Despre dez-amagire si darurile ei
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Sunt momente in care pur si simtim ne simtim dezamagiti. De purtarea unei persoane dragi, de modul distorsionat in care e perceput ceva, de propria noastra performanta sau reactie, de un rezultat pe care nu l-am luat in calcul.

Practic, nu ne putem feri de dezamagire.
Dar, o putem intelege si o putem primi in viata noastra, astfel incat sa nu ne ravaseasca.

Orice dezamagire este legata de niste asteptari proiectate de noi pe ceva sau cineva.

In momentul in care realitatea are propria ei versiune, diferita fata de imaginea din mintea noastra si nu avem o relatie foarte buna cu flexibilitatea si necunoscutul, suntem dezamagiti.

De exemplu, daca o persoana despre care avem o imagine foarte buna si frumoasa, pe care o consideram intr-un fel un exemplu sau un model, se comporta intr-un fel neasteptat, sau pe care nu il putem explica, sau nu il aveam la lista de comportamente atasate de aceasta persoana, sau comportamentul ei o umanizeaza putin mai mult decat eram noi pregatiti, suntem dezamagiti.

De cate ori punem pe cineva intr-un glob de cristal, intr-o imagine idealizata, sau intr-o caracterizare aseptica, cream conform cu legea polaritatii exact acea situatie care sa o rastoarne de pe podium, sa ii dea cu noroi pe condurii de cristal si sa ne oblige sa revizuim la punctul zero aceasta imagine. Sa o echilibram si mai ales sa o intregim pe persoana respectiva, dandu-I sansa sa fie intreaga si reala, cu umbre si lumini.

Curios si interesant este ca toata aceasta re-organizare nici nu are legatura prea mare cu persoana sau situatia respectiva. Incarcatura emotionala pe care atasamentul nostru fata de cum vrem noi sa fie imaginea respectiva, face toata povestea sa existe.

Cand simtim dezamagire, avem doua variante. Sa repozitionam imaginea astfel incat sa fie conforma cu realitatea, dand voie lucrurilor sa se aseze in forma din acel moment, fara sa impunem vreo asteptare, pastrand postura de mic elvetian neutru.

Sau sa invinuim acea persoana sau situatie ca ne-a tradat (desi ne-a tradat doar asteptarile fanteziste si nerealiste) sis a ne postam confortabil in pozitia de victima careia I s-a facut o nedreptate, negand existenta acelei cutiute mici si reci din mintea noastra, in care am vrut sa incapa toata povestea.

Care sunt insa darurile cu care vine dezamagirea? In primul rand, dezamagirea ne impamanteaza.

Dezamagirea, vine cu o senzatie clara de reintoarcere in propriul corp. Tradarea perceputa din afara, ne fugareste cumva inapoi in siguranta propriilor celule. Unde tragem paturica si ne uitam cuminti la ce se intampla in jur, din perspectiva observatorului (initial putin ranit).

Deci primul dar, este reintoarcerea la noi insine si unde sa ne dam seama ca putem sa ne daruim singuri ce asteptam ca persoana/situatia respectiva sa ne dea.

Apoi, din postura observatorului, privim din ce in ce mai detasati la imaginea de ansamblu. Vedem scena, actorii, rolurile, mecanismele si incet, incet, se contureaza un puzzle in care partea personala devina mai mica si peisajul situatiei devine din ce in ce mai clar.

Al doilea dar deci, este perspectiva. In marele univers, toti avem cate un rol. Drama personala devine parte din marele film al vietii.

Dezamagirea mai vine in dar si cu o doza de elasticizare (mai adaugand niste Lycra ideilor nostre intepenite). Pentru ca atasamentul de o idee fixa, de imaginea fixa a unei persoane sau de un anume rezultat bine definit, ne rigidizeaza si ne limiteaza experientele la o singura varianta.

Iar rigiditatea, inseamna moarte. Fluiditate, dinamism, schimbare inseamna viata. Evolutie. Iar viata este transformare. Este un dans continuu, o continua curgere dintr-unul in celalalt. Un ritm al ciclurilor, o alternanta intre intuneric si stralucire, intre odihna si crestere, intre devenire si fiintare.

Si mai primim un dar. Dezamagirea, ne aduce inapoi acea calitate a sufletului nostru pe care o externalizasem. Ne obliga intr-un fel sa o cautam inauntrul nostru. Si in acel moment, ne dam seama ca nu aveam nevoie sa o cerem tot timpul din afara prin asteptarile noastre, ci suntem independenti. E la indemana. Tot timpul la distanta de o constientizare, chiar in noi.

Realizand asta, devenim mai intregi. Devenind mai intregi, redevenim copii. Ne regasim libertatea si inocenta pe care am pierdut-o sau am targuit-o sau ne-a fost furata pe parcurs. Primii pe care i-am investit cu imagini idealizate au fost parintii si adultii din viata noastra. Si de fiecare data cand ei s-au asezat in haina lor reala, noi am mai platit cu o parte din inocenta noastra. Pentru ca inocenta este incredere totala. Lipsa asteptarilor, pentru ca nu ai definit vreun set de asteptari. Inocenta este acceptare. E "hai sa ne jucam" de dragul jocului. Inocenta te absoarbe cu totul in inima copilului. Fara conditii. Altele decat autenticitatea si puritatea.

Libertatea si inocenta sunt cele mai mari daruri ale dezamagirii.

Si in loc de PS.
Cum spune si numele, amagire provine din greaca antica μαγεύω magévo care inseamna „a fermeca”. Ne amagim lasandu-ne fermecati de o imagine creata in capul nostru. Apoi ne dam seama ca nu am lasat loc vietii sa isi spuna cuvantul. Dez-amagirea este intoarcerea din fantezie la puritatea de dinainte de amagire. :-D


IBOLYA BERES

https://accescatresucces.ro/despre-noi/ibolya-beres/