Iubirea, acest vis de aur al umanității! Att de simplu pare la nceput, nct nici nu apuci să conștientizezi prea repede ce ți se ntmplă, preocupat să simți fluturi n stomac, să-i hrănești cu dorințe, proiecții, iluzii fel de fel ca să le crească mari aripile, să te poți bucura ct mai mult de flfirea lor. Timpul și spațiul se subiectivizează, n sensul că ești permanent cu capul n nori, iar starea de euforie ncepe de la primul gnd al dimineții pnă la ultimul cuvnt al serii. Totul curge firesc, mintea intră la apă și se pierde n meandrele sufletului, care o acaparează total. Că doar nu faci calcule. Te lași dus de val, fiind mereu deasupra. Dar cum totul n lumea asta se desfășoară n concentrul unei limite prestabilite, ceea ce fusese la nceput flacără mistuitoare se transformă ncetul cu ncetul cu ncetul n familiaritate, prietenie, ntr-un parteneriat echitabil din partea ambelor părți, cu termen de valabilitate pentru o viață de om. Sau dispare, anemiată de o mulțime de factori care se regăsesc n noi de multe ori n stare latentă, activndu-se n funcție de contexte mai mult sau mai puțin favorabile. Și atunci soluția corectă este despărțirea, n lipsa oricărei rațiuni de a prelungi o legătură indezirabilă. Dacă iubim pentru că simțim plăcerea de a fi n apropierea unei persoane cu care mintea, sufletul, trupul, adică ntreaga noastră ființă, intră ntr-o rezonanță puternică, despărțirea se produce fiindcă există niște fisuri prin care sentimentele pozitive, atracția, puterea de seducție și pierd consistența, pervertite de ndoieli, nelămuriri, confuzie, iar lista poate continua, pentru că e foarte lungă.

Iată cteva motive care sapă la temelia unei relații, producnd alterarea sau chiar disoluția ei:

  • Orgoliul, care se traduce prin refuzul de a admite greșelile sau de a cere scuze pentru ele. E mai ușor să dai vina pe celălalt, pentru că te scutește de mustrările de conștiință ulterioare și de răscumpărarea vinovăției. Unii consideră că gestul de a cere scuze e degradant, chiar dacă e vorba despre partenerul lor de viață, așeznd prejudecățile deasupra dorinței de ndreptare a lucrurilor. Alții pretind scuze, uitnd că, dacă acest lucru nu vine natural, sincer, din partea unei persoane, rămne un simplu exercițiu de autoritate, fără niciun efect. Desigur, ideal ar fi să nu greșim, dar dacă totuși cădem n eroare, am putea să nțelegem faptul că asumarea ei și prezentarea scuzelor nseamnă maturitate și, implicit, nțelepciune. Iar nțeleptul cedează cale cinelui, nu-i așa? Nu trebuie să renunțăm de tot la orgoliu, ci să nu abuzăm de el.
  • ncăpățnarea presupune inadaptabilitate la situații de criză n cuplu, clamarea deținerii adevărului absolut și nevoia de a avea ntotdeauna dreptate, n ciuda oricăror evidențe. Unii dau vina pe zodie, pentru alții e o deformație profesională (mai ales profesorii), alții o fac din teama de a eșua sau de a pierde teren (de parcă relația ar fi un cmp de luptă), iar cea mai periculoasă categorie este aceea a manipulatorilor care profită de slăbiciunea partenerului pentru a domina. ntr-o relație viabilă, a fi maleabil nseamnă a respecta individualitatea celuilalt, de a avea ncredere n calitățile lui, de a accepta diversitatea, de a pune mai presus legătura afectivă dect gesturile, ntmplările sau ideile cu care partenerii și contrariază așteptările.


  • Egoismul este efectul firesc al orgoliului și al ncăpățnării, alcătuind triunghiul perfect al eșecului ntr-o relație. El merge mnă n mnă cu narcisismul, fiind destul de greu de controlat. Am auzit de multe ori lozinca Iubește-te pe tine/Gndește-te nti la tine, dar cred că pentru asta trebuie să fii născut, și nu făcut. Tendințele egocentriste subminează ideea de cuplu, iar două firi egoiste, crescute n spiritul acesta, nu am niciun fel de șansă de a fi mpreună. Cum recunoști un egoist? Cercetările mai noi spun că inclusiv după simetria liniilor feței, cei care sunt centrați pe sine fiind mai puțin dispuși să colaboreze pentru binele comun și au n vedere numai propriile interese.
  • Rigiditatea implică refuzul unei persoane de a se schimba, de a se plia, de a accepta și individualitatea celuilalt. n Dreptul Roman, e un principiu foarte sănătos: audiatur et altera pars, adică trebuie ascultată și pledoaria celuilalt pentru o percepție corectă și obiectivă a lucrurilor. Ceea ce, desigur, ar trebui să funcționeze și ntr-o relație. Binele personal se modelează n raport cu celălalt, căruia nu-i mai rămn dect două variante: să devină la fel de obtuz, să se nchidă n sine iar relația să se transforme ntr-o continuă ciocnire a orgoliilor, ca lovirea a două pietre la fel de tari, sau să devină supusul/victima inocentă a partenerului, sfrșind prin a se depersonaliza.
  • Aroganța e una din atitudinile manifeste, prea greu poate fi disimulată de către cei care se simt superiori celorlalți din toate punctele de vedere. Un om arogant este plin de el, se spune, adică respinge orice altă contaminare cu ideile, sentimentele, oamenilor din afara lui. De obicei, sunt ironici sau sarcastici, depinde de context, nsă mulți dintre ei nu sunt conștienți de faptul că pentru a fi arogant trebuie să fii inteligent și să-ți menții echilibrul interior, altfel nu ești dect un bădăran/mitocan de care toți ceilalți se vor feri la un moment dat. Prostia şi ngmfarea sunt două surori care foarte rar se despart., spune un proverb arab, și are dreptate. Voiam să spun așa: un acces de aroganță nu devine supărător atta timp ct nu e jignitor și poate fi camuflat sub masca seninătății și a detașării. Altfel, orice prost poate fi ironic. Ceea ce nu e de dorit.
  • Intențiile dominatoare se nasc din contradicții și din dezechilibrele pe care le generează. Unii sunt tentați să-i vadă pe ceilalți prin prisma unui model real sau utopic, ncercnd să-i ncadreze ntr-un pat al lui Procust pentru a se conforma pretențiilor lor. Orice slăbiciune e speculată, orice pas napoi al partenerului e calculat pentru a asigura mersul lui nainte. Cei dominatori se hrănesc cu frica partenerilor, asemeni paianjenului ntărtat de ezitarea muștelor. Ei provoacă situații defavorabile, iar dacă sunt inteligenți peste medie și buni cunoscători de oameni știu exact tipul de schemă n care partenerii pot eșua, și o aplică fără a se gndi la repercusiuni. Compasiunea lipsind, nsăși relația are mult de suferit, fiind disproporționată. Ce e de făcut? Să puneți n balanță nzestrările personale, demnitatea și libertatea personală, cu darurile otrăvite pe care partenerul vi le livrează, pentru a vă seduce și subjuga n același timp, cu zmbetul pe buze. De aici pnă la exploatare și abuz nu mai e dect un pas, și s-ar putea să doară foarte tare. Și să vă gndiți că una din calitățile esențiale ale iubirii stă n echilibrul dintre parteneri, egali la masa de joc.
  • Controlul e modul n care partenerul poate deveni stăpn pe viața voastră. Aici nu se pune problema de mpărțire pe sexe, ntruct domină cel care are putere mentală asupra celuilalt. De la banalele ntrebări: unde ești?, la unde te duci, de unde vii?, la ct te ntorci?, pe nesimțite ajungi la a te simți chiar dator să dai explicații pentru fiecare mișcare pe care o faci. Te vei simți obligat să te pliezi mereu pe programul celuilalt, iar orice derogare de la rutina binecunoscută va ridica semne de ntrebare. Aservirea totală nseamnă renunțarea la viața socială, n plus, pentru cei care caută motiv de despărțire, un pretext de război al nervilor. GPS pe mașină, n telefon, spionaj, angajarea unui detectiv, da, sunt cazuri reale și frecvente. ncrederea presupune evitarea unor ntrebări tabu, și asta se poate la fel de bine. Libertatea e un joc win-win. Posesivitatea nseamnă subordonare și minimalizare. Ar fi destul de simplu să fie o clauză reciprocă ntr-un contract prenupțial, nu-i așa, alături de bunurile materiale care intră n posesia cuplurilor din partea fiecăruia. Dar asta depinde de fiecare, ct și permite să cedeze din independența lui pentru a oferi celuilalt cu aceeași măsură. Nu, n-ar trebui să cerem voie ntr-o căsătorie, ci să conștientizăm faptul că sunt ocazii care nu sunt de cuplu, așa cum te duci la ședințe, la doctor, la coafor sau la meciuri amicale cu băieții.
  • Suspiciunea denotă o carență afectivă și de ncredere, fiind un semn al deteriorării grave a relației. Dacă ajungi să pui o singură dată ceva sub semnul ntrebării, ai deschis deja cutia Pandorei, pentru că mintea acceptă imediat scenariile negative. Oamenii au, n general, predispoziție spre a construi piste false, pentru că le dă senzația că sunt ingenioși și creativi, din exces de adrenalină. De aici, mai puțin de un pas spre etichete și lipsa de respect devine ostentativă, pentru că un om presupus (!) n culpă se transformă pe loc ntr-un damnat. Eșafodajul unei relații implică nțelepciunea de a accepta variabilele din viața celuilalt, de a afla și accepta cu sinceritate cauzele lor și de a acționa cu luciditate spre binele comun. Nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni., spune Paulo Coelho, și mare dreptate are. n fond, căsnicia este un parteneriat și așa trebuie să rămnă.
  • Pentru astăzi, motive suficiente măcar să stăm pentru cteva momente doar cu noi nșine, n liniște, și să ne punem măcar o ntrebare simplă. Care e ntrebarea, cte răspunsuri naște ea, rămne la latitudinea voastră. Mine, alte motive pentru care ne-am putea face griji. Sau nu.