Rezultate 1 la 6 din 6

Subiect: Emil cioran

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    31.753

    Emil Cioran

    Emil Cioran, filosof și scriitor român stabilit în Franța, s-a născut la 8 aprilie 1911, la Rășinari, județul Sibiu. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1928-1932), încheiate cu o teză despre Henri Bergson (1936), apoi a fost bursier al Fundației Humboldt, la Berlin (1933-1935).

    După ce a fost un an profesor de filosofie la Liceul ”Andrei Șaguna” din Brașov (1936-1937), a obținut, în 1937, o bursă a Institutului Francez din București pentru doctorat, care-i va fi prelungită în 1938, când s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din Paris (bursa fiind prelungită până în 1944).
    Începând cu anul 1938 s-a stabilit în Franța, la Paris, rămânând un ”veșnic student”, cum chiar el declara. Anii de facultate i-a dedicat cu precădere lecturilor de filosofie germană (Schopenhauer, Nietzsche, Bergson, Simmel, Kant, Hegel), lecturi începute cu mult înainte, prin 1926, devenind, în timp, ”o formă de existență” în Franța.


    Casa memorială Emil Cioran din localitatea Rășinari, județul Sibiu (18 febr. 2002) – arhiva AGERPRES

    În țară a debutat în publicistică de timpuriu (1932), colaborând cu diferite articole și eseuri la multe ziare și reviste, printre care ”Gândirea”, ”Vremea”, ”Mișcarea”, ”Discobolul”, ”Floarea de foc”, ”Calendarul”, ”Convorbiri literare”, ”Azi”, devenind unul dintre numele de referință ale mișcării spirituale cunoscute sub denumirea de ”tânăra” sau ”noua generație”.
    Apreciata și, în același timp, contestata sa operă constă în șase cărți publicate în țară și mai mult de zece în Franța (la prestigioasa Editură ”Gallimard” din Paris), după plecarea din țară totul fiind scris și publicat în limba franceză. Cărțile apărute în Franța au fost publicate în România, în cea mai mare parte, abia din 1990, Editura Humanitas obținând, cu acordul autorului, dreptul tipăririi în exclusivitate în țară a întregii sale opere. În anul morții sale, 1995, Editura ”Gallimard” i-a dedicat volumul, de peste 1.800 de pagini, ”Oeuvres” — ”Opere”, în care sunt adunate toate cărțile sale. Au mai rămas imagini cu Emil Cioran cuprinse în două filme realizate la Paris în iunie 1990: ”Exercițiu de admirație” și ”Apocalipsa după Cioran”, difuzate de Televiziunea Română în 1992.

    În opera sa, Emil Cioran a abordat teme precum contingența ființei umane, păcatul originar, sfârșitul civilizației, sensul tragic al istoriei, rolul vieții și al morții, refuzul consolării prin credința religioasă. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: “Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”.



    Vernisajul expoziției aniversare ‘Emil Cioran’, la Biblioteca Academiei Române (12 apr. 2011) – Arhiva AGERPRES

    ”Scepticul de serviciu al unei lumi în declin, nu filosof”, după cum se autodefinea, a debutat editorial, în țară, în 1934, cu eseul filosofic ”Pe culmile disperării” (1990, 1993), pentru care a obținut premiul Comitetului pentru premierea scriitorilor tineri needitați (Premiul Scriitorilor Tineri al Fundațiilor Regale). Autorul a publicat ulterior ”Cartea amăgirilor” (1936; 1991, 1996); ”Schimbarea la față a României” (1936, 1941; ediție revăzută în 1990, 1993, 1995), o carte șocantă, una dintre cele mai semnificative lucrări ale sale, admirată și detestată în același timp, ca toate scrierile sale; ”Lacrimi și sfinți” (1937; 1991); ”Amurgul gândurilor” (1940; 1991); ”Îndreptar pătimaș” (1940-1945; 1991).

    Trăsătura omniprezentă a operei lui Cioran este pesimismul, dus până la nihilism. Preocupat fiind de chestiunea morții și a suferinței, a fost atras de ideea suicidului, pe care a abordat-o pe larg în ”Pe culmile disperării”. ”Oricât m-aș fi zbătut eu în această lume și oricât m-aș fi separat de ea, distanța dintre mine și ea n-a făcut decât să mi-o facă mai accesibilă. Deși nu pot găsi un sens în lume, un sens obiectiv și o finalitate transcendentă, care să arate înspre ce evoluează lumea și la ce ajunge procesul universal, varietatea de forme a existenței a fost totuși în mine un prilej de veșnice încântări și tristeți”, scrie Emil Cioran în această carte.

    După 1945, prima carte observată de critica franceză, după alte câteva publicate în Franța, a fost ”Precis de decomposition” (1949) — ”Tratat de descompunere” (1992), nihilistul Emil Cioran fiind considerat de la apariția acestei cărți cel mai mare prozator după Paul Valéry. Pentru acest volum i s-a conferit Premiul ”Rivarol”, care a rămas singurul său premiu, autorul refuzând, de-a lungul anilor, odată cu orice publicitate în jurul persoanei sale, toate marile distincții pe care i le-a oferit cultura franceză, și continuând să trăiască foarte modest până la moarte.



    Vernisajul expoziției aniversare ‘Emil Cioran’, la Biblioteca Academiei Române (12 apr. 2011) – Arhiva AGERPRES

    Au urmat alte volume de eseuri și comentarii, apărute ulterior și în România: ”Syllogismes de l’ amertume” (1952) — ”Silogismele amărăciunii” (1992); ”La tentation d’ exister” (1956) — ”Ispita de-a exista” (1992); ”Histoire et utopie” (1960) — ”Istorie și utopie” (1992); ”La chute dans le temps” (1964) — ”Căderea în timp” (1994); ”Le mauvais Demiurge” (1969) — ”Demiurgul cel rău” (1995); ”De l’ inconvenient d’etre né” (1973) — ”Despre neajunsul de-a te fi născut” (1995); ”Ecartelement” (1979) — ”Sfârtecare” (1992, 1995); ”Exercices d’ admiration” (1986) — ”Exerciții de admirație” (1993); ”Aveux et anathemes” (1987) — ”Mărturisiri și anateme” (1994); ”Eseuri” — antologie publicată în țară (1988); ”Convorbiri” (1993); ”Scrisori către cei de acasă” (1995); ”Mon pays/Țara mea” (1996, scrieri în limba română). Cărțile scrise în Franța sunt apreciate ca fiind cărți fundamentale ale esteticii și filosofiei contemporane, care i-au adus autorului faima universală. Publicarea post mortem, în 2009, a cărții sale ”Despre Franța” s-a bucurat de un succes internațional.
    A fost ales, după 1989, alături de Eugen Ionescu, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.
    Nu a cerut niciodată cetățenia franceză.

    Emil Cioran a murit la 20 iunie 1995, la Paris. A fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris.

    În ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), George Călinescu îl încadra în capitolul ”Filosofia neliniștii și a aventurii. Literatura experiențelor”, alături de Lucian Blaga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mihail Celarianu, Anton Holban ș.a. Criticul îl plasează în descendența gândirii lui Nae Ionescu (al cărui elev a fost) și a unor ecouri din Kierkegaard (prin forma aforismelor), Schiller (prin elogiul naivității), și Hegel, și îi surprinde astfel ideile de fond: ”omul e singur în viață și, întrucât aspiră la absolut, va atinge culmile disperării, urmărit de obsesia morții”.



    Vernisajul expoziției aniversare ‘Emil Cioran’, la Biblioteca Academiei Române (12 apr. 2011)

    În 2011, cu prilejul centenarului nașterii lui Emil Cioran au fost organizate manifestări atât în România cât și în numeroase capitale ale lumii. În aprilie, la Academia Română a avut loc o sesiune festivă dedicată “Centenarului Emil Cioran”, iar Biblioteca Academiei Române a găzduit o expoziție aniversară. În luna mai s-a desfășurat la Sibiu cea de a 17-a ediție a Colocviului internațional “Emil Cioran”, cu tema “Despre neajunsul de a te fi născut”.

    În martie 2011, Institutul Cultural Roman de la Paris, în colaborare cu Centrul Național al Cărții și Muzeul Național al Literaturii, a organizat colocviul european ”Cioran: le pessimisme jubilatoire” (”Cioran: pesimismul triumfător”), în cadrul Salonului de carte de la Paris — 2011. Conferințe și colocvii au mai organizat Institutul Cultural Român din Madrid, Institutul Cultural Român din Viena, Institutul Cultural Român “Titu Maiorescu” din Berlin, Academia Română din Roma, Institutul Cultural Român Bruxelles ș.a.

    Manuscrisele filosofului Emil Cioran scoase la licitație la 7 aprilie 2011, la Paris, au fost achiziționate de omul de afaceri George Brăiloiu, care le-a donat Bibliotecii Academiei Române. Toate cele 121 de poziții (documente, dosare cu manuscrise) cele mai multe de tinerețe, manuscrisele din fondul Cioran, donate Academiei Române de omul de afaceri George Brăiloiu, care au sosit de la Paris, sunt în posesia Bibliotecii Academiei Române, anunța la 1 iunie 2011, într-o conferință de presă, acad. Eugen Simion.



    Ceremonia de dezvelire a monumentului dedicat lui Emil Cioran, organizată de Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic din cadrul Primăriei Municipiului București (9 dec. 2015)La 23 noiembrie 2012 a fost lansat, în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 2012, volumul “Razne” de Emil Cioran (Editura Humanitas), despre care criticul și eseistul Constantin Zaharia a afirmat că “este o noutate absolută atât în spațiul românesc, cât și în cel internațional”.
    Un monument dedicat lui Emil Cioran — un bust în bronz, lucrare a artistului plastic Valentin Duicu — a fost dezvelit la București, la 9 decembrie 2015.

    Sursa articol: https://www.agerpres.ro
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.02.2019 la 17:31.

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    31.753
    Emil Cioran – OMUL




    A fost unul dintre marile spirite ale secolului XX. Imposibil de clasat, a reuşit să distileze, într-un stil impecabil, o nefericire care l-a însoţit o viaţă. "Sceptic", "nihilist", "depresiv", "profet al nimicului" - biografii s-au întrecut să-i pună etichete. Textul de mai jos e însă despre altcineva. E despre Cioran cel născut în Mărginimea Sibiului şi strămutat la Paris, omul de toate zilele, cu şarmul, apucăturile şi slăbiciunile lui.

    Copilărie furată

    "Timp de zece ani am hoinărit de dimineaţă până seara, într-un fel de paradis. Când a trebuit să-l pără*sesc şi să plec la liceu, în şaretă am avut o criză de dis*pe*rare, de care-mi mai amintesc şi astăzi", scrie în 1987. E prima mare ruptură a vieţii lui. Lasă în urmă uliţa copilăriei, umbrită de nuci, şi Coasta Boacii, păşunea din Răşinari pe care o transfor*mase în loc de joacă. Îi lasă în urmă şi pe părinţi, o fami*lie înstărită, dintre cele mai bine văzute în sat, despre ca*re însă e convins că fusese atin*să de ghinion. Nimic nu îi mai poate lecui rana ieşirii din copilărie. Are s-o măr*tu*risească dramatic, la 75 de ani: "Cred, astăzi, că ar fi fost mult mai bine pentru mine dacă aş fi rămas ajutor de cioban, în micul sat din ca*re provin. Aş fi înţeles esen*ţialul la fel de bine ca şi acum".Îşi începe cursurile de liceu la Sibiu şi locuieşte în gazdă la o familie de nemţi. De la ei învaţă limba germa*nă şi îi citeşte în original pe Kant, Schopenhauer şi Nietz*sche. Citeşte ca să sca*pe de alte responsabilităţi ne*dorite. Citeşte şi ca să umple nopţile lungi şi chinuitoare de in*som*nie. La 17 ani, "deştept de crapă", cum o spune Pe*tre Ţuţea, e deja student la Facultatea de Litere şi Filo*sofie din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe Nae Ionescu şi Tudor Vianu. Îi înrudeşte nu doar fas*cinaţia pentru cultură, ci şi o eleganţă rafinată, pe care Cioran o va abandona mai târziu: pantofi negri, perfect lustruiţi, şi haină albastră, din care nu lipseşte niciodată batista. După o licenţă obţinută magna cum laude, se înscrie la doctorat, cu un sin*gur gând: să obţină o bursă spre Franţa. Abia în 1937, când are deja trei cărţi publicate în Ro*mânia, primeşte mult râvnita bursă la Sorbona. Doctoratul însă nu îl mai scrie niciodată. După o scurtă revenire în ţară, îndrăgostit de Franţa, pe care o străbate-n lung şi-n lat pe bicicletă, decide să nu se mai întoarcă.

    Stăpâna florilor

    Pe Simone Boué o cunoaşte în 1942, la o cantină studenţească. Mai tânără cu mult decât el, timidă, retrasă şi foarte binevoitoare, îi va deveni parteneră de viaţă până la moarte. De căsătorit, nu se căsătoresc. Cioran refuză să-şi schim*be cetăţenia română, iar ei îi e greu să-l prezinte părinţilor, care şi-ar fi dorit pen*tru ea ceva mai bun. Cioran? Un tânăr dintr-o ţară îndepărtată, pe care comunis*mul tocmai pune gheara, care trăieşte din generozitatea prietenilor mai înstăriţi şi din ajutorul părinţilor, jurându-şi că nu va lucra "nici măcar cinci minute". Care, mai mult, hotărăşte să nu scrie niciodată nimic împotriva inimii lui, deci taie de pe lista meseriilor posibile profesoratul şi jurnalismul. La 31 de ani, se hrăneşte încă la cantina studenţească.


    Acasă, alături de Simone

    Câteva ţigări rulate de mână şi câteva costume la mâna a doua îi sunt de ajuns să frecventeze onorabil salonul parizian al doamnei Tezenas, unde jazzmanii şi scriitorii îşi dau mâna şi unde whiskey-ul e mereu gratuit. Încă de pe atunci, orice femeie însărcinată îi provoacă o jenă de-a dreptul organică. "Singurul lucru cu care mă mândresc este fap¬tul că am înţeles de foarte tânăr că nu trebuie să dai viaţă, să zămisleşti. Oroarea mea de căsătorie de acolo vine. Este o crimă să trans-miţi propriile tale defecte unei progenituri şi să o obligi să treacă prin ace¬leaşi încercări ca şi tine. Pă¬rinţii sunt nişte asasini"."Era frumos?", a între¬bat-o cândva un ziarist pe Si¬mone Boué. "Oh, era fru¬mos ca un rus!", a răspuns ea. Libertatea lui, cultura impresionantă şi luciditatea care îl ţine veşnic en garde o seduc. Dar cine e, la rândul ei, Simone? "O franţuzoaică înaltă, cum şi-o aminteşte Eleonora, cumnata lui Cio¬ran, cu păr blond şi şuviţe albe, îmbrăcată invariabil într-o bluză şi-o fustă, dar întotdeauna cu un aer deo¬sebit". Avea o adevărată ma¬nie pentru feţele de masă. Când într-o zi face o tartă şi varsă siropul pe una din ele, izbucneşte cu singurele cuvinte pe care le ştie în româ¬neşte "Pisa mi-sii!". Înainte de toate, Simone e însă stăpâna casei şi a florilor. Cea care ştie să facă dintr-o hrubă minusculă, situată la etajul şapte, chiar sub aco¬periş, un loc primitor, din care florile proaspete nu lip¬sesc niciodată. În fiecare zi, se trezeşte de dimineaţă, aleargă la liceu, apoi la piaţă şi, într-un final, din nou acasă, pentru a găti la aburi mâncăruri de regim, fără sare, aşa cum nenumăratele suferinţe ale lui Cioran i-o cer. Ea e cea care, cu optimismul şi zâmbetul ei, îi oferă lui Cioran, mai bine de cinci decenii, iluzia unei vieţi normale. Trăită departe de ochii lumii, într-un firesc care azi ne poate mira, relaţia lor rămâne, până la sfârşit, la fel de discretă ca întreaga lor existenţă. Despre ea Cioran nu vorbeşte şi nu scrie niciodată. Băiatul de popă din Răşinari trebuie să fi moştenit ceva din pudoa¬rea părinţilor săi. O prezintă simplu: "Simone, prietena mea".

    Viaţa într-o mansardă cu flori


    În balconul mansardei din Paris

    Şi totuşi, de când o vede prima oară, Cioran face to*tul ca ea să-i rămână aproape. Îi înlesneşte mutarea de la căminul studenţesc într-o cameră de hotel, cu o pano*ramă splendidă. Insistă şi ca ea să-şi dea examenul d'aggrégation, pe care, într-un moment de slăbiciune, vrea să-l abandoneze. Când, mai târziu, e anunţat că l-a trecut, îi spune ironic: "Acum îmi datorezi, la sfârşitul fiecărei luni, diferenţa dintre salariul de suplinitoare şi cel de profesoară cu grade". Şi tot el o ajută să scape de repartiţia ca profesoară de engleză din îndepărtata Alsacie, pentru un post mai comod, la un liceu din Paris.Abia foarte târziu, la 49 de ani, Cioran simte că e timpul să se aşeze definitiv undeva. Schimbă până atunci, alături de Simone, mai multe camere de hotel, pen*tru care plătesc lunar sume modice. Graţie unei ad*miratoare care tocmai îl citise, Cioran dă însă peste o ocazie. E "cel mai mare succes literar", cum îl va numi ironic. Trei cămăruţe de bone, fixate la o chirie rămasă în urmă din 1948, unde, ca să nu dai cu capul de pragul de sus al uşii, e nevoie să te apleci. Sunt pe Rue de l'Odéon 21, la doi paşi de Jardin de Luxem*bourg. Fe*restrele lor mici se deschid peste acoperişurile aron*dismentului 6. Deasupra lor nu mai e decât cerul."Când e frumos afară, balconul e plin de flori, iar camera se inundă de lumină. Cioran e pe fotoliul lui de răchită de lângă fereastră. Slab, se ţine bine, cu părul grizonat, dat pe spate. Simone, în ie românească, ve*selă, cu părul jumătate alb, jumătate roşcat, pare mo*delul unui pictor impresionist. La ei - notează Sanda Sto*lojan în jurnalul ei - telefonul sună din jumătate în jumătate de oră".


    Familia Cioran. De la stânga la dreapta: fratele Aurel, tatăl Emilian, sora Virginia, Emil şi mama sa, Elvira

    În stânga, odaia ordonată şi simplă a Simonei, în dreapta, camera lui Cioran, sub acoperişul povârnit. Înghesuite între rafturi şi masa de lucru stau teancuri de cărţi care aşteaptă să fie date sau trimise în ţară. Cioran citeşte şi nu păstrează nimic. Dezordinea de pe masă e uluitoare şi e, nu o dată, subiect de ceartă între cei doi. "În 50 de ani, cât am locuit împreună, nu cred că am intrat decât de câteva ori în biroul lui. Avea" - mărturiseşte Simone, într-un in*ter*viu - "o dezordine organizată. La el în cameră nu intra nici menajera". Un pat scurt, aproape cât un pat de copil, acope*rit de-o scoarţă, ţesută chiar de mama lui. Iar sus, o lucarnă prin care trec leneş norii Parisului.La Simone şi Cioran e bine şi pentru că ştiu să fie gazde primitoare. Le calcă pragul scriitori francezi şi români, tra*ducători şi editori: Eugen Ionescu, Con*stantin Noica, Samuel Beckett, Henri Michaux, Sanda Stolojan, Gabriel Liicea*nu şi alţii. La ei se ascultă Bach sau Amá*lia Rodrigues, se mănâncă şarlote cu căp*şuni şi se comentează discursurile lui de Gaulle, se râde cu poftă şi se deschid sti*cle cu vin.

    Pe malul mării, la Dieppe

    Vara, când oraşul plin de turişti devine insuportabil, Simone şi Cioran se retrag la Dieppe, un port normand, la Oceanul Atlantic. Ajung uşor, cu trenul, iar de locuit, locuiesc la familii în sat sau în apartamentul somptuos al unui prieten cu bani. Cioran e un obişnuit al locului. E ceva în fostul sat de pescari, marcat de bombarda*mentele războiului, care îi stârneşte melancolia şi furia. Acolo, într-o seară, în timp ce-l traduce pe Mallarmé, decide să renunţe definitiv la limba română.

    Pe bicicletă, la Nisa

    În 1976, Simone reuşeşte să cumpere, cu 50.000 de franci, o căscioară la Dieppe, cu vedere spre castel. Sin*gura încăpere e însă foarte mică şi Cioran hotărăşte să-şi amenajeze pentru el un loc, în pod. "Îi plăcea să meş*terească", povesteşte Simone, "şi trebuie să mărturi*sesc că ceea ce făcea era temeinic şi rezistent, dar întot*deauna îngrozitor de urât. Desfigura cu totul camera. Şi nici măcar nu puteam protesta. Dacă mă luam de vreo chestie pe care tocmai o bătuse în cuie, îl apuca o criză de nervi". Bunăoară, se întâmplă la fel când un prieten, impresionat de faptul că Cioran nu are televizor, îi oferă unul prea voluminos. În Rue de l'Odéon, po*deaua e atât de fragilă, încât Cioran trăieşte cu angoasa permanentă că televizorul va ateriza la vecini. Într-o zi, se decide să-l agaţe în perete. Epuizat de efort, constată însă că antena nu captează. "S-a terminat totul cu ex*plozia televizorului şi Cioran în mână cu un cuţit, ur*lând de furie".

    Pe culmile disperării

    Când noaptea se lasă peste oraş, topind sub lumina lunii forfota de peste zi, Cioran trăieşte doar pen*tru el. Chinuit de insomnii, angoase şi melancolii, se plimbă pe sub cas*tanii ce-mprejmuiesc grădi*na publi*că. Poartă la el un portofel gol, iar banii îi ţine în buzunare pitite. Se teme de hoţi, fusese de două ori je*fuit. Din direcţia opusă, îl vede une*ori venind pe François Mitterand. Într-o noapte, fiindcă nu e singur şi crede că e spionat de un detectiv pri*vat, Mitterand scoate impermea*bilul şi-i acoperă chipul doamnei care îl însoţeşte. Mai târ*ziu, într-o altă noapte de vară, se reîntâlnesc iar Mitterand îi întinde mâna. Aflase cine e.Noaptea e şi momentul când, în*tors acasă, se apleacă asupra veşni*cului caiet studenţesc. Scrie despre "inconvenientul de a te fi născut", mândru că e cea mai lucidă fiinţă din univers. Glorifică sinuciderea, de care însă nu se simte în stare. Se ceartă cu Dumnezeu şi cu sfinţii, cu propria lui existenţă, catalogată drept cel mai mare eşec. "Faptul că eu exist dovedeşte că lumea nu are sens". Scrie şi despre ruşinea de a fi român, sub care se ascunde, tră*dată, o mare iubire. "Pentru mine, a scrie înseamnă a mă răzbuna. A mă răz*buna contra lumii, contra mea".

    Iubire târzie


    Cu Friedgard, în Jardin de Luxembourg

    "Friedgard, eraţi prea în vârstă când a fost scrisă această carte pen*tru sugari deziluzionaţi". E de*dica*ţia pe care Cioran o scrie, pe 26 iunie 1981, femeii care îi va da ul*timii ani ai vieţii peste cap! O fiinţă fragilă, cu totul aparte, de care Cio*ran are toate motivele să se în*dră*gostească. La cei 35 de ani ai ei, jumătate din vârsta lui de atunci, e divorţată, are un fiu şi tocmai pregă*teşte un doctorat în filosofie, la Köln. De acolo îi trimite o primă scri*soare în care îşi mărturiseşte ad*miraţia pentru formulările lui para*do*xale, care te lasă cu respiraţia tăiată. Cioran îi răspunde repede, într-o germană fără cusur. O invită să-l viziteze la Paris, oricând do*reşte. Între cei doi dialogul se ţese cu înfrigurare. Încă înainte să o cu*noas*că, îi scrie într-o epistolă "Vă simt ca pe sora mea întru spirit şi sunt încredinţat că ne este comună o di*mensiune nocturnă, adânc înră*dă*cinată în conceptul de melan*colie". La Paris, se plimbă mult pe aleile din Jardin de Luxembourg. În faţa frumuseţii şi a tinereţii, îşi pierde cumpătul şi lu*ciditatea. "Cred că se îndrăgostise de mine, spune Friedgard. În ce mă priveşte, m-am îndră*gostit la înce*put de aforismele lui, de cărţile pe care le scrisese". Dragostea îl ia pe nepregătite, la vârsta la care îşi credea încheiate socotelile cu via*ţa. "Eram foarte tulbu*raţi, fiindcă legătura noas*tră nu era doar spirituală, ci şi trupească. (...) Cioran şi-a dorit imens această iubire, iar relaţia noastră nu pu*tea să existe decât dacă partici*pam deopotri*vă la ea, fiecare cu ce era în mă*sură să-i dăruiască celui*lalt". "Dragă Fried*gard", îi scrie el, "e dimi*nea*ţă de*vre*me. N-am putut să mă zvârco*lesc în pat ca un vier*me, a tre*buit să mă scol, ca să vă trimit o listă a păcatelor mele. Ieri mi-am accentuat lehami*tea, un cafard cumplit. Ce*rul era ne*firesc de albas*tru, am făcut o plimbare inutilă, am vrut chiar să intru într-o biserică. (...) Mai bine de o oră, în min*tea mea s-au derulat sce*nele cele mai intime, cu o asemenea precizie, încât a trebuit să mă scol, ca să nu-mi pierd minţile. Am înţeles dependenţa mea sen*zuală de dumneavoastră, în toată cla*rita*tea ei, abia după ce v-am măr**tu*risit la telefon că aş vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri!"Ca orice îndrăgostit, devine ge*los. "Numea asta ge*lozie balcanică, o pornire extrem de originară, iz*vorâtă din rădăcinile fiin*ţei lui". Curând, decide să nu o mai prezinte pe Friedgard nimănui. "Dacă ar fi fost după el, ar fi trebuit să-l aştept într-o cameră de sub cerul Parisu*lui. Visa să stăm împre*ună până şi în sicriu, deoarece astfel ar fi putut să-mi vorbească la ne*sfârşit, să mă farmece cu discursul lui, de o sub*tili*tate îngrozitoare".


    Iubire la 70 de ani: Cioran şi Friedgard, pe străzile Parisului

    În aşteptarea ei, Cioran cade pra*dă reveriilor. Pasiunea îl devorează lent, chinuitor, îl salvează doar tem*porar de vidul apăsător al fiecărei zile. "În fapt, m-aţi vindecat de plic*tiseală! Vremea care a trecut de la apariţia dvs. a fost atât de plină, de substanţială, de neprevăzută, că vă sunt recunoscător pentru toate bucu*riile şi loviturile legate de numele dvs. Mă aflu, ştiţi doar, într-o anxiété continuă cu privire la nestatornicia dvs, dar nu mă pot consacra liniştii. Mai bine iadul cu dvs. decât bine*cuvântarea de unul singur. Sunteţi blestemul meu indispensabil". După Paris, se reîntâlnesc la Köln, unde Cioran pleacă dintr-un impuls. Nu mai ieşise din capitala Franţei de aproape un deceniu. Călătoria în Germania e o adevărată "aventură în cosmos". "M-am simţit", mărturi*seşte Friedgard, "ca o regină încoro*nată".La 70 de ani, Friedgard îl face să se simtă viu, dar nu reuşeşte să-l facă şi fericit. "Nu ştiu dacă Cioran s-a simţit mai tânăr", avea să dezvăluie ea mulţi ani mai târziu, "dar ştiu sigur că felul în care a decurs relaţia noastră l-a întristat profund, pentru că a înţeles că ea, de fapt, e impo*sibilă".


    O moarte ca oricare alta
    În 1987, Cioran renunţă definitiv la scris. Ceva se rupe în el, cum o mărturiseşte dramatic. În doar câţiva ani, suferinţele i se înmulţesc şi devin acute. Îşi rupe piciorul şi tre*buie să se supună unei intervenţii chi*rurgicale. Ulcerul duodenal, de care suferise toată viaţa, se accen*tuează. Când România îşi deschide în sfârşit porţile, eliberată de sub dictatură, Cioran cade pradă tulbu*rărilor de memorie, care-i întunecă mintea. Diagnosticul e neiertător. Suferă de boala Alzheimer. Cioran, care stăpânea cu mintea lui lucidă durerea întregului univers, începe să uite drumul spre casă. În 1994, Simone îl internează la o clinică foarte bună, în Rue Broca, în care accesul le e facilitat chiar de François Mitterand. "La clinica lui Cioran se face o şcoală pentru bolnavi. Îl duc deci la şcoală. Ca pe un copil. Uneori îndărătnic: nu vrea. Altădată lucid. (), i-a spus într-o zi Simonei", scrie Mo*nica Lovinescu în jurnalul ei. Cioran aleargă prin spital, atras de câte-un televizor dintr-un salon, şi se instalează în paturile altor oameni. Sau dispare, pur şi simplu, şi îl găsesc infirmierele ascuns în dulapul lui. După o vreme, nu mai poate mânca. Creierul nu mai comandă reflexele înghiţitului. Face o infecţie pulmo*nară şi e hrănit prin perfuzie. Trupul, doar piele şi os, e plin de escare. Nu mai recunoaşte pe nimeni dintre cei care îl vizitează. Nu-şi mai recunoaşte nici prima carte, proaspăt retipă*rită în ţară. O priveşte lung şi întreabă "Şi înainte de asta, ce făceam?". Prietenii sunt îndureraţi. "Să se în*cheie cât mai repede acest calvar degradant. Într-un fel, doar moartea îl mai poate reda pe Cioran propriei sale staturi", scrie aceeaşi Monica Lovinescu. În ulti*mul interviu acordat, cu mintea încă limpede, Cioran declară "Sunt ateu. Nu cred în Dumnezeu şi nici nu mă rog. Există însă în mine o dimensiune religioasă de nedefinit, dincolo de orice credinţă". Torturat de su*ferinţe, într-una din zilele lucide, o roagă pe Simone să-i suprime viaţa. Şi totuşi, cere prin testament înmormân*tare religioasă.


    Ultimele zile de spital.

    Fotografia a fost realizată de celebrul fotograf Richard Avedon

    Cioran moare pe 20 iunie 1995, dimineaţa. Tocmai când Simone, după trei nopţi nedormite la spital, ple*case acasă să doarmă puţin. Moartea, pe care şi-o dorise şi o aşteptase ca pe marea salvare, căreia îi dedicase cărţi şi nopţi de insomnie, îl ia pe neaşteptate. Îi joacă o festă, luându-l dintre noi simplu, banal, ca pe orice alt muritor.

    Fotografii din arhiva familiei Cioran Acest material nu ar fi putut fi realizat fără întreve*derea pe care d-na Eleonora Cioran mi-a acordat-o, în ex*clusivitate, în anul 2005, fără interviurile eveniment realizate de Norbert Dodille, de Octavian Buda/ Valen*tin Protopopescu şi de Gabriel Liiceanu, fără aportul jurnalelor şi biografiilor în care Emil Cioran a fost menţionat.


    Sursa:http://bentodica.blogspot.com/2015/0...oran-omul.html
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.02.2019 la 17:29.

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    31.753

    Emil Cioran - Wikipedia


    https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Cioran



    Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari - d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la ...Familia · ‎Primele volume · ‎Opera franceză · ‎In memoriam














    Emil Cioran | Humanitas


    www.humanitas.ro/emil-cioran



    S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând ...





    Emil Cioran - Wikicitat


    https://ro.wikiquote.org/wiki/Emil_Cioran



    1 Opera lui Cioran. 1.1 Scrieri in limba română; 1.2 Scrieri in limba franceză. 2 Fără sursă; 3 Pe culmile disperării; 4 Cartea Amăgirilor; 5 Lacrimi și sfinți ...
    Alții au căutat și

    pe culmile disperăriiemil cioran citateemil cioran educație
    emil cioran poeziiemil cioran aurel cioranispita de a exista








    Emil Cioran - carti - Libris


    https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Emil+Cioran



    Cartile autorului Emil Cioran sunt pe Libris.ro in stoc, la preturi mici. Transport gratuit in 24 de ore la comenzi de peste 30 de lei.




    Români de geniu. Emil Cioran, eternul student. Viaţa nevăzută a ...


    https://www.historia.ro/.../romani-de-geniu-emil-cioran-eternul-student-viata-nevazuta...



    Lui Emil Cioran i-a plăcut să studieze şi nu să predea. A preferat să renunţe la catedra de filosofie din Braşov pentru a-şi continua viaţa de student la Paris.




    Emil Cioran: „Calmante să-mi domolesc indignarea” - Historia


    https://www.historia.ro/sectiune/.../emil-cioran-calmante-sa-mi-domolesc-indignarea



    La vârsta de douăzeci-douăzeci şi cinci de ani, deci în perioada 1931-1936, Emil Cioran a traversat o stare psihică specială, pe care a încercat să o descrie în ...




    Emil Cioran: 11 Curiozităţi despre Viața și Opera marelui Scriitor


    https://booknation.ro/curiozitati-despre-emil-cioran/



    Curiozități despre Emil Cioran, marele filozof și scriitor român care a lăsat în urma sa o operă nemuritoare, ce a reprezentat România dincolo de hotarele țării ...




    Emil Cioran - Autori de citate - Citatepedia


    autori.citatepedia.ro/de.php?a=Emil+Cioran



    Călăul lor a invadat peisajul; nimeni nu mai încape de el. Oroarea de-a vedea un om acolo unde cândva puteai să contempli un cal! Emil Cioran în Demiurgul ...




    Emil Cioran, biografie - Istoria.md


    www.istoria.md/articol/611/Emil_Cioran,_biografie



    Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Răşinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof şi scriitor român stabilit în Franţa. Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul ...




    Emil Cioran - Carturesti


    https://carturesti.ro/autor/emil_cioran



    Colectie.. Seria de autor Emil Cioran (20). Seria Cioran (9). Filosofie (3). 20 de ani in 20 de carti (1). Convorbiri, corespondenta, portrete (1). Folio essais (1).














    Anunțuri despre rezultatele filtrate

    Este posibil ca unele rezultate să fi fost eliminate conform legislației privind protecția datelor din Europa. Aflați mai multe

    Căutări referitoare la EMIL CIORAN



    emil cioran poezii
    emil cioran citate
    emil cioran moarte
    emil cioran pe culmile disperarii

    emil cioran referat
    emil cioran pdf
    emil cioran filosofie
    personalitatea lui emil cioran







    Navigare în pagini


    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Înainte






    Rezultate Căutare

    Rezultate de pe webEmil Cioran - Wikipedia








    Emil Cioran | Humanitas


    www.humanitas.ro/emil-cioran



    S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând ...





    Emil Cioran - Wikicitat


    https://ro.wikiquote.org/wiki/Emil_Cioran



    1 Opera lui Cioran. 1.1 Scrieri in limba română; 1.2 Scrieri in limba franceză. 2 Fără sursă; 3 Pe culmile disperării; 4 Cartea Amăgirilor; 5 Lacrimi și sfinți ...
    Alții au căutat și

    pe culmile disperăriiemil cioran citateemil cioran educație
    emil cioran poeziiemil cioran aurel cioranispita de a exista








    Emil Cioran - carti - Libris


    https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Emil+Cioran



    Cartile autorului Emil Cioran sunt pe Libris.ro in stoc, la preturi mici. Transport gratuit in 24 de ore la comenzi de peste 30 de lei.




    Români de geniu. Emil Cioran, eternul student. Viaţa nevăzută a ...


    https://www.historia.ro/.../romani-de-geniu-emil-cioran-eternul-student-viata-nevazuta...



    Lui Emil Cioran i-a plăcut să studieze şi nu să predea. A preferat să renunţe la catedra de filosofie din Braşov pentru a-şi continua viaţa de student la Paris.




    Emil Cioran: „Calmante să-mi domolesc indignarea” - Historia


    https://www.historia.ro/sectiune/.../emil-cioran-calmante-sa-mi-domolesc-indignarea



    La vârsta de douăzeci-douăzeci şi cinci de ani, deci în perioada 1931-1936, Emil Cioran a traversat o stare psihică specială, pe care a încercat să o descrie în ...




    Emil Cioran: 11 Curiozităţi despre Viața și Opera marelui Scriitor


    https://booknation.ro/curiozitati-despre-emil-cioran/



    Curiozități despre Emil Cioran, marele filozof și scriitor român care a lăsat în urma sa o operă nemuritoare, ce a reprezentat România dincolo de hotarele țării ...




    Emil Cioran - Autori de citate - Citatepedia


    autori.citatepedia.ro/de.php?a=Emil+Cioran



    Călăul lor a invadat peisajul; nimeni nu mai încape de el. Oroarea de-a vedea un om acolo unde cândva puteai să contempli un cal! Emil Cioran în Demiurgul ...




    Emil Cioran, biografie - Istoria.md


    www.istoria.md/articol/611/Emil_Cioran,_biografie



    Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Răşinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof şi scriitor român stabilit în Franţa. Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul ...




    Emil Cioran - Carturesti


    https://carturesti.ro/autor/emil_cioran



    Colectie.. Seria de autor Emil Cioran (20). Seria Cioran (9). Filosofie (3). 20 de ani in 20 de carti (1). Convorbiri, corespondenta, portrete (1). Folio essais (1).














    Anunțuri despre rezultatele filtrate

    Este posibil ca unele rezultate să fi fost eliminate conform legislației privind protecția datelor din Europa. Aflați mai multe

    Căutări referitoare la EMIL CIORAN



    emil cioran poezii
    emil cioran citate
    emil cioran moarte
    emil cioran pe culmile disperarii

    emil cioran referat
    emil cioran pdf
    emil cioran filosofie
    personalitatea lui emil cioran







    Navigare în pagini




    Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.02.2019 la 17:37.

  4. #4
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    31.753
    Nimic nu e tragic. Totul e ireal!

    Cand ți se pare că nimeni nu a mai suferit ca tine îți recomand să citești Cioran. A da un glas suferinței, a o pune în cuvinte, ajută la diminuarea ei iar Emil Cioran, cea mai frumoasă nebunie a literelor române, e un psiholog desăvârșit. De o autenticitate radicală, cu un stil inconfundabil, cuvintele lui exorcizează neînțelesul, absurdul și ridicolul.

    În viața de toate zilele Cioran era un tip jovial, ludic, cu o vitalitate radiantă și un simț al umorului salvator. A intuit valoarea terapeutică a scrisului pe care l-a folosit reflexiv pentru a găsi un echlibru între antiteze, pe culmile disperării și extazului.

    Când ești copleșit de contradicție și absurd, citește Cioran ca să descoperi că nu ești singurul – vei învăța să suferi înțelegere fără a te dezintegra într-un simptom.

    Continuare:https://www.artdevivre.ro/nimic-nu-e...9UIrdf7SORFIrQ

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    31.753
    PE CULMILE DISPERĂRII – Emil Cioran

    Publicat de 21 septembrie 2020 de zahariamihailrobert




    CIORAN

    PE CULMILE DISPERĂRII Ediţia a treia
    HUMANITAS
    BUCUREŞTI, 1993

    Coperta de IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

    Ediţia princeps a acestei cărţi a apărut la
    Fundaţia pentru literatură şi artă REGELE CAROL AL II-LEA Ediţia a doua a apărut în 1990 la HUMANITAS
    © HUMANITAS, 1990
    ISBN 973-28-0405-x


    A FI LIRIC

    De ce nu putem rămîne închişi în noi înşine? De ce umblăm după expresie şi după formă, încercînd să ne golim de conţinuturi şi să sistematizăm un proces haotic şi rebel? N-ar fi mai fecundă o abandonare în fluiditatea noastră interioară, fără gîndul unei obiectivări, sorbind doar cu o voluptate intimă toate fierberile şi agitaţiile lăuntrice? În acest caz am trăi cu o intensitate infinit bogată întreagă acea creştere interioară pe care experienţele spirituale o dilată pînă la plenitudine. Trăiri multiple şi diferenţiate se contopesc şi se dezvoltă într-o efervescenţă din cele mai fecunde. O senzaţie de actualitate, de prezenţă complexă a conţinuturilor sufleteşti se naşte ca un rezultat al acestei creşteri, asemănătoare unei înălţări de valuri sau unui paroxism muzical. A fi plin de tine însuţi, nu în sens de orgoliu, ci de bogăţie, a fi chinuit de o infinitate internă şi de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atîta intensitate, încît simţi cum mori din cauza vieţii. Este atît de rar acest sentiment şi atît de ciudat, încît ar trebui să-l trăim cu strigăte. Simt cum ar trebui să mor din cauza vieţii şi mă întreb dacă are vreun sens căutarea unei explicaţii. Cînd tot ce ai tu ca trecut sufletesc palpită în tine într-un moment de nemărginită încordare, cînd o prezenţă totală actualizează experienţe închise şi cînd un ritm îşi pierde echilibrul şi uniformitatea, atunci din culmile vieţii eşti prins în moarte fără a avea acea groază în faţa ei care însoţeşte obsesia chinuitoare a morţii. Este un sentiment analog cu acela pe care-l au amanţii cînd, în culmea fericirii, le apare trecător, dar intens, imaginea morţii, sau cu momentele de nesiguranţă cînd într-o iubire născîndă apare presentimentul unui sfîrşit sau al unei părăsiri.
    Sînt prea puţini aceia care pot suporta astfel de experienţe pînă la sfîrşit. Există totdeauna o primejdie serioasă în menţinerea unor conţinuturi care se cer obiectivate, în închiderea unei energii cu tendinţă de explozie, deoarece poţi atinge un moment cînd nu mai poţi stăpîni o energie debordantă. Şi atunci prăbuşirea rezultă dintr-un preaplin. Sînt trăiri şi obsesii cu care nu se poate vieţui. Nu este atunci o salvare în a le mărturisi? Experienţa teribilă şi obsesia îngrozitoare a morţii,
    atunci cînd sînt păstrate în conştiinţă, devin ruinătoare. Vorbind despre moarte, ai salvat ceva din tine, dar în acelaşi timp a murit ceva din propria fiinţă, deoarece conţinuturile obiectivate îşi pierd actualitatea din conştiinţă. Din acest motiv, lirismul reprezintă o pornire de risipire a subiectivităţii; căci el indică o efervescenţă a vieţii în individ care nu poate fi stăpînită, ci pretinde necontenit expresie. A fi liric înseamnă a nu putea rămîne închis în tine însuţi. Această necesitate de exteriorizare este cu atît mai intensă cu cît lirismul este mai interior, mai profund şi mai concentrat. Pentru ce e liric omul în suferinţă şi în iubire? Pentru că aceste stări, deşi diferite ca natură şi orientare, răsar din fondul cel mai adînc şi mai intim al fiinţei noastre, din centrul substanţial al subiectivităţii, care este un fel de zonă de proiecţie şi radiere. Devii liric atunci cînd viaţa din tine palpită într-un ritm esenţial şi cînd trăirea este atît de puternică, încît sintetizează în ea întreg sensul personalităţii noastre. Ceea ce este unic şi specific în noi se realizează într-o formă atît de expresivă, încît individualul se ridică în planul universalului. Experienţele subiective cele mai adînci sînt şi cele mai universale, fiindcă în ele se ajunge pînă la fondul originar al vieţii. Adevărata interiorizare duce la o universalitate inaccesibilă acelora care rămîn într-o zonă periferică. Interpretarea vulgară a universalităţii vede în aceasta mai mult o formă de complexitate în întindere decît o cuprindere calitativă, bogată. De aceea, ea vede lirismul ca un fenomen periferic şi inferior, produs al unei inconsistenţe spirituale, în loc să observe că resursele lirice ale subiectivităţii indică o prospeţime şi o adîncime lăuntrică dintre cele mai remarcabile.
    Sînt oameni care devin lirici numai în momentele capitale ale vieţii lor; unii numai în agonie, cînd se actualizează întregul lor trecut şi-i năpădeşte ca un torent. Cei mai mulţi însă devin în urma unor experienţe esenţiale, cînd agitaţia fondului intim al fiinţei lor atinge paroxismul. Astfel, oameni înclinaţi înspre obiectivitate şi impersonalitate, străini de ei înşişi şi străini de realităţi profunde, odată prizonieri ai iubirii, încearcă un sentiment care actualizează toate resursele personale. Faptul că aproape toţi oamenii fac poezie atunci cînd iubesc dovedeşte că mijloacele gîndirii conceptuale sînt prea sărace pentru a exprima o infinitate internă şi că lirismul
    interior îşi găseşte un mod adecvat de obiectivare numai cu un material fluid şi iraţional. Nu se petrece un caz analog cu experienţa suferinţei? N-ai bănuit niciodată ce ascunzi în tine şi ce ascunde lumea, trăiai periferic şi mulţumit, cînd cea mai serioasă experienţă după experienţa morţii (ca presentiment al muririi), experienţa suferinţei, pune stăpînire pe tine şi te transportă într-o regiune de existenţă infinit complicată, în care subiectivitatea ta te frămîntă ca într-un vîrtej. A fi liric din suferinţă însemnează a realiza acea ardere şi purificare interioară în care rănile încetează de a mai fi numai manifestări exterioare, fără complicaţii adînci, ci participă la sîmburele fiinţei noastre. Lirismul suferinţei este un cîntec al sîngelui, al cărnii şi al nervilor. Suferinţa adevărată izvorăşte din boală. Din acest motiv, aproape toate bolile au virtuţi lirice. Numai aceia care vegetează într-o insensibilitate scandaloasă rămîn impersonali în cazul bolii, care întotdeauna realizează o adîncire personală.
    Nu devii liric decît în urma unei afectări organice şi totale. Lirismul accidental îşi are sursa în determinante exterioare care, dispărînd, implicit dispare şi corespondentul interior. Nu există lirism autentic fără un grăunte de nebunie interioară. Este caracteristic faptul că începutul psihozelor se caracterizează printr-o fază lirică, în care toate barierele şi limitele obişnuite dispar pentru a face loc unei beţii interioare dintre cele mai fecunde. Astfel se explică productivitatea poetică din fazele prime ale psihozelor. Nebunia ar putea fi un paroxism al lirismului. De aceea ne mulţumim a scrie elogiul lirismului pentru a nu scrie elogiul nebuniei. Starea lirică este o stare dincolo de forme şi sisteme. O fluiditate, o curgere interioară contopeşte într-un singur elan, ca într-o convergenţă ideală, toate elementele vieţii lăuntrice şi creează un ritm intens şi plin. Faţă de rafinamentul unei culturi anchilozate în forme şi cadre, care maschează totul, lirismul este o expresie barbară. Aici stă de fapt valoarea lui, de a fi barbar, adică de a fi numai sînge, sinceritate şi flăcări.



    Mai mult:https://zahariamihail.wordpress.com/...i-emil-cioran/

  6. #6
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    31.753

    https://www.youtube.com/watch?v=ivYAR-Hkgu4



    Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris)

    Emil Cioran - Wikipedia



    "Din tot ce-ai fost, nu mai rămâne decât o adiere patetică."
    Emil Cioran



    A fost unul dintre marile spirite ale secolului XX. Imposibil de clasat, a reuşit să distileze, într-un stil impecabil, o nefericire care l-a însoţit o viaţă. "Sceptic", "nihilist", "depresiv", "profet al nimicului" - biografii s-au întrecut să-i pună etichete. Textul de mai jos e însă despre altcineva. E despre Cioran cel născut în Mărginimea Sibiului şi strămutat la Paris, omul de toate zilele, cu şarmul, apucăturile şi slăbiciunile lui.

    Continuare:http://bentodica.blogspot.com/2015/0...oran-omul.html



    "Numai în iubire melancolia îşi atinge propriile ei culmi, căci numai Erosul transfigurează melancolia."

    "Destul mi-am pierdut din lumină cerşind pomana înălţimilor. Sătul de tot felul de ceruri – mi-am lăsat sufletul biruit de podoabele lumii."




    În esența sa, femeia este o ființă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului și complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale.

    Grația este o emancipare de sub greutate, o emancipare de sub presiunea atracțiilor subterane, o evadare din ghearele bestiale ale pornirilor demonice din viață, ale tendințelor ei negative.

    Iubirea este o formă de comuniune și de intimitate.

    Munca este negația eternității.

    Suferința este o cale de separare, de disociere, este o forță centrifugală ce te detașează de sâmburele vieții, de centrul de atracție al lumii, de unde totul tinde să se unifice în iubire și intimitate.

    Trăiesc pentru că munții nu râd și viermii nu cântă.

    Întreaga morală n-ar vrea să facă din această viață decît o sumă de ocazii pierdute.

    În somn uiți drama vieții tale, uiți complicațiile și obsesiile, așa încît fiecare deșteptare este un început nou de viață, este o speranță nouă.

    "Viaţa, în sensul ei pozitiv, este o ordine a posibilului, o cădere în viitor. Câte ferestre îi deschizi spre acesta, atâta cantitate de posibil realizezi. Deznădejdea, dimpotrivă, este negaţia posibilului şi de aceea a vieţii. Mai mult. Ea este intensitate absolut perpendiculară pe Nimic."

    Emil Cioran



    Nimic nu e tragic. Totul e ireal!

    Cand ți se pare că nimeni nu a mai suferit ca tine îți recomand să citești Cioran. A da un glas suferinței, a o pune în cuvinte, ajută la diminuarea ei iar Emil Cioran, cea mai frumoasă nebunie a literelor române, e un psiholog desăvârșit. De o autenticitate radicală, cu un stil inconfundabil, cuvintele lui exorcizează neînțelesul, absurdul și ridicolul.

    În viața de toate zilele Cioran era un tip jovial, ludic, cu o vitalitate radiantă și un simț al umorului salvator. A intuit valoarea terapeutică a scrisului pe care l-a folosit reflexiv pentru a găsi un echlibru între antiteze, pe culmile disperării și extazului.

    Când ești copleșit de contradicție și absurd, citește Cioran ca să descoperi că nu ești singurul – vei învăța să suferi înțelegere fără a te dezintegra într-un simptom.


    Continuare:https://www.artdevivre.ro/nimic-nu-e...9UIrdf7SORFIrQ



    Femeia este un animal incapabil de cultură şi de spirit, iar atunci cînd se explică sterilitatea ei prin condiţii istorice se realizează un act de cea mai crasă ignoranţă. Femeile n-au creat nimic în nici un domeniu. Şi ceea ce e mai grav este că în acele domenii în care ele au lucrat şi activat mai mult au creat mai puţin, cum e cazul cu muzica. Faptul că în această artă, în care femeile s-au exercitat mai mult decît bărbaţii, ele n-au produs nimic original mă face să declar categoric şi iremediabil că femeia nu e o fiinţă istorică. Să mai amintim că nu există un gînd original de la o femeie, o singură creaţie durabilă în artă, că aceste fiinţe vizuale n-au creat nimic în pictură, că, dimpotrivă, s-au remarcat puţin în unele ştiinţe cu care înclinările feminine nu pot avea nici o afinitate? În esenţa sa, femeia este o fiinţă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului şi complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale. Îmi place femeia fiindcă alături de ea încetez să gîndesc şi pot cu deplinătate să realizez, pentru scurt timp, experienţa iraţionalului. Alături de femeie, uiţi că suferi din cauza spiritului, treci peste dualităţile chinuitoare şi revii înspre un fond originar de viaţă, înspre conţinuturi primordiale şi indivizibile, derivate, ca expresii organice, din esenţa iraţională a vieţii. Pentru cavalerii neantului, contactul cu femeia nu poate fi decît un drum care, dacă nu duce la salvare, nu este mai puţin adevărat că duce la împăcare temporară, la o uitare reconfortantă. Graţia femeii temperează tragedia bărbatului.

    Emil Cioran

    Continuare :https://quotes.pub/q/femeia-este-un-...it-iar--564691



    Alexandria Librarii
    "Societatea nu vă tolerează decât dacă sunteţi, rând pe rând, servili şi despotici; este o închisoare fără paznici - dar din care, dacă evadezi, pieri."
    Emil #Cioran, Tratat de descompunere

    www.librariilealexandria.ro/emil-cioran




    ''Sînt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, după ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie. Dacă totuşi trăieşti, aceasta se datorează capacităţii de obiectivare prin care te eliberezi, prin scris, de acea încordare infinită. Creaţia este o salvare temporară din ghearele morţii.''

    Mai mult:https://zahariamihail.wordpress.com/...i-emil-cioran/










    O mie de semne
    Ultima modificare făcută de latan.elena; Săptămâna trecută la 20:09.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •