https://evz.ro/aceasta-e-arma-secret...dium=onesignal

Aceasta e arma secretă cu ajutorul căreia Israelul ține la respect lumea arabă!

Autor: Ovidiu Drugă13 ianuarie 2020
De la proclanarea independenței sale, pe 14 mai 1948, statul evreu s-a aflat practic ntr-un permanent război, cu lumea arabă, dar și cu deșertul Astăzi, cnd Statele Unite, marele aliat al Israelului, sunt pe cale să piardă hegemonia mondială, statul evreu e din nou n pericol. Va reuși această țară care nu numără mult peste 9 milioane de locuitori să supraviețuiască nconjurată de state inamice a căror populație totală se cifrează la peste 358 de milioane?





STIRI CALDE











Chiar dacă președintele american Trump s-a dovedit un bun prieten al Israelului (inclusiv prin decizia de a recunoaște Ierusalimul drept capitala statului evreu), politica sa de a retrage SUA din nesfrșitele războaie ale Orientului Mijlociu nu e o veste bună pentru evrei. Chiar și fără ajutorul direct al Statelor Unite, Israelul este, nsă, un adversar redutabil. Din punct de vedere cantitativ, armata israeliană nu are nicio șansă să se compare cu cele ale țărilor arabe ostile, dar calitativ situația este cu totul alta.
Pe lngă noul sistem de apărare bazat pe lasere de mare putere (Laser Sword), despre care v-am vorbit recent, Israelul le-a pregătit inamicilor și alte surprize. Vești despre existența unor arme secrete apar periodic, pentru că politica Israelului e să descurajeze orice eventuală agresiune mpotriva sa.

Banii investiți cu cap sunt marele secret al supraviețuirii statului evreu și atu-ul pe care se va baza și de acum ncolo n orice eventual război.
Israelul a devenit o mare putere tehnologică, iar multe dintre descoperirile care impresionează astăzi comunitatea științifică internațională au fost create n cadrul unor programe militare.
Compania Watergen, de pildă, a fost distinsă, recent, la Las Vegas, cu Mark of Excellence Awards pentru Genny, un aparat capabil să extragă din aer pnă la 30 de litri de apă potabilă pe zi. Watergen a fost fondată de un fost comandant al Forței de Apărare a Israelului cu scopul de a găsi soluții de urgență pentru soldații dislocați n teatrele de luptă, inclusiv n ceea ce privește apa potabilă.

Este numai una dintre realizările Israelului n domeniul civil și militar, dar care arată că această țară a atins nivelul de mare putere tehnologică.
Cine cunoaște istoria Israelului știe că, ncă din 1948, conducătorii Israelului au ncercat să construiască o țară capabilă să lupte necontenit att cu adversarii, ct și cu factorii de mediu. Politica e aplicată și astăzi cu aceeași fermitate. n ultimul deceniu, sectorul tehnologiei nalte a crescut n Israel cu o rată anuală de 8%, ajungnd la aproape 310 mii de persoane anul trecut, scrie Emanuel Pietrobon n ilgiornale.it. Dar asta nu e tot, potrivit ziaristului italian. Statul a stimulat universitățile, centrele de excelență, forțele armate și inițiativele private, oferind o mare parte din capitalul necesar activităților lor de cercetare și dezvoltare. () De mai bine de un deceniu, Israelul este prezent n clasamentul UNESCO al țărilor cu cele mai mari cheltuieli n susținerea cercetării și dezvoltării. n 2018 s-a plasat pe locul doi, n urma Coreei de Sud, cu investiții egale cu 4,2% din produsul intern brut (PIB); aproape dublă față de Statele Unite (2,7%) și Uniunea Europeană (2%).

Lecția de supraviețuire pe care ne-o dă Israelul ar trebui nvățată de toți conducătorii lumii. Firește, de cei care au curajul să-i pună n aplicare nvățămintele, fără să se teamă că se abat de la prețioasele indicații venite de la Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială sau Uniunea Europeană.