Rezultate 1 la 8 din 8

Subiect: Sugestii excursie

  1. #1
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289

    Sugestii excursie

    Obiective turistice in Caras-Severin. 10 locuri de pus in bagajul de vacanta!

    De catre
    Ana Maria Olteanu -

    5 iunie 20184628
    0








    4.6 (92.86%) 14 de recenzii


    Caras-Severin este unul dintre judetele Romaniei ce ascunde o multime de comori, gata de explorat, vizitat sau de privit indelung, in razele de la amiaza. Am aminti aici Parcul National Portile de Fier, Clisura Dunarii, Muzeul de locomotive din Resita, Baile Herculane si multe altele. Insa, merita de pus in bagajul de vacanta si urmatoarele locuri, care, pe noi, ne-au fascinat:


    Izvorul Bigar

    Izbucul Bigar, asa cum mai este cunoscut izvorul din comuna Bozovici, din Caras-Severin atrage turisti din toata tara. Zona, ce se intinde pe o suprafata de aproape 200 de hectare, a fost inclusa in Parcul National Cheile Nerei-Beusnita. Apa puternica se varsa in raul Minis, formand minunatia de cascada Bigar, punctul de atractie al judetului.
    Obiective turistice in Caras-Severin. 10 locuri de pus in bagajul de vacanta! Izvorul Bigar. Sursa foto: imgur.comObiective turistice in Caras-Severin: Tunelul dragostei

    ,,Tunelul dragostei” este o cale ferata inconjurata de vegetatie, care leaga localitatile Obreja si Glimboca. Descoperita intamplator de doi fotografi, zona a devenit rapid populara in randul tinerilor insuratei si celor mai romantici dintre noi.
    10 locuri romantice din Romania. Unde poti petrece romaneste de Dragobete: Tunelul iubirii. Sursa foto: Florin AvramescuMuntii Semenic


    Banatul montan este una dintre destinatiile de vis din tara noastra. Desi, nu intalnim masive impunatoare, peisajele diverse coplesesc vizitatorul. Pesteri, paduri seculare, rauri, poieni si satele rasfirate sunt ingredientele unei vacante plina de aventura. Daca va plac drumetiile incercati sa cuceriti Varful Piatra Goznei, are o altitudine maxima de 1447 de metri..
    Obiective turistice in Caras-Severin. 10 locuri de pus in bagajul de vacanta! Muntii Semenic. Sursa foto: adevarul.roObiective turistice in Caras-Severin: Lacul Gozna

    Nu ocoliti Lacul Gozna daca va aflati in judetul Caras-Seevrin. Lacul de acumulare situat in apropiere de localitatea Valiug a fost amenajat intre anii 1950-1953. Cu cele 12,6 hectare, Lacul Gozna este unul dintre obiectivele turistice ale Banatului, fiind un loc ideal pentru relxare, sporturi nautice sau plaja. Daca zona v-a cucerit, puteti rezerva cateva nopti in statiunea Crivaia.
    Obiective turistice in Caras-Severin. 10 locuri de pus in bagajul de vacanta! Lacul Gozna. Sursa foto: expressdebanat.roSatele cehesti

    In Caras-Severin calatorul se poate opri in cele 5 sate cehesti, situate in Clisura Dunarii, si face cunostinta cu o alta cultura. Gerník, Bigr, Svatá Helena, Rovensko si Šumice sunt satele care au reusit sa pastreze frumusetea si traditiile acestui popor. Cehii sunt printre ultimele popoare care au ajuns in Banat in vremea Imperiului Habsburgic.
    Obiective turistice in Caras-Severin. 10 locuri de pus in bagajul de vacanta! Satele cehesti. Sursa foto: istoriabanatului.wordpress.comObiective turistice in Caras-Severin: Cheile Carasului

    Cheile din Muntii Aninei sunt un punct de oprire pentru orice cautator de adrenalina. Formate la intalnirea paraului Comarnic cu raul Caras si pe raza comunei Carasova, Cheile Carasului sunt un loc binecuvantat de natura. 19 kilometri de pereti abrubti, cu inaltimi de pana la 250 de metri va astepata sa ii descoperiti.
    Obiective turistice in Caras-Severin. 10 locuri de pus in bagajul de vacanta! Cheile Carasului. Sursa foto: Pinterest.comLocurile in care versantii se retrag, lasa loc celor cateva case si vegetatiei unice. Ce puteti intalni in acest loc? Pestera Valeaga, Pestera Liliecilor, Pestera de sub Cetate, Cetatea Caras, Pestera din drumul Prolazului sau Poiana Prolaz.
    Grota haiducilor

    Ati pasit in Grota Haiducilor? Acest loc de legenda se afla la numai 30 de minute de Baile Herculane. Potrivit arheologilor, aici s-au gasit urme ale omului primitiv, fiind loc de refugiu in timpul romanilor si ascunzatoare pentru haiduci.
    Obiective turistice in Caras-Severin. 10 locuri de pus in bagajul de vacanta! Grota Haiducilor. Sursa foto: trecator.roObiective turistice in Caras-Severin: Morile de apa de la Rudaria

    Unul dintre locurile unice din Romania, care merita incluse pe harta turistica este parcul cu morile de apa de la Rudaria. Parcul mulinologic, cu cele 22 de mori insiruite pe trei kilometri de rau, functionale si in prezent, este unicat si in Europa.
    Pestera cu Oase

    Nu stim daca ati auzit de Pestera cu Oase, dar in cele 12 galerii carstice ce o cumpun s-au gasit cele mai vechi ramasite din Europa ale omului. Fosilele au fost datate de catre specialisti cu o vechime de peste 35.000 de ani. Pestera se afla in apropierea orasului Anina.
    Obiective turistice in Caras-Severin. 10 locuri de pus in bagajul de vacanta! Pestera cu oase. Sursa foto: historia.roObiective turistice in Caras-Severin; Parcul National Cheile Nerei-Beusnita

    Daca aveti drum prin sud-vestul tarii, neaprata explorati Parcul National Cheile Nerei-Beusnita. Din Bucuresti pana in Sasca Montana faceti 7 ore, asa ca puteti face rezervare din timp in statiunile din jur ca sa aflati frumusetea salbatica a locului.


    https://ideipentruvacanta.ro/obiecti...caras-severin/





  2. #2
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Obiective turistice in Mehedinti. 10 locuri pe care sa le (re)descoperi

    De catre
    Ana Maria Olteanu -

    8 iulie 20182973
    0










    4.9 (98.92%) 74 de recenzii


    Acolo unde Dunarea isi face albie, ne oprim sa vedem obiective turistice in Mehedinti. Punem pe harta 10 locuri pe care sa le (re)descoperiti, fie la pas, cu masina, dar intotdeauna cu voie buna si cu oameni dragi alaturi. Parcurgem Defileul Dunarii, apoi ne tragem sufletul in Drobeta Turnu Severin, calatorim pe Dunare si fotografiem minunile naturii de la Ponoare.


    Parcul National Portile de Fier

    Doua judete ale Romaniei, Mehedinti si Caras Severin isi ”revendica dreptul” asupra Parcului Natural Portile de Fier. Acesta este unul dintre cele mai mari parcuri naturale din tara si reuneste sub cupola sa 18 rezervatii. Muntii Banatului-Almajului si Locvei se intalnesc cu muntii Mehedinti si ajung intr-o parte a Podisului Mehedinti.
    Obiective turistice in Mehedinti. 10 locuri pe care sa le (re)descoperi: Parcul Natural Portile de Fier. Sursa foto: en.wikipedia.orgLaleaua galbena de cazane, pinul negru, testoasa de uscat, lupul, viezurele, egreta sau vipera cu corn sunt doar cateva dintre speciile floristice sau faunistice care isi impart cei peste 1000 de kilometri. Pe parcursul traseelor montane, turiștii pot admira flora bogata a zonei, pot admira Defileul Dunarii si lacul de acumulare Portile de Fier I.

    Tot aici se afla si megaconstructiile hidrocentralelor Portile de Fier I si II, a caror energie este exploatata alaturi de vecinii sarbi.
    Obiective turistice in Mehedinti: Podul lui Dumnezeu

    Suntem obisnuiti sa vedem construtii de poduri realizate de mana omului, dar mare este uimirea atunci cand natura se joaca chiar ea de-a inginerul. Podul lui Dumnezeu este cel mai bun exemplu in acest sens. Este al treilea din lume, alaturi de cel din Franta si America si se gaseste in comuna Ponoarele. Podul natural se inalta 13 metri si se desfasoare pe 30 de metri lungime, iar formarea sa a survenit in urma prabusirii unui perete din Pestera Ponoare.
    Defileul Dunarii

    Tot pe doua judete se intalneste si Defileul Dunarii, care reuseste sa ofere calatorului un spectacol rar intalnit. 134 de kilometri pe parcursul carora apa isi face loc prin Muntii Almajului. Aria este protejata prin lege si este inclusa in Parcul Natural Portile de Fier, care include alte 18 rezervatii sau arii protejate si o adevarata diversitate biologica, etnica si geologica.
    Defileul Dunarii. Un spectacol al fluviului ce isi face loc printre Carpati: Dunarea la Cazane. Sursa foto: Milan Paunovic/Wikipedia.orgNumai priviti Dunarea si veti intelege fascinatia oamenilor pentru cel de-al doilea fluviu al Europei!
    Partea uluitoare a Defileului Dunarii este zona numita ”Cazanele Dunarii”. Aici, apele fluviului se ingusteaza, facandu-si loc printre munti si sapand in calcare aproape 7,4 kilometri. Si asta nu e tot, Cazanele se impart in cele Mici si cele Mari. Cazanele Mici isi dezvaluie identitatea in localitatea Eselnita, unde e frumoasa vale a Mraconiei, chipul lui Decebal, iar Cazanele Mari se afla in Dubova, dominate de Muntii Almajului.
    Obiective turistice in Mehedinti: Campul de lapiezuri

    Ati vazut un camp de lapiezuri? Ei bine, judetul Mehedinti se mandreste tare ca are un astfel de loc, unic in Europa. Cu asa locuri impresionante, pregatiti bagajele si faceti o vacanta de vis in Romania. Lapiezurile asezate pe deal par munti tociti, insa ele sunt incretituri ale calcarelor, adanci de pana la 1 metru si formate la o altitudine de sub 600 de metri. Campul de lapizuri se imparte in doua zone numite: ,,Campul Afroditei” si ,,Campul Cleopatrei”, acesta din urma avand o panorama frumoasa asupra lacului Zatonul Mare.
    Campul de Lapiezuri. Sursa foto: arabelastefania.blogspot.comPadurea de liliac Ponoarele

    Poate ca nu v-ati astepta ca in locurile in care Dunarea isi urmeaza cursul sa intalniti o padure intreaga de liliac, dar gingasa floare creste in voie in comuna Ponoarele. Arbustii inmiresmati ocupa 20 de hectare, o suprafata indeajuns pentru explorari de cateva zile. In apropiere se afla si Podisul Mehedinti si a Complexului carstic de la Ponoarele.
    Obiective turistice in Mehedinti. 10 locuri pe care sa le (re)descoperi: Padurea de liliac de la Ponoarele. Sursa foto: DescoperimRomania.roObiective turistice in Mehedinti: Chipul lui Decebal

    Stiati ca statuia in stanca ce reprezinta chipul regelui dac, Decebal, este cea mai mare din Europa. Constructia inalta de 40 de metri este impresionanta si se afla in vecinatatea golfului Mraconia.Acest basorelief a fost cioplit in stanca la initiativa istoricului Iosif Consatntin Dragan. Chipul lui Decebal se afla langa ,,Tabula Traiana”, placa memoriala ridicata de imparatul Traian, pe malul sarbesc al Dunarii.
    Defileul Dunarii. Un spectacol al fluviului ce isi face loc printre Carpati: Chipul lui Decebal sta neclintit. Sursa foto: tursimistoric.roDrobeta Turnu Severin

    Incepeti calatoria in judetul Mehedinti, din Drobeta Turnu Severin. Orasul sta marturie civilizatiei romane care a stapanit aceste tinuturi. Podul lui Traian, construit de Apolodor din Damasc, termele si amfiteatrul roman evoca o lume antica si sunt puncte de interes, in special, pentru pasionati.
    Turnul de apa in Drobeta Turnu Severin. Sursa foto: skyscrapercity.comPentru a asimila tot ce are de oferit va puteti caza, pentru un weekend, in aceasta parte a tarii. Fie ca alegeti cetatea medievala a Severinului, Muzeul Regiunii Portilor de Fier, Turnul de Apa, Palatul Cultural ,,Theodor Costescu”sau Hala Radu Negru nu o sa va plictisiti nicicum.
    Obiective turistice in Mehedinti: Insula Simian

    Ati vizitat vreodata Insula Simian? Se afla intre cele doua maluri, cel romanesc si cel sarbesc, in aval de hidrocentrala Portile de Fier I.”Limba” de uscat de 55 de hectare se scalda in apele tulburi ale Dunarii. Se pare ca acest loc a fost locuit inca din epoca neolitica, si tot aici au fost mutate o parte dintre obiectivele turistice ale fostei insule Ada Kaleh. Ceea ce il transforma intr-un ,,muzeu in aer liber”.
    Insula Simian. Sursa foto: setthings.comManastirea Mraconia

    Pentru fotografii de exceptie vizitati Golful Mraconia, ce are deschidere la Cazanele Mici, un drum . Aici, zgomotul traficului se pierde intre peretii defileului, iar cele cateva case ne amintesc ca nu suntem intr-un loc izolat. Tot aici, inspre Moldova Noua se inalta deasupra apei Schitul Mraconia, construita pe locul vechii manastiri (secolul XV).
    Manastirea Mraconia. Sursa foto: locuridinromania.roObiective turistice in Mehedinti: Pestera Izverna

    Muntii Mehedintiului ascund o comoara speologica, renumita in Europa. Pestera Izverna a devenit cunoascuta si cautata de turistii straini, dupa ce Jacques Cousteau a filmat in galerii si a facut publica pelica in ,,Explorari ale secolului XX”. ( serialul ,,Muzeul Smithsonian din Washington”). De altfel, pestera este celebra datorita legendelor sale despre comoara din adancuri, ascunsa de imparateasa Maria Tereza.
    Pestera Izverna. Sursa foto: stiri.tvr.roO alta legenda, cunoascuta de batranii satului, spune povestea tezaurului Serbiei, care ar fi ingropat in aceasta pestera. Folclor sau nu, Pestera Izverna este unica si datorita izvorului carstic cu cel mai mare debit din judet, ce alimenteaza localitatile din zona. Lacul Verde, ce se ajunge la el doar dupa parcurgerea a 130 de metri prin coridoare inguste, este o alta apa atragatoare pentru exploratori.

    https://ideipentruvacanta.ro/obiecti...-in-mehedinti/





  3. #3
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    ŢESTUL –UN ARHAIC CUPTOR MOBIL PENTRU COPT PÂINEA


    Câmpia Olteniei, cu terenurile sale foarte fertile a favorizat din cele mai vechi timpuri cultivarea cerealelor. Numeroasele vestigii arheologice, mărturiile scrise ca şi marea mulţime a credinţelor şi obiceiurilor, reminiscenţe ale unor vechi rituri agrare, dovedesc faptul că de milenii, agricultura a fost una din ocupaţiile de bază ale locuitorilor acestor meleaguri, lucru valabil pentru întregul spaţiul carpato-danubian.
    Încă din secolul al V – lea a. Chr., istoricul grec Xenofon notează utilizarea unor „pâini mari dospite” ce se preparau pe aceste meleaguri, iar Plinius cel Bătrân (sec. I p. Chr.) menţionează în Tracia existenţa mai multor specii de grâu şi remarca „pâinea foarte bună la gust” (din mei), în timp ce pe Columna lui Traian sunt reprezentaţi legionarii romani secerând pe ogoarele cultivate de daci.
    În secolul al V – lea, Priscus Panites (unul din solii trimişi de împăratul bizantin Theodosius al II-lea la curtea lui Attila) consemnează în notele sale privind locuitorii satelor de pe teritoriul de azi al României că la ospăţ „au pus pe mese pâine”. Mai târziu, Georgios Kedrenos (sec. X) şi Ana Comnena (sec. XI) referindu-se la teritoriile nord–dunărene, amintesc preocuparea locuitorilor de a semăna grâu şi mei. Afirmaţiile lor sunt susţinute de descoperirile arheologice, evidente documente privind dezvoltarea agriculturii şi folosirea cerealelor în alimentaţie: vase de lut cu grâu şi mei, gropi de cereale, râşniţe de piatră, etc., toate aceste documente dovedind că evoluţia agriculturii în spaţiul carpato-danubian a fost neîntreruptă.
    În Câmpia Olteniei, viaţa economică a fost dominată de agricultură. Pe teritoriul acestei câmpii este aşezată comuna Fărcaşele, formată din satele: Fărcaşele (Fărcaşu de Sus), Fărcaşu de Jos, Hotărani şi Ghimpaţi. Primele documente scrise care vorbesc despre satele respective datează din secolul al XVI – lea.
    Într-un document din 1532–1533, noiembrie 14, apare menţionat satul Hotărani, într-o poruncă pe care o dă Vlad Vintilă lui Stan din Hotărani „să lase în pace satul Muscel (actualul sat Dranovăţ) al mănăstirii Bistriţa”.
    Satul Fărcaşu este menţionat documentar în 1583, mai 9, când Mihnea Turcitul întăreşte lui Ivan postelnic satul Cocicodia în urma unei judecăţi avute cu „Pârve din Fărcaşu”.
    Deşi primele menţiuni scrise datează abia din secolul al XVI – lea, descoperirile arheologice făcute pe teritoriul actual al comunei Fărcaşele arată că viaţa omenească a pulsat aici încă din neolitic.
    Săpăturile sistematice efectuate de Marin Nica în decursul anilor la Fărcaşu de Jos („La cimitir”), Fărcaşu de Sus („Pe coastă” şi „Sălişte”) şi la Hotărani („La şcoală” şi „La turn”) au dovedit o evoluţie neîntreruptă a culturilor neolitice Dudeşti, Vădastra, Boian şi Sălcuţa. Perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului este reprezentată de descoperirile aparţinând culturii Coţofeni, iar cele mai vechi urme care atestă locuirea acestei zone în epoca bronzului aparţin culturilor Glina şi Verbicioara.
    În perioada de la sfârşitul secolului al II – lea a. Chr. până, probabil, în secolul I p. Chr., a existat în zona Fărcaşele – Hotărani – Dobrosloveni un nucleu de intensă locuire geto-dacică.
    Majoritatea cercetătorilor sunt de acord în a localiza aici vechea aşezare dacică Malva. Îmbrăţişând cu convingere părerea potrivit căreia Malva se găsea în zona Romulei de mai târziu, o parte dintre arheologi cred însă că ea nu trebuie să fi fost neapărat pe locul actualului sat Reşca (teritoriu pe care s-a format oraşul Romula) unde urmele de locuire dacică sunt totuşi puţin concludente în stadiul actual al cercetărilor. După părerea lor aceste nume puteau să aparţină uneia dintre aşezările din imediata vecinătate, mai întinsă şi mai bogată în vestigii dacice, cum ar fi cea de la Hotărani sau, mai ales, cea de la Fărcaşu de Jos. Numele dacic Malva a avut o rezonanţă atât de puternică printre locuitori încât a fost preluat de aşezarea romană nou întemeiată, el păstrându-se în memoria locuitorilor şi după ce oraşul a primit oficial denumirea de Romula. Astfel se explică folosirea lui atât în titulatura de mai târziu a provinciei Dacia Malvensis, cât şi în unele texte epigrafice în care se dorea individualizarea Romulei din Dacia, pentru a nu se confunda cu unele localităţi omonime din imperiu.
    În urma războaielor daco – romane, populaţia autohtonă a continuat să trăiască aproximativ în limitele vechior vetre, ducând o viaţă romanică corespunzătoare intensificării procesului de romanizare ce a urmat cuceririi traiane. După cum o dovedesc vestigiile arheologice şi numismatice la Fărcaşu de Sus a existat o prosperă aşezare daco – romană iar la Hotărani au fost identificate urmele unui vicus roman.
    În perioada stăpânirii romane, ocupaţia de bază a locuitorilor a rămas tot agricultura, care a cunoscut o dezvoltare mai amplă, dat fiind faptul că exploatarea economică a Daciei se baza tot mai mult pe exploaterea pământului, Câmpia Olteniei de astăzi reprezentând o însemnată parte din grânarul Daciei.
    După retragerea aureliană (271-275) populaţia autohtonă romanizată a continuat să locuiască neîntrerupt pe vechile vetre atât la Fărcaşu de Sus şi de Jos, cât şi la Hotărani.
    Numeroasele unelte legate de cultivarea cerealelor, gropile de provizii, ca şi vestigiile unor instalaţii pentru copt pâinea descoperite cu prilejul săpăturilor arheologice pe tot cuprinsul acestui teritoriu dovedesc că cereale precum meiul, grâul şi secara au jucat un rol important în alimentaţia populaţiei.
    La început, din cereale măcinate cu ajutorul râşniţei, se preparau turte nedospite care se coceau în „spuza” încinsă a vetrei. Vatra era lucrată dintr-un strat de pietriş de râu acoperit cu o lipitură de lut groasă, din pământ bătut, din cărămizi fixate într-un strat de nisip.
    Cu timpul, s-a ajuns la construirea unor instalaţii speciale pentru coptul pâinii. Pe parcurs, ca urmare a dezvoltării agriculturii şi a extinderii suprafeţelor cultivate cu grâu, s-au dezvoltat şi perfecţionat noi sisteme menite să îmbunătăţească modul de preparare a cerealelor şi respectiv alimentaţia.
    Cele mai vechi sisteme pentru copt pâinea folosite până astăzi de locuitorii judeţului Olt sunt ţestul şi cuptorul pe vatră. Faptul că aceste instalaţii care s-au folosit concomitent sunt legate de vatra liberă cu horn demonstrează o dată mai mult vechimea lor.
    Denumirea ţestului vine din cuvântul latin „testum” care înseamnă vas de lut, capac de argilă. Cel mai vechi ţest descoperit pe terirtoriul judeţului Olt – comuna Fărcaşele - datează din secolul al X – lea. El a fost găsit în anul 2002 în timpul săpăturilor arheologice organizate la Fărcaşu de Jos, cam la 50 m de cimitir, într-o locuinţă semiîngropată (sec. X–XI). Alt ţest descoperit în acelaşi an datează aproximativ din secolul al XVI–lea, şi a fost descoperit tot la Fărcaşu de Jos, în punctul „La cimitir” tot într-o locuinţă semiângropată (sec. XV–XVI).
    Faţă de cuptorul de dimensiuni mari, ţestul prezintă avantajul că se încălzeşte mai repede, „cu surcele, bălării, coceni de porumb şi beţe de floarea soarelui” şi că, pe lângă pâine dospită, azimă, turtă, se coc sub el şi alte mâncăruri (ghiveci, cartofi, carne).
    Tehnica de confecţionare a ţestului este similară cu cea a ceramicii primitive, modelată cu mâna şi lăsată să se usuce la soare. În comunele Fărcaşele şi Milcov se confecţionează şi în prezent ţesturi din pământ, acest lucru fiind un apanaj în exclusivitate al femeilor. Faptul că doar femeile fac ţesturi credem că este urmarea unor implicaţii de natură magico–religioasă, care au persistat în decursul timpului.
    Prin coroborarea datelor rezultate din săpăturile arheologice cu studiul sistemelor de copt mai recente din locuința țărănească, am putut remarca în județul Olt continuitatea unor forme fără întrerupere din neolitic până în zilele noastre.
    Dintre toate sistemele folosite pentru copt pâinea în județul Olt, cel mai arhaic este țestul.
    Aşa cum rezultă din etimologia cuvântului şi din faptul că şi grecii îl foloseau pentru coptul pâinii, țestul a avut o arie de răspândire foarte întinsă care cuprinde Illyria, Bosnia, Muntenegru, Bulgaria, Albania, partea sud-vestică a câmpiei Pannonice, România, fiind cunoscut până în Caucaz. Utilizarea țestului corespunde, în România, cu zona de folosire a vetrei cu hotă suspendată („corlată”), una din cele mai arhaice forme, ceea ce dovedeşte o dată mai mult vechimea lui pe acest teritoriu.
    Materialul din care se confecționează țestul în satele județului Olt este lutul (pământul galben) amestecat cu balegă de cal şi uneori cu câlți. Acest arhaic cuptor mobil, făcut din lut, după o anumită tehnică, se confecționa la începutul secolului trecut într-o atmosferă plină de multe credințe magice. Erau anumite zile, imediat după Paşte, când grupuri de femei se adunau la un loc şi după un minuțios sistem de practici, călcau şi modelau țesturi de pământ.





    Acum nimeni nu mai crede în anumite practici, pe care locuitorii satelor de la începutul secolului trecut le săvârşeau cu rigurozitate. Atmosfera magică, ce învăluia altădată cu misterul ei facerea țesturilor, s-a spulberat sub colțul neiertător al suflului modern de astăzi.
    Bătrânii îşi amintesc că țesturile se făceau la sărbătoarea Ropotinului. În majoritatea satelor sărbătoarea Ropotinului se ținea a treia marți după Paşte. Sunt şi sate în care aceste sărbători se țineau trei marți, trei joi şi trei sâmbete după Paşte, ori numai joile după Paşte. În credințele poporului, aceste zile erau adevărate sărbători în care, „dacă sunt serbate atunci nu bate piatra sau gheața, adică grindina, pometurile şi semănăturile”. Tot după bătrânii satelor, se zice că în afară de toate aceste nenorociri pentru semănături, pentru câmp, ce ar fi aduse de Ropotini dacă nu se țin, „mai sunt rele şi de pocituri”. Se mai spune că „Ropotinii se țin ca să îngreuneze sarcina diavolului prin pământul ce-l întrebuințează la facerea țestelor”. De aceea această zi mai era numită în popor „Ziua ucigaşului”.
    Aceste zile (cele trei marți, trei joi şi trei sâmbete după Paşte) erau ținute ca sărbători doar de femei şi era permis să se facă numai țesturi.
    Împotriva acestor sărbători, ca unele ce încurcau credința creştină prin caracterul lor păgân, s-a ridicat biserica. Mitropolitul Filaret al Râmnicului la 1845 spunea: „Iaca mai de ruşine ori de păcat la creştini iaşte sărbătoarea dracului. Ci dar se cuvine foarte mult la tot bunul creştin şi temătoriu de Dumnezeu să nu mai prăznuiască într-acea zi acea spurcată sărbătoare, şi babele să se părăsească de țesturile ce fac în ziua aceea, adică în pofida dracului, cum zic iale”.
    Intervenția Mitropolitului Filaret nu credem să fi avut vreo influență, de vreme ce până târziu, în pragul veacului XX, sunt atâtea mărturii că sărbătoarea Ropotinului se ținea cu sfințenie de către femei, zi în care se făceau țesturi, tocmai ca să potolească duhurile rele, să nu le strice semănăturile şi să nu pocească pe cineva.

    Din câte se vede, în trecut, aceste sărbători aveau o dublă funcție: pe lângă cea de copt turtele de mălai şi de azimă, şi o funcție magică. Lucrul acesta este dovedit şi de răspunsurile la chestionarul asupra „Sărbătorilor păgâne” lansat de Th. Speranția.
    Iată ce răspundea la acest chestionar un informator din Romanați (Balș): „dacă Ropotinul nu se ține se îmbolnăvesc copiii de epilepsie. Atunci femeile fac țeste zicând că țestele făcute în acea zi se vor pune în capul diavolului şi nu se va mai putea să mai îmbolnăvească copiii”.
    Credința era generală, „se făceau țeste să le sorocească pe spinarea lui Ucigă-l Crucea (sau Ucigă-l Toaca), ca să-l oprească să mai poată sminti pe oameni”, de aceea „în aceste țeste nu este bine să coci pâine de pomană”.
    În alte sate însă exista credința că „după ce fac țestele femeile pot lucra restul zilei, pentru că au aşezat țestul pe capul dracului şi deci l-au făcut neputincios, adică nu mai poate să facă nici un rău”.
    În strânsă legătură cu toate acestea, în trecut, femeile din satele județului Olt după ce țesturile erau gata făceau deasupra lor o cruce.
    Este fără îndoială tot un act magic, ca prin semnul creştin al bisericii, lumea să fie ferită de duhurile rele, închise sub clopotul de lut al țestului.
    Rostul magic al acestui obiect de primă necesitate, din cele mai îndepărtate timpuri, este, considerăm, îndeajuns de lămurit prin însăşi practicile celor ce l-au întrebuințat. În prezent, lumea satelor a evoluat şi nimeni nu mai crede în asemenea acte de vrăjitorie magică.
    După ce am văzut când şi de ce se făceau țesturile în anumite zile, să vedem, după mărturiile poporului, cum se făceau acestea. Simpla muncă de a călca, de a frământa pământul cu picioarele şi apoi de a-l aşeza pe o moviliță – formă, era şi mai învăluită într-o atmosferă deosebită de acte magice, a căror semnificație s-a pierdut în decursul timpului.
    Astăzi, fără să se mai cunoască această semnificație este interesant de remarcat că în virtutea tradiției țestul se lucrează exclusiv de femei, adunate în colective de 3 – 5 persoane, lutul amestecat cu balegă de cal şi câlți se frământă cu picioarele de nouă ori şi uneori în timpul frământatului se spun anumite versuri.
    Lutul astfel pregătit se împarte în „guguloaie” şi se modelează cu mâna pe un muşuroi de paie şi frunze, în forma unui clopot aşezat cu gura în jos. La partea superioară se practică două orificii, prin care se introduce „fierul țestului”, cu ajutorul căruia se agață de lanțul coşului când se pregăteşte pentru copt. Pe la începutul secolului XX un informator din județul Olt – Ciomăgești – spunea: „...Cârduri de femei şi fete merg la câmp unde pasc caii să adune balegă, apoi vin acasă, joacă pământul cu picioarele, amestecă cu balega, fac muşuroaie de pământ ca să dea forma țestului, se lasă la soare 2 – 3 zile, se pun apoi la păstrare după ce s-au spoit bine”.
    Țesturile se făceau în grupuri de femei, fiindcă munca era destul de dificilă. Dar nu trebuie neglijat nici faptul că o asemenea muncă era precedată de festinuri între femei iar actele magice nu lipseau nici ele. Fie că se stropea sau se spoia țestul cu vin, fie că în timpul cât lucrau, cei care treceau pe drum nu aveau voie să dea binețe. Nu lipsită de semnificație este şi credința că frământând pământul femeile calcă pe însuşi diavolul. În această zi „femeile calcă țeste, pentru ca diavolul să fie călcat în picioare şi dogorit de foc ca şi țestele”.
    În legătură cu întregul şir de credințe şi superstiții trebuie să punem şi mărturiile multora că țesturile făcute în această zi a Ropotinului „sunt un leac, adică în timpul secetos se aruncă un țest în fântână şi începe să plouă, sau o femeie gravidă fură un țest de la un vecin şi-l duce într-un lan de grâu ori de porumb şi ploaia e gata”.
    O credință plină de umor dar şi de semnificații, este aceea că femeile aveau dreptul o singură zi pe an să-şi bată bărbații şi neputându-i bate, făceau țesturi.


    Lumea geto–dacică din Carpați va fi acceptat această „zi a ucigaşului” cu întregu-i cortegiu de credințe păgâne, care învăluie, cum am văzut, şi facerea țestului. Că acest mobil cuptoraș a însoțit pe om în greaua-i existență încă de la începuturi, este de nediscutat.

    Pledează pentru acest fapt nu numai sistemul rudimentar de coacere dar şi mulțimea de credințe „deşarte” şi practici magice de care au ținut seama.
    Dacă ne întrebăm acum ce semnificație au avut toate cele expuse pentru colectivitățile umane din vremurile îndepărtate, şi chiar pentru multe de mai târziu, răspunsul ni-l dă tot mărturiile poporului şi întreaga lui viață.
    Neputincios, predominat de forțele vitrege ale naturii, pe de altă parte obsedat de nenumărate întrebări cărora nu le putem da dezlegare decât în chip pueril, şi-a creat o lume a lui. Cum era şi firesc, lumea aceasta era de natură magică.



    Claudia Balaş
    Muzeograf

    http://olteniaistorica.blogspot.com/...il-pentru.html

  4. #4
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Oltenia – Traditii

    Targu-Jiu

    In Oltenia convietuiesc oameni pentru care traditia a insemnat ceva aproape sacru, cu reguli de bunacuviinta crestina, cu obiceiuri si randuieli bine conturate si respectate cu sfintenie.
    Locuitorii Olteniei, ca de altfel toti românii, gandesc într-o maniera latina si sunt, împreuna cu grecii, unul dintre cele mai vechi popoare crestine în sud-estul Europei. Oamenii din Oltenia sunt mandri, iubitori, sociabili, isi iubesc locul si nu ezita sa il arate celor ce doresc sa il vada. In inregistrarile istoriei, populatia care traieste la Nord de fluviul Dunarea (getii) au fost mentionati prima data de Herodot in secolul al 4 lea i.Hr. Barbatii au fost recunoscuti pentru curajul lor in lupta, poate aceasta fiind o explicatie de ce ei au ramas principala populatie etnica in aceasta regiune in ciuda razboaielor si a multor ani de colonizare romana si a atacurilor popoarelor migratoare. Este adevarat ca influentele lor au lasat urme in vocabularul, obiceiurile, traditiile si mancarea romanilor.


    Statiunea Voineasa – Judetul Valcea.

    Oltenii sunt oameni foarte superstitiosi si astazi exista credinta in moroi, strigoi, iar pe seceta, inca mai joaca paparudele ( dans ritual stravechi de invocare a ploii si a belsugului).
    Oltenii vorbesc foarte repede utilizand timpul prezentul perfect care este ca si o eticheta pentru ei. In acest fel ii poti recunoaste foarte usor, unii istorici lansand si ipoteza ca ei ar fi avand radacini comune cu englezii. Cu toate acestea nu au fost gasite dovezi in acest sens.

    Deoarece oamenii olteni sunt foarte mandri si-au numit capitala Craiova, cu un nume german, care in realitate este numele unui aliment popular numit praz. Asa ca au numit-o Craiova Prazburg (orasului prazului).

    Podul peste Dunare construit de Apollodor din Damasc la ordinul Împaratului Traian dupa primul razboi cu dacii.

    Numeroase marturii ale mostenirii Imperiului Roman pot fi gasite si vizitate în Oltenia, cum ar fi: Podul peste Dunare construit de Apollodor din Damasc la ordinul Împaratului Traian dupa primul razboi cu dacii, acesta este asa cum este descris de istoricul roman Cassius Dio: ‘Minunat la fel ca si alte constructii ale lui Traian, acesta le depaseste prin marime. Exista douazeci si patru coloane taiate în piatra, atingând o suta cincizeci picioare înaltime, fara a include baza, si saizeci picioare grosime. Acestea sunt grupate în perechi la o distanta de o suta saptezeci de picioare distanta unele fata de altele si sunt legate printr-o bolta.
    Ruinele podului peste Dunare pot fi înca vazute astazi atât pe tarmul românesc cât si pe cel sârb al Dunarii.
    Castrul Drobeta apara pe malul de nord al Dunarii podul pe care l-a construit Apollodor din Damasc la ordinul împaratului Traian. Lânga castru se afla instalatia de bai romane, cea mai mare constructie de acest fel din Dacia romana.

    Casa traditionala in Oltenia

    Casa de barne din Oltenia.

    Gospodaria taraneasca specifica acestui tinut s-a individualizat de-a lungul timpului, in functie de conditiile istorice si social- economice. Exista numeroase exemple de case taranesti lucrate cu multa maiestrie artistica, adevarate monumente de arhitectura in lemn si zidarie. Cea mai frumoasa arhitectura taraneasca s-a dezvoltat in Judetul Gorj. Lemnul de stejar a fost principalul material de constructie. Soclul inalt, coloanele precum si arcadele sunt lucrate din piatra si caramida. Apare tot mai des acoperisul din tabla si tigla in locul sindrilei.

    Planul casei este format din tinda, la mijloc si doua, trei sau patru incaperi dispuse in linie cu tot atatea incaperi separate de pe prispa. Prispa se intinde acu pe doua sau trei laturi. Casa gorjeana impresioneaza si incita privirea atat prin proportia sa fie joasa sau inalta cat si prin decorul sau. Casa joasa este masiva fara sa fie greoaie iar la casa inalta are o silueta svelte datorita stalpilor.
    Decorul caselor continua traditia sculpturii in lemn. Ca un element decorativ nou este rama de lemn a ferestrelor, purtand rozete sculptate. Despre varietatea ciopliturilor si daltuiturilor cu care sunt impodobite casele gorjene se poate spune ca este nesfarsita. Un loc principal il ocupa si portile de intrare in curte. Ele atrag atentia prin monumentalitatea arhitecturii, prin vigoare si bogatia decoratiei.

    Lemnul constituie si in Valcea principalul material de constructie alaturi de piatra folosite nu numai ca temelie joasa pentru casele cu un nivel ci si ca soclu adapostind beciul caselor inalte. Dintre sistemele ornamentale vechi, casa noua a preluat crescaturile si structura insa in forme schimbate si mai numeroase. De asemenea tencuiala este uneori colorata iar motivele ornamentale se grupeaza la cornise si in jurul ferestrelor, dupa modelul caselor orasenesti.
    Interior casa traditionala Oltenia

    In Mehedinti interiorul caselor este diferit echipat in partea de nord a judetului fata de cea din sud. In zona de nord planul caselor vechi se caracterizeaza prin existenta prispei partiale si a camerei supradimensionate adica sunt cuprinse o tinda si o camera cu o singura intrare. Plafonul incaperilor este alcatuit din grinzi aparente si scanduri de brad. Peretii sunt lipiti cu lut si varuiti pe deasupra iar pardoseala este realizata din pamant batut. La casele mai recente, planul caselor s-a amplificat prin adaugarea unei alte incaperi de cealalta parte a tindei. Acest plan cuprinde o tinda si doua camere de locuit, avand in partea din fata o prispa care se intinde pe toata latura longitudinala a casei.
    Mai diferit in partea centrala si de sud este faptul ca spatiul de locuit se compune din trei incaperi: camera de locuit, tinda si camera curata. Plafoanele au inceput sa aiba ca suport trestia peste care se aseaza tencuiala iar pardoseala era din scandura cu precadere in camera de oaspeti.

    Masa joasa, rotunda, cu trei picioare care exista in majoritatea caselor taranesti

    Un element vechi conservat in Mehedinti il reprezinta vatra libera cu cos suspendat avand un loc deosebit in locuinta, loc ce variaza in functie de fiecare parte a zonei. Forma poate deasemenea varia de la patrata sau rectangulara fiind construita din caramida sau piatra. Ca un element specific mehedintean, mentionam incastrarea uneia sau mai multor oale de pamant in peretii sobei, folosite pentru copt dar si pentru marirea suprafetei de iradiere a caldurii.
    Mobilierul se compune din paturi si lavite de scanduri cu picioarele infipte in pamant sau lavite realizate dintr-o scandura fixata intre barnele peretilor si o lada de zestre.

    Mai intalnim si culmea care este o stinghie de lemn asezata deasupra patului uneori si in dreptul sobei care foloseste pentru uscarea hainelor urmand ca mai apoi sa joace un rol decorativ folosita ca suport pentru expunerea hainelor de sarbatoare in camera de oaspeti. Tinda sau “foc” cum se mai numeste in sud, in care se afla vatra, serveste ca bucatarie, camera diurna, loc pentru servit masa, camara, iar in trecut aici stateau clostile cu pui. Dintre obiectele de interior cu functie decorative se remarca in mod deosebit lazile de zestre cat si trocurile pentru malai. Decorul lazilor atrag imediat privirea, fiind format din combinatii de linii drepte si negre la care intervin culorile rosu si negru.
    Peretii sunt acoperiti cu tesaturi de o cromatica inegabila. In zilele de sarbatoare paturile sunt acoperite cu scoarte din lana in dungi in care intervin culorile rosu, alb, verde si negru. Pe peretii din dreptul patului sunt asezate scoarte peste care se agata in cuie doua sau trei stergare din bumbac sau borangic, innodate la mijloc, cu capetele lasate sa cada liber in jos.

    Portul popular oltenesc

    Port popular din zona Romanati si Dolj purtat in sec al XIX-lea

    Portul popular oltenesc, prin varietatea pieselor ce-l compun, al tehnicilor si materialelor folosite, al organizarii decorurilor pe suprafata pieselor si motivelor decorative utilizate reprezinta unul din cele mai complexe domenii ale artei populare.
    Oltenia, zona etnografica cu o individualitate artistica de mare expresivitate, cunoaste o mare diversitate de tipuri de costume. Portul popular se deosebeste de la un tinut la altul.
    Portul popular din zona Romanati – Olt ocupa in ansamblul costumului un loc aparte prin trasaturile sale particulare, imbogatind repertoriul ornamenticii populare romanesti cu motive originale, de o deosebita valoare plastica.

    Portul femeiesc se incadreaza in tipologia costumului popular cu valnic al Olteniei si se compune din imbracamintea capului (carpa de borangic), camasa cu poale, valnic sau zavelci, catrinta, brau, bete, incaltaminte. Portul femeiesc se numara printre cele mai decorative din Oltenia. Invelitul capului apartine numai femeilor maritate, acestea isi acopera capul cu marama din borangic, ornamentata cu salbe si alesaturi realizate in procesul tesutului. Din ziua casatoriei femeia purta fes rosu, simplu sau cu un ciucure negru de matase asezat in crestetul capului si fixat cu ace lungi cu gamalie din sticla colorata. Marama de borangic se purta peste fes cu capetele lasate pe spate sau infasurat in jurul gatului, cu un capat pe spate si unul in fata. Camasa apartine tipului generalizat in portul femeiesc, cu foile drepte incretite in jurul gatului cusute cu matase visinie, uneori bleumarin unde drugul tiveste gura camasii, marginea manecii si a poalei. Valnicul confectionat din doua foi de tesatura de forma dreptunghiulara, incretit sau plisat in talie prin introducrea a trei sau patru sireturi din lana care se poarta la spate, trecand peste solduri inspre fata. Forma valnicului este cea de evantai fiind evazat la poale iar in decoratia geometrica predomina rombul, roata, palmita, gura papusii, zaluta. Valnicul se poarta infasurat pe solduri cu partea deschisa in fata peste care se aseaza o pestelca mai scurta. Partea superioara a valnicului este acoperit cu betele cu care se infasoara talia
    Catrinta din fata este ornamentata, in sens orizontal, cu motive lineare si stilizari ale elementelor din natura. In anotimpul rece, indeosebi primavera si toamna, femeile poarta “casaca” care este o haina lunga, inchisa, croita pe talie si fara maneci dar si subele cu maneci lungi din dimie alba cu gaitare negre sau bleumarin avand o decoratie mai sobra formata din snururi drepte sau usor rasucite dispuse pe marginile hainei, pe poale, la mansete si in jurul gatului.
    Incaltamintea se compune din ciorapi de lana lungi pana la genunchi, lucrati cu doua culori rosu si negru si opinci, tusluci crosetati cu un carlig sau din postav negru, cu tighete trase la masina.
    Costumul barbatesc este compus din palarie de pai lucrata in gospodarie sau de mesteri specializati (calota palariei are o forma speciala cu borul lat de 7-8 cm) din camasa cu gulerul rasfrant si legata cu cheutori. Camasa lunga uneori pana aproape de glezne este croita din doua foi drepte care formeaza fata si spatele. Pantalonii costumului de vara sunt confectionati din panza de bumbac in doua ite cu cerculete. Cingatorile sunt de doua feluri: unul lat de circa 40 cm si lung de 2-3 cm tesut in doua ite in carouri sau dungi dispuse vertical si altul lat de 7 cm, lung de 2-3 m purtat la costumul de vara in zilele de sarbatoare. Costumul se completeaza cu casaca, asemanatoare cu cea purtata de femei, deosebindu-se numai prin coloritul ornamentelor.

    Femei in port popular valcean

    Zona etnografica Valcea “impune” anumite reguli ce evidentiaza starea materiala si mai ales civila a purtatorului. La fel ca si in Romanati fetele poarta capul descoperit, parul este prins in codite iar dupa casatorie tinerele femei isi acopera capul in zi de sarbatoare cu marama (numita si basma) iar in zilele de lucru cu tulpanul.
    Costumul femeiesc se impune prin coloritul catrintelor, valnicelor si camasilor in albastru si rosu aprins. Valnicul se poarta cu o catrinta in fata bogat ornamentala. Costumul femeilor mai in varsta este de o cromatica mai sobra, cu ornamente mai putine, folosesc adesea, pe langa marama si broboadele negre, mai ales iarna. Podoabele sunt folosite mai ales de fete si femei tinere. Acestea se reduc la acele gherdane adica margele colorate dispuse de regula pe o bentita neagra, de catifea purtate la gat. Saltele sunt realizate din bani ai perioadei, la cei mai putini avuti si din bani de aur sau argint la cei instariti.
    La costumul barbatesc varietatea cromatica este mai restransa, tinerii folosesc camasa barbateasca, uneori decorata la poale si guler, bagata in cioareci iar peste cioareci poarta o “ fusta”. Cei batrani au camasa decorata uneori cu sebac alb dar aceasta nu se mai introduce in cioareci ci se strange peste brau cu bete, brau sau chimir.
    O atentie deosebita se acorda iilor care se caracterizeaza printr-o gama cromatica variata cu motive florale la care se adauga bogatia in margele si ciclicuri. Majoriataea iilor sunt incarcate cu margele de toate culorile si paiete ajungand sa cantareasca si pana la 3 kg.
    In momentele esentiale ale vietii batranii vor sa aiba alaturi haina populara, astfel cand mor batranii sunt inmormantati in straie taranesti sau chiar in costumul popular ce l-au purtat la nunta.
    In nealterarea sau revenirea la traditionalismul costumului popular din zona un rol important il are si sarbatoarea intitulata “Hora Costumelor” organizata anual in Duminica Floriilor.

    Pe teritoriul judetului Mehedinti portul popular femeiesc prezinta doua forme principale care se incadreaza in tipologia generala a provinciei istorice Oltenia si anume: costumul cu doua catrinte intalnit in nord si costumul cu valnic intalnit in sud.
    Costumul cu doua catrinte denumit local “opreg ingust” si “fastac“ are o ornamentatie lineara si anume “opregul” de la spate cu vargile orizontale iar “fastacul“ din fata cu vargile verticale. Nota caracteristica a acestor piese este sensul divers al vergilor care se succed uniform fara intreruperi reprezentand motive marunte modeste alese in mod curent cu speteaza. Fondul rosu este de asemenea specific acestor piese. Capul este impodobit cu peschir sau carpa, peste parul adunat in “conci”. Al doilea tip de costum cu valnic numit local “ opreg cret “ reprezinta costumul sarbatoresc. Aspectul sau diferit fata de costumul cu doua catrinte apare in primul rand in linia evazata a siluetei. Valnicul fiind incretit la talie, largit la poale si cuprinzand de jur imprejur corpul femeii.
    Alaturi de imbracamintea cu aspect luxuriant s-a dezvoltat tinuta de munca a femeii marcata prin “opregul invargat” de factura modesta asociat cu camasa simpla numai cu un “rand peste umar” sau altita.
    Costumul barbatesc, la fel ca si in celelalte zone, are o componenta mai simpla decat cel al femeilor. Barbatul isi incinge mijlocul cu braul, iar peste grau se infasoara cu bracira. Cioarecii sunt purtati numai pana la genunchi, lasand vizibila camasa intre betelia cioarecilor si braul incins la talie.

    Incaltamintea consta in opinci facute din piele de vita sau porc tabacita incretit lateral iar la varf se termina in “gurgui” sau “cioc”, caltuni din dimie (ciorapi fara labe) ce sunt purtati de femei iarna. Peste coltuni se pune obiala alba din dimie care este tivita cu lana rosie. Opincile se leaga de picior cu “nojite“ ce sunt niste curele din piele de vita, infasurate de 3 ori si prinse cu o copcie de fier, denumit “goanga”.
    Costumul popular gorjean se caracterizeaza prin sobrietate si eleganta, printr-o tinuta in care se intrevede mandria gorjeanului. Este alcatuit din catrinta cea din fata numita “fastac“ iar cea din spate catrintoi, apoi valnic, camasa sau ciupag cu poale, carpa de bumbac sau borangic, cojoc si suba pe timp de iarna. Ceea ce caracterizeaza costumul de gorj este armonia cromatica, tonurile vii de albastru, rosu si alb, decorul variat al valnicelor format indeosebi din motiv geometrice ca : romburi, cruciulite, spirale. Un moment important in evolutia costumului gorjenesc il constituie aparitia portului schilaresc in jurul anului 1900 care adauga noi piese la costumul traditional contribuind la imbogatirea ornamenticii, a materialelor din care se confectionau piesele prin introducerea postavului.

    Ocupatii si mestesuguri

    Razboi de tesut covoare din zona Olteniei

    Dezvoltarea tesaturilor de interior este legata de inflorirea generala a artei populare din sec. al XIX- lea ca urmare a unor prefaceri structurale benefice survenite in conditia economica si sociala a taranimii.
    In ierarhia valorilor artei populare ocupa un loc deosebit scoartele si chilimurile. Ca tip de tesatura scoarta este de veche traditie fiind piesa decorativa principala de interior din zestrea fetelor de tarani. Confectionarea si posesia de scoarte confereau prestigiu social fetelor cu indemanare tehnica. Transportarea zestrii la casa ginerului se facea printr-un adevarat ceremonial, unde fiecare piesa trebuia sa fie prezentata comunitatii.
    Scoarta olteneasca se impune, in primul rand, prin motivul vegetal. De obicei, campul si chenarul scoartei oltenesti sunt acoperite cu buchete si ramuri cu frunze si flori (margarete, lalele) dispuse orizontal in randuri dese.
    Compozitia ornamentala este dezvoltata prin folosirea unor motive figurale (animale si oameni) integrate compozitiei vegetale. Motivele antropomorfe – figuri de femei adesea in miscare prinse in hora sau diverse personaje apar uneori ca fiind componentele unei veritabile mici scene. Coloritul scoartelor este nuantat si rafinat. Campurile, de obicei colorate in bleumarin, visiniu, azuriu, verde, cafeniu se remarca prin stralucirea lor inegabila. In repertoriul ornamental al scoartelor apar adesea pasari, animale si diferite personaje.

    Domeniul in care tesatoarele din Oltenia au demonstrat talent si imaginatie creatoare este acela al chilimelor. Spre deosebire de celelalte tesaturi, chilimul se caracterizeaza prin anumite particularitati atat in ceea ce priveste dimensiunile cat mai ales in ceea ce priveste ornamentatia, forma dreptunghiulara, bine proportionata si cu un decor preponderent vegetal si zoomorf avand unele motive de import impletite organic cu cele de traditie autohtona. Este confectionat dintr-o foaie lata, lucrat in tehnica chilim, care permite realizarea unor motive bine conturate.
    Covorul oltenesc este considerat unul dintre cele mai valoroase tipuri de scoarta romaneasca. Regasim simboluri si motive care provin din inventarul artei taranesti si brancovenesti, motive a caror semnificatie este legata de sensul fundamental al spiritualitatii romanesti ca vorbele vietii, calul si calaretul, cocosul, cucul, cerbul. Coloritul este dat de albastrul ultramarin, verdele pastelat, rosu visiniu care reprezinta fondul si determina cromatica ornamentelor.

    Vase traditionale realizate din lut

    Oltenii nu au fost priceputi doar in arta de a lucra tesaturi, ei sunt mari maiestri si in arta olaritului.
    Perfectionarea tehnicii de ardere a vaselor si ulterior introducrea rotii olarului au constituit momente importante in evolutia acestui mestesug.
    Ceramica din Oltenia poarta peste timp amprenta inconfundabila a culturilor si civilizatiilor arhaice din acest spatiu geografic. Confectionarea ceramicii este manuala dupa un proces tehnologic transmis de sute de ani. Principalele faze ale procesului tehnologic sunt: pregatirea lutului pentru modelare (transport, dospit, taiat, framantat, curatat de impuritati, formarea gogoloaielor in functie de marimea si forma vasului ), modelarea obiectului dorit, zvantatul sau zbarcitul, razuitul, gauritul si iscalitul, decorarea, uscarea, arderea la primul foc, smaltuirea, arderea la al doilea foc, obtinerea produsului finit.

    Magazin unde se vand vase din ceramica de Hurezu

    Ceea ce caracterizeaza contactul olarilor din Oltenia cu produsele ceramice mai vechi sau mai noi, ale altor civilizatii, este asimilarea creatoare a unor forme, tipuri de vase din principalele centre de olari de la Sisesti, Targu-Jiu, Oboga, Horezu, Slatioara.
    Centru de olari de la Hurezu a aparut odata cu ridicarea Manastirii Horezu de catre Constantin Brancoveanu pentru a satisface necesitatile noii ctitorii si ale curtilor boieresti din imprejurimi. Ceramica produsa aici s-a impus prin receptivitate fata de inovatiile tehnice si decorative ale epocii, adoptand smaltul si imbogatindu-si repertoriul decorativ si cromatic. Obiectele sunt decorate cu corul si gaita de forma unei periute din fire de par de porc, motivele folosite fiind variate: melcul, steaua, altita, florile sterilizate, cocosul, pestele. In present este constituita o asociatie a ceramistilor cu denumirea de asociatia de mestesugari “Cocosul de Hurez” iar in fiecare an in prima sambata si duminica a lunii iunie orasul Horezu gazduieste cel mai mare targ de ceramica din tara la care participa mesteri populari din toate centrele de ceramica din tara.

    Casa impodobita cu vase de ceramica

    Centrul ce ceramica Slatioara este specific pentru ceramica populara nesmaltuita, de culoare rosie, decolorata simplu cu huma alba rezistenta la foc. Vechea traditie este pastrata si prin prelucrarea ceramicii in centrele de la Sisesti si Targu Jiu. Pentru decorarea vaselor se utilizeaza motive stravechi (linia ondulata, triunghiul, bradutul) si culori naturale preparate din hume de culoare galbena si rosie. Fiind o ceramica in general de uz retin atentia ulcioarele, oalele de diferite marimi pentru fiertul hranei la vatra, taierele, putinelele pentru extragerea untului.
    Un alt centru renumit prin diversitatea formelor ceramice este si cel din Oboga diferentiat prin caracterul sculptural al formelor cat si prin consemnarea pe suprafata unor piese a localitatilor, numele mesterului si a denumirii motivului ornamental. Printre obiecte se remarca otetarele cu braiele alveolate, putinelele, ulcioarele zoomorfe si antropomorfe cu decor aplicat sub forma de serpisori si broscute.

    Poarta traditionala din zona Olteniei

    Arta lemnului se constituie ca unul din acele domenii in care virtutile artistice ale mesterilor populari din Oltenia au fost plenar implinite, constituind in acelasi timp realizari de seama ale artei populare romanesti. Categorii de obiecte din lemn care imbraca forme artistice se intalnesc in aproape toate domeniile legate de activitatea gospodariei taranesti: elemente de arhitectura de constructie, mobilier, unelte, obiecte de uz casnic.
    Tehnicile folosite in prelucrarea si ornamentarea lemnului sunt: incizia, crestarea, cioplirea si sculptura. Elementele arhitecturale pe care sculptura populara le pune in evidenta sunt stalpii prispelor si foisoarelor, usile caselor, undrelele ce mascheaza incheietura barnelor la colturile constructiilor, ancadramentele ferestrelor. Dintre exponatele din lemn se remarca in primul rand “usa de biserica” sculptata de la inceputul sec. al XIX-lea al carui decor realizeaza o sinteza de ornamente populare (soarele, sarpele, formele vietii) si ornamente culte, specifice artei brancovenesti (vulturul bicefal, motive vegetale).

    Obiecte de uz casnic realizate din lemn

    O alta categorie de obiecte o reprezinta mobilierul compus din lazi de zestre, dulapuri inalte, mese cu dulap, mese rotunde. Mergand prin satele din Gorj, usile si ferestrele aduc aminte de marele sculptor Constantin Brancusi, fiind sculptate cu diferite motive florale sau geometrice.
    Roadele pamantului sunt aduse acasa cu carul tras de boi

    Un alt obicei practicat inca din timpuri stravechi este apicultura deoarece produsele adica mierea si ceara au folosit atat in iluminarea locuintelor cat si pentru hrana localnicilor.
    Agricultura este o alta ocupatie a taranului oltean.
    Lucrul pamantului se mai realizeaza si astazi cu plugul tras de cai iar inventarul agricol este completat de grapa de maracini, seceri, coase, gresii si tocuri de gresii din lemn si coarne de vita, sapoaie, furci din lemn si fier. O caracteristica a acestor unelte este ornamentarea lor cu diferite motive geometrice. Recolta stransa este depozitata in cosuri de nuiele impletite si mult largite in interior. Un alt instrument care starneste interes este rasnita de piatra pe postament de lemn si testul de pamant folosit la prepararea produselor din cereale. Rasnita- moara este o inventie mai noua decat rasnita traditionala prin adaugarea sistemului de roti dintate ce angreneaza miscarea celor doua pietre si a cosului din lemn.

    Paine facuta la test

    Mancarea

    Oltenii sunt vestiti in toata lumea pentru bucatele gustoase. O caracteristica a bucatariei oltenesti este prepararea bucatelor la “test” in oale de pamant.
    Cei din sate pun accent in prepararea mancarurilor pe verdeturi cum ar fi: urzica, stevie, frunze de ceapa verde. Prazul este un aliment emblematic pentru zona Olteniei. Acesta este o leguma asemanatoare cepei dar este mai putin iute decat aceasta sau usturoiul. Frunzele sunt asemanatoare usturoiului, acestea se consuma gatite in diverse mancaruri sau crude, taiate rondele in salate. In mancaruri trebuie adaugat la sfarsitul procesului de gatire pentru a nu-si pierde aroma. Ciorbele le prefera mai acrisoare. Le acresc cu zeama de varza sau suc de rosii. Prefera ciorbele de pui, legume, praz, loboda. De obicei ei condimenteaza mancarea cu hrean si ardei iute iar ca verdeturi folosesc patrunjelul si leusteanul. Dintre specialitatile oltenesti amintim: ciorba de parz, praz cu masline, tochitura olteneasca, ciulama de pui cu mamaliguta, carnaciori oltenesti.
    La sarbatorile mari precum Craciunul, Pastele mesele oltenilor sunt pline cu bucate. De Craciun de pe masa acestora nu lipseste careica la galeata adica friptura in untura, cu praz proapat langa ea, racitura, mate, toba, sarmalute iar de Paste gospodinele gatesc pasca, cat si traditionalele oua rosii. La aceste mancaruri gustoase oltenii inchina un pahar de vin rosu, o tuica sau o palinca.

    Botezul se savarseste numai de preot sau episcop, la cel putin 8 zile dupa nastere si pana la 40 de zile.

    Botezul

    Sfantul Botez este taina prin care omul dobandeste iertare de pacatul stramosesc, se naste din nou duhovniceste si se face membru al Bisericii lui Hristos. Botezul se savarseste numai de preot sau episcop, la cel putin 8 zile dupa nastere si pana la 40 de zile. Pentru a primi taina Botezului copilul trebuie sa aiba un nas ales de parintii acestuia. In Oltenia traditia moasei, legata de botezul copilului, este foarte puternica. Ea duce copilul la biserica si spune “duc un pagan si voi aduce un crestin” iar la intoarcere spune “am dus un pagan si am adus un crestin”. Nasii cand iau copilul de la moasa pun un ban jos pentru a o rasplati. Tot moasa este cea care ia apa in care a fost scaldat copilul si o pune la radacina unui mar sau par pentru a creste copilul frumos si sanatos ca pomul respectiv.
    Tot in Oltenia se mai practica si obiceiul numit “datul de grinda”. Dupa ce copilul a fost botezat trei ani la rand in dimineata Anului Nou mama merge cu plocon si cu copilul la moasa pentru a fi dat de grinda. Moasa pune bani intr-un colac sau covrig impletit, apoi prinde copilul de subsuori si cu covrigul pe cap, pe care este pus si un pahar de vin de care tine mama, il ridica in sus de trei ori zicand de fiecare data “sa-mi traiasca nepotul, sa aiba parte de aur si argint, de tot rodul pamantului, de minte si de noroc”. Tot acest ritual se petrece in vreme ce moasa si copilul sunt cu fata la rasarit. Mai apoi moasa este pusa la masa si ospatata cu toata cinstea.

    Pentru ca doi tineri sa se poata casatori au nevoie de nasi sau parinti spirituali cum li se mai spune. In Oltenia, in mod obligatoriu, acestia sunt din randul nasilor de botez ai mirelui, zicandu-se ca altfel mirele putea fi blestemat de catre acestia.

    Nunta

    Este unul din cele mai importante momente din viata omului, casatoria fiind alcatuita dintr-un complex ritual, ceremonial si unul festiv al bucuriei sarbatorii. Pentru ca doi tineri sa se poata casatori au nevoie de nasi sau parinti spirituali cum li se mai spune. In Oltenia, in mod obligatoriu, acestia sunt din randul nasilor de botez ai mirelui, zicandu-se ca altfel mirele putea fi blestemat de catre acestia. Nasul impreuna cu nasa trebuie sa cumpere daruri pentru mire si mireasa printre care se adauga floarea de mire, voalul miresei si lumanarile. Pentru ca o fata sa se poata marita mai era necesar ca aceasta sa aiba lada cu zestre numita “lada de Brasov”. In interiorul lazii sunt puse lucruri de-ale miresii cat si o sticla cu vin, doua pahare si doua farfurii din lut pentru mire. Transportul lazii la casa ginerelui se face de catre flacaii din sat.
    Chemarea la nunta se face in saptamana nuntii, indeosebi joia si sambata cu plosca de tuica sau vin iar cine beia insemna ca vine la nunta.
    Nunta este dirijata de catre un vornic sau “cumnatul de mana”. Acesta se ocupa de chemarea invitatilor, de aranjatul meselor, planificarea horelor cat si de plecarea la cununie.Tot el este cel care rosteste oratiile si-i cheama pe tineri la iertaciune in fata parintilor. De cheltuiala nuntii trebuia sa se ocupe socrul mare. Bradul de nunta – simbol al demnitatii si tineretii – se facea sambata seara inainte de nunta. Acesta este facut de tinerii din partea mirelui si a miresii. Se pun cate doi brazi la mireasa, doi la mire si doi la nasi. Bradul trebuie sa fie impodobit cu ghirlande de hartie, zurgalai, naframe, panglici rosii si tricolore iar in varf se punea o sticla de tuica sau un cozonac. In timpul nuntii este asezat la poarta si pe drum este jucat. Langa brad trebuie sa stea o fata si un baiat care ii stropesc pe nuntasi cu apa si grau sa fie manosi. Bradul ramane la stalpii portii unde are loc nunta pana se usuca.
    Mireasa este gatita de nasa si de prietenele ei. Mirele cand vine sa ia mireasa de acasa, inainte de a merge la biserica, trebuie sa plateasca la intrarea in casa si sa caute mireasa care sta ascunsa undeva in casa. Mai apoi mireasa si cu socrul se tin de mana si fac inconjurul unei mese care contine un servet cu un pahar de vin pe el si sub servet bani. In timpul inconjurului mesei ei trebuie sa loveasca toate picioarele mesei iar la sfarsit trebuie sa rastoarne paharul cu vin si sa ia banii. Mireasa ajutata de cumnatul de mana merg la trei fantani iar la cea de-a treia scot de trei ori apa pe care o varsa dupa care se joaca o hora. Tot inainte de a pleca la biserica miresei i se rupe un colac deasupra capului de catre nasa iar dupa nunta mirii mananca din acelasi colac. Masa mare de nunta poate sa aiba loc atat la casa miresei cat si la casa mirelui. Obiceiul era ca mirii sa nu manance la masa cu nuntasii, ei mancau dintr-un blid cu o singura lingura din lemn si beau vin din aceeasi sticla, ca sa invete sa imparta totul. Ei erau asezati pe desagi ca sa fie legati ca acestia. Mancau fie ce se servea la masa fie vin cu paine sau imparteau un ou.
    Meniul nu era variat, se serveau ciorba de carne, varza cu sau fara carne, piftie, muraturi, friptura, gogosi, tuica.

    Un al moment important al ritualului nuntii este cel al “dezgolitului miresei” adica nasa o invita pe mireasa sa se aseze pe o perna ca sa-i poata scoate voalul si sa-i lege basmaua.
    Mireasa se impotriveste tragand basmaua de pe cap de trei ori la rand. Voalul se pune pe capul unei tinere domnisoare ca sa-i poarte noroc si sa se marite in acel an. Astfel imbrobodita fosta mireasa este adusa in fata mirelui si a nuntasilor urmand dansul de integrare a tinerei neveste in randul femeilor casatorite, dans numit “Hora dezgovelei”. Fiecare nuntas trebuie sa participe la acest dans ritual, sa joace cu tanara nevasta sarutand-o si oferindu-i bani. Acesti bani revin miresei, ea putandu-si cumpara ceea ce-si doreste cu ei.

    Darul nuntii se striga la sfarsit in general inainte sa se aduca friptura. Strigatul darului se facea de catre un lautar sau un vornic. Primul carea dadea banii era nasul urmat de socrii mari care promiteau casa, bani, cereale, animale, mesenii dadeau ce aveau de la bani la creale, animale, lucruri pentru casa (carpete, perne, asternuturi).

    Dupa nunta se obisnuia “vestea cu rachiu rosu” sau “vestea miresei” adica nasul merge cu un butoi legat cu panglici rosii plin cu rachiu la socrii mici insotit fiind de cumnatul mana si de muzicanti. Daca mireasa fusese virgina pana la cununie rachiul era indulcit cu zahar si colorat sa devina rosu iar daca nu fusese virgina se punea cenusa si ardei iute pentru ca soacra mare sa rada de soacra mica. Cinstea miresei era sarbatorita cu un chef mare iar daca nu, tatal fetei trebuia sa-i mai dea ginerelui niste bani sau pamant ca sa-si accepte nevasta.




    http://www.romanianmonasteries.org/r...tenia-traditii

  5. #5
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Vaporul-restaurant MEHEDINŢI

    Vaporul-restaurant MEHEDINTI va asteapta in Drobeta-Turnu Severin, in zona plajei Drobeta atat de cunoscuta localnicilor, dar si celor care frecventeaza ruta Bucuresti-Timisoara.
    Meniul variat are in componenta sa atat preparate cu specific pescaresc, dar si mancaruri traditionale.
    Cu un stil architectural modern, vaporul-restaurant Mehedinti este potrivit oricarui tip de eveniment:

    • plimbari de agrement pentru grupuri organizate (excursii pe Dunare in Cazanele Dunarii);
    • organizari evenimente corporate;
    • organizari evenimente private (nunti, botezuri, petreceri private);
    • organizari petreceri cu tematica.

    La dispozitie va stau:

    • patru sali de restaurant cu o capacitate însumata de peste 250 de locuri;
    • terasa vaporului este acoperita si are o capacitate de 70 locuri;
    • o bucatarie complet utilata cu aparatura de ultima generatie si, nu în ultimul rând, cu personal pregatit pentru a satisface cele mai deosebite gusturi.

    Excursii pe Dunare cu vaporul pentru grupuri organizate: in functie de preferinte, traseul plimbarii pe Dunare poate fi stabilit de catre beneficiar.
    Nunta pe vapor, nunta pe malul Dunarii, nunta de vis.
    Ai fost prezent la nenumarate nunti in restaurante clasice, dar vrei pentru nunta ta o locatie speciala. Iata ca visul ti se poate implini: alege MEHEDINTI - vaporul-restaurant din Drobeta Turnu Severin si vom intinde covorul rosu pentru tine! De asemenea,evenimentele private pot fi organizate si pe terasa VRAJA DUNARII, situata pe malul Dunarii, in port.
    Rezerva acum si iti vom alaturi in cele mai frumoase momente!

    https://vaporulmehedinti.ro/


  6. #6
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Secretele ceramicii de la Noapteşa: ultimul meşter care poartă cu el povestea lutului 8 aprilie 2017, 11:55 deAlexandra GeorgescuDevino fan Salvează în arhivă download pdf print article 0 (0 voturi) cuvinte cheie:stiri mehedinti ceramica noaptesa mehedinti mester olar marcel tanasie noaptesa mehedinti 0 comentarii 671 share Aboneaza-te la newsletter Abonare Marcel Tanasie in atelierul sau de la Noaptesa FOTO Alexandra Georgescu Marcel Tănasie este descendent al unei familii cu o veche tradiţie în arta modelarii lutului, ultim depozitar al tainelor ceramicii din localitatea Noapteşa, judeţul Mehedinţi. Ulcioarele, farfuriile, cănile şi oalele sunt realizate dintr-un lut alb, nefinisat, într-o manieră unică în ţară. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Târg de artizanat şi demonstraţii de obieciuri tradiţionale la Casa Ju... La marginea satului Noapteşa, judeţul Mehedinţi, unul dintre vechile centre de olărit din România, într-o căsuţă mult prea modestă pentru zilele noastre, trăieşte unul dintre puţinii localnici care se mai ocupă cu olăritul. O casă unde este însă arborat drapelul naţional, semn că aici locuieşte un patriot adevărat. Şi nu ne înşelăm. Marcel Tănasie (38 de ani) este unul dintre românii cu „rădăcinile“ bine înfipte pe acest pământ, cum îi place lui să spună, şi care are convingerea că „dacă dispar meşteşugurile şi tradiţiile noastre, dispărem şi noi, ca identitate, ca popor“. A învăţat olăritul de la bunicul său Era de-o şchioapă când îl privea cu nesaţ pe bunicul său lucrând la roata olarului. Deşi băieţii de vârsta sa băteau mingea pe uliţă, Marcel prefera să petreacă ore în şir în atelierul bunicului său, de la care a învăţat secretele meşteşugului. Era fascinat de modul cum lutul prinde viaţă în mâinile sale. „Cred că lucrez de la 6-7 ani. Mă uitam la el şi aşteptam să plece la masă şi să mă urc să lucrez eu. M-a văzut şi mi-a făcut şi mie o roată lângă el. Şi am început să lucrez împreună cu bunicul. La început, nişte obiecte mici, nu chiar perfecte, dar încet-încet, am avansat, unde nu ştiam îmi explica“, povesteşte Marcel. Era totuşi un copil, care îşi mai supăra bunicul cu fel de fel de boacăne. „Am făcut şi prostii. Ulcioarele făcute de el erau umede, proaspete, moi, iar eu mă puneam şi suflam în ele, îmi plăceau că se bombau şi după aceea plesneau. Mă certa când venea de la masă, dar îi trecea supărarea repede“, mai spune Marcel. Îşi aminteşte cum îşi însoţea bunicul, în special în zilele de vacanţă, prin satele Mehedinţiului şi în judeţele învecinate pentru ca acesta să vândă obiectele din ceramică produse în atelierul său. Erau vremuri în care oamenii încă puneau mare preţ pe aceste obiecte, mai găteau la cuptorul din curte şi aveau nevoie de oalele din lut. În zona de munte a Mehedinţiului, dar şi peste munte, în satele din Caraş Severin, bunicul său primea la schimb cartofi şi brânză, iar în zona de sud, până la Calafat, primea cereale de la localnici. Pentru Marcel Tănasie, olăritul este o datorie de onoare şi poate felul lui de a-şi arăta dragostea pentru această ţară. „Nu aş pleca niciodată din România, şi în ţara noastră, dacă s-ar pune umărul, s-ar face lucruri foarte bune. Ca să fii patriot e foarte greu. Trebuie să-ţi iubeşti ţara, să-ţi iubeşti aproapele, pe când acum, majoritatea îşi iubeşte doar buzunarul propriu. Acum nu mai sunt patrioţi, acum sunt patrihoţi“, spune Marcel, în timp ce lucrează de zor la un ulcior. Se încăpăţânează să păstreze această artă şi lasă moştenire acest meşteşug fiului său, Andrei (11 ani), care îi calcă pe urme. OLARII, PE CALE DE DISPARIŢIE Bunicul lui Marcel Tănasie, Marinică Giura, era unul dintre meşterii de marcă ai satului Noapteşa. Marcel îşi aminteşte că în anii ’80 trăiau în sat în jur de 300 meşteri olari, aproape că în fiecare casă era cel puţin o persoană care se ocupa cu olăritul. După 1990, lucrurile s-au schimbat foarte mult în lumea satului românesc şi în această privinţă, fiindcă tinerii au plecat spre alte locuri pentru o pâine mai bună, iar bătrânii nu au mai avut cui să transmită acest meşteşug. Aşa se face că acum, la Noapteşa, mai trăiesc în jur de 20 de meşteri, dar majoritatea sunt prea bătrâni ca să mai poată lucra. Doar patru-cinci localnici mai învârt roata olarului şi produc obiecte din ceramică, unul dintre ei fiind Marcel Tănasie. CE ARE SPECIAL CERAMICA DE NOAPTEŞA Mâinile meşterului olar dau viaţă obiectelor de pământ frământat care, în doar câteva minute, prinde formă şi se transformă în diferite vase de lut. Marcel nu se opreşte din lucru nicio clipă, nici măcar în timp ce vorbeşte cu noi. Meşterii olari de la Noapteşa folosesc un lut cu totul special adus din adâncime, de pe un deal aflat la trei kilometri de vatra satului, iar nisipul e adus de pe alt deal. Este un obicei transmis din generaţie în generaţie, iar reţeta compoziţiei este una secretă. „Lutul din zona noastră este unul special pentru că este alb, iar amestecul de nisip le dă obiectelor o mare rezistenţă. E adevărat, trebuie bine preparat fiindcă dacă are prea mult nisip nu e bun, dacă e prea puţin, nu rezistă. Obiectele noastre rezistă la temperaturi înalte, la fierbere, la flacăra de la aragaz, la cuptoare moderne, electrice, cu microunde, nu se întâmplă nimic cu ele, nu trece apa prin ele“, explică meşterul olar. Vopselele se obţin tot din lut, de aceea vasele de ceramică din Noapteşa nu au luciu, sunt „ca pe vremea dacilor“. Din păcate, astăzi, puţini mai sunt cei care apreciază olăritul şi vasele tradiţionale, iar cei care îl practică o fac doar din pasiune, pentru că nu mai este o îndeletnicire din care să poţi trăi decent. „Oamenii se uită după tot ceea ce luceşte, ce le ia ochiul. Eu nu vreau să mă abat de la tradiţie. Aş putea să fac altceva, fiindcă abia supravieţuiesc, nu câştig din aşa ceva. Nu este un meşteşug profitabil, nu se mai caută ceramica, toată lumea caută inox, caută plastic“, spune Marcel. Nu există o legislaţie în favoarea meşteşugarilor Marcel Tănasie spune că statul nu îi ajută pe meşteri şi nu-i încurajează, ci dimpotrivă, îi pune pe aceeaşi linie cu simplii comercianţi, lucru de neînţeles pentru meşterul olar: „Nu înţeleg, fiecare gram de pământ trece prin mâna mea, pe când la fabrică, torni cu basculanta şi pe partea cealaltă iese produsul finit“. Meşterul se plânge că legislaţia actuală nu le este favorabilă, spre deosebire de regimul comunist, când, culmea, meşteşugarilor nu li se puneau beţe în roate. „Nu cer să ne dea statul subvenţii, ci să facă o legislaţie în favoarea noastră, a meşterilor. Să se organizeze târguri unde să fie numai meşteri, nu intermediari. Noi suntem comparaţi cu aceia care fac comerţ, nu e o legislaţie a meşterului, cum era pe vremea bunicului, când avea o autorizaţie foarte simplă, o viza pe 6 luni sau pe 12 luni şi era mult mai bine. Dar văd că în prezent nimeni nu pune accent pe aşa ceva“, se plânge meşterul de la Noapteşa.





    https://adevarul.ro/locale/turnu-sev...3c3/index.html

  7. #7

  8. #8
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    940
    Vrei sa vii intr-o CĂLĂTORIE INIȚIATICĂ să simti mirosul primăverii, al ghioceilor si al povestilor frumoase?

    Urmeaza-ne in perioada 21 -24 martie 2019, la Templul Dorintelor de la Sinca Veche si la Platoul Vartoapelor cu Poiana de ghiocei si Pestera de la Vartoape si cetatile dacice : Sarmisegetusa Regia, Cetatuia Costesti .

    Templul Ursitelor de la Sinca Veche, un străvechi Portal către alte lumi - 21 martie 2019
    Unii cercetatori afirma ca, Templul de la Sinca Veche este creatia unei stravechi si avansate civilizatii de pe Pamant, fiind construit acum 6000 – 7000 de ani. Acesta nu e nici din lemn si nici din piatra, semn ca, cei ce l-au construit cunosteau proprietatile gresiei. Nisipul fin din interiorul lacasului contine cristale de cuart si siliciu folosite pentru a comunica daca nu cu civilizatii extraterestre, atunci cu Divinitatea sau cu fiinte din alte dimensiuni.

    Ne dorim ca aceasta calatorie sa porneasca din sufletul vostru liber -care sa se intalneasca cu sufletele vechilor daci, asa cum a pornit focul spiritualitatii, de la mormantul parintelui Arsenie Boca.

    Din inima Daciei, Sarmisegetusa, au luat nastere legendele întregului neam, de aici curge izvorul vieţii, aici poţi să traiesti sentimentul că eşti un om liber şi detaşat , poţi să te naşti a doua oară, poţi să zbori unde visezi, aici aripile ţi se desfac şi inima ţi se deschide. Esti tu insuti! Daca iti doresti sa ai parte aceste trairi inaltatoare, vino sa-ti cunosti stramosii prin povestea nemuritoare a sangelui din care ne tragem, prin legendele vii ce traiesc in inima Daciei, Sarmisegetusa.

    Platoul Vartoapelor cu Pestera de la Vartoape este un loc cu totul special. Este inceputul şi sfârşitul, este acel tărâm descris de Ispirescu, fiind acela al tineretii făra batraneţe şi al vieţii fără de moarte.Este Taramul Primaverii vesnice, acel tărâm unde treci graniţa între curaj si frica, intre adevăr şi minciună, între dreptate şi nedreptate.

    Toti cei care simt chemarea si vor ca noptile de echinoctiu sa ii gaseasca la cetatile dacice, sunt rugati sa isi confirme participarea la unul din nr. de telefon: 0771 056 055 pana la data de 15 februarie 2019.

    Organizatori:
    Vasile Sarmi, calauza noastra in aceasta calatorie si membru al Academiei Dacoromane. Vasile a copilarit printre cadranele solare antice de la Sarmisegetusa si a invatat totul despre cetatile dacice si Muntii Orastiei crescand pe picioarele celui care a sapat la Sarmisegetusa, Constantin Daicoviciu.
    Vasile ne va spune povesti din zona Muntilor Orastiei, culese din stana in stana, din foc in foc. O sa ne spuna povesti despre dacii care mureau razand, despre copiii daci care aprindeau focul cu privirea, despre preotesele care duceau taina magiei peste veacuri. O sa ne povesteasca despre scoala de initiere a copiilor daci….ca nu degeaba aici Fat-Frumos crestea intr-un an cat altii in zece.
    O sa ne spuna despre muntele Gugu si despre marele cristal a carui putere se manifesta din zi in zi mai mult. Povesti…povesti despre blajini si iele, despre fiintele minunate care se ascund privirilor dar care ne asteapta sa traim impreuna cu ei minunea creatiei, creand.

    Vasile are capacitatea de a-ti trezi interesul si dorinta de cunoastere despre viata strabunilor. Insa nu din carti, ci din viata traita. De la el veti afla lucruri simple care va vor apropia de sufletul vostru batran si intelept, veti putea impartasi din experientele traite si cine stie ... Poate veti intelege mai mult din calea voastra vorbind cu el.

    Lavinia Florentina Mateescu:
    •Organizator de evenimente spirituale, culturale si turistice
    • Absolventa a Facultatii de Arte, sectia Actorie (2012) si Master in Arta Actorului (2014) in cadrul Universitatii "Hyperion", Bucuresti
    • Educatoare Waldorf în formare și practică
    •Trainer Fastrackids pe dezvoltarea emotionala a copiilor -2012
    • Din 2013 conduce ateliere de dezvoltare personala prin teatru
    • Absolventa a Scolii Populare de Arte si Meserii, Slatina (2008)
    Fire optimistă și veselă, Lavinia Mateescu reușește să transmită oamenilor entuziasmul și bucuria pentru lucrurile simple si frumoase din viață. Firea sa copilăroasă îi dă posibilitatea de a interacționa cât mai ușor cu toti participanții, îndrumându-i astfel în dezvoltarea comunicării și a propriei creativități.


    Costul calatoriei pana la 15 februarie 2019: 600 lei/ persoana in camera dubla/ tripla si include:
    -cazare 3 nopti la pensiune***, Costesti- Hunedoara
    -mic dejun inclus
    -ghidajul si meditatii libere la cetati,
    -legende si povesti despre zane si ghiocei
    -voia buna pe parcursul celor 4 zile.
    Transportul se face cu microbuz autorizat , costul de persoana fiind de 250 lei. Copiii au reducere 50% .

    Inscrierea se face în limita locurilor disponibile, prin achitarea unui avans de 300 ron, pana la data de 15 februarie 2019.

    Urmatoarea calatorie in inima MARAMURESULUI de Paste( 26 aprilie - 1 mai 2019)
    Pentru inscrieri si alte detalii sunati la organizator:
    Lavinia Mateescu: 0771 056 055 sau pe facebook: Initieri zalmoxiene / Tara lui Zalmoxe si pe site: http://taraluizalmoxe.ro/
    Pe facebook: Initieri zalmoxiene la evenimente vezi calatoria din anul precedent.

    VINO CU NOI IN ACEST WEEKEND 16-17 FEBRUARIE 2019 si 9-10 martie 2019 LA TRIUNGHIUL ENERGETIC NĂMĂIESTI- CETĂTUIA NEGRU VODĂ - CORBII DE PIATRĂ SI CETATEA POENARI. LOCURI LIMITATE!
    TRANSPORT CU MICROBUZ DIN BUCURESTI! Ultimele confirmari se fac la tel 0771 056 055.
    Vei fi uimit de frumusetea locurilor, de misterul ce le inconjoara si lucrurile noi pe care le vei descoperi cu noi.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •