Muntele are leac pentru toate bolile!




Cura de altitudine e o sursă de sănătate pentru bolnavi, dar şi pentru cei care vor să-şi fortifice organismul * Īnălţimea pīnă la care e bine să urcăm depinde de afecţiunea pe care vrem s-o vindecăm *
Muntele este un factor de călire a organismului, de profilaxie a multor boli şi chiar de vindecare a lor. Aduce beneficii sănătăţii generale, īn special celei psihice. Medicina alopată, dar şi cea naturistă, au descoperit virtuţile tămăduitoare ale climatului montan. Aerul de munte este intens ionizat, curat şi extrem de benefic suferinzilor de afecţiuni respiratorii. Muntele e un cadru ideal de mişcare, indiferent de vīrstă mersul pe jos revitalizează organismul, īl curăţă de deşeuri şi optimizează activitatea organelor interne. Ciripitul păsărilor, mirosul de răşină, apa pură, liniştea īnălţimilor sīnt atīt de benefice, īncīt muntele este considerat factor de longevitate.
Şi cum munţii sīnt la doi paşi de Braşov, puteţi oricīnd să vă īncărcaţi de energie şi sănătate prin drumeţii pe cărări de munte. Īnainte de a porni pe munte īnsă, e bine să facem un control medical, pentru a şti care sīnt indicaţiile şi contraindicaţiile unei astfel de terapii complexe, care īmbină factorii de climă cu cei alimentari, exerciţiul fizic şi relaxarea psihică. Trebuie ştiut că, īn munţi, la fiecare 100 de metri pe verticală, temperatura aerului scade cu 5 grade iarna şi 7 grade vara, iar presiunea atmosferică a aerului scade cu 10-12 cm Hg.

Sursă de longevitate

Măcar la sfīrşitul săptămīnii ar trebui să ne bucurăm de avantajele climatului natural asupra propriului organism. Īnainte de a porni pe munte īnsă, e bine să facem un control medical, pentru a şti care sīnt indicaţiile şi contraindicaţiile unei astfel de terapii complexe, care īmbină factorii de climă cu cei alimentari, exerciţiul fizic şi relaxarea psihică. Efectele sīnt deosebite, drumeţia pe munte reface forţele şi creşte capacitatea de muncă, iar frumuseţile decorului montan, indiferent de anotimp, oferă trăiri unice, care elimină stresul. Trebuie ştiut că, īn munţi, la fiecare 100 de metri pe verticală, temperatura aerului scade cu 5 grade iarna şi 7 grade vara, iar presiunea atmosferică a aerului scade cu 10-12 cm Hg. Pe līngă aceste modificări, radiaţiile solare, mişcarea aerului şi vegetaţia montană formează un complex de factori biometeorologici care īşi pun amprenta asupra organismului uman. De aceea, este bine să ştim de la specialist pīnă la ce īnălţime putem urca pentru a ne revitaliza, şi nu a transforma ascensiunea īn factor de risc.

Aerul, un medicament complex

Mirosul specific al pădurilor de conifere e extrem de benefic pentru sănătate. Aromele muntelui sīnt substanţe provenite din vegetaţie şi au rolul de a o proteja de dăunători. Se numesc fitoncide. Practic, aerul cu fitoncide e īncărcat de medicamente. Aşa se explică de ce persoanele bolnăvicioase, sensibile, atunci cīnd ajung la munte īşi revin văzīnd cu ochii, iar organismul inhalează substanţe care combat bacteriile, virusurile, ciupercile parazite. Aerul din preajma fīneţelor şi pajiştilor īnflorite este stimulent hormonal, revigorant, şi se spune că īntinereşte. Ionii negativi sīnt molecule de oxigen din aer care au căpătat sarcină electrică negativă. Au viaţă foarte scurtă, de numai un minut, şi au fost supranumiţi şi vitaminele aerului, deoarece stimulează şi armonizează majoritatea proceselor vitale, dar şi pe cele din sfera psihicului şi a emoţionalului. Īn prezenţa acestor ioni, sistemul imunitar este extrem de activ, asimilaţia se reglează de la sine, circulaţia sanguină se intensifică, īn timp ce procesele de regenerare sīnt stimulate. Pe crestele īnalte de munte, mai ales acolo unde sīnt păduri de brad, līngă cascade, concentraţia de ioni negativi creşte pīnă la 4.000/cm3. Īn prezenţa acestor ioni, sīntem mai bine dispuşi, mai atenţi, mai vigilenţi, mai creativi.

Oxigenare din plin

Carpaţii fiind acoperiţi cu păduri, compoziţia aerului din zona lor variază foarte mult. De la ora 10,00 şi pīnă seara, aerul este foarte bogat īn oxigen. Prin urmare, īn această perioadă, chiar şi respirīnd normal, oxigenarea va fi mult mai intensă. Practic, avem parte de aşa-zisa oxigenoterapie. Mai ales īn timpul ascensiunilor montane, cīnd respiraţia este mai intensă, această oxigenare va fi extraordinar de bună. Aportul suplimentar de oxigen va determina o īntărire a sistemului imunitar, o intensificare a proceselor de digestie şi eliminare, o echilibrare endocrină. De asemenea, vom căpăta tonus psihic şi mental şi vom avea spontan o stare de bună dispoziţie şi vioiciune. Seara, mai ales după ora 22,00, īn preajma pădurilor de munte creşte conţinutul de dioxid de carbon īn detrimentul celui de oxigen. Consecinţa va fi respiraţie amplă şi mai regulată, un fel de gimnastică respiratorie spontană. Va apărea şi o stare de relaxare şi somnolenţă.

Băi de soare

Baia de aer se face exact ca cea de apă, īn costum de baie, aşa īncīt o suprafaţă cīt mai mare a corpului să intre īn contact direct cu aerul. Durata e de 15-30 de minute, timp īn care vom sta īn picioare, aşa īncīt briza montană să ne cuprindă cīt mai bine. Efectele sīnt uimitoare, mai ales pentru cei care au probleme de circulaţie sau dermatologice. Aerul de munte, mai ales cel din preajma torentelor de munte şi a cascadelor, intens ionizat negativ şi răcoros, bogat īn oxigen, stimulează circulaţia sanguină, face ca infecţiile cutanate să se retragă, creşte rezistenţa naturală a organismului la variaţiile de temperatură. Arsurile, de exemplu, se vindecă de două ori mai repede īn zonele intens ionizate negativ, iar pericolul de infecţie scade considerabil, īn timp ce cicatrizarea este mai estetică. Soarele de munte este foarte puternic, mai ales īn ultimul deceniu, de cīnd pătura de ozon s-a redus. Se recomandă ca plaja să se facă din mers sau īn picioare, aşa īncīt razele soarelui să atingă corpul oblic, pentru ca efectul să fie moderat. Orele ideale sīnt īntre 9-11 şi 17-19, cīnd soarele este mai blīnd. Pe līngă bronzul de munte, care este extrem de rezistent, baia de soare elimină din surplusul de greutate, īntăreşte oasele şi dantura, măreşte rezistenţa pielii la infecţii.

O oază de linişte

Lumina din zonele de munte este un factor terapeutic pe care foarte puţini īl cunosc. Oamenii de ştiinţă au observat că pe pielea umană există mii de terminaţii nervoase fotosensibile. Atunci cīnd sīnt expuse la lumină puternică, cum este cea de la munte īn zilele senine, stimularea acestor receptori ne face să fim tonici, creativi, plini de viaţă. Mersul prin pădure, unde luminişurile alternează cu zonele īntunecoase, e un adevărat duş scoţian de lumină, care ne scoate din amorţeală. Īn sfīrşit, muntele oferă o benefică terapie prin tăcere atīt de necesară celor ce trăiesc īn aglomeraţii urbane. Liniştea pădurii reglează procesele nervoase, face somnul odihnitor, calmează procesele mentale şi emoţiile. Persoanele surmenate, expuse la stres intens, care se confruntă cu stări de nelinişte, nervozitate ori iritare, ar trebui să īncerce efectele binefăcătoare ale liniştii muntelui.

Aerosoli naturali

La munte, putem beneficia de aerosoli naturali. E vorba de acei aburi care se ridică vara deasupra pădurilor de brad, pin sau molid. Sīnt de fapt uleiuri volatile, eliberate īn cantităţi impresionante īn atmosferă. Pe micile particule de ulei volatil se condensează o peliculă fină de apă, iar acest amestec capătă o sarcină electrică, cu efect dinamizant, Aerosolii, ajunşi īn plămīni şi īn arborele bronşic, străbat rapid straturile superficiale şi pătrund īn profunzime. Ei sīnt un adevărat elixir pentru cei sensibili la răceli şi care pe perioada anotimpului rece au permanent probleme respiratorii. Aerosolii din zona de munte au, de asemenea, efecte calmante, revigorante, avīnd o acţiune extrem de binefăcătoare asupra persoanelor stresate, surmenate intelectual, obosite. Dintre afecţiuni, aerosolii sīnt extrem de eficienţi īn tratarea astmului bronşic, īn formele alergice (cei din pădurile de brad şi pin), a bronşitei cronice, a pneumoniei recidivante şi a TBC-ului, rinitei, sinuzitei, amigdalitei.

Ulcerul se tratează la 600 de metri

Īntre 300-400 m şi 600-800 m este climatul de podiş şi deal care este blīnd, sedativ. De aceea, e recomandat īn tratarea nervozităţii, insomniei, gastritei hiperacide şi a ulcerului, hipertiroidiei īn fază incipientă. S-a observat o reducere a frecvenţei crizelor de litiază biliară şi renală. Staţiuni unde puteţi beneficia de aceste efecte sīnt Băile Herculane, Borsec, Olăneşti, Sovata, Călimaneşti-Căciulata. La poalele munţilor, la 600-800 m, se constată o liniştire a psihicului, asimilaţia organismului fiind foarte bună. Īntre 500-600 m şi 800-1.200 m, se află climatul subalpin, care este ceva mai rece, dar are efecte tonifiante şi stimulante remarcabile. Este indicat persoanelor obosite, astenice, care au nevoie de regivorare rapidă. Dintre boli, aici se vindecă cele pulmonare (bronşită, astm, TBC), anemia, hipertensiunea īn fazele incipiente, ulcerul gastric īn faza nedureroasă. Staţiunile Poiana Braşov, Sinaia, Buşteni, Cheia, precum şi oraşele Cīmpulung Muscel şi Braşov beneficiază de acest tip de climat, care este īnsă contraindicat īn afecţiunile cardiace grave, īn faza acută a bolilor gastrice, biliare, renale, precum şi a celor cu manifestari febrile.

La 1.200 de metri se vindecă TBC-ul

Dacă urcaţi pīnă la 1.200 de metri, veţi beneficia de ameliorări a mai multor disfuncţii: stări nevrotice, anemii uşoare, afecţiuni pulmonare, hipertiroidie, convalescenţă. Totuşi, simpla expunere la o astfel de altitudine nu este suficientă pentru a obţine efectele dorite. Este necesar un program de activitate fizică, cuprinzīnd alergări, mers zilnic pe jos (1-2 ore), gimnastică şi jocuri sportive. Īntre 1.200-1.800 m este climatul alpin specific Munţilor Bucegi, Piatra Craiului, Ceahlău, Făgăraş, Rodnei, Retezat, Piatra Mare, Lacul Roşu. Aceste altitudini sīnt contraindicate persoanelor cu astm bronşic. Īn schimb, celor anemice, suferinde de TBC sau de infecţii pulmonare recidivante, astenice, care nu au un somn odihnitor, anxioase, acest climat le prieşte. La o altitudine de peste 1.500 m, chiar şi cei sănătoşi obosesc, iar celor care suferă de hipertensiune arterială, nevroză, insuficienţă hepato-renală, stare febrilă, le este interzisă o astfel de ascensiune. Climatul alpin acţionează benefic şi pentru cei bolnavi de tuberculoză osteoarticulară, ganglionară, precum şi īn cea pulmonară, dacă leziunile sīnt pe cale de vindecare, rahitism, astm bronşic, anemiile feriprive, sechelele după pleurezii sau pneumonii. Cura montană de altitudine mică nu e indicată copiilor sub 3 ani, chiar dacă sīnt sănătoşi.

Supraponderalii să urce cīt mai sus

Peste 1.800 m, climatul devine foarte aspru, fiind contraindicat persoanelor bolnave. Pentru cei sănătoşi, se dovedeşte un mijloc de călire extraordinar. Īn acest climat se pregătesc sportivii de performanţă, persoanele care vor să elimine rapid consecinţele sedentarismului şi să-şi recīştige tonusul. Puteţi beneficia de acest climat la cabanele din Munţii Făgăraş, Bucegi, Caraiman, Ceahlău, Piatra Mare. Oamenii de ştiinţă au descoperit că, la īnălţimi de peste 1.800 m, slăbim foarte uşor, iar organismul cunoaşte procese de fortificare extrem de intense. Cura montană la altitudini de 1.800-2.400 m este indicată pentru persoanele care suferă de obezitate fără componentă endocrină, anemii primare, hipotiroidism. Dar e contraindicată celor bolnavi de orice boală cardiacă, reumatism, afecţiuni neuropsihice şi boli endocrine. Copiilor de 5-6 ani le e interzisă.

Echilibru īn mijlocul naturii

Altitudinea stimulează arderile metabolice interioare şi creşte pofta de mīncare. Favorizează creşterea frecvenţei respiratorii, iar atunci cīnd există şi scădere barometrică, prin scăderea concentraţiei de oxigen este stimulată īnmulţirea globulelor roşii, benefică īn convalescenţe şi anemii. Uscăciunea aerului, transparenţa aerului, verdele pădurilor, seninul cerului, abundenţa radiaţiilor ultraviolete īn condiţii cīnd soarele este mai slab, cum e cel de altitudine, sīnt tot atītea motive pentru a frecventa o staţiune de munte. Climatul de munte, tonic stimulant, elimină stresul, determinīnd mobilizarea mecanismelor de adaptare. Se produce o echilibrare a activităţii sistemului nervos central şi vegetativ, sīnt stimulate hematopoieza şi procesele imunobiologice. Parfumul degajat de florile de munte stimulează şi revigorează īntregul organism. Sănătoşi, convalescenţi sau bolnavi, oamenii fac bine alegīnd să meargă pe munte.

Terapia cu arbori

* Muntele īnseamnă pădure, iar fiecare specie de copac are un anumit efect asupra organismului. Cercetările ultimilor ani au arătat că tratarea bolilor cu ajutorul dendroterapiei (terapie prin intermediul copacilor) are efecte benefice asupra sănătăţii. Iată care sīnt acestea:
– Mesteacănul – alungă stresul.
– Stejarul – nu e recomandat celor iritaţi, nervoşi.
– Pinul – preia orice depresie, şoc emoţional.
– Arţarul – relaxează şi armonizează īntregul organism.
– Frasinul – stimulează reculegerea şi meditaţia.
– Castanul sălbatic – stimulează imaginaţia
– Teiul – dă senzaţia de pace interioară
– Salcia – alungă durerile de cap.
– Plopul – alungă oboseala.
– Plopul tremurător – alungă durerea de măsele.
– Arinul ne scapă de crize biliare.

Medicamentele copacilor

* – Pinul. Mugurii expectoranţi sīnt utilizaţi la fabricarea medicamentelor pentru căile respiratorii. Extractele din răşini sīnt eficace contra reumatismului, gutei şi a bolilor de piele. Conurile verzi şi acele se găsesc ca extracte īn numeroase săruri de baie.
* – Ulmul. Este bun contra afecţiunilor pielii. Frunzele sale au putere cicatrizantă şi antiinflamatoare. A doua scoarţă, recoltată primăvara de pe ramurile tinere are calităţi astringente şi e recomandată pentru tratarea dermatrozelor şi reumatismului.
* – Mesteacanul. Seva este folosită īn Suedia la fabricarea de zahăr şi vin. Īn Rusia se prepară bere, īn Franţa vin spumos. Scoarţa sa este febrifugă, diuretică şi stimulează digestia. Infuziile din frunze de mesteacăn sīnt eficace contra gutei, reumatismului şi calculilor renali, mugurii activează secreţia biliară.

* – Frasinul. Sub formă de infuzie, tratează reumatismul articular, guta şi colicile renale. Seminţele sīnt renumite pentru calitatea diuretică, iar scoarţa ramurilor este febrifugă.
* – Castanul. Din făina de castane se fabrică pīine. Frunzele au acţiune sedativă asupra organelor respiratorii şi pot vindeca bronşitele şi reumatismul. Folosită ca infuzie, scoarţa sa are proprietatea de a scădea temperatura. Castanul prezintă proprietăţi bacteriostatice.
* – Stejarul. Frunzele, ghindele, scoarţa sīnt bogate īn substanţe active şi au proprietăţi astringente şi tonice. Se foloseşte contra diareei, dizenteriei, hemoragiilor. Pudra de scoarţă opreşte hemoragiile nazale.
* – Teiul. Este un bun depurativ. Efectele sale hipotensive şi antispastice realizează un excelent remediu contra stresului şi oboselii. Bebeluşilor prea neliniştiţi li se fac chiar băi cu tei. Pe timpul iernii, florile sale sīnt utile īn cazul gripei şi durerilor sciatice.
* – Salcia. Salicina conţinută de frunzele şi scoarţa sa este precursorul aspirinei de astăzi. Reduce febra şi durerea de cap. Mugurii au efect sedativ.

Sursa:
http://inspira-te.com/lifestyle/munt...igOOCAEeQ9FG7Q