Stimate Doamne și Domni,

Tinerii Asociației Arta Zalmoxa și membrii Academiei DacoRomne organizează anual la Craiova, n data de 21 Septembrie, Simpozionul Internațional de Pace intitulat SARMIZEGETUSA 2050 - Capitala Păcii Mondiale.

ncepnd de anul trecut, am trimis către grădinițele și școlile primare din Craiova, mii de fluturași de PACE (cum este cel atașat la acest e-mail), pentru ca Piciumanii Neamului nostru să scrie cu mnuțele lor cuvntul PACE, astfel nct curățenia lor Sufletească să determine, iar familiile lor să țină cont de această dorință sinceră privind viitorul omenirii.

Am notat că acțiunea noastră a nceput sa aibă un impact neașteptat asupra părinților, bunicilor și străbunicilor micuților, după distribuirea n Oltenia a zeci de mii de fluturași de PACE, motiv pentru care am hotărt să finanțăm cel puțin un milion de fluturași, pe care să-i trimitem n toate localitățile aflate de-o parte și de alta a Prutului.

Dorim să extrapolăm la nivel global acest sistem, mpreună cu cei care ni se vor alătura, determinnd semnarea la SARMIZEGETUSA REGIA - Capitala Spirituală a Romnilor - a Tratatului de PACE la nivel Mondial pnă n anul 2050. Astfel, vor dispărea frica și preocurarea zilei de mine, toți trăind Fericiți, Sănătoși și Decent.

n cazul n care doriți să participați la această inițiativă, vă rugăm să ne țrimiteți adresa la care să vă expediem fluturașii. Ar fi ideal să lipiți acești fluturași pe o planșă, care să fie afișată n clasele n care nvață micuții.

Vă sugerăm să ne trimiteți fotografii ale acestor plașe n grupul www.facebook.com/groups/SARMIZEGETUSA2050, devenind astfel model pentru celelalte cadre didactice.
Aceste fotografii vor fi postate pe forumul www.sfatulbatanilor.ro, urmnd ca ulterior să fie trimise și Guvernelor, Ambasadelor și Consulatelor din ntreaga lume.

Ne-am bucura, dacă ne-ați putea recomanda și alți EDUCATORI ȘI NVĂȚĂTORI de bună credință, dornici să contribuie la pacea mondială.

Nădăjduim ca acest proiect să devină principala acțiune susținută de Neamul nostru, ajutnd ntreaga omenire să redistribuie resursele umane și materiale spre domenii cu adevărat importante ca:
- EDUCAȚIE
- SĂNĂTATE = HRANĂ
- INVENTICĂ

Toate cadrele didactice implicate n această activitate extrem de importantă privind viitorul omenirii, vor primi diplome de participare datorită rolului major jucat n promovarea păcii n rndul micilor vlăstare.

Vă mulțumim anticipat pentru sprijin.

Cu deosebită considerație,