Cum au fost inventate notele muzicale?

Sistemul de notație muzicală își are începutul în Evul Mediu, în Italia, Florența. Un călugăr pe nume Guido d’Arezzo (n. 991/992 – d. după 1033) a reușit să dea nume notelor prin care se exprimă și muzicienii de astăzi. Guido era profesor de muzică și conducătorul corului bisericesc, el a călătorit foarte mult prin Italia și a depus mult efort pentru ca într-o zi să inventeze o cale mai simplă de învățare a melodiilor necunoscute, provenită dintr-un imn medieval pe care interpreții de cantus planus îl invocau în cinstea protectorului lor, Sf. Ioan:

UTqueant laxis
REsonare fibris
MIra gestorum

FAmuli tuorum
SOLve polluti
LAbii reatum
Sancte Ioannes

Care este semnificatia notelor muzicale din limba latina?

Denumirea celor 7 note, în afară de prima, finaliza cu o vocală ceea ce permitea mai ușor să fie cântate. De aceea, în secolul XVI nota „ut” a fost înlocuită cu „do”, cel mai probabil de la cuvântul latinesc „Dominus”.
Iată care, într-un final, este interpretarea sistemului actual de notație muzicală:

Do – Dominus – Dumnezeu;
Re – rerum – materie;
Mi – miraculum – miracol;

Fa – familias рlanetarium – familia planetelor, sistemul solar;
Sol – solis – soare;
La – lactea via – Calea Lactee;
Si – siderae – stele.

Pe lângă acest sistem de notație muzicală, Guido a mai adus un aport important în teoria muzicală. În timpul dirijării corului său el, cu ajutorul mânii stângi sugera cântăreților ce notă să ia într-un anumit moment, conform imaginii de mai jos.



Ulterior, Guido a început să însemne fiecare sunet cu o notă pe care le plasa pe portativul format din 4 linii paralele. Astăzi portativul este format din 5 linii orizontale, însă principiul de plasare a notelor a rămas același.

Cum arata notatia muzicala in ziua de azi?

Notația mai parcurge o serie de transformări, ajungând în secolele XVII-XVIII la forma sa rombică, ultimul stadiu de evoluție înaintea celui actual.[4] În acest stadiu se poate observa ușor apropierea și corespondeța cu semnele notației muzicale actuale de formă ovală.
Notația tradițională (descrisă mai jos) coexistă astăzi cu procedee noi în scrierea muzicală contemporană.
În zilele noastre arta muzicală a ajuns la moduri de exprimare sonoră cu totul până de curând inedite, ce nu mai pot fi redate grafic prin semne tradiționale.
În practica de astăzi unii compozitori folosesc notația tradițională, alții combinații ale notației tradiționale cu procedee noi de scriere, iar alții, aparținând mai ales domeniului muzicii experimentale, își creează sisteme proprii de notare în care nu mai apar legături cu cel tradițional, clasic.
Deocamdată sistemele și procedeele grafice repective coexistă, ca și genurile de creație pe care le reprezintă.