Istoria lumii începe în România

SCRIS DE DEPARTAMENTUL DE INFORMAȚII ROMÂNIA (DIR)
PE DUMINICĂ, 13 NOIEMBRIE 2016PUBLICAT ÎN: ISTORIA ROMÂNIEI


Salveazăby

[COLOR=#FFFFFF !important]Salvează


Distribuiți




“In zona Olteniei se inregistreaza cea mai veche locuire in bordeie din lume(18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi tarnacop de miner descoperit vre-o data, cea mai veche activitate metalurgica a aramei din lume (8,000 ani inainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tablitele de la Tartaria, judetul Alba 5-6.000 inainte de Christos).
Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, si tot de aici au plecat si s-au format celelalte popoare indo-europene si nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, scitii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmatii, elenii(ahei si dorieni), fenicienii….etc.

Traco-dacii reprezinta cea mai veche si mai inalta cultura de pe Pamant, anterioara civilizatiei Sumeriene, si totodata cea mai numeroasa (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi gasiti in intreaga Europa (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franta, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa……chiar si Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care facea parte insusi Burebista.
Scrisul si odata cu el istoria, au aparut mai intai in spatiul tracic si abia mai tarziu in spatiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultura din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de masurare a timpului, potrivit ToataRomania.ForumHit.ro

Incepand cu anul 1995, dupa studii indelungate, insa intentionat tinute la subsol, o serie de savanti americani de prestigiu au ajuns la concluzia ca Potopul descris in Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populatie neasteptat de dezvoltata, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greaca (ULIMP- Lumina sau Splendoare, in limba traco-daca), nu era altceva decat muntele Bucegi pe care nu intamplator dainuie al doilea Sfinx de pe Pamant. Istoricul Homer spunea ca numai tracii stiau sa lupte calare si cu arcul incepand cu mileniul cinci inainte de Christos.
Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desavarsita, toate conventiile fiind incheiate verbal si apoi pastrate cu sfintenie. Lipsa de acasa era semnalata printr-un bat lasat la poarta, fiind mai mult decat suficient.
Traco-dacii erau singura civilizatie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o forma a sa.
In jurul anului 1400 I.C, se construieste in Tracia nord-Dunareana, cea dintai scoala cu local de sine statator de pe Terra, numita Androniconul, unde preotii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare incepand cu teologia (cultul Zeului Soare si al celor 12 constelatii).
Confom marturiilor ramase posteritatii ale lui Platon si Socrate, insusi Pitagora si-a completat studiile la scoala Zamolxiana, si tot ei afirmau ca in acea vreme in Dacia existau cei mai de seama medici ai timpului.
Istoricul Herodot, ii considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpatilor,(Moldova de astazi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, in Anatolia, unde au fost cunoscuti ca Cimiry. Migrati ulterior catre Italia, Spania, Anglia si Irlanda au fost cunoscuti sub denumirea de celti.
Zona Nord -Dunareana (Romania de astazi), a fost considerata din vechime drept un paradis terestru.Un teren bogat in aproape toate bogatiile pamantului, cu terenuri agricole(Granarul Europei de mai tarziu), pasuni intinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine aparata contra majoritatii dezastrelor naturale…..etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungati din vatra stramoseasca si nici deznationalizati.
Romanii pastreaza in continuare limba, portul, obiceiurile, traditiile stramosilor de acum 7.000 de ani. Analizele minutioase de sange, demonstreaza un alt miracol : in ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupatie romana, ne-am pastrat puritatea genetica, specifica stramosilor nostri.
Romania ramane un miracol, caruia i s-a prevazut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria in 1922, ca romanii vor deveni un popor indragit si respectat de toate popoarele lumii.
Bibliografie:
– Augustin Deac – Istoria Adevarului Istoric
– P.L.Tonciulescu – Ramania, paradisul regasit
– Nicolae Densusianu – Dacia Preistorica , Vol.1, 2, 3, 4, 5
– Cornel Barsan – Revansa Daciei”[1]
Sala Proiectiilor din Muntii Bucegi
“Există deja numeroase semnale şi dovezi că o „otravă” ascunsă tinde să macine tot mai mult şi mai repede conştiinţa şi sufle¬tul neamului românesc. De altfel, aceeaşi părere este susţinută de numeroase alte persoane cu funcţii înalte în aparatul administrativ, economic, religios şi cultural al ţării.
Am putut să mă conving şi să văd personal o parte din ceea ce, în prezent, este considerat cel mai mare secret de stat în România şi, datorită naturii legăturilor şi întrevederilor care au fost realizate cu reprezentanţii de frunte ai principalei puteri statale a lumii, poate chiar cel mai teribil secret de pe planetă.
Implicaţiile sunt colosale, însă intuiţia îmi spune că, în mod necesar, cunoaşterea aspectelor care vor fi prezentate în această carte va constitui în timp, prin ea însăşi, un salt calitativ remarcabil pentru existenţa oamenilor, care va anihila în cele din urmă zidul gros al disimulării, tăinuirii şi minciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de interesele oculte ale anumitor organizaţii şi persoane in ţară şi din afara ei.
Anticipând puţin, voi spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu mare exactitate. Aşa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost realizată în anul 2003, la şaptesprezece ani de la memorabila întâlnire din Mănăstirea Cernica. Ea a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii.
A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre istoria planetei noastre şi a omenirii.
Atunci când mi-a relatat despre discuţia cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoştea nici el natura descoperirii care avea să fie făcută, unde şi când va avea ea loc, deoarece convorbirea noastră s-a desfăşurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregu¬lui angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transfor¬mării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004).
Iniţial, stat¬ul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de inter¬venţia majoră a SUA.
Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-sep-tembrie, 2003). în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei.
Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certi¬tudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi.
Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.
Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România.
Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii.
A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.
România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale.
Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte.
Ce i-ar fi putut determina, însă, pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România? Ştiam deja despre existenţa unor profeţii foarte ocultate, făcute de doi mari sfinţi creştini de la începutul secolului trecut; ele se referă la viitorul României în contextul viitorului întregii omeniri.
Am aflat, de asemenea, despre existenţa strict secretă a unui pergament foarte valoros, în marea bibliotecă de la Vatican, care expune aceeaşi problemă în legătură cu te¬ritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii.
Există, de asemenea, în arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, un document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României.
Prin urmare, toate acestea sunt surse diferite, două dintre ele foarte vechi, care în mare se referă la ace¬leaşi lucruri, în aceste condiţii este greu de crezut că avem de a face cu o înşelătorie, în plus, există multe alte aspecte care se corelează. De pildă, profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la declanşarea„semnelor” care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu.
Pe de altă parte, trebuie să afli că francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu de mult timp că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel planetar, o repre¬zintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a globului.
De aceea, sunt foarte atenţi şi interesaţi de ceea ce se petrece în ţara noastră. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, toc¬mai pentru a-şi asigura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi adeseori le finanţează cu sume fabuloase de bani. în aceste grupări ei au atras şi încă atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar să-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa so¬cietate înaltă şi bogată.
Scopul principal al acestor mini-organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dez¬voltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii.
— Aflase ceva presa din România? am încercat eu.
— Mai rău. Ţii minte că venerabilul îmi spusese despre descoperirea pe care americanii au făcut-o în vecinătatea Bagdadului? Şi că acolo exista de asemenea o barieră energetică ce nu a putut fi străpunsă, dar a cărei natură era identică cu aceea a scutului energetic semisferic care înconjura marea sală de aici, din Munţii Bucegi?
Am încuviinţat, înclinând din cap. Descoperirea americanilor nu fusese făcută deloc întâmplător, ci a urmat anumite indicaţii oferite de acelaşi satelit de spi-onaj militar care revelase şi datele pentru harta aproxima¬tivă a structurii din interiorul munţilor Bucegi.
— Ei bine, a continuat Cezar, consilierul american pe probleme de securitate naţională primise un fax ultrase¬cret în care era înştiinţat de faptul că scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pul¬sând cu o mare frecvenţă. Informaţia uluitoare era aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezen¬ta secvenţial şi progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est a acestuia, apoi teritoriul României, apoi Munţii Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din inte¬riorul lor, arătând coridorul Marii Galerii şi scutul ener¬getic semisferic care pulsa cu putere.
Era evident că cele două scuturi energetice semisferice se aflau într-o directă dar misterioasă legătură, astfel încât activarea unuia a dus Ia activarea şi a celuilalt. Cine ştie, poate există chiar o reţea de astfel de structuri subpământene în întreaga lume.
Vestea proastă era însă că preşedinţia SUA a fost înştiinţată despre toate aceste lucruri şi a contactat diplo¬maţia română prin intermediul serviciilor secrete de infor¬maţii. In doar câteva zeci de minute, întreaga operaţiune fusese deconspirată. Fusese deja anunţată sosirea iminen¬tă a unei comisii de stat de la Bucureşti, înfiinţată ad-hoc, care să evalueze situaţia la faţa locului.
Eram atât de captivat de ceea ce-mi spunea Cezar, încât nici nu-mi dădusem seama că m-am oprit, ascultân-du-1 cu toată atenţia. Mai aveam aproape o sută de metri până la ultimul cot al coridorului şi lumina scutului ener¬getic care se reflecta de pereţii marii Galerii era acum mult mai puternică.
— Au vrut să preia controlul la nivelul organismului politic? am întrebat plin de nerăbdare.
— Iniţial cred că acesta a fost ordinul, dar problema s-a complicat şi mai mult atunci când au văzut cu adevărat despre ce este vorba. Temerile mele s-au adeverit, pentru că politicienii noştrii – cei care aveau dreptul să fie avizaţi asupra acestor aspecte – au intrat în panică. Era evident că nu puteau face faţă evenimentelor şi că deciziile aveau mari şanse să fie luate într-o stare avansată de stres.
Generalul Obadea a fost chemat la Bucureşti; era un moment foarte critic, care punea în joc însăşi existenţa departamentului sau cel puţin a structurii lui indepen¬dente. Generalul trebuia să justifice ocultarea acţiunii faţă de puterea politică la vârf de stat. Acela a fost, poate, momentul cel mai tensionat al întregii operaţiuni, înainte de a pleca spre capitală împreună cu cei din comisie, Obadea s-a sfătuit cu mine şi am decis de comun acord să dezvăluim toate aspectele, intrigile şi planurile din ulti-mul an, care implicau legăturile mele cu senior Massini.
Problema cea mai dificilă era aceea de a găsi exact per¬soanele potrivite pentru a face acel raport de importanţă crucială pentru ţară, pentru că altfel toate intenţiile şi pla¬nurile noastre construite cu atâta grijă până atunci ar fi fost deconspirate iar urmările puteau fi dintre cele mai nefaste atât în ceea ce priveşte persoana mea şi a gene¬ralului, cât şi în ceea ce priveşte siguranţa naţională, între timp, eu fusesem consemnat la bază, toate lucrările fiind oprite.
Echipa americană a fost izolată într-un cort şi paza tunelului, precum şi a noastră a fost preluată de un bata¬lion de intervenţie specială a armatei. Tensiunea diplomatică creştea din ce în ce mai mult, pentru că pre¬siunile Washingtonului cereau în mod imperios comuni¬carea cu generalii de la Pentagon şi mai ales cu consilierul pe probleme de securitate.
În acele momente, nimeni nu ştia încă ce se află în marea sală care era protejată de scutul energetic. Se sis¬tase orice iniţiativă şi orice operaţiune de cercetare.
Nimeni nu avea voie să umble prin bază cu excepţia patrulelor de pază. Noua stare de lucruri era coordonată de doi generali de frunte ai armatei române, care menţineau permanent legătura cu cele mai înalte structuri politice din România. Ei bine, în toată această con¬junctură extrem de tensionată, singurul personaj care a reuşit să se „strecoare” în afara bazei, ca urmare a unui ordin foarte special sosit de la Bucureşti, a fost senior Massini.
Din acel moment nu 1-am mai văzut, dar crede-mă că i-am simţit din plin influenţa în modul cum s-au desfăşurat ulterior lucrurile. Mă refer la lupta surdă, dar foarte aprigă, din culisele diplomaţiilor română şi ameri¬cană, precum şi la natura deciziilor politice care au fost luate după aceea, în legătură cu operaţiunea de aici, din munţi. Totul s-a petrecut foarte repede; sunt doar opt zile de la acele evenimente.
Ascultând relatarea lui Cezar eram foarte mirat de întorsătura pe care o luaseră lucrurile dar mai ales pentru că eu mă aflam totuşi acolo, ca şi cum nimic din ceea ce aflam nu s-ar fi petrecut în realitate.
— Dacă eu sunt aici şi dacă voi, aşa după cum înţe¬leg, aţi reuşit să pătrundeţi în Sala Proiecţiilor, atunci înseamnă că generalul Obadea a avut succes la Bucureşti.
Cezar zâmbi enigmatic.
— În mare măsură răspunsul este afirmativ. Succesul a constat mai ales în aducerea faptelor la cunoştinţa unor persoane cu o mare probitate morală, care în plus sunt animate de un profund sentiment de patriotism. A fost convocată o şedinţă de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării – CSAT. Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de cele ce au aflat.
S-a creat atunci, în mod spontan, un intens val de simpatie pentru general şi pentru acţiunile lui şi s-a hotărât pe loc continuarea cercetărilor sub comanda totală a generalului şi a mea. Cu toate acestea, criza diplomatică nu fusese încă deblocată. Staff-ului american i s-a permis să părăsească ţara a doua zi, însă echipa de cercetători şi specialişti, precum şi toată logis¬tica şi aparatura au fost reţinute în continuare.
Pe moment am crezut că lucrurile erau rezolvate şi aproape că mă bucuram că se petrecuseră aşa, deoarece nu mai era nevoie să mă prefac ori să cedez mai mult sau mai puţin în faţa cererilor venerabilului şi a elitei masonice. Din păcate, forţa de influenţă a acestora şi presiunile pe care le exercitau pe cale diplomatică erau enorme.
Ajunsesem împreună cu Cezar la capătul coridorului, care cotea din nou brusc, de această dată spre stânga şi doar pentru circa patru metri. Spectacolul care ni se înfăţişa ochilor era cu adevărat grandios. Cupola gigan¬tică pe care o forma scutul energetic avea o culoare splen¬didă de albastru irizant, fiind străbătută continuu de flash-uri intense alb-strălucitoare.
Deşi Cezar îmi spusese că Sala Proiecţiilor nu era izolată de exterior printr-o poartă, ca şi în cazul marii galerii, totuşi nu se putea vedea nimic în interiorul ei prin scutul energetic. Coridorul se termina brusc într-o sală imensă, scobită în roca muntelui ca o semisferă. De la pragul coridorului până la scutul ener¬getic nu erau mai mult de şapte-opt metri, în acel interval, de o parte şi de alta a coridorului erau aliniate patru vehicule electrice.
Cupola pe care o realiza scutul ener¬getic era inclusă în cavitatea semisferică din munte, dar am observat că zona din spate făcea front comun cu peretele din rocă. Am apreciat că diferenţa de nivel între cupola scutului şi tavanul sălii era de aproximativ zece metri. Lumina feerică pe care o emana scutul energetic se reflecta în minunate sclipiri şi umbre pe pereţii stâncoşi ai muntelui. Frumuseţea şi grandoarea acelui tablou era parcă nepământeană şi îmi înfiora inima de emoţie şi încântare.
— Cum ai reuşit să pătrunzi înăuntru? 1-am întrebat pe Cezar, profund tulburat de intensitatea trăirii pe care mi-o provoca acea privelişte.
— Să ştii că este mult mai simplu decât te-ai putea aştepta. Probabil că cei care au proiectat întregul ansam¬blu au considerat primul baraj o adevărată „piatră de încercare” pentru eventualii pretendenţi, apreciind că el era suficient pentru securitatea întregii structuri. Trebuie să recunosc că au avut dreptate: nimic nu poate trece de primul baraj energetic dacă nu este o conştiinţă supe¬rioară, profund benefică. Chiar şi în cazul unei deflagraţii atomice ansamblul este foarte bine protejat de munte; poate tocmai de aceea Marea Galerie începe brusc, mult în interiorul acestuia. Nu-mi dau seama, însă, cum au reuşit să realizeze tehnologic întreaga lucrare.
Când am primit noile ordine de la Bucureşti am fost foarte bucuros. Intuiam că lupta abia începea, dar cel puţin aveam un sprijin politic important, precum şi con¬ducerea operaţiunii, în aceeaşi zi am intrat în Sala Proiecţiilor pe care o ai în faţă. Atunci am fost singur şi am aflat misterul teribil care este ocultat de cincizeci de mii de ani. Cu greu îţi poţi închipui sentimentele pe care le-am încercat în acele momente. Totuşi, unele aspecte nu ţi le pot destăinui.
— Ai mai menţionat acest număr de ani şi înainte, 1-am interpelat eu pe Cezar. De unde ştii că aceasta este perioada de timp de când datează tot ceea ce este aici?
— A fost rodul examinării ştiinţifice ulterioare a unor date pe care „ei” ni le-au oferit şi pe care le vei putea vedea şi tu imediat, după ce vom intra în sală. în ultima săptămână s-au petrecut toate evenimentele pe care ţi le relatez. Multe dintre ele s-au desfăşurat foarte repede iar schimbările de situaţie au îmbrăcat uneori forme drama¬tice, îţi voi povesti totul aici, înainte să intrăm în sală, pentru că acolo vei fi foarte captivat de ceea ce vei vedea. Ne-am oprit la linia de demarcaţie dintre Marea Galerie şi aula gigantică din interiorul muntelui, care adă¬postea scutul energetic semisferic, îl ascultam pe Cezar în timp ce priveam fascinat la sclipirile nepământene de pe suprafaţa albastră a semisferei.
— După decizia CSAT de a se continua cercetările sub conducerea Departamentului Zero, am pătruns de mai multe ori în Sala Proiecţiilor şi am inventariat totul, împreună cu echipa noastră de specialişti, a spus Cezar. A doua zi, însă, au început să sosească primele semnale con¬tradictorii de la puterea politică. Ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau când vehe¬mente, când evazive şi trădau o mare tensiune. Puteam bănui că acolo este teatrul unei adevărate bătălii.
Transmisesem deja pe o linie de telefon securizată rezul¬tatul descoperirilor noastre din Sala Proiecţiilor. Se pare că acesta a fost fitilul care a aprins „bomba”. Generalul Obadea mi-a povestit acum două zile, după ce s-a întors de la Bucureşti, că membrii CSAT erau într-o şedinţă con¬tinuă, menţinând legătura cu noi.
Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din munţii României după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate feţele. Generalul Obadea fusese inclus în structura CSAT şi a avut un cuvânt greu în favoarea declaraţiei pe care statul român urma să o facă lumii întregi. El mi-a spus că au fost câţiva membri ai CSAT care s-au opus cu vehemenţă, însă aceştia erau în minoritate.
Spiritele s-au încins atât de mult, încât la un moment dat acele persoane s-au ridicat şi au părăsit sala. Consilierii preşedintelui erau într-un continuu du-te-vino, transmiţând informaţiile de la biroul de relaţii diplomatice externe la şedinţa CSAT.
Atunci când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Generalul mi-a relatat că nu mai văzuse niciodată o asemenea agitaţie şi atâta panică printre diplomaţi. Nimeni nu ştia cauza, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important.
La un moment dat preşedintele a fost chemat pentru a avea o convorbire telefonică directă cu Casa Albă; aceea a fost o discuţie foarte specială şi ultrasecretă. El nu a revenit mult timp după aceea, dar a transmis că spre Bucureşti se îndrepta deja o delegaţie americană la cel mai înalt nivel diplomatic.
Informaţiile zburau cu iuţeala vântului, în câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul care să declare starea de urgenţă în zona montană şi, de asemenea, în capitală. Ministrul Apărării dăduse ordinul de alarmă generală pen¬tru ofiţeri. Au fost momente de mare panică şi chiar de teroare printre cei angrenaţi în operaţiune, deoarece nimeni nu cunoştea cauza reală care declanşase acea stare de lucruri.
Discuţiile dintre oficialii americani şi partea română s-au efectuat fără translator. Ele au fost atât de violente , încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplo¬maţii strigau unii la alţii cât puteau de tare, proferând multiple ameninţări cu represalii. Partea bună era că cele¬lalte state ale lumii nu cunoşteau încă nimic din această problemă; ori, americanii ştiau prea bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru a susţine declaraţia acesteia.
— Ce voiau să spună în declaraţie? am întrebat eu curios.
— În esenţă, aceasta ar fi cuprins principalele date despre descoperirea din Munţii Bucegi, punând totodată la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte ele-mente esenţiale pentru clarificarea diferitelor aspecte legate de această structură din interiorul muntelui. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru a efec¬tua studii şi cercetări şi s-ar fi mobilizat toate resursele pentru rezolvarea numeroaselor enigme cu care ne con¬fruntăm acum. însă cel mai important aspect 1-ar fi con¬stituit dezvăluirile cu privire la trecutul extrem de înde¬părtat al omenirii şi la istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută, în plus, mai existau unele elemente foarte delicate, pe care nu ţi le voi putea dezvălui decât parţial.

— Dar de unde se ştiau toate acestea?
— Vei vedea imediat. Mai ai puţină răbdare. Americanii au reacţionat cu vehemenţă, deoarece acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor plane¬tară şi mai mult decât atât, ar fi putut arunca într-un ade¬vărat haos economia şi societatea ţării lor, poate chiar a întregii lumi. De fapt, acesta a fost motivul principal pe care ei 1-au invocat, acela de a nu produce panică şi a nu bulversa populaţiile de pe Pământ.
Se pierdea însă din vedere că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca un rezultat direct al minciunii şi manipulării care a fost întreţinută în mod deliberat de-a lungul secolelor de către clasele conducătoare şi mai ales de către organizaţia masonică.
Printr-un canal diplomatic foarte special s-a primit chiar şi o intervenţie personală a Papei, care îndemna la o mare cumpătare înainte de a face acest pas fundamental pentru omenire. Vaticanul fusese deja înştiinţat de ameri¬cani, fiind considerat de aceştia un posibil aliat pentru a bloca dezvăluirile, în mod straniu, deşi prezentarea aces¬tor aspecte către lumea întreagă ar fi redus considerabil puterea Vaticanului şi influenţa lui asupra credincioşilor creştini, Papa nu a luat totuşi o poziţie fermă împotrivă, ci a îndemnat la buna cumpănire a aspectelor pro şi contra înaintea prezentării declaraţiei.
El a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din Arhiva Secretă a conducerii papale, care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi.
În sfârşit, după aproape douăzeci şi patru de ore de discuţii şi deliberări, s-a ajuns la un acord final de cola¬borare româno-americană, în nişte termeni precişi care echilibrau interesele ambelor ţări.
Nu îţi pot dezvălui aceşti termeni, dar ştiu că poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor sau de prezentare a lor în mod gradat omenirii, în viitor.
A doua zi, după ce apele se mai liniştiseră, în baza înţelegerii de colaborare dintre cele două ţări a sosit cu maximă promptitudine o echipă de comando american cu toată logistica necesară, pe care ai văzut-o deja în interiorul bazei.
Odată cu ei au revenit şi cei doi generali şi consilierul pe probleme de securitate naţională, probabil având sarcini foarte bine trasate. Apoi a fost forat hangarul imens în munte, pe care 1-au amena¬jat corespunzător. Prin protocolul înţelegerii s-au instituit cele mai stricte măsuri de securitate, protecţie şi supraveghere, care urmează să fie dezvoltate şi în zilele următoare.”[2]

De asemenea, in Muntele Ceahlau se afla o Sala a Proiectiilor. In Muntii Apuseni, Muntii Buzaului, Muntii Sureanu, Muntii Orastiei, Muntii Fagaras, Muntele Godeanu, sub Sarmizegetusa se ascund astfel de tezaure vechii de mii de ani, care vor fi revelate la un moment dat.
SURSE

  1. http://cultural.bzi.ro/adevarata-ist...l-mondial-9851
  2. Radu Cinamar – “Viitor cu cap de mort”, Editura Daksha.
  3. Foto: Radu Cinamar – “Viitor cu cap de mort”, Editura Daksha.
  4. Foto: Internet

[/COLOR]