Viața maicii Teodosia Lațcu -Poezii

**latan.elena** · 24.01.2020

Viața maicii Teodosia Lațcu

Copilăria şi începuturile vieţii literare.Monahia Teodosia Laţcu, după numele de botez Zorica şi cel de călugărie Teodosia, s-a născut la 17 martie 1917 în Ungaria, în oraşul Mezötúr, ca primul copil în familia avocatului ardelean Ion și Cornelia Lațcu, creştină, dar nu într-un mod deosebit evlavioasă, care se refugiase în timpul primului război mondial în Ungaria. După războiul de reîntregire, familia revine în oraşul Braşov, unde maica îşi petrece copilăria şi tinereţea. Imediat după război, familia Laţcu s-a mutat înapoi, la Braşov, unde avocatul a fost ales şef al Baroului, iar mai tîrziu, numit prefect al oraşului. În familie se mai naşte o fetiţă, care la rândul ei după căsătorie, va avea tot o fetiţă. Din copilărie Zorica este diagnosticată cu o suferinţă fizică, un handicap pe care îl va purta toată viața, care nu-i permitea să se mişte şi să vorbească normal, chiar dacă avea o inteligenţă deosebită, afecţiune cunoscută astăzi a avea cauză genetică.În Brașov absolvă şcoala primară (1924 - 1928) şi liceul (1928 – 1936), obținând diploma de bacalaureat cu rezultate deosebite la Liceul “Principesa Elena“, fosta Şcoală Superioară de Fete, actualul Colegiu Naţional Unirea.Plecând la Cluj, între anii 1936 - 1940 urmează cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Limbi Clasice – greacă şi latină, în paralel urmând şi Filologia Modernă – limba şi literatura franceză. După absolvire, în anul 1941, a fost numită preparator universitar și, vreme de șapte ani, a lucrat la Institutul Român de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj, pe atunci Muzeul Limbii Române, unde, lucrează alături de marii profesori ai timpului cercetare filologică, iar împreună cu Sextil Puşcariu, colaborează la editarea „Dicţionarului Limbii Române“.Începe prin a scrie poezii de o deosebită sensibilitate, închinate mamei, care au fost premiate. Cu un talent literar înnăscut, publică primele poezii cu teme inspirate din mitologia greacă, în revista “Gândirea” începând din anul 1941, acestea fiind apreciate de mentorul revistei, Nichifor Crainic.Poeziile apărute în revista “Gândirea” sunt relativ puține, printre ele numărându-se ciclul de poezii „Epitafuri Antice”: Captivul, Trecătoarea, Atheniana, Pescarul, precum şi Vergilius, Melissa către Diodor, Lydia către Caius şi, nu în ultimul rând, Epithalam, Ectenie.Primul volum de poezii “Insula Albă” apare în 1944 la Sibiu, la Tipografia “Dacia Traiana”, volum reeditat în 1999.Citește mai departe...

Teodosia-Zorica Laţcu, monahia cu suflet de poezie

Categorie: MărturiiPoezia Zoricăi Laţcu, afirmată încă din anii '40 ca o lirică valoroasă, a început să fie cunoscută mai mult abia după 1990, an care a şi coincis cu trecerea poetei la Domnul. Redescoperirea ei s-a făcut datorită unui mare admirator al ei, părintele Teofil Părăian. Cunoscutul duhovnic de la Mănăstirea Sâmbăta, în nenumăratele lui conferinţe şi dialoguri prin ţară, a găsit mereu timp să recite din poeziile maicii Teodosia (numele primit de Zorica Laţcu, la intrarea în mănăstire).

Zorica Laţcu s-a născut pe 17 martie 1917 într-o familie de ardeleni refugiaţi în Ungaria, în timpul Primului Război Mondial. Copilăria şi tinereţea şi le-a petrecut la Braşov. Între anii 1936-1940 a făcut facultatea la Cluj, studiind filologie clasică - limba greacă şi latină - şi, pe lângă aceasta, a urmat cursurile Facultăţii de litere, limba şi literatura franceză. După terminarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvistică din Cluj. Aici a colaborat la Dicţionarul Limbii române al Academiei Române, coordonat de Sextil Puşcariu.
Citește mai departe...

Părintele Irineu Crăciun despre Maica Teodosia Lațcu

Categorie: FilmePreotul Irineu Crăciun, de la Codlea - Brașov, astăzi slujitor în Irlanda, discipol al maicii, care a scris după dictarea sa volumul de poezii “Imne pentru paraclis”, o evocă pe Maica Zorica Lațcu la 100 de ani de la nașterea ei.

Maica durerilor

Categorie: PoeziiE fum de lumânări pe zugrăveală?...
Un întuneric greu cernit-a zarea.
Când iconaru-n sfânta lui sfială,
Temutu-s-a să-ți vadă-ndurerarea.
La cruce stai. Pe haina cenușie
Mâini albe, mult prea albe, se-mpreună.
În tine doar durerea mai e vie,
Căci lacrimi nu mai ai, să plângi, Preabună.
În bezna mută fața ta-i lumină;
Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume;
E toată răstignirea Lui deplină.
E toată suferința fără nume.
Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate
Și-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă.
Așa a vrut să zugrăvească, poate,
Un iconar, făptura ta preasfântă.
Și ca să bei și tu întreg paharul,
Pe frunte, peste lunga ta maramă,
În loc de spini, cu raze iconarul
A scris în răni durerea ta de mamă.
(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 79)

Pagina 1 din 2

Start
Prec
1
2
Următor
Sfârșit

Portret

Cerul poeziei pure

"Dacă cineva a atins vreodată cerul poeziei pure, acea persoană este fără îndoială domnișoara Zorica Lațcu."
Afirmație făcută de domnul profesor Dimitrie Popovici (1902-1952), istoric literar și comparatist român, profesor al Universității din Cluj, conform mărturiei doamnei Aspazia Oțel Petrescu.

Mărturii

Poezii

SURSA:http://teodosialatcu.ro/

**latan.elena** · 24.01.2020

Poezii

Maica durerilor

Categorie: PoeziiE fum de lumânări pe zugrăveală?...
Un întuneric greu cernit-a zarea.
Când iconaru-n sfânta lui sfială,
Temutu-s-a să-ți vadă-ndurerarea.
La cruce stai. Pe haina cenușie
Mâini albe, mult prea albe, se-mpreună.
În tine doar durerea mai e vie,
Căci lacrimi nu mai ai, să plângi, Preabună.
În bezna mută fața ta-i lumină;
Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume;
E toată răstignirea Lui deplină.
E toată suferința fără nume.
Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate
Și-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă.
Așa a vrut să zugrăvească, poate,
Un iconar, făptura ta preasfântă.
Și ca să bei și tu întreg paharul,
Pe frunte, peste lunga ta maramă,
În loc de spini, cu raze iconarul
A scris în răni durerea ta de mamă.
(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 79)

Iad

Categorie: PoeziiTrecând prin șapte nopți fără de vad,
Cu îngerul m-am pogorât la iad;
Nici foc, nici fum, nici clocote de smoală -
O veșnicie netedă și goală...
Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin,
Ca boabele de strugur în ciorchin.
Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială -
O mucedă, cumplită lâncezeală,
Că nu se mișcă-n veci nimic din loc,
Nici flacără de dor, nici gând de foc.
Că-n aerul pătruns de făr'delege,
Nu poate val de cântec să se-nchege
Și-n cuget pângărit și necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.
O piatră-ncremenită-n nemișcare
Puteri să dea viață nouă n-are.
În noaptea fără margini totu-i șters,
Culoare, formă, armonie, vers.
Din goluri, care fără fund se cască,
Nu poate frumusețe să se nască;
În duhurile oarbe de păcat
Nu strălucește chipu-i luminat.
Cu Îngerul treceam prin iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai țipă.
Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se țes zăbranice de chin tăcut.
Stau osândiții-n cruntă neclintire,
Cu trupu-nveșnicit în zvârcolire,
Cu rânjetu-mpietrit pe fața lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.
Se-ncheagă-n jar, ca ghețurile-n râuri
Șerpi otrăviți de pofte și desfrâuri.
Petrec în sânul Marii Urâciuni
Mulțime nemișcată de nebuni.
Pe toți i-a șters din Cărțile Vieții
Păcatul împotriva Frumuseții.

Frumusețe

Categorie: PoeziiȘi-mi zise Domnul: "Eu sunt frumusețe;
În Mine-i cald sălaș de primăveri;
La Mine zorile sunt făr' de seri,
Și duhul înflorește-n mii de fețe.
Psaltirea negrăitei învieri
Din glasul Meu se toarce cu mândrețe,
La Mine arde patima-n blândețe
Și cântă desfătarea din dureri.
Am tainice isvoare de culori,
Am șopot plin de dulce glăsuire.
Și Eu revărs din veșnice comori,
Peste aleși puteri de plăsmuire,
Și-i fac să-mi fie asemănători
În duh, prin arzătoarea lor iubire...

Primăvara mea

Categorie: PoeziiCrescut-au ghiocei în fulgi de nea?...
Atât de albă-i primăvara mea!
Mi-i sufletul de patimi neatins
Și cerul floare peste el a nins;
Aleasă floare de mătăsuri moi
A nins în noapte peste pomii goi
Și i-a învelit în borangic ușor.
A prins o boare, caldă ca un dor,
S-adie rar miresmele din Raiu.
Al fluturilor măiestrit alaiu
A curs în suflet, liniștit și blând,
Pe căi de taină, din adânc de gând.
Și sus, deasupra albei năluciri,
Plutește raza sfintelor iubiri.
Dă primăverii-n duhul meu lumini
Și se răsfrânge-n ochii tăi senini.

Cer nou

Categorie: PoeziiGrăit-am, ieri, prin lacrimi, cu Domnul și I-am spus:
De noi cum nu Ți-e silă, preascumpul meu Iisus?
Cum nu-Ți întorci Tu fața, cu silă, de la noi
Și cum mai poți să suferi făptura de noroi?
Cum poala preacurată, Stăpâne, n-o ferești
În tina omenească să nu Ți-o murdărești?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat,
Cel care peste aripi de înger a călcat?
Cum poți să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai?
Tu, Care stai în cerul cu mari luminători,
În inima mea rece, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru, ani de-a rândul Te-am izgonit mereu:
Ieși de la mine, Doamne, că păcătos sunt eu!
Dar n-ai plecat. Ba încă cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul, în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curățit
Cu raza ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Și peste sărăcia mea, goală, ai întins
Un colț al hainei Tale și m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput
Și sufletul meu, iată, Tu cer nou l-ai făcut.
În sufletul meu, astăzi, Tu Însuți locuiești,
Cu Maica Preacurată, cu cetele cerești.
Și pentru toate-acestea, Iisuse preaiubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit.

Eroi au fost, eroi sunt încă

Categorie: PoeziiNoi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în țarina fierbinte
În munți, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luați aminte!

Noi stăm și astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veșniciei porți
Să aducem iarăși jertfă ne’ntinată,
Luați aminte, noi nu suntem morți!

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalță flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pamânt o Românie.

Și daca neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Și cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

Pagina 1 din 10

Start
Prec
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Următor
Sfârșit

Portret

Cerul poeziei pure

"Dacă cineva a atins vreodată cerul poeziei pure, acea persoană este fără îndoială domnișoara Zorica Lațcu."
Afirmație făcută de domnul profesor Dimitrie Popovici (1902-1952), istoric literar și comparatist român, profesor al Universității din Cluj, conform mărturiei doamnei Aspazia Oțel Petrescu.

Mărturii

Poezii

Subiect: Viața maicii Teodosia Lațcu -Poezii

Instrumente subiect

Caută în subiect

Afișează

Viața maicii Teodosia Lațcu -Poezii

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare