Aceste legi au dus pe Scipione dela Roma pnă la Cartagina, pe Napoleon I pnă la Moscova, pe Alexandru I pnă la Paris, pe Americani pnă la Tokio și Berlin.
Ocuparea și administrarea Transnistriei.

Nu a fost premeditată. Dovada o face Legea de bază a instituirii guvernămntului a fost făcută pe front, n tren, n Tighina unde era cartierul meu. Acolo am văzut pentru prima dată pe dl. Alexianu I. Personalul necesar pentru administrație a fost căutat cu ncepere de la această dată. Dece am acceptat, la propunerea ce mi s-a făcut să ocup și să administrez teritoriul rus pnă la Nipru și nu numai Transnistria? Am făcut-o n primul rnd n interes economic. n toate timpurile armatele s-au alimentat din teritoriile ocupate. Altă posibilitate nu este. Principiul este ca războiul să se ntrețină singur. Nu puteam ca țară mică și săracă să derog de la acest principiu. De altfel lungimea căilor de comunicație și criza care era ncă n Țară n vara 1941 nu ar fi ngăduit alimentarea trupelor n bune condiții.
Din punct de vedere politic, Transnistria era un gaj și o prevedere politică pentru cazul unei victorii germane.
Se știu ncercările germane de a ajunge la Bagdad. Două căi duc către țelurile asiatice germane. Una pe dra de populații germane care din Bosnia pnă n Banat duce la Salonic și Constantinopol, alta pe dra populației germanice care se ntinde din Silezia prin Lemberg la Odessa. Romnia ar fi intrat ntr-un clește germanic care ar fi strangulat-o economicește și politicește. Pentru a nlătura această eventualitate m-am decis să ocup Transnistria și n special Odessa. Nu am făcut nici un gest public sau oficial n această privință. Din contra am declarat la Berlin cnd, la cererile noastre de a se reveni la arbitrajul de la Viena și se răspundea, luați la Est ct vreți, la care eu am răspuns: „Romnia nu se maghiarizează la Vest și nu se slavizează la Est”. Iar la o notă diplomatică scrisă prin care dl. Ribentrop ne ntreba n 1942 care sunt pretențiile noastre la Est, Dl. Mihai Antonescu ca răspuns după instrucțiunile mele: „Atta timp ct nu cunoaștem statutul politic european de mine nu putem răspunde”. Nicio declarație publică nu cuprinde intențiile noastre n privința anexării Transnistriei. Citațiile făcute de acuzare constituie simple discuții teoretice care totdeauna au loc pentru găsirea unei soluții definitive după cum au loc n cadrul oricărei acțiuni omenești individuale sau colective. Nu contează nsă dect manifestările oficiale.
– Sunt acuzat de jafurile și ororile din Transnistria.
Jafuri propriu zis organizate n-au fost. Transnistria a fost model de administrație. Au constatat-o miniștrii străini, ziariștii noștri și străini, Nunțiul Papal, șeful Crucii Roșii Internaționale. n Transnistria era o stare economică mai nfloritoare ca la noi. Acolo se putea cumpăra orice fără cartele. Mareșalul Petain a spus D-lui Cantacuzino n fața ministrului nostru la Vichy: „Cea mai mare glorie a Dvoastră e aceea că totdeauna va fi modul civilizat n care administrați Transnistria”. Documentul se găsește n arhiva Statului. Lucrurile ridicate din Tr. n 1943-44 s-a făcut n scopul de a se pune la adăpost de răspunderi. Era și rezultatul muncii și investițiilor noastre. Balanța noastră de schimburi cu Transnistria era n dezavantajul nostru. Dacă lăsam bogățiile rezultate, erau să fie ridicate de nemți sau distruse din cauza luptelor și tot noi răspundeam. Au fost ridicate din ordinul meu. Obiectele de artă deasemenea. nsă a fost ordin scris: „să fie nregistrate și păstrate n bune condiții pentru a putea fi restituite Rușilor la Pace”. Acesta este adevărul.
Ororile.

Nu-mi nsușesc crimele. Nici aceia ngrozitoare de la Odessa. Am dat ordin de represalii. Era n cadrul drepturilor internaționale să autorizăm represaliile cnd adversarul ntrebuințează mijloace nepermise: narmarea și lupta populației; partizani; mașini infernale etc. Era cazul din plin. Am ordonat represaliile și am indicat cți să fie omorți. Nu știam cine căzuse victimă mașinii infernale. Știam că comandamentul unei divizii are 7-8 ofițeri și 15-20 secretari. Dar cnd operația s-a transformat n masacru, Comandantul Armatei și Șeful lui de Stat Major care erau prezenți trebuiau să intervină și să avertizeze. Nu au făcut nici una nici alta. Ceva mai mult nu au raportat ce s-a ntmplat. Totul mi s-a ținut ascuns.
Onor Tribunal, a constatat n ședințe, că nu a fost nici un caz n care mi s-a cerut clemență, iertare sau renunțare la o dispoziție cu caracter penal fără să dau curs imediat și fără ezitare cererii. Eu am crezut atunci că căzuse victime: 5-6 ofițeri și 10-15 soldați. Eram și ntr-o stare sufletească grea. Dimineața văzusem la un spital un ofițer și 4 soldați orbi și cu toate membrele amputate de la bază. Erau toți victima unei mașini infernale, atașată de clanța unei uși, care cnd s-a apăsat pe clanță de ofițer a exploadat. Primisem n acea zi un raport, prin care guvernatorul Basarabiei raporta să se deporteze n 1940, 50.000 de țărani din cei mai vrednici și bogați și nimeni nu știa de ei. mi trimitea n acelaș timp fotografiile cadavrelor găsite n pivnițele localurilor n care funcționa poliția rusă. Mai menționez că dacă am pus atta timp și am sacrificat atția oameni ca să iau Odessa – operațiune cu caracter strategic, imperios impusă de siguranța militară a Romniei – a fost mai ales din cauză că lucrătorii și lucrătoarele din Odessa n număr de 300.000 au luptat din ordinul comandantului suprem rus n rndurile soldaților. Dintre acești lucrători s-au recrutat continuu partizanii din catacombe. Acești partizani au omort n 2 ani cteva mii de soldați romni n Odessa. (Declarație făcută de nsuși șeful partizanilor din Odessa ntr-o broșură care a apărut la Moscova).
Realitatea n privința masacrelor de la Odessa.

n broșura rusă care a apărut la Stokholm n Iulie 1944 s-a afirmat că au fost omorți 27.000. La Moscova mi s-a impus să semnez n Iunie 1945 un protocol n care se afirma că au fost omorți 225.000 de ruși. Tot la Moscova mi s-a impus n Ianuarie 1946 să semnez un protocol n care se afirma că au fost masacrați 100.000. Dl. acuzator public a afirmat n ședință că au fost omorți 20.000, adăugnd că au fost ncolonați pnă la 4 barăci de 25 m pe 16 aflate pe drumul Dalnicului. Dalnicul se află la 4-5 km de Odessa. 20.000 de soldați ncolonați militărește se ntind pe șosea pe 20 km. Patru barăci a căror dimensiune erau 25/16 reprezintă 1.200 mp. Socotind 2 sau chiar 3 oameni pe metru pătrat, ceeace este o imposibilitate, nu depășea cifra de 3.000 de oameni. Iată Dle Președinte ce am de subliniat pt. Dstră și pentru onoratul Tribunal n această privință. Ca să facă dovada criminalității mele Dsa a citit dintr-o stenogramă o conversație pe care am avut-o cu Dl Alecsianu 2-3 luni mai trziu pentru evacuarea evreilor din Odessa. Conversația a avut loc n Noembrie 1941 cnd Sevastopolul nu căzuse și ntreaga flotă de războiu și transport rusă erau acolo.
Informațiile date de germani și de serviciile lor de spionaj ne avertizau că Rușii pregăteau o debarcare la Odessa. Nu aveam acolo dect 20.000 de soldați răspndiți pe o mare lungime de-a lungul coastei. n oraș se găseau peste 100.000 de evrei comuniști. Nu puteam risca o debarcare cu comuniștii n spate și n față. S-ar fi ntmplat un masacru general de pe urma căruia ar fi căzut multe victime și n oraș și printre soldații noștri. Aveam datoria să evit această eventualitate. Acesta este rostul conversației cu Alecsianu, din care dl. acuzator public nu a citit dect pasajul n care, recunosc, era un lucru neserios și sinistru: „să-i arunci n mare, să faci ce știi numai să mă scapi de ei mai repede de acolo”. Dar dl. acuzator public a omis să citească totul. n aceeași conversație spuneam: „Dle Alecsianu, ce s-a ntmplat la Odessa s-a ntmplat, dar să nu se mai ntmple. Te fac răspunzător pe Dta. Du-i ntr-un loc sigur”. Iată dle Președinte adevărul. Dvoastră știți că Tribunalul revoluționar din Paris n timpul teroarei a condamnat pe un om de știință pentru o frază n care schimbndu-se locul virgulei se schimbase și nțelesul frazei. Cnd s-a observat eroarea, desigur era prea trziu.
S-a pus la dosarul acuzării declarațiile făcute la Consiliul de Miniștri sau n alte ocazii, din care s-a omis, arătndu-se cu puncte puncte la unele, la nceputul frazei, la altele mijlocul, la altele sfrșitul și la unele și nceputul și mijlocul și sfrșitul. Este ușor de nchipuit la ce poate duce acest sistem. Citez ca dovadă: răspunsul la memoriul garoflid, exemplul de mai sus și documentul prin care ncercndu-se să se demonstreze că eram total n serviciul nemților se citează că am afirmat: „…dau pnă la maximum nemților”, ori nceputul frazei este: „După ce se satisface total nevoile noastre economice și ce rămne dau pnă la maximum nemților”. Este cu totul altceva. La fel s-a procedat și cu declarația făcută la Cabinetul de instrucție de Colonelul Davidescu. S-a citit n ședință mijlocul și sfrșitul dispoziției care se referă la o conversație avută cu Dl. Ribbentrop, dar nu s-a reprodus n documentul nborderat n dosarul acuzării și nu s-a citit și nceputul depoziției.
Profit de ocazie să pun și n această privință lucrurile la punct. Dnii Hitler și Ribbentrop mi-au făcut, la o ntrebare, imputarea că la București mai ales și n Țara romnească n general unele persoane se manifestă ca antigermani și detestă poporul german pe cnd soldatul german luptă și moare pentru apărarea noastră. Răspunsul meu a fost: „Nu puteți pretinde ca poporul romn să vă iubească cnd el știe că și-a pierdut granițele datorită consimțămntului și sprijinului Dvoastră. Poporul romn este loial, luptă camaraderește alături de dvoastră fiindcă are interes să o facă”. Trebue să țineți seama că la 7 Sept. 1940 „fără să ntreb poporul – caz unic – am făcut etc. etc. Este ceeace s-a și citit de Dl. acuzator public. Vă reamintiți Dle Președinte că cu acest crmpei de frază Dl acuzator a ncercat să facă dovada că am antrenat poporul n politica germană printr-un gest brutal și dictatorial.”
Revenind la ororile comise n Transnistria vă declar și cu această ocazie că n marea lor majoritate nu mi-au fost comunicate și că tot ce am cunoscut – cum este cazul prefectului de la Ovidiopol – l-am sancționat foarte greu prin justiție. Acest prefect a fost condamnat la 10 ani pentru că a tolerat asasinarea a 40 de ruși… Este ușor de nchipuit că aș fi procedat la fel pentru orice caz similar dacă mi s-ar fi semnalat. Afirm nsă că asasinatele comise n lagărele din lungul Bugului sunt opera sinistră, exclusiv, germană. Administrația romnească nu a intrat n funcțiune n județele din lungul Bugului dect trziu n primăvara anului 1942 cnd asasinatele erau nfăptuite. Prezența unui prefect (pe care nu-l cunosc) n județ, pe cnd comiteau aceste asasinate nu cred că poate constitui o vină a sa. El nu avea aparatul administrativ instalat n funcțiune cnd s-au comis crimele.
l apăr fiindcă m-am găsit și eu ntr-o sitiuație similară n 1941 Sept. Fiind instalat n spatele frontului n Tighina m-am plimbat ntr-una din seri pe stradă. Cnd am ajuns n apropierea cetății care era ocupată de germani am auzit țipete și mpușcături. Trimițnd pe col. Elefterscu să vadă ce se petrece mi-a raportat că se mpușcă evrei. Am chemat pe generalul Raufe, atașat pe lngă comandamentul nostru pentru a face legătura operativă cu naltul comandament german și i-am spus: „Dacă nu ncetaţi imediat aceste crime comise pe teritoriul romnesc n contra unor cetățeni romni dau telegramă Fhrerului și mă retrag din război”. Masacrele au ncetat după cum ncetase și la Iași n urma demersului personal ce am făcut cnd s-au omort evreii de acord cu legionarii.
n ce privește tratamentul la care au fost supuși evreii deportați n Transnistria din Basarabia și Bucovina și din Țară (1944) afirm că se exagerează și se va dovedi aceasta mai trziu n privința morților ct și n privința tratamentului. Afară de cei puși n lagărul de la Vapniarca toți ceilalți au fost liberi n orașele și orășelele n care au fost instalați. Personal am vizitat n 1942 pe cei de la Moghilev. Rbnița și alte diverse localități al căror nume mi scapă. Lucrau n fabrici de unt, de săpun, de crnați etc. Erau f. grași, bine mbrăcați și voioși. Locuiau n case similare cu acelea ce pe care le aveau n Basarabia. Regiunea era sănătoasă, pitorească și foarte bogată. Mulți nu s-ar mai fi ntors. Aceeași constatare au făcut-o ziariștii, nunțiul papal, șeful Crucii Roșii internaționale și trimise la Geneva. Declarațiile care ne-au fost făcute, după ntoarcerea lor, se găsesc n arhiva statului. Se găsește la Ministerul de Externe și copia unui raport făcut n această privință, de șeful Crucii Roșii internaționale și trimis la Geneva.
Trec la morți. Aici se fac cele mai mari exagerații.

Dl. Filderman a afirmat n fața Tribunalului că s-au ntors n țară numai 150.000 și au murit 150.000. Dl. Benvenisti a afirmat că au fost omorți n Transnistria 270.000. Or statistica din 1930 a stabilit că n Basarabia și Bucovina erau – dau cifre din memorie – 200.000 – 300.000 evrei. ntre 1930 şi 1940 mulți evrei au părăsit n special Basarabia și s-au răspndit n Țară n regiunile mai propice comerțului și mbogățirii; n 1940 mulți s-au refugiat n Țară fugind de ruși; n timpul ocupații ruse mulți evrei au fost deportați odată cu Romnii deportați; cnd am revenit noi f. mulți evrei din cei care ocupase[ră] funcțiuni administrative sub ocupații au urmat trupele sovietice n retragere. n sfrșit la intrarea trupelor noastre n Basarabia mulți evrei profitnd de confuziunea care urmează imediat luptelor pnă la instalarea nouilor autorități s-au strecurat printre trupe n Țară. Nu au fost deportați, după calculele mele, dect maximum 150-170.000. 15.000 au rămas la Cernăuți. Mulți din cei dați pe lista morților sunt n viață. Dau un singur exemplu. S-a prins la București un aparat de emisiune, servit de un căpitan rus și de un evreu din Cernăuți care era pe lista celor morți din Transnistria. Căpitanul s-a mpușcat după ce a ars cifrul, iar evreul a fost arestat.
Cum poate Dl Filderman să afirme că s-au ntors 150.000, fiindcă numai rușii cari au ocupat provinciile pierdute ar putea ști. Și cum poate afirma Dl. Benvenisti cu certitudine că au murit 270.000? Ce pot să afirm cu certitudine este că dacă nu-i duceam n Transnistria, nu mai era niciunul astăzi n viață. Iată dle Președinte aspectul problemei. Desigur, n vltoarele luptelor care au avut loc n 1944, cnd noi părăsisem Transnistria și ținnd seama de confuziunea sngeroasă pe care o producea acțiunea foarte violentă a partizanilor au putut cădea multe victime. Regiunea fiind accidentată și foarte păduroasă, cine s-a refugiat n păduri a scăpat. Pentru a termina cu analiza completă a acestei probleme reamintesc că acuzarea a subliniat „măsura care s-a luat n 1943 sau 1944 de a se ridica n masă populația din Transnistria”. Ce a fost cu această problemă? Din 1941 la cererea lor am aprobat să se elibereze din lagăr 75.000 soldați ruși și 5.000 ofițeri prizonieri originari din Transnistria – afirmau ei. Aceștia au fost narmați prin baloturi lăsate de avioane și s-au transformat cu ncepere din 1943 n partizani. n fața acestei situații am dat ordin să fie ridicați și retrimiși n lagăre. Iată adevărul și n această privință.
Pentru a termina cu Transnistria este necesar să arăt că din cauza germanilor am luat n stăpnire diferite regiuni ale provinciei. Operațiunea a durat din Sept. 1941 pnă n April. 1942. Nemții nu ngăduiau autorităților noastre dect după ce ridicau toate depozitele. n al doilea rnd toate fabricile și instalațiile au fost distruse chiar din ordinul comandamentului suprem rus de trupele ruse n timpul retragerii. Există un album fotografic n care se arată cum a fost fiecare instituție economică și n ce stare a fost predată nemților. Dl acuzator public voind să dovedească „slugărnicia” cu care „m-am pus n serviciul nemților” a citat n ntregime scrisoarea trimisă d-lui Hitler cnd mi-a cerut să administrez și să ocup ținutul și prin care afirmam că „accept, dar nu pun nicio condiție”. mi permiteți dle Președinte să afirm că interpretarea este total greșită. Era un schimb de documente ntre doi șefi de state. Este evident că prin faptul că am subliniat că „nu pun nicio condiție”, am vrut tocmai să marchez că Romnia nu are nicio pretenție politică asupra Transnistriei fiindcă alte condiții economice sau militare nu se tratează dect prin organe technice, care nchee și semnează convențiuni.
Ca o concluzie generală, Transnistria, Dle Președinte, nu a fost „jefuită”.

S-au făcut acolo școli, biserici, șosele, aerogări cum nu avem n țară. S-au reparat toate spitalele care erau un model de ordine și de curățenie; s-a reparat portul Odessa, ndiguirile, s-a pavat cu granit drumul nempietruit Odessa-Tiraspol. S-au reparat colhozurile, s-au făcut plantații de pomi fructiferi. Pentru punerea n funcțiune a fabricilor s-au adus mașini și motoare din Elveția și Germania. S-au făcut peste tot cantine pentru copii și săraci. Totul a fost vizitat de mine. Peste 89% din pedepsele cu moartea au fost comutate de mine. Piața dela Odessa era mai abundentă ca aceea din București. Libertățile au fost complete. Cu ocazia primei mele vizite făcute n Aprilie 1942 am declarat n fața guvernatorilor, a generalilor germani și a căpeteniilor ruse rămase n Odessa: „Nu am venit aici n cuceritori. Vom sta ct operațiunile militare ne vor impune. Nu ne amestecăm n ideologia Dvoastră. Crede cine vrea, n cine vrea și n ce vrea. Ne vom strădui să aveți tot ce vă trebuie. Numai din acest punct de vedere să ne ajutați. Vă cerem ordine și muncă n folosul Dvoastră”. Declarația a devenit publică prin publicare și n jurnalele și transmiterea prin radio.
– Sunt acuzat de deportări.
Am deportat evreii din Basarabia și din Bucovina pentru motive de siguranță politică, militară și pentru siguranța lor proprie – siguranța politică și militară. Am arătat mai sus că profitnd de confuziune mulți evrei au trecut prin front. Sigurața Statului cerea să nu-i lăsăm să pătrundă n Țară și mai ales n Capitală. Organele de siguranță semnalase[ră] că mulți din ei /ră/ școli speciale de spionaj și erau prevăzuți cu aparate de recepție și emisiune (s-au și găsit). Marele Stat Major cerea internarea pentru motive de siguranță miliară. Am dispus formarea ghetoului de la Chișinău, unde se grămădise[ră] evrei din trgurile arse din jurul orașului, ntr-un ghetou. Am făcut-o și din cauză că n Chișinău nu rămăsese nears dect cartierul romnesc și populația romnească nu a acceptat n niciun fel să-i primească. Evreii din regiunea Bălți au fost internați n lagăr ntr-o pădure din vecinătatea orașului. Bălți era complet ars. Incendiile fusese provocate, după declarațiile locuitorilor romni tot de evrei, cari au executat ordinele comandanților militari ruși, pe cnd romnii au refuzat. Romnii erau foarte agitați și porniți n contra evreilor din cauza atitudinii pe care aceștia o avusese pe timpul ocupației. Reamintesc că Bucovina, regiunea Bălți, Soroca și Chișinău erau centrele cele mai puternice naziste și antisemite pe care cuziștii și codreaniștii și sprijineau agitațiile lor. De acord cu germanii se punea la cale noaptea Sf. Bartolomeu. Avnd n vedere ce se petrecuse la Iași, la Tighina și la Florești, peste voința și intențiile noastre, am hotărt să-i scot din zonele de etape pe care se mișcau către front rezervele și coloanele germane și să-i trimit n Nordul Transnistriei.
Operația evacuării lor era cerută și de C-ții militari. Se știe că toate armatele evacuiază populația din spatele frontului pe o adncime de 30-40 km. Am făcut această operațiune și cu romnii. Germanii au cerut să se predea toți evreii pentru lucru n Germania. Eu am refuzat.
Acestea sunt cauzele care au determinat deportările evreilor.

Execuția a fost nsă detestabilă, mai ales din cauza stării de spirit care domnea atunci. A mai intervenit și iarna timpurie și extrem de aspră care a făcut multe victime și n rndurile armatelor beligerante și a populației rusești care fugea către Urali din cauza invaziei. Tot aceasta a fost cauza pentru care germanii au pierdut bătălia de la Moscova. Au căzut cu ocazia deplasării din această cauză și evrei surprinși n curs de deplasare. Țăranii nu-i primeau n casele lor. Vina a fost a acelora cari erau nsărcinați cu execuția fiindcă nu au oprit coloanele. Am ordonat o anchetă și se știe rezultatul. Un colonel de stat major și un căpitan a fost degradat și trimis pe front ca soldat unde a murit eroic. Au mai fost și alte grave sancțiuni. Cert este că dacă-i lăsam pe loc ar fi fost toți omorți de germani cu sprijinul unor fanatici teroriști din rndurile populației romnești.
Țiganii.

Din cauza camuflajulul populația orașelor era noaptea terorizată de bande sau de indivizi, de multe ori narmați, care jefuiau și uneori chiar omorau. Autori, țiganii. Toți cereau mpușcarea lor. Am pus să se studieze facerea unor sate n bărăgan pur țigănești. Transnistria ducea mare lipsă de brațe. Atunci am hotărt, ca țiganii care aveau la activul lor crime sau mai mult de trei furturi să fie deportați n Transnistria.
Evreii comuniști.

Au fost deportați 1.120. n țară aveam nevoie de liniște. Statul Major cerea arestarea tuturor acelora care erau trecuți pe tabelele lor ca comuniști. Cum știam abuzurile care se făceau la ntocmirea acestor tabele, abuzuri polițienești și acte de răzbunare, am hotărt să se trimită numai cei condamnați. Nu știam cum se vor desfășura operațiunile. Toată populația evreiască și comuniștii ar fi riscat viața dacă operațiunile germano-ruse s-ar fi desfășurat pe teritoriul nostru.
Aceasta este problema deportărilor. Nu numai noi am recurs la această măsură. Rușii au deportat n 1942 toată populația germană din regiunea Volga și n 45 drept pedeapsă toată populația tătară din Crimeea deși ambele populații erau constituite n republici.
n fine ca să termin capitolul „erorilor” comise n teritoriile desrobite n 1941 mi ngădui a reaminti că n actul de acuzare să afirmă că „nu este sat ct de mic din Bucovina și Basarabia” n care să nu se fi comis crime și erori. Nu s-a citat niciun singur caz. Am vizitat mare parte din satele acestor provincii, nimeni nu mi-a semnalat din populație nici un caz. Am declarat că țăranii aveau putința să comunice direct cu mine prin intermediul cutiilor de poștă instalate n sate din care corespondența era ridicată de oameni străini de sat. Țăranii se plngeau de cel mai mic abuz. Din această cauză nici jandarmii nici perceptorii nu se mai comportau cu ei ca nainte de 1940.
– Sunt acuzat de crime politice.
Nici un om politic proeminent nu a fost arestat, trimis n lagăr sau n judecată. Toți conducătorii suprimă chiar n timpurile actuale adversarii politici. S-a vorbit de numeroasele lagăre cari erau răspndite pe toată suprafața țării. Cnd am luat conducerea am găsit lagărul de la Caracal, n care era peste 2.000 comuniști. Am fost n Jilava n Noembrie 1940 unde am găsit 1.000 de internați dezertori, hoți și comuniști. Am vorbit cu fiecare și pe loc am liberat 700, majoritatea nvinuiți de comunism. Am fost de 2 ori la Văcărești cu ministrul de justiție, care pe baza instrucțiilor primite dela mine, n urma constatărilor făcute, a ntocmit Decrete de amnistie prin care au fost eliberați ca și dela Jilava mii de oameni dintre care unii stăteau de luni de zile nejudecați. Le convenea fiindcă scăpau de război. Mulți comiteau furturi, dezertau, făceau acte de sabotaj economic, se declarau comuniști ca să fie băgați n lagăr sau nchiși pentru a scăpa de război.
Pentru toată Țara nu a fost dect lagărul dela Tg. Jiu Capacitatea era de 2.000 de locuri. Nu a fost plin dect n timpul rebeliunei și ctva timp după. După aceia nu au fost dect ntre 800 și 1.000. Majoritatea pentru sabotaj. Nu au fost mai mult de 19 oameni politici, de a 2-a și a 3-a mnă trimiși n lagăr timp de 4 ani. Au fost trimiși n lagăr n 4 ani doi ziariști, unul care a fost audiat și altul, un om cu un trecut detestabil, care a fost surprins redactnd un manifest de o trivialitate josnică la adresa unei femei. Era nevasta mea.
S-a afirmat că n lagăr domnea cruzimea și cea mai neagră mizerie. Nu este exact. Se făcea, din ordinul meu, un control riguros. Cnd s-au găsit nereguli s-au aplicat grave pedepse care au mers pnă la destituire. S-a făcut un cap de acuzare că prizonierii din lagăr erau puși la muncă. n toate țările și n Rusia, toți cei trimiși n lagăr sunt duși la muncă. Au mai fost n Moldova, n cteva centre, lagăre mici nființate de Marele Stat Major la nceputul războiului. Cnd am aflat de ele – nceputul 1942 – le-am desființat.
– Se vorbește de lagăre de prizonieri, afirmndu-se că prizonierii erau ținuți n condiții sălbatice, maltratați, nehrăniți, dezbrăcați. Am vizitat personal mai toate lagărele de prizonieri. Am găsit peste tot o altă situație ca aceea arătată. ntr-adevăr am semnalat n termeni aspri Ministerului de război că ntr-un lagăr murise 600 prizonieri și i-am cerut să ia măsuri severe. Dar cnd și unde nu au murit prizonieri n lagăr? Ei sosesc acolo extenuați de războiu, de marșuri, mulți sunt tuberculoși n ultimul grad. Am afirmat n ședința publică că n Alsacia se găsesc 30.000 de cruci romnești. Procentul la noi nu depășește 5%. Ar fi o fericire ca și cu prizonierii romni să se fi petrecut la fel. Au fost ntr-adevăr n zdrențe la nceput. Era epoca cnd eram n mare criză. Dar ulterior situația s-a mbunătățit f. mult fiindcă li s-a găsit haine speciale.
Lagărele au fost vizitate de mai multe ori de mitropoliți n cap cu mitropolitul Bălan, de Nunțiul Papal, de șeful Crucii Roșii Internaționale. Toți mi-au declarat că le-au găsit f. bine. Era o constatare pe care o făcusem personal la Calafat, Corbeni, Timiș, Vădeni, Băneasa, Stoenești și alte 2, care nu-mi amintesc numele localităților.
– n privința legilor penale și execuțiilor capitale am dat explicații n ședința publică. Au fost legi excepționale, asemenea legi sunt consecința stării de război și se fac n toate țările, nsă la noi, n marea majoritate, nu s-au aplicat.
– Nu s-a executat și nici judecat nici un evreu intrat clandestin n țară.
– Nu s-a executat și nici judecat nici un evreu fugit din Transnistria.
– Nu s-a executat nici un evreu fugit dela munca de folos obștesc. Cazurile de condamnări la alte pedepse sunt și ele f. puține.
– Nu s-a executat nici un sectant.
– 80% din dezertori condamnați la moarte au fost grațiați.
Am arătat n ședință procedura la care am recurs pentru ca să frng execuțiile.
Justiția.

Am arătat n ședință instrucțiile date Dlui Lupu după formarea primului meu guvern. Nimeni nu poate afirma și dovedi că m-am amestecat vreodată n justiție, fie n materie de procese fie n materie de numiri. Ca să dau independență și parchetelor am introdus inamovibilitatea lor. Nu cred că se pot aduce critici serioase legii judecătorești, s-a lucrat 2 ani la ea. A fost de 5-6 ori la mine. Nu am promulgat-o dect după ce am luat avizul tuturor magistraților de diferite trepte și a avocaților. Dl Docan a afirmat n fața Dniilor Voastre o inexactitate. Rog luați vol. 27 ședințele Consil. Miniștri din 3 și 17 Febr. singurele n care a participat Dsa ca ministru. Dl Docan mi-a spus cu acea ocazie că „a 2-a zi expiră termenul de lichidarea bunurilor comerciale evreești prevăzute de legea […]”, a afirmat că este de „perfect acord” cu această măsură și a făcut apel la „nțelepciunea” mea pentru a decide dacă nu se poate prelungi termenul. Nu numai că am prelungit termenul, dar nu am aplicat-o niciodată. Dl Docan vroia micșorarea la 57 de ani a vrstei magistraților superiori și aceasta odată pentru totdeauna, pt. „descongestionarea magistraturei”, spunea Dsa. M-am opus. A insistat f. mult. Aceasta este cauza care a determinat eșirea sa din guvern. Vroia să-și deschidă cu orice preț și imediat poarta către postul de Prim Președinte la nalta Curte.
Romnizarea și legile rasiste.

Problema s-a desbătut pe larg n fața onoratului Tribunal. Nu mai insist. mi ngădui nsă să reamintesc că le-am făcut ca să potolesc strada, dar le-am aplicat cu omenie. Dl Vlădescu avea n pregătire un nou statut care desființa orice era cu caracter rasial n legile existente.
Pierderile războiului.

S-a afirmat că am pierdut peste 600.000 de oameni. Cifrele sunt date de Marele Stat Major la data de Iunie 1945, deci cuprind și pierderile suferite n operațiunile n contra Ungariei. M. St. Major arată că pe categorii cifra aceasta se mparte astfel: morți – 87.000; răniți – 200.000; prizonieri – 290.000. Dau cifrele din memorie. Este de remarcat că 75% din răniți se recuperează, așa că nct numărul morților ntr-un război crunt și distrugător se reduc la 150.000 oameni la o populație de 17 milioane locuitori. n războiul trecut Romnia mică, la o populație de 7 milioane, a avut 800.000 de morți, ntr-un război care a durat mai puțin de 2 ani. Dar, pentru a se vedea mai bine realitatea n privința pierderilor avute pe baze de operații pnă n 1943, după care nu am mai participat la operațiuni pe teritoriul rus, rog a se examina cifrele arătate la pagina 25 n broșura „3 ani de guvernare”.
– Sunt acuzat că am distrus economia națională, am pus totul la dispoziția nemților și am aservit Țara, ncheind convenții oneroase.
Onorat Tribunal situația economică a unei țări se judecă după:
– modul cum se echilibrează bugetul;
– modul cum se acoperă cheltuelile extraordinare, investiții de război;
– puterea de cumpărare a monetei;
– funcționarea creditului, dobnzii;
– volumul afacerilor;
– abundența pieții;
– stocurile de materii prime;
– circulația bunurilor;
– volumul depunerilor;
– balanța comercială;
– potențialul industrial și agricol;
– numărul lichidărilor și al falimentelor;
– starea socială: greve, șomaj, sabotaj etc.
Ori care era situația din toate aceste puncte de vedere aș fi fost n măsură să dezvolt ntreaga procedură.
Onorat Tribunal, să nu considerăm numai soldații și ofițerii romni că au călcat legile războiului și ale umanității. Toți au făcut greșeli n acest război. Sunt greșeli fatale.
– n ce privește aservirea n interesul străinilor a avuțiilor Țării, acuzarea este cu totul nedreaptă. Am dat unele indicații care sunt, cred, suficiente pentru a vedea realitatea. Starea nfloritoare, abundentă n toate domeniile n 42,43 și n primăvara 44, unică n Europa, n acea vreme face cu prisosință dovada contrarie. Realitatea este că dacă nu ar fi fost nemții n țară, ași fi putut, n afară de stofe, bumbac și pielărie, să desființez raționalizarea și cartelele.
– Am făcut mari investițiuni n timpul războiului n agricultură, industrie, comunicații, telefoane, școală, biserică, armată și opere sociale. Toate au fost acoperite cu veniturile ordinare și cu creditul de 50 miliarde, acordat de Germania cu dobndă de 3,5 pe 7 și 15 ani și fără a da niciun gaj. n afară de 2 apeluri la subscripția publică, care au dat circa 30 miliarde, nu am făcut niciun mprumut străin. n contra, am cumpărat cu 20-30% – dacă memoria nu mă nșeală – creanțe debitoare romnești. Am redus astfel n timp de război, caz unic, nu numai n istoria economică a Romniei, cu 26 miliarde lei stabilizați dintr-o datorie totală de circa 15 miliarde, moștenită.
– Am adus, prin străduințele supraumane ale D-lui M. Antonescu, 7 vagoane de aur. Subliniez că pnă la 1940, n timp de 25 de ani de pace, B.N. nu reușise să realizeze dect o acoperire dect n devize și aur echivalentă cu 16 vagoane. Pe cnd noi am adus 7 vagoane n 4 ani de război, așa nct la 23 August 1944, B.N. avea 23 vagoane aur. Datorită acestui fapt și a politicii monetare prudente, practicată de regimul nou, acoperirea leului ajunsese la 27,5%, pe cnd statutul B.N. prevedea 25%. Iată situația monetară. Din ea și din munca ordonată a poporului romn decurge o adevărată situație economică a țării. Am pus accentul, n această privință și pe munca ordonată a muncitorului și țăranului romn.
Dle Președinte, n 4 ani de guvernare spre cinstea muncitorului romn, care și cu această ocazie a dovedit nțelepciune și patriotism, nu a fost o grevă, nu a fost o manifestație de stradă. Nu am scos n 4 ani niciodată armata n contra mulțimii. Am găsit instalată baioneta de la licee la Universități, de la sate pnă la toate instituțiile administrative, depe toată suprafața țării. Cnd regimul legionar a fost lichidat, toate baionetele au fost retrase n cazărmi și niciodată nu au mai fost scoase pnă n August 1944. Am fost prezentat n fața Dlor voastre drept dictator. Dvoastră, onorat Tribunal, știți că de la cetatea antică și pnă astăzi dictatorii, toți, fără excepție, au exterminat adversarii lor politici. Care din adversarii mei politici sau militari au fost exterminați?
Se invocă lipsa Constituției, a Parlamentului și a libertății presei. Am suspendat ntr-adevăr Constituția din 1938. Am făcut-o nsă fiindcă era o constituție teroristă, care nu corespundea cu constituția admisă și votată de Consiliul de Miniștri. Tendința mea era să revin la constituția democratică. Dovada o face că am introdus nu numai inamovobilitatea magistraților, dar și a parchetelor. Care dictator pnă la mine a renunțat la cel mai puternic instrument de constrngere: la justiție? Eu am renunțat. Ceva mai mult, am declarat Dlui Prim Președinte al naltei Curți de Casație, după ce am depus jurămntul, următoarele: „Dle Prim Președinte, nu am să-mi permit a vă da dect o singură indicațiune, să supravegheați să nu se respecte dect Legea și conștiința judecătorilor, să nu se execute nici ordinile mele”.
n privința Presei mărturisesc că nu a fost complet liberă. Dar n care țară, se lasă, n timp de război Presa să scrie tot ce vrea? Sub guvernarea mea Presa avea latitudinea de a semnala public tot ceeace se referea la administrație, politică și economie internă. Nu avea nsă dreptul să comunice faptele semnalate nainte de a fi anchetate de comun acord de reprezentantul Presei. Dar Dvoastră, Dle Președinte, știți că din inițiativa Dlui M. Antonescu se instalase n toate satele cutii speciale de scrisori prin care țăranii puteau să se adreseze direct mie. Toate reclamațiile sau cererile lor erau cercetate și toți au primit răspunsul semnat de mine.
– Nu am avut Parlament. Nici nu puteam avea fiindcă nu puteam face alegeri din cauza mișcării legionare și mai ales din cauză că granițele erau prăbușite și o treime din Țară era cotropită. Nici organizațiile politice nu au fost de acord să se facă alegeri n timpul regimului legionar și mai ales fiindcă sută la sută ar fi nvins legionarii. După rebeliune a venit războiul și nimeni nu poate afirma astăzi că s-ar fi putut face alegeri n timp de război. Rusia și Anglia au prorogat parlamentul lor al căror mandat expira n timpul războiului. Se pot invoca legile penale. Ele au fost dictate de nevoile de moment. Dar nu au fost executate. Sunt măsuri impuse de condițiile excepționale pe care le crează peste tot războiul. Dar, onorat Tribunal, pentru a putea judeca sub toate aspectele așa zisă lipsa mea de umanitate, mi ngădui a vă reaminti că s-a stabilit că am dat ordine scrise și verbale să nu se execute nici ordinile mele dacă nu sunt legale. Am făcut chiar lege n această privință și am făcut publicitate prin presă și prin radio. Pentru condamnații la moarte s-a dispus să se facă fișe n care 4-5 șefi erarhici să-și dea părerea n privința executării sentinței. Niciodată și nicăiri după cte știu nu s-a recurs la această frnă. Cu părerea mea toate aceste fișe mergeau la Majestatea Sa care, nainte de a lua o deciziune, cerea pentru fiecare caz, avizul Primului Președinte al naltei Curți de casație. Procedura aceasta a făcut ca la marea majoritate a condamnaților li s-a comutat pedeapsa. Cnd s-a practicat la noi acest sistem sub regimurile democratice?
n sfrșit, onorat Tribunal, cine poate invoca un singur caz că dictatorul Antonescu a scos armata n stradă și a tras n mulțimea agitată de o problemă politică sau economică. Pot guvernele democratice cari n-au procedat să prezinte o pagină curată n această privință? Poate cineva să afirme că cu ocazia plebiscitelor alegătorii au fost aduși cu forța, loviți, amenințați, plătiți, etc? Poate cineva să afirme că conținutul urnelor a fost modificat? Se va spune că votul nu a fost secret. ntr-adevăr. Dar am făcut-o și văd că am greșit, pornind de la dorința de a face educație caracterelor. Voiam ca fiecare să aibe curajul opiniei sale. Dar mi-am dat cuvntul de ostaș că nimeni nu va avea de tras consecința votului său și m-am ținut de cuvnt. A suferit cineva cea mai mică consecință, ca sub regimurile cari s-au precedat, fiindcă au votat n contra? Nimeni, onorat Tribunal. Iată Dle Președinte și onorat Tribunal numai cteva fapte capitale care vă ngăduie să apreciați n ce măsură am fost sau nu dictator.
– Dle Președinte și onorat Tribunal, am terminat. mi ngădui cu permisiunea Dlor Voastre să vă reamintesc că Scipione Africanul, după ce a bătut pe Hanibal n Italia, l-a urmărit prin Franța meridională, a străbătut toată Spania, a trecut n Africa și după ce l-a sdrobit la Zama, a ras de pe glob pentru totdeauna cea mai puternică și temută cetate a lumii din acele timpuri. Prin această strălucită și unică acțiune Scipione a pus bazele politice, economice și militare, pe care Roma a clădit cel mai vast imperiu care a existat vreodată. Ca și Temistocle și Napoleon, ca și mulți alții cari au servit omenirea ntr-un fel sau altul dela Socrate și pnă azi, Scipione, drept răsplată a murit n exil și a terminat testamentul său politic, cu următoarea sentință: „Ingrat popor, nu vei avea nici corpul meu”. Departe Dle Președinte, de a mă situa n istorie pe același plan cu cei patru mari oameni amintiți mai sus, voi spune n testamentul meu politic, dacă voi avea timpul să-l scriu, următoarele: „Scump popor romn: sunt mndru că m-am născut și am trăit ntr-o națiune cu ndoită ascendență imperială și cu un trecut de două ori milenar;
– sunt mndru că am avut n viață, drept far strălucitor și călăuzitor coroana de lauri a marelui Traian și sublimul sacrificiu al Regelui Dac;
– sunt onorat că am putut să lupt n patru războaie pentru onoarea ta, scump popor, pt. drepturile tale, și pt. libertățile tale;
– sunt fericit să cobor și să mă așez, cu un minut mai devreme, att alături de martirii și luptătorii noștri de peste veacuri ct și de aceia ai adversarilor noștri, fiindcă deși n cmpuri diferite toți am luptat pentru dreptatea și libertatea noastră și pentru nfrățirea și unirea tuturor neamurilor cari ar trebui să vină”.
Domnule Președinte și onorat Tribunal, s-a dat aici, n fața poporului nostru și a conștiinței universale, un penibil și trist spectacol. Majoritatea foștilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor și a neamului să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat. Eu, onorat Tribunal, declar solemn, n acet ceas, că n afară de crime și de furturi, mă solidarizez și iau asupra mea toate greșelile pe care, eventual, cu știința sau fără știința mea, le-au făcut.
Mareşal Ion Antonescu
Jilava, 15-16 mai 1946







[COLOR=rgba(153, 51, 0, 0.3)][/COLOR]







A.N.R. Fond personal Ion Antonescu. Textul a fost corectat de mareşalul Ion Antonescu, fiecare pagină a fost semnată de el, n partea de jos.
A fost scris n data de 15 mai1946 şi corectat şi semnat n data de 16 mai 1946.











[/COLOR]