A apărut un site realizat de călugări și mireni cu toată Opera Politică a lui Mihai Eminescu. 170 de ani de la nașterea Românul Absolut, “sfântul prea curat al versului românesc”



“Mai mulți voluntari mireni și monahi au reușit ca să publice online toate articolele părintelui jurnalismului românesc, militant ardent pentru România Mare – Românul Absolut Mihai Eminescu”, se arată pe site-ul Mihai-Eminescu.Ro.
“Este o premieră care se datorează exclusiv unei inițiative românești private susținute de rugăciunile fraților monahi, cărora le mulțumim din suflet pe acestă cale. Pentru prima oară de la înființarea internetului în România orice român poate găsi aici un articol al lui Eminescu, atât după titlu și subiect tratat cât și după perioadă sau publicație”, se mai scrie într-o Dare de seamă.
“Articolele au fost reproduse individual din OPERA POLITICĂ a lui Mihai Eminescu, Ediție Critică întemeiată de Perspessicius și îngrijită de Muzeul Literaturii Române, Coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei RSR, 1985-1989. În prezent reluam fiecare articol și îl confruntăm cu Ediția Integrală Mihai Eminescu în 11 volume îngrijită de regretatul istoricul literar Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române și publicată pe spezele proprii la Editura Național în 2010. De asemenea, ne străduim să îmbunățim aspectele tehnice ale site-ului”, mai informează autorii, care mulțumesc în final “pentru răspândirea de aici a cuvintelor de foc ale marelui nostru înaintaș și martir pe altarul României Mari, Mihai Eminescu”.
Pagina de Facebook, Aici
Semnalăm câteva titluri:
“Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc” – Tudor Arghezi. AUDIO din Arhiva Radio România la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut
Îndemnul lui Xenopol la Putna pentru Românii de azi: Nu vă temeți! EXCLUSIV ONLINE: Discursul lui A. D. Xenopol la Serbarea pentru unitatea neamului românesc organizată de Eminescu la Mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt
Ultima zi la Timpul a lui Eminescu – 28 iunie 1883. Studiul integral al Profesorului Nae Georgescu: O conspiraţie fără conspiratori. EXCLUSIV MIHAI-EMINESCU.RO
Ioan Aurel Pop despre Românul Absolut: Eminescu este, în sine, elogiul şi lauda poporului român! Eminescu şi Transilvania – Conferință de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale
Registrul de nașteri din Botoșani, la 15 ianuarie 1850 și Certificatul de deces al lui Mihai Eminescu. FOTO-DOCUMENTE via Arhivele Naționale ale României
“UNIREA ROMÂNIMEI… E VISUL MEU DE FIER!” – Eminescu pentru “Dacia Mare”, Biserica Națională și Catedrală la Centenar
De ziua de Sfânt Voievod a lui Mihai Eminescu. Nicolae Steinhardt: Îl iubesc pe Eminescu. Tot astfel, iubesc în mod orbitor și total poporul românesc și „fenomenul românesc“
Creștinismul și naționalismul lui Eminescu, precursor al Marii Uniri: “Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt apărătorul evangelului ei.” [„ÎN ZIUA DE 15/27 AUGUST…”] – Apel pentru SERBAREA DE LA PUTNA
RUGĂCIUNE. Eminescu și Maica Domnului
Marele eminescolog Dimitrie Vatamaniuc despre cum a trăit și cum a murit Eminescu și crezul lui de o viață: “Eminescu a avut o concepţie profund creştină în toată opera sa”. Interviu Extraordinar In Memoriam
Academia Română organizează miercuri, 15 ianuarie 2020, sesiunea festivă „Sincroniile europene ale culturii române“, dedicată Zilei Culturii Naționale – Mihai Eminescu, aflată la a zecea ediție. Evenimentul se va desfășura în Sala Mare a Ateneului Român, începând cu ora 11, și va fi moderat de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Manifestarea se va încheia cu un moment eminescian susținut de actorul Dorel Vișan.
În foaierul Ateneului Român va fi organizată expoziția foto-documentară „Eminescu 170“, realizată de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, și vor fi prezentate trei colecții de carte ale Academiei Române: „Civilizația românească“, „Basarabica“ și „Izvoare privind istoria românilor“– Seria „Hurmuzaki“, informează Biroul de comunicare al Academiei Române.
La împlinirea a 170 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu, miercuri, 15 ianuarie 2020, va fi oficiată o slujbă de pomenire la cimitirul Bellu din Bucureşti, transmite Patriarhia Română.
Între orele 8:00 și 10:00, în capela cimitirului Bellu va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi care slujesc în cimitirele din Bucureşti, urmată de slujba Parastasului la mormântul poetului, la ora 10:00. Profesorul eminescolog Nae Georgescu va susține un cuvânt la mormântul Românului Absolut.
Dumnezeu să-l odihnească pe aprigul și blândul Mihai Eminescu în rând cu drepții și sfinții neamului românesc!
Ziaristi Online

http://www.ziaristionline.ro/2020/01...r9yc_KM5cZm7pQ