Biserica Izvoarelor de Leac și minunile săvârşite de apa tămăduitoare

[latan.elena]

Biserica de la Merişani atrage mii de turişti anual

În localitatea Vâlcele, satul Crâmpotani, în mijlocul pădurii, se află Biserica Izvoarelor de Leac. Se spune că apa tămăduitoare a celor şapte izvoare, a vindecat mulţi suferinzi. În ziua sărbătorii creştineşti Izvorul Tămăduirii care va fi vineri 3 mai, sunt aşteptaţi aici mulţi credincioşi.



Biserica Izvoarelor de Leac a fost construită în mijlocul pădurii, pe dealul nimit „Valea Radului”. Din DN 7 C, şoseaua care leagă Piteştiul de Curtea de Argeş se face un drum la stânga. Lăcaşul sfânt a fost ridicat după ce Valerica Lungu, o femeie cu rădăcini în comuna argeşeană Merişani, a visat în mai multe luni la rând cum căuta o mănăstire. Tot în vis, un bărbat i s-a arătat şi i-a spus să ridice o biserică la „Izvoarele de leac”. Aşa a făcut iar cele şapte izvoare sunt împrăştiate în jurul lăcaşului sfânt, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 2003. Toate sunt amenajate ca nişte troiţe. Biserica a fost închinată Sfinților Calinic de la Cernica și Nectarie Taumaturgul.

Locul unde a fost ridicată biserica Izvorelor de Leac are o legendă în care se vorbeşte despre multe miracole săvârşite de apa tămăduitoare. Se spune că Mircea cel Bătrân, domnitorul care a decis să otrăvească apele din calea oştilor lui Baiazid, s-a retras împreună cu oamenii lui la izvoarele din „Valea Radului”. Aici au prins puteri şi au luptat cu eroism la Rovine. De o altă minune s-a bucurat o pustnică oarbă care trăia în pădurile unde se află izvoarele. Într-una din zile, ea s-a spălat cu apa tămăduitoare şi pe dată a început să se bucure de lumina zilei.



Credincioşii care merg la Biserica Izvoarelor de leac, respectă tradiţia potrivit căreia nu trebuie să vorbească deloc pe drumul parcurs până la destinaţie. Aceştia se roagă cu evlavie şi credinţă, beau apă din cele 7 izvoare şi vorbesc abia pe drumul de întoarcere. Astfel au speranţa că li se vor îndeplini rugăciunile. Obiceiul îşi are origine în urmă cu 100 de ani. Atunci un băiat mut era împreună cu tatăl său la muncă, pe câmpurile din apropierea pădurii. La un moment dat, tatăl l-a trimis să ia apă. Băiatul a îndeplinit dorinţa părintelui său, dar a băut şi el apă şi astfel s-a vindecat de muţenie.
Localnicii le spun celor care caută Izvoarele de Leac, că dacă există credinţă în Dumnezeu, ele pot vindeca boli de piele, oculare, digestive, paralizie sau cancer. Oamenii îşi vor găsi tămăduirea după ce se spală cu această apă din izvoare sau beau din ea.

Sursa:https://realitateadearges.net/biseri...-tamaduitoare/

[latan.elena]

Povestea bisericii cu şapte izvoare tămăduitoare ctitorite de o femeie. Mărturiile celor care s-au vindecat miraculos

Biserica Izvoarelor de Leac din comuna argeşeană Merişani este renumită pentru cele şapte izvoare tămăduitoare împrăştiate în jurul său. Locul a fost loc tainic de rugăciune, meditaţie şi tămăduire pentru mai mulţi domnitori români.

Locul unde se află biserica este mai degrabă un complex de izvoare, troiţe şi mici capele ortodoxe întins pe dealul numit "Valea Radului", în apropierea localităţii Vâlcele Crâmpotani, din comuna Merişani şi se află pe drumul naţional ce leagă între ele localităţile Piteşti şi Curtea de Argeş, la vreo şase kilometri de localitatea Vâlcele. Transmise pe cale orală, din generaţie în generaţie, sub forma de tradiţii locale, legendele despre acest loc sunt multe. Cele şapte izvoare tămăduitoare dintre copaci sunt împrăştiate în jurul bisericii închinate Sfinţilor Calinic de la Cernica şi Nectarie Taumaturgul din Eghina. Mai mult, pe o rază de un kilometru, de jur-împrejurul bisericuţei, se păstrează regula tăcerii. Oastea lui Mircea cel Bătrân l-a învins pe sultanul Baiazid după ce a poposit la izvoarele miraculoase Acest spaţiu, binecuvântat cu cele şapte izvoare tămăduitoare, ştiut din moşi strămoşi, a fost loc tainic de rugăciune, meditaţie şi tămăduire pentru înaintaşii noştri. Transmise pe cale orală, din generaţie în generaţie, sub formă de tradiţii locale, legendele despre acest loc sunt multe, însă tainic şi tămăduitor a fost acest loc pentru domnitorii Mircea cel Bâtrân, Vlad Ţepeş şi Mihnea Turcitul care, în drumul lor de la Mănăstirea Cotmeana, spre Mănăstirile Tutana, Curtea de Argeş şi mai departe, se opreau aici pentru rugăciune, meditaţie şi pentru a bea din apa izvoarelor. În lupta de la Rovine, Mircea cel Bătrân a otrăvit apele şi s-a retras la aceste izvoare unde apele i-au întărit pe oştenii săi, care ulterior au biruit oastea foarte numeroasă a sultanului Baiazid.

Mărturiile celor care s-au vindecat miraculos Alte legende amintesc de o pustnică oarbă care trăia pe aceste meleaguri. Atingându-se din întâmplare de apele unui izvor i-a revenit vederea. Minunea s-a petrecut şi cu Elisabeta Bădescu care, la 9-10 ani, şi-a pierdut vederea. Cu rugăciune la Bunul Dumnezeu, spălându-se cu apă de la izvoare, şi-a recăpătat vederea. Altă minune, încă vie în memoria bătrânilor locului, este istorisirea unui băiat mut care, arând cu tatăl său ogorul din apropierea pădurii, este trimis de tatăl său după apă. Copilul a ajuns la aceste izvoare, şi-a potolit setea şi, când s-a întors, tatăl a rămas uimit văzând că băiatul vorbeşte. Vindecarea unor boli de piele, paralizie, boli digestive şi cancer au făcut ca oamenii care au beneficiat de acestea să-i mulţumească Bunului Dumnezeu ridicând acest Sfânt Altar de închinare.

Ctitorul principal al bisericuţei din acest loc este o femeie, Valerica Lungu. Într-o carte scrisă acum câţiva ani, ea mărturisea: "Intrând pe Valea Radului, unde se află "pârâul de leac", intri parcă îin "ţinutul primordial", pus spre conservare. Unele tradiţii sunt precreştine: aici oamenii se întâlneau în mare tăcere, în templul tăcerii, cu Îngerul Pământului, care din izvorul divin dădea apa Îngerului Apei, pentru sănătatea lor, apoi Îngerul Aerului o ridica deasupra lumii, dăruind-o Îngerului Focului, care o dădea Soarelui, pentru a-i păstra moleculei nemurirea în Inima Universului."Pe la sfârşitul anului 1998, doamna Valerica Lungu, originară de pe aceste meleaguri, a avut un vis în care căuta o biserică. Repetându-se de mai multe ori visul, după câteva luni, tot în vis, un bărbat i-a spus ca la izvoarele de leac să facă o mânăstire. Mai apoi, primind binecuvântarea duhovnicului şi a ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, femeia s-a apucat de lucru. Pe 4 august 2003 s-a pus piatra de temelie la biserica cu hramul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica şi Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul din Eghina. Mai apoi, în ziua de 25 septembrie 2004, Preasfinţitul Calinic al Argeşului şi Muscelului, însoţit de un sobor de slujitori şi credincioşi din toate zonele, a săvârşit slujba de sfinţire. Credincioşii păstrează tăcerea pe toată durata drumului de la biserică la izvoare Potrivit obiceiului locului, credincioşii care vin să ia apă de la aceste izvoare păstrează tăcerea pe toată durata drumului de la biserică la izvoare şi înapoi. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, născut în ziua de 7 octombrie 1787, în Bucureşti, a fost un neobosit ctitor, restaurator şi organizator de biserici, binecuvântat de Dumnezeu cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni. Pentru curaţia vieţii sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca acesta să fie trecut în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire pe 11 aprilie. Sfântul Nectarie din Eghina, născut în ziua de 1 octombrie 1846, la Silivri, Tracia, şi trecut la cele veşnice în ziua de 8 noiembrie 1920, la Atena, a fost episcop de Pentapole şi ctitor al Mânăstirii Sfânta Treime din insula Egina. La data de 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul şi l-a proclamat sfânt al Bisericii lui Hristos, cu zi de pomenire pe 9 noiembrie.