Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Eminescu si Manoilescu, fondatori ai Braziliei moderne

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.588

    Eminescu si Manoilescu, fondatori ai Braziliei moderne

    Eminescu si Manoilescu, fondatori ai Braziliei moderne


    Data publicarii: 24.11.2017 20:18:00


    Deși acuzat insistent și consecvent de naționalism excesiv, xenofobie și antisemitism, lui Eminescu îi aparține, totuși, cea mai cosmopolită viziune politică asupra istoriei popoarelor, având, în același timp, cea mai profundă iubire de ţara şi de poporul său, pe care l-a slujit necondiţionat, dar în cunoştinţă de cauză. Viziunile lui economice, politice, sociologice, antropologice și istorice au servit dezvoltării altor popoare, în timp ce în țara sa este încă ignorat sub aceste aspecte. Ba chiar privit cu condes-cendență de criticii literari (unii), atunci când e vorba de competențele lui extraliterare.

    Un mare diplomat brazilian, José Jeronimo Moscardo de Souza, fost ambasador al acestei ţări în România, a făcut, în 2003, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa, din partea Academiei Române, o declaraţie cel puţin descumpănitoare: „Vreau să mulţumesc României şi în special domnului Eminescu, datorită căruia Brazilia a avut cea mai mare dezvol-tare economică din lume”.

    Același José Jeronimo Moscardo de Souza, ceva mai târziu, în același an, a acordat în Formula AS un interviu lămuritor pentru această declarație bizară. Eminescu „ajunsese” în Brazilia prin intermediul unei lucrări de importanță mondială a economistului român Mihail Manoilescu, discipol al marelui poet și gânditor. Teoria despre stat a lui Eminescu (Teoria Statului Organic) fusese încorporată în lucrarea lui Manoilescu, „Théorie du protectionism et de l’échange international” care, tradusă în portugheză în 1932, a ajuns în Brazilia, unde a devenit curs universitar, iar din 1970 program economic pentru întreaga țară.

    Iată ce spunea Moscardo de Souza în interviul amintit, referitor la Manoilescu: „În privinţa economică, se credea că suntem condamnaţi să rămânem o ţară agrară, ca şi România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de Externe al ţării dumneavoastră şi un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu. După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, «Teoria protecţionismului şi schimbului internaţional», aceasta a fost, până în ziua de azi, inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. [...] Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni şi-au clarificat originile inegalităţii, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie şi agricultură, dintre exporturi şi importuri etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne”

    Și iată cum teoria STATULUI ORGANIC a lui Eminescu ajunge, încorporată în lucrarea lui Manoilescu, „Théorie du protectionism et de l’échange international”,pe teritoriul Braziliei, a cărei istorie o schimbă, determinând cea mai mare creștere economică din lume. De ce nu s-a întâmplat în România? Pentru că România nu este condusă de români, ci de romunculi. Așa îi numea Eminescu pe „globaliștii” timpului său..

    Influența economică a „tandemului” Mihai Eminescu/Mihail Manoilescu în Brazilia a fost profunda și persistentă, declanșând interesul universitarilor din alte locuri de pe mapamond. Astfel, în 1996, „Théorie du protectionism et de l’échange international” a beneficiat de analiza academică magistrală a profesorului Joseph Love, de la Universitatea din Illinois, prin cartea sa „Crafting the Third World - Theoring Underdevelopment in Romania and Brazil” („Făurirea Lumii a Treia - Teoretizarea Subdezvoltării în România și Brazilia”), editată deja și în Brazilia.

    (Din volumul „EMINESCU, AGENT SECRET, TRAFICANT DE CĂRȚI INTERZISE și alte necunoscute din viața marelui poet”, de Miron Manega, Edituras Getodacii, 2017)


    Afisari: 2599


    Autor: Miron Manega
    S
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 23.05.2019 la 18:30.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.588
    Ambasadorul Braziliei i-a mulțumit lui Eminescu pentru… creșterea economică spectaculoasă a țării sale!!!

    Posted on 16 mai 2016 by Daniel Roxin in Cunoaște România, Dezvăluiri, Istorie, Știați că, Știință și cunoaștere, Știri // 10 Comments



    Prima reacție la o astfel de știre poate să fie cea de neîncredere. Vorba aia, Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat modern?! Ei bine, Eminescu a fost și jurnalist, a fost și sociolog, chiar și politician… Puțini știu că printre studiile geniului român se află și unul care poartă numele de Teoria Statului Organic, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei in perioada 2000 – 2012.

    Ca o confirmare a acestui lucru, Jeronimo Moscardo, ambasador al Braziliei în România, a făcut în anul 2003, cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului Doctor Honoris Cauza, o afirmație cel puțin surprinzătoare pentru noi: “Mulțumesc României și în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creștere economică din lume.”
    Invitat în emisiunea mea, ADEVĂRURI TULBURĂTOARE(Nașul tv), jurnalistul Miron Manega, un om care a investigat afirmația ambasadorului brazilian, ne împărtășește ce a descoperit: Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economiști români, fost Guvernator al Băncii Naționale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, Noua teorie a protecționismului și schimbului internațional”, Teoria Statului Organic a lui Eminescu.
    Cartea lui Mihail Manoilescu, publicată în anul 1932, este tradusă în portugheză, ajunge în Brazilia unde devine curs universitar, din anii 1970 program economic al țării, iar în perioada 2000-2012 transformă radical Brazilia, generând o creștere economică spectaculoasă…

    Acum, dacă teoria lui Eminescu despre Statului Organic, dezvoltată de Mihail Manoilescu în Noua teorie a protecționismului și schimbului internațional”, a ajuns să fie program economic de succes al unei țări cu o suprafață aproape cât a Europei, ne-am putea întreba de ce nu o aducem în dezbaterea publică din România și apoi să o folosim pentru progresul economic al țării?Ei bine, nu avem voie! Cei de la Institutul Elie Wiesel au făcut spume la gură atunci când Banca Națională a emis o monedă comemorativă pentru Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economiști ai lumii, ucis de comuniștii bolșevici! Așadar, un alt mare gânditor român anti-comunist pe care acești indivizi vor să ni-l șteargă din memorie și ale cărui studii ar vrea să le interzică. Mai rămâne ca cei de la Elie Wiesel să ceară și scoaterea lui Eminescu din manuale – doar a fost foarte critic cu evreii din vremea lui!Până una alta, vă invit să urmăriți emisiunea unde l-am avut invitat pe jurnalistul Miron Manega, pentru a afla și alte lucruri cu adevărat inedite despre viața și faptele lui Eminescu. Vă asigur că merită!Vizionare cu folos!Daniel Roxin
    http://daniel-roxin.ro/

    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •