Cuviosul Gherontie şi Sfântul Serafim de Sarov

January 2, 20200











În anul 2000 am fost în pelerinaj, împreună cu şase maici, în Ucraina şi Rusia şi am ajuns până la Sfântul Serafim de Sarov. Am vizitat multe mănăstiri şi ne-am închinat la multe sfinte moaşte. Am avut parte de bucurii duhovniceşti care nu se pot uita niciodată.
La o vreme după întoarcerea din pelerinaj, Cuviosul a venit la noi la mănăstire. Când m-a văzut m-a întrebat cum a fost în pelerinaj. Eu i-am spus că a fost foarte frumos şi că am ajuns până la Sfântul Serafim de Sarov. M-a întrebat cum e la Sfântul Serafim, cum e racla. Eu i-am spus cum este şi că alături de raclă se află expuse lucruri ale sfântului, pe care le-a purtat şi folosit în viaţă. Cuviosul m-a întrebat care sunt, iar eu am început să îi spun: toporul se află în partea cutare, opincile se află în partea cutare, crucea pe care i-a dat-o mama lui şi pe care a purtat-o până la sfârşitul vieţii se află pusă în partea cutare. Cartea de rugăciuni…, iar Cuviosul a continuat spunând: „Se află în partea cutare, obiectul cutare se află în partea dreaptă…” şi a continuat până a înşirat toate celelalte obiecte, aşa cum erau expuse!
Eu am tăcut şi mă uitam la el cum de ştie cum sunt aşezate toate obiectele. După ce s-a oprit, l-am întrebat: „Cuvioase, ai fost acolo, de ştii?”. Cuviosul se uita la mine şi râdea. Atunci mi-am dat seama că a fost cu duhul!
M.S.
Mănăstirea Hurezi

Obiecte purtate şi utilizate de Sf. Serafim de Sarov