De la: Ion Ungureanu <
Date: joi, 31 oct. 2019 la 07:27
Subject:
To: <artazalmoxa@gmail.com>



GRĂDINA MAICII DOMNULUI
V-aţi întrebat de ce este numită România “Grădina MaiciiDomnului”?

-Afirmaţia că România este Grădina Maicii Domnului, făcută de PapaIoan Paul al II-lea, în mai 1999, la Bucureşti, a rămas, pentru mine, fără oexplicaţie concretă, până la sfârşitul lunii noiembrie 2008.
Era în ziua de 27 noiembrie şi întâmplarea a făcut ca laPiatra-Neamţ să vină, cu probleme legate de nişte acte, un nemţeanajuns călugăr la Vatican, evident într-un ordin catolic. Din vorbă învorbă, Ioan Cobzaru, aşa îl cheamă, mi-a arătat medalionulFecioarei Maria făcut în urma apariţiei Maicii Domnului în bisericuţamănăstirii din Rue du Bac din Paris, pe care este scrisă o rugăciunedevenită foarte cunoscută: O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-tepentru noi cei care alergăm la tine! Cea căreia i se arătase Fecioara,în 1830, la Paris, Ecaterina Labouré, era ridicată la cinstea altarelor şitrecută în calendarul catolic chiar a doua zi, pe 28.
Ioan Cobzaru a povestit că a reuşit să ajungă în patru locuri depe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria,printre care mănăstirea depe această stradă din Paris, dar şi la Medjugorie sau Lourdes. Nu venise laPiatra-Neamţ cu speranţa că va vedea încă un astfel de loc, dar îmi spunea căafirmaţia Papei Ioan Paul al II-lea despre Grădina Maicii Domnului avea casuport, după părerea lui, o apariţie a Maicii Domnului la Bisericani,în apropiere. Nu a fost mare lucru să ajungem, după zece kilometrifăcuţi pe asfalt, la locul acesta.
Povestea apariţiei Fecioarei Maria într-un stejar de laBisericani este consemnată în tradiţia locală şi pe o frescă din paraclisulridicat deasupra locului. Se spune că un sihastru din munţii Bisericaniului ahotărât ca, împreună cu ucenicii săi, să meargă la Muntele Athos, în GrădinaMaicii Domnului, după ce tătarii le arseseră locaşul de cult.
Numai că, la scurtă vreme după ce s-au pornit, călugării au fostopriţi de o apariţie miraculoasă: Fecioara Maria le ieşise în cale într-unstejar de pe marginea drumului.
Dialogul, consemnat în viaţa Cuviosului Iosif, cel care a fostproclamat sfânt, a fost următorul:
Unde mergeţi?
La această minunată vedere, ei aurăspuns:
Ne ducem la grădina ta!
Întoarceţi-vă, le zise Maica Domnului,căci şi aici este grădina mea!

FOTO: Scena apariţiei miraculoase a Sfintei Fecioare Maria,pictată în Paraclisul cu hramul Acoperământul Maicii Domnului
În amintirea acestei minuni, ei au aşezat în stejar o icoană cuchipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosifs-a numit Schitul Bisericani, adică “al evlavioşilor”, pentru că monahii serugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli, cu rugăciunea şibinecuvântarea Cuviosului Iosif.
Ştiam de această tradiţie de ceva vreme, dar nu îi dădusemimportanţă decât după ce l-am văzut pe călugărul de la Vatican cumîngenunchează şi se roagă în faţa cioatei şi a icoanei din paraclisul de laBisericani. Mi-a spus după aceea cât de bucuros este că a reuşit să vadă încăun loc de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria.

FOTO: Cioata stejarului din Paraclisul de la Bisericani
Am cunoscut Bisericaniul pe vremea în care era doar Sanatoriu TBC.Pe atunci, un misterios călugăr bătrân locuia singur, ceva mai la vale desanatoriu, într-o casă peste drum de care ardea permanent o candelă.Era stejarul despre care atunci nu ştiam nimic. După revoluţie, a fostposibil ca obştea monahală, risipită în urmă cu mai bine de o sută de ani, săse întoarcă în locul pe care l-a păzit acel călugăr.
Acum, în paraclisul ridicat deasupra stejarului din care nu arămas decât o cioată, trecând prin pardoseala construcţiei şi fiind păstratăîntr-un cub de sticlă, ne este gazdă un călugăr tânăr, care nepovesteşte despre stejarul în care a avut loc apariţia şi despre icoanamiraculoasă amplasată apoi în locul apariţiei.

FOTO: Paraclisul construit deasupra cioatei stejarului în care aavut loc apariţia Maicii Domnului
Sunt vreo treizeci şi ceva de ani de când stejarul a fosttăiat, chiar de directoarea sanatoriului de atunci, care a dat ordin să fietăiat stejarul şi care, la 40 de zile de la aceasta, a paralizat pentruce a făcut.
În cinstea acestei minuni, Sfântul Iosif, stareţul deatunci, a făcut această icoană, care este una deosebit de sfântă şifăcătoare de minuni. Icoana este foarte veche, are peste 400 de ani şia stat în acest stejar foarte mult timp. A fost de foarte multe ori luată saufurată, dar, prin minune dumnezeiască, venea înapoi. “Semn că aiciMaica Domnului, cu gura ei Sfântă şi Dumnezeiască, a spus că este grădina Ei”,ne spune călugărul.

FOTO: Sfântul Iosif de la Bisericani a vieţuit, vreme de câţivaani, într-o peşteră din apropierea actualei mănăstiri

FOTO: Intrarea în peştera Sfântului Cuvios Iosif
IstoriculMănăstirii Bisericani
Aflată la mică distanţă de Mănăstirea Bistriţa, dar mai retrasă înmunte, Mănăstirea Bisericani convieţuieşte acum cu Sanatoriul TBC, fiindamplasată, după un drum cu serpentine, pe un versant cu expunere la miază-zi, oaltitudine de circa 650 m şi pe care, se spune, ajunge aerul chiar depe platoul superior al Ceahlăului, purtat de nişte curenţi atmosferici.
Înfiinţată cam tot odată cu Mănăstirea Bistriţa, căreia se poatesă îi fi fost sihăstrie, Mănăstirea Bisericani se număra, în secoleleXVI-XIX, printre marile mănăstiri din Moldova, deoarece numărul monahilorajungea la peste 800.Avea rânduială de slujbă achimită, neadormită, cucălugări erudiţi, unde s-au tradus din limbile greacă şi slavonă mai multecărţi de cult şi învăţătură duhovnicească.
După reforma agrară din 1864, a lui Al. I. Cuza, MănăstireaBisericani intră într-un declin, micşorându-i-se numărul vieţuitorilor.
Regele Carol I o transformă apoi în penitenciar, iar în anul 1911,în locul ei, a luat fiinţă un azil pentru bolnavi de tuberculoză, care ulteriora devenit Sanatoriul TBC.
În 1998, s-a construit, pe locul unde Cuviosului Iosif i s-aarătat Maica Domnului, un paraclis cu hramul Acoperământul MaiciiDomnului, care include şi trunchiul stejarului şi care a fost sfinţitla 3 octombrie 1999, la împlinirea a 500 de ani de la apariţia miraculoasă.

Mihael Balint, “Contraforturi de-o zi”