Implant dentar OneDay

Când vine vorba de implant dentar, un pacient urmărește în principal trei parametri: să fie rapid, prețul de realizare să fie cât mai accesibil iar durata de viață cât mai mare. Aparent sunt trei condiții care se împotrivesc una alteia. Și totuși, stomatologia modernă se perfecționează pe zi ce trece în acest sens. Implanturile dentare sunt și vor fi din ce în ce mai accesibile, din ce în ce mai comune în practica stomatologică. În același timp, vor fi din ce în ce mai stabile în timp.
Sunt mari șanse ca foarte curând să vorbim despre un implant ca și când am merge să ne programăm pentru o albire dentară. Va fi mai simplu, mai ieftin și mai durabil…


Implantul dentar rapid

Pana nu demult, in implanturi se folosea metoda clasica care are mai multe dezavantaje printre care si cel reprezentat de timpul necesar din prima zi de tratament pana in clipa in care se aplica coroana de ceramica. Uneori trebuia asteptat chiar si 6 luni asta in conditiile vietii cotidiene active pe care o traim. In acest interval, pacientul poarta o proteza provizorie si pot sa apara o serie probleme de ordin general care pot amana tratamentul, sa il treaca pe plan secundar.
O metoda noua de implant dentar presupune evitarea tuturor acestor inconveniente prin aplicarea unei tehnici ultra-moderne care reprezinta o noutate in Romania si anume implantul OneDay sau dinti intr-o zi.
Avantajul acestei tehnici este reprezentat de factorul psihologic – seara pacientul pleaca cu noii dinti.
Majoritatea pacientilor pot beneficia de aceasta metoda inclusiv cei care au de inlocuit un dinte printr-un implant sau cei care vor restaurari complete.
Prețuri pentru serviciile noastre de implantologie
Beneficiari

Pot fi beneficiarii implantului OneDay persoanele care sunt deja purtatoare de proteze mobile, dar majoritatea sunt cei ai caror dinti restanti nu pot fi salvati si astfel in aceeasi zi li se fac extractiile, se insereaza implanturile, iar acolo unde este cazul se adauga os suplimentar, si la finalul zilei ei pleaca multumiti cu dintii in gura, dinti care le refac fizionomia, restabilesc functia masticatorie si nu in ultimul rand reintegrarea in societate.
Implantul dentar rapid OneDay este o metoda indicata in special pacientilor care sufera de parodontoza.
Acest tratament presupune o pregatire minutioasa a pacientului pre-operator. Pacientul este supus interventiei operatorii dimineata, cand se insereaza implanturile. Pe parcursul zilei se prelucreaza dintii in laborator asfel incat seara se fixeaza noua dantura pe implanturile inserate in aceeasi zi.

Concluzie

Aceasta tehnica presupune o colaborare stransa intre chirurg, anestezist, laboratorul de tehnica dentara si protetician.
Desi pare o interventie de mare amploare, inserarea implanturilor OneDay este chirurgie implantara minim-invaziva .Prin aceasta metoda, organismul este supus unei interventii si unei recuperari o singura data iar aceasta necesita cateva ore pe parcursul unei zile.

Implanturile dentare OneDay sunt o metodă de reconstrucție totala a danturii si sincronizarea perfecta a specialistilor stomatologi.

Sura: https://www.germansystemdent.ro/serv...tar-intr-o-zi/