Papornița Moșului
Pagina 2 din 4 PrimulPrimul 1234 UltimulUltimul
Rezultate 11 la 20 din 31

Subiect: Viata si Invataturile Maestrilor din Extremul Orient

  1. #11
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    CAPITOLUL X
    Cind ne-am intors la cartierul general, am gasit totul
    pregatit pentru traversarea muntilor. Dupa o zi de odihna si
    o inlocuire a carausilor si a animalelor, am pornit in a doua
    etapa a calatoriei noastre, de aceasta data pentru a
    traversa Himalaya. Intimplarile din urmatoarele 20 de zile
    nu au prezentat decit un interes neinsemnat.
    Emil ne-a vorbit despre realizarea Constiintei Christice.
    El a spus:
    - Prin puterea propriei voastre minti sau prin actiunea
    gindului vostru, iata modul in care puteti sa atingeti sau sa
    realizati Constiinta Christica. Prin puterea procesului
    gindirii, suntem capabili sa prefacem si sa dezvoltam
    corpurile noastre sau conditiile si imprejurarile noastre
    exterioare, prin recunoasterea acestei Constiinte Christice
    inlauntrul nostru, astfel incit niciodata nu vom trai
    experienta mortii, sau a oricarei alte schimbari numite
    moarte. Acest lucru este facut in intregime prin puterea
    omului de a vizualiza, idealiza, concepe si da nastere la
    lucrul asupra caruia isi fixeaza atentia. Acest lucru se face
    cunoscind sau percepind, sau avind credinta ca el, Christ,
    este inlauntrul nostru; intelegind adevarata semnificatie a
    invataturii lui Isus; mentinindu-ne corpul ca fiind una cu
    Dumnezeu, facut dupa chipul si asemanarea lui
    Dumnezeu, si contopind acel corp in corpul perfect al lui
    Dumnezeu, exact asa cum ne vede Dumnezeu. Am
    idealizat, conceput si adus in manifestare corpul perfect al
    lui Dumnezeu. Suntem nascuti a doua oara cu adevarat
    din si in Imparatia Spiritului lui Dumnezeu.
    In felul acesta putem noi sa intoarcem toate lucrurile in
    Substanta Mintii Universale, din care au rasarit, si sa le
    aducem inapoi sau sa le returnam perfect in forma
    exterioara sau manifestata. Apoi, pastrindu-le in starea lor
    pura, spirituala, perfecta, vibratiile sunt coborite, si lucrurile
    pe care dorim sa le cream iau nastere in forma perfecta.
    Astfel putem lua orice credinta falsa, orice conditie veche,
    orice pacat, totul din viata noastra trecuta - indiferent ce a
    fost, cit de bun sau aparent rau, indiferent ce munte de
    falsa credinta sau indoiala, si necredinta sau teama, noi
    sau oricare altul a inaltat despre noi sau despre ce a pornit
    de la noi - si le putem spune tuturor acestora: Acum te
    trimit inapoi in marele ocean al Substantei Mintii
    Universale, din care iau nastere toate lucrurile, si unde
    42
    42
    totul este perfectiune, si din care ati iesit, ca sa fiti
    descompuse in elementele din care ati fost create. Acum
    va aduc inapoi din acea substanta pura, la fel de perfecte
    si pure cum va vede Dumnezeu si cum va pastreaza El
    mereu in acea perfectiune absoluta. Putem sa ne spunem:
    Acum realizez, in vechea ordine a lucrurilor, ca v-am scos
    la iveala imperfect si va manifestati imperfect.
    Realizind Adevarul, va dau nastere acum perfecte, asa
    cum va vede Dumnezeu. Ati renascut perfecte si 'asa a
    fost' . Trebuie sa realizam ca alchimistul interior,
    Dumnezeul launtric, s-a ocupat de asta si a transformat,
    rafinat si perfectionat ceea ce parea imperfect, ceea ce
    creasem si acum returnam. Ar trebui sa realizam ca este
    ceva rafinat, perfectionat si transformat exact asa cum
    propriile noastre trupuri sunt rafinate, perfectionate si
    trimise inapoi noua ca trupul lui Dumnezeu, minunat de
    perfect, incintator de liber. In fine, ar trebui sa realizam ca
    aceasta este perfecta Constiinta Christica, in totul si pentru
    totul. Aceasta este a trai cu Christ in Dumnezeu.
    Dimineata zilei de 4 iulie ne-a gasit in punctul cel mai
    inalt al trecatorii. Emil ne spusese, in seara precedenta, ca
    simtea ca ni s-ar cuveni o pauza, si ca nu vedea un
    moment mai potrivit decit aniversarea din 4 iulie. La micul
    dejun, Emil incepu spunind:
    - Azi este 4 iulie, ziua cind sarbatoriti nasterea
    independentei voastre. Cit de reprezentativa este aceasta
    zi! Simt ca toti aveti mai multa sau mai putina incredere in
    noi; de aceea o sa vorbesc deschis. In citeva zile vom
    putea sa va dovedim in mod concludent ca afirmatiile pe
    care le fac sunt adevarate.
    Obisnuim sa numim tara voastra America, si pe toti
    locuitorii ei, americani. Nu veti sti niciodata ce bucurie imi
    aduc aceste rare clipe, in aceasta zi de o asemenea
    importanta, prin faptul ca pot sa vorbesc cu voi si sa
    privesc in ochi un mic grup de americani care, cu o singura
    exceptie, s-au nascut in acea tara intinsa. Trebuie sa va
    spun ca unii dintre noi au avut privilegiul sa vada tara
    voastra cu mult inaintea plecarii lui Columb in memorabila
    sa expeditie. Au fost si alte incercari de a o descoperi, dar
    nu au dus la nimic. De ce? Din simplul motiv al lipsei acelei
    unice calitati divine - credinta. Cel care a avut curajul si
    credinta de a vedea si a-si exprima viziunea, nu se trezise
    inca. In clipa cind acel suflet s-a trezit la realizarea faptului
    43
    43
    ca pamintul este rotund si ca pe cealalta parte a lui
    trebuie sa existe uscat, egal ca intindere cu cel deja
    cunoscut, am putut vedea cum a inceput sa se desfasoare
    acea noua etapa istorica. Cine altul decit Marele
    Atotputernic, care vede toate lucrurile, ar fi putut trezi acel
    graunte de credinta in sufletul lui Columb? Care au fost
    primele sale cuvinte cind se afla in ziua aceea in fata
    reginei, nerecunoscind puterea superioara? Draga regina,
    sunt ferm convins ca pamintul este rotund si vreau sa
    navighez si sa dovedesc acest lucru. Nu stiu cit de mult
    veti recunoaste asta, dar acele cuvinte erau inspirate de
    Dumnezeu, si Columb a fost recunoscut ca unul care a
    avut hotarirea de a indeplini ceea ce si-a asumat.
    Apoi a inceput sa se deruleze lunga insiruire de
    evenimente care ni se aratasera cu ani inainte, nu in
    intregime, dar destul ca sa le putem urmari. Bineinteles ca
    visam sa se indeplineasca si sa se inregistreze aproape
    cele mai incredibile minuni, in aparent scurta perioada de
    ani care au trecut, dar aceia dintre noi care au fost
    privilegiati sa o traiasca, acum realizeaza pe deplin ca mari
    minuni sunt rezervate, in continuare, marii voastre natiuni.
    Simtim ca pentru natiunea voastra a venit timpul sa se
    trezeasca la adevaratul ei sens spiritual, si vrem sa facem
    tot ce putem ca sa va ajutam in aceasta realizare.
    Se parea ca interesul Maestrilor pentru noi era
    determinat de marea lor dorinta ca America sa accepte
    Constiinta Christica si sa-si realizeze posibilitatile. Ei stiau
    ca intemeierea ei era, de fapt, spirituala, si prin aceasta ea
    este destinata sa fie un ghid in dezvoltarea spirituala a
    lumii.
    Emil a continuat:
    - Ginditi-va la ceea ce a fost posibil prin bobul de
    credinta semanat in constiinta unui om caruia i s-a ingaduit
    sa se desfasoare. Ce s-a intimplat? Puteti intelege?
    Columb, in vremea sa, era vazut ca un visator nepractic.
    Oare nu ajungem toti la punctul in care credem si stim ca
    visele de ieri nu sunt altceva decit realitatile de miine? Caci
    cine a implinit ceva fara sa fi fost un asa-numit visator? In
    realitate, au fost viziunile sale doar vise? Nu erau ele,
    oare, idealuri din Marea Minte Universala, Dumnezeu,
    concepute in sufletul cuiva care le-a scos la iveala ca pe
    un mare Adevar? Nu a pornit el la drum pe o mare
    necunoscuta, imaginind limpede in constiinta sa un uscat
    44
    44
    dincolo de mare? Nu stiu daca el a vazut viitorul si
    importanta la care avea sa ajunga acel pamint, sau macar
    numele de America, ce avea sa i se dea. Dupa toate
    probabilitatile, asta a fost lasata pentru cei care i-au urmat.
    Important este daca la inceput a fost un vis sau o viziune.
    Deja vedem citeva dintre miracolele petrecute, dar putem
    doar sa vizualizam minunile care mai urmeaza ca rezultat
    al acelei unice viziuni. Asa am putea reaminti numeroasele
    viziuni care au ajutat lumea sa devina un loc mai bun
    pentru a trai. Nu este aceasta calea prin care Dumnezeu
    se manifesta sau se exprima prin tot? Cel care deja a dus
    la indeplinire ceva, este cel care are cea mai mare credinta
    in Dumnezeu, fie constient, fie inconstient. Exact ca acel
    suflet, avintindu-se peste o mare necunoscuta, cu
    greutatile, probele si descurajarile sale, totusi cu un singur
    gind mai presus de orice - telul.
    Dupa aceea, evenimentele au continuat si au progresat
    mereu - pina in ziua cind acea mina de oameni s-a
    imbarcat pe Mayflower, cautind libertatea de a-l sluji pe
    Dumnezeu in felul lor propriu. Ginditi-va la asta: in felul lor
    propriu! Privind in lumina Spiritului si a intimplarilor care au
    urmat, nu apare marele adevar? Nu au construit ei mai
    mult decit au gindit? Nu vedeti oare mina Marelui
    Atotputernic deasupra a tot? Dupa aceea au venit zilele
    intunecate cind se parea ca primele colonii vor fi nimicite,
    dar Dumnezeu a intins mina Sa deasupra lor ca sa triumfe.
    Mai tirziu a venit ziua cea mare a semnarii Declaratiei de
    Independenta si a alegerii intre Dumnezeu si asupritor.
    Cine a triumfat? Cine trebuie sa invinga mereu? Fie ca
    intelegeti sau nu, luptele acelui mic grup de oameni din
    zilele acelea memorabile si inscrierea numelor lor pe acel
    document reprezinta una dintre cele mai mari epopei de la
    venirea lui Isus in lume.
    Au venit apoi bataile Clopotului Independentei. Credeti
    sau nu, primele batai ale acelui clopot ne-au fost
    cunoscute, la fel de adevarat ca si cum am fi stat
    dedesubtul lui. Acel clopot a amplificat si a raspindit
    vibratiile emanate din acel mic centru, pina cind, intr-o zi,
    ele vor patrunde pina in cel mai adinc si obscur colt al
    intregului Pamint, si astfel vor ilumina cele mai intunecate
    constiinte.
    Priviti la incercarile si vicisitudinile care au condus la acel
    eveniment. Nu s-a nascut in ziua aceea Marele Copil?
    45
    45
    Vedeti marile suflete care au indraznit sa vina pentru
    a nasi copilul. Ar fi putut sa-si piarda cumpatul daca ar fi
    stiut ce avea sa se intimple! Dar nu s-au clatinat si nu si-au
    pierdut cumpatul. Ce s-a intimplat? Aceasta natiune, cea
    mai mare dintre toate de pe pamint, s-a nascut. Incercarile
    si durerile ei de atunci incoace, despre ce vorbesc oare?
    Nu sunt ele strins legate cu evolutia marelui suflet Isus din
    Nazaret? Nu pot fi asemanati, oare, cei care au semnat
    Declaratia de Independenta in ziua aceea, cu Inteleptii
    Magi de la Rasarit care au vazut Steaua simbolizind
    nasterea Pruncului in Iesle, Constiinta Christica in om? Nu
    au perceput ei Steaua la fel de adevarat ca si acei batrini?
    Amintindu-ne cuvintele acelei declaratii, va puteti indoi
    ca fiecare cuvint a fost inspirat de Dumnezeu? Stati o clipa
    si reflectati! Exista ceva similar in toata istoria? Exista sau
    a existat vreodata un document ca acesta, dupa care sa fi
    putut fi copiat? Exista vreo indoiala asupra faptului ca a
    venit direct din Substanta Mintii Universale? Exista vreun
    dubiu asupra faptului ca este o parte a marelui plan creator
    care este adus in manifestare? Exista vreo indoiala asupra
    faptului ca este o etapa a indeplinirii acelui mare plan?
    Se poate nega, oare, ca deviza e pluribus unum (unul
    prin multi, sau unitate in diversitate ori multiplicitate) a fost
    adoptata de-a lungul etapelor succesive ale evolutiei
    Spiritului Adevarului? Cu siguranta, ea nu a izvorit in mod
    mecanic din mintea limitata a omului. Iar fraza simbolica -
    In God We Trust (In Dumnezeu ne incredem - n.tr.) - nu
    arata cea mai fidela credinta sau incredere in Dumnezeu,
    creatorul a toate? Apoi, alegerea vulturului, pasarea care
    reprezinta cea mai inalta aspiratie, ca stema. Asta arata ca
    acesti oameni erau profund spirituali, sau au construit mai
    mult decit stiau. Va puteti indoi vreun moment de faptul ca
    toti au fost indrumati de intregul Spirit al lui Dumnezeu in
    actiunea creatoare? Nu spune asta ca America este
    destinata sa fie ghidul intregii lumi?
    Observati istoria natiunii voastre. Nu exista nici o
    paralela in istoria natiunilor de pe tot pamintul. Nu puteti
    vedea cum fiecare pas conduce spre o indeplinire? Puteti
    crede ca exista altceva decit o minte conducatoare lucrind
    pentru progresul sau? Va puteti indoi de faptul ca Marele
    Dumnezeu Atotputernic ii dirijeaza destinul?
    Exact asa cum bobul de mustar, chiar daca este una
    dintre cele mai mici seminte, are credinta de a sti ca
    46
    46
    inlauntrul sau are puterea sa dea nastere tulpinii de
    mustar, cea mai mare dintre toate ierburile, caci cind
    creste devine copac si pasarile pot veni sa-si faca un cuib
    intre ramurile lui; asa cum o saminta stie ca are inlauntrul
    ei puterea de a exprima ceva mai mare, la fel si noi trebuie
    sa stim ca avem inlauntrul nostru puterea de a exprima cel
    mai mare lucru. Dind aceasta parabola, la calitate se
    referea Isus, in locul cantitatii: Daca ai credinta cit un bob
    de mustar (si credinta devine cunoastere), vei spune
    muntelui: Muta-te indata pe locul acela! si se va muta, si
    nimic nu va fi imposibil pentru tine. Tot asa, cea mai
    plapinda saminta de mac si cel mai puternic arborebanyan,
    bulbul, planta, saminta copacului, toate stiu ca ele
    pot exprima ceva mai mare. Fiecare are o imagine sau
    reprezentare exacta a ceea ce trebuie sa exprime. La fel si
    noi trebuie sa avem inlauntrul nostru o imagine exacta a
    ceea ce dorim sa exprimam. Atunci trebuie sa existe o
    perfectiune interioara elaborata prin lucru sistematic, si
    aceasta perfectiune se va manifesta. Nici o floare nu se
    deschide pe deplin fara aceasta necesara perfectiune
    interioara. Cu o clipa mai devreme, mugurele era limitat la
    constiinta sepalei, dar cind aceasta perfectiune launtrica
    este completa, floarea infloreste in toata splendoarea ei.
    Asa cum saminta care cade pe pamint trebuie mai intii
    sa renunte la sine pentru a creste, a se dezvolta si a se
    inmulti, tot asa trebuie sa renuntam mai intii la noi insine
    pentru a evolua. Asa cum saminta mai intii trebuie sa-si
    sparga coaja pentru a germina, la fel trebuie sa spargem si
    noi coaja noastra ca sa crestem, asa trebuie sa spargem
    coaja limitarii noastre ca sa ne incepem cresterea. Cind
    aceasta perfectiune interioara este implinita, ne exprimam
    pe deplin, ca si florile. Cum e cu individul, asa e si cu o
    natiune. Nu puteti, oare, intelege ca, cu Constiinta
    Christica pe deplin dezvoltata in sinul unei natiuni, tot ceea
    ce este intreprins de ea sau de oamenii din ea trebuie sa
    lucreze pentru binele tuturor? Caci adevarata radacina sau
    tarie a oricarei guvernari sta in constiinta celor guvernati.
    Mari greseli au fost facute de natiunea voastra in timp,
    deoarece nu ati realizat insemnatatea voastra spirituala, si
    marea majoritate sunt inca adinciti in ceea ce este
    material. Realizez pe deplin ca mari suflete au ghidat
    destinul natiunii voastre. La fel, realizez cit de putin au fost
    apreciate acele mari suflete pina cind au plecat. Drumul a
    47
    47
    fost intortocheat si spinos, un drum greu, pentru ca
    omul, in conceptia sa atit de limitata, a lasat doar conceptii
    limitate sa-i croiasca drumul. Vedeti ce minunatii a realizat!
    Dar vedeti ce minuni ar fi putut implini daca ar fi inteles si
    aplicat deplinul, profundul inteles spiritual. Cu alte cuvinte,
    daca Christ ar fi fost pus la cirma corabiei Statului vostru,
    si daca toti ar fi putut cunoaste, ca Isus, adevarul ca in
    orice om este Christ si ca toti sunt unul - ce minuni ar fi
    revelate astazi! Intrezaresc aceeasi stralucire, gata sa vina
    de indata ce profundul sens spiritual pentru "E pluribus
    unum" este inteles. Nu intelegeti oare ca asta este una din
    primele mari legi ale lui Dumnezeu, unicul exprimindu-se
    prin cei multi, unul in tot si pentru tot? Luati orice natiune
    care a fost fondata. Cele fondate pe o adevarata perceptie
    spirituala au rezistat cel mai mult si ar fi durat etern, daca
    materialismului nu i s-ar fi permis sa se strecoare in ea si
    sa-i submineze intreaga structura, pina cind s-a prabusit
    prin propria sa greutate anormala sau a degenerat prin
    gresita folosire a legii care ii daduse nastere. Prin
    prabusirea fiecarei natiuni, ce s-a intimplat? Rolul
    Principiului, sau al lui Dumnezeu, a fost conservat astfel
    ca, in fiecare esec succesiv, sa putem urmari o crestere
    gradata sau o continuare a progresului spre etapa
    urmatoare, pentru ca in final totul sa trebuiasca sa se
    incheie in Dumnezeu, Unul in Multi. Fratii mei, nu este
    nevoie de un profet ca sa va faca sa intelegeti asta.
    Vedeti ce fel de natiune era Spania in vremea cind
    Columb pornea in calatoria descoperirii sale, si pentru o
    scurta vreme dupa aceea, si vedeti ce se intimpla acum. In
    scurt timp va fi in razboi cu propriul ei copil. Atunci veti
    intelege ce natiune neajutorata, neputincioasa este, cu
    greu reusind sa reziste intr-o lupta serioasa sau sa iasa din
    una jalnica. Cui puteti atribui neputinta ei? Sa fie
    pronuntata devitalizare? Nu este acelasi lucru cu o
    natiune, ca si cu un individ? Cind forma sau structura
    corpului a fost imbuibata, fie prin lacomie, fie prin pasiune,
    rezultatele sunt aceleasi. Poate exista o vreme de
    aparenta prosperitate si succes, dar aceasta dureaza
    putin, apoi ea slabeste, se atrofiaza, si forma uzata iese in
    evidenta, ca si pasul intrerupt, sovaitor al unui batrin. In
    timp ce, daca si-ar fi pastrat si dezvoltat puterea lor
    spirituala, ei ar fi ramas la fel de vigurosi si optimisti la 500,
    48
    48
    1500 sau 10 mii de ani, sau etern, asa cum au fost in
    perioada de glorie a stramosilor lor.
    Privind inainte spre era care se iveste, Era de Cristal,
    spre lumina pura, alba a zorilor aparind treptat, intr-un timp
    scurt cu totii vom vedea deplina stralucire si glorie a
    acestei zile care se apropie. Atunci nu va mai exista nici
    intuneric, nici limitare. Nu sugereaza asta ca trebuie sa
    existe un etern progres? Altfel, totul ar trebui sa se intoarca
    de unde a rasarit, in Substanta Universala. Totul trebuie sa
    evolueze sau sa se intoarca; nu exista punct de mijloc, nici
    loc de oprire. Cind natiunea voastra va ajunge sa
    recunoasca adevarata ei conditie sau misiune, si isi va da
    mina cu Spiritul, si Il va exprima pe Dumnezeu asa cum
    doreste El sa fie exprimat, sau va lasa Spiritul sa se
    dezvolte dinlauntru, atunci vom vedea, pentru ea, un
    miracol care depaseste cu mult posibilitatile oricarei limbi
    omenesti de a-l descrie.
    Fara indoiala ca au fost necesare ciocul mare si
    ghearele puternice ale vulturului ca sa mentina unita
    natiunea voastra in timpul dezvoltarii ei; dar cind va veni
    adevarata lumina spirituala, se va vedea ca porumbelul
    este mai puternic decit vulturul, si porumbelul va proteja
    ceea ce pazeste acum vulturul. Priviti la cuvintele de pe
    orice moneda pe care o trimiteti in orice canal al comertului
    lumii - "In God We Trust" si "E pluribus unum", unul
    compus din multi, adevarata lozinca a Spiritului, unde
    porumbelul inlocuieste vulturul in modul de viata al unei
    astfel de natiuni.
    Discursul s-a sfirsit aici, si Emil a continuat spunind ca
    avea sa ne paraseasca pentru scurt timp, caci dorea sa
    mearga sa-i intilneasca pe alti citiva care se adunau intr-un
    loc la 200 de mile departare. Ne-a spus ca ne va regasi
    intr-un satuc aflat la 60 de mile, unde noi aveam sa
    ajungem in circa patru zile. Apoi el a disparut si, impreuna
    cu alti patru, ni s-a alaturat patru zile mai tirziu, intr-un
    satuc de pe frontiera.

  2. #12
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    CAPITOLUL XI
    Ziua sosirii in acel satuc a fost foarte ploioasa si toti
    eram uzi pina la piele. Ni s-a asigurat o locuinta foarte
    confortabila, cu o camera mare, mobilata, pe care o
    puteam folosi ca sufragerie si camera de zi. Aceasta
    incapere era extrem de calda si plina de viata, si ne-am
    intrebat de unde venea caldura. Cu totii ne uitasem in jur,
    49
    49
    dar nu gasisem vreo soba sau vreun loc de unde sa fi
    venit caldura, desi era o senzatie calda, foarte evidenta.
    Ne miram de asta, dar n-am prea comentat, caci incepeam
    sa ne obisnuim cu surprizele si eram foarte siguri ca totul
    avea sa fie lamurit mai tirziu.
    Tocmai ne asezasem la masa pentru cina, cind intrara
    Emil si cei patru. Nu stiam de unde au venit. Toti au aparut
    deodata la un capat al camerei, acel capat unde nu era nici
    o intrare. Au aparut acolo fara zgomot sau spectacol, si au
    mers in liniste spre masa, unde Emil i-a prezentat pe
    ceilalti. Apoi s-au asezat ca la ei acasa. Inainte sa bagam
    de seama, masa s-a umplut cu feluri de mincare, dar fara
    carne. Acesti oameni nu consuma carne sau altceva care
    a continut viata constienta.
    Dupa ce cina se incheiase si stateam in jurul mesei,
    cineva din echipa noastra a intrebat cum era incalzita
    camera. Emil spuse:
    - Caldura pe care o simtiti in aceasta camera vine de la o
    forta pe care toti suntem capabili sa o contactam si s-o
    folosim. Aceasta forta sau energie este mai inalta decit
    oricare din fortele sau energiile voastre mecanice, dar
    poate fi contactata de om si utilizata ca lumina, caldura si
    putere, chiar pentru comanda tuturor aplicatiilor mecanice.
    Este ceea ce numim o forta universala. Daca ati ajunge sa
    contactati si sa folositi aceasta forta, ati numi-o miscare
    perpetua. Noi o numim Putere Universala, Putere Divina,
    revarsata de Tatal ca sa lucreze pentru toti copiii Sai. Ea
    va roti si misca orice dispozitiv mecanic, va permite
    transportul fara a consuma vreun combustibil si va furniza
    si lumina, si caldura. Este prezenta peste tot, fara bani sau
    pret, si poate fi captata si folosita de toti.
    Cineva din echipa noastra a intrebat daca hrana fusese
    preparata prin aceasta forta. Ni s-a spus ca mincarea
    venise preparata exact asa cum o mincasem, direct din
    Substanta Universala, exact ca si piinea si celelalte provizii
    care fusesera consumate pina aici.
    Apoi am fost invitati de Emil ca sa insotim grupul la ei
    acasa, la circa 200 de mile distanta, unde aveam s-o
    cunoastem pe mama lui Emil. El a continuat spunind:
    - Mama mea si-a perfectionat corpul intr-atit, incit a fost
    capabila sa si-l ia cu ea si sa plece spre a primi cele mai
    inalte invataturi. De aceea, ea traieste in invizibil tot timpul.
    Ea face asta de bunavoie, caci doreste sa primeasca ceea
    50
    50
    ce e mai inalt; si primind cea mai inalta invatatura,
    este capabila sa ne ajute enorm. Ca sa va lamuresc asta,
    pot spune ca ea a progresat pina cind a atins Imparatia
    Cerurilor, cum ati numi-o voi, locul unde este Isus. Acest
    loc este numit, uneori, Al Saptelea Cer. Pentru voi,
    presupun ca acesta e misterul misterelor. Trebuie sa va
    spun ca nu este nici un mister in asta. Este un loc din
    constiinta, unde orice mister este revelat. Cei care au atins
    acea stare a constiintei se afla in afara vederii obisnuite,
    dar pot reveni si conversa, si sa-i invete pe cei receptivi. Ei
    pot veni in propriile lor corpuri, caci au corpuri atit de
    perfecte incit pot merge cu ele oriunde doresc. Ei pot sa
    revina pe pamint fara reincarnare. Cei care au trecut prin
    moarte sunt obligati sa se reincarneze ca sa se intoarca pe
    pamint cu un trup. Acest trup ne-a fost dat ca un corp
    spiritual, perfect, si noi trebuie sa-l ingrijim si sa-l intretinem
    pentru a-l pastra. Aceia care si-au parasit corpul si au
    plecat in spirit, acum realizeaza ca trebuie sa-si ia iar un
    corp si sa continue sa-l perfectioneze.
    S-a convenit, inainte de a pleca de la masa din acea
    seara, ca echipa sa se imparta in cinci grupe, fiecare grupa
    fiind in grija unuia din cei cinci care aparusera in camera si
    luasera cina cu noi. Asta ne permitea sa cuprindem un
    cimp mai larg de cercetari si ne facilita mult munca;
    totodata, ne ingaduia sa verificam lucruri precum calatoria
    in invizibil si transmiterea gindurilor. Acest plan plasa cel
    putin doi dintre oamenii nostri in fiecare grup, si pe unul din
    cei cinci ca lider. Aveam sa fim foarte departe unii de altii,
    totusi aveam sa tinem legatura prin cei care ne ajutau atit
    de mult si ne ofereau toate ocaziile sa le verificam opera.

  3. #13
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459

    CAPITOLUL XII
    A doua zi au fost puse la punct toate detaliile, si trei din
    echipa noastra, inclusiv eu, trebuia sa-i insotim pe Emil si
    Jast. Urmatoarea dimineata a gasit toate grupele, fiecare
    cu ghidul si insotitorii ei, gata de plecare in directii diferite,
    cu intelegerea de a observa si inregistra cu grija tot ce se
    va intimpla, si trebuia sa ne intilnim dupa 60 de zile, acasa
    la Emil, in satul de care tocmai am vorbit, la 200 de mile
    distanta. Aveam sa pastram legatura unii cu altii prin
    prietenii nostri. Acest lucru a fost realizat in fiecare seara
    de acesti prieteni, care conversau intre ei sau calatoreau
    incolo si incoace, de la o echipa la alta. Daca doream sa
    comunicam cu seful nostru sau cu oricare alt membru al
    51
    51
    echipei noastre, tot ce aveam de facut era sa dam
    mesajul prietenilor nostri, si intr-un timp incredibil de scurt
    aveam raspunsul. Dind aceste mesaje, fiecare trebuia sa
    le scrie complet si sa-si noteze ora si minutul fiecarui
    mesaj; apoi, cind venea raspunsul, trebuia sa facem la fel.
    Cind ne-am reintilnit cu totii, am comparat notele si am
    vazut ca toate corespundeau. In afara de asta, prietenii
    nostri aveau sa calatoreasca de la o tabara la alta si sa
    stea de vorba cu noi. Am tinut evidenta exacta a acestor
    aparitii si disparitii; am notat si ora, locul si discutiile, si am
    verificat complet totul cind am comparat, mai tirziu, notele.
    Au fost momente cind eram foarte departe unii de altii; o
    grupa avea sa fie in Persia, una in China, una in Tibet, una
    in Mongolia si una in India, mereu insotite de prietenii
    nostri. Uneori ei calatoreau in invizibil, cum spuneam noi,
    la distante de 1000 de mile, si ne tineau la curent cu
    intimplarile si mersul fiecarei tabere.
    Destinatia grupei la care eram atasat s-a dovedit a fi un
    mic sat spre sud-vest, plasat pe un platou inalt, cocotat pe
    inaltimile mai mici ale Himalayei, si la vreo 80 de mile de
    punctul nostru de plecare. N-am luat deloc provizii pentru
    drum, dar am fost bine aprovizionati tot timpul si am avut
    paturi foarte comode. Am ajuns la destinatie devreme in
    dupa-amiaza celei de-a cincea zile, am fost salutati de o
    delegatie de sateni si am fost condusi in locuinte
    confortabile.
    Am observat ca satenii ii tratau pe Emil si pe Jast cu cea
    mai mare veneratie. Ni s-a spus ca Emil nu vizitase
    niciodata satul, dar ca Jast mai fusese acolo inainte.
    Ocazia primei sale vizite fusese ca raspuns la o cerere de
    a elibera trei sateni de la fiorosii oameni-ai-zapezilor, care
    vietuiesc in unele dintre cele mai salbatice zone ale
    Himalayei. Actuala vizita era ca raspuns la un apel similar,
    si totodata pentru a ingriji bolnavii care nu puteau parasi
    satul. Acesti asa-numiti oameni-ai-zapezilor sunt proscrisi
    si renegati care traisera in regiunile cu zapezi si gheturi din
    munti pina cind devenisera un trib capabil sa vietuiasca in
    fortaretele muntilor, fara contact cu vreo forma de
    civilizatie. Desi nu sunt numerosi, ei sunt foarte fiorosi si
    agresivi si, uneori, ii captureaza si ii vatama pe cei care
    sunt destul de nenorocosi ca sa le cada in miini. Se
    constatase ca patru dintre sateni fusesera capturati de
    acesti salbatici oameni-ai-zapezilor. Satenii, nemaistiind ce
    52
    52
    sa faca, trimisesera un mesager ca sa ia legatura
    cu Jast, si el venise in ajutor, aducindu-ne cu el pe noi si
    pe Emil.
    Bineinteles ca toti eram incordati, gindindu-ne ca vom da
    ochii cu acest popor salbatic, despre care auzisem, dar nu
    credeam ca ar exista. La inceput crezusem ca se va
    organiza o echipa de salvare si ca vom fi lasati s-o insotim,
    dar aceste sperante s-au spulberat cind Emil a anuntat ca
    el si Jast aveau sa mearga singuri si ca urmau sa plece
    imediat.
    In citeva momente au disparut si s-au intors abia in
    seara urmatoare, cu cei patru captivi care ne-au relatat
    povestiri neobisnuite ale aventurilor lor si despre straniul
    popor care ii capturase. Se pare ca acesti ciudati oameniai-
    zapezilor traiesc complet goi, ca trupurile lor au ajuns sa
    fie acoperite cu par ca la animalele salbatice, si ca pot
    rezista la frigul intens al altitudinilor montane. Se spune ca
    sunt capabili sa se deplaseze foarte rapid. De fapt, este
    cert ca ei pot sa urmareasca si sa prinda animalele
    salbatice din regiunea in care locuiesc. Acesti oameni
    salbatici ii numesc pe Maestri Oamenii din Soare, si cind
    Maestrii se duc printre ei dupa prizonieri, ei nu opun
    rezistenta. Ni s-a mai spus ca Maestrii facusera incercari
    de a se apropia de ei, dar toate esuasera din cauza fricii
    pe care aceste fiinte o aveau fata de ei. Se spunea ca,
    atunci cind Maestrii merg printre ei, oamenii-zapezilor nu
    mai maninca si nu mai dorm, raminind in ger zi si noapte,
    atit de mare este frica lor. Aceste fiinte au pierdut orice
    contact cu civilizatia, uitind pina si faptul ca au fost in
    contact cindva cu alte rase, sau ca ar fi descendentii lor,
    atit de mult s-au departat de celelalte fiinte.
    N-am reusit sa-i facem pe Emil si Jast sa ne spuna decit
    foarte putine despre acest ciudat trib salbatic, si n-am putut
    nici sa-i determinam sa ne ia cu ei. Cind i-am intrebat,
    singurul comentariu a fost:
    - Sunt copiii lui Dumnezeu, ca si voi, dar au trait atit de
    mult in vrajba si teama fata de semenii lor, si si-au
    dezvoltat intr-atit facultatile de ura si teama, incit s-au izolat
    de semenii lor in asa masura ca au uitat complet faptul ca
    sunt descendenti ai familiei omenesti, si se considera
    creaturile salbatice care par a fi. Au mers pe aceasta cale
    pina cind au pierdut chiar si instinctul animalelor salbatice,
    caci o fiara salbatica stie din instinct cind o fiinta umana o
    53
    53
    iubeste, si ii va raspunde la acea iubire. Tot ce putem
    spune este ca fiecare aduce la indeplinire ceea ce ii
    fixeaza atentia, si daca il desparte pe Dumnezeu de om, el
    poate cobori mai jos decit animalele. Nu ar fi de nici un
    folos sa va luam printre ei. In schimb, le-ar putea face rau.
    Speram ca intr-o zi sa gasim printre ei pe cineva receptiv
    la invatatura noastra, si astfel sa ne apropiem de ei toti.
    Ni s-a spus ca, daca doream sa facem o tentativa de a
    vedea aceste fiinte ciudate, din propria noastra initiativa,
    eram liberi sa o facem; ca Maestrii puteau, fara nici o
    indoiala, sa ne apere de orice rau si, daca am fi fost luati
    prizonieri, ei puteau, dupa toate probabilitatile, sa ne
    asigure eliberarea.
    In seara aceea am aflat ca a doua zi era programat sa
    plecam spre un templu foarte vechi, la circa 35 de mile de
    satul unde poposisem. Cei doi tovarasi ai mei au decis ca,
    in loc de a veni sa vada templul, sa incerce sa arunce o
    privire mai indeaproape asupra oamenilor salbatici. Ei au
    incercat sa-i determine pe doi dintre sateni sa mearga cu
    ei, dar au primit un refuz net, caci nici unul dintre sateni nu
    dorea sa paraseasca satul stiind ca oamenii salbatici erau
    in zona. Prietenii mei s-au hotarit sa incerce singuri, asa
    ca, dupa ce au primit de la Emil si Jast instructiuni despre
    drum si directia de mers, si-au pus la briu armele si s-au
    pregatit sa plece. Inainte de plecare, Emil si Jast au obtinut
    de la ei promisiunea ca nu vor lovi mortal decit in ultima
    instanta. Ei puteau sa traga ca sa-i sperie, cit doreau, dar
    au trebuit sa-si dea cuvintul ca, daca ar fi ucis, asta ar fi
    fost doar ca o solutie extrema.
    Am fost surprins ca aveam cu noi si un Colt 45, caci nu
    adusesem cu noi arme de foc. Renuntasem la ale mele cu
    mult timp in urma si nu mai stiam unde erau. Se intimplase
    ca unul dintre hamalii care ne ajutasera la impachetat sa
    puna doua pistoale in bagaje, si nu mai fusesera scoase.


  4. #14
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    CAPITOLUL XIII
    Emil, Jast si cu mine am plecat ziua, mai tirziu, ca sa
    ajungem la templu, si am sosit acolo a doua zi, la 5 si
    jumatate seara. Am gasit doi ingrijitori mai in virsta si am
    fost cazati comod pentru noapte. Templul este asezat pe
    virful unui munte inalt, fiind sapat in stinca dura, si se
    spune ca ar avea peste 12 mii de ani vechime. Se
    pastreaza si este intretinut intr-o stare perfecta. Este unul
    din primele temple inaltate de invatatorii Siddha, si a fost
    54
    54
    ridicat ca un loc unde ei puteau merge si gasi o
    liniste perfecta. Locul n-ar fi putut fi mai bine ales. Se afla
    pe cel mai inalt virf din acea parte a muntilor; altitudinea
    deasupra nivelului marii este de 10900 de picioare, si este
    la peste 5000 de picioare de fundul vaii. Pe ultimele 7 mile,
    poteca mi se paruse verticala. Uneori, ea trecea peste
    busteni sustinuti de fringhii care, legate de bolovani,
    fusesera aruncate peste prapastie; ele sustineau bustenii
    care serveau drept punte. Trecind pe aceste poduri, mi-am
    dat seama ca eram la cel putin 600 de picioare in aer.
    Alteori am fost nevoiti sa ne cataram pe scari de lemn
    atirnate de fringhii. Ultimul urcus a fost o verticala de circa
    300 de picioare si s-a facut numai pe scari de lemn. Cind
    am ajuns, m-am simtit ca si cum as fi fost pe acoperisul
    lumii.
    Ne-am trezit inainte sa rasara soarele in dimineata
    urmatoare, si cind am iesit pe acoperisul templului, am
    uitat cu totul urcusul din seara precedenta. Templul era
    situat deasupra unui perete atit de abrupt, incit, daca
    priveai in jos, nu puteai vedea nimic pina la 3000 de
    picioare dedesubt, ca si cum totul ar fi fost suspendat in
    aer. Mi-a fost destul de dificil sa ma hotarasc sa cred
    altceva. In departare se vedeau trei munti pe care ni s-a
    spus ca se gaseau temple asemanatoare cu acesta, dar
    erau atit de departe incit nu le-am putut distinge cu binoclul
    meu de cimp. Emil a spus ca una din celelalte grupe
    trebuia sa fi ajuns la templul de pe cel mai indepartat
    munte, cam in acelasi moment cind noi sosisem aici in
    seara precedenta, si ca seful nostru era cu ei. A spus ca,
    daca doream sa comunic cu el, puteam s-o fac, caci si ei
    se aflau pe acoperisul templului de o buna bucata de timp,
    ca si noi. Mi-am luat carnetul si am scris ca stateam pe
    acoperisul unui templu la 10900 de picioare deasupra
    nivelului marii, si ca mi se parea ca templul ar fi suspendat
    in aer; ca era exact ora 4.55 a.m. dupa ceasul meu, si ziua
    era simbata 2 august. Emil a citit acest mesaj si a ramas o
    clipa tacut, apoi a venit raspunsul: Ora 5.01 a.m. dupa
    ceasul meu; locul, suspendat in aer, 8400 de picioare
    deasupra nivelului marii; data, simbata 2 august. Vedere
    minunata, situatie mai mult decit remarcabila.
    Apoi Emil spuse:
    55
    55
    - Daca doriti, voi lua aceasta nota si aduc
    raspunsul cind ma intorc. As vrea sa merg sa discut cu cei
    de la acel templu, daca sunteti de acord.
    I-am dat bucuros nota, si el disparu. Intr-o ora si 45 de
    minute s-a intors cu o nota de la seful meu, spunind ca
    Emil sosise acolo la 5.16 a.m., si ca petrecusera minunat
    facind speculatii despre ce avea sa urmeze.
    Am ramas la templu trei zile. In acest timp, Emil a vizitat
    celelalte echipe, ducind note de la mine si intorcindu-se cu
    raspunsurile lor.
    In dimineata celei de-a patra zile, ne-am pregatit sa ne
    intoarcem in satul unde ii lasasem pe camarazii mei. Am
    aflat ca Emil si Jast doreau sa mearga in alt satuc, aflat in
    vale la circa 30 de mile de locul unde poteca noastra
    parasea firul vaii. Le-am propus sa mearga, si eu sa-i
    insotesc. Am poposit in noaptea aceea in coliba unui
    pastor, apoi ne-am trezit si am plecat devreme in
    dimineata urmatoare, ca sa sosim la destinatie inainte sa
    se intunece a doua zi, caci mergeam pe jos. Nu putusem
    folosi caii in excursia pina la templu, asa ca ii lasasem in
    sat.
    Pe la ora 10 in dimineata aceea a avut loc o puternica
    furtuna cu descarcari electrice, un adevarat suvoi de apa,
    si nu doar o ploaie. Tinutul prin care treceam era foarte
    sarac in paduri, si pamintul era acoperit cu o iarba saraca,
    firava, uscata. Zona parea sa fie exceptional de secetoasa.
    Fulgerele au aprins iarba in mai multe locuri si, inainte de a
    ne da seama, am fost efectiv inconjurati de o padure de
    flacari. In citeva clipe, focul se declansase cu furie si se
    apropia stringindu-se in jurul nostru din trei parti, cu viteza
    unui tren expres. Fumul cobora in nori grosi, si incepusem
    sa ma tulbur si sa intru in panica. Emil si Jast pareau lucizi
    si calmi, si asta mi-a dat o oarecare siguranta. Ei au spus:
    - Sunt doua cai de scapare. Una este sa incercam sa
    ajungem la cel mai apropiat piriu, unde curge apa pe
    fundul unui canion adinc. Daca putem ajunge la acest
    canion, care e la vreo 5 mile, avem toate sansele sa ne
    punem la adapost inainte ca focul sa arda totul. Cealalta
    cale este sa mergi cu noi prin foc, daca poti avea incredere
    ca te putem lua astfel.
    Instantaneu, teama m-a parasit, caci am realizat ca
    acesti oameni aratasera ca aveau dreptate in toate
    ocaziile. Asa ca, punindu-ma, cum si eram, sub protectia
    56
    56
    lor, m-am asezat intre ei si ne-am continuat drumul,
    care parea sa fie in directia unde focul era mai violent.
    Apoi, imediat, paru ca un larg culoar s-a deschis inaintea
    noastra, si am mers inainte direct prin foc, fara cea mai
    mica dificultate din partea fumului sau a vapaii, sau din
    partea crengilor aprinse care acopereau cararea sub talpile
    noastre. Am parcurs cel putin sase mile prin aceasta zona
    devastata de foc. Mi s-a parut ca mergeam atit de calm pe
    carare, de parca n-ar fi fost nici un incendiu in jur. Asta a
    durat pina cind am trecut peste un mic curs de apa si am
    iesit din foc.
    In timp ce mergeam prin foc, Emil imi spusese:
    - Nu intelegi cit este de usor sa folosesti o lege
    superioara a lui Dumnezeu, ca sa inlocuiesti una
    inferioara, cind ai nevoie, intr-adevar, de cea superioara?
    Ne-am ridicat vibratiile corpurilor la o vibratie mai inalta
    decit cea a focului, si focul nu ne raneste. Daca unii,
    judecind obisnuit ne-ar putea vedea acum, ar putea gindi
    ca am disparut, cind de fapt identitatea noastra este
    aceeasi dintotdeauna. De fapt, noi nu vedem nici o
    diferenta reala. Conceptia judecatii limitate este cea care
    pierde contactul cu noi. Daca ne-ar putea vedea asa cum
    suntem, fara indoiala ar crede ca ne-am inaltat la cer. In
    realitate, iata ce se intimpla. Ne-am ridicat la un plan al
    constiintei la care muritorul pierde contactul cu noi. Toti pot
    face asa cum facem noi. Folosim legea data noua de Tatal
    s-o folosim. Putem folosi aceasta lege ca sa ne
    transportam corpurile prin orice spatiu. Este legea pe care
    o folosim atunci cind ne vezi aparind si disparind sau, cum
    spuneti voi, anihilind spatiul. Depasim simplu dificultatile,
    inaltindu-ne constiinta deasupra lor, si astfel putem depasi
    sau trece mai presus de orice limitari, pe care omul cu
    constiinta limitata le-a plasat asupra sa.
    Mi se paruse ca mergeam pe deasupra pamintului, abia
    atingindu-l cu picioarele. Cind am fost in siguranta dincolo
    de riu, afara din foc, prima mea impresie a fost ca ma
    trezisem dintr-un somn adinc, si ca visasem asta, dar
    treptat m-am trezit la intelegerea intregii situatii, si
    adevarata ei semnificatie a inceput sa rasara in constiinta
    mea. Am gasit un loc umbrit pe malul riului, am prinzit si
    ne-am odihnit o ora, apoi am mers mai departe spre sat.

  5. #15
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    CAPITOLUL XIV
    57
    57
    Acest sat s-a dovedit a fi foarte interesant, caci aici
    se gaseau anumite documente, bine pastrate, care,
    traduse, au aparut a fi probe concludente ale faptului ca
    Ioan Botezatorul traise in sat timp de 5 ani. Ulterior am
    putut sa vedem si sa traducem documente care dovedeau
    limpede ca el locuise in aceasta regiune timp de circa 12
    ani. Mai tirziu ni s-au aratat documente ce probau faptul ca
    Ioan Botezatorul calatorise cu acesti oameni prin Tibet,
    China, Persia si India, timp de vreo 20 de ani. De fapt, am
    simtit ca eram pe cale sa urmam acelasi traseu pe care-l
    urmase el, dupa documentele lasate si pastrate. Acestea
    erau de o asemenea insemnatate, ca ne-am intors in
    diferite sate, am facut o cercetare extinsa si am descoperit,
    comparind datele obtinute, ca puteam chiar sa intocmim o
    harta a calatoriilor sale cu acesti oameni. Uneori, aceste
    intimplari erau evocate atit de viu in fata noastra, incit ne
    puteam imagina ca noi insine calatoream prin acelasi tinut
    si luam acelasi drum ca si Ioan, cu mult timp in urma.
    Am ramas in satul acesta trei zile. In acest timp, o larga
    viziune a trecutului s-a desfasurat in fata mea. Am putut
    vedea aceste invataturi mergind inapoi in trecutul confuz,
    pina la inceputul cind totul a iesit din unica Sursa sau
    Substanta, Dumnezeu. Am putut vedea ca diferitele
    deviatii ale acestor invataturi erau impuse de indivizi,
    fiecare adaugind conceptia sa, fiecare crezind ca ea ii era
    revelata lui de Dumnezeu, sau era o revelatie directa de la
    Dumnezeu, doar pentru el; fiecare simtind ca el avea
    singurul mesaj adevarat si ca el era singurul desemnat sa
    dea acest mesaj lumii. Astfel, conceptiile limitate s-au
    amestecat cu cea a adevaratei revelatii dorite si au rezultat
    diferentierea si dizarmonia. Apoi i-am putut vedea pe
    acesti oameni, Maestrii, stind ferm in picioare pe stinca
    adevaratei spiritualitati; percepind ca omul este cu
    adevarat divin, lipsit de pacat, fara moarte, neschimbator,
    etern, chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Intelegeam ca
    cercetarea ulterioara trebuia sa dovedeasca faptul ca
    acesti mari oameni au pastrat si folosit acest adevar de-a
    lungul multor epoci, in stare nealterata. Ei nu se declara
    proprietari peste tot ce au de dat, nici nu cer nimanui sa
    accepte ceva, decit daca isi pot dovedi ei insisi spusele, si
    fac lucrarea pe care o fac Maestrii. Ei nu cer nici unei
    autoritati sa apere munca pe care o fac.
    58
    58
    Dupa trei zile am aflat ca Emil si Jast erau gata sa se
    intoarca in satul unde ii lasasem pe tovarasii mei. Misiunea
    lor fata de sat fusese doar de vindecare, si nu era nici o
    indoiala ca ei ar fi putut face calatoria la templu si in acest
    sat in mult mai putin timp decit ne luase impreuna. Eu nu
    putusem calatori ca ei; asa ca facusera din drumul meu,
    drumul lor.
    Am ajuns in sat si mi-am gasit camarazii asteptindu-ne.
    Expeditia lor in cautarea oamenilor-zapezilor nu dusese la
    nimic. Cautasera timp de cinci zile, se plictisisera si se
    intorceau spre sat, cind atentia le fusese atrasa de o forma
    umana profilata pe cer, pe o culme la circa o mila distanta.
    Inainte ca sa-si fixeze binoclurile asupra ei, disparuse atit
    de repede incit abia ii putusera arunca o privire. Aceasta
    privire le daduse impresia unei siluete ca de maimuta,
    acoperita cu par. S-au grabit spre acel loc, dar n-au gasit
    nici o urma. Desi si-au petrecut tot restul zilei cercetind
    imprejurimile, n-au gasit nici o alta dovada si au renuntat
    sa mai caute.
    Dupa ce au ascultat relatarea mea, camarazii au vrut sa
    ne intoarcem la templu, dar Emil ne-a spus ca aveam sa
    vizitam unul asemanator intr-una din urmatoarele citeva
    zile, si au decis sa accepte aceasta varianta.
    Un numar insemnat de localnici din imprejurimi se
    adunasera in sat pentru vindecare, caci curierii dusesera
    vestea despre salvarea celor patru care fusesera capturati
    de oamenii-zapezilor. Am ramas pe loc a doua zi si am fost
    prezenti la adunare, vazind citeva vindecari remarcabile. O
    tinara de circa 20 de ani, ale carei picioare degerasera in
    iarna precedenta, a fost vindecata. Am putut vedea carnea
    crescind efectiv, pina cind picioarele i-au devenit normale
    si a mers cu cea mai mare usurinta. Doi orbi isi recapatara
    vederea. Unul dintre ei se spunea ca fusese orb din
    nastere. Au fost vindecate si multe cazuri minore.
    Toti eram profund impresionati de aceste lucruri. Dupa
    reuniune, l-am intrebat pe Emil daca erau multe convertiri.
    El ne spuse ca foarte multi erau, intr-adevar, ajutati, si
    astfel interesul lor crestea. Pentru un timp ei deveneau
    activi, dar cea mai mare parte din ei reveneau curind la
    vechiul lor mod de viata, caci gaseau ca e un efort prea
    mare sa-si asume aceasta munca spirituala cu toata
    seriozitatea. Aproape toti oamenii traiesc o viata usoara,
    lipsita de griji, si se pare ca doar 1 % din cei care
    59
    59
    profeseaza o credinta sunt cu adevarat convinsi. Restul
    depind in intregime de altii, care ii ajuta cind ajung la
    necaz. Tocmai aici se afla cea mai mare cauza a
    problemei lor. Maestrii spun ca ei pot ajuta pe oricine
    doreste ajutorul, dar nu pot lucra ei insisi in locul nimanui.
    Ei le pot spune altora despre bogatia care le este rezervata
    dar, pentru a fi cu adevarat bogat, fiecare individ trebuie sa
    accepte si sa demonstreze asta el insusi, cunoscind si
    implinind lucrarile spirituale.

  6. #16
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    CAPITOLUL XV
    Am parasit satul a doua zi dimineata, si doi dintre sateni,
    care se angajasera in munca spirituala, ne-au insotit. In
    seara celei de-a treia zile am sosit intr-un sat aflat la circa
    12 mile de cel in care fusesem sa vad documentele despre
    Ioan Botezatorul. Eram foarte dornic sa vada si camarazii
    mei aceste documente, asa ca am decis sa poposim, si
    Jast ne-a insotit in sat. Dupa ce au parcurs documentele,
    tovarasii mei au fost profund impresionati si am planuit sa
    schitam pe harta si sa urmam traseele descrise in
    documente.
    In seara aceea, Maestrul care fusese cu a patra echipa a
    petrecut noaptea cu noi. Ne aducea si mesaje de la prima
    si a treia echipa. El se nascuse si crescuse in sat;
    stramosii lui scrisesera documentele si ele fusesera
    pastrate in familie. Ni s-a spus ca el era din a cincea
    generatie de la cel care scrisese, si ca nimeni din familia
    lor nu traise experienta mortii. Toti isi luasera cu ei
    corpurile si puteau reveni oricind. Am intrebat daca ar fi
    prea greu pentru autorul documentelor sa vina si sa
    discute cu noi. El ne-a spus ca nu, si am stabilit intilnirea
    pentru seara aceea.
    Ne asezasem doar de citeva clipe, cind un barbat, caruia
    ii dadeam circa 35 de ani, aparu deodata in incapere. Ne-a
    fost prezentat si toti am dat miinile cu el. Ramasesem ca
    vrajiti la aparitia lui, caci ne imaginasem ca ar fi trebuit sa
    fie foarte batrin. Era inalt peste medie, cu trasaturi
    neslefuite, dar cu fata cea mai blinda pe care am vazut-o
    vreodata. In spatele fiecarui gest se citea taria de caracter.
    Toata fiinta lui emana o lumina mai presus de puterea
    noastra de intelegere.
    Inainte sa ne asezam, Emil, Jast si cei doi straini si-au
    strins miinile la piept in centrul camerei si au ramas intr-o
    liniste perfecta pentru citeva clipe. Apoi am luat loc toti, si
    60
    60
    cel care aparuse atit de brusc in camera a inceput
    spunind:
    - Ati cerut aceasta discutie ca sa intelegeti mai bine
    documentele care v-au fost citite si interpretate. Va voi
    spune ca aceste documente au fost facute si pastrate de
    mine; iar cele referitoare la marele suflet, Ioan Botezatorul,
    care par sa va surprinda intr-atit, sunt relatari curente ale
    vremurilor cind a fost aici cu noi. Aceste documente arata
    ca era un om cu o vasta intelepciune si un intelect
    minunat. El a perceput ca invatatura noastra este
    adevarata, dar se pare ca nu a ajuns niciodata s-o
    realizeze pe deplin, caci daca ar fi facut asta, niciodata nu
    si-ar fi vazut moartea. Sedeam in aceasta camera si ii
    auzeam pe Ioan si pe tatal meu discutind, si aici a primit el
    o mare parte din invatatura sa. Tot aici, tatal meu a trecut
    dincolo si si-a luat corpul cu el, iar Ioan a fost martor la
    asta.
    Nu este nimeni in familia mea, dinspre mama sau
    dinspre tata, care sa nu-si fi luat corpul cu el dincolo.
    Aceasta trecere inseamna perfectionarea spirituala a
    corpului, pina cind omul devine atit de constient de
    profundul sens spiritual al Vietii sau al lui Dumnezeu, incit
    vede viata asa cum o vede Dumnezeu; atunci el e
    privilegiat sa primeasca cele mai inalte invataturi, si din
    aceasta stare el este capabil sa ii ajute pe toti. (Niciodata
    nu coborim din acest cer, caci aceia care au atins aceasta
    stare nu mai vor sa coboare). Ei stiu ca viata este numai
    evolutie, un mers inainte; nu exista intoarcere si nimeni nu
    vrea asta.
    Toti cauta sa-i ajute pe cei care tind spre mai multa
    lumina, si mesajele pe care le trimitem continuu in Univers
    sunt interpretate astazi in toate colturile pamintului de copiii
    lui Dumnezeu care sunt receptivi. Acesta este primul
    obiectiv al atingerii acestui cer, sau stari a constiintei, caci
    ii putem ajuta pe toti in vreun fel. Putem, si chiar le vorbim,
    si ii instruim pe cei care sunt receptivi si isi inalta
    constiinta, fie prin eforturile lor proprii, fie cu ajutorul altuia.
    Altul nu poate lucra in locul tau, nici nu te poate duce cu el
    la infinit. Trebuie sa te decizi sa lucrezi tu insuti, deci
    lucreaza. Atunci esti liber si independent. Cind toti vom
    ajunge, ca si Isus, la constiinta faptului ca trupul este un
    corp spiritual si indestructibil, si ne vom mentine in aceasta
    constiinta, atunci vom fi capabili sa comunicam cu totul si
    61
    61
    sa dam mai departe, unui mare numar de oameni,
    invatatura primita. Avem privilegiul de a sti ca toti pot
    indeplini ceea ce am indeplinit noi, si astfel, sa rezolve
    orice probleme de viata; si ca tot ceea ce era vazut ca
    dificil si misterios, va fi gasit ca fiind simplu.
    Nu-ti par cu nimic diferit fata de oricare alt om cu care te
    intilnesti zi de zi, si nici eu nu vad nici o diferenta la tine.
    I-am spus ca noi vedeam ceva mult mai deosebit in el. A
    raspuns:
    - Aceasta este numai partea muritoare, comparata cu
    partea nemuritoare a omului. Daca ati cauta numai
    calitatea Divina si nu ati face nici o comparatie, ati vedea
    orice fiinta umana asa cum ma vedeti pe mine; vazind
    Christul in orice chip, ati aduce in manifestare acel Christ,
    sau calitate Divina, in toate. Noi nu facem comparatii;
    vedem numai Christul, sau calitatea de Dumnezeu, in
    toate, si oricind, astfel incit iesim din viziunea voastra.
    Vedem perfectiunea sau avem o viziune perfecta, in timp
    ce voi vedeti imperfectiunea sau aveti o viziune imperfecta.
    Pina cind intrati in contact cu cineva capabil sa va indrume,
    pina cind va puteti inalta constiinta in punctul din care ne
    puteti vedea si vorbi cu noi, cum faceti acum, invatatura
    noastra pare doar de o natura inspirata. Nu mai este
    inspiratie cind discutam sau incercam sa discutam cu
    cineva. Aceasta se gaseste doar in natura indrumarii care
    conduce spre punctul in care se poate receptiona
    adevarata inspiratie. Este inspiratie numai cind vine direct
    de la Dumnezeu, si cind il lasi pe Dumnezeu sa se exprime
    prin tine; atunci esti cu noi.
    Imaginea ideala a florii, in cel mai mic detaliu, se afla
    inlauntrul semintei, si ea trebuie sa creasca, sa se
    inmulteasca, sa se dezvolte si sa fie desavirsita in floarea
    perfecta prin pregatiri continue. Cind aceasta imagine
    launtrica este realizata in cel mai marunt detaliu, floarea isi
    manifesta deplina frumusete. Exact asa, Dumnezeu
    pastreaza in minte imaginea ideala a fiecarui copil,
    imaginea perfecta prin care El voieste sa se exprime.
    Putem obtine mai mult decit poate floarea din acest mod
    ideal de exprimare, daca vrem, dar sa Il lasam pe
    Dumnezeu sa se exprime prin noi in modul ideal pe care la
    conceput pentru noi. Problemele si dificultatile incep
    numai atunci cind luam lucrurile in miinile noastre. Asta nu
    e numai pentru unul sau citiva, ci pentru toti. Noua ni s-a
    62
    62
    demonstrat ca nu suntem diferiti de voi; diferenta este
    doar in intelegere, atita tot.
    Toate diferitele "-isme", culte si religii, toate punctele de
    vedere diferite ale tuturor credintelor, toate sunt bune, caci
    ii vor conduce, eventual, pe adeptii lor la realizarea faptului
    ca dedesubtul tuturor exista un profund factor de adevar,
    care a fost omis, ceva profund care nu a fost atins, sau ca
    ei au esuat in a contacta ceea ce le apartine de drept,
    ceea ce ei pot si ar trebui sa stapineasca cu drepturi
    depline. Intelegem ca e acel ceva adevarat care il poate
    conduce pe om la stapinirea a tot. Faptul real ca omul stie
    ca exista ceva de stapinit, care poate fi stapinit si pe care
    nu-l stapineste, il va stimula pina cind il va obtine. Asa se
    face orice pas inainte in toate lucrurile. Ideea este mai intii
    impinsa afara din constiinta lui Dumnezeu in cea a omului,
    si el intelege ca este ceva in fata lui doar daca merge
    inainte. De obicei, aici omul gafeaza si nu reuseste sa
    recunoasca sursa din care a venit ideea; crede ca ea a
    venit in intregime de la el; se departeaza de Dumnezeu si,
    in loc sa-L lase pe Dumnezeu sa exprime prin el
    perfectiunea pe care Dumnezeu o vede pentru el, continua
    sa exprime in felul sau si sa manifeste imperfect ceea ce
    ar trebui implinit sau manifestat perfect.
    Daca el ar realiza, doar, ca orice idee este o directa,
    perfecta expresie de la Dumnezeu si, de cum ii vine
    aceasta idee, ar face imediat din ea idealul sau care sa fie
    exprimat de la Dumnezeu, apoi si-ar abandona metodele
    limitate si l-ar lasa pe Dumnezeu sa exprime prin el calea
    perfecta, atunci acest ideal s-ar manifesta perfect. Aici
    trebuie sa realizam ca Dumnezeu este mai presus de ceea
    ce este limitat, si ceea ce e limitat nu poate ajuta nicicum.
    Astfel, omul ar putea invata in scurt timp sa exprime
    perfectiunea. Singurul lucru important pe care omul trebuie
    sa-l invete, este sa se desprinda si sa evadeze din fortele
    psihice sau mentale, si sa se exprime direct de la
    Dumnezeu, caci toate fortele psihice sunt create numai de
    om, si ele il pot conduce gresit.

  7. #17
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    CAPITOLUL XVI
    Aici convorbirea s-a incheiat cu intelegerea de a ne intilni
    cu totii la micul dejun. Ne-am trezit devreme a doua zi
    dimineata si eram gata pentru micul dejun la ora 6 si
    jumatate. De cum am plecat din camera noastra, i-am gasit
    pe prietenii nostri mergind in aceeasi directie, plimbindu-se
    63
    63
    si discutind ca niste muritori obisnuiti. Ne-au salutat si
    ne-am exprimat surpriza ca ii intilnisem asa. Replica a fost:
    - Suntem doar oameni ca si voi. De ce continuati sa ne
    vedeti ca pe ceva deosebit? Nu suntem nicicum diferiti de
    voi, doar ca noi ne-am dezvoltat puterile divine intr-o
    masura mai mare decit voi.
    Am intrebat apoi:
    - De ce noi nu putem face lucrurile pe care v-am vazut
    ca le faceti?
    Au raspuns:
    - De ce nu toti cei pe care ii contactam ne urmeaza si
    implinesc lucrarile noastre? Nu putem si nu dorim sa
    impunem nimanui calea noastra; toti sunt liberi sa traiasca
    si sa-si urmeze calea asa cum doresc. Noi incercam doar
    sa aratam calea cea usoara si simpla, calea pe care am
    probat-o si am gasit-o foarte multumitoare.
    Am mers la micul dejun, si conversatia a deviat spre
    obisnuitele intimplari curente. Eram coplesit de uimire.
    Erau aici patru oameni, sezind la masa in fata noastra.
    Unul traise pe acest pamint circa o mie de ani. Isi
    perfectionase intr-atit corpul, incit era capabil sa-l ia cu el
    oricind dorea; corpul lui pastra inca vioiciunea si tineretea
    unui om de 35 de ani, si aceasta perfectiune fusese
    desavirsita acum circa doua mii de ani. Linga el sedea un
    om care era al cincilea descendent, in linie directa, al
    familiei primului amintit. Al doilea traise pe acest pamint
    peste sapte sute de ani, si corpul lui nu parea sa aiba nici
    o zi peste 40 de ani. Erau in stare sa discute cu noi ca
    oricare altii. Era si Emil, care traise circa cinci sute de ani,
    si parea de vreo 40; si Jast, care avea cam 40 de ani si
    parea sa aiba cam aceasta virsta. Toti stateau de vorba
    impreuna ca fratii, fara nici o urma de superioritate, foarte
    gentil, simplu, si totusi bine intemeiati si logici in orice
    cuvint rostit, fara nici o urma a ceea ce era mistic sau
    misterios la ei - doar ca niste simple fiinte umane intr-o
    intilnire cotidiana. Totusi, cu greu puteam realiza ca totul
    nu era un vis.
    Dupa micul dejun, cind ne-am ridicat de la masa, unul
    dintre camarazii mei a vrut sa achite consumatia. Emil
    spuse:
    - Aici sunteti oaspetii nostri, si intinse, spre femeia care
    astepta plata, ceea ce presupusesem a fi o mina goala;
    dar cind am privit din nou, continea exact suma de bani
    64
    64
    necesara ca sa achite nota. Am aflat ca prietenii nostri
    nu purtau bani cu ei, nici nu depindeau de altii pentru
    aprovizionarea lor. Cind aveau nevoie de bani, erau la
    indemina, creati din Substanta Universala.
    Am iesit din casa, si barbatul care era din echipa
    numarul cinci ne strinse miinile, spunind ca trebuie sa se
    intoarca la echipa sa, si disparu. Am notat ora disparitiei
    sale si, mai tirziu, am aflat ca aparuse la echipa lui la 10
    minute dupa ce ne parasise.
    Am petrecut ziua cu Emil, Jast si prietenul nostru de la
    documente, cum il numisem noi, cutreierind satul si tinutul,
    prietenul nostru repovestind in detaliu multe lucruri
    petrecute in vremea sederii, timp de 12 ani, a lui Ioan in
    sat. De fapt, aceste evenimente erau atit de viu evocate in
    mintea noastra, incit ni se parea ca ne intorsesem inapoi in
    trecutul confuz, mergind si vorbind cu acest mare suflet
    care, pentru noi, mai inainte paruse doar un personaj
    mistic invocat de mintile acelora ce doreau sa insele. Din
    ziua aceea, Ioan Botezatorul a fost un personaj realmente
    viu; atit de real ni se parea, ca si cum l-as fi putut vedea
    acum, efectiv, mergind pe ulitele satului si pe cimp si
    primind invataturile acelor mari suflete din jurul lui, asa
    cum si noi umblasem in ziua aceea, totusi inca incapabili
    sa prindem adevarul fundamental din toate acestea.
    Dupa ce hoinarisem toata ziua aflind cele mai
    interesante evenimente istorice si ascultind textele citite si
    traduse chiar pe locul unde avusesera loc intimplarile cu
    mii de ani inainte, ne-am intors in sat chiar inaintea
    inserarii, complet obositi. Cei trei prieteni care fusesera cu
    noi si mersesera tot atit de mult ca si noi, nu aratau nici cel
    mai mic semn de oboseala. In timp ce noi eram murdari,
    prafuiti si transpirati, ei erau proaspeti si usori, hainele lor
    fiind tot atit de albe, curate si nesifonate ca si atunci cind
    plecasem, de dimineata.
    Observasem, in toate excursiile noastre, la acesti
    oameni, ca nici unul din vesmintele lor nu se murdarea.
    Remarcasem asta de mai multe ori, dar nu primisem nici
    un raspuns pina in aceasta seara, cind, ca raspuns la o
    remarca facuta, prietenul nostru de la documente spuse:
    - Acest lucru poate parea remarcabil pentru voi, dar
    pentru noi pare si mai extraordinar ca o particula din
    substanta creata a lui Dumnezeu sa adere la o alta creatie
    a lui Dumnezeu, unde nu e dorita si de care nu apartine.
    65
    65
    Cu o conceptie justa, asta n-ar putea sa se intimple,
    caci nici o parte din substanta lui Dumnezeu nu poate fi
    ratacita sau plasata acolo unde nu e dorita.
    Atunci, intr-o clipa, am realizat ca hainele si trupurile
    noastre erau la fel de curate ca si ale lor. Transformarea,
    caci pentru noi fusese o transformare, avusese loc
    instantaneu, pentru toti trei deodata, asa cum stateam
    acolo. Orice oboseala ne parasise, si eram la fel de
    proaspeti ca atunci cind ne sculasem din pat si ne
    spalasem dimineata.
    Acesta a fost raspunsul la toate intrebarile noastre. Cred
    ca ne-am culcat in noaptea aceea cu cel mai profund
    sentiment de pace pe care il incercasem vreodata de la
    inceputul sederii noastre cu acesti oameni; si sentimentul
    nostru de veneratie facea loc repede celei mai profunde
    iubiri pentru aceste inimi simple, blinde, care faceau atit de
    mult pentru binele omenirii, sau al fratilor lor, cum ii
    numeau ei. Incepeam sa-i vedem ca pe niste frati. Ei nu
    luau nimic asupra lor, spunind ca Dumnezeu se exprima
    prin ei: "De la mine nu pot face nimic, Tatal care
    salasluieste inlauntrul meu, El face lucrarile".

  8. #18
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    CAPITOLUL XVII
    Ne-am trezit devreme in dimineata urmatoare, cu fiecare
    simt stimulat de interes si uimire pentru ceea ce putea sa
    ne dezvaluie acea zi. Incepusem sa vedem fiecare zi ca pe
    o revelatie a evolutiei launtrice, si simteam ca abia
    incepeam sa intelegem semnificatia profunda a lucrurilor
    pe care le traiam.
    La micul dejun din dimineata aceea ni s-a spus ca
    aveam sa mergem intr-un sat, sus in munti, si ca din acel
    loc aveam sa vizitam templul situat pe unul dintre muntii pe
    care ii vazusem pe cind statusem pe acoperisul templului
    deja descris. Ni s-a spus ca nu vom putea folosi caii decit
    pentru 15 mile de drum; si ca doi dintre sateni aveau sa
    mearga cu noi pina acolo si apoi aveau sa ia caii pina intrun
    alt sat, ca sa aiba grija de ei pina soseam. In punctul
    stabilit am lasat satenilor caii si am inceput sa urcam spre
    satul aflat sus, pe poteca ingusta de munte, care pe alocuri
    s-a dovedit a fi o scara cioplita in stinca. In seara aceea
    am poposit intr-o casuta aflata pe creasta unui munte,
    situata cam la jumatatea distantei dintre locul unde
    lasasem caii si satul de destinatie.
    66
    66
    Ingrijitorul casutei era gras, batrin si comic; de
    fapt, era atit de durduliu si rotund, ca parea mai mult sa se
    rostogoleasca decit sa mearga, si abia ii puteam vedea
    ochii. De cum l-a recunoscut pe Emil, el a inceput sa ceara
    vindecarea, spunind, dupa cum ni s-a povestit mai tirziu,
    ca daca nu primea ajutor, in mod sigur ar fi murit. Ni s-a
    spus ca el si stramosii lui administrasera aceasta casuta si
    slujisera publicul timp de sute de ani, si ca el indeplinea
    acea munca de circa 70 de ani. Cam pe vremea cind luase
    in primire casuta, el fusese vindecat de o boala ereditara si
    presupusa a fi incurabila. Devenise un foarte activ lucrator
    spiritual, pentru vreo doi ani, apoi, treptat, isi pierduse
    interesul si incepuse sa depinda de altii, ca sa-l ajute sa
    iasa din necazuri. Asta tinuse cam vreo 20 de ani, si parea
    sa prospere, aparent bucurindu-se de cea mai buna
    sanatate, cind, deodata, cazuse iar in vechile obiceiuri, si
    nu mai facea efortul necesar ca sa se trezeasca din
    letargia sa. Am aflat ca acest caz era doar un exemplu clar
    pentru mii de cazuri. Acesti oameni traiesc simplu si
    usuratic, si orice lucru care cere un efort devine, foarte
    repede, o povara pentru ei. Ei isi pierd repede interesul, si
    cererea lor de ajutor devine un sunet mecanic, in loc de
    ceva rostit cu semnificatie sau dorinta adinca.
    Ne-am sculat si am pornit la drum devreme a doua zi
    dimineata, si la ora 4 dupa-amiaza ne gaseam in sat,
    templul de destinatie zarindu-se pe un virf ascutit de
    stinca, aproape deasupra capului nostru. De fapt, peretii
    erau atit de abrupti, incit singurul mijloc de a ajunge acolo
    era un cos legat de o fringhie si coborit cu un scripete
    sustinut de o grinda de lemn bine fixata in stinca. Un capat
    al fringhiei era legat de un troliu, iar celalalt era trecut
    peste scripete si legat de cos, cosul fiind astfel coborit si
    tras in sus.
    Troliul era plasat intr-o mica incapere sapata in stinca
    dura a unui prag proeminent, care atirna deasupra peretilor
    de dedesubt. Bara de lemn de care era fixat scripetele
    culisa astfel incit funia si cosul abia atingeau pragul,
    permitind sa se traga incarcatura pina ajungea sus, apoi
    cosul si incarcatura lui erau trase inauntru si asezate in
    siguranta pe virful stincii, in mica incapere sapata in piatra
    in acel scop. Aceasta proeminenta stincoasa iesea in afara
    deasupra peretilor de piatra, atit de mult incit cosul se
    balansa in aer pe vreo 50 - 60 de picioare, calatorind in
    67
    67
    sus si-n jos. La un anumit semnal, cosul a fost coborit;
    am urcat in el si am fost trasi sus, unul cite unul, pina la
    pragul aflat la vreo 400 de picioare deasupra.
    Cind am ajuns pe iesitura aceea, am inceput sa ne uitam
    dupa vreo poteca ducind in sus spre templu, ale carui
    ziduri le vedeam inaltindu-se in continuarea peretilor de
    piatra care inca ne intreceau cu 500 de picioare. Ni s-a
    spus ca vom face o ascensiune similara cu cea deja
    descrisa. Pe cind priveam in sus, un brat de lemn, similar
    cu cel de pe pragul unde ajunsesem, a alunecat in afara, o
    funie a fost coborita si legata de acelasi cos, si am fost
    trasi sus, unul cite unul, si lasati pe acoperisul templului, la
    500 de picioare mai sus. M-am simtit iarasi ca pe
    acoperisul lumii. Templul era situat pe un pisc ascutit ca un
    ac, care se ridica la 900 de picioare deasupra tuturor
    muntilor din jur. Satul pe care il lasasem la 900 de picioare
    mai jos era situat pe coama unei trecatori folosite pentru
    traversarea Himalayei. Am aflat ca acest templu era cu
    1000 de picioare mai jos decit cel pe care il vizitasem cu
    Emil si Jast, dar oferea o perspectiva mult mai larga. De
    unde stateam, ni se parea ca puteam privi in spatiul infinit.
    Ne-am instalat comod pentru noapte, si cei trei prieteni ai
    nostri ne-au spus ca aveau sa mearga sa-i viziteze pe
    citiva dintre colegii nostri, si ca le puteau duce mesaje
    daca doream sa trimitem. Am scris mesajele, datindu-le cu
    grija, dind pozitia noastra si adaugind ora si ziua. Dupa ce
    le-am inminat prietenilor nostri aceste mesaje, ei ne-au
    strins miinile spunind ca aveam sa ne vedem dimineata, si
    au disparut unul cite unul. Notasem atent timpul si ceea ce
    scrisesem, si mai tirziu am aflat ca mesajele ajunsesera la
    destinatie la 20 de minute dupa ce le dadusem din mina.
    Dupa o cina imbelsugata servita de ingrijitorii templului,
    ne-am retras pentru noapte, dar nu ca sa dormim, caci
    experientele incepusera sa faca o impresie profunda
    asupra noastra. Ne aflam la aproape 9 mii de picioare in
    aer, cu nici o fiinta omeneasca linga noi, exceptindu-i pe
    ingrijitori, neauzind nici un sunet in afara vocilor noastre.
    Parea sa nu se auda nici o suflare. Unul din colegii mei
    spuse:
    - Va mirati ca au ales pozitiile acestor temple ca locuri de
    meditatie? Linistea e atit de intensa, de parca ai putea sa o
    pipai. Cu siguranta, este un loc minunat pentru meditatie.
    68
    68
    Apoi ne spuse ca merge afara sa arunce o privire in
    jur. A iesit, dar a revenit dupa citeva clipe, spunind ca era o
    ceata groasa si ca nu se vedea nimic.
    Cei doi colegi ai mei au adormit curind, dar eu nu
    puteam dormi; asa ca m-am sculat, m-am imbracat si am
    iesit pe acoperisul templului, asezindu-ma cu picioarele
    atirnate peste marginea zidului. Lumina de luna, filtrata
    prin ceata, era doar atita cit sa biruie intunericul de
    cerneala care ar fi domnit daca luna n-ar fi stralucit. Era
    doar atita lumina cit sa se desluseasca valurile mari,
    informe, de ceata, rostogolindu-se in jur, suficient ca sa-mi
    aduca aminte ca eram suspendat in aer, ca undeva, mai
    jos, pamintul era ca totdeauna, si ca locul unde ma aflam
    era legat cumva cu el. Apoi, deodata, mi s-a parut ca
    vedeam o mare coloana de lumina, razele sale desfacinduse
    ca un evantai, cu partea mai larga intinzindu-se spre
    mine; locul unde sedeam parea sa fie cam in centrul
    coloanei care se largea, si raza centrala era cea mai
    stralucitoare din toate. Fiecare raza parea proiectata mai
    departe, pina cind ilumina o parte a pamintului. Fiecare
    ilumina propria ei parte de pamint, pina cind totul se
    amesteca intr-o singura, mare raza alba. Privind mai
    departe in sus, am vazut cum toate convergeau, treptat,
    pina cind se terminau intr-un punct central de lumina alba
    intensa, atit de alba incit parea transparent si cristalin.
    Apoi, deodata, mi s-a parut ca pluteam in spatiu, privind la
    toate acestea. Privind departe, in jos, raza alba, am vazut
    ceea ce pareau a fi naluci din trecutul indepartat, mergind
    unele dupa altele, intr-un numar mereu crescind, dar in
    rinduri compacte, pina ajungeau intr-un anumit loc; apoi
    ele se desparteau tot mai mult, pina cind umpleau toata
    raza de lumina si acopereau tot pamintul. Toate porneau,
    la inceput, din acest punct central alb de lumina. Ele luau
    nastere in acest punct, la inceput una, apoi imediat erau
    doua, si chiar dupa acestea erau patru; si asa mai departe,
    pina cind ajungeau, in punctul de larga imprastiere, la
    aproape o suta, aliniate in fascicolul de lumina. Cind
    ajungeau in punctul de maxima divergenta, se raspindeau
    deodata larg si ocupau toate fasciculele de lumina, si
    fiecare continua, mai mult sau mai putin singura, pina cind
    pareau sa ocupe tot pamintul. Cind ajungeau sa ocupe
    intreg pamintul, razele atingeau expansiunea lor maxima.
    Apoi ele urcau, tot mai inguste si mai subtiri, pina cind
    69
    69
    convergeau iar in punctul din care pornisera initial;
    ciclul era incheiat si ele intrau inapoi, una cite una. Inainte
    de a reintra, formau, in rinduri compacte, alinieri de cite o
    suta, treptat stringindu-se pina cind deveneau una, si acea
    una intra singura in lumina. M-am trezit brusc si, gindinduma
    ca era un loc destul de nesigur pentru a visa, am intrat
    si m-am culcat.

  9. #19
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    CAPITOLUL XVIII
    Il rugasem pe unul dintre ingrijitorii templului sa ne
    cheme la primul semn al zorilor; si tocmai ma trezeam
    singur, cind s-a auzit o bataie in usa. Am sarit toti din
    paturi, atit de nerabdatori eram sa vedem primul revarsat
    al zorilor de la inaltimea aceea. Ne-am imbracat intr-o
    clipita si ne-am precipitat pe acoperis, ca trei scolari
    nerabdatori. De fapt, galagia pe care o faceam i-a speriat
    pe ingrijitori, care s-au grabit si ei pe acoperis, sa vada
    daca, intr-adevar, eram in toate mintile. Banuiesc ca
    zgomotul facut de noi trei fusese mai mult decit tot ce
    perturbase vreodata pasnica liniste a anticului templu, din
    zilele cind fusese construit, si aflasem ca avea peste 10 mii
    de ani. De fapt era atit de vechi, incit parea o parte din
    stinca pe care statea.
    Cind am ajuns pe acoperis, n-a fost nevoie sa ni se
    ceara sa facem liniste. O privire a fost de-ajuns, si ochii si
    gurile colegilor mei au ramas larg cascate. Banuiesc ca,
    daca cineva m-ar fi privit, ar fi vazut acelasi lucru. Am
    asteptat ca ei sa vorbeasca. Aproape dintr-o suflare a venit
    exclamatia:
    - Vai, suntem, desigur, suspendati in aer!
    Au spus ca senzatia era exact ca aceea traita in celalalt
    templu. Uitasera pentru un moment ca ar fi existat ceva
    sub picioarele noastre, si aveau senzatia ca pluteau in aer.
    Unul a remarcat:
    - Nu ma mir ca acesti oameni pot zbura, daca traiesc
    astfel.
    Ne-a trezit din reveriile noastre un hohot de ris, si ne-am
    intors toti ca sa-i vedem pe Emil, Jast si prietenul de la
    documente, stind aproape in spatele nostru. Unul dintre
    tovarasii mei se apropie imediat de ei, incercind sa le
    stringa miinile la toti deodata, si spuse:
    - Este minunat! Nu ne miram ca puteti zbura dupa ce ati
    stat aici o vreme.
    Ei zimbira si unul spuse:
    70
    70
    - Sunteti la fel de liberi sa zburati ca si noi. Trebuie
    doar sa stiti ca aveti puterea launtrica s-o faceti, ca sa o
    folositi.
    Apoi ne-am intors spre priveliste. Ceata coborise, si
    plutea in valuri mari, destul de sus ca sa nu se poata zari
    nicaieri vreun petic de pamint, si miscarea norilor de ceata
    de jur imprejur dadea senzatia ca eram purtati pe aripi
    tacute, odata cu ceata. Stind acolo, privind in zare, iti
    pierdeai senzatia ca ai ceva sub picioare, si ne era foarte
    greu sa credem ca nu pluteam in spatiu. Pe cind priveam
    in departare, corpul meu parea sa-si fi pierdut orice simt al
    greutatii si parca pluteam efectiv deasupra acoperisului.
    Uitasem atit de mult de mine, incit atunci cind cineva din
    grup a vorbit, picioarele mele lovira acoperisul cu atita
    forta, incit am resimtit efectele socului mai multe zile dupa
    aceea.
    La micul dejun din acea dimineata ne-am decis sa
    raminem pe loc trei zile, caci mai aveam de vizitat un
    singur loc interesant inainte de a merge la locul de intilnire
    stabilit. Citind mesajele pe care le adusese Emil, am aflat
    ca grupa sefului nostru vizitase acest templu cu numai trei
    zile inainte. Dupa micul dejun am iesit si am vazut ca se
    risipea, treptat, ceata. Am privit pina cind s-a risipit complet
    si a aparut soarele. Am putut vedea satucul cuibarit sub
    malul stincos, si valea, jos, departe.
    Prietenii nostri hotarisera sa viziteze satul si i-am intrebat
    daca puteam merge cu ei. Au ris si au spus ca puteam, dar
    ca ei credeau ca era mai bine sa folosim cosul, ca sa
    ajungem intr-o stare mai buna decit daca am fi incercat
    modul lor de a calatori. Asa ca am coborit, unul cite unul,
    pina la pragul stincos, apoi in jos pe micul platou, chiar
    deasupra satului. Nu mai devreme ca ultimul sa fi coborit
    din cos, prietenii nostri au fost acolo. Am coborit in sat si
    am petrecut acolo cea mai mare parte a zilei. Era un loc
    vechi si pitoresc, tipic pentru aceste zone montane, cu
    casele sale construite prin sapare in peretele stincii, apoi
    prin inchiderea deschizaturii cu ziduri de piatra. Erau, cu
    totul, vreo 20 de case. Ni s-a spus ca erau construite in
    acest fel ca sa nu fie acoperite de zapezile grele din iarna.
    Curind, satenii au inceput sa se stringa, si Emil le-a vorbit
    citeva momente. S-a aranjat sa se tina o adunare in dupaamiaza
    urmatoare si au fost trimisi curieri ca sa-i anunte pe
    cei din vecinatate care ar fi vrut sa vina.
    71
    71
    Ni s-a spus ca Ioan Botezatorul traise in acest
    sat si primise invatatura in templu, si ca templul ramasese
    la fel ca pe vremea cind Ioan studiase acolo. Ni s-a aratat
    unde fusese casa lui. In dupa-amiaza aceea, cind ne-am
    intors la templu, atmosfera se limpezise, asa ca am putut
    vedea o mare intindere a tinutului, si ni s-a aratat drumul
    pe care-l folosise Ioan pentru a merge la si de la templu, si
    spre diferitele sate unde traise. Se banuia ca templul
    fusese construit cu mai mult de 6 mii de ani inainte ca Ioan
    sa-l viziteze. Ni s-a aratat calea pe care aveam s-o urmam
    la plecare, si ni s-a spus ca era folosita de la construirea
    templului. Pe la ora 5 in acea dupa-amiaza, prietenul de la
    documente ne-a spus ca avea sa ne paraseasca pentru o
    vreme. Apoi ne-a strins miinile, spunind ca avea sa ne
    vada in curind, si a disparut.
    In seara aceea am vazut, de pe acoperisul templului, cel
    mai remarcabil apus de soare la care am asistat vreodata,
    si am avut sansa sa vad apusuri de soare in aproape toate
    regiunile. Pe masura ce se apropia seara, o ceata
    luminoasa se stringea deasupra unui sir jos de munti care
    margineau o mare intindere a platourilor pe care le puteam
    vedea. Cind soarele a atins aceasta margine, ni se parea
    ca eram atit de departe deasupra ei, incit parca priveam
    drept in jos, spre o mare de aur topit. Apoi a venit amurgul,
    si fiecare pisc muntos ne parea in flacari. Virfurile din
    departare, care erau acoperite cu zapada, pareau a fi
    invaluite in foc si, acolo unde ghetarii umpleau ripele, erau
    aruncate mari limbi de foc, aceste flacari parind ca se
    intilnesc si se amesteca in variatele nuante ale cerului.
    Lacurile care punctau platoul de dedesubt fusesera
    transformate deodata in vulcani care zvirleau flacari ce
    urcau si se combinau cu culorile de pe cer. Pentru o clipa
    ni s-a parut ca stateam pe marginea unui infern tacut. Apoi
    totul s-a amestecat intr-o armonie de culori, si linistea
    blinda, pasnica, a fost mai presus de orice descriere.
    Am stat pe acoperis pina dupa ora 12 in noaptea aceea,
    punind intrebari lui Emil si Jast. Aceste intrebari aveau dea
    face, in principal, cu poporul si istoria tarii, in general.
    Emil a citat liber din documentele lor. Aceste documente
    dovedeau ca tinutul fusese locuit cu mii de ani inainte de
    inceputul istoriei noastre. Emil a continuat spunind:
    - Desi nu doresc deloc sa discreditez sau sa corectez
    istoria voastra, sau pe cei ce au scris-o, voi spune ca la
    72
    72
    inceputul acesteia istoricii vostri nu au mers destul de
    departe in urma, ci au luat de bun faptul ca Egipt inseamna
    ceea ce implica numele, intunericul exterior sau desertul.
    In realitate, semnifica un desert al gindirii. In acea vreme,
    ca si acum, o mare parte a lumii se afla in desertul gindirii,
    si istoricii nu au cautat inainte de asta pentru a afla sensul
    mai adinc. Au acceptat ceea ce au vazut sau auzit, sau
    ceea ce aparea la suprafata, au inregistrat asta, si asa a
    inceput istoria voastra. E foarte dificil de corelat cele doua
    istorii, si nu voi incerca sa spun ca trebuie s-o luati pe a
    noastra ca autentica. V-as sugera sa alegeti voi insiva.
    Atunci aparu luna deasupra muntilor din departare. Am
    stat si am privit-o, rotunda si plina, pina s-a ridicat aproape
    deasupra capului. Era o priveliste frumoasa, cu un nor
    luminos care trecea, intimplator, chiar pe deasupra
    noastra. Pe cind acesti nori lunecau peste ea, luna si norii
    pareau ca stau pe loc si parca noi lunecam prin fata lor.
    Asta a durat vreo ora, cind, deodata, s-a auzit un zgomot
    de obiect cazut pe acoperis, in spatele nostru. Am sarit in
    picioare si ne-am uitat in jur. Era acolo o doamna de virsta
    medie, zimbind si intrebind daca ne-a speriat. Prima
    noastra impresie fusese ca sarise de pe parapetul
    acoperisului, dar ea doar batuse din picior ca sa ne atraga
    atentia. Linistea fusese atit de adinca, incit noi auzisem
    sunetul mult amplificat.
    Emil a inaintat repede, a salutat-o si ne-a prezentat-o ca
    sora lui. Ea a zimbit si ne-a intrebat daca ne-a tulburat
    visarea. Apoi ne-am asezat si, in scurt timp, conversatia a
    deviat spre amintiri ale experientelor ei. Avea trei fii si o
    fiica, ce fusesera crescuti in spiritul lucrarii lor. Ne-a spus
    ca cei doi mai tineri erau totdeauna cu ea. Am intrebat
    daca ii puteam cunoaste. A raspuns ca puteau veni acolo
    in acea seara; si imediat aparura doua figuri, un barbat si o
    femeie. Si-au salutat unchiul si mama, apoi s-au apropiat si
    au fost facute prezentarile. Fiul era un tip inalt, chipes, viril,
    caruia ii dadeam cam 30 de ani. Fiica era nu prea inalta,
    mai mult zvelta, cu trasaturi foarte fine: era o fata draguta,
    bine cladita, careia ii atribuiam cam virsta de 20 de ani.
    Dupa aceea am aflat ca fiul avea 150, iar fiica 128 de ani.
    Amindoi aveau sa fie prezenti la intilnirea de a doua zi, si
    in curind au plecat. Dupa ce plecasera, am facut mamei
    complimente pentru fiu si fiica. Mama s-a intors spre noi si
    ne-a spus:
    73
    73
    - Orice copil nascut este bun si perfect. Nu exista
    copii rai. Nu are importanta daca ei sunt conceputi perfect,
    imaculat, sau pe calea simturilor, a materiei. Cel conceput
    pe cale perfecta va recunoaste curind Filiatia sa cu Tatal,
    faptul ca el este Christul, sau Fiul lui Dumnezeu; apoi el se
    va dezvolta si va evolua repede, si va vedea numai
    perfectiunea. Cel conceput pe calea senzoriala poate, la
    fel, sa-si recunoasca imediat filiatia, sa perceapa ca el este
    Christul, si isi poate realiza perfectiunea idealizind Christul.
    El se concentreaza asupra acestui ideal, il iubeste si il
    cultiva pina cind manifesta sau exprima ceea ce pastreaza
    in atentie, Christul. El este nascut din nou, si perfect. El a
    adus la lumina perfectiunea dinlauntrul sau, acea
    perfectiune care a fost mereu acolo. Primul a pastrat
    idealul si a fost perfect; celalalt a perceput idealul si l-a
    dezvoltat, si a redobindit perfectiunea. Asa ca nici un copil
    nu este rau. Toti sunt buni si de la Dumnezeu.
    Aici, cineva din grup a amintit ca era ora sa ne culcam,
    caci trecuse de 12 noaptea.

  10. #20
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.459
    CAPITOLUL XIX
    Ora 5, in dimineata urmatoare, ne-a gasit pe toti adunati
    pe acoperisul templului. Dupa obisnuitele saluturi de
    dimineata, ne-am strins in cerc si, ca de obicei, s-a citit o
    selectie de texte. Textele din aceasta dimineata erau din
    documentele templului. Jast ni le-a tradus, si am fost
    surprinsi sa constatam ca traducerea corespundea
    indeaproape cu primul capitol din Evanghelia Sfintului
    Ioan, din Biblia noastra, iar al doilea text corespundea cu
    primul capitol din Evanghelia dupa Luca. Dupa lectura am
    intrebat daca puteam aduce Biblia noastra, ca sa
    comparam versiunile. Au consimtit imediat si, cu ajutorul lui
    Jast, am facut comparatia si am fost surprinsi de
    asemanare. Abia terminasem, cind a rasunat chemarea la
    micul dejun, si am intrat cu totii. Dupa micul dejun ne-am
    pregatit sa coborim in sat si, pentru moment, comparatia
    ne-a iesit din minte.
    Cind am ajuns, am gasit un numar destul de mare de
    oameni veniti din tinutul din jur, si Jast ne-a spus ca
    aproape toti erau pastori care isi pasteau turmele vara in
    muntii inalti, si ca se apropia repede timpul ca ei sa
    paraseasca regiunile joase. Ni s-a spus ca o astfel de
    intilnire, ca aceea ce avea sa aiba loc in aceasta dupa-
    74
    74
    amiaza, era anuntata totdeauna chiar inainte sa
    plece pastorii.
    Mergind prin sat, l-am intilnit pe nepotul lui Emil, si el ne
    propuse o scurta plimbare inainte de masa de prinz. Am
    acceptat imediat invitatia, caci vroiam sa vedem zona din
    jur. In timpul acestei plimbari, citeva locuri din vale ne-au
    fost indicate ca prezentind un interes deosebit. Numele lor,
    cind au fost traduse, semanau cu cele din denumirile de la
    inceputul Bibliei, dar adevarata semnificatie a tuturor
    acestora nu ni s-a aratat pina cind nu ne-am intors, am
    servit prinzul si ne-am asezat printre cei ce se adunasera.
    Erau vreo 200 de oameni in aceasta adunare, cind
    aparura restul prietenilor nostri de la templu. Atunci,
    nepotul lui Emil se ridica si se apropie de doi barbati care
    tineau ceea ce ni se parea a fi o carte mare. Cind a fost
    deschisa, s-a dovedit a fi o cutie in forma de carte. El a
    ales un teanc continind foi netede, precum cele de
    manuscris; apoi cutia a fost pusa pe pamint. Teancul a fost
    inminat unuia dintre barbati. El a deschis si a inminat prima
    fila nepotului lui Emil. Cind se incheia citirea fiecarei file, ea
    era inminata celuilalt barbat, care o punea in cutie. Lectura
    se desfasura cu Jast ca interpret. Nu ajunsese prea
    departe, cind am vazut ca exista o izbitoare asemanare cu
    Evanghelia Sfintului Ioan, dusa mult mai in detaliu. Apoi a
    urmat una similara cu cea a lui Luca, apoi una
    asemanatoare cu cea a lui Marcu, si ultima era ca si cea a
    lui Matei.
    Dupa lectura, oamenii s-au strins in mici grupuri, iar noi,
    cu Jast, l-am cautat pe Emil, caci eram curiosi sa aflam
    intelesul tuturor acestora. Ni s-a spus ca aceste
    documente erau citite in fiecare an la intilnire, si ca acest
    loc era centrul regiunii in care se petrecusera aceste
    scene, cu multi ani in urma. Am remarcat asemanarea
    acelor intimplari cu cele istorisite in Biblia noastra, si ni s-a
    spus ca nu exista nici o indoiala asupra faptului ca unele
    din primele scene povestite in Biblia noastra fusesera luate
    din aceste documente; dar ca intimplarile mai tirzii, precum
    Crucificarea, avusesera loc altundeva, totul ajungind la
    apogeul sau in Nasterea si Viata lui Christ. Prima idee a
    tuturor acestora era cautarea Christului in om, si sa arate,
    acelora care rataceau departe de ideal, ca Christ traia in ei
    asa cum traieste intotdeauna. Emil a continuat spunind ca
    75
    75
    nu conta unde avusesera loc scenele, ci semnificatia
    spirituala subinteleasa, pe care doream s-o perpetuam.
    Am petrecut restul dupa-amiezii si ziua urmatoare facind
    comparatii si luind note. Spatiul nu va permite includerea,
    aici, a acestor note si comparatii, dar sensul spiritual va fi
    inteles din citirea capitolelor mentionate mai sus. Am aflat
    ca tatal nepotului lui Emil, care ne citise documentele, era
    nascut in sat si era un descendent direct al lui Ioan, si ca
    exista obiceiul, pentru unii din membrii familiei, sa vina aici
    in aceasta perioada si sa le citeasca. Templul de deasupra
    noastra era cel in care se inchinasera atit Zaharia, cit si
    Ioan.
    Am aflat ca prietenii nostri aveau sa mearga pe drumul
    lor, asa ca s-a aranjat ca Jast sa ramina cu noi, si ceilalti
    sa plece. A doua zi am terminat cu documentele, si apoi
    am parasit templul devreme in dimineata urmatoare. Desi
    ora era matinala, aproape toti localnicii din sat erau treziti
    ca sa ne ureze Mergeti cu Dumnezeu!

Pagina 2 din 4 PrimulPrimul 1234 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •