ÎNCONJORUL LUMII - l-a facut un GET


Magellan NU fost primul care a făcut înconjorul lumii, iar America NU a fost desoperită de Columb!
Dar asta ne “învaţă” istoria mincinoasă a lumii!

Iată, încă o dovadă, că “istoria” actuală este o minciună fără margini. Istoria este făcută de cei ce “plătesc” în dorinţa de a ne ţine în întuneric. Și asta au reușit… pâna acum!
Primul ocol al Pământului, pe mările şi oceanele lumii, a fost realizat de… Cavalerii Zalmoxieni GEŢI, și asta în anii 461-465 e.n.!
GETUL Aethicus Donares (Ister) şi echipajul său a făcut înconjorul lumii cu mult ÎNAINTEA lui Magellan, iar America a fost descoperită tot de el CU MULT ÎNAINTEA lui COLUMB!
Aethicus Donares (Ister) a fost un strălucit filosof, explorator, geograf, om de ştiinţă, Cavaler Zalmoxian, diplomat de cea mai înaltă morală, el a jalonat traseele în opera sa monumentală „Cosmografia” din secolul al V-lea,”, prima călătorie în jurul lumii cunoscute, în care a prezentat spiritualitatea celui mai mare popor din Europa vremurilor antice, poporul PELASGO-GET.
Textul „Cosmografiei” a trecut prin filtrele severe ale cenzorului Ieronim de Frising-Bavaria, care relatează trunchiat călătoria, apoi ale „IGNORANŢILOR” de la Şcoala Episcopală de Copiere a Manuscriselor de pe lângă Catedrala Bavareză, din vremea arhipăstorii lui Armeo (764-784).
Copia se păstrează şi în zilele noastre la BIBLIOTECA PUBLICĂ A UNIVERSITĂŢII din Leipzig/ Germania, din care redau:
„Noi, într-adevăr nu criticăm, ci ne minunăm, fiindcă spicuim destule aserţiuni ale filosofilor, dar nu pentru că (Aethicus Donares/Ister) a spus atâtea despre artele navale pe mări şi pe oceane, printre insulele inaccesibile, şi nici pentru că a subliniat – de vreme ce văzuse lumina zilei la (dava-port) Histria – că a plecat într-un atât de mare ocol al lumii, ci pentru că a scris despre ţinuturile acvilanului, având în vecinătate insulele neumblate ca Neoparota, Biza, Orcada şi (pentru că a scris) despre materialele marinăreşti de incendiere, despre care aflaţi altădată, pe ici pe acolo, de unde le narează următorul volum”.
Schitul dobrogean a fost primul care atins coastele Americii de Nord în Groenlanda, iar OMUL ALB a fost cel ce a întemeiat Civilizaţia MAYA şi INKA în America de Centrală și de Sud.
Informaţii extraordinare, de nepreţuit! Dar, aceste informaţii de primă mână sunt ignorate, ca de obicei, de către istoricii, cercetătorii şi specialiştii “români”, cât despre specialiştii străini, ei nici măcar nu se sinchisesc…
Ce spuneţi domnilor “istorici”?
Când aveţi de gând să începeţi cu re-scrierea corectă, pe baza dovezilor existente, a istoriei adevărate?
Sunteţi oricum plătiţi pentru asta. Sau nu?
☀️NIASCHARIAN! – Să renaștem!
Carmen Pankau