CAPITOLUL XX
In urmatoarele 5 zile, drumul nostru ne-a condus prin
tinutul prin care calatorise Ioan. In a cincea zi am ajuns in
satul unde ne asteptau caii. Aici Emil a venit cu noi si, din
acest moment, calatoria a fost relativ usoara pina in satul
unde traia el.
Apropiindu-ne de acest sat, puteam vedea ca tinutul era
mult mai populat, si ca drumurile si cararile erau mult mai
bune decit altele pe care mersesem. Drumul nostru ne
conducea in lungul unei vai fertile, si am urmat aceasta
cale printr-un platou intins. Am observat ca valea se
ingusta treptat pe masura ce inaintam, si ca in final
marginile ei se apropiau atit de mult de fiecare parte a
riului, incit formau un canion. Pe la ora 4 a zilei in care
aveam sa ajungem in sat, am dat deodata peste un mal
abrupt, de pe care riul cadea intr-o cascada de vreo 300
de picioare. Drumul ne dusese intr-un loc neted la baza
malului, linga cascada. Am vazut ca exista o trecere taiata
in gresie, sub un unghi de 45 de grade, spre platoul de
deasupra, si fusesera sapate trepte in piatra potecii, astfel
ca urcusul era usor. Usi mari de piatra fusesera astfel
aranjate incit sa poata fi inchise peste deschiderea de la
baza malului, constituind astfel o formidabila bariera pentru
un inamic nepoftit. Cind am ajuns pe platoul de deasupra,
am vazut ca scara prin stinca era singura cale de urcare si
76
76
coborire permisa de riu. Cindva existasera trei cai
de acces, dar peretii care inconjurau satul fusesera acum
reconstruiti astfel incit sa bareze orice acces posibil. Multe
case din sat fusesera astfel cladite incit unul din pereti
forma o parte a zidului care inconjura satul. Am observat
ca acele case care erau una cu zidul erau inalte cit 3 etaje
si nu existau deschizaturi pentru ferestre, in perete, decit la
inaltimea celui de-al treilea etaj. Fiecare deschizatura avea
construit un balcon suficient de larg pentru ca 2-3
persoane sa poata sta in el comod. Acestea, am judecat
noi, erau astfel facute incit permanent sa poata fi aruncata
o privire in afara. Ni s-a spus ca regiunea fusese locuita
cindva de un trib de bastinasi care se izolasera de ceilalti,
pina cind disparusera ca trib, unii fiind asimilati de alte
triburi.
Aici era casa parinteasca a lui Emil si locul unde aveam
sa ne intilnim cu membrii expeditiei noastre care se
impartise in mici grupuri pentru a acoperi mai mult teritoriu.
Intrebind, am aflat ca eram primii sositi si ca ceilalti aveau
sa vina a doua zi. Ni s-a dat una din casele construite in
zidul satului. Ferestrele etajului trei dadeau spre asprul
tinut muntos din sud.
Ne-am facut comozi si ni s-a spus ca cina avea sa fie
servita la primul nivel, adica la parter. Am coborit si i-am
gasit asezati la masa pe Emil, sora lui, sotul ei si pe fiul si
fiica pe care ii cunoscusem la templu cu citeva zile inainte.
Inca nu terminasem cina, cind am auzit un freamat
venind din mica piata din fata casei. Unul dintre sateni a
venit si a anuntat ca au sosit seful nostru si grupul lui. S-au
instalat confortabil; apoi am mers cu totii pe acoperis.
Soarele apusese, dar amurgul inca persista. Privelistea
la care ne uitam semana cu un mare bazin la confluenta
unui numar de riuri coborind prin chei adinci din muntii mai
inalti. Aceste riuri se varsau toate intr-un riu mai mare
inainte sa cada peste abruptul perete de stinci, in valea de
dedesubt, formind astfel cascada. Acest riu mai mare
venea printr-un canion adinc si curgea peste platoul intins
doar pe citeva sute de picioare inainte de a plonja in
prapastie. Mai multe riulete curgeau pe peretii verticali ai
canionului sapat de riul cel mare, formind caderi de apa si,
in citeva cazuri, torenti zgomotosi. Unele cadeau in
cascade perpendiculare de la 100-200 de picioare, in timp
ce altele isi taiasera drumul prin peretele canionului si
77
77
coborau formind un sir de cataracte. Departe in munti,
vaile erau pline de ghetari, si acesti ghetari erau proiectati
ca niste degete uriase din marele acoperis de zapada care
se afla pe virfurile intregului masiv. Zidul protector al
satului fusese unit cu cel al marelui canion, acolo unde
acesta iesea in afara deasupra platoului drept, apoi
mergea spre faleza unde apa cadea in valea de dedesubt.
In locul unde zidul se unea cu peretele canionului, muntele
se ridica vertical pe 200 de picioare, creind astfel o bariera
naturala, lunga cit se vedea cu ochii. Ni s-a spus ca platoul
se intindea pe 60 de mile de la est la vest, si in unele locuri
avea 30 de mile de la nord spre sud; si singura alta cale de
acces era in partea cea mai larga a platoului, acolo unde o
carare ducea peste o trecatoare; iar aceasta trecatoare era
pazita de un perete similar cu cel de unde ne gaseam noi.
Pe cind vorbeam despre avantajele defensive ale locului,
sora lui Emil si fiica ei ni s-au alaturat si, ceva mai tirziu, au
venit Emil, cumnatul lui si fiul. Am observat la ei o unda de
emotie, si in curind sora lui Emil ne-a spus ca in seara
aceea asteptau o vizita a mamei lor. Ea spuse:
- Suntem atit de fericiti, ca abia ne mai incapem in piele,
caci o iubim atit de mult pe mama! Ii iubim pe toti cei care
au mers inainte spre cunostinte mai inalte, caci sunt atit de
buni si nobili, si de ajutor, dar mama noastra e atit de dulce
si adorabila, atit de saritoare si iubitoare, ca nu ne putem
opri sa n-o iubim de o mie de ori mai mult. In plus, suntem
din carnea si singele ei. Stim ca o veti iubi ca si noi.
Am intrebat daca venea deseori. Raspunsul a fost:
- Oh, da, vine mereu cind avem nevoie de ea, dar este
atit de ocupata cu munca ei, ca vine doar de doua ori pe
an de bunavoie, si aceasta este una din aceste vizite. Va
ramine o saptamina, si suntem cu totii atit de fericiti, incit
nu mai stim ce sa facem.
Aici conversatia a deviat spre experientele colegilor
nostri pe durata cit fusesem despartiti, si ne adincisem in
aceasta discutie cind, brusc, s-a facut liniste peste tot si,
aproape inainte de a ne da seama, sedeam intr-o tacere
perfecta fara s-o fi sugerat cineva. Umbrele serii se
strinsesera pina cind cununa de zapada a muntelui din
zare arata ca un mare monstru alb, gata sa-si piarda
degetele de gheata si sa se intinda peste valea de
dedesubt. Din liniste a venit un fosnet blind, ca al unei
pasari asezindu-se din zbor, si paru ca o ceata subtire se
78
78
condensa pe parapetul estic. Deodata ceata prinse
contur, si acolo statea o femeie de o rapitoare frumusete la
trup si chip, cu o lumina puternica radiind in jurul ei, incit
abia o puteam privi. Cei din familia ei au sarit in picioare si
au inaintat repede spre ea cu bratele intinse, exclamind,
aproape toti, intr-un glas:
- Mama!
Ea a pasit usor, coborind de pe parapet pe acoperis, si ia
imbratisat pe fiecare, ca orice mama, apoi ne-a fost
prezentata. Spuse:
- O, voi sunteti fratii dragi din indepartata America, veniti
in vizita la noi. Bineinteles ca sunt foarte bucuroasa sa va
urez bun venit in tara noastra. Inimile noastre se indreapta
spre toti, si simtim ca daca ei ne-ar lasa, doar ne-am
intinde miinile si i-am imbratisa pe toti asa cum, chiar
acum, i-am imbratisat pe cei pe care ii numesc ai mei. Caci
in realitate suntem o singura familie, fiii aceluiasi
Dumnezeu Tata-Mama. De ce nu ne putem cunoaste toti
ca frati?
Remarcasem, chiar inainte de asta, ca serile deveneau
tot mai reci, dar cind aparuse aceasta doamna, caldura
emisa de prezenta ei facuse ca seara sa para a fi una de
la mijlocul verii. Aerul parea incarcat de parfumul florilor, o
lumina ca a lunii pline parea sa strabata totul, si in toate
era o caldura si o stralucire pe care nu le pot descrie.
Totusi, nu era nici urma de spectacol. Doar acea
manifestare profunda, simpla, blinda, copilareasca.
S-a propus sa coborim, si mama, cu celelalte doamne,
pornira inainte pe scari, echipa noastra urmindu-le, iar
gazdele incheind cortegiul. Atunci am observat ca, desi
paream sa mergem firesc, pasii nostri nu faceau nici un
zgomot pe acoperis sau pe scari. Nu incercam sa mergem
in liniste; de fapt, cineva din echipa noastra a spus ca
intentionat incercase sa faca un zgomot si nu reusise.
Picioarele noastre parca nici n-ar fi atins acoperisul sau
scarile. Am mers intr-o camera frumos mobilata. De cum
am intrat si ne-am asezat, am remarcat o caldura si o
stralucire, si camera s-a umplut cu o lumina blinda, pe care
nici unul dintre noi nu o putea explica.
Toti am pastrat, pentru un timp, o liniste adinca. Mama
ne intreba daca eram instalati confortabil si ingrijiti, si daca
ne placea calatoria noastra. Convorbirea s-a indreptat spre
subiecte generale, cotidiene, si ea parea familiarizata cu
79
79
toate. Apoi discutia s-a indreptat spre viata noastra
de familie, iar mama ne-a spus numele tatilor, mamelor,
surorilor si fratilor nostri, si am fost surprinsi de descrierea
detaliata a vietii fiecaruia dintre noi, pe care o facea fara sa
ne fi pus vreo intrebare. Ne-a spus tarile pe care le
vizitasem, munca pe care o indeplinisem si unde esuasem.
Acestea nu erau spuse intr-o maniera vaga, ca sa fim
obligati sa facem noi legaturile intre fapte, ci fiecare detaliu
era pus in evidenta atit de clar, de parca am fi trait din nou
acele scene. Dupa ce prietenii nostri ne-au urat noapte
buna, n-am putut decit sa ne minunam cind am realizat ca
nici unul dintre ei nu avea sub 100 de ani, ca mama avea
peste 700 de ani, iar 600 de ani din acestia ii traise pe
pamint cu corpul ei fizic. Totusi, toti erau plini de viata si
fara griji, ca si cum ar fi avut 20 de ani, si nu s-ar fi putut
banui altceva. Era ca si cum am fi fost cu niste tineri.
Inainte ca ei sa plece in seara aceea, ni s-a spus ca in
seara urmatoare avea sa aiba loc o adunare in cabana, si
ca eram invitati cu totii.
Marcaje