Fratele Ioan – doctorul din Munții Rarăului



Acum câteva zile l-am cunoscut pe fratele Ioan, un mirean printre pustnicii din Munții Rarăului. Renunțând la viața de aici, din lume, a avut curaj să plece și să vadă ce se petrece acolo sus, în creierii munților, și să învețe de la un pustnic bătrân, pe nume Ștefan, despre puterile tămăduitoare ale plantelor. Colindă mereu prin pustiurile Bucovinei pentru a căuta tămăduire celor încercați de boală și păcate și mărturisește cu glas modest: „Cel mai mult mă bucur atunci când se vindecă un bolnav de cancer. Contribuția mea este aproape inexistentă, căci eu doar le dau ceea ce cred eu că îi va face bine, nu îi vindec. Nu sunt doctor, căci vezi și tu... laboratorul meu e sub bradul acela. Depinde, însă, în mare măsură de credința fiecăruia”.

Fratele Ioan cunoaște numele și întrebuințarea fiecărei plante, așa cum cunoaște durerea fiecărui om care l-a căutat vreodată. Ieșind la un timp din hora brazilor care îi înconjoară casa pentru a duce leacuri celor ce locuiesc departe de sihăstrie, știe că bădița Vasile din Fundu Moldovei are nevoie de tratament și de aceea kilometrii parcurși până la el îi par nesemnificativi. Îmi spune ‒ citând precis din Sfânta Scriptură ‒ că Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele (Înțelepciunea lui Sirah 38, 4).

Frate Ioan, unde v-ați născut? Ce amintiri aveți din copilărie?Am copilărit în comuna Zăpodeni, județul Vaslui, și m-am născut într-o pădure. Da, în pădure. Așa a fost rânduit de Dumnezeu. În dimineața zilei de 6 ianuarie, pe la ora 4.00 dimineața, am insistat din răsputeri să văd lumina zilei. Tata a scos carul și a înhămat boii, iar mama i-a zis să pună și niște paie în coș. Ca să ajungem la casa de nașteri din comună, trebuia să trecem printr-o pădure. Ei, eu chiar acolo m-am născut, în mijlocul pădurii. Apoi am avut mari necazuri cu părinții mei din cauza pădurii, mai ales când pierdeam oile. Când eram mic, acolo mă simțeam în largul meu. Parcă știam încă de pe atunci că brazii vor fi străjerii casei mele.
La câți ani ați hotărât să vă retrageți aici?
În tinerețe, am început să citesc despre pustie. Am împrumutat cărți de la un preot bătrân din Bârlad, pentru care am și lucrat artizanal o Cruce pentru Sfântul Altar. Mai demult, nu se găseau multe cărți, așa ca acum. Când citeam acolo că se duceau unii să ducă mâncare pustnicilor, aveam îndoieli. Mă întrebam: o fi chiar așa, oare? De multe ori, mă gândeam că Dumnezeu m-a adus pe mine în situația asta, tocmai pentru că m-am îndoit.
Care a fost cea mai mare bucurie a dumneavoastră?
Cel mai mult mă bucur atunci când se vindecă un bolnav de cancer. Contribuția mea este aproape inexistentă, căci eu doar le dau ceea ce cred eu că îi va face bine, nu îi vindec. Nu sunt doctor, căci vezi și tu... laboratorul meu e sub bradul acela. Depinde, însă, în mare măsură de credința fiecăruia. Slavă Domnului, sunt trei cazuri până acum.
Ce vă motivează să ajutați oamenii în continuare?
Am trecut prin multe ispite, prin multe accidente, dar Dumnezeu mereu îmi dă putere și mă întărește, iar eu mereu mă las mereu în paza Lui. Mulți mă întreabă cum mai urc pe toate stâncile la vârsta mea și eu le spun că Dumnezeu și Maica Domnului mă au în pază. Cândva, m-am plâns unui pustnic bătrân, i-am zis că nu mai pot să continuu. Și m-a pus pe gânduri. Mi-a zis că eu în acest fel îmi pot dovedi iubirea față de aproapele. Astfel, nu am renunțat și iată-mă astăzi cu rucsacul plin de piedicuță și de alte plante pe care le-am adus joi din Giumalău.
Cum arată o zi din viața dumneavoastră?
Ziua începe la ora 4.00 dimineața, cu rânduiala de rugăciune. Apoi, plec în munți după plante sau merg la pacienții care nu pot să ajungă aici, la mine. După-masă fac Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și programul cuvenit de rugăciune. De când sunt aici, nu a trecut nici o zi fără să mă pun în genunchi și să mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos și că îi pot ajuta pe cei în neputință.
Un gând de sus, din munte, pentru oamenii din lume!
Să trăiască în pace cu ceilalți și să aibă credință în Dumnezeu! Asta e tot ce am să le transmit. Pe mine mă miră cum oamenii din ziua de astăzi rezistă printr-atâtea ispite câte sunt în lume! Din punctul meu de vedere, dacă se roagă și nu cârtesc, sunt mai înalți decât cei care stau retrași de ani buni aici, în munte.
* Mai multe detalii despre fratele Ioan puteți afla de la starețul Mănăstirii Sihăstria Rarău, părintele arhimandrit Ioan Neagoe Larion. Cel mai bine este să luați legătura cu starețul, iar el vă va îndruma mai departe, pentru că, după cum știți, în mănăstire orice lucru se face sub ascultare. Accesul spre mănăstire se face din centrul orașului Câmpulung, spre Cabana Rarău, pe Str. Izvorul Alb. Adresa poștală a mănăstirii:
Arhimandritul Ioan Neagoe Larion
Mănăstria Sihăstria Rarău
Str. Izvorul Alb, Nr. 160, cod poștal 725100, localitatea Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava

Sursa https://doxologia.ro/interviu/fratel...yUM5JxXHkjvWu0