Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Manastirea Ramet

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.189

    Manastirea Ramet


    Manastirea Ramet





    Scurt istoric

    De la întemeiere până în secolul al XIX-lea

    Mânăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania. Dacă biserica veche, important monument de arhitectură românească din veacul al XIV-lea sau chiar mai dinainte, stă mărturie a vieţii duhovniceşti intense ce se desfăşura aici, precum şi a preocupărilor culturale, cercetările arheologice ne duc mult mai departe în timp. Profesorul Botezatu analizând osemintele găsite în mormintele de călugări descoperite cu prilejul restaurării bisericii, trage concluzia că lavra mănăstirească de la Râmeţ exista şi în veacurile XI, XII, XIII, iar pustnici sau "eremili" (de unde şi numele localităţii şi mânăstirii Râmeţ) încă cu mult mai devreme.

    Situată pe Valea Geoagiului, în sudul Carpaţilor Apuseni, aproape de biserica fostei episcopii din Geoagiul de Sus, mânăstirea Râmeţ a atras atenţia multor istorici, cu deosebire lui Nicolae Iorga, care a fost impresionat de vechimea şi simplitatea aşezământului, de sălbăticia locurilor greu accesibile şi de numele locului, evocator în privinţa celor ce trăiau aici (Studii şi documente cu privire la istoria românilor, Bucureşti, 1901 - 1916 XIII, p. 158.). Consemnând inscripţia săpată în piatră deasupra intrării "Dentăi au fost zugrăvită această sfântă biserică în zilele lui Matiiaş crai vă leato 6895 august 14" şi lecturând anul din textul inscripţiei 1487 în loc de 1387, în corcondanţă cu numele regelui Matei Corvinul, va data edificiul ca fiind de dată mai recentă decât ar arăta-o analiza arhitectonică.

    De iconografia bisericii s-au ocupat I. D. Ştefănescu, V. Vătăsianu şi mai ales Vasile Drăguţ. Cel din urmă oprindu-se la caracteristicile arhitectonice ale bisericii: absida semicirculară acoperită cu semicalotă, naosul şi tinda boltite semicilindric şi clopotniţa masivă, o va încadra în seria monumentelor hunedorene din veacurile XIII - XIV. Investigarea picturii murale din interior a dus la descoperirea şi publicarea inscripţiei aflată pe intradosul arcului ce desparte nava de pronaos, în stânga sfântului Ierarh Grigorie cel Mare. Ilizibilitatea numelui regelui şi a anului a făcut ca textul pisaniei să fie lecturat prin întregirea cu datele inscripţiei săpate în piatră la exterior. Ea a fost înţeleasă astfel: "Am zugrăvit eu mult păcătosul rob al lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crişul Alb din porunca arhiepiscopului Gheorghe în zilele lui Matiaş crai leat 1485 luna iulie 2".

    Cercetarea ulterioară a picturii, existând în totalitate opt straturi suprapuse pisania fiind pe al doilea, şi citirea în întregime a pisaniei, cu concursul specialiştilor în paleografie şi cu utilizarea mijloacelor tehnice moderne, au relevat informaţii de excepţie, în măsură să modifice imaginea privitoare la societatea medievală românească din Transilvania. În lectura Monicăi Breazu (Studiu epigrafic, în "Repertoriul picturilor murale din România", Bucureşti 1985, p. 49-50) textul inscripţiei sună astfel: "Am scris eu preapăcătosul rob al lui Dumnezeu Mihul, adică zugravul de la Crişul Alb, cu încuviinţarea arhiepiscopului Ghelasie în zilele regelui Lodovic în anul 6885 ( 1377) luna iulie 2".

    Această informaţie istorică, pe lângă faptul că afirmă existenţa sfântului Ierarh Ghelasie cunoscut doar din tradiţie, ne crează imaginea unei societăţi româneşti evoluate în Transilvania. Mânăstirea de la Râmeţ ne este prezentată ca o valoare deosebită pentru viaţa noastră spirituală cât şi pentru istoria locală sau chiar naţională. Tradiţia leagă întemeierea mânăstirii şi de activitatea ieromonahilor Romulus şi Ghenadie care, plecând de aici în 1215, ar fi pus temelia mânăstirii sfântul Mihail din Perii Maramureşului.

    Importanţa mânăstirii în viaţa românilor ortodocşi din Transilvania este confirmată şi de prezenţa la 1557 a episcopului Hristofor în apropiere, la Geoagiul de Sus. În 1614 călugării Sava Popa şi Toma Moisin vor primi ca donaţie livada Hopagi de la principele Gabriel Bethlen. În timpul răscoalei sfântului Sofronie de la Cioara, moment de afirmare a dreptului de a-şi păstra credinţa ortodoxă moştenită din străbuni, mânăstirea a fost supusă - ca de altfel majoritatea mânăstirilor din Transilvania - măsurilor de represiune ale generalului Buccow. Pe filele unui Octoih ne-a rămas o însemnare de la 1762: "scris-am eu Silvestru monahul când au stricat necredincioşii mânăstirea Râmeţ şi cea de la Geoagiu, la anul 1762 în august 20, într-o zi de sâmbătă, spre pierirea lor" (Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936, p. 60). Acelaşi monah Silvestru va consemna o nouă distrugere provocată ca urmare a participării vieţuitorilor la răscoala lui Horea: "Aceasta aici am însemnat acest lucru cu jale adevărat când au stricat mănăstirea cea de la Geoagiu şi cea de la Râmeţ, la întâia stricare a fost numărul anilor 1762, iar la a doua stricare văleatul 1785 luna decembrie 23 zile, într-o zi de marţi" (Ştefan Meteş, Ibidem, p. 61).

    Curtea din Viena va permite la 1792 repararea bisericii, dar numai ca biserică de mir, iar în chilii s-a organizat şcoală. Pentru biserică au fost apoi lungi dispute cu autorităţile ecleziastice de la Blaj până când în 1827 locuitorii obţin definitiv dreptul de a o avea ca lăcaş de închinăciune ortodox. Rolul aşezământului pentru locuitorii din jur reiese şi din plângerea pe care o făceau sătenii din Râmeţ şi Ponor: "Noi râmeţii şi ponorenii de când-s aceste două sate noi acolo la mănăstire ne-am pomenit a avea şcoală şi dascăli şi prunci de învăţat şi dacă ni se ia aceia, noi rămânem fără învăţătură ca dobitoacele (Ştefan Meteş, Ibidem, p. 58-59).

    Din 1940 si până azi

    După mai bine de 150 de ani, pe la 1940 viaţa mânăstirească îşi reia cursul la Râmeţ. Biserica, care după 1918 a fost trecută pe lista monumentelor istorice, va fi reparată în mai multe rânduri intervenindu-se şi în jurul aşezământului. Pentru început stareţul Evloghie Oţa, venit de la Athos, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod, reorganizează aşezământul ca şi mânăstire de călugări.

    Din 1955 Râmeţul devine mânăstire de maici şi cu toate neajunsurile pricinuite de stăpânirea comunistă, se scrie una dintre cele mai frumoase file ale istoriei ei. Duhovnicii de renume Dometie Manolache, Ioachim Popa şi Filotei Stoica vor face ca înspre Râmeţ să se îndrepte multe suflete zbuciumate pentru a-şi găsi mângâierea, iar stareţa Ierusalima Ghibu, cu cele peste şaptezeci de maici câte numără soborul astăzi, vor realiza cu ajutorul lui Dumnezeu lucruri la care poate nici nu se gândea cineva, atât pe tărâm duhovnicesc cât şi pe cel gospodăresc. Biserica veche a mânăstirii a fost reparată, pictura restaurată. Pe vremea episcopatului Prea Sfinţitului Emilian, dr. ing. Eugen Iordăchescu a coordonat lucrarea deosebit de importantă şi dificilă prin care, sfântul locaş periclitat de umezeală şi îngropat în pământ, a fost ridicat 2,08 m mai sus. Aleasa podoabă a Râmeţului o constituie astăzi biserica nouă care îmbină, păstrând stilul tradiţional, elemente arhitectonice din toate provinciile româneşti. Piatra de temelie s-a pus în 1982 şi lucrările au durat peste zece ani, fiind conduse de regretatul preot Ioan Grecea, care fiind şi inginer a întocmit şi proiectul. Pictura a execut-o maiestrul Grigorie Popescu cu echipa lui. Pentru a enumera şi celelalte clădiri ce s-au ridicat spre a oferi condiţiile necesare desfăşurării vieţii mânăstireşti, a pomeni mulţimea donatorilor ştiuiţi şi neştiuţi precum şi a călugăriţelor ce s-au jertfit nu ne este suficient spaţiul acestei mici lucrări.

    Cu prilejul hramului bisericii noi, la 29 iunie 1992, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist dimpreună cu un mare număr al membrilor Sfântului Sinod a sfinţit biserica în prezenţa unei mulţimi imense din Transilvania şi din toată ţara. A doua zi, pe 30 iunie, s-a proclamat în mod festiv canonizarea Sfântului Ierarh Ghelasie.







    MARIA S
    12.08.2011 07:01
    Mănăstirea Râmeţ din satul Valea Mănăstirii, judeţul Alba este o mănăstire de maici. Biserica ridicată în anul 1214 are hramul „Izvorul Tămăduirii” şi este ctitoria călugărilor Ghenadie şi Romulus.

    Cu ocazia lucrărilor de restaurare din anii 1987-1988 au fost identificate pe pereţii interiori ai bisericii mai multe straturi de picturi datând din anii 1300, 1310, 1377, 1450, 1483, 1600, 1741 şi din 1809. Picturile din 1483 au fost executate e zugravul Mihu, iar cele din 1741 de zugravul Grigore Ranite.

    La 13 iunie 1761, generalul austriac Adolf Buccow a dat ordinul de dărâmare a tuturor mănăstirilor din Transilvania. Un an mai târziu, la 20 august 1762, aşezământul monahal de la Râmeţ, unul dintre cele mai puternice centre ortodoxe din Ardeal, a fost distrus de armata austriacă. Ansamblul monahal a fost refăcut în anii următori, apoi a fost din nou distrus de armata habsburgică la 23 decembrie 1785.

    Aşezământul a devenit biserică de mir în 1826. A avut şi o şcoală bisericească care a dat numeroşi preoţi şi cantori pentru bisericile din jur. Întreţinea relaţii cu Ţara Românească. În 1932 a redevenit mănăstire.

    În 1960 a fost desfiinţată şi transformată în centru turistic, iar în 1982 a redevenit mănăstire. Biserica a fost restaurată între anii 1987-1989, iar ansamblul monahal în 1998.

    Biserica nouă cu dublu hram „Adormirea maicii Domnului” şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” datează din 1982, fiind sfinţită la 30 iunie 1992. Picturile murale au fost executate între anii 1990-1992.

    La Mănăstirea Râmeţ poate fi vizitat un muzeu în care sunt expuse colecţii de icoane pe lemn şi pe sticlă, obiecte de cult, cărţi vechi, numismatică, piese de etnografie.





    MARIA S
    15.08.2011 21:20
    Mânăstirea Râmeţ reprezintă una dintre cele mai vechi aşezăminte ortodoxe transilvănene, fiind situată pe valea îngustă a Geoagiului, în Carpaţii Apuseni, la poalele culmilor stâncoase ale Munţilor Trascăului, pe teritoriul comunei Râmeţ, judeţul Alba.

    Toate mânăstirile au ceva aparte, că doar porunca ctitoririi de sus a venit, dar la Râmeţ e o lume! Râmeţul e Râmeţ! Oricine se va apleca puţin asupra istoriei sale, va vedea cum Râmeţul are un impresionant trecut. Mărturisesc că este un lăcaş aparte, una din cele mai frumoase mânăstiri româneşti în care bunul Dumnezeu m-a învrednicit să păşesc, pentru că satul în care este aşezată este de-a dreptul rar întâlnit, locul are un duh aparte, iar măicuţele sunt dintre cele care au pătimit pentru Hristos.

    ,,Istoria unui popor este în mare parte determinată de natura în sânul căreia este aşezat’’, scria pe bună dreptate istoricul A.D.Xenopol. Aceşti Carpaţi au fost şira spinării poporului român. În aceşti munţi ne-am retras din calea barbarilor, aici s-au nevoit pustnicii şi aici s-a urzit şi închegat minunata unitate a românilor din toate provinciile. Ei nu au despărţit, ci au unit. Aici, în acest loc aspru, în această adevărată căldare de stânci care te duce cu gândul la începuturi geologice şi începuturi de neam, s-au aşezat acum aproape un mileniu câţiva pustnici ortodocşi. Şi după ce s-au adunat mai mulţi de prin grotele şi bordeiele unde se nevoiau, au ridicat un schit, cuib ascuns, greu accesibil, pentru o stăpânire care le-a fost potrivnică. Aşezat în inima Transilvaniei, judeţul Alba are şapte judeţe vecine. Niciun altul nu are mai mult de şase. ,,Sugrumat’’ pe hartă de Sibiu şi Hunedoara, judeţul Alba şi-a lăsat o prelungire spre sud, spre pe Valea Şugagului, la Tău şi Obârşia Lotrului, spre plaiurile Vâlcii, de parcă ar fi vrut să lase loc de o potecuţă spre fraţii de dincolo de creste. Pe culmile din jurul mânăstirilor Râmeţ şi Geoagiu stau mocanii. Trăind răsfiraţi, la mari depărtări unii de alţii, ei au fost unul lângă altul atunci când credinţa le era nesocotită.

    Şcoală şi biserică. Biserică şi şcoală. Ce alăturare frumoasă! A fost prima imagine care m-a impresionat când am călcat pentru prima oară la Râmeţ, la 7 mai 2008. Căci niciodată în istoria românilor, cetatea credinţei şi cetatea ştiinţei n-au fost una fără cealaltă. Oază de viaţă duhovnicească, de mângâiere sufletească şi de apropiere de Dumnezeu, această mănăstire a fost în acelaşi timp o vatră de cultură, de lumină a cărţii, de păstrare a credinţei strămoşeşti, un loc pe care s-au rezemat nădejdile ortodocşilor din întregul ţinut. Îndrăznesc să spun că mânăstirea de la Râpa Râmeţilor a avut nu numai un rol benefic asupra învăţăturii de carte în satele mocăneşti, nu numai asupra spiritualităţii, dar lăcaşul a exercitat o influenţă benefică asupra înfiripării monahismului primar românesc pe aceste meleaguri.

    Am păşit cu emoţie mare în bisericuţa eremiţilor după ce m-am aplecat la pragul uşii joase. Acest gest semnificativ l-au făcut transilvănenii, aici şi pretutindeni, secole de-a rândul. Ei au plecat cu smerenie capul în faţa lui Dumnezeu, dar niciodată în faţa prigonitorilor de altă credinţă.

    Râmeţ, Râmeţi, Eremiţi.... Râmeţul a ajuns poate şi reşedinţă vlădicească, dar s-a clădit ascuns, în râpă de munte, lipită de stânci. Bisericuţa în care Mihul din Crişul Alb a aşternut o inscripţie în 1377, s-a construit în loc muntos, pitit, cuminte, departe de drumuri, pe cheile ce-au primit numele de la călugării pustnici statorniciţi pe aici şi s-a ridicat simplu şi rapid, din bolovani desprinşi din chiar stâncile vecinătăţii. Faţă de bisericile de acum, ori faţă de catedralele Apusului, bisericuţa Râmeţilor e doar o biată chilie. E scundă prin ziduri, dar ea luminează veacurile precum un far călăuzitor. E ,,mare’’ ca simbol ortodox.

    Biserica veche e de două ori nepreţuită. E nepreţuită pentru că e aşa bătrână şi e nepreţuită pentru că e pe pământ transilvan. Prin bisericuţa din Râmeţi, bătrânii noştri înaintaşi grăiesc despre un trecut. Ei vorbesc cu noi. Şi chiar de n-ar fi fost târnosită niciodată, zidurile ei au fost sfinţite demult-demult, de sihaştrii trăitori pe aici, în fruntea cărora trebuie aşezat Sfântul Ierarh Ghelasie, cel care a fost aşezat în rând cu sfinţii de evlavia populară încă de acum un veac.

    Stăpânirea a dorit pieirea Râmeţilor, timpul i-a fost cel mai adesea potrivnic. La 1762 sinistrul general austriac Buccow, după ce a alungat călugării, a ars odoarele bisericii, chiliile, puţinul pe care-l avea atunci lăcaşul. Biserica a rămas în picioare, cu turla înfiptă în cer, şi ea s-a stricat cu vremea. După răscoala moţilor Horea, Cloşca şi Crişan (1784) este iarăşi pustiită şi aşa trăieşte bietul călugăr Silvestru o dublă apocalipsă, în 1762 şi 1785, pe care şi-o strigă pe pagini de carte. Bieţii români! ,,Pân’ la Putna plânge clopotul ce bate la Râmeţ’’ a scris odată un mare meşter în cuvinte. Românii, cea mai importantă naţiune din Ardeal, nu mai aveau Biserică recunoscută, nobilime, dreptăţi, cetăţi, pământ. Candela de la poalele Trascăului s-a stins. Se va reaprinde în 1792, ca biserică de mir, ,,Maică a celor şapte biserici de pe Valea Râmeţilor’’. Abia va mai pâlpâi în timpul altei stăpâniri, în 1959. De fapt, bisericuţa din Râmeţ n-a avut parte de nicio stăpânire prietenoasă. De aceea scrie Augustin Bunea despre ,,tristul trecut al bisericei române din Transilvania şi Ungaria’’. Dar tot n-au reuşit să o şteargă de pe faţa pământului. Mai degrabă s-ar fi năruit stâncile ce înconjoară mânăstirea, decât zidurile bisericuţei bătrâne. De aceea e ,,Mare’’ această biserică mică.

    Prin ea, mânăstirea a vrut cu tot dinadinsul să grăiască lumii, generaţiilor viitoare într-o vreme de blesteme în care noi, ortodocşii, trebuia să demonstrăm ceea ce era evident: că am fost aici dintotdeauna şi că mărturisim dreapta credinţă. Bisericuţa eremiţilor pur şi simplu n-a vrut să moară. Sortită pieirii în numele împăratului, ea a rămas aici înfiptă, mărturie. Şi doar i s-a cântat prohodul de mai multe ori, dar, în lunga-i existenţă, a avut norocul unor călugări emblematici. Am putea spune că a avut câte un străjer care a punctat fiecare veac: Ghelasie, Popa Sava şi Toma Moisin, Evloghie, Ierusalima şi Dometie… Şi tot o dată la fiecare veac era repictată. Nevrednicia oamenilor a făcut ca, la începutul celui de-al XX-lea veac de la Hristos, să cadă pradă nepăsării. Bălăriile acopereau totul. În crăpăturile din ziduri crescuseră smicele de paltin. Acoperită până la ferestre cu grohotiş, e o minune că pictura veche şi inscripţia din 1377 au rezistat şapte veacuri. Un vis al Fecioarei Maria l-a trimis aici pe un călugăr de la Athos. Şi chiar de n-ar fi rezistat, veşnicia nu are nevoie de documente. Evidenţa nu are nevoie de certificat. Această inscripţie e hrisovul voievodal al Râmeţilor. Se spune că, atunci când au citit-o în plinătatea ei, cercetătorii au izbucnit în urale şi au făcut horă în biserică! Prin truda lor legată de inscripţia din 1377, au fixat în mod de netăgăduit locul Râmeţilor în istorie.

    Biserica de la Râpa Râmeţilor a rămas o mărturie vie, un testament al strămoşilor, o corabie bătrână în calea furtunilor, monument-princeps al istoriei şi culturii noastre. De aceea, pentru istoria neamului nostru în general, şi a neamului românesc din Transilvania, ea valorează negrăit de mult. Şi cu ziduri coşcovite dac-ar fi, ar face mai mult decât o alta, situată pe alte tărâmuri şi cu poleială de aur fin.

    Azi biserica veche e salvată, iar mânăstirea în întregul ei trăieşte cea mai înfloritoare perioadă din îndelungata-i existenţă. E vegheată de Sf.Ier.Ghelasie, de cuvioşii Arsenie Praja Pustinicul, de Evloghie Oţa şi Dometie Manolache. Cel mai mare istoric de artă şi salvatorul ei a ales să odihnească în bătătură.

    Eu i-aş spune Râmeţului ,,Buricul Ortodoxiei în Transilvania’’ sau ,,Patriarhia Ortodoxă Transilvăneană’’, căci aici s-a bătut un ţăruş trainic. Petre Ţuţea, ,,Socrate al românilor’’ a spus despre poporul român că e greu de istorie. Aşa e şi biserica eremiţilor: grea de istorie.

    Poate nu-i departe vremea când vom avea o ,,Episcopie a Râmeţilor’’. Ea a existat aici, în vecinătate, atunci când românii ardeleni nu puteau întemeia scaun vlădicesc în oraşele ocupate de unguri, ci în locuri pustniceşti, dar unde dreapta credinţă era mai oţelită. De ce n-am înfiinţa-o acum într-un sat curat de munte, pe unde-au umblat paşii Sfântului Ierarh Ghelasie?

    E un duh ales, un duh sfânt la Râmeţ, ştiu asta, şi aceasta au simţit-o mulţime de credincioşi care s-au închinat aici. Cântările maicilor sunt neasemuit de frumoase şi nu înţeleg de ce nu se imprimă aceste voci, care să bucure închinătorii şi după ce părăsesc zidurile acestei Cetăţi a Ortodoxiei. Oază de viaţă duhovnicească, de mângâiere şi de apropiere de Dumnezeu, Mânăstirea Râmeţ îşi continuă menirea de vatră de cultură şi a devenit o veritabilă şcoală a monahismului. Măicuţele bătrâne, îndrumate de peste patru decenii de maica Ierusalima, împlinesc deopotrivă şi pe cele ale Mariei şi pe ale Martei. Mânăstirea e tot mai cercetată şi tot mai mulţi pelerini află că aici e o lume şi o istorie.

    Neîndoielnic, o mănăstire este un univers aparte şi nu se poate înfăţişa istoria ei doar printr-o carte. Cum să scrii despre Râmeţ într-o singură carte? A uni într-o monografie veacurile ei de istorie constituie o mare responsabilitate, fiind deopotrivă anevoios şi onorant. Orice lăcaş monahal are o istorie frumoasă, dar îţi trebuie credinţă în Dumnezeu să o descoperi. Şi nici atunci nu-i de-ajuns, că mai e nevoie de o ţâră de pasiune şi trudă s-o dezvălui, de un dram de noroc să dai peste vechi izvoare, să le dai o noimă, şi-un pic de chemare s-o aşterni pe hârtie. Toate acestea împlinite, ea nu ţi se arată în totalitate, căci astfel n-ar mai fi o taină ce se pierde în negura veacurilor şi omul n-ar mai fi ceea ce este: un biet trecător, cu puteri puţine, atât cât îi îngăduie Dumnezeu.

    În paginile acestei cărţi au fost picurate şi lacrimi. Eu, bietul scormonitor în pagini colbuite, n-am izbutit a mă stăpâni, când am descoperit zbuciumul şi nelegiuirea, suferinţa şi ingratitudinea, nedreptatea şi prigonirea. Domniei Tale, iubite cititorule, îi revine sarcina de a cântări felul în care eu am reuşit să-ţi înfăţişez puţinel din îndelungata istorie a Mânăstirii Râmeţ.

    Fl.Sinca

    https://www.crestinortodox.ro/comunitate/group.php?group_id=683&v=discussions&p=2

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.189
    Mănăstirea Râmeț - Wikipedia


    https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Râmeț





    Mănăstirea Râmeț este o mănăstire din Comuna Râmeț, în județul Alba, ... Ramet - crucea prigoanelor, Răzvan Bucuroiu, Lumea credinței - anul II, nr 4(9) ...Istorie · ‎Catedrala Munților Apuseni · ‎Galerie





    FOTO Mănăstirea Râmeţ, ”Grădina raiului din Apuseni”. Cum a fost ...


    https://adevarul.ro › Oraşul tău › Alba Iulia





    3 apr. 2015 - Mănăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania. Ridicată în Munţii Trascăului, pe lângă valea ...



    Manastirea Ramet - Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel


    https://www.crestinortodox.ro/...manastiri/.../manastirea-ramet-biserica-sfintii-apostoli-...





    Dezvoltarea manastirii, nevoia credinciosilor din intrega tara de a veni la slujbele sale, de a se marturisi si de a se ruga aici, au impus construirea unei noi ...




    Mănăstirea Râmeţ – o gură de rai – Povesti de calatorie


    povestidecalatorie.ro/manastirea-ramet-o-gura-de-rai/





    29 iun. 2013 - Noi am ajuns să vizităm Mănăstirea Râmeţ de la Pensiunea Casa Butnarului, ce se află numai la 5-6 km de aceasta, o pensiune plăcută cu ...




    Grădina raiului din Apuseni” - Mănăstirea Râmeţ, catedrala munţilor ...


    https://ziarulunirea.ro/gradina-raiului-din-apuseni-manastirea-ramet-catedrala-muntilo...





    17 feb. 2017 - Mănăstirea Râmeţ este o mânăstire de maici, deși a fost inițial de călugări și se află în comuna Râmeţ, satul Valea Mănăstirii, nu departe de ...




    Mănăstirea Râmeț la Ortodox.ro


    https://ortodox.ro/manastiri/manastirea_ramet.html





    Mănăstirea este așezată în valea îngustă și stâncoasă săpată de apa Geoagiului în Munții ... Ciao as dori nr de tele dela manastirea ramet multumesc.




    Mănăstirea Râmeţ Adresa: Valea... - Manastirea Râmeţ | Facebook


    https://www.facebook.com/Manastirea.Ramet/.../mănăstirea-râmeţadresa...mănăstirii.../85...

    Mănăstirea Râmeţ Adresa: Valea Mănăstirii, nr. 25. Telefon: 0258.880.111. Cazarea turiştilor se face indiferent de sezon în cadrul mănăstirii gratuit pe baza ...



    Manastirea Râmeţ - Acasă | Facebook


    https://ro-ro.facebook.com › Pagini › Altele › Comunitate





    Manastirea Râmeţ, Geoagiu De Sus, Alba, Romania. 11 K de aprecieri. Mănăstirea Râmeț - Jud. Alba.




    Manastirea Ramet, Valea Manastirii (DN14b Copsa Mica-Teius)


    https://www.welcometoromania.ro/DN14b/DN14b_Manastirea_Ramet_r.htm





    Mănăstirea Râmeț, de pe valea Mănăstirii este una dintre cele mai vechi așezăminte ortodoxe din Transilvania, se pare ca a fost construită înainte de 1377, ...














    Căutări referitoare la manastirea Rameti

    manastirea ramet icoana facatoare minuni
    salonta manastirea rameti
    distanta timisoara manastirea rameti
    cheile mănăstirii

    distanta alba iulia manastirea ramet
    izvorul tamaduirii manastirea ramet
    parintele filotei de la ramet
    manastirea dumbrava







    Navigare în pagini

    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Înainte



Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •