Rezultate 1 la 4 din 4

Subiect: Cum ne vindecăm cu terapia prin îmbratisatul copacilor !

  1. #1
    Senior Member Avatarul lui obi
    Data înscrierii
    23.06.2015
    Locație
    Craiova
    Posturi
    1.024

    Cum ne vindecăm cu terapia prin îmbratisatul copacilor !

    Cum ne vindecăm cu terapia prin copaci şi ce trebuie să evităm. Copacii vampir şi rolul lor în dendroterapie



    S-a stabilit ştiinţific că fiecare copac are un bioritm al său, cu ore de repaus si ore de maximă activitate biologică. Oamenii îşi pot ameliora starea de sănătate cu ajutorul copacilor, însă nu oricum, ci prin alegerea atentă a acestora şi terapii limitate în timp.

    Termenul dendroterapie provine din grecescul ”dendro”, care înseamnă copac, şi înseamnă terapie prin copaci. Dendroterapia se practică de mii de ani, nimeni neputând să-şi asume descoperirea acestei terapii, ci doar rafinarea ei. Un institut din Marea Britanie a analizat câmpul electromagnetic al copacilor cu aparatură de specialitate, constând că aceştia acumulează energie din exterior şi au propriul câmp bionergetic.
    Institutul pentru Tehnologia Informaţiei din Moscova a descoperit, la rândul său, că fiecare copac emite o radiaţie electromagnetică slabă, iar când aceasta rezonează cu o persoană, se formează o compatibilitate între ei, iar interacţiunea prin îmbrăţişare cu acel arbore poate avea efecte benefice pentru sănătatea celui în cauză. ”Dendroterapia este de dorit să fie aplicată în ceea ce priveşte gândurile, emoţiile şi corpul fizic al unei persoane.

    Încă de acum 2.500 de ani, coaja de salcie era mestecată de oameni pentru că ea conţine salicilină, o aspirină naturală altfel spus, deoarece reducea febra şi inflamaţiile.
    Un copac transmite din energia sa celui care îl îmbrăţişează, dar îl ajută şi prin oxigenul pe care îl produce, prin parfumul florilor sale”, explică psihologul Stelian Chivu.
    Influenţa de paralizare a copacilor Conform psihologilor care au cercetat fenomenul, între om şi copac se pot stabili trei tipuri de influenţă: de paralizare, care contribuie la dezumflarea tumorilor, înlătură durerile de dinţi si pe cele provocate de radiculită (inflamaţie a rădăcinilor nervoase), de alimentare cu energie, care creşte imunitatea organismului în faţa bolilor, normalizează presiunea sanguină şi înlătură durerile din zona inimii si, ultima influenţă, cea neutră, atunci cand energia rămâne constantă. ”Sunt trei categorii de copaci: copacul donor, care oferă energie, copacul captator, numit şi copac vampir, care îţi ia din energie, şi copacul neutru.
    Este recomandat ca persoanele care se simt devitalizate, dar şi cele anxioase şi depresive, să îmbrăţişeze copaci donori. Şi copacii captatori pot fi benefici pentru sănătate, fiind recomandaţi persoanelor hipertensive sau care sunt extrem de agitate mental, emoţional şi fizic”, detaliază psihologul Stelian Chivu.
    Cercetătorii au stabilit că interacţiunea cu un copac devine treptat energetică şi emoţională, el transformându-se într-un prieten în adevăratul sens al cuvântului.
    Comunicarea cu un pom poate ameliora starea de sănătate, dar îi poate şi dăuna. Aşa cum există arbori ce pot oferi energie pozitivă, există şi copaci care transmit energie negativă. Unii ne atrag, altii, dimpotrivă, sunt neplăcuţi, resping, sperie şi produc emoţii negative.


    Arbori cu energie pozitivă ”Practic dendroterapia cu grupuri mari de persoane, dar înainte de a face acest lucru, stabilesc tipologia celor din grup, în funcţie de care le recomand să îşi aleagă un copac pe care să îl îmbrăţişeze sau le sugerez eu un arbore. Am sesizat că persoanele care au îmbrăţişat aşa numiţii copaci donori, s-au simţit mai înrădăcinate, mai puternice şi chiar au intrat într-o rezonanţă cu acei arbori.
    Ce se întâmplă de fapt?
    Copacii preiau apa şi mineralele din pământ şi le transformă în energie, pe care o direcţionează către ramuri, frunze, flori şi fructe. Oamenii au tendinţa ca gândurile şi stările negative pe care le au să le depoziteze în zona abdominală şi în picioare, însă prin îmbrăţişarea unui copac, aceste energii negative sunt alchimizate, transmutate”, explică psihologul Stelian Chivu.
    Adesea se întâmplă ca oamenii care se întorc de la o simplă plimbare prin parc să nu se simtă proaspeţi sau plini de viaţă, ci să aibă dureri de cap şi să fie foarte obosiţi.

    În urma cercetărilor, s-a stabilit că arborii cu energie negativă sunt plopul, molidul, bradul, platanul, mălinul, iar la polul opus se afla mesteacănul, mărul, stejarul, considerat şi regele pădurilor, pinul, arţarul, teiul, frasinul şi salcia.
    Afecţiunile pe care le tratează dendroterapia Dacă aveţi o stare mentală proastă sau o despresie, este recomandat să îmbrăţişaţi un stejar sau un frasin. Specialiştii recomandă ca, dacă îmbrăţişaţi un copac donor, să o faceţi pentru maxim 15-20 de minute, iar dacă copacul este captator de energie, interacţiunea cu el să nu dureze mai mult de 2-3 minute.

    Terapia ar trebui să dureze minim o săptămână, însă aceasta se adaptează de la persoană la persoană. ”Boala se instalează în corpul nostru pentru că avem un management prost al informaţiilor pe care le primim, a energiei vitale a propriului organism, însă în cazul unui copac această problemă nu există, pentru că el are o gestiune perfectă a propriei energii.
    Ştie cum să o dozeze şi unde să o trimită pentru a se menţine sănătos o perioadă cât mai lungă de timp. Prin interacţiunea cu copacii, care se face prin îmbrăţişare, ei ne transmit şi nouă o parte din energia lor şi acest management, această structurare a energiei pe care o au”, punctează psihologul Stelian Chivu.
    Terapia prin copaci poate atenua durerile de cap, înlătură efectele stresului, accelerează metabolismul, stimulează activitatea inimii, creşte imunitatea, normalizează tensiunea arterială, combate procesele inflamatorii şi măreşte cantitatea de oxigen din creier.

    https://adevarul.ro/locale/galati/cu...af4/index.html
    Ce facem pentru noi moare cu noi, ceea ce facem pentru altii, pentru lume, ramane nemuritor! Albert Pine
    Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul. Mihai Eminescu
    „Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” Mark Twain!

  2. #2
    Senior Member Avatarul lui obi
    Data înscrierii
    23.06.2015
    Locație
    Craiova
    Posturi
    1.024
    Imbratisatul copacilor, tehnica prin care scapi de stres si de anxietate




    Îmbratisatul copacilor este o modalitate foarte cunoscuta in Asia, in mod special in Japonia prin care oamenii scapa de stres, anxietate. Astfel capeti mai multa energie, putere dar si liniste in acelasi timp. Aceasta tehnica poarta numele de „Forest therapy”.

    Imbratisatul copacilor iti ofera linistea de care ai nevoie pentru a te pune pe picioare dupa o zi agitata. Natura ne-a fost dintotdeauna alaturi.
    Ne-a ajutat si ne-a oferit din roadele ei, ne-a hranit, ne-a vindecat si inca o face. Minunat ar fi sa stim si noi sa ii oferim macar jumatate din tot ceea ce ne ofera ea.
    Sa o ingrijim, sa o curatam, sa o iubim.
    Dar natura tot ne iubeste, ne oferta tot ceea ce are ea mai de pret, adica viata.
    Sunt zile in care cu totii ne simtim storsi de energie, stresati, plini de anixietate, ganduri, efectiv incarcati si pe cale sa explodam de griji, ganduri, dureri de cap, avem o sanatate subreda.
    Va spun din propria experienta, imbratisatul copacilor te aduce pe linia de plutire.
    S-a dovedit stiintific ca mersul in natura (descult daca se poate), imbratisatul copacilor iti imbunatatesc considerabil starea psihica si de multe ori chiar si pe cea fizica.
    Asa cum ziceam, in Japonia aceasta este o tehnica foarte folosita pentru a te relaxa, pentru a scapa de stresul zilei si pentru a iti mentine o stare buna de sanatate.
    Daca suferi de migrene, mersul in natura, in parc sau in padure si imbratisatul copacilor cat mai des, te ajuta sa iti ameliorezi migrenele.
    Mersul descult pe iarba, pe pamant si imbratisatul copacilor in acelasi timp te incarca cu energie, te conecteaza cu pamantul.
    Prin talpi ti se scurge energia negativa acumulata si totodata te incarca cu energia pamantului.
    De asemenea imbratisatul copacilor, te ajuta sa te relaxezi iar prin palme sa te incarci cu energia copacilor si cu puterea lor.



    Poti efectiv sa imbratisezi copacul si sa stai cu palmele lipite de el.
    Daca ai cum sa te si descalti, ar fi perfect.
    Goleste-ti mintea. Inspira si expira, asculta doar natura, vantul, pasarile, orice auzi. Simte sub picioarele tale iarba si pamantul.
    Roaga natura sa te ajute pentru a te deconecta.
    Roaga copacul pe care il imbratisezi sa iti ofere din energia lui, din invatamintele lui.
    Mai poti proceda astfel: inchide ochii si lipeste palma dreapta de copac iar palma stanga pune-o in dreptul plexului solar (stomac).
    Prin palma dreapta vei prelua din energia copacului iar prin palma stanga se va scurge energia in plexul solar.
    Concentreaza-te asupra palmelor si vizualizeaza cum acea energie iese din copac, intra in palma ta dreapta, ajunge in palma stanga, iese din ea si intra in plexul solar.
    Iti curata plexul si totodata aceasta energie se scurge in tot corpul tau. Iti curata intreg organismul, aura.
    Redevii linistit, bataile inimii sunt normale, gandurile au disparut.
    Talpile vibreaza odata cu pamantul. Devii unul(a) cu natura.
    La final deschide ochii, multumeste-i copacului, naturii si Divinitatii pentru tot ajutorul oferit.
    Se poate intampla ca in timp ce stai relaxat(a), lipit(a) de copac, sa iti vina ganduri ca raspuns la intrebarile pe care ti le-ai pus cu privire la o situatie din viata ta.
    Asculta-le. Sunt mesaje pentru tine.
    Alege pentru aceste momente un loc cat mai retras, daca este parc sa nu te vada nimeni, pentru a putea sta relaxata(a), pentru a te putea deconecta real.
    Sa nu stai cu gandul ca te vede cineva ca imbratisezi un copac si ca ce o zice.
    Da, facem asta. Ne preocupa prea mult ce zic ceilalti.
    Pas cu pas, scapam noi si de asta.
    Dar pana atunci si mai ales pentru a sta in liniste, pentru a te putea deconecta si conecta in acelasi timp, stai undeva unde sa nu te deranjeze nimeni.

    https://www.irinelgalasiu.ro/2018/09...r-scapi-stres/
    Ultima modificare făcută de obi; 13.02.2020 la 22:20.
    Ce facem pentru noi moare cu noi, ceea ce facem pentru altii, pentru lume, ramane nemuritor! Albert Pine
    Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul. Mihai Eminescu
    „Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” Mark Twain!

  3. #3
    Senior Member Avatarul lui obi
    Data înscrierii
    23.06.2015
    Locație
    Craiova
    Posturi
    1.024
    Terapia surprinzatoare care te ajuta sa-ti imbratisezi emotiile


    Ti s-a intamplat vreodata ca dupa o plimbare de cateva ore prin padure sa nu te simti epuizata, ci dimpotriva, revigorata? Asta se intampla datorita energiei pe care copacii o transmit.


    Terapia se numeste silvoterapie si este cunoscuta de mii de ani pentru prevenirea si ameliorarea unor afectiuni fizice, psihice si emotionale. Am vrut sa stiu mai multe despre puterea vindecatoare a naturii de la Ruxandra Constantina, medic apifitoterapeut. Sper sa iti fie de folos informatiile primite.


    Imbratisatul copacilor, o terapie sanatoasa

    Cel mai simplu mod prin care te poti bucura de energia copacilor este sa iesi cat mai mult timp in natura. In plus, imbratiseaza un copac de fiecare data cand ai ocazia, chiar daca iti pare ciudat la inceput. Foarte multe studii au aratat ca acest obicei este un bun remediu anti-depresie, stres si dureri de cap. In Japonia exista chiar un program national numit Shinrin-Yoku, prin care japonezii sunt incurajati sa petreaca mai mult timp in preajma copacilor. Nu trebuie sa mergi pana in Japonia ca sa te bucuri de o „baie in natura”, ci o poti face intr-una din padurile apropiate de casa ta.
    Puterea terapeutica a copacilor

    Pe de alta parte, silvoterapia inseamna si folosirea „scoartei, a frunzelor si semintelor in scopuri profilactice si curative, atat ca tratament intern – sub forma de decoct, macerat, tinctura, gemoterapie, cat si extern – cataplasme, unguente si bai”, imi spune dr. Ruxandra Constantina.


    Bradul
    Scoarta de copac este un bun antiinflamator si este recomandata in bolile degenerative reumatismale si infectiile respiratorii de sezon. „Extern, se pot face bai locale cu decocot din ace de brad. Unguentele si cremele sunt deosebit de utile in caz de artroze, dureri articulare si musculare”, explica medicul.
    Infuzia si siropul din muguri de brad au efecte expectorante, vitaminizante, revigorante si antianemice. In schimb, uleiul esential de brad este un bun antiinflamator si antiseptic pulmonar.
    La nivel psihic, bradul ne face mai buni, ne inlatura grijile si nemultumirile.


    Pinul

    Pentru raceli, laringite, sinuzite si tuse, medicul recomanda siropul sau infuzia din muguri de pin, in combinatie cu cei de brad. Inhalatiile cu ulei de pin au efecte decongestionante si expectorante, iar masajul cu ulei de pin stimuleaza circulatia locala. „Baile cu decoct de ace de pin si/sau brad sunt relaxante, calmante, inlatura oboseala si starea de astenie. Pinul ne ajuta sa meditam, sa ne regasim sinele interior, sa eliminam depresia. Ne energizeaza rapid si ne ajuta sa ne dozam energia interioara”, mai spune specialistul.

    Teiul
    Teiul este cunoscut pentru efectul sau de calmare. Medicul spune ca extractul din muguri de tei argintiu este unul dintre cele mai bune remedii cu efect de inducere a unui somn linistitor, iar o baie cu infuzie concentrata de flori ne asigura relaxarea de care avem nevoie.

    Salcia

    Salcia ajuta la echilibrarea psiho-emotionala, iar pentru terapie scoarta ei are efecte analgezice si antiinflamatorii si ajuta in reumatism si nevralgii. „Se pot face si bai cu scoarta de salcie in cazul in care suferim de dureri. La nivel psihoemotional, salcia calmeaza agresivitatea; extractul din muguri de salcie calmeaza, relaxeaza, inlatura tensiunea nervoasa”, spune apifitoterapeutul.

    Mesteacanul

    Mesteacanul este numit si arborele vietii, si ne ajuta sa inlaturam efectele negative ale stresului. In plus, „extractul din seva de mesteacan este unul dintre cele mai bune remedii cu rol detoxifiant si de curatatre a limfei, de reducere a colesterolului; aplicata local, seva de mesteacan este utila in caz de celulita, dermatoze”, spune medicul.

    Salcamul

    Pentru o stare de calm, buna dispozitie si pofta de viata este recomandat si salcamul. O baie cu flori de salcam este de mare ajutor persoanelor stresate. In plus, sub forma de infuzie, florile de salcam au un efect benefic in caz de indigestii si crampe abdominale.
    https://www.andreearaicu.ro/sanatate...sezi-emotiile/
    Ce facem pentru noi moare cu noi, ceea ce facem pentru altii, pentru lume, ramane nemuritor! Albert Pine
    Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul. Mihai Eminescu
    „Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” Mark Twain!

  4. #4
    Senior Member Avatarul lui obi
    Data înscrierii
    23.06.2015
    Locație
    Craiova
    Posturi
    1.024
    Brad vechi de 500 de ani, candidatul României pentru titlul de „Copacul European al Anului”




    Începând de sâmbătă şi până la sfârşitul lunii oricine poate vota cel mai frumos arbore european, prilej numai bun să susţinem “candidatul” din România.

    În această competiţie, 16 copaci au fost înscrişi de tot atâtea țări, iar cel care va primi cele mai multe voturi va fi desemnat „Arborele European al Anului ”.
    Din ţara noastră, în cursă a intrat un brad din Mărginimea Sibiului, înalt de aproape 40 de metri şi cu o vârstă de 500 de ani.
    “E uriaş.”
    Bradul multisecular din Munţii Cindrel se află la doar 18 km depărtare de comuna Gura Râului. Bradul Ciobanului sau Bradul Gros cum îi mai spun oamenii locului are în spate o legendă fermecătoare.
    Călin Ghiță, primarul comunei Gura Râului: „Acest copac a rămas moştenire de la moşii şi strămoşii strămoşilor noştri care printr-o legendă se spune că un ciobănaș avea oiţe şi văzând că vine vreme mare, tunete şi fulgere s-a adăpostit sub brad. A băgat capul în cojoc, s-a încălzit, a adormit şi când s-a trezit nu şi-a mai găsit oile. Inspiraţia i-a venit imediat pe moment, să se urce în vârful bradului şi le-a zărit într-o poieniţă.”


    Arborele impresionează şi prin dimensiunile sale.
    Vasile, pădurarul lângă brad şi îl îmbrăţişează: „Acest brad a mai fost măsurat de oameni prin îmbrăţişări. Să-l îmbrăţişeze, câţi oameni pot să-i dea roată prin îmbrăţişare. A fost undeva aproximativ 6-7 oameni care i-au dat roata prin îmbrăţişare, l-au putut cuprinde.”
    Dumitru Câmpean, localnic: “Este mândria satului. Este cel mai reprezentativ brad din munţii noştri, cred că în multe părţi nu mai vezi aşa brazi groşi.”
    Vasile Berbescu, lucrător silvic: „Este aerul curat de aici, este o zonă foarte liniştită, o zonă în care vin mulţi cu drag, le place, vin să vadă şi bradul.”
    Bradul din Gura Râului atrage atenţia şi asupra pericolului dispariţiei ultimelor păduri multiseculare din Europa, spun cei care l-au propus în competiţie.
    Gabriela Manea, reprezentant Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti: „Este şi un arbore spectaculos, are câteva sute de ani şi o anvergură a trunchiului şi a rădăcinilor care ies la suprafaţa extraordinar de mare.”
    Paul Bordaș, reprezentant Casa de Cultură a Sudentilor Bucureşti: „L-am remarcat, am stat de vorbă cu oamenii şi am spus că neapărat trebuie promovat acest monument al naturii.
    Alte 15 ţări din UE au vor să câştige titlul de „Tree of the year 2020″.

    Oricine doreşte, poate intra pe site-ul oficial al concursului şi poate vota doi arbori, dar poate afla şi povestea din spatele fiecărui copac. „European Tree of the Year” are o istorie de un deceniu.

    Cunoscut si ca Paznicul Cibinului, bradul din specia silver fir (abies alba), concureaza pe aceasta pozitie cu alti 15 copaci uimitori de pe continentul european, conform Digi 24.

    Bradul are 40 de metri inaltime si un diametru de 3 metri la baza.

    "Povestea bradului de 500 de ani nu este foarte cunoscuta, nici de catre localnicii din zona Sibiului si nici de catre turisti, dar dupa ce o auzi, cu siguranta vei fi tentat sa mergi la Gura Raului, sa vezi cu ochii tai uriasul de peste 40 de metri inaltime.

    Legenda spune ca, pe vremuri, in acest loc traia un ciobanas care avea 10 oi, ce pasteau intr-o poienita de pe malul Cibinului. Intr-o zi, cand cerul s-a intunecat naprasnic, ciobanasul si-a adapostit oitele speriate la adapostul unui copac, iar el s-a acoperit cu cojocul si s-a culcat sub un brad. Cand s-a trezit, furtuna se oprise, dar oitele disparusera. Dupa cautari zadarnice, disperat, pastorul s-a asezat sub brad si a inceput sa se roage cu lacrimi la Dumnezeu, sa-l ajute sa gaseasca animalele pierdute.

    A adormit plangand, iar cand s-a trezit, a ramas uimit, vazand ca bradul sub care se rugase, crescuse foarte inalt si gros. Tanarul s-a urcat in varful bradului, de unde a vazut oitele care pasteau departe, intr-o poiana. Intors acasa, i-a povestit mamei ce i s-a intamplat, iar aceasta, mergand la biserica, a transmis povestea mai departe, si celorlalti sateni, iar acestia au hotarat sa nu taie niciodata acel brad", se arata pe pagina de Facebook Arborele Anului 2020 din Romania.

    Cei care doresc sa voteze bradul o pot face AICI incepand cu 1 februarie.
    Ce facem pentru noi moare cu noi, ceea ce facem pentru altii, pentru lume, ramane nemuritor! Albert Pine
    Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul. Mihai Eminescu
    „Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” Mark Twain!

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •