Cum lucra și ce (mai) spunea Eminescu



Era foarte mulțumit când tovarășii săi nu erau acasă. Atunci era el singur stăpân între cei patru păreți și putea ceti și lucra nestingherit de nimeni. Se plimba atunci prin cameră, bea cafea, fuma, șuiera, fredona câte o melodie și-și alcătuia astfel ideea și forma în care avea s-o îmbrace. Se punea apoi la masă și scria, scria mereu, așternând pe o coală sau pe un petic de hârtie rodul gândurilor sale, și dacă i se ivea vreo dificultate, se sula iarăși, mai bea cafea, se plimba, gândea și iarăși se punea la scris. Dacă-i lipsea vreo expresie potrivită sau vreo frază frumoasă, el nu se împiedica de lipsa ei de la scris, ci lăsa un loc gol și trecea mai departe. Când era lucrarea gata, atunci o cetea de mai multe ori și acum începea să corigeze, să netezească, să adauge și să cizeleze cele ce scrisese, până ce lucrarea căpăta forma frumoasă și expresia conciză ce o admirăm în scrierile sale. Cine a avut în mână vreun manuscris al lui Eminescu a văzut câte corecturi cuprindea, câte fraze sunt schimbate și câte cuvinte șterse și înlocuite prin altele mai potrivite, aceasta mai cu seamă în manuscriptele ce cuprind poezii. Adesea însă lăsa Eminescu lucrările sale săptămâni și luni întregi necetite și necorigeate și se lua la alte lucrări. Am observat că dacă-i venea vreo idee, vreo inspirațiune, atunci el, oriunde s-ar fi aflat, căuta un petic de hârtie și scria cu creion poezia.”
***
Nu erau multe expresii favorite ale lui Eminescu, dar puținele ce le avea, le întrebuința adesea. Așa era expresia pur și simplu, pe care o întrebuința totdeauna când voia să dea cuiva vreo lămurire. (…)Este pur și simplu așa și așa… și urma apoi cu explicațiile și motivările sale. Expresia aceasta era așa de obicinuită la Eminescu încât fiecare o consideră ca o particularitate a lui, și dacă o întrebuința altul i se zicea că-l copiază pe Eminescu.Expresia ce o întrebuința Eminescu când saluta pe colegii săi era: Trăiască nația!, iar când era astfel salutat, răspundea cu cuvintele: Sus cu dânsa! Această formă de salutare era uzitată la toți studenții din Viena și s-a înrădăcinat atât de mult, încât a rămas și până în zilele de astăzi. (…)Când neajunsuri, dureri și suferințe apăsau greu sufletul lui Eminescu și era necăjit de tot, atuncea ofta adânc și sfârșea cu expresia: ‘tu-i neamul nevoii! (…) Aceasta era unica expresie mai grea ce am auzit-o din gura lui Eminescu și despre care mi-a spus odată: Asta-i unica înjurătură pe care am deprins-o de la tatăl meu.(fragmente din „Amintiri despre Eminescu” de Teodor V. Stefanelli, Editura Junimea, 1983)
(texte selectate și redactate de Odilia Roșianu)

Sursa:
https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/cum-lucra-si-ce-mai-spunea-eminescu?