Rezultate 1 la 3 din 3

Subiect: Petru Creţia

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    21.949

    Smile Petru Creţia



    Luminile şi umbrele sufletului Quotes


    Luminile şi umbrele sufletului by Petru Creţia


    Luminile şi umbrele sufletului Quotes Showing 1-30 of 36

    “Orice falsă conştiinţă se constituie,progresiv,pe o rea conştiinţă de sine refulată.Unii sucombă sentimentului că sunt nimica şi nimeni,că tot ce fac şi ar putea să facă le trădează nimicnicia.Alţii se împacă cu ei înşişi,aşa cum sunt.Alţii îşi fabrică,în bezna şi singurătatea sinelui,o conştiinţă falsă şi trăiesc aşa,ca într-o nebunie ambulatorie,când mai benignă,când mai damnată.Şi mai periculoasă decât orice falsificare deliberată şi decât orice ipocrizie.Falsa conştiinţă ne obligă,fără să ne dăm seama,să jucăm un rol,mai mult,să înscenăm o dramă pentru acest rol şi să o populăm cu crezuri şi cu lupte false,cu apoteoze şi cu dezastre fictive.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Din păcate, în mulţi dintre noi sărbătorile se uzează şi îşi pierd strălucirea. Aşa cum restul zilelor este la fel, la fel cu sine ne apare sărbătoarea prin ani, mereu mai aceeaşi, nu ne mai surprinde şi nu ne mai exaltă. Şi există oameni care nu numai că nu se mai pot bucura de sărbători, dar le resimt ca pe ceva mai mult supărător, chiar plicticos. Nu neapărat pentru că au un suflet sărac. Poate sunt pur şi simplu prea trişti, prea de tot obosiţi de viaţă, prea obsedaţi de ceva care îi înstrăinează de lume. Sunt de plâns. În schimb, uitaţi-vă la copii şi la sărbătorile lor: cum le aşteaptă, cum le trăiesc, cum şi le aduc aminte. Priviţi la ochii lor când stau în faţa minunii, când li se dezvăluie darul, când ascultă cântecul sărbătorii. Pentru cei mai mulţi dintre noi, singurele sărbători adevărate sunt, mereu mai mult, acelea pe care ni le dau copiii şi sărbătoarea eternă din ei.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “E plină lumea de oameni superficiali. Superficiali în ce fac, în ce gândesc şi în ce simt. Cu alte cuvinte, lipsiţi de capacitatea de a desăvârşi un lucru, de a-l face ca lumea şi totodată neînstare de vreo adâncime a gândurilor şi a sentimentelor. În plus, incapabili de a-şi da seama că sunt ceea ce sunt.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului


    “Voi reţine aici, din natura acestui proces, doar un concept, acela al voinţei de adevăr. Sau, într-o formulare mai completă, voinţa de a trăi întru adevăr. De a trăi arătându-te drept ceea ce eşti cu adevărat, nici mai mare, nici mai mic, nici mai bun, nici mai rău. De a nu propune în locul tău o aparenţă şi o amăgire. Falsul existenţial otrăveşte fiinţa umană. Iar cinstea este modul de manifestare a adevărului în sfera acţiunii. Aşa cum minciuna stă la temelia oricărei forme de ipocrizie, înşelăciune, abuz de încredere, cabotinism, trădare, duplicitate, împăunare, slugărnicie şi atâtea altele. Printre care nu puţine se datorează nu atât unei atitudini faţă de alţii, cât unei rele raportări la sine: minciuna de sine şi ascunzişul de sine, fuga de adevărul despre sine, tot ceea ce constituie cumplitul rău omenesc care este conştiinţa falsă.
    La temeiul bunei raportări la adevăr stă voinţa de a spune adevărul, coincidenţa dintre declaraţie şi faptă sau gând. Cine are de crescut copii ştie cât de greu e să le aduci pe calea aceasta pe aceste mici fiinţe amorale şi adesea mitomane. Iar când cresc intră în câmpul falsului social îndeobşte şi, nu în cea mai mică măsură, în acela al minciunii instituţionalizate. Trebuie deci învăţaţi din vreme că ocultarea adevărului este îndreptăţită exclusiv în câteva cazuri şi că, în rest, în tot marele rest, rostirea adevărului este o datorie absolută. Cei pe care îi creştem trebuie făcuţi să înţeleagă şi, mai mult, să-şi asimileze şi să trăiască adevărul că în rostirea adevărului rezidă valoarea lor de oameni, în voinţa şi în puterea lor de a spune adevărul şi de a sta martori pentru el, cu orice preţ. Altfel, orice altceva ar izbuti să facă în lume, până la măriri, vor avea rangul cel mai de jos în ierarhia morală a omenirii. Şi nu-i va mai crede nimeni nici când vor spune adevărul, cuvântul lor nemaiavând trecere, ca o monedă calpă. Şi mai trebuie să se ştie că fiecare fals comis generează, în cercuri tot mai largi, urâţenia neîncrederii şi a suspiciunii între oameni, până la răul istoric al falsului instituit ca normă de viaţă.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Pe de altă parte, revenind la calomnie în general, ea se poate folosi chiar de un adevăr: scos din context, interpretat tendenţios, supus unui proces de intenţie, un act real al tău, oricât de inocent sau de pozitiv, poate fi înfăţişat ca o culpă.
    Mai grav: cel care te vorbeşte de rău este uneori chiar de bună-credinţă. Într-un fel. Prejudecăţi înrădăcinate, lenea de a revizui păreri de mult făcute, incompetenţa pretenţioasă, puţină ostilitate, provocată de nu importă ce faptă a ta, ajung ca cineva să te denigreze fără să aibă deloc sentimentul că greşeşte, poate nici pe acela că se răzbună. I-ai refuzat ceva ilegitim sau peste puterile tale, i-ai trântit copilul la un examen, nu l-ai invitat la cununie, ai trecut pe lângă el pe stradă şi, neobservându-l, nu l-ai salutat, gata, poţi să fii tu Arhanghelul Mihail şi tot se găseşte unul care să spună că ţi-ai vândut sabia de foc la mezat şi o mie care să-l creadă. Şi apoi omul este înclinat să-şi aline plictisul cu orice, dar mai ales cu vorbitul de rău. Calomnia prosperă pe veselul tărâm al bârfei dulci şi-al clevetirii. Cine colportează lucruri bune despre tine n-are haz, cum n-a mai avut haz nici povestea cu nevasta şefului de gară, când s-a aflat că presupusul ei însoţitor galant îi e frate. Iar dacă îţi ia cineva apărarea, i se spune: "las' că ştiu eu". Ştie perfect că nu dintr-o farmacie ieşeai, ci de la o amantă, că te-ai îmbogăţit din speculă, că nu eşti chiar aşa cum te arăţi, uşă de altar, că eşti bastard, vândut stăpânirii, că propovăduieşti idei periculoase, că te duci la biserică doar aşa, de ochii lumii, că oi fi tu specialist, dar ultima ta carte e plină de greşeli (zice un ignorant), că-ţi baţi nevasta. Că eşti tot ce nu eşti.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Calomnia este una dintre armele cele mai perverse şi mai periculoase născocite de oameni, una dintre cele mai puternice txine ale corpului social. Disproporţia dintre facilitatea propagării şi acreditării calomniei şi capacitatea ta de a te apăra este enormă: aproape nimeni nu anchetează veracitatea defăimării, iar dacă protestezi, nu există nici o instanţă decisivă, nici măcar în justiţie, tot rămâne ceva. E ca un foc pe care îl stingi aici şi răbufneşte în altă parte. Şi te pune într-o situaţie imposibilă. Întâi, pentru că, după ce ai fost înjosit prin calomnie, te afli şi mai înjosit dacă ripostezi. Sau chiar te umpli de ridicol. Al doilea, pentru că tot nu te crede nimeni pe deplin: nu iese fum fără foc. Al treilea pentru că orice dezminţire riscă să risipească un neadevăr picant în favoarea unui adevăr plicticos. Şi iată-te victima hulei biruitoare, compromis, cu onoarea pătată, cu reputaţia terfelită, poate pe veci, neputând spera nici măcar într-o reabilitare postumă. De ce te zbaţi, de ce nisipul ucigaş al calomniei te înghite mai adânc.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Şi ai mai zice că există un mijloc lesnicios de a-i identifica pe calomniatori: defăimătorii de azi sunt lăudătorii de ieri, autorii de omagii şi de proslăviri, apologeţii, turiferarii. Cum mint acum de rău, minţeau atunci de bine despre cel atotputernic, linguşindu-l cu vorbe meşteşugite şi frumoase, ca să le fie bine lor. Însă duhul obştii nu-şi face socoteala asta.
    Şi, în sfârşit, te-ai întreba: cum de-i rabdă pământul. Însă pământul, săracul, rabdă orice. Iar când să te odihneşti în el, pe mormântul tău huzureşte pălămida calomniei.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Întreaga realitate cosmică este guvernată de un principiu de diferenţiere şi de diversificare. Dintr-un număr fundamental de elemente constante, universul năzuieşte mereu să producă combinaţii din ce în ce mai distincte în complexitatea lor, din ce în ce mai specifice, până la unicitatea irepetabilă a individului. Iar fiecare entitate tinde să-şi menţină speci9ficitatea şi să se afirme pe sine ca atare. Ceea ce, în chip inerent, duce la tensiuni şi conflicte, benefice până la un punct şi chiar principiu dinamic al oricărei realităţi. Numai că în cazul realităţii omeneşti există primejdia unei patologii a diversităţii. Iar numele ei este intoleranţa. Fiecare entitate distinctă, tinzând, cum am spus, să dăinuie ca atare, poate fi înclinată ca, în loc să coexiste cu altele, rămânând ea însăşi sau chiar îmbogăţindu-se din celelalte, să urmărească tăgăduirea dreptului la existenţă a Celuilalt, resimţit nu doar ca străin, ci chiar ca duşman, numai pentru că este altfel. Şi atunci, în locul sănătoasei concurenţe în direcţia aceluiaşi ţel şi în locul unei fireşti coexistenţe şi conlucrări, se instituie multimilenarul război al tuturor împotriva tuturor, "bellum omnium contra omnes".”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului


    “Pentru aceia dintre noi care consideră că toleranţa este o înaltă valoare morală, e bine să spunem răspicat că toleranţa nu înseamnă nepăsare condescendentă faţă de părerea sau de fapta altora, răbdate aşa, într-o doară, ca fiind lipsite de importanţă. Şi nu înseamnă, pe de altă parte, iresponsabilitatea de a-i ierta pe cei vinovaţi în faţa dreptăţii şi a legii. Ea înseamnă, în lumina adevărului evident, că nimeni nu îşi poate aroga proprietatea întregului adevăr şi a întregului bine. Ea înseamnă înţelegere, îngăduinţă şi respect faţă de cel care se deosebeşte de tine, faţă de credinţele, de tradiţiile şi de limba lui, faţă de drepturile şi de îndreptăţirile lui. Înseamnă nu dorinţa de a exclude, ci de a însuma, nu de a ştirbi ceva din întregul lumii, ci de a lăsa să sporească umanul după legea cosmică a diversităţii. Şi mai este bine să amintim că, întru afirmarea crezului, se cade să foloseşti mijloace de convingere întemeiate pe fapte verificate şi pe argumente raţionale, nu pe constrângere, calomnie sau violenţă. Spune Caragiale - greu tolerat de unii, sub cuvânt că ne-ar fi hulit neamul: "Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul nu-i mai inteligent sau mai prost. Unul e mai aşa, altul mai altminterea, dar, la urma urmelor, toţi sunt la fel. Zi-le oameni şi dă-le pace." Pentru că, dincolo de toate diversităţile, suntem cuprinşi într-o singură unitate şi, ca oameni, avem aceleaşi drepturi, indiferent de cadrul instituţional în care rase, neamuri şi clase distincte au fost aduse de istorie să locuiască laolaltă, şi putem trăi împreună fără vrajbe zadarnice, făcând lumea mai bogată şi mai frumoasă prin însăşi frumuseţea şi bogăţia diversităţii. Iar când se ivesc interese potrivnice, hotărască legile drepte şi cu dreptate puse în faptă.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Politeţea sau cuviinţa ţine de respectul a priori acordat semenilor noştri şi omului în general, ca fiinţă ipotetic respectabilă, şi este compatibilă cu o răceală a sentimentelor sau mai exact cu o neutralitate a lor. În orice comunitate politeţea se statorniceşte în virtutea unui cod nescris, a cărui nerespectare duce, într-o lume cu vechi tradiţii de politeţe, la excluderea din anumite spaţii sociale. Dar codul nu rămâne doar exterior, ceva de respectat de teama unei marginalizări. El se interiorizează cu vremea şi devine comportament firesc, liber de orice constrângere, spontan şi fără alternativă.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Omul normal, ale cărui corecţii de imagine sunt mai mult sau mai puţin rezonabile, având un sine echilibrat, poate exista liniştit cu propria sa imagine. Dar cel afectat de o falsă conştiinţă nu este în stare de astfel de lucru. Şi nu atât pentru că nu s-ar putea până la urmă înpăca cu sinele lui adevărat, este loc sub soare pentru noi toţi şi cineva acolo sus ne iubeşte pe toţi, ci pentru că vrea să creadă despre el că este cineva înzestrat cu mari calităţi omeneşti, de obicei cele pe care le are cel mai puţin, dar la care aspiră cel mai mult. Asemenea om confundă propria sa realitate cu un deziderat himeric cu privire la sinele lui.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “E plină lumea de rumoarea vorbelor deşarte. Le auzi pretutindeni, nestăvilite şi de nestăvilit, umplând cu pleava lor cuprinsul zilelor noastre.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “O bună analiză raţională a stărilor de lucruri, un sever examen de conştiinţă, o încercare de a înţelege pe dinăuntru pe celălalt sau pe ceilalţi, resemnarea la ceea ce suntem cu toţii, nici unul desăvârşit, un dram de îngăduinţă şi de iertare, multă delicateţe, putere de a alege din toate împrejurările şi din toţi oamenii partea cea bună, care întotdeauna există, respectarea şi încurajarea oricărei dorinţe de îndreptare, desistarea de la tendinţa de a face din bunul tău plac legea tuturor şi, de ce nu, compromisul inteligent şi generos, toate acestea pot face minuni. Dar pentru asta este nevoie de predispoziţia de a nu recurge la violenţă: este nevoie de blândeţe.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Ar trebui ca cineva să-i silească să-l asculte pe Marcus împărat, omul acela de o extremă delicateţe: "Obişnuieşte-te să asculţi cu atenţie ce are altul să-ţi spună şi, atât cât îţi stă în putinţă, caută să pătrunzi dinăuntru gândul lui" (VI, 53).”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Credinţa este o pornire fierbinte a sufletului şi răspunde unei nevoi foarte adânci a naturii noastre. Să ne înţelegem bine: dacă ar fi să credem numai în ceea ce este riguros demonstrabil, ar mai rămâne puţine lucruri în care să credem. Iar acelea nu ne-ar ţine de cald, nu ne-ar însufleţi, nu ne-ar ajuta să trăim şi să murim. Simţim nevoia să credem în ceva care, pe de o parte, să pună puţină ordine în haosul vieţilor noastre şi al istoriei şi, pe de alta, să-i dea individului un rost care să-l includă într-un sens atotcuprinzător, eventual să-i făgăduiască iubire, iertare, mântuire, înviere.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “În sfârşit, că ceva m-a tulburat adânc toată viaţa în aceste două texte ale lui Franz Kafka; fără să ştiu prea bine să spun de ce; iar trimiterile exacte le-am pierdut şi regăsit de multe ori şi apoi iarăşi le-am pierdut:
    (...) 2. "Dacă ai luat-o pe un drum anume, perseverează cu orice preţ, n-ai decât de câştigat, nu rişti nimic; poate că la capăt te aşteaptă catastrofa, dar dacă te-ai fi întors de la primii paşi şi ai fi coborât scara, ai fi eşuat de la bun început. (...) Astfel că, dacă nu găseşti nimic în spatele acestor uşi, nimic nu e pierdut, avântă-te spre alte scări! Câtă vreme nu vei înceta să urci, treptele nu se vor sfârşi niciodată; ele vor creşte la nesfărşit sub pasul tău urcând mereu!”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului


    “A fi rău cu copiii neştiutori şi care vin spre tine cu încredere, a fi grosolan cu bătrânii năpădiţi de neputinţe, cu cei slabi de minte, cu cei speriaţi, cu umilii şi umiliţii pământului rătăciţi în Babilon, a răspunde vorbei gentile şi zâmbetului cu încruntare şi întrebării sfioase cu sudalmă, a înghionti pe cel istovit să meargă mai departe, a lovi cu cizma pe cel căzut, toate acestea şi altele ca acestea câte se petrec la antipodul blândeţii ne învaţă mai bine decât orice ce este blândeţea.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Cei care au gândul îndreptat doar spre ceea ce se petrece în afara lor, cei extrem de vulnerabili la răul care le vine din exterior aşteaptă mereu, de la alţii, de la istorie, de la noroc, întregul bine pe care şi l-ar dori. Ei nu pot fi condamnaţi; aşa au fost crescuţi şi învăţaţi de împrejurări, atâta putere interioară au, iar a începe să-i îndemni sau să-i sfătuieşti, să-i mustri sau să-i îngrădeşti este lipsit de caritate şi de delicateţe morală.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “(...) Altfel de ce ar fi scris Marcus sfâşietorul text din IX, 3: "Dacă este ceva care să te tragă înapoi şi să te reţină în viaţa aceasta, ar fi să poţi trăi cu cei care au aceleaşi credinţe ca tine. Dar vezi şi tu că lucrurile nu stau aşa, ce grea şi lungă povară este reaua îmbinare a vieţilor. Şi îţi vine să spui: "Vino mai repede, moarte, ca nu cumva până şi eu să uit de mine".”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului


    “De altfel, în treacăt fie zis, capacitatea de izolare şi chiar de însingurare este un semn al autonomiei individului şi o garanţie a invulnerabilităţii şi a demnităţii sale.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “De aceea, putem întreba care sunt cele mai notabile virtuţi pragmatice ale individului autonom. Una este răbdarea, sub care trebuie să înţelegem, corelându-le, atât lipsa de precipitare, buna aşezare faţă de timp, sentimentul adânc al clipei potrivite, al prilejului favorabil, cât şi capacitatea de a suferi fără a te grăbi să deznădăjduieşti sau să te dai bătut. Deci capacitatea de a dura şi cea de a îndura. Cealaltă virtute poartă, în planul judecăţii, numele de intransigenţă, (câtă vreme este vorba de esenţial); este vorba de voinţa şi putinţa de a nu face compromisuri, de a nu te lăsa abătut din drum, de a nu-ţi face libertatea şi demnitatea negociabile. Virtutea aceasta mai poate fi văzută şi din unghiul indisponibilităţii la domesticire şi la dresaj, la faptul de a fi de neîmblânzit şi îndărătnic în numele legii căreia, pentru că ai ales-o liber, i te supui.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Ne aflăm cuprinşi cu toţii, cu buni, cu răi, într-o societate grav deteriorată, ticăloşită, rămasă, di propria ei alegere, pe mâinile oamenilor vechii puteri, ai vechilor rânduieli şi ai vechilor mentalităţi. Numai buni pentru un veac de scârnă.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului


    “Răbdarea este o virtute pasivă, ea este de fapt forma pasivă a curajului, rezistenţa în timp la răul din lume. Dar, aşa cum este, răbdarea poate fi temeiul unei biruinţe. Pentru că "a răbda" nu înseamnă simplul fapt de a tolera ceva neprielnic sau duşmănos fiinţei tale, a te supune fără să crâcneşti unei voinţe din afara ta. Înseamnă să ai tăria de a îndura, dârzenia de a rămâne întreg, stăpân pe tine, nealterat şi neînfrânt.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Pe de altă parte, cinstea ne cere să nu ne arătăm drept ceea ce nu suntem, adică să nu fim făţarnici sau duplicitari, unul în taină şi altul făţiş, unul acasă şi altul în public, unul faţă de cei puternici şi altul faţă de cei slabi, deci să nu înfăţişăm despre noi o imagine falsă. E drept că lucrul acesta cere multă cunoaştere de sine, iar lumea e plină de impostori inconştienţi de impostura lor, pradă unei convenabile ignoranţe de sine, oameni care, fără să-şi dea seama, duc o existenţă imaginară, pentru că, tot inconştient, le este mai bine aşa. Iar dacă le spui adevărul, indignarea lor n-are margini. Omul cinstit nu minte nici despre viitor, cu alte cuvinte nu spune că va face un anume lucru, pentru ca apoi să nu-l facă. Îşi ţine întotdeauna cuvântul. Dar mulţi, Doamne, cât de mulţi, nu şi-l ţin, şi nu neapărat dintr-un calcul rece, ci din uşurătate, din euforia de o clipă de a se arăta săritori şi generoşi. Ca să uite apoi. O specie gravă a nerespectării cuvântului dat este trădarea, care tot necinste este, pentru că afirmă solemn o fidelitate care, după aceea, în funcţie de vreun folos mai mare, este brutal dezminţită. Omul cinstit nu înşală pe nimeni, nu umblă cu tertipuri şi cu vicleşuguri, nu măsluieşte şi nu răstălmăceşte. Şi nici nu fură, în nici unul dintre nenumăratele feluri în care se fură în lume, de la cântar până la codru. El nu vrea să aibă decât ce este al lui şi a dobândit pe drept. Şi de aceea nu încalcă drepturile nimănui, dă fiecăruia ce este al său, îşi onorează până şi duşmanii pentru ce este de onorat la ei. Şi, cum fiecare are dreptul la o zonă inviolabilă, omul cinstit nu citeşte scrisorile care nu-i sunt adresate, nu ascultă pe la uşi şi nu iscodeşte. În sfârşit, el îşi face întotdeauna datoria, cu grijă şi până la capăt. Şi şi-o face nu numai pentru a nu înşela, respectându-şi o obligaţie şi o făgăduinţă, o face cu dăruire şi cu bucurie, ca pentru sine. Omul cinstit este întotdeauna un meşteşugar cinstit, de la dulgher până la cercetătorul adevărului. Din punct de vedere pragmatic, cinstea are neajunsurile ei: multe pierzi datorită ei şi destul de puţine câştigi. De aici, nobleţea ei esenţială, în care intră, ca hotărâtor, meritul de a nu-ţi face un merit din cinstea ta, de a nu te bate cu pumnii în piept, de a nu căuta cinstire pentru că eşti cinstit şi nici vreo altă răsplată decât împăcarea cu tine însuţi şi pilda cea bună. Plicticos ca o predică, nu? În schimb, iată, dac-am înşira tot ce nu face şi nu este omul cinstit, am cădea peste portretul mincinosului, al măsluitorului, al iscoadei, al defăimătorului, al fariseului, al tâlharului şi al vânzătorului de frate. Şi le-am găsi vrednice de interes şi pline de culoare. Aşa suntem făcuţi, Dumnezeu să ne ierte.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Nepăsarea este bună când nu-ți pasă de zădărnicii: de gura lumii, care multe spune și puține știe cu adevărat, de preacinstirea celor necinstiți, de pisicile negre care îți taie drumul, de faptul că plouă, de cât sunt oamenii de răi, tu socotindu-te întotdeauna altfel, de necuviința slujbașilor, de pălăvrăgeala dregătorilor, de prea multe muște, de îmbulzeala pe care, totuși, o sporești și tu, de conspirațiile mondiale, de fustele prea scurte sau prea lungi, de cine s-a avut bine cu cine, de câinii vagabonzi. De câte și mai câte, inclusiv de soartă, când de fapt soarta ta ești tocmai tu, care foarte puțin te cunoști și, din această neștiință, tot dai vina pe un concept nebulos.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Dar de unele dintre dezamăgirile noastre nu suntem vinovaţi decât noi înşine. În unele cazuri, pentru că am suprainvestit speranţă, am supraapreciat abuziv o realitate, am supralicitat-o, orbiţi de intensitatea propriei noastre dorinţe. De fapt, nu orbiţi, ci pradă unui miraj, ca acela suscitat de setea extremă. Astfel, sunt cuprinşi de dezamăgire toţi cei care judecă după un singur criteriu sau după aparenţe, fără să ţină seama de complexitatea realităţii. O bună parte din dezamăgirea din lume provine din nechibzuinţă, pripă sau superficialitate. Tot aşa păţesc constructorii de himere, toţi cei care aspiră la ceva ticluit din materia propriilor lor dorinţe şi visări. Şi la care vor să ajungă fără efort, ca într-un vis fericit. Într-adevăr, adesea dăm numele de dezamăgire propriei noastre neputinţe de a ne strădui să împlinim ceva. De aici vine răul şi de aici, în asemenea cazuri, o dezamăgire nejustificată. Şi nu vine din prea des invocata disproporţie inerentă dintre orice aspiraţii şi orice realizare. Omul sănătos la suflet ştie să se bucure de orice împlinire a sa, nu o măsoară, decepţionat, cu nemăsura viselor sale.
    Una dintre cele mai dureroase dezamăgiri, dezamăgirea de sine, este totodată şi cea mai ilegitimă. Un om este dator, înainte de a se avânta în proiecte şi aspiraţii, să-şi cunoască bine înzestrările şi aptitudinile, să ştie la ce e bun, cât îl ţin puterile, în ce exactă măsură poate fi acceptat de ceilalţi: să înveţe rapid din primele eşecuri şi să nu se lase amăgit de primele succese amăgitoare. Să nu fie închipuit, adică să nu-şi închipuie că este ceea ce nici nu este, nici nu poate cândva fi. Şi să se accepte cu seninătate şi cu detaşare, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu, dar nu resemnându-se, pasiv, ci făcând ce îi stă în putinţă să scoată cât mai mult din ceea ce este cu adevărat. Să fie om la locul său, o calitate puţin glorioasă şi puţin admirată, dar în realitate vrednică de tot respectul.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Dar dezamăgirea, oricare ar fi cauzele ei, trebuie depăşită. Eventual, asimilându-i învăţătura, se cade să trecem mai departe, chiar cu riscul de a ne mai întâlni cu ea în alte împrejurări şi cu alte determinări. Păstrând credinţa că, atunci când ai învăţat să judeci, să rişti şi să lupţi, viaţa poate fi un loc în care nu tot ceea ce atârnă de voinţa noastră duce la dezamăgire.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Este un păcat faţă de Domnul să ni-l închipuim ca pe un Dumnezeu tiranic, încruntat şi cârcotaş, cerându-ne să ne supunem neclintit unor forme fără noimă şi unor prohibiţii nefireşti. Unde să-i fie iubirea, blândeţea şi îndurarea?”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Despre nepăsarea păgubitoare se cade să vorbim.
    La temeiul ei stau câteva principii. Unul, fundamental, este enunțat adesea: "Lasă, că merge și așa". Celelalte sunt mai mult latente: "De ce să mă omor cu firea, ce-mi pasă mie, cui ce-i pasă, de ce atâta zor, mâine nu e zi?" sau "Treaba lor, pe mine nu mă privește". Și poate chiar au dreptate cei care gândesc astfel, dar una strâmbă. O vastă concepție endemică în care se amestecă lenea, delăsarea, miopia pragmatică, lungul nasului ca măsură a lumii, nesimțirea, aiureala, prostia, lipsa unei aprecieri corecte a oportunității și a urgențele, împăcarea nevolnică cu mersul lucrurilor așa cum este. În timp ce ele, încet, încet, se dezagregă, o iau razna, se pustiesc, se dărăpănează. Dar mai ales lipsa sentimentului că există datorii nescrise, obligații ale omului vrednic și chibzuit ca atare. În ansamblu, ideea zănatică și nefastă că o lume, cât s-ar deteriora ea în amănunt, rezistă chiar așa oricât: cu frânele uzate, cu robinete care nu se mai închid, cu ferestre sparte, cu copii crescând în voia lor, cu catastrofe ținute la întâmplare, cu numele scrise pocit, cu drumurile desfundate, cu vehiculele publice zdrăngănindu-și fiarele vechi, cu țigara vesel aruncată într-o claie de fân.
    În nepăsarea aceasta tembelă și adesea voioasă, de lucruri în general, se mai află una care poate da seamă de toate: nepăsarea de altul, de ceilalți, în cercuri tot mai largi de indiferență, de la ai tăi până la țară. Nu dușmănie, nu voință rea - sentimente energice și orientate -, ci doar nepăsare. Neputința de a ne identifica cu alții în comunele noastre nevoi și în comuna noastră umanitate. Incapacitatea de a aprecia consecințele actelor noastre asupra celui de lângă noi sau care vine după noi și se va speria de ce-am lăsat în urmă. Nu îți infestezi vecinii cu zgomote asurzitoare sau cu mirosuri agresive pentru că îi detești, ci pur și simplu pentru că nu îți pasă de ei: tu să-ți faci voia, ca și când ai fi singur pe lume. De ce să lași curat și bine orânduit după tine? Ți-ai făcut interesul și gata. Urmările nu intră în puterea ta de a ți le imagina, pentru că îți lipsește capacitatea de a-ți păsa. Ea îți vine numai atunci când ești obiectul nepăsării sau al protestelor altuia. De aici vrajbe și uri, procese, vendete, o cheltuială de energie prostească și tristă, cu totul disproporționată față de puțina atenție datorată altuia, care înseamnă a-ți păsa de el cât îți pasă de tine. Sau chiar mai puțin, dar totuși.
    Căci, de fapt, nepăsarea de mersul lucrurilor și nepăsarea față de alții este, privită mai de sus, grava nepăsare față de tine însuți.
    Suma actelor de nepăsare, lipsa de grijă pentru ceea ce merită grijă când e gândit ca întreg bine alcătuit, ca o mare gospodărie a tuturor, poate duce de râpă o lume cu nepăsătorii ei cu tot.
    Bunul obștesc este privit cu nepăsare pentru că "obștesc" a ajuns să fie sinonim cu ceva care nu te privește, care nu e al fiecăruia, ci al nimănui. Și astfel nepăsarea devine o autoagresiune generalizată și pe termen lung, o vastă paragină al cărei singur rod e paguba noastră a tuturor și a urmașilor noștri. Ca să fie altfel nu e nevoie de un Mare Gospodar care să îți bage frica în oase. S-a văzut că e chiar dimpotrivă. Este nevoie doar să lași o clipă totul de izbeliște - lucru foarte ușor - și în clipa aceea să te gândești puțin - lucru, ce-i drept, foarte greu - cât de frumoasă ar fi lumea și bună de trăit în ea dacă am ști să ne pese.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului



    “Pe de altă parte, câtă suferinţă în noi şi în alţii când ne lăsăm sufletul năpădit de buruienişul unor pasiuni inferioare şi pernicioase! Câte vieţi nu-şi mai găsesc odihna pradă unor gelozii mistuitoare şi fără temei, unor josnice invidii, unor susceptibilităţi neverosimile! Cui slujeşte să ai un suflet veşnic neîncrezător, să alegi doar răul din orice, să trăieşti doar în zavistie şi ură? Şi câţi oameni nu şi-au irosit puterile lor adevărate de dragul unor ambiţii pentru care nu erau făcuţi? Şi apoi cât chin în jurul celor care cred că voinţa lor este lege şi că dreptate pot avea numai ei şi care, în numele aceste amăgiri, îi asupresc, îi umilesc şi îi ţin vinovaţi pe toţi ceilalţi. Sau în jurul câte unei îndărătnicii obtuze care se dă drept dârzenie şi consecvenţă. Şi ce să mai spunem de mizeriile pe care, în numele chibzuinţei, le produce meschinăria, zgârcenia sordidă care ne face mai săraci decât suntem şi mult mai urâţi. Şi mai există o meteahnă dezastruoasă, care ţine de proasta rânduială a vieţii, de neatenţie, de neglijenţă şi de delăsare şi duce la neajunsuri atât de uşor evitabile. Pentru a nu mai vorbi de naturile structural anxioase, de obicei nereflexive şi incapabile să înveţe din experienţă, a căror viaţă este un lung supliciu, pentru ei şi pentru cei din jur. Ei sunt adevăraţii protagonişti şi martiri ai suferinţei zadarnice.
    Nu e păcat de toate acestea şi, în lipsa lor, oare n-am fi cu mult mai fericiţi? Triste zădărnicii care ne macină vieţile şi ne răpesc bucuria de a trăi. Nu numai mintea, ci şi sufletul se poate cultiva, când ai înclinare către cultura sufletului, şi mai ales când te gândeşti, măcar din când în când, că poate greşeşti, că poate se află sub cer lucruri la care filozofia ta nu visează, că poate ar fi bine să te schimbi, să ieşi din inerţia şi din cercul orb al sinelui. Prea multe sunt suferinţele care nu depind de noi ca să nu merite să încercăm să le alungăm pe cele, atât de zadarnice, care îşi au obârşia în greşita aşezare a sufletului nostru.”
    Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului

    Sursa:https://www.goodreads.com/work/quote...ele-sufletului




    Ultima modificare făcută de latan.elena; Acum 2 săptămâni la 16:05.

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    21.949
    Petru Creția

    De la Wikipedia, enciclopedia liberă


    J
    Petru Creția
    Date personale
    Născut 21 ianuarie 1927
    Cluj
    Decedat 14 aprilie 1997 (70 de ani)
    București
    Căsătorit cu Gabriela Creția
    Cetățenie România
    Ocupație filolog, clasicist, traducător, eminescolog, profesor universitar
    Activitate
    Limbi limba română[1]
    Studii Universitatea din București
    Modifică date / text
    Petru Creția (n. 21 ianuarie 1927, Cluj – d. 14 aprilie 1997, București) a fost un profesor de limba greacă, traducator al lui Platon, autor, eminescolog, filosof, eseist și traducător român.
    Cuprins




    Biografie[modificare | modificare sursă]

    S-a născut la Cluj, ca fiu al unui funcționar, Aurel Creția, și al soției acestuia, Călina Creția (înainte de căsătorie, Humița). A studiat limbile clasice la Universitatea din București, în perioada 1946-1951.[2]
    Din 1952 până în 1971 urmează o carieră universitară: este asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde ține cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția, profesor la aceeași facultate. Între 1971 și 1975 este cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei Române. Din 1975 editează, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu. Din 1971 coordonează, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică. După 1989 conduce revista de istorie literară Manuscriptum.[3]
    Opera[modificare | modificare sursă]

    Volume[modificare | modificare sursă]


    • Norii (Cartea Românească, 1979)
    • Epos și logos (Univers, 1981)
    • Poezia (1983)
    • Pasarea Phoenix, (1986)
    • Oglinzile (Humanitas, 1993)
    • Luminile si umbrele sufletului (Humanitas, 1995)
    • Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997)
    • În adâncile fântâni ale mării (Humanitas, 1997)
    • Testamentul unui eminescolog (Humanitas, 2000)

    Traduceri[modificare | modificare sursă]



    - M. Bontempelli, Oameni în timp (1966);
    - E. Cecchi, Peștii roșii (1973);
    - Longos, Daphnis și Chloe,
    - A. Tilgher, Viața și nemurirea în viziunea greacă

    • din franceză:

    - Marguerite Yourcenar, Povestiri orientale (1993);
    - Alexis, Creierul negru al lui Piranesi (1996);
    - Georges Dumézil, Zeii suverani ai indoeuropenilor;
    - Emil Cioran, Emil Cioran.Antologia portretului - de la Saint-Simon la Tocqueville (Humanitas, 1997).
    - G. Duby, Cavalerul, femeia și preotul (1997);
    - François Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul istoric (1995);

    • din engleză:

    - Virginia Woolf, Doamna Dalloway (1968), Valurile (1973), Eseuri (1972);
    - T. S. Eliot, Eseuri (1975);
    - Frances A. Yates, Iluminismul rozicrucian;
    - Graham Swift, Ultima comandă.
    Note[modificare | modificare sursă]




    Legături externe[modificare | modificare sursă]






  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    21.949

    Petru Creția (n. 21 ianuarie 1927, Cluj – d. 14 aprilie 1997, București) a fost un profesor de limba greacă, traducator al lui Platon, autor, eminescolog, filosof, ...Biografie · ‎Opera · ‎Volume · ‎Traduceri




    Petru Creţia | Humanitas


    www.humanitas.ro/petru-creţia



    PETRU CREŢIA (1927-1997), important filolog, elenist, editor, traducător, eseist. În perioada 1952-1971 a urmat o carieră universitară, fiind asistent, apoi lector ...



    Petru Creţia - Dilema veche


    https://dilemaveche.ro/tag/petru-cretia



    Îmi e din ce în ce mai dor de Petru Creţia. Omul acesta, care era capabil să coboare în viaţă cît mai jos, pentru a fi sigur că nu are să-i scape nici unul dintre ...



    Petru Creţia - Dilema veche


    https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/petru-cretia



    Petru Creţia nu era ateu, dar nu era nici credincios în varianta curentă. Paginile lui despre credinţă din Eseuri morale sînt de o sobră prudenţă, chiar dacă ...



    Petru Creţia - Autori de citate - Citatepedia


    autori.citatepedia.ro/de.php?a=Petru+Creţia



    Cum bântuie sfioasă soarta printre stânele sălbatice ale cerului, mereu căutând sălaşul străvechii lumini şi răsadniţa viselor mari. Petru Creţia în Norii (1996)



    Petru Creţia - Poezii


    poetii-nostri.ro/petru-cretia-autor-75/



    Cele mai cunoscute poezii ale autorului Petru Creţia...



    Petru CRETIA - opera, viata, biografie : comentarii si analize


    www.autorii.com/scriitori/petru-cretia/



    Petru CRETIA - opera, viata si activitatea publicistica - biografia : comentarii si analize pe text.



    Petru Cretia - Carturesti


    https://carturesti.ro/autor/petru_cretia



    Luminile si umbrele sufletului · Petru Cretia. În stoc. 3500lei ... Cinci carti din Biblie in traducerea luiPetru Cretia · Petru Cretia. Indisponibil ...



    Petru Creţia - Fundatia Romania Literara


    www.romlit.ro/index.pl/petru_creia

    Petru Creţia a fost un filolog erudit, neîntrecut ca traducător şi critic de texte, un moralist cu o atitudine fraternă faţă de oameni, exeget sobru al bucuriei, şi un ...



    Despre Petru Creţia – [ Marginalia ] etc.


    https://www.marginaliaetc.ro › Cultura



    6 mai 2018 - Cu doar cîteva zile în urmă s-au împlinit 21 de ani de cînd Petru Creţia a trecut în neuitare. De cîte ori se stinge o minte strălucită, sentimentul ...

    petru cretia poezii
    petru cretia luminile si umbrele sufletului
    petru cretia carti
    petru cretia norii pdf


    Navigare în pagini


    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Înainte





Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •