Romnia este leagănul tuturor civilizaţiilor: Cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri, nu lăsati să ne piară rădăcinile.








Shares4.9k

Like

Facebook

Pin

Romnia este leagănul tuturor civilizaţiilor: Pămntul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 triburi n lume…

Dacii sunt singurul popor din antichitate pe care documentele antice, ca şi arheologia, i consemnează ca autohtoni.

Romnia este leagănul tuturor civilizaţiilor: n timp ce ionienii, aheii, dorienii, etruscii, romanii şi celelalte popoare italice sunt „venite de undeva”, n timp ce ungurii, bulgarii, ca şi popoarele celtice, germane şi slave s-au preumblat mult pnă ce şi-au găsit un popas nici o atestare documentară scrisă sau amintiri păstrate n pămnt şi nici o legenda nu conţine nici cea mai ştearsă referire despre vreo plecare, venire sau revenire a dacilor n spaţiul n care au fost cunoscuţi dintotdeauna.
Japonezul Minoru Nambara, după o vizită n Maramureş, declara:

Maramureş este satul primordial. Nu ştii precis de unde vine şi te copleşeşte pnă la urmă acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericuţele de lemn, din făptura omului.
Este un complex de realităţi care converg n a simţi aici că te afli n satul primordial. Ţăranii Maramureşului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer n Maramureş. n alte ţări simţi, ştii că oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment.
Aici, n Maramureş, este omul primordial n nobleţea sa princiară, nu primitivă, n frumuseţea lui de naltă civilizaţie.
n context, este interesant de reţinut că dacii erau unicul popor din Europa care folosea pentru Dunăre două nume, ambele de origine dacică: Donaris pentru porţiunea de la izvoare pnă la Porţile de Fier şi Istros de la Porţile de Fier la Marea Neagră. Ultima porţiune a Dunării mai era numită, de elenii migraţi din zonă şi Okeanos Potamos/Fluviul Ocean.
Tot elenii mai spuneau zonei de la Porţile de Fier şi Fntnile lui Achiles. Toponimul Danuvius, folosit pentru ntregul fluviu este de dată mai recentă, fiind introdus pentru prima dată de Caius Iulius Cezar, după luptele cu galii.
Zonificarea Dunării sub forma a două fluvii, avnd ca limită comuna Porţile de Fier, nu este de loc accidentală. n trecutul geologic al ţării noastre, au existat, ntr-adevăr, două fluvii care izvorau din Munţii Carpaţi, aceştia formnd, n epoca geologică numită cuaternar, lanţul nentrerupt de munţi carpato-balcanic, continuu din Polonia pnă n vechea Tracie.
Un fluviu – Donaris – culegea apa izvoarelor de pe versantul apusean al acesui lanţ muntos şi se vărsa n Marea Panonică (actuala Cmpie Panonică din Ungaria), iar altul colecta apa din izvoarele versantului răsăritean (v. fntnile lui Achiles) şi se vărsa n Marea Sarmatică, locul pe care s-a format Bărăganul de astăzi, şi care mai păstrează ultimele rămăşiţe ale acestei mări, sub forma lacurilor sărate.
n acea vreme, lărgirea continuă a lui Istros, pe măsura apropierii de vărsarea n Marea Neagră, i dădea un aspect aparte, de unde şi denumirea de “Fluviul Ocean”. n decursul timpurilor, datorită eroziunilor din zonele superioare montane ale celor două bazine hidrografice, s-a produs fenomenul geo-hidrologic cunoscut n literatura de specialitate sub denumirea de “captarea izvoarelor”:
Istros, situat ntr-o zonă mai joasă, a captat izvoarele lui Donaris şi astfel a luat naştere Dunărea sub forma pe care o cunoaşteam ieri, cu Cazanele şi Porţile de Fier, cu colţii de stncă ieşind din apă, rămăşiţe ale unor impunătoare stnci, pe care anticii le-au numit “Coloanele lui Achiles”, după cum şi vechile izvoare erau “Fntnile lui Achiles”.
Romnia este leagănul tuturor civilizaţiilor: Cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri, nu lăsati să ne piară rădăcinile.

Mai trebuie adăugat că, n afara celor două fluvii descrise şi prezentate drept componente ale actualei Dunări, a mai existat şi un al treilea, care izvora din Munţii Pădurea Neagră şi se vărsa n Marea Panonică. Odată cu captarea lui Donaris de către Istros, s-a produs şi captarea primei porţiuni a Dunării de azi, care şi are acum izvoarele n Munţii Pădurea Neagră.
Fenomenul descris s-a desăvrşit n prima parte a epocii geologice a cuaternarului, deci acum circa 600.000 ani. Ori, omul a trăit pe meleagurile noastre ncă de acum cel puţin 1.800.000-2.000.000 ani, potrivit ultimelor descoperiri de la Bugiuleşti, de pe valea lui Grăuceanu, jud. Vlcea. A se vedea şi uneltele de piatră de acum 1.200.000 de ani, de la Flămnda – Turnu Măgurele.
Numai continuitatea de locuire pe acelaşi teritoriu putea asigura transmiterea, de-a lungul timpurilor, a amintirii despre un atare fenomen al naturii. Numai această continuitate, nicodată ntreruptă, putea naşte unitatea de cultură, unică n Europa, precum şi conştiinţa unui singur neam la daci, stăpni pe pămnturile care i-au hrănit de sute de mii de ani.
Pentru cele spuse de autor există dovezi, n afară de aceasta, a existenţei celor două ruri – Donaris şi Istros – care curgeau de o parte şi de alta a lanţului de munţi, nentrerupt din Polonia pnă n Balcani, acestea genernd cte o mare de fiecare parte a acelor munţi. De la scriitorii greci antici aflăm legenda Argonauţilor, ce au venit n Sciţia să fure lna de aur a regelui Aiete.
După ce răpesc lna de aur, Argonauţii, voind să se ntoarcă n Elada prin Marea Neagră, nu o pot face pentru că Aiete păzea intrarea n mare… Văznd asta, ei pornesc n direcţia opusă, spre apus. După ce ajung la izvoarele Istrului, şi iau corabia n spate şi trec munţii şi dealurile pnă ajung n celălalt Istru, pe care navighează spre sud, spre Adria (Marea Adriatică), Mediterana şi spre Grecia.
Şi această legendă face referire la cele două fluvii din care va lua naştere Dunărea, unul care curgea spre est, iar celălalt spre sud-vest. Faptul că grecii cunoşteau existenţa a două fluvii nainte de formarea Dunării actuale, este ncă o dovadă că aceştia sunt originari din nordul Dunării.
Romnia este leagănul tuturor civilizaţiilor:

O altă dovadă a existenţei celor două ruri separate, este mitul sumerian numit “Zborul lui Ethan spre Cer”, n care regele Ethan este ridicat de vultur n naltul cerului, tot mai sus, vulturul arătndu-i “Marea de lngă cetatea munţilor” de la diferite nălţimi.
Această mare de lngă cetatea munţilor nu corespunde dect unei zone , anume cetăţii naturale numită Ardeal, iar marea din apropierea acestei cetăţi este Marea Panonică, de aici venind numele Okeanos Potamos, adică Fluviul Ocean, atribuit Istrului de greci, după ce a preluat apele Mării Panonice.
Sumerienii au păstrat amintirea acestor locuri, pentru că de aici plecaseră spre Asia oamenii de la Tărtăria cu scrierea, cu credinţele şi cu obiceiurile şi legendele lor.
(Paul Lazăr Tonciulescu a aflat aproape 100 de cuvinte comune ntre romnă şi sumeriană.)
n cartea “Poveştile Peleşului” a Reginei Elisabeta a Romniei, există o legendă despre un uriaş numit Caraiman, ce avea puterea să creeze fiinţe vii, să nverzească cmpiile, să producă cutremure şi furtuni; acest uriaş a făcut să se scurgă marea de pe cmpiile acestei ţări.
n “Dacia Preistorică” aflăm următoarele:
Dacă slujba nu mi-i face,
Eu trăsnetului şi fulgerului te-oi da,
n Caraiman ăl mare pe Divan…

“Pe teritoriul Transilvaniei, se ridică un munte numit Căliman. Sub acest munte, un vrf mai puţin nalt portă la poporul romn numele de “Scaunul Domnului”, iar n limba Secuilor “Istenszeke”, adică “Scaunul lui Dumnezeu”. Această legendă a uriaşului Caraiman probează existenţa altor legende care vorbesc despre timpurile cnd ţara noastră era acoperită de o mare.
Numai această conştiinţă a determinat şi le-a menţinut, n stare trează sau latentă, uneori atunci cnd vitregia soartei s-a abătut asupra lor, ndărătnicia la ncercările de deznaţionalizare.
Aceasta este seva nesecată căreia i datorăm supravieţuirea de azi, iar nu unor influenţe inerente din partea unor popoare care s-au topit, mai repede sau mai lent, n setea de trăire a unui popor mplntat dintotdeauna n acest pămnt din care a şi răsărit.
Iată, deci, că Donaris şi Istros nu sunt legende, ci istorie adevărată, ca şi coloanele lui Achiles şi Fntnile lui Achiles, pentru că sunt toponime create de oamenii locului, pe seama unor realităţi trăite. Toate acestea confirmă att caracterul de autohtoni ai dacilor, ct şi marea lor vechime de existenţă pe acelaşi teritoriu.
“Romnia este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă ntre 6500-3500 .Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă (.)
Uluitoarele descoperiri făcute n Romnia şi alte ţări nvecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă nţelegerea importanţei nceputurilor culturii “vechii Europe”, o cultură a unei societăţi de agricultori.
A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu cteva milenii pe cea sumeriană”Maria Gimbutas, “Civilizaţie şi cultură”
Și astăzi se discută n contradictoriu despre originea şi civilizaţia daco-romnilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii romni. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. nsă, descoperirile arhelogice vin n ajutorul nostru.
Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit n urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Creo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea i aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!..
Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format n bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format n bazinul hidrografic al Dunării.
“Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă ntre teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi pnă la vărsarea n Marea Neagră.
Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-romn” (1).
Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Romne n zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii n 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covrşitoare, care atestă existenţa vieţii n această zonă din cele mai vechi timpuri.
Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Știinţă din Romnia, laureat al Academiei Romne, a lucrat pe acest şantier mpreună cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub ndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Romne, director al Centrului Academiei Romne de la Craiova.