Sfântul Eminescu

[latan.elena]

[latan.elena]

Eminescu, de la poetic la divin, de Puiu Ionita - editura Doxologia

„Nazuinta catre Absolut ramane tema principala a operei eminesciene, careia i se subordoneaza toate celelalte teme si motive. In unul dintre manuscrise, poetul apeleaza la o imagine simbolica pentru a sugera conditia omului de geniu: „ O suta de izvoare pornind de la aceeasi inaltime de munte…unele vor fi reimpartite pentru scopuri utile prin fel de fel de tevi, altele vor mana roti, altele masini…unul isi va arunca liber apa spre cer”. Geniul nu este ancorat in imediat, el nu are in sanul neamului sau un rol pragmatic. Singura lui menire este aceea de a arata, neobosit si imperturbabil, calea catre cer.”

Lucrarea reuneste o serie de articole care incearca sa surprinda drumul lui Eminescu de la descoperirea poeticului ca dimensiunea inerenta a lumii la revelatia absolutului divin, sursa si model al oricarei creatii. E un traseu sinuos, marcat de elanuri si reveniri, de avanturi si intoarceri, un parcurs ce dezvaluie trairea poeziei la intensitatea maxima. Evolutia interioara a poetului confirma toate marile teorii estetice, incepand cu Platon si terminand cu Heidegger. Potrivit acestor teorii, poetul nu creeaza prin propria sa vointa si pricepere, ci e un receptacul al harului divin, instrument al unei forte inspiratoare, izvorate dintr-o sursa exterioara lui insusi.

Eminescu intelege poezia nu ca o pura gratuitate, ca o podoaba, ci ca temei, ca aspect major si indispensabil al vietii. Creatia este si pentru poetul nostru aspiratie catre frumosul absolut, catre adevarul absolut sau catre binele absolut, iar absolutul nu e un concept abstract, pur teoretic si iluzoriu, ci e absolutul divin, idealitatea si perfectiunea insesi reunite in fiinta lui Dumnezeu. In prelungirea acestor idei estetice de notorietate descoperim in poetica eminesciana o serie de idei romantice pe care poetul le incorporeaza in subtext: „poezia este limba materna a semintiei omenesti” (Hamann), „poetul e un sacerdot, iar arta e serviciu divin” (Wackemroder), „simtul poetic are o multime de puncte comune cu simtul mistic, e strans inrudit cu simtul profetic si religios, cu toate formele ce clarviziune” (Novalis), „existenta lui Dumnezeu este o realitate empirica, este chiar temelia oricarei experiente” (Schelling).

https://www.librariabizantina.ro/emi...-la-divin.html