CĂDEREA CAPITALEI GEȚIEI, SARMIGETUZO ȘI JAFUL CARE A URMAT
Romanii s'au scăldat la propriu în bogăţiile getice după ce au cucerit SarmiGetuza.
Originea marilor tezaure luate de romani din Geția în urma războaielor de la începutul secolului al doilea a stîrnit numeroase controverse.
Sînt istorici care spun că Traian s'a ales cu o comoară uriaşă ascunsă de regele geților Deci Balo într'un loc aproape de negăsit.
Prada de război ar fi totalizat, potrivit unor autori antici, peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint, cantităţi impresionante care i'au făcut pe mulţi istorici moderni să le considere ireale.
Cucerirea unei părți a Geției este sărbătorită cu fast în Imperiul Roman, iar prada adusă din fostul regat al lui Daci Balo cuprindea cîteva tone de aur !
După o campanie grea de cucerire a cetăţilor care apărau drumul spre capitală, în vara anului 106 armatele romane ajung la SarmiGetuza (Sarmis e Getuza).
Cu toate că Daci Balo cere pace, împăratul Traian solicită o predare necondiţionată.
Pe deplin conştient de setea de răzbunare a legionarilor după uciderea comandantului Longinus şi de înverşunarea întregii Rome pentru tentativa de asasinat asupra împăratului Traian, regele geților ştie că o astfel de predare este echivalentă cu o baie de sînge.
Astfel, Daci Balo îşi mobilizează oştile şi decide să înfrunte asediul pînă la ultimul om.
Primul val de atac asupra zidurilor cetăţii este respins, dar romanii se regrupează şi ridică şi ei fortificaţii de'a lungul SarmiGetuzei.
Al doilea val de atac, condus de legionari, frînge apărarea geților şi produce breşa căutată.
Oştile romane năvălesc în incintă şi incendiază cetatea.
Prada de război din urma cuceririi SarmiGetuzei este uriaşă. După ce ipoteticul Bicilis dezvăluie locul în care erau ascunse majoritatea comorilor gețice, iau drumul Romei mii de care încărcate cu mai bine de 160 de tone de aur pur şi 300 de tone de argint.
Potrivit cronicilor lui Ioannes Lydus, prada de război a romanilor include un tezaur de o valoare inestimabilă, turme de vite, arme şi numeroşi prizonieri.
Inscripţiile de pe statuile din bronz aurit din forul lui Traian vorbesc de la sine.
Pe acestea stau gravate cuvintele ''Ex manubiis'', adică făurite din prada de mînă, mai exact din capturile făcute la repezeală de soldaţii romani.
Printre trofee se număra şi cornul de băut, îmbrăcat în aur, al lui Daci Balo, pe care Traian l'a închinat ulterior lui Jupiter Karrios.
Istoricii susţin că romanii au descoperit, după cucerirea SarmiGetuzei, uriaşul tezaur compus din obiecte de aur şi argint al regelui Daci Balo.
Totodată, cel care i'a condus pe romani la bogăţiile geților ar fi fost un apropiat al regelui învins, un personaj semi-legendar numit Bicilis.
În anul 106, după două războaie epuizante, împăratul Traian putea să'şi savureze triumful asupra geților, ''barbarii'' incomozi de la graniţa de est a părţii europene a imperiului. Războaiele cu triburilor geților, intraţi într'o uriaşă confederaţie cu germanii şi sarmaţii au fost poate cele mai importante fapte de arme ale împăratului Traian, fiul adoptiv al bătrînului Nerva, un excelent general, dar şi un bun administrator al provinciilor.
Atît de importantă a fost această victorie asupra geților, încît i'a dedicat un monument uluitor.
În anul 112 d.Hr., era finalizată Columna lui Traian, înaltă de aproape 40 de metri şi care redă scene din timpul războaielor cu geții.
Scriitorii antici au descris şi ei campaniile purtate de Traian în Geția.
Cel care le'ar fi arătat comoara romanilor a fost un personaj infam, numit Bicilis, un apropiat al regelui get.
Acest trădător a aprins şi imaginaţia regizorilor sau unor istorici din perioada comunistă. Aceştia i'au creat o aură semi-legendară getului trădător, continuîndu'i povestea.
Bicilis a fost trădătorul care a dezvăluit secretele comorilor getice.
Prima ipostază în care îl întîlnim pe Bicilis este în cea de trădător al regelui său.
Omul care le arată romanilor comorile ascunse ale geților. Este poate singurul lucru adevărat despre Bicilis.
Episodul este descris de Dio Cassius, un istoric latin în lucrarea sa ''Istoria Romană''.
După ce legiunile romane reuşesc, după un istovitor asediu să cucerească şi să incendieze Sarmisegetusa, un trădător le indică locul unde era ascuns tezaurul geților, probabil un tezaur regal.
Acesta se afla în rîul SarGeţiei, a cărui albie era deviată pentru a ascunde comoara. Unii istorici identifică SarGeţia cu rîul Strei, fără nici un temei documentar însă.
Dio Cassius:
''Comoara lui Decebal a fost de asemenea descoperită, chiar dacă era bine ascunsă sub rîul SarGeția, care curgea pe lîngă palatul său. Cu ajutorul unor prizonieri, Decebal a deviat cursul rîului, a săpat în albie şi în gaură a aruncat o mare cantitate de aur şi argint şi alte obiecte de mare valoare care puteau rezista la o anumită umiditate. Apoi a pus o grămadă de pietre deasupra şi a adus rîul din nou pe cursul său. De asemenea, el i'a făcut pe prizonieri să depoziteze hainele şi alte obiecte de acest gen într'o peşteră. După ce a terminat i'a ucis pe aceşti prizonieri pentru a nu lua mai apoi nimic. Dar Bicilis unul dintre însoţitorii săi care ştia ce se întîmplase a fost prins şi a povestit despre acestea.''
Mai precis Bicilis ar fi fost luat prizonier de romani după căderea SarmiGetuzei, dus în faţa lui Traian, moment în care, se presupune, pentru a'şi păstra viaţa a spus unde se afla comoara lui Daci Balo.
Cît despre statutul lui Bacilis, acesta era fie un nobil get din categoria însoţitorilor personali a regelui Daci Balo, acesta fiind cel care a participat la îngroparea comorii, dar a rămas în viaţă, fie chiar o rudă a regelui get.
Totodată cronicarul Zonaras îi atribuie calitatea de prieten al regelui get.
''Unul dintre prietenii lui Decebal, avînd şi el cunoştinţă de locul unde se afla tezaurul, l'a arătat.''
Cert este că Bacilis era un tarabostes din anturajul regelui Daci Balo, un personaj în care avea o mare încredere.
Ce comoară a predat trădătorul Bicilis romanilor?
Comoara getică din rîul Sargeţia era uriaşă, arată atât autorii antici cît şi istoricii moderni.
Era compusă din obiecte de aur şi argint, probabil podoabe, obiecte de cult şi alte însemne regale.
Dio Cassius face referire la acest tezaur, arătînd că au fost depuse într'o groapă din albia rîului SarGeţia o cantitate însemnată de aur şi argint.
Din punctul de vedere al istoricului Jerome Carcopino, prezentat în lucrarea sa ”Puncte de vedere asupra imperialismului roman”, comoara lui Decebal ar fi fost compusă din 165.000 de kilograme de aur curat şi 331.000 de kilograme de argint.
Totodată au fost descoperite de romani şi straiele scumpe ascunde de Daci Balo în peştera secretă.
Bicilis trădătorul a fost umilit de geții care au supravieţuit.
Personajul Bicilis a aprins imaginaţia în special a cineaştilor din epoca comunistă.
Aceştia au făcut şi o continuare a vieţii lui Bicilis după trădarea sa. Comunităţile getice loiale lui Decebal ascunse în munţi, sub conducerea unui personaj numit Gerula, l'ar fi capturat la rîndul lor pe Bicilis şi l'ar fi umilit zilnic în faţa întregii comunităţi purtat în lanţuri şi hrănit cu resturi.
Acest episod este însă pur fictiv.
La fel şi ca şi personajul Gerula, viaţa lui Bicilis nu este cunoscută după trădarea sa.
Nu se ştie dacă chiar a fost răsplătit de romani, dacă a fost prins de supravieţuitorii geți sau dacă a fost pur şi simplu ucis. Cert este însă că a fost unul dintre apropiaţii lui Daci Balo şi cel care a arătat romanilor unde se afla uriaşa comoară regală de la SarmiGetuza.
După căderea Sarmisegetusei, mulţi nobili geți şi'au luat zilele în timp ce marea capitală ardea, pentru a nu cădea prizonieri în mîinile romanilor, fiind cunoscute procesiunile triumfale ale foştilor împăraţi romani, cu prizonieri barbari purtaţi în lanţuri pe străzile Romei.
Ca să scape de execuţia în beciurile infamei temniţe Tullianum din Roma, o parte dintre apărătorii geți se sinucid cu otravă.
Restul armatei, în frunte cu Daci Balo, se retrage înspre răsărit în încercarea de a organiza o ultimă rezistenţă.
Oştile getice sînt însă urmărite şi ajunse din urmă, iar regele geților scoate sabia şi se sinucide, într'o încercare disperată de a scăpa dincolo de munţi în teritoriile geților rămași liberi.
Capul conducătorului este dus în faţa lui Traian, care îl trimite mai departe senatului. Potrivit documentelor istorice, la data de 11 august 106 regatul lui Daci Balo, SAR-GEȚIA (GEȚIA DE SUS) devine provincia romană numită ulterior, Dacia.
Poate şi trădătorul Bicilis şi'a luat zilele, după ce a arătat comoara romanilor. Nu există însă nici un izvor istoric care să arate soarta trădătorului după momentele descrise de Dio Cassius.
Schimbarea bruscă a situaţiei economice a Romei după căderea SarmiGetuzei reprezintă încă o dovadă a proporţiilor prăzii de război.
Războaiele geto-romane cufundaseră Imperiul Roman într'o gravă criză economică, fiind numită chiar o comisie care să propună reduceri de cheltuieli publice.
După victorie, nu numai că se ridică reducerile, ci se şi construiesc numeroase teatre, apeducte, monumente şi fortificaţii pretutindeni în imperiu.
Imperiul retrage impozitele pentru anul 106 şi chiar le oferă contribuabililor cîte 650 de dinari de persoană.
Schimbarea radicală a politicii economice se justifică doar prin cantitatea imensă de bogăţii aduse din Geția.
Victoria şi belşugul adus au fost sărbătorite cu pompă la Roma.
Serbările fastuoase au durat 123 de zile şi au inclus, printre altele, mii de lupte în arenă purtate între gladiatori, sclavi şi fiare sălbatice.
Au fost donaţi bani şi alimente săracilor şi s'au bătut monede în cinstea acestui moment.
Marea victorie este glorificată de trei medalii, una mare din argint şi alte două mai mici din bronz.
Dar nici eroul Daci Balo nu a fost dat uitării, două monumente de mare însemnătate consemnînd influenţa sa asupra istoriei Romei şi nu numai.
În anul 109 se consideră că a fost ridicat monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, în sudul Dobrogei, dedicat lui Marte Răzbunătorul (Marti Ultori), deși există și o altă ipoteză legată de o origine mai veche a acestui monument considerat getic.
În sprijinul primei ipoteze, acest loc este ales pentru a comemora soldaţii jertfiţi în luptele grele din iarna lui 101-102, dar în primul rînd pentru a glorifica victoriile împăratului Traian asupra geților.
Cel de'al doilea monument comemorativ este Columna lui Traian, inaugurată la data de 12 mai 113.
Avînd o înălţime de aproape 40 de metri şi un diametru de cca. 4 metri, coloana este împodobită cu basoreliefuri de la bază pînă la vîrf.
Pe acest monument sînt reprezentate scene din cele două războaie getice, în care Daci Balo este înfăţişat ca un adversar dîrz şi redutabil.
În soclul Columnei este depusă în anul 117 şi cenuşa lui Traian, mort la 65 de ani în oraşul Selinus din Cilicia (Asia Mică), care mai tîrziu avea să fie redenumit Traianopolis.
Numeroşi istorici au încercat să ofere explicaţii pentru originea bogăţiilor legendare în aur luate de romani, ca pradă de război, din regatul lui Daci Balo înfrînt de armatele împăratului Traian.
Geții au exploatat minele de aur de la Rosia Montana (Aluburnus maior) si comuna învecinata Corna cu 150 de ani înainte de ocuparea Geției de Romani, afirma Ion Rusu Abrudeanu:
''Puterea de atracțiune a aurului si prestigiul acestui nobil metal datează din timpurile cele mai îndepartate si de atunci și pînă azi se dă o tot mai turbată luptă pentru aur, cu care de mii de ani se masoară bogăția atît a particularilor, cît si a statelor. Înca din antichitate s'a imprimat în sufletul omenesc credința că aurul, sub orice formă, dă independență, că banul, care blestema și fericește totodata, este singurul instrument care diminuează nefericirea si ofera distracție vieții triste și singuratice ce ne așteaptă mai tîrziu.''
Alti istorici contrazic ipoteza acestuia, afirmînd ca pînă în vremea invaziei romanilor în Geția nu a fost exploatat aurul în subteran.
Însă, toate obiectele de aur gasite pe pamîntul Geției Carpatice și provenind din vremurile imemoriale ale epocilor paleolitică, neolitică și La Tène dovedesc cu prisosinta ca popoarele Geției vechi cunosteau și practicau exploatarea minelor de aur, adăuga cercetatorul.
Numeroşi savanţi au încercat să explice originea bogăţiei geților.
Istoricul Jerome Carcopio, autor al unor lucrări despre bogăţia Daciei şi redresarea Imperiului Roman după cucerirea ei, susţinea că minele de aur exploatate de localnici ar fi explicat prada impresionantă de război.
Istoricul Jerome Carcopio a fost citat în volumul ''Aurul Daciei”, de I. Oprişan, (Editura Saeculum):
''Traian a pus mîna pe tezaurul enorm pe care regii geți, moştenitori ai minerilor agatîrşilor despre care vorbeşte Herodot, acumulaseră produsul exploatărilor de aur şi argint, pe care din preistorie şi pînă în zilele noastre nu au încetat să le ofere locurile cele mai grandioase din Munţii Transilvaniei. Şi bogăţia acestui tezaur s'a revărsat deodată ca un rîu de aur asupra întregului Imperiu.''
Agatîrșii (geții cu tîrș) amintiți de istoricul Herodot, în urmă cu 2.500 de ani, erau descriși ca fiind mari iubitori ai podoabelor de aur.
Herodot, în Istorii:
''Agatîrșii sînt lipsiți de energie și foarte gingași. Ei poartă, cei mai mulți, podoabe de aur. Au în devălmășie nevestele, ca să fie frați cu toții și, înrudindu'se, să nu mai existe la ei nici pizmuire, nici vrăjmășie. Cît priveste celelalte obiceiuri, se apropie de geții din Tracia.''
Şi academicianul Vasile Pîrvan s'a numărat printre cei care au încercat să ofere explicaţii pentru originea marilor tezaure ale geților, capturate de romani.
Pîrvan considera sursa aurului din prăzi de război, în volumul ''Getica'':
''Jerome Carcopino crede, pe baza cifrelor de mai sus, că extracţia aurului şi argintului din minele Geției în vremea pre-romană a trebuit să fie foarte energică, dînd un produs de circa 5.500 de kilograme de aur şi 11.000 de kilograme de argint pe an. Părerea noastră e că recolta anuală – pe cale minieră – a trebuit să fie mult mai mică, dar că în schimb geții strînseseră încă de pe vremea lui Burebista uriaşe cantităţi de metal preţios prin războaie de cucerire, în special împotriva celţilor, mari iubitori de podoabe de aur şi de argint, şi că prin oficiul de mercenari pe care îl făceau în slujba diferiţilor regi din Sud ei de asemenea adunaseră mari cantităţi de aur şi argint, atît în monede, cît şi în podoabe, începînd încă din secolul V î.Hr., dar mai cu seamă în secolele II şi I î.Hr..''