Papornița Moșului
Rezultate 1 la 1 din 1

Subiect: înȚelepciunea evurilor: Un maestru modern aduce adevĂrurile eterne în viaȚa de zi cu

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459

    înȚelepciunea evurilor: Un maestru modern aduce adevĂrurile eterne în viaȚa de zi cu

    Editura ACT și Politon

    Pleacă din când în când,
    relaxează-te puțin,
    deoarece când te vei întoarce
    la munca ta,
    judecata îți va fi mai limpede;
    căci să rămâi la muncă mereu
    te va face să îți pierzi puterea
    de judecată...

    Depărtează-te,
    Căci munca va părea mai mică
    și vei putea cuprinde mai mult din ea
    cu privirea,
    iar lipsa armoniei
    sau a proporției
    se văd mai ușor.

    - LEONARDO DA VINCI (1452–1519)

    Atunci când un om precum Leonardo da Vinci oferă un sfat, cel puțin eu, unul, sunt dispus să ascult cu atenție concentrată.
    Mulți istorici l-au numit omul cu gândirea cea mai iscoditoare din toate timpurile. Ei, ăsta da compliment!
    Realizările lui au fost extraordinare și adesea el este socotit
    inițiatorul Renașterii, omul care a scos omenirea din Evul Mediu întunecat.

    Leonardo a văzut misterul peste tot și l-a studiat în amănunt pentru a-l înțelege. A cercetat pământul, cerul și raiul. A înregistrat mișcarea stelelor și a schițat planuri pentru mașini zburătoare, cu patru sute de ani înaintea primului avion. A fost un arhitect și un artist desăvârșit, care s-a cufundat în studiul naturii și personalității umane.
    Portretele lui erau mai iscusite decât orice s-a văzut înainte
    sau după, întruchipând o realitate care surprindea fiecare
    trăsătură a subiecților săi. Au fost scrise cărți întregi numai
    despre splendoarea picturii lui, ,,Cina cea de taină’’.

    Niciun subiect nu a scăpat cercetării lui Leonardo da Vinci,
    iar în sfatul citat mai sus, el vă oferă un instrument pentru
    propriile voastre mijloace de exprimare creativă.

    Când vă gândiți la întreaga muncă creativă pe care Leonardo da Vinci a adunat-o în viața sa, s-ar putea să evocați
    imaginea unui om obsedat de activitatea sa, o personalitate
    de tip A, care nu a făcut altceva decât să picteze, să
    sculpteze și să inventeze în fiecare clipă de veghe a vieții
    lui. Cu toate acestea, sfatul lui este diametral opus; aceasta
    este și concluzia mea. Acest om original al Renașterii ne
    sfătuiește să evadăm din rutina zilnică și să luăm distanță,
    pentru a deveni mai eficienți și mai productivi.

    Mie mi se pare că oamenii foarte eficienți au un sentiment major al echilibrului și al armoniei în viețile lor. Ei își cunosc perfect ritmul și știu când să se retragă și să își limpezească
    mintea de grijile imediate. Cuvântul-cheie aici este „echilibru”. Pentru a evita ca ceva să vă epuizeze, trebuie să puteți să vă îndepărtați de el. Când vă îndepărtați, începeți să vă vedeți opera, familia sau proiectul dintr-o perspectivă care „pare mai mică”, după cum spune Leonardo.

    Plecând dintr-un punct fix și uitându-ne în urmă la el, punctul pare într-adevăr mai mic. De la distanță însă, puteți cuprinde mai mult din acel punct cu privirea, dintr-o singură aruncătură rapidă de ochi. Astfel pot fi observate imediat orice slăbiciuni sau defecte.
    Chiar dacă Leonardo vorbește probabil din punctul de vedere al artistului, sfatul lui este aplicabil în zilele noastre, indiferent care ar fi munca pe care o avem de făcut în viața noastră.
    - dr. Wayne W. Dyer






    ACTSIPOLITON.RO


    Înțelepciunea Evurilor | Dr. Wayne W. Dyer

    Mai mult:https://actsipoliton.ro/wayne-w-dyer-intelepciunea-evurilor.html?
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.11.2019 la 21:08.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •