TRAIAN T. COȘOVEI, UN TRAPEZIST AL METAFOREI
GEO VASILE
la Cartea Românească. Încă de pe-acum, începând chiar cu titlurile cărților, se remarcă originalitatea și vocația poetului, extrem de cultivat, de a impune un nou stil, o nouă scriitură sincronă cu cea occidentală. Va urma o adevărată avalanșă de volume de poezie, tot atâtea hărți ale iubirilor poetului, începând cu Poemele siameze, (editura Albatros, 1983), În aşteptarea cometei (editura Cartea Românească, 1986), Rondul de noapte (editura Militară, 1987), și terminând cu Bătrâneţile unui băiat cuminte (editura Pontica, 1994), Mickey Mouse e mort (C.R., 1994), Percheziţionarea îngerilor (editura Crater, 1998), Lumină de la frigider ( C. R., 1998), Institutul de glasuri (C.R. , 2002), Vânătoarea pe capete (editura Libra, 2002), Greva căpşunelor (editura Libra 2004), Motocicliştii spaţiali – împreună cu Ioana Mănescu – (editura Tracus Arte, 2008), Aerostate plângând (ibidem, 2010), Elegii peentru o bucată de yacht (ibidem, 2014, antologie ). Traian T.Coșovei fost premiat de USR, al cărui membru era, în mai multe rânduri, precum și de Academia Română. Amintim și premiul internaţional “Nichita Stănescu” etc.
Poemele din primele două volume, aparent fastuoase, spectaculare, rod al unei aparente jubilații, de fapt crepusculare, degajă un soi de spaimă a dezintegrării, a precarității verosimilului, a decăderii ființei la stadiu de lucru sau fenomen amorf. Spiritul elegiei nichitiene abia dacă se simte: ”Trec printr-o ninsoare albastră, nehotărâtă/ ca printr-un coridor unde păsări mecanice/ plâng pe umerii mei/ cu lacrimi electrice./Trec şi păsările mă poartă la gâtul lor/ suspendat între două întâmplări,/ cu inima bătând între două ecouri/ (şi prăbuşit între două trupuri, aidoma unui strigăt/ între două guri înfometate de mine şi aşteptându-mă/şi dorindu-mă dintr-odată)./ Ştiu, ştiu că totul e foarte târziu,/ că totul se zbate între două discuri electrostatice,/ dar ce-mi spuneţi voi?/ Îmi arătaţi o alcătuire de roţi dinţate/ şi pârghii şi-mi spuneţi:/Iată, aceştia sunt părinţii tăi;/ Iată, aceasta este inima ta — ia-o şi poart-o mai departe/ peste cioburile acestei aparenţe…/Îmi arătaţi ploaia săpând în calul de bronz şi-mi spuneţi:/ Iată, aceasta este ordinea — întâi tu, apoi tu,/ apoi tu, şi tu şi tu şi tu şi tu…/ Trec şi deasupra mea stelele fixe/ susţin aerul între două bătăi de aripi egale/ lăsate pe umerii mei de/ păsările transparente ale somnului,/(între două ecouri, între două bătăi de aripi egale văd secundele electrice strălucind,/ apoi înnegrindu-se,/ umflându-se şi aşteptându-mă şi dorindu-mă dintr-odată),/în timp ce eu, în faţa fulgerelor de magneziu/ încerc să strig, părând că exprim ceva, sau numai/ căzând mort cu gura deschisă”. Așadar, tot atâtea litote ale spaimei invazive, cauzate de vedenii mecano sau electro-morfe, metal-mecanice, ce amenințau vulnerabila noastră “vie intérieure” (scripeți, ferăstraie, obuze, nichel, electricitate, magneziu, aur, bronz, tinichea, toate făcând parte dintr-un carnaval al morții, dintr-un repertoriu tehno-thanatic). Universul urban, rigid, frigid, artificial, deloc prielnic umanului, eului poetic, induce alienare, inautenticitate, descumpănire. Tensiunea lirică mocnită între elegia rece, ca infailibil analgezic și imaginarul funambulesc urcă surprinzător în următoarele volume, oglinzi fidele ale vieții individuale, ale condiției poetului și poeziei, dar și ale circumstanțelor istorice ale propriei națiuni. Un vibrato aspru al melosului cvasi psalmic se îmbină cu profeția frisonantă a unor farmece ce nu vor cruța, iminente: “Din gura paiaţei sângele se scurgea cu jumătate de gură./Secunda de-acum urla fără glas ori dantură.//Mă bâlbâiam şi eu după o sinecură/ la ştirba de viaţă, la umplutura de pluş, la amintiri care muşcă/ cu care mă legănaseră de mic/ între zgardă şi cuşcă.// Ah, moartea asta ordinară de lux/ fără chip, fără nume, fără adresă /pe care o purtăm noapte de noapte în lesă.”.
Continuare:http://www.viataromaneasca.eu/revist...TA5s2AFVn9hivo
Răspunde cu citat
Marcaje