Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: O utopie sau primul pas spre o lume mai bună !

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    74.204

    O utopie sau primul pas spre o lume mai bună !

    Leonard Chesca

    7 iulie 2013







    O utopie sau primul pas spre o lume mai bună !
    ” ALTERNATIVA DE ORÂNDUIRE FĂRĂ SISTEM MONETAR ”
    Banii
    Cu toţii cred că suntem de acord că banii au adus mai multe deservicii decât servicii umanităţii. Cred că înţelegem, chiar dacă târziu, cu toţii adevărul vorbei „ banii sunt ochiul dracului”. Bineînţeles că e foarte greu să concepem viaţa fără bani, doar nu vrem să ne întoarcem la troc. Nu cred că trebuie să intru aici în amănunte legate de cum banii au afectat (precum un virus), societatea modernă, dar şi mai grav cum au murdărit mii de suflete. Scopul acestui articol este de a căuta o soluţie pentru o viitoare comunitate locală mai întâi, urmată desigur după corecţiile de rigoare de extinderea noului sistem la scară planetară, care să funcţioneze fără sistem monetar. Fără bani, aţi înţeles bine, chiar dacă sunt mulţi cei care consideră asta o utopie.
    Sunt frământat de gândul acesta de ceva timp şi chiar cred că civilizaţia are mare nevoie de această schimbare radicală de paradigmă, pe lângă multe alte schimbări.
    Această idee, recunosc are nevoie de multe îmbunătăţiri şi completări pentru a putea fi implementată, dar în acest sens aştept de la dvs. noi propuneri, corecţii, completări, care să conducă în final către un proiect cât se poate de responsabil şi cu nete avantaje faţă de sistemul actual.
    Sunt multe idei în acest sens, de organizare şi funcţionare a oraşelor viitorului, aşa zisele „ comunităţi autoîntreţinere ”, capabile să-şi asigure singure (fără aport exterior) resursele, reciclarea reziduurilor, producţia de hrană, etc. Recunosc că implementarea tehnologiilor „ free energy ” o să însemne un mare pas înainte . Cred că aceste idei sunt de apreciat şi cu siguranţă vor forma baza viitoarelor comunităţi autoîntreținute fără sistem monetar.
    Să revenim totuşi la bani, cum putem exclude banii din mecanismul comercial şi totuşi ca să sistemul să funcţioneze . Odată cu excluderea banilor, cu siguranţă cancerul actualei societăţii va lua sfârșit, mă refer desigur la corupţie, spaga şi toate derivatele lor.
    Conceptul pe care îl prezint în continuare vine ca o completare a comunităţilor bazate pe folosirea energiilor regenerabile, a tehnologiilor free energy, capabile de autoîntreţinere şi propune o soluţie de scoatere a unităţilor valorice (banilor) din viaţa şi conceptele noastre.

    Concept ” Comunitate Autoîntreținută fără Sistem Monetar ”
    Precizez că acest concept pleacă de la premiza că toţi oamenii, indiferent de orice catalogare, au aceleaşi nevoi de hrană, îmbrăcăminte, confort, etc. În noua comunitate orice persoană are acces egal la hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, îngrijirea sănătăţii, etc. Nu cred că aici e corect să avem diferenţieri legate de diverse catalogări, necesităţile fiind aceleaşi pentru orice fiinţă omenească.
    Sistemul propus de fapt are mari asemănări cu un model mic deja verificat de ceva timp. E vorba de cunoscutul „Bufet Suedez”, dar unde nu plătim nimic pentru consumaţie.
    În această comunitate toate mărfurile şi serviciile sunt oferite cu acces gratuit şi nelimitat tuturor.
    Spre exemplu, să presupunem că producătorul de televizoare oferă produsele lui doritorilor, la liber, la fel şi producătorul de legume, de energie, etc. Astfel încât fiecare din lanţul de consum sau economic să aibă acces liber şi nelimitat la toate cele de trebuinţă. De fapt, fabrica de televizoare (care are angajaţi cu aceleaşi nevoi de trai), primeşte materia primă (componentele) în funcţie de necesar de la alte fabrici, bineînţeles care au şi ele angajaţi cu aceleaşi nevoi, iar produsele finale , televizoarele, sunt puse la libera dispoziţie celor care au nevoie. În orice domeniu lucrurile se petrec similar , inclusiv prestările de servicii. Cu siguranţă că la implementarea acestui sistem , vechile obiceiuri în prima fază vor epuiza instantaneu produsele oferite. Făcând o similitudine cu Bufetul Suedez, un proaspăt utilizator al acestui mod de servire, va depăşi cu mult necesarul lui de hrană, în prima zi, a doua zi, hai poate şi a treia zi, dar o să i se facă rău, nu o să mai poată mânca apoi câteva zile, iar după acesta „acomodare” cu siguranţă că-şi va reconsidera modul de consum de alimente şi va mânca doar cât are nevoie. În mod similar se va produce trecerea şi la sistemul propus de mine. Continuând exemplul cu televizoarele , în prima zi ia un televizor , a doua zi mai ia unul , dar cu siguranţă va realiza că nu-i sunt de folos atâtea televizoare. În acest sistem cu siguranţă că toţi oamenii vor avea de lucru, dar bineînţeles că vor avea şi tot ce au nevoie pentru o viaţă abundenţă.
    Cu siguranţă că mai sunt multe aspecte de pus la punct, dar consider că o viaţă abundenta va fi mult mai uşor de obţinut, chiar cu reducerea programului de muncă.

    Persoanele Autoîntreținute.
    Vom numi aşa orice persoană care e implicată în câmpul muncii, deci e angajată şi desfăşoară o muncă în cadrul sistemului.
    Persoanele autoîntreținute, indiferent de muncă pe care o desfăşoară ( în acest sistem orice muncă e privită ca fiind în folosul comunităţii) în baza statutului de persoană Autoîntreținută, are acces la orice produse şi servicii în cantitate nelimitată, în funcţie de nevoile ei şi ale familiei. Persoanele autoîntreţinute formează baza de progres a Comunităţii Autoîntreținute fără Sistem Monetar.
    Persoanele Autoîntreţinute fără Sistem vor desfăşura activităţi conform pregătirii şi pasiunilor lor, aceste activităţi fiind normate astfel încât să nu-i suprasolicite , astfel încât să se obţină randament maxim fără risipă inutilă de energie din partea lucrătorilor. Munca trebuie să se facă fără stres, în cele mai bune condiţii şi cu respectarea tuturor drepturilor fiinţelor umane.

    Cei care din diverse motive nu muncesc.
    • Cei care din motive întemeiate nu muncesc. Cu siguranţă că trebuie să respectăm principiul de la început conform căruia , orice persoană indiferent de diverse catalogări ( în acest caz, fără muncă) , are aceleaşi nevoi. Bun, putem gândi că orice persoană care munceşte (autoîntreținută), în baza unui document ce atestă asta , poate avea acces la orice produs, în cantităţi nelimitate (aici pot fi impuse nişte termene în care pot fi înnoite (înlocuite) produsele de lungă utilizare) . În lipsa documentului de autoîntreținut, persoana respectivă poate continua să aibă toate drepturile celor autoîntreținuți pentru o perioadă de timp, perioada în care trebuie să facă demersuri pentru un nou loc de muncă.
    • Cei care refuză să muncească (puturoşii) şi cei care au depăşit perioada de timp pentru reangajare pot avea acces nelimitat la hrană, îmbrăcăminte, tot ce reprezintă strictă necesitate. La celelalte produse (ne vitale) , accesul fiind permis doar la produse utilizate (în centre de colectare) care au cel puţin uzura morală.

    Asistaţii social şi pensionarii de boală.
    Persoanele care se afla în această nefericită situaţie , vor avea acces liber şi nelimitat precum toţi cei care muncesc. De asemenea, acces liber la toate medicamentele şi serviciile medicale necesare.

    Pensionarii de vârstă.
    Cu siguranţă că această categorie de oameni, datorită sistemului propus (nesolicitant), pot desfăşura, doar dacă doresc, diverse activităţi artistice (pictura , muzică, teatru) şi chiar să participe la diverse activităţi de implicare socială, care cu siguranţă vor aduce un plus de viaţă şi bucurie pentru ei. De asemenea accesul la tot ceea ce au nevoie se face similar cu cei care au statutul de persoană autoîntreținută.

    Randamentul muncii prestate.
    Un alt factor care trebuie avut în vedere este cel al randamentului muncii. Riscăm să obţină documentul de atestare că persoană autoîntreținută, persoane care au doar prezenta în unităţile de muncă, randamentul lor fiind foarte scăzut. Pentru a preîntâmpina aceste comportamente, e necesar să avem normative foarte exacte pentru fiecare tip de activitate în parte. Astfel dacă o persoană nu poate atinge randamentul stabilit, trebuie să caute o activitate în care reuşeşte să obţină randamentul normat. Nu trebuie văzut prin normare, forţarea , munca sub presiune, ci doar valori de bun simţ, măsurate asupra celor care fac cu efort mediu respectivă activitate.

    Managementul producţiei (stocurilor)
    Producţia de bunuri trebuie să fie corelată cu cerinţele pentru respectivele bunuri, astfel încât stocurile de produse să fie limitate, iar în situaţii de supraproducţie, să se reorienteze activitatea de producţie. Spre exemplu: nu vom continua să producem televizoare dacă rafturile sunt pline, vom produce camere video pentru care cerinţele depăşesc stocurile. Deci nu producem de dragul producţiei, iar dacă piaţa produselor noastre e saturată pentru o vreme, personalul lucrător poate desfăşura alte activităţi în folosul comunităţii.

    Bunuri de folosinţă comună.
    Realizarea bunurilor de folosinţă comună, ceea ce numim acum investiţii, locale sau de stat, la scară mai mică (parcuri, parcări, piscine, etc.) sau la scară mai largă (şosele, aeroporturi, reţele de distribuţie, etc), vor fi realizate bineînţeles în acelaşi mod . Materia primă va fi asigurată de producători în mod gratuit, forţa de muncă neplătită (cu normative de randament), fiecare din cei implicaţi în acest lanţ având, în baza documentului de atestare că persoană autoîntreținută, acces liber la orice produs său serviciu de care are nevoie.

    Bunuri de folosinţa temporară.
    Cu siguranţă fiecare avem acasă diverse bunuri, cu precădere unelte, pe care le folosim foarte rar. În acest sens putem crea centre care să pună la dispoziţie astfel de bunuri, cu titlu de folosinţa temporară. Spre exemplu, diverse unelte, biciclete, chiar şi autoturisme (pentru cei care vin temporar în oraş cu avionul, etc.), locuinţe, remorci, tractoare, etc., destinate celor care au situaţii de moment şi pentru care nu se justifică deţinerea lor permanentă.

    Considerente ECO.
    Cu siguranţă aceste Comunităţi Autoîntreţinute fără Sistem fără Sistem Monetar, vor acorda o atenţie deosebită respectului faţă de natură, iar în acest sens toate activităţile din aceste comunităţi se vor baza pe tehnologiile nepoluante, agricultura bio, reciclarea deşeurilor, etc.
    Implementarea soluţiilor energetice nepoluante precum generatoarele de energie electrică eoliene, solare sau cu energia valurilor vor constitui principalele surse de energie. După perfecţionarea dispozitivelor cu funcţionare pe bază de free energy, aceasta va constitui principala resursă folosită.
    Se va acorda o atenţie deosebită sistemelor de purificare a apelor, a păstrării purităţii aerului a solului, etc.
    Flora şi fauna sunt parte a mediului nostru, astfel încât plantele şi animalele trebuie să primească o mare atenţie din partea noastră. Orice vietate are dreptul, pe care trebuie să îl respectăm de a-şi putea asigura hrana şi condiţiile de viaţă, iar dacă din diverse nefericite motive noi influenţăm habitatul lor, avem obligaţia de a asigura pentru ele hrana şi toate cele necesare. (ca o paranteză, nu putem împuşca urşii care vin în localităţile umane, de foame, cum procedăm acum, ci trebuie să le oferim hrana care cu siguranţă tot din cauza comportamentului nostru nu şi-o mai pot singuri asigura).

    Considerente morale.
    Cu siguranţă că o astfel de abordare, centrată pe binele oamenilor împreună cu tot ecosistemul din care facem parte, aduce şi vindecarea morală de care avem atâta nevoie. Toate activităţile vor fi desfăşurate pentru folosul întregii comunităţi, invidia nu-şi mai are locul aici, spiritul de echipa va înlocui lupta murdară dintre oameni, iar mulţumirea sufletească şi o viaţă abundenta va înlocui nemulţumirea şi lipsurile vieţii actuale.

    Continuare …
    Cu siguranţă că sunt multe alte aspecte de gestionat, cu siguranţă că acest concept trebuie îmbunătăţit, dar ştiu tot atât de sigur că împreună putem construi o lume a abundenţei, sănătăţii şi mulţumirii sufleteşti.
    Toţi cei care simţiţi că acest demers poate reprezenta începutul „ Lumii Noi ”, trebuie să aduceţi aportul vostru, prin soluţii, propuneri, noi idei.
    Aştept să participăm împreună la realizarea unui concept viabil, în armonie cu viaţă şi natura, care să ne ofere o viaţă fericită şi abundentă aşa cum cu siguranţă cu toţii ne-o dorim.

    Un concept pentru o lume mai bună de,
    Leonard Cheșca
    Data : 21 Aprilie 2013

    Postare Facebook :
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10201401231741196&set=gm.2140799720 75383

    SkyDrive :
    https://onedrive.live.com/view.aspx…

    Pe aceiasi tema recomand sa cititi :
    Articolul următor l-am primit prin e-mail de la un om luminat care semnează cu pseudonimul Kalagya și căruia ii mulțumesc pe această cale.
    Lectură plăcută !... :
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202478789959478&set=gm.2583657543 13471

    O povestioară despre gestionarea unei comunități autosustenabile cu ajutorul unui server social ", citiți aici :
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202260742308423&set=gm.2510145550 48591

    Un articol despre modul cum văd eu posibilă implementarea noilor tehnologi bazate pe energie liberă :
    Banii vor fi ultimul combustibil ars ! https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202081813355311&set=gm.2437335224 43361







    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 25.03.2020 la 20:43.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    74.204
    O NOUĂ LUME.


    LEONARD CHESCAˇJOI, 11 OCTOMBRIE 2018ˇLECTURĂ: 17 MINUTES



    O NOUĂ LUME.

    Statul virtual și orânduirea fără bani.
    Sistemul a devenit atât de diabolic și atât de bine controlează tot, încât singura scăpare ar putea fii prin formarea unui sistem paralel, care când devine suficient de bine organizat, funcțional și puternic, să substituie sistemul lor. Îi vom lăsa astfel fără obiectul muncii pe cei care ne-au acaparat și ne dirijează viețile.

    O să fim mai întâi cetățeni ai Statului Virtual, care ulterior o să se suprapună și înlocuiască actualul stat căzut în mâinile și sub controlul acestei mafii internaționale.
    Ca să zic așa, vom dezvolta un sistem paralel în care o să ne construim o viață secundară așa cum ne-o dorim, după regulile noastre.
    Nu trebuie decât să substituim apoi sistemul lor, vechiul sistem, cu cel creat de noi și verificat la nivel virtual.

    BARTERUL EXTINS
    De mult mă gândesc la un sistem evoluat de barter, o rețea care să cuprindă toți producătorii, toți prestatorii de servicii, beneficiarii, dar și cetățenii, aflați în câmpul muncii sau nu.

    Tot acest sistem ar putea să fie gestionat de o rețea de calculatoare conectate la un calculator central, care să înregistreze toate bunurile și serviciile disponibile în timp real, dar și cererile celor care au nevoie de acestea, fie ele produse sau servicii.
    Acest sistem funcționează cu atât mai bine, cu cât numărul celor prinși în acest sistem e mai mare.
    Spre exemplu, un producător de tăvi are nevoie de tablă ca și materie primă, alt producător de produse de patiserie are nevoie de tăvi, iar muncitori care lucrează în fabrica de tablă, printre altele au nevoie de produse de patiserie pentru consum propriu. Se poate închide astfel un circuit funcțional simplu în regim barter, deci fără bani, bazat strict pe un schimb de produse și în final forță de muncă.
    Târziu am realizat că un astfel de sistem a și funcționat la scară mare, la nivel național cu câteva extinderi în relația cu alte state, dar nu împins până la nivelul final, utilizatorul și furnizorul de muncă, adică cetățeanul.
    În România Socialistă a funcționat cel mai mare sistem barter din lume !
    Un aspect pe care nimeni nu-l aduce în discuție, dar mai grav pe care nimeni nu-l observă, e faptul că în România Socialistă se dezvoltase unul dintre cele mai mari sisteme economice bazate pe barter. În toate rapoartele comerciale la nivel național dintre furnizori și beneficiari funcționa sau mai bine zis se perfecționase în timp un imens sistem de schimburi de mărfuri fără convertirea și reconvertirea acestora în valoarea lor în bani.
    Nu era un barter direct, ci unul cu multiple ramificații întinse în toată rețeaua națională de producție, servicii și consum. Așa cum am spus, existau și schimburi barter cu parteneri din afară.
    De fapt pot să spun fără să greșesc că doar în cazul exporturilor, dar nici aici în toate cazurile, și către cetățeni se foloseau plățile în bani.
    Probabil că ăsta a fost lucrul cel mai periculos pentru interesele ocultei , băncile și planurile lor de globalizare, pe care-l dezvoltase România.
    De ce e privit ca periculos un sistem economic bazat pe barter ?
    Pentru că barterul elimină complet banii, instrumentul lor de control și pentru că barterul poate scăpa ușor impozitării și dobânzii, adică sursa lor de câştig.
    E greu de implementat o platformă software cel puțin la nivel național în condițiile de azi. E nevoie de un echilibru între capacitățile de producție, care acum lipsesc și consum. E nevoie că ponderea să o aibă exportul (supraproducția) și nu importul (acoperirea incapacității de producție) . E clar că un factor la fel de important e și cel calitativ, deci nu numai cantitativ, dar și de calitate, competitiv, astfel încât produsele să fie cel puțin similare calitativ sau mai bune celor din import. Prin extinderea la scară globală a acestui sistem, probabil că cererea va determina producția doar pentru cele mai calitative dintre produse și chiar servicii.
    M-am jucat de asemenea și cu ideea unui stat virtual, cu ajutorul căruia să se dezvolte inițial o platformă virtuală a unei comunități ce se dezvoltă după alte reguli și principii, o variantă fluidă de creștere care să preia și să se adapteze și muleze din mers pe noi forme de reguli sociale. O comunitate care să acorde cetățenie ( virtuală inițial), în care fiecare să-și facă partea lui de treabă, să aibă acces la aceste schimburi virtuale de mărfuri. Când sistemul ar deveni perfect funcțional, s-ar putea face trecerea către un sistem real.
    Cu ceva timp în urmă am pus dintr-o suflare pe hârtie un astfel de sistem, care deși nu avea la bază un sistem informatizat de gestionare, mult mai simplu și funcțional spun eu.
    Adaug aici articolele și linkurile către acestea :


    STAUL VIRTUAL :


    ”Se poate începe de la comunităţi mai mici, dar suficient de mari pentru a se putea autosusţine. Apar şi aici destule probleme legate de locaţie şi de construcţia în sine a acestor comunităţi pentru că în exteriorul lor totul joacă după regulile cunoscute, iar până la finalizarea "construcţiei", din păcate trebuie să jucăm şi noi după muzica lor adică să cumpărăm terenul materiale, etc.

    Probleme administrative de independenţă, fiscalitate, legislaţie, cetăţenie, etc., face asta să fie destul de greu sau sau aproape imposibil.
    Din acest motiv cred că trebuie imediat speculat momentul prăbuşiri actualei orânduiri, pentru că nu o să pice doar ici colo, când pică pică în toată lumea.

    Ăsta e momentul ca să pornim "construcţia" Lumii Noi. M-am tot jucat o perioadă cu ideea de a face un"stat" virtual la care să adere diverşi cetăţeni de aici sau din toată lumea iar atunci când "statul" devine destul de numeros să începem să îl facem o constituţie sau o carte de principi, după care toţi "locuitorii" Să cedeze ca titlu pur simbolic proprieteatea lor (terenul) acestui stat, iar după să proclamăm acest stat drept un stat real, a cărei suprafaţă de teren este răspândită în bucăţele mici peste tot în lume şi a cărui cetăţeni primesc cetăţenia acestui stat şi se lor (terenul) acestui stat, iar după să proclamăm acest stat drept un stat real, a cărei suprafaţă de teren este răspândită în bucăţele mici peste tot în lume şi a cărui cetăţeni primesc cetăţenia acestui stat şi se supun normelor stat iar după să proclamăm acest stat drept un stat real, a cărei suprafaţă de teren este răspândită în bucăţele mici peste tot în lume şi ai cărui cetăţeni primesc cetăţenia acestui stat şi se supun normelor acestui stat, ieşind astfel de sub incidenţa legilor şi obligaţilor faţă de fostele lor state renunţând la cetăţenie, transferând"rolul" proprietăţilor, etc. Celelalte state să nu mai aibă nici o putere asupra cetăţenilor liberi ai noului stat. Dar şi asta e foarte greu de pus în practică sau ar trebuii să rămână la nivel virtual până când numărul cetăţenilor care aderă să fie majoritar faţă de cei care rămân agăţaţi de vechi.
    Deci, varianta de ridicare din cenuşa vechii lumi rămâne totuşi singura plauzibilă. Cu cât mai multe rămăşiţe ale părţi întunecate a vechi lumi, cu atât mai rău. Sper că am fost corect înţeles. Şi eu mi-aş dorii o trecere armonioasă către această lume. dar sunt conştient că toţi cei care au avantaje ale actualei lumi şi toţi cei care şi-au însuşit adânc în fiinţa lor aceste concepte greşite, vor face tot ce pot pentru a încurca schimbarea pentru a sabota nouă lume.”
    9 octombrie 2013 la 17:54
    https://www.facebook.com/leonard.chesca/posts/10217185414095890

    ”ALTERNATIVA DE ORÂNDUIRE FĂRĂ SISTEM MONETAR”:

    O utopie sau primul pas spre o lume mai bună !

    Banii

    Cu toţii cred că suntem de acord că banii au adus mai multe deservicii decât servicii umanităţii. Cred că înţelegem, chiar dacă târziu, cu toţii adevărul vorbei „ banii sunt ochiul dracului”. Bineînţeles că e foarte greu să concepem viaţa fără bani, doar nu vrem să ne întoarcem la troc. Nu cred că trebuie să intru aici în amănunte legate de cum banii au afectat (precum un virus), societatea modernă, dar şi mai grav cum au murdărit mii de suflete. Scopul acestui articol este de a căuta o soluţie pentru o viitoare comunitate locală mai întâi, urmată desigur după corecţiile de rigoare de extinderea noului sistem la scară planetară, care să funcţioneze fără sistem monetar. Fără bani, aţi înţeles bine, chiar dacă sunt mulţi cei care consideră asta o utopie.
    Sunt frământat de gândul acesta de ceva timp şi chiar cred că civilizaţia are mare nevoie de această schimbare radicală de paradigmă, pe lângă multe alte schimbări.
    Această idee, recunosc are nevoie de multe îmbunătăţiri şi completări pentru a putea fi implementată, dar în acest sens aştept de la dvs. noi propuneri, corecţii, completări, care să conducă în final către un proiect cât se poate de responsabil şi cu nete avantaje faţă de sistemul actual.
    Sunt multe idei în acest sens, de organizare şi funcţionare a oraşelor viitorului, aşa zisele „ comunităţi autoîntreţinere ”, capabile să-şi asigure singure (fără aport exterior) resursele, reciclarea reziduurilor, producţia de hrană, etc. Recunosc că implementarea tehnologiilor „ free energy ” o să însemne un mare pas înainte . Cred că aceste idei sunt de apreciat şi cu siguranţă vor forma baza viitoarelor comunităţi autoîntreținute fără sistem monetar.
    Să revenim totuşi la bani, cum putem exclude banii din mecanismul comercial şi totuşi ca să sistemul să funcţioneze . Odată cu excluderea banilor, cu siguranţă cancerul actualei societăţii va lua sfârșit, mă refer desigur la corupţie, şpagă şi toate derivatele lor.
    Conceptul pe care îl prezint în continuare vine ca o completare a comunităţilor bazate pe folosirea energiilor regenerabile, a tehnologiilor free energy, capabile de autoîntreţinere şi propune o soluţie de scoatere a unităţilor valorice (banilor) din viaţă şi conceptele noastre.
    Concept ” Comunitate Autoîntreținută fără Sistem Monetar ”
    Precizez că acest concept pleacă de la premiza că toţi oamenii, indiferent de orice catalogare, au aceleaşi nevoi de hrană, îmbrăcăminte, confort, etc. În nouă comunitate orice persoană are acces egal la hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, îngrijirea sănătăţii, etc. Nu cred că aici e corect să avem diferenţieri legate de diverse catalogări, necesităţile fiind aceleaşi pentru orice fiinţă omenească.
    Sistemul propus de fapt are mari asemănări cu un model mic deja verificat de ceva timp.
    E vorba de cunoscutul „Bufet Suedez”, dar unde nu plătim nimic pentru consumaţie.
    În această comunitate toate mărfurile şi serviciile sunt oferite cu acces gratuit şi nelimitat tuturor.
    Spre exemplu, să presupunem că producătorul de televizoare oferă produsele lui doritorilor, la liber, la fel şi producătorul de legume, de energie, etc. Astfel încât fiecare din lanţul de consum sau economic să aibă acces liber şi nelimitat la toate cele de trebuinţă. De fapt, fabrica de televizoare (care are angajaţi cu aceleaşi nevoi de trai), primeşte materia primă (componentele) în funcţie de necesar de la alte fabrici, bineînţeles care au şi ele angajaţi cu aceleaşi nevoi, iar produsele finale , televizoarele, sunt puse la libera dispoziţie celor care au nevoie. În orice domeniu lucrurile se petrec similar , inclusiv prestările de servicii. Cu siguranţă că la implementarea acestui sistem , vechile obiceiuri în prima fază vor epuiza instantaneu produsele oferite. Făcând o similitudine cu Bufetul Suedez, un proaspăt utilizator al acestui mod de servire, va depăşi cu mult necesarul lui de hrană, în prima zi, a doua zi, hai poate şi a treia zi, dar o să i se facă rău, nu o să mai poată mânca apoi câteva zile, iar după acesta „acomodare” cu siguranţă că-şi va reconsidera modul de consum de alimente şi va mânca doar cât are nevoie. În mod similar se va produce trecerea şi la sistemul propus de mine. Continuând exemplul cu televizoarele , în prima zi ia un televizor , a doua zi mai ia unul , dar cu siguranţă va realiza că nu-i sunt de folos atâtea televizoare. În acest sistem cu siguranţă că toţi oamenii vor avea de lucru, dar bineînţeles că vor avea şi tot ce au nevoie pentru o viaţă abundenţă.
    Cu siguranţă că mai sunt multe aspecte de pus la punct, dar consider că o viaţă abundentă va fi mult mai uşor de obţinut, chiar cu reducerea programului de muncă.
    Persoanele Autoîntreținute.
    Vom numi aşa orice persoană care e implicată în câmpul muncii, deci e angajată şi desfăşoară o muncă în cadrul sistemului.
    Persoanele autoîntreținute, indiferent de muncă pe care o desfăşoară ( în acest sistem orice muncă e privită ca fiind în folosul comunităţii) în baza statutului de persoană Autoîntreținută, are acces la orice produse şi servicii în cantitate nelimitată, în funcţie de nevoile ei şi ale familiei. Persoanele autoîntreţinute formează baza de progres a Comunităţii Autoîntreținute fără Sistem Monetar.
    Persoanele Autoîntreţinute fără Sistem vor desfăşura activităţi conform pregătirii şi pasiunilor lor, aceste activităţi fiind normate astfel încât să nu-i suprasolicite , astfel încât să se obţină randament maxim fără risipă inutilă de energie din partea lucrătorilor. Munca trebuie să se facă fără stres, în cele mai bune condiţii şi cu respectarea tuturor drepturilor fiinţelor umane.
    Cei care din diverse motive nu muncesc.
    • Cei care din motive întemeiate nu muncesc. Cu siguranţă că trebuie să respectăm principiul de la început conform căruia , orice persoană indiferent de diverse catalogări ( în acest caz, fără muncă) , are aceleaşi nevoi. Bun, putem gândi că orice persoană care munceşte (autoîntreținută), în baza unui document ce atestă asta , poate avea acces la orice produs, în cantităţi nelimitate (aici pot fi impuse nişte termene în care pot fi înnoite (înlocuite) produsele de lungă utilizare) . În lipsa documentului de autoîntreținut, persoana respectivă poate continua să aibă toate drepturile celor autoîntreținuți pentru o perioadă de timp, perioadă în care trebuie să facă demersuri pentru un nou loc de muncă.
    • Cei care refuză să muncească (puturoşii) şi cei care au depăşit perioada de timp pentru reangajare pot avea acces nelimitat la hrană, îmbrăcăminte, tot ce reprezintă strictă necesitate. La celelalte produse (ne vitale) , accesul fiind permis doar la produse utilizate (în centre de colectare) care au cel puţin uzura morală.
    Asistaţii social şi pensionarii de boală.
    Persoanele care se află în această nefericită situaţie , vor avea acces liber şi nelimitat precum toţi cei care muncesc. De asemenea, acces liber la toate medicamentele şi serviciile medicale necesare.
    Pensionarii de vârstă.
    Cu siguranţă că această categorie de oameni, datorită sistemului propus (nesolicitant), pot desfăşura, doar dacă doresc, diverse activităţi artistice (pictură , muzică, teatru) şi chiar să participe la diverse activităţi de implicare socială, care cu siguranţă vor aduce un plus de viaţă şi bucurie pentru ei. De asemenea accesul la tot ceea ce au nevoie se face similar cu cei care au statutul de persoană autoîntreținută.
    Randamentul muncii prestate.
    Un alt factor care trebuie avut în vedere este cel al randamentului muncii. Riscăm să obţină documentul de atestare că persoană autoîntreținută, persoane care au doar prezenţa în unităţile de muncă, randamentul lor fiind foarte scăzut. Pentru a preîntâmpina aceste comportamente, e necesar să avem normative foarte exacte pentru fiecare tip de activitate în parte. Astfel dacă o persoană nu poate atinge randamentul stabilit, trebuie să caute o activitate în care reuşeşte să obţină randamentul normat. Nu trebuie văzut prin normare, forţarea , munca sub presiune, ci doar valori de bun simţ, măsurate asupra celor care fac cu efort mediu respectivă activitate.
    Managementul producţiei (stocurilor)
    Producţia de bunuri trebuie să fie corelată cu cerinţele pentru respectivele bunuri, astfel încât stocurile de produse să fie limitate, iar în situaţii de supraproducţie, să se reorienteze activitatea de producţie. Spre exemplu: nu vom continua să producem televizoare dacă rafturile sunt pline, vom produce camere video pentru care cerinţele depăşesc stocurile. Deci nu producem de dragul producţiei, iar dacă piaţa produselor noastre e saturată pentru o vreme, personalul lucrător poate desfăşura alte activităţi în folosul comunităţii.
    Bunuri de folosinţă comună.
    Realizarea bunurilor de folosinţă comună, ceea ce numim acum investiţii, locale sau de stat, la scară mai mică (parcuri, parcări, piscine, etc.) sau la scară mai largă (şosele, aeroporturi, reţele de distribuţie, etc), vor fi realizate bineînţeles în acelaşi mod . Materia primă va fi asigurată de producători în mod gratuit, forţa de muncă neplătită (cu normative de randament), fiecare din cei implicaţi în acest lanţ având, în baza documentului de atestare că persoană autoîntreținută, acces liber la orice produs său serviciu de care are nevoie.
    Bunuri de folosinţa temporară.
    Cu siguranţă fiecare avem acasă diverse bunuri, cu precădere unelte, pe care le folosim foarte rar. În acest sens putem crea centre care să pună la dispoziţie astfel de bunuri, cu titlu de folosinţa temporară. Spre exemplu, diverse unelte, biciclete, chiar şi autoturisme (pentru cei care vin temporar în oraş cu avionul, etc.), locuinţe, remorci, tractoare, etc., destinate celor care au situaţii de moment şi pentru care nu se justifică deţinerea lor permanentă.
    Considerente ECO.
    Cu siguranţă aceste Comunităţi Autoîntreţinute fără Sistem fără Sistem Monetar, vor acorda o atenţie deosebită respectului faţă de natură, iar în acest sens toate activităţile din aceste comunităţi se vor baza pe tehnologiile nepoluante, agricultura bio, reciclarea deşeurilor, etc.
    Implementarea soluţiilor energetice nepoluante precum generatoarele de energie electrică eoliene, solare sau cu energia valurilor vor constitui principalele surse de energie. După perfecţionarea dispozitivelor cu funcţionare pe bază de free energy, aceasta va constitui principala resursă folosită.
    Se va acorda o atenţie deosebită sistemelor de purificare a apelor, a păstrării purităţii aerului a solului, etc.
    Flora şi fauna sunt parte a mediului nostru, astfel încât plantele şi animalele trebuie să primească o mare atenţie din partea noastră. Orice vietate are dreptul, pe care trebuie să îl respectăm de a-şi putea asigura hrana şi condiţiile de viaţă, iar dacă din diverse nefericite motive noi influenţăm habitatul lor, avem obligaţia de a asigura pentru ele hrana şi toate cele necesare. (ca o paranteză, nu putem împuşca urşii care vin în localităţile umane, de foame, cum procedăm acum, ci trebuie să le oferim hrana care cu siguranţă tot din cauza comportamentului nostru nu şi-o mai pot singuri asigura).
    Considerente morale.
    Cu siguranţă că o astfel de abordare, centrată pe binele oamenilor împreună cu tot ecosistemul din care facem parte, aduce şi vindecarea morală de care avem atâta nevoie. Toate activităţile vor fi desfăşurate pentru folosul întregii comunităţi, invidia nu-şi mai are locul aici, spiritul de echipă va înlocui lupta murdară dintre oameni, iar mulţumirea sufletească şi o viaţă abundentă va înlocui nemulţumirea şi lipsurile vieţii actuale.
    Continuare …
    Cu siguranţă că sunt multe alte aspecte de gestionat, cu siguranţă că acest concept trebuie îmbunătăţit, dar ştiu tot atât de sigur că împreună putem construi o lume a abundenţei, sănătăţii şi mulţumirii sufleteşti.
    Toţi cei care simţiţi că acest demers poate reprezenta începutul „ Lumii Noi ”, trebuie să aduceţi aportul vostru, prin soluţii, propuneri, noi idei.
    Aştept să participăm împreună la realizarea unui concept viabil, în armonie cu viaţa şi natura, care să ne ofere o viaţă fericită şi abundentă aşa cum cu siguranţă cu toţii ne-o dorim.”
    Un concept pentru o lume mai bună de,
    Leonard Cheșca 21 Aprilie 2013
    https://www.facebook.com/groups/noul.pamant/permalink/214079972075383/

    Leonard Chesca
    11 octombrie 2018

    Ctiți și :
    O povestioară despre gestionarea unei comunități autosustenabile cu ajutorul unui server social ":
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202260742308423&set=gm.2510145550 48591

    Un articol despre modul cum văd eu posibilă implementarea noilor tehnologi bazate pe energie liberă :

    Banii vor fi ultimul combustibil ars ! https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202081813355311&set=gm.2437335224 43361

    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •